Plen
Ședința Senatului din 11 mai 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/21-05-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 11-05-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 mai 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Ședința a început la ora 15.25.

Lucrările au fost conduse de domnul senator Alexandru Pereș, vicepreședinte al Senatului, asistat de doamna senator Doina Silistru și de domnul senator Gheorghe David, secretari ai Senatului.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Doamnelor și domnilor senatori,

Vă rog să-mi permiteți să deschid ședința Senatului de astăzi, 11 mai 2009, ședința fiind condusă de subsemnatul, asistat de domnul senator Gheorghe David și de doamna senator Doina Silistru, secretari ai Senatului.

În programul de lucru sunt înscrise declarații politice, dezbaterea unor proiecte de lege, iar în faza finală întrebări, interpelări și răspunsuri din partea Executivului.

Vă propun să intrăm în primul punct din ordinea de zi, declarații politice.

Îl invit mai întâi la microfon pe domnul senator Toader Mocanu, se pregătește domnul senator Ioan Chelaru, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Toader Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vreau doar să fac un anunț, pentru a ști ce se întâmplă în următoarele două zile în foaierul Senatului.

Este vorba despre o catapeteasmă ortodoxă, o lucrare executată de elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamț.

Pe perioada a două zile, mâine și poimâine, lucrarea se va afla în acest foaier, după care va fi donată colegilor noștri care vor fi în următoarea legislatură în Parlamentul European.

În funcție de timpul dumneavoastră, am să vă rog să vizionați această expoziție, pentru munca depusă de acești copii.

Vă mulțumesc, domnule președinte, și vă mulțumesc și dumneavoastră pentru atenție.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumim, domnule senator.

Mulțumim copiilor de la acest seminar teologic pentru acest gest.

 
Ioan Chelaru (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Aici am trecut pragul speranței;

Are cuvântul domnul senator Ioan Chelaru, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, și se pregătește domnul senator Radu F. Alexandru, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Chelaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este o declarație politică pe care am intitulat-o, în mod special, "Aici am trecut pragul speranței" și are ca subtitlu "Ut unum sint!, "Ca toți să fie una!", iar ca motto "Credința și rațiunea sunt ca două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului".

Stimați colegi,

Distins Senat al României,

Mi-aș dori ca această declarație-mesaj să ajungă direct la inimile și conștiința dumneavoastră, iar prin dumneavoastră la inimile și conștiința mai multor români, ale cât mai multor români.

Este un mesaj simplu, poate mult prea simplu pentru ceea ce se dorește a fi, scris și rostit cu multă iubire.

Invitația mea de astăzi este aceea de a da, după 10 ani, în primul rând, importanța cuvenită unui eveniment unic în istoria României, vizita Papei Ioan Paul al II-lea, între 7 și 9 mai 1999, iar, în al doilea rând, și în mod special, importanță urmărilor pe care le așteptam de la această vizită.

Cred că evenimentul în sine ne-a marcat, într-un fel sau altul, existența și ne-a dat nouă, românilor, indiferent de confesiunea căreia îi aparținem, un prilej să fim mândri de noi înșine, ceea ce ni se întâmplă, din păcate, rar în istorie.

De regulă, când nu ne culpabilizează alții, ne grăbim să ne minimalizăm noi.

Papa Ioan Paul al II-lea - un om în fața națiunii române, în București, în mai 1999.

Sute de mii de credincioși creștini.

În vâlva de voci entuziaste, de unduiri ale mulțimii care freamătă, trecea zâmbind, cu zâmbetul acela care înfrumusețează trăsăturile dinăuntru, luminându-le miraculos, îmbrăcat în alb, cu blândețea unui unic ierarh, care cu adevărat era, pășea spre mulțime.

Avea pași de uriaș, călcând peste granițe, sisteme politice și inimi închise.

Un act de iubire pentru Dumnezeu și creația Sa.

Citez: "Slavă Domnului, după iarna cumplită a dominației totalitare, a început primăvara speranței.

Românie, țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa Occidentală și Orientală, pe care tradiția o numește cu frumosul titlu de «Grădină a Maicii Domnului», vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și al Preasfintei Fecioare Maria!

În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei!

Cu ajutorul lui Hristos, vei fi protagonista unei perioade de entuziasm și curaj.

Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace."

Sfântul Părinte, atât de apropiat prin formațiunea sa umanistă de spiritul românesc, a reușit să ne dea nouă, românilor, care - nu prea ne place să recunoaștem - trecem printr-o perioadă lungă, mult prea lungă, de profundă criză morală și materială, cea mai mare încredere în soarta și viitorul nostru.

Salutul de binecuvântare a pământului României, discursurile și omiliile sale, mai toate în limba lui Eminescu, consistența acestora și pronunțarea impecabilă a frazelor românești, în ciuda vârstei sale, au copleșit întreg auditoriul.

Citez: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, națiune mult dragă mie și pe care de multă vreme doream să o vizitez.

Cu profundă emoție i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel Atotputernic, care în prevăzătoarea Sa bunăvoință mi-a hărăzit să văd realizat acest gând."

Cum să nu fim bucuroși auzind aceste cuvinte binevoitoare și întăritoare rostite de un om cu adevărat al lui Dumnezeu și cum să nu-l iubești pe acest papă slav, ieșit dintr-o țară vecină ștearsă de mai multe ori în istorie de pe harta Europei?

Referindu-se la acest moment, într-una din evocările de excepție ocazionate de sesiunea omagială ce a avut loc zilele trecute la Academia Română, Înaltpreasfinția Sa dr.

Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București, retrăia public acele momente.

Deja, de mulți ani, a așteptat să vină aici.

Cu privirea era prezent.

Ne primise de mult ca istorici, ca popor.

Ne primise pentru a ne îmbogăți reciproc.

El a spus-o clar, el s-a întărit în credință, el chema să întărească în credință pe frații săi.

Ne-a sfătuit, ne-a chemat la unitate, la solidaritate, la statornicie în bine.

Era adevărat ce spunea: "Românie, te îmbrățișez cu tot ce ai, cu tot ce cuprinzi."

Este extraordinar că ne-am întâlnit cu acest om, cu acest profet.

Fără nicio exagerare, lumea întreagă a simțit că o nouă dimensiune ecumenică s-a deschis în raporturile dintre catolicism și ortodoxie, îmbrățișările frățești dintre Papa Ioan Paul al II-lea și Preafericirea Sa Patriarhul Teoctist au oferit lumii pilda creștină a toleranței, înțelegerii și dragostei reciproce.

Apelul Sfântului Părinte a fost deosebit de clar exprimat:

"Să înceapă din Biserica Ortodoxă Română și din cea Catolică o singură cântare de preamărire a numelui Domnului! Fie ca relațiile reciproce să devină din ce în ce mai libere de orice teamă și suspiciune!"

Cu aceste gânduri și sentimente a venit pe pământul nostru acest pelerin al păcii, fraternității și înțelegerii.

Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, recent, cu ocazia acestei speciale aniversări, referindu-se la Enciclica Ut unum sint!, "Ca toți să fie una!", cât și la Scrisoarea apostolică Orientale lumen, "Lumina răsăriteană", amintea: "Vizita din 1999 a fost împlinirea unei dorințe vii a Papei, care, încă de la începutul pontificatului său, a exprimat clar vocația sa de a contribui la apropierea dintre catolici și ortodocși."

Deși între catolici și ortodocși există încă deosebiri și obstacole în refacerea unității ecleziale, totuși, aceste două biserici majore percep, proclamă și promovează, în comun sau în paralel, valorile Evangheliei, transcendența persoanei și sfințenia vieții.

Declarația Sfântului Părinte, intitulată "Aici am trecut pragul speranței", făcută la sosirea în România, rămâne unică între cele 102 pelerinaje mondiale pe care Papa Ioan Paul al II-lea le-a întreprins în cei 27 de ani de pontificat.

Niciun cap încoronat, niciun șef de stat sau de guvern nu a rostit vreodată slove atât de fierbinți, pline de îmbărbătare și de dragoste frățească la adresa istoriei poporului român, a bisericilor sale, a credinței statornice de pe meleagurile noastre, a artei sacrale și, nu în ultimul rând, a martirilor români.

Întreaga suflare românească a vibrat ca niciodată până atunci, de parcă vorbele acelea ar fi fost rostite prin gura unui David al vremurilor noastre, cel care cu mâinile sale făcut-a harpa, iar cu degetele lui întocmit-a "Psaltirea", potrivit celor spuse în Sfânta Scriptură.

Putem fi mândri că am trăit în epoca în care ne-a binecuvântat un rege al credinței mesianice.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România poate fi înțeleasă ca o luptă pentru sufletul ei, purtat în lumea de dincolo.

Când Carol Voitila a ajuns papă, s-a dovedit a fi ca o torță luminoasă a adevărului și libertății împotriva întunericului, ipocriziei, conformismului și fricii.

Sunt celebre cuvintele rostite la începutul pontificatului său, intrat în istoria Bisericii, dar și a lumii, deopotrivă: "Nu vă fie frică! Deschideți-i larg porțile lui Hristos pentru puterea Sa mântuitoare! Deschideți granițele statelor, deschideți sistemele economice, cele politice, domeniile vaste ale culturii, ale civilizației, ale dezvoltării! Nu vă fie frică! Hristos știe ce se află înăuntrul omului.

Numai el știe!"

Prin aceste cuvinte a călăuzit mii de oameni spre greaua artă a unei vieți trăite în demnitate.

Ceea ce pune pe gânduri, poate mai mult ca orice, la Papa Ioan Paul al II-lea este dificultatea de a-l defini, de a-l include într-o schemă explicativă simplă.

Papa ne-a dat ceva ce nu se uită: puterea împotriva răului, o putere ce venea din sufletul nemărginit al lui Carol Voitila.

Amândouă coborau de la Dumnezeu și amândouă stăteau dincolo de numele de azi sau de ieri ale istoriei.

Ca să le înțelegem cu adevărat, va trebui să le asemuim cu liniștea lucrurilor simple: un măr așezat pe o pânză albă, o cruce la capătul vieții necunoscute a omului cel mai de rând.

Asta înseamnă, spun eu, puterea speranței și a iubirii.

În Scrisoarea pastorală "Binecuvântata aducere-aminte", Preasfinția Sa Petru Gherghel, episcop de Iași, rememorând zilele acelea, ne spunea cu bucurie:

"La sfârșitul celor trei zile, Sfântul Părinte ne-a lăsat un dar, un testament, un program și un vis cu care el se întorcea la Roma, dar pe care a voit să ni-l încredințeze și nouă, mai ales tinerilor țării noastre: «Acesta este visul pe care îl port cu mine în timp ce las acest pământ iubit.

Aș vrea să încredințez acest vis vouă, tuturor, în special să-l încredințez tinerilor.

Da, vouă, dragi tineri din România!

În seara aceasta îmi însușesc cuvintele spuse de apostolul Petru în timpul Rusaliilor:

Voi turna din Duhul meu peste tot trupul, și fiii voștri, și fiicele voastre vor profeți, și cei mai tineri ai voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor avea vise.

În aceste zile, Spiritul vă încredințează vouă, tinerilor, visul lui Dumnezeu: ca toți să facă parte din familia Sa, ca toți creștinii să fie una.

Intrați cu acest vis în noul mileniu!»"

Ce testament și ce vis minunat.

Sanctitatea Sa a fost un creator de istorie, a fost reperul libertății, speranței și credinței pentru ostaticii comunismului, sărăciei și abuzurilor.

Omul acesta a jucat un rol esențial în istoria secolului trecut, un secol tragic, cu aproximativ 100 de milioane de victime ale politicii și rasismului, un secol în care revoluțiile s-au ținut lanț, un secol în care am trăit în frică și disperare, un secol în care tehnologia s-a dezvoltat enorm, în timp ce omul a contat din ce în ce mai puțin.

Foarte multă lume crede - și recunosc că și eu sunt printre aceia - că sistemul totalitar comunist nu s-ar fi prăbușit - oricum, nu atât de repede - fără contribuția acestui papă polonez.

Ne place să credem că Papa de care vorbim astăzi a făcut în așa fel ca sistemul ce părea de neclintit să se destrame, reaprinzând astfel în sufletele noastre ostenite de suferință și în spiritul nostru sceptic flacăra speranței.

Fără adevăr nu poate exista libertate autentică, iar acest lucru mi-a fost confirmat la întâlnirea pe care am avut-o cu Sfântul Părinte, în 2003, într-o audiență personală în Cetatea Vaticanului.

Atunci, Papa ne-a spus mie și soției: "Adevărul și dreptatea fie se conjugă împreună, fie, jalnic, pier împreună."

Eram într-unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele, în fața ultimului dintre giganții scenei mondiale.

Eram în fața aceluia care a fost lăsat aproape singur să predice despre demnitatea muncitorului și sprijinul celui fără de muncă, cerând imperios reconciliere și solidaritate între diferitele pături ale societății și îndemnând națiunile bogate să se preocupe de țările sufocate de sărăcie.

Era omul care ne-a oferit o evanghelie a mântuirii și speranței în fața noilor idoli: egoismul tribal, naționalismul exacerbat, fundamentalismul violent și sectarismul atroce, profitul lipsit de preocuparea față de calitatea vieții umane.

Atingerea mâinii sale nu a fost atingere de carne și sânge, privirea sa nu a fost privire, ci iubire transfigurată de iris, bunătate și înțelegere infinite care treceau prin mine.

Nu aș vrea să închei declarația de astăzi fără a vă aduce la cunoștință un episod relatat de academicianul Eugen Simion la sesiunea omagială de joia trecută.

Cu eleganța-i cunoscută, marele om de litere spunea că a citit undeva o informație conform căreia un jurnalist de la "Gazeta Wyborcza" ar fi scris în reportajul lui despre vizita Papei în România că românii comentau cu oarecare umor, dar și cu o imensă satisfacție, prezența șefului Bisericii Catolice în țara lor, majoritar ortodoxă, zicând că noi, românii, am avut doar doi oaspeți de seamă veniți de la Roma în întreaga noastră istorie: pe Traian, în secolul al II-lea, și pe Papa Ioan Paul al II-lea, cu câteva luni înainte ca secolul al XX-lea să se încheie.

O glumă, desigur, dar una care nu se îndepărtează prea mult de adevăr.

Să o acceptăm în ideea că aceste vizite nu au rămas fără urmări.

De prima, cea a împăratului roman, suntem siguri, dovadă că suntem de două secole aici și că vorbim o limbă din familia latinității.

Pentru cealaltă, vizita Papei de la Roma, dovada este că putem să discutăm astăzi despre ea aici, în Senatul României.

Trecând peste spiritul de glumă, nu pot să nu-mi amintesc de mesajul de rămas-bun pe care Sântul Părinte l-a adresat la plecare tuturor românilor: "Domnul să însoțească drumul poporului vostru spre al treilea mileniu creștin! El să trezească în inimile voastre planuri și speranțe de bine și să vă dăruiască forța pentru a construi civilizația iubirii, bazată pe justiție, pe solidaritate, pe angajarea pentru binele comun și pentru o conviețuire cu adevărat fraternă.

Urez ca o crescândă înțelegere să existe între toți cei care se onorează cu numele de creștin: ortodocși, catolici de diverse rituri și protestanți de diverse denumiri!"

Mă întreb, și vă întreb, ce ecou mai au astăzi și acum, aici, în România, în sufletul nostru, onorați colegi senatori, acele cuvinte și acele evenimente istorice.

Ce forță mai are în viața noastră visul lui Dumnezeu, dorința și visul Părintelui Ioan Paul al II-lea pentru noi și poporul român ca "toți să fie una"?

Ce ne mai aducem aminte de atunci?

Ce am făcut noi pentru unitatea atât de așteptată de oameni?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

O declarație politică plină de esență, pioșenie și adevăr.

 
Gheorghe David (PD-L) - declarație politică având ca titlu Situația demografică a României - realități și perspective;

Domnul senator Radu F.Alexandru nu este în sală.

Dau cuvântul domnului senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L, se pregătește domnul Cornel Popa, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte.

Apreciez declarația domnului coleg, și tot despre națiune, unitate, umanitate și solidaritate am să prezint și eu în declarația mea de astăzi, intitulată "Situația demografică a României - realități și perspective".

În primul rând, am să prezint câteva dintre realitățile privind populația României: o populație aflată în al nouăsprezecelea an de scădere numerică atât prin componenta naturală - nașteri/decese -, cât și prin migrație externă; accentuarea procesului de îmbătrânire demografică, cu toate consecințele sale demografice și, mai ales, socioeconomice; acumularea unui imens potențial distructiv rezultat din stabilizarea natalității la un nivel scăzut.

Între anii 1990 și 2006 România a pierdut 1,5 milioane de locuitori, adică aproximativ 6,5% din populație.

În context european, România se situează în plutonul codaș la rata natalității și fertilității totale, ca și a speranței de viață la naștere, dar în cel fruntaș la rata mortalității generale și a celei infantile, fiind depășită la creșterea negativă a populației doar de Ucraina, Țările Baltice, Bulgaria, Rusia și Republica Moldova.

În al doilea rând, despre perspective până în 2050, în varianta unui scenariu mediu, nici optimist, nici pesimist, putem aprecia scăderea populației la aproximativ 16 milioane, dintre care persoanele peste 60 de ani vor reprezenta aproape 6,5 milioane, adică 40% din populație, și faptul că peste jumătate din populație se va afla într-o situație de dependență economică.

Astfel, avem de-a face cu un adevărat derapaj demografic.

Cel mai important specialist român în demografie, profesorul universitar Vasile Ghețău, afirmă: "Situația demografică a României a atins un grad de complexitate și de pericol atât de mare, încât intervenția este singura alternativă care poate fi luată în considerare.

Responsabilitatea clasei politice, a celor care răspund într-un fel sau altul de destinele țării, este enormă."

Ce este de făcut?

Atâta timp cât se va menține diferența de standard de viață dintre România și celelalte țări din Uniunea Europeană, migrația externă va continua și nu sunt motive credibile de redresare.

Chiar în condițiile unei creșteri a speranței de viață, nu se poate conta nici pe reducerea numărului de decese.

Singura componentă care ar putea reduce declinul demografic este redresarea natalității.

Declinul ar putea fi stopat doar în a doua jumătate a acestui secol și numai dacă natalitatea ar crește rapid și ferm.

România nu mai poate aștepta nicio clipă, o nouă strategie națională în domeniul populației este o prioritate stringentă.

Ea poate fi doar rezultatul inițiativei clasei politice, cu aportul esențial al specialiștilor, cu susținerea Bisericii, școlii, mass-media, societății civile, sindicatelor, ONG-urilor, și elaborată cu largă consultare directă a opiniei publice.

Esențiale sunt două componente: componenta stimulativă, economică, orientată spre copil, mamă, familie tânără, și a doua, componenta culturală și morală, care să promoveze valorile familiei tradiționale și ale solidarității sociale.

În final, am să amintesc că experiența unor țări dezvoltate cu fertilitate relativ ridicată - Suedia, Franța - demonstrează necesitatea unor factori precum: solidaritatea comunității naționale față de familia cu copii, asigurarea compatibilității între statutul de mamă și cel de persoană activă economic al femeii și, în al treilea rând, combinarea stimulentelor financiare cu cele bazate pe servicii și facilități adresate copilului și familiei cu copii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator Gheorghe David.

 
Cornel Popa (PNL) - declarație politică intitulată Samsarii educației;

Are cuvântul domnul senator Cornel Popa, se pregătește domnul senator Frunda György, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 

Domnul Cornel Popa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică am intitulat-o "Samsarii educației".

Stimați colegi,

Am fost șocat când am aflat că peste 20.000 de elevi săraci au rămas din martie fără bursele sociale "Bani de liceu", după ce Guvernul a decis coborârea plafonului de venit brut pe membru de familie de la 200 de lei la 150 de lei.

Am urmărit apoi, cu stupoare, cum reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării și Inovării declarau relaxați presei că aceasta se datorează faptului că Guvernul a omis să introducă prevederea de anul trecut și în Legea bugetului de stat din acest an.

De parcă ei nu fac parte din Guvernul cu pricina!

Oare nu era de datoria conducerii Ministerului Educației, Cercetării și Inovării să știe că Legea bugetului de stat este anuală, iar prevederile celei vechi nu mai sunt în vigoare odată cu adoptarea celei noi?

Oare nu era de datoria lor să se asigure că este menținut acest plafon de bun-simț și în 2009? Sau în Guvernul Boc nu se știe că, din cauza crizei economice, este de așteptat ca numărul familiilor sărace să crească dramatic în acest an?

Ei bine, probabil că acum ministrul Pogea jubilează, căci prin această penibilă omisiune Guvernul economisește lunar 4 milioane de lei...

Un mare pas înainte pentru țară, un nou punct marcat de coaliția guvernamentală.

Felicitări, domnilor guvernanți!

Ce contează că o faceți luând câte 180 de lei de la familii pentru care poate acesta este singurul venit?

Ce mai contează că zeci de mii de copii vor abandona școala?

Bine că ați găsit bani pentru achiziții de mașini noi la ministere! Bine că ați găsit bani pentru proiectele extravagante ale ministrului turismului!

Dar bătaia de joc nu se oprește aici.

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării mai are și tupeul să ceară banii înapoi de la elevii care i-au primit pe luna martie...

Nu contează că părinții lor i-au cheltuit deja pentru a-i întreține în acea lună la școală.

Urmând exemplul dat de ministrul Pogea, ministrul educației pare a fi pregătit să-și acopere incompetența confiscând ghiozdanele și rechizitele copiilor.

Bine că vine vara și copiii nu se vor îmbolnăvi dacă li se vor reține la școală tricourile sau cămășile!

Cu fiecare zi ce trece, îmi este tot mai clar că pentru coaliția PD-L-PSD statul nu este în slujba cetățeanului.

După gândirea celor din Guvernul Boc, cetățeanul trebuie să întrețină statul și pe guvernanți.

Oare, dacă tot este criză și cer solidaritate românilor, ei de ce nu dau un exemplu donându-și salariile pentru a asigura sumele necesare școlarizării acestor zeci de mii de copii săraci?

Ei au greșit, ei să plătească!

Nu așa ar fi corect într-o guvernare de bun-simț?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Frunda György (UDMR) - declarație politică având ca subiect aniversarea Zilei Europei;

Are cuvântul domnul senator Frunda György, se pregătește domnul senator Radu F. Alexandru - Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Frunda György:

Doamnelor și domnilor senatori,

Domnule președinte,

Istoria spune că, aflat în casa lui din Moselle, în aprilie 1950 Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, medita la misiunea sa istorică pe care o primise din partea omologilor săi american și britanic: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei în familia europeană.

A doua zi, în drum spre Paris, se hotărăște: "Proiectul este interesant.

Va fi proiectul meu.", după cum îi mărturisea șefului său de cabinet.

Jean Monnet, un cunoscut diplomat al vremii, avea să-l ajute.

Așa se face că în dimineața zilei de 9 mai un emisar secret îi înmâna cancelarului german al vremii, Konrad Adenauer, un document confidențial care conținea o copie a proiectului.

Acordul lui Adenauer a venit imediat.

Germania dorea să devină partener al Franței în acest proiect care avea să schimbe destinul Europei.

În aceeași zi, după-amiază, la ora 16.00, în Salonul Orologiului din Quai d'Orsay, Robert Schuman citea proclamația care avea să uimească lumea prin îndrăzneala și vizionarismul ei politic.

Franța și Germania decideau să pună în comun rezervele și producția de cărbune și oțel și invitau toate țările europene să li se alăture.

9 mai a fost primul pas în vederea creării a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană.

Pentru unii era utopia unui aventurier politic, pentru alții un vis nebunesc, iar astăzi este o realitate pe care o trăim cu toții.

Stimați colegi,

La 9 mai am sărbătorit Ziua Europei. Și pentru că Europa înseamnă înainte de toate un set de valori, în fiecare an la această dată celebrăm triumful democrației asupra totalitarismului, al drepturilor omului asupra opresiunii, al statului de drept asupra voinței arbitrare a dictaturii.

Este spiritul care anima însă și o altă organizație europeană, Consiliul Europei, creat în 1949 ca urmare a entuziasmului a peste 800 de participanți la Congresul de la Haga, care decideau că după două conflagrații mondiale devastatoare a venit vremea ca era confruntării pe continentul nostru să ia sfârșit.

Consiliul Europei a făcut din promovarea, recunoașterea comună și respectarea drepturilor omului țelul său suprem.

Recent, la 5 mai, am sărbătorit la Strasbourg cea de-a 60-a aniversare a creării Consiliului Europei.

De aceea, permiteți-mi să vă amintesc, pe scurt, câteva lucruri despre această organizație al cărei membru am onoarea să fiu din 1993.

Încă de la început, Consiliul Europei s-a dorit a fi un for care să reprezinte Europa democratică.

Astfel, pe lângă palierul guvernamental, reprezentat de Comitetul Miniștrilor, au fost create structuri care să reflecte o cât mai largă reprezentare a expresiei democratice a statelor membre.

În timp, s-au adăugat Adunarea Parlamentară, reprezentată de aleși ai parlamentelor naționale, și Congresul Puterilor Locale și Regionale, format din reprezentanți ai autorităților locale din statele membre, însă piesa de rezistență a Consiliului Europei o reprezintă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Poate nu multă lume cunoaște, deși nemeritat, activitatea Consiliului Europei, însă, cu siguranță, puțini sunt aceia care să nu fi auzit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, alături de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, exprimă garanția supremă a unei veritabile respectări a drepturilor cetățenilor de pe continentul nostru.

În 1989 Consiliul Europei s-a reinventat, însușindu-și misiunea de a călăuzi pașii fostelor state eliberate de comunism pe calea democratizării.

Pentru noi toți, asistența și expertiza acestei organizații au fost extrem de importante pe lungul și dificilul drum către integrarea în Uniunea Europeană.

Adevărată școală a democrației, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ne-a învățat ce înseamnă pluralismul de idei, dialogul politic și diplomația parlamentară.

Acestea devin cu atât mai importante atunci când, în calitate de parlamentar, ești în măsură să aperi principii în care crezi, când poți lansa în dezbatere publică subiecte interesante sau când reușești să introduci, prin documentele adoptate, poziții care corespund propriei conștiințe și intereselor țării tale.

Nu întâmplător, Consiliul Europei este considerat anticamera Uniunii Europene, deși noțiunea mi se pare puțin peiorativă.

Prin acest calificativ, însă, i se recunoaște statutul incontestabil de apărător al valorilor democratice pe care orice stat aspirant la integrarea în Uniunea Europeană trebuie să le transpună în realitate.

Misiunea Consiliului Europei nu s-a încheiat odată cu extinderea Uniunii Europene, dimpotrivă, ea continuă și astăzi și are noi atribuții.

Consiliul Europei rămâne bastionul democrației, statului de drept și drepturilor omului, inclusiv al minorităților naționale, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ultima speranță a cetățenilor înfrânți de justițiile naționale.

La 9 mai Europa sărbătorește victoria unui continent renăscut din propria-i cenușă.

Trebuie să aducem omagiul nostru vizionarismului și îndrăznelii acelor oameni de stat care au îndreptat viitorul Europei pe calea păcii și a reconcilierii.

Ideile care i-au animat sunt și astăzi la fel de valabile, iar ele trebuie să reprezinte o provocare permanentă pentru noi.

Viitorul nu se poate construi pe confruntare, violență și extremism politic.

Dimpotrivă, aderarea la valorile democratice, dialogul politic, intercultural, interetnic și interreligios, respectarea drepturilor omului, cu accent pe cele ale minorităților naționale, sunt principii care trebuie să ne guverneze și pe care nu avem voie să le uităm.

Numai așa vom putea să devenim cu adevărat europeni.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și noi vă mulțumim, domnule senator, pentru această interesantă și educativă declarație politică.

 
Radu Alexandru Feldman (PD-L) - declarație politică având ca titlu Vinovăție și rușine;

Are cuvântul domnul senator Radu Alexandru Feldman - Grupul parlamentar al PD-L, se pregătește doamna senator Doina Silistru - Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Poftiți, domnule senator, aveți cuvântul.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Venind spre microfon, mi s-a părut firesc să mă opresc o clipă să-i strâng mâna domnului senator György Frunda, care, ca de obicei, a avut o intervenție extrem de consistentă și extrem de interesantă, și l-am întrebat dacă a spus vreun cuvânt și despre 10 mai.

Probabil că temerea să nu depășească timpul alocat grupului parlamentar nu i-a permis, așa că mă simt dator, în afara declarației mele politice, să vă amintesc că ieri a fost 10 mai, Ziua Victoriei, o zi care, dacă nu s-ar fi întâmplat în istoria omenirii, cu siguranță mulți dintre noi, vai!, mulți dintre noi n-am fi prins ziua de astăzi. (Aplauze.)

Ziua Independenței a fost evocată.

Istoricul Puiu Hașotti face o precizare pentru care îi mulțumesc, și așa mai departe, dar 10 mai, Ziua Victoriei, este ziua în care lumea liberă a întors o pagină esențială, a ieșit din beznă și a intrat într-o lume a speranței.

Mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Vinovăție și rușine".

Vă mărturisesc că, din ziua în care PNL și UDMR și-au anunțat intenția de a iniția o moțiune de cenzură, am consumat o bună bucată de vreme încercând să găsesc rostul unui asemenea demers. Și asta nu pentru că aș pune în discuție legalitatea procedurii, ci doar pentru a găsi un răspuns plauzibil la o întrebare esențială:

Cui prodest?

E limpede că foștii parteneri de guvernare nu-și pot face iluzii legate de șansele ca moțiunea să treacă, pentru că textul supus dezbaterii nu are nicio legătură cu ce s-ar putea numi o opoziție constructivă - impresia artistică rămâne singura explicație care stă în picioare, mai direct spus, impactul electoral pe care un astfel de produs se speră să-l aibă asupra alegătorului.

Nu este o premieră.

Tertipuri de felul acesta se practică în mod curent, cu atât mai mult în deschiderea unei campanii pentru Parlamentul European și în plină încălzire pentru alegerile prezidențiale.

Ce dă o notă cu totul aparte demersului PNL-UDMR este timpul în care se produce: criza profundă cu care ne confruntăm.

Într-un asemenea moment, peste tot în lume oamenii se luptă cu probleme dintre cele mai grave, stresul cotidian ajunge la cote fără precedent.

Solidaritatea, căutarea în comun a unor soluții eficiente, responsabilitatea pentru declarațiile făcute și pentru deciziile luate sunt semnele inconfundabile ale unei clase politice cu adevărat legate și interesate de soarta celor în numele cărora pretinde că vorbește.

Din păcate, niciuna dintre aceste calități nu sunt recognoscibile în atitudinea celor două partide care au inițiat moțiunea de cenzură împotriva unui guvern care gestionează treburile țării doar de cinci luni înainte să fi avut cinstea să fi rostit cuvântul de iertare pentru gravele erori și pentru minciunile pe care ni le-au băgat pe gât timp de patru ani de zile.

Ați mințit, domnilor foști guvernanți, spunând că economia duduie, când, de fapt, horcăia, dovadă deficitul de 5,4% din PIB, pentru care, acum, Comisia Europeană ne sancționează.

În 2008 România a înregistrat al treilea nivel al deficitului dintre toate statele membre ale Uniunii Europene și azi o țară întreagă plătește proasta voastră guvernare.

Ați mințit asupra veniturilor publice, pe care nu ați fost în stare să le estimați corect: 32,2% din PIB, în loc de 37,2%, cât ați programat, deși, încă din toamna lui 2008, un raport al Băncii Europene, pe care l-ați ținut la sertar, vă avertiza asupra politicii de cheltuieli, o creștere de 30% față de 2007, și vă atenționa că ați atras din fondurile europene doar 3 miliarde de lei, față de 10,6, cât v-ați angajat și cât ați și prevăzut în buget.

Ați mințit când, în ciuda prognozelor pesimiste ale Comisiei Europene din toamna aceluiași 2008, spuneați că ne așteptăm la "o creștere economică record, de 8-9%, și că veniturile vor crește în 2009 cu 4-5 miliarde de euro" - citat din fostul ministru al economiei și finanțelor, domnul Varujan Vosganian, același ministru care, secondat de inventatorul taxei auto în favoarea "Citroën", dădea garanții electorale că deficitul bugetar va fi de 1,9% din PIB și că veniturile la bugetul general consolidat vor fi de 38,9%, iar cheltuielile de 40,8%.

Dacă în 2009 s-ar merge pe cifrele voastre, stimați colegi, și s-ar continua același mod de a face politică, deficitul ar ajunge la 9%, așa cum, de altfel, v-a atras atenția și Banca Mondială.

Veniți și ne dați lecții acum, spunând că - citez din moțiunea dumneavoastră - "reperul de moralitate al oricărei guvernări îl constituie modul în care aceasta își îndeplinește promisiunile din campania electorală, a căror reflectare fidelă trebuie să fie programul de guvernare".

Nu știu din care ediție a DEX-ului ați aflat de moralitate, dar hai să le reamintim celor pe care vreți să-i prostiți din nou câteva din promisiunile voastre și să-i lăsăm să aprecieze singuri felul în care le-ați fi putut onora în criza pe care n-ați anticipat-o și n-ați recunoscut-o nici când a dat buzna peste noi: salariul de 800 de euro; pensia de 350 de euro;

contribuțiile la asigurările sociale reduse cu 10%; reducerea TVA la unele produse reglementate, în special în domeniul energetic; 10 miliarde de euro pentru investiții în economie și 28 de miliarde investiții în infrastructură; premiul fiscal de 5% din valoarea impozitului; premiul de 1.000 de euro pentru patronii care angajează șomeri.

Să-i mai pomenim amărâtului de pe stradă și de cei 2.100 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres pentru care urma să cheltuiți 11,9 miliarde de euro, de cei 6.000 de kilometri de drumuri naționale, de noul aeroport al Bucureștilor, de megacampusul universitar, de reabilitarea locuințelor din cartierele defavorizate și din mediu rural, de dezvoltarea de locuințe comunitare flexibile și inovatoare?

E de râs, domnilor semnatari ai moțiunii, dar ar fi fost de plâns dacă ați fi rămas la guvernare.

În ce stare s-ar fi prezentat "reperul moral" despre care vorbiți acum? Și pe unde ați fi scos cămașa demagogiei ca să dați curs la ceea ce scria pe afișele cât blocul: "V-am mărit salariile și le vom mai mări"?

Cum ar fi arătat cheltuielile bugetare dacă ar fi rămas la cheremul vostru să le împărțiți clientelei politice?

Cum ar fi arătat veniturile gestionate de voi, care n-ați fost capabili să le colectați într-o economie al cărei "duduit" nu s-a auzit nici măcar până în colegiul de lângă București, care i-a refuzat votul premierului Tăriceanu?

Ce s-ar fi ales din țara aceasta, la a cărei criză ați contribuit din plin, dacă populația nu v-ar fi evaluat după merit și nu v-ar fi trimis la plimbare?

Stimați semnatari ai moțiunii de cenzură, Un coleg de-al nostru le recomanda cândva celor din opoziție "să-și țină ciocul mic".

Eu vă invit ca, animați de bună-credință, din contră, să vă pronunțați cât mai sonor asupra tuturor problemelor cu care ne confruntăm, dar, mai înainte de toate, începeți prin a vorbi despre vinovăție și rușine - este singura cale spre un dialog cinstit.

Deocamdată însă, Guvernul, pe care-l acuzați de incompetență, de imoralitate, de toate relele de pe fața pământului, încearcă să scoată castanele din foc, pentru că mâinile voastre au fost prea nepricepute și mult prea hrăpărețe.

Oferiți-vă seninătatea unui dram de obiectivitate! Vă veți simți mult mai bine.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator Radu F. Alexandru.

 
Doina Silistru (PSD+PC) - declarație politică cu titlul 8 Mai - Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii;

Îi ofer cuvântul doamnei senator Doina Silistru, Alianța politică PSD+PC, se pregătește domnul senator Emilian Frâncu, Grupul parlamentar al PNL.

Doamna senator, aveți cuvântul.

(Doamna senator Doina Silistru se deplasează de la prezidiu la microfonul central.)

 

Doamna Doina Silistru:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează: "8 Mai - Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii".

În fiecare an, pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, subliniind rolul angajaților și voluntarilor în salvarea de vieți omenești și asistarea comunităților vulnerabile de pe întreg mapamondul.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie a luat ființă în 1863 și este cea mai mare rețea umanitară din lume, cu activități în aproape toate țările de pe glob.

Ea este alcătuită din Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Comitetul Internațional de Cruce Roșie (CICR) și 186 de Societăți naționale membre, însumând aproximativ 100 de milioane de voluntari.

Crucea Roșie este cea mai puternică organizație la nivel mondial, având, în prezent, Societăți naționale în 186 de țări, inclusiv în România.

Organizația se implică în orice regiune a lumii unde este nevoie de ajutor: țările subdezvoltate, statele care se confruntă cu anumite crize umanitare cauzate de calamități, epidemii sau război.

De asemenea, Crucea Roșie acordă o importanță deosebită apărării drepturilor omului, în special în ceea ce privește statutul prizonierilor.

Misiunea oficială a Comitetului Internațional de Cruce Roșie, ca organizație imparțială, neutră și independentă, este aceea de a garanta protecția vieții și demnității victimelor conflictelor armate naționale și internaționale.

Contrar a ceea ce se crede, CICR nu este o organizație nonguvernamentală în adevăratul sens al cuvântului, dar nici o organizație internațională.

Deoarece membrii săi pot fi doar cetățeni elvețieni, nu are o politică deschisă indivizilor din alte state, ca alte ONG-uri.

Cuvântul "internațional" din numele său se referă la scopul său de a întreprinde acțiuni internaționale, conform Convențiilor de la Geneva.

CICR are privilegii speciale și imunitate legală în mai multe state, bazate pe legile din statele respective sau pe acorduri între comitet și guvernele naționale.

Conform legii elvețiene, CICR este o asociație privată.

Cele mai importante sarcini ale comitetului sunt: monitorizarea conformității părților dintr-un conflict cu Convențiile de la Geneva; acordarea de asistență medicală celor răniți pe câmpul de luptă; supervizarea tratării prizonierilor de război; acordarea de ajutor în căutarea persoanelor dispărute în conflictele armate; protejarea populației civile; arbitrarea părților într-un conflict armat.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie cuprinde 186 de Societăți naționale, care acționează în contexte foarte diferite și au zeci de milioane de membri.

Mai mult, activitatea sa are un caracter practic și foarte divers.

Pentru a depăși aceste diferențe cu ușurință, pentru a avea o acțiune eficientă, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie a formulat propriile sale principii în așa fel încât să le facă cunoscute tuturor și să le poată aplica tuturor activităților sale umanitare.

În viziunea Crucii Roșii, un principiu este o regulă de conduită obligatorie, bazată pe rațiune și pe experiență, care guvernează activitatea tuturor componentelor Mișcării Internaționale de Cruce Roșie în orice moment.

Principiile fundamentale au fost adoptate, în mod oficial, în anul 1965 la Viena, în cadrul celei de-a 20-a Conferințe Internaționale a Crucii Roșii.

De atunci, ele sunt citite în deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii.

În cadrul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie, Comitetul Internațional al Crucii Roșii are rolul de a promova și urmări respectarea principiilor fundamentale de către toate componentele ei.

Principiile fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie sunt: umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, voluntariat, unitate și universalitate.

Aceste șapte principii alcătuiesc un întreg indivizibil.

Deși părțile depind una de cealaltă, fiecare dintre ele are propriul său rol.

Ele pot fi privite ca o piramidă care ar fi distrusă dacă una dintre părțile sale s-ar prăbuși sau ar fi înlăturată.

Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniții de pe câmpurile de luptă, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, sub aspectul său internațional și național, se angajează să prevină și să aline suferințele oamenilor în orice împrejurare.

Scopul său este acela de a proteja viața și sănătatea acestora și de a asigura respectarea ființei umane.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie promovează înțelegerea mutuală, prietenia, cooperarea și o pace durabilă între toate popoarele.

Conform principiului umanității, orice ființă umană aflată în suferință, oriunde s-ar afla, trebuie să fie ajutată, chiar dacă acest lucru este dificil de făcut.

Scopul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie este de a proteja viața și sănătatea și de a asigura respectarea ființei umane.

Pe timp de pace, protecția presupune, în principal, prevenirea bolilor, a dezastrelor și a accidentelor sau înlăturarea efectelor acestora prin salvarea de vieți omenești (de exemplu, prin pregătirea în domeniul acordării primului ajutor).

Pe timp de război, protecția înseamnă asistarea celor protejați de dreptul umanitar (de exemplu: civilii, soldații răniți sau prizonierii, care trebuie să primească hrană, să fie protejați și să se bucure de un tratament corect).

Umanitatea înseamnă promovarea înțelegerii reciproce, a prieteniei și a păcii durabile între popoare.

În anul 2007, 201 milioane de persoane sau o persoană din 33 de pe planetă au fost afectate de dezastre naturale, reprezentând o creștere de 40% față de 2006.

Ca răspuns la aceasta, Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie a sporit Fondul de urgență pentru dezastre de la 10 milioane de franci elvețieni la 25 de milioane de franci elvețieni, pregătind mai mult personal internațional și regional pentru dezastre și încheind parteneriate pentru a dezvolta informațiile despre climă și tehnologiile de avertizare timpurie.

Crucea Roșie Română este o organizație voluntară înființată la 4 iulie 1876.

Misiunea Crucii Roșii este îmbunătățirea vieții persoanelor vulnerabile, mobilizând puterea umanității.

Prin rețeaua sa de voluntari din întreg teritoriul țării, Crucea Roșie Română asistă persoanele vulnerabile aflate în situații de dezastre și de criză.

Prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, Crucea Roșie Română contribuie la alinarea și prevenirea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, asigură respectul față de demnitatea umană, fără a face nicio discriminare legată de naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență militară, socială sau politică.

La început, activitatea Crucii Roșii se limita la îngrijirea soldaților bolnavi sau răniți în timp de război, dar, cu timpul, activitatea s-a diversificat.

Anul trecut, în România, 1.207 persoane și 22.000 hectare de teren din 605 localități au fost afectate de inundații, alunecări de teren sau înzăpeziri.

Crucea Roșie Română a intervenit în 35 de județe cu ajutoare umanitare și servicii specifice în caz de dezastre, în valoare de 4.121.674 RON.

"Schimbările climatice ne afectează pe toți, atât la nivel global, cât și la nivel național.

Numărul în creștere al zonelor afectate de inundații și secetă din ultimii ani din România este unul dintre subiectele care preocupă, în mod deosebit, Crucea Roșie Română.

Pe lângă ajutorul umanitar acordat persoanelor afectate de calamități, Crucea Roșie desfășoară programe de pregătire a populației pentru eventualitatea unor dezastre", a declarat președintele Crucii Roșii Române, doamna Mihaela Geoană.

Începând din 2005, Crucea Roșie Română a demarat "Campania națională de prevenire a dezastrelor", al cărei obiectiv principal este îmbunătățirea capacității de reacție a comunităților expuse riscurilor de dezastre.

În cadrul acestei campanii, mii de oameni au beneficiat de suport informațional și material pentru a dezvolta o adevărată cultură a prevenirii dezastrelor.

În fiecare an, pe 8 mai, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie marchează Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, subliniind rolul angajaților și voluntarilor săi în salvarea de vieți omenești și în asistarea comunităților vulnerabile de pe întreg mapamondul.

Crucea Roșie motivează și pregătește oamenii să desfășoare acțiuni de voluntariat în cadrul comunităților în care trăiesc, dar și la nivel național și internațional.

Voluntarii Crucii Roșii pot fi văzuți încărcând și descărcând camioane, oferind primul ajutor, desfășurând activități educative în rândul copiilor și tinerilor ori bătând pe la porți în speranța obținerii de donații în beneficiul celor loviți de soartă, trecând ștafeta speranței din generație în generație.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie învață oamenii să fie oameni, ceea ce ar trebui să învățăm, în permanență, fiecare dintre noi.

Un gând bun, de la tribuna Senatului României, pentru toți aceia care, fie ca angajat, fie ca voluntar, fac posibilă o astfel de mișcare în numele umanității.

Mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumim, doamna senator Doina Silistru.

 
Emilian Valentin Frâncu (PNL) - declarație politică având ca titlu Generației de sacrificiu puțin îi pasă de generația Emo;

Îi ofer cuvântul domnului senator Emilian Frâncu - Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Valentin Calcan, Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Mai întâi, am de făcut o observație.

Nu știam că domnul senator Radu Feldman Alexandru este așa de rupt de realitate.

Moțiunea de cenzură nu se dezbate astăzi, ci miercuri...

Și acum, declarația politică pe care am intitulat-o: "Generației de sacrificiu puțin îi pasă de «generația Emo»", și mă bucur că acolo, sus, la balcon, se află reprezentanți ai acestei generații.

Ieri a fost ziua regelui.

Tot ieri a fost și Ziua Adolescentului.

Cu o zi mai înainte s-au sărbătorit:

Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei, și toate acestea la puțin timp după ce abia s-au stins zurgălăii zilei de 1 Mai.

Dintre toate zilele amintite, șase la număr, una singură nu s-a bucurat de nicio atenție din partea actualilor guvernanți:

Ziua Adolescentului, cu toate că marcarea ei în cea de-a doua duminică a lunii mai este obligatorie, conform Legii nr. 197/1997.

A fost o biată zi de duminică, la fel ca oricare alta, fără activități recreativ-educative și fără competiții sportive în aer liber.

O zi în care tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani au strâns la piept punga cu sticksuri și cu chipsuri și s-au înghesuit "să socializeze" - ghilimele sunt aici absolut justificate - pe messenger.

De ce s-ar obosi actualii guvernanți să le ofere adolescenților, măcar de ziua lor, alternative de petrecere sănătoasă a timpului liber?

O parte din generația de sacrificiu de odinioară este acum la putere și, drapată în roșu și portocaliu, a devenit nepăsătoare față de drama "generației Emo", generația sacrificată a zilelor noastre.

Suntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește obezitatea la vârsta adolescenței? Suntem.

Și atunci, ca să ne menținem pe această poziție, este musai să scoatem orele de educație fizică din programa școlară obligatorie - curriculum, după numele său pompos de acum - și fără competiții sportive de Ziua Adolescentului, mărețe realizări pentru care se cuvin felicitate două doamne ale căror nume este inutil să le mai pronunț eu acum, pentru că, oricum, Domniile Lor nu vor intra în istorie la capitolul "mari miniștri".

Spectacole de teatru sau de divertisment? Ferit-a Sfântul!

Pentru ce să se binedispună miile de adolescenți săraci?

Pentru faptul că Guvernul Boc i-a lăsat fără "Bani de liceu"

prin rectificarea bugetară care a tăiat finanțarea acestei burse sociale înființate de fostul Guvern PNL? În niciun caz.

De distracție le arde lor acum, când vor fi nevoiți să renunțe la școală, pentru că părinții nu mai au cu ce să le plătească rechizitele, cantina și căminul?

Amară ironie pe spinarea unor tineri loviți de nepriceperea și nepăsarea actualilor guvernanți PSD și PD-L!

Un bob zăbavă, dragi adolescenți uitați și persecutați, după alegerile prezidențiale din toamnă soarta voastră se va schimba în bine, cu o condiție: părinții voștri să voteze cu cine trebuie, nu cu aceia care vorbesc mult, dar cărora prea puțin le pasă de voi.

Mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

Este o declarație politică urmată și de un îndemn.

Să vedem dacă va fi urmat.

 
Valentin Gigel Calcan (PD-L) - declarație politică intitulată BNR și Mugur Isărescu confirmă eficiența măsurilor luate de Guvernul Emil Boc;

Îi ofer cuvântul domnului senator Valentin Calcan, Grupul parlamentar al PD-L, se pregătește domnul senator Florin Constantinescu, Grupul parlamentar al PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Valentin Gigel Calcan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea politică este intitulată: "BNR și Mugur Isărescu confirmă eficiența măsurilor luate de Guvernul Emil Boc".

Ultimele evoluții economice, măsurate prin date statistice, indică un start al însănătoșirii economice.

Astfel, veniturile bugetare colectate în luna aprilie 2009 sunt aproape egale cu cele din luna aprilie a anului trecut și cel mai important este faptul că programul de încasări al Ministerului Finanțelor Publice este respectat.

Banca Națională a României a luat decizia de reducere a dobânzii de politică monetară de la 10% la 9,5%.

Această reducere cu 0,5 puncte procentuale este cu atât mai importantă, în acest moment, având în vedere faptul că ultima reducere a avut loc acum 2 ani, adică în anul 2007.

În anul 2008, atunci când economia duduia, după spusele fostului premier Tăriceanu, Mugur Isărescu avea o strângere de inimă privind la politica guvernamentală și, prudent, responsabil cum îl știm, prin pârghiile Băncii Naționale Române, nu a parafat politica Guvernului PNL.

Iată că astăzi măsurile luate de Guvernul Emil Boc dau roade.

Banca Națională a României a anunțat faptul că a revizuit în scădere prognoza de inflație pe anul 2009, până la 4,4%, de la 4,5%, iar pentru anul 2010, de la 3,2% la 2,8%.

O îmbunătățire se vede la cursul valutar care, în ciuda marilor economiști de televizor ai opoziției, ce prevedeau pentru luna mai un curs de schimb de 5 lei sau 6 lei pentru un euro, dar spre bucuria și pentru binele familiilor care au credite la bănci, pentru binele românilor, leul nostru rămâne în zona de siguranță, la 4,1-4,2 lei pentru un euro.

Potrivit declarației guvernatorului BNR Mugur Isărescu, un lucru este cert: era fluctuațiilor majore a cam apus. "Vârful presiunilor speculative și nespeculative asupra cursului de schimb considerăm că a trecut, iar această stabilitate a cursului vine și pe fondul unei anticipații de scădere a inflației, și considerăm că scăderea inflației se va instala pe o perioadă de câteva trimestre", spunea Mugur Isărescu.

De asemenea, există premise ca în perioada următoare băncile să reia creditarea, însă nu pentru consum, ci pentru investiții.

Băncile comerciale din România vor începe să acorde mai multe credite pentru corporații în perioada următoare, ca urmare a reducerii ratei dobânzii de politică monetară.

În România creditarea nu este blocată, însă, din cauza situației grele prin care a trecut creditarea, România va avea până la sfârșitul anului o nouă ierarhizare în sistemul bancar, este de părere Isărescu.

Creditul ipotecar, creditul de investiții, de câteva luni produse rare pe piața bancară, sunt acum stimulate prin deciziile băncii centrale: reducerea cu 0,5 puncte a dobânzii de politică monetară și excluderea pasivelor în valută ale băncilor cu scadență reziduală mai mare de 2 ani din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii.

Din punctul de vedere al finanțării externe, situația este favorabilă.

Guvernul Emil Boc a reuși, într-un termen foarte scurt, obținerea unui acord cu Fondul Monetar Internațional fără a fi nevoit să renunțe la promisiunile din campania electorală: menținerea cotei unice de 16%, a TVA-ului de 19%, și a perfectat un împrumut cu Comisia Europeană, în valoare de 5 miliarde de euro, acord fără condiționări politice.

Stimați colegi, Este evident faptul că obiectivele guvernării Boc încep să fie atinse unul câte unul și doresc să închei reamintind ce a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu acum câteva zile:

"Economia românească s-a angajat pe o traiectorie bună de ajustare și merge în direcția cea bună."

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Florin Constantinescu (PSD+PC) - declarație politică cu titlul Interesul nostru - salvarea firmelor prin modificarea procedurii de insolvență;

Are cuvântul domnul senator Florin Constantinescu, Grupul parlamentar al PSD, se pregătește domnul senator Mircea Diaconu, Grupul parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Florin Constantinescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Interesul nostru - salvarea firmelor prin modificarea procedurii de insolvență".

Stimați colegi,

Din cauza Acordului de împrumut dintre Guvernul României și FMI s-a abătut asupra firmelor din Românie o ploaie de măsuri care mai de care mai austere.

A fost impus un impozit forfetar.

Urmarea: o mulțime de firme se închid, patronii ocărăsc guvernarea, mii de români se înghesuie la Oficiul Național al Registrului Comerțului din București și de peste tot din țară să-și rezolve problemele pe care alții le-au creat.

Criza economică nu-i atinge deloc pe cei bogați, găsitori întotdeauna ai unor soluții pentru a-și proteja milioanele, ci pe "dezmoșteniții soartei", cum spunea Camil Petrescu.

Pentru unii, cei mai mulți de altfel, firma era toată averea pe care o aveau.

S-a interzis deducerea TVA pentru mașini și s-a decis că este mai bine dacă nu se decontează combustibilul pe firmă, o altă greșeală majoră pentru mediul privat din România, care se află, în aceste momente, în imposibilitatea de a se relansa.

În goana după împrumut, în fuga după bani, am pierdut din vedere faptul că am putea suprima concurența, am putea face să dispară cererea și oferta, am lăsa în viață doar unele firme-mamut.

Doamnelor și domnilor, Când am vorbit despre nededucerea TVA, vă spuneam că este extrem de important să venim cu idei, cu strategii de relansare și de salvare a firmelor private din România.

Este în interesul nostru, al tuturor, să gândim modalități de relansare a economiei naționale.

Winston Churchill afirma că "nu există prietenii și dușmănii veșnice, ci numai interese veșnice".

Cred că sunt în asentimentul tuturor partidelor politice când afirm că salvarea mediului privat trebuie să reprezinte interesul nostru veșnic.

Dacă noi, care avem pârghiile legislative de a acționa, nu facem nimic pentru a salva aceste firme, ce le putem cere celor care plătesc dările cu sârguință?

Fac apel la toți liderii de opinie importanți, fac apel la toți președinții de partide, fac apel la mass-media și la cei care mă ascultă în acest moment: trebuie să începem de undeva cu schimbarea legislației existente! Vă propun să ne aplecăm asupra procedurii de insolvență, reglementată de Legea nr. 85/2006 și modificată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008.

Conform legislației, orice creditor, oricât de mărunt, poate declanșa procesul de insolvență împotriva unei societăți foarte puternice, într-un termen foarte scurt, dacă societatea respectivă nu-și plătește datoriile.

În acest context, băncile sunt obligate să-și înceapă executările silite, o procedură, de altfel, destul de urâtă și greoaie și pentru societatea respectivă, și pentru bănci.

Numai anul trecut au intrat în insolvență peste 14 mii de firme.

Vă dați seama câte vor intra în acest an, când sunt supuse și apăsate de măsurile impuse de Acordul de împrumut dintre Guvernul României și FMI?

Ceea ce doresc eu să modific, și vă cer sprijinul tuturor în acest sens, vine în interesul mediului privat din România, dar și în interesul băncilor.

De aceea, în perioada următoare, va trebui să avem discuții cu reprezentanții IMM-urilor, dar și cu reprezentanții băncilor.

Va trebui să cooperăm, chiar dacă suntem în campanie electorală.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mircea Diaconu (PNL) - declarație politică referitoare la ziua de 9 mai;

Are cuvântul domnul senator Mircea Diaconu, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Petru Filip, Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Mircea Diaconu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Tot pentru că ne-au "întinerit" balcoanele, aș vrea să fac o mică rectificare.

Ziua Victoriei, despre care s-a vorbit mai devreme, este pe 9 mai, și nu pe 10 mai.

Cele mai multe dintre doamnele și domnii senatori știu lucrul acesta, poate o excepție, două.

Pe 7 și 8 s-a semnat, de fapt, capitularea Germaniei naziste, dar Stalin, cunoscutul Stalin, a ținut neapărat să fie semnată și de ruși, și a mai durat o zi.

Deci pe 9 mai...

Am închis paranteza.

Vedeți, declarația mea politică niciodată nu va putea să poarte un titlu: despre mărțișor, să zicem, sau despre pătrunjel...

Îmi este foarte greu să fac lucrul acesta, pentru că sinceritatea mea încearcă a fi maximă față de dumneavoastră, și atunci, evident, voi spune exact ceea ce îmi trece prin cap și prin suflet ori de câte ori voi sta în fața dumneavoastră.

Dragi colegi, Astăzi vreau să mă explic, chiar să vă dau un anume gen de socoteală, pentru că tocmai am traversat ziua de 9 mai, ziua de 10 mai, zile încărcate de semnificații, și mă refer mai ales la ziua de 9 mai, care a strălucit în peisajul românesc - domnul Varujan Vosganian nu mă ascultă, dar mă va asculta -, a strălucit prin semnificațiile istorice, mă refer la Ziua Victoriei, la Ziua independenței noastre.

În ziua de 9 mai, pe lângă încărcătura politică pe care toată nația noastră a gustat-o din plin și, pe bună dreptate, în toate colțurile țării, s-a mai întâmplat un lucru care pe mine, personal, m-a chinuit de atunci încoace, vorbesc de ziua de ieri, și vreau să mărturisesc.

Eu am o boală: atunci când lumea devine prea serioasă, prea sobră, dureros de serioasă și încruntată, îmi vine să pun o piuneză.

Asta este o boală, trebuie să recunoașteți acest lucru, dar, din păcate sau din fericire, destul de răspândită, iar eu am înțeles regula acestui joc în felul următor: dacă acolo, undeva, departe, în munții de unde mă trag, Câmpulung - Curtea de Argeș, oamenii sunt cam așa, sunt hâtri, eu m-am născut acolo, am venit în București și am continuat să fiu ca ei, hâtru.

Este ceva cu care mă ocup de 40 de ani.

Nu am 40 de ani, de 40 de ani fac lucrul acesta în fața oamenilor.

Am 60 de ani anul acesta.

În clipa în care am fost ales de dânșii să-i reprezint, eu am înțeles că trebuie să mă comport ca ei, deci să-i reprezint, să continui să fiu hâtru.

Ce s-a întâmplat în ziua de 9 mai? Într-una din aparițiile politice, de data aceasta am apărut și eu și a trebuit, colegial, să spun câteva cuvinte.

Pentru că așa am simțit, mi-am adus aminte de ceva ce s-a petrecut în 1990, când, de asemenea, lumea era foarte serioasă, încruntată.

Prin piețe, peste tot, erau foarte încruntați și radicali.

Cuvântul de ordine generalizat prin piețe și pe străzi era: "Jos Iliescu!" Devenise o sintagmă comună, dacă vreți.

Într-o astfel de împrejurare, în care lumea era sobră, dură, masivă pe această temă, eu, așa mi-a venit atunci, în 1990, am spus: "Vreau să fac un anunț - și asta se referea la multe mii de oameni din fața mea -, e cumva cineva Ion Iliescu, că îl cheamă cineva jos." A fost o glumă.

S-a râs. A fost o glumă, fără discuție.

Această glumă am reiterat-o sâmbătă, de 9 mai, într-o adunare publică, după care am explicat despre ce este vorba.

Atunci era 1990, acum este cu totul alt an, și am vrut să explic, de fapt, că ne aflăm între două paranteze ale epocii Brucan.

Anul acesta, pe lângă celelalte sărbătoriri, se împlinesc 20 de ani ai lui Brucan.

Ar trebui să-i luăm în seamă, ar trebui să-i analizăm cu înțelepciune, cu mintea întreagă - am evoluat din plin, slavă Domnului! -, deci astăzi este cazul să discutăm deschis aceste lucruri.

Aceasta era tema luării mele de cuvânt de sâmbătă.

De ce vă spun că de atunci mă roade și mă chinuiește?

Nu am dormit astă-noapte, pentru că, vă spun foarte sincer, am fost mulțumit de ceea ce mi-a trecut prin cap sâmbătă și de mesajul pe care am încercat să-l dau, dar pe unul dintre posturile de televiziune de nișă, insist, de nișă!, am văzut figura mea în acel context, și din gura mea au ieșit două cuvinte: Jos Iliescu! În 2009! Pentru Dumnezeu, atât am simțit, nimic altceva.

A fost contribuția unui regizor de montaj care atât a înțeles el din tot ce am încercat să spun.

Este dreptul lui, fără discuție, dar chinul meu este că m-am simțit ca acel soldat japonez care, timp de 20 de ani după ce s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o insulă din Pacific, încă era în tranșee, cu pușca mitralieră.

Nu știa că se terminase războiul, după 20 de ani!

Acum vă spun acest lucru ca să nu cumva să mă credeți și dumneavoastră anacronic, îngust, deplasat, așa cum eu m-am simțit de două zile încoace.

Revenind în 2009, închid paranteza Brucan și mă bucur că suntem aici cu toții, că vorbim altfel și sper că din ce în ce mai altfel.

Următorul noiembrie va fi o vamă a democrației noastre, se vor încheia exact atunci cei 20 de ani și sper să-i trecem cu bine și să arătăm exact așa cum ar trebui să arătăm.

O democrație normală în România.

Am un singur amendament...

Vedeți? Meseria de care știți bine că mă ocup de 40 de ani de zile, așa cum v-am explicat, înseamnă că în fiecare seară trebuie să dai socoteală, să dai examen în fața unei săli pline, cu pretenții.

Îmbătrânești, trec anii și îți este din ce în ce mai greu.

Nervii îți sunt întinși la limită.

Riscul este enorm.

Cu cât contezi mai mult, cu cât numele tău este mai greu în profesie, cu atât este mai greu să faci față. Ți se cere mai mult, din ce în ce mai mult.

E tare greu... Și nu am făcut ulcer.

De necrezut! E miraculos, nu am făcut ulcer profesional.

Într-una din zilele în care se terminase plenul nostru, am plecat către teatru și, foarte curând de când am ieșit pe poartă, a început să mă doară stomacul a ulcer.

Cumplit, ca o gaură. Cumplit, din ce în ce mai tare!

Se merge greu în București, mașinile merg încet-încet și mă uitam disperat în stânga și în dreapta după o covrigărie.

Aș fi oprit mașina în mijlocul șoselei, cu avaria pusă, și aș fi luat un covrig să mă liniștesc.

Ce se întâmplase? Se întâmplase ceva ce m-a mirat și mă miră în continuare, apropo de închiderea parantezei Brucan, că aici căzuse la vot - mare lucru! - o lege organică.

Se mai întâmplă.

Se număraseră voturile și căzuse.

Subiect închis, credeam.

Așa cum a observat și domnul senator Frunda, care este, totuși, un specialist incontestabil, mirarea mea nu încetează nici în momentul de față, a urmat supunerea la vot a legii de respingere a respingerii.

Mirarea mea continuă și astăzi.

Din fericire, o singură dată s-a mai întâmplat acest lucru pe traseu.

Sper din tot sufletul ca sărbătorirea în noiembrie a închiderii perioadei Brucan să însemne și dispariția acestui gen de practici.

Vă mulțumesc și vă iubesc! (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

S-ar putea ca astăzi să ne mai întâlnim cu această practică, mai târziu, bineînțeles.

 
 

Domnul Mircea Diaconu (din sală):

Iar fac ulcer!

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Da, da, luați-vă un covrig, vă rog.

 
Petru Filip (PD-L) - declarație politică având ca titlu Descentralizare și criză;

Domnul senator Petru Filip, Grupul parlamentar al PD-L, urmează la microfon doamna senator Minerva Boitan, Grupul parlamentar al PNL.

 

Domnul Petru Filip:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Descentralizare și criză".

Faptul că dezbaterile la nivel parlamentar fac referiri insistente și inconsistente la ceea ce interlocutorii din diverse zone politice se înverșunează să numească soluții de criză reflectă, în realitate, criza de soluții cu care se confruntă societatea românească, în general, și clasa politică, în special.

Această criză de soluții explică, în bună măsură, abundența abordărilor de tip emoțional, care se rezumă frecvent la o evaluare a consecințelor de ordin financiar ale crizei actuale, dublată, eventual, de o serie de acuze la adresa incapacității instituționale de a gestiona anumite situații punctuale.

Orice evaluare lipsită de spirit pătimaș politic ar trebui să ne ofere un acord minimal în această problemă.

În aceste momente, mai importantă decât stabilirea unor vinovați instituționali ar trebui să fie preocuparea noastră comună pentru producerea unor mecanisme instituționale care să diminueze efectele, deja dramatice, ale crizei.

Pentru că de această dată nu ne confruntăm cu o criză de context, depășirea dificultăților semnalate la cele mai diverse niveluri implică strategii convergente de acțiune.

Din păcate pentru noi toți, societatea românească tinde parcă să-și reconfirme, în mod nefericit, originalitatea:

momentele grele nu ne unesc, ci ne dezbină mai tare.

Pentru că sunt partizanul strategiilor convergente, aș vrea să mă refer, în special, la un spațiu unde acestea întrunesc acordul formal al întregului spectru politic.

La nivelul administrației centrale și locale este nevoie de un efort coerent de depășire a dificultăților generate de criza economică.

În centrul acestor eforturi rămâne, cu atât mai mult cu cât parcurgem o perioadă dificilă, procesul de descentralizare.

În ultima vreme, discuțiile despre descentralizarea administrativă din România au fost caracterizate mai degrabă de entuziasm decât de luciditate.

O abordare pragmatică a descentralizării ar trebui să debuteze cu o analiză pragmatică a datelor problemei.

Ar trebui să stabilim exact în ce măsură ambele părți implicate în proces sunt pregătite pentru a face acest pas important și necesar.

Trebuie să recunosc că, pe un fond de criză, competiția pentru resurse financiare dintre administrația locală și cea de la centru nu constituie o premisă favorabilă accelerării procesului de descentralizare.

Pe fondul acestei concurențe pentru accesul la resurse, cele două părți sunt gata să producă argumente de tip acuzație la adresa capacității reale de a gestiona situația.

Pe de o parte, de la nivel central este acuzată frecvent incapacitatea administrațiilor locale de a gestiona profesionist problemele de administrație apărute în sânul comunităților locale, în vreme ce administrațiile locale sunt nemulțumite de ineficiența programelor de sprijin și, mai ales, de tendința centrului de a limita alocările bugetare și de a centraliza o serie de taxe care, în virtutea unei alte filozofii bugetare, completau veniturile administrațiilor locale.

Pot fi desigur invocate realități care confirmă acest punct de vedere.

E de notorietate eșecul înregistrat prin trecerea CET-urilor din marile orașe în administrarea comunităților locale.

În aceeași ordine de idei, a devenit destul de limpede faptul că, în timp, din cauza condițiilor de restricție salarială impuse de perioada de criză, administrațiile locale din micile orașe de provincie vor avea mari dificultăți cu recrutarea unor funcționari cu expertiză sau specialiști.

Penuria de resurse materiale și umane va afecta, în continuare, performanța administrațiilor la nivel local.

Trebuie să ne întrebăm cu toată responsabilitatea, în contextul dificultății de a recruta funcționari cu înalt nivel de competență, dacă filozofia legii privind autonomia locală nu ar trebui revăzută.

Probabil că, într-o primă etapă, ar fi benefic și de dorit ca intervenția nivelului central să nu se limiteze doar la nivel de recomandare și suport tehnic, ci și printr-o implicare mai riguroasă în planul constituirii și alocării domeniale a resurselor bugetare.

Pentru a nu transforma subsidiaritatea și descentralizarea în concepte golite de conținut și pentru a nu pune sub semnul întrebării seriozitatea procesului de descentralizare, este nevoie de reluarea dezbaterii pe un ton mult mai pragmatic.

Pentru că nici la nivel central, nici la nivel local nu există un acord clar privitor la o formulă optimă de descentralizare, ar trebui să reflectăm mai atent la posibilitatea etapizării acestui proces și la stabilirea unor termene realiste pentru fiecare dintre aceste etape.

În mod concret, este momentul să vedem dacă actuala etapă permite un regim tranzitoriu de tip descentralizare administrativă sau tutelă administrativă.

Este de presupus că, pe perioada crizei, o descentralizare tehnică poate fi pasul premergător construcției pe plan local a unei administrații publice diferite de cea de stat, a descentralizării administrative efective.

Pentru a stimula spiritul de inițiativă individuală și pentru a dezvolta sistemul de libertate locală, interesul pentru binele obștesc, care determină dezvoltarea durabilă a colectivităților umane, este necesar ca aceste autorități locale să fie reprezentante ale colectivităților locale, și nu reprezentante ale statului plasate în fruntea colectivității.

Existența nevoilor și intereselor locale presupune, în egală măsură, existența unor mijloace materiale de realizare a acestora.

Se impune, deci, regândirea cadrului legal de constituire a acestor resurse, cu atât mai mult cu cât confruntarea cu condițiile de criză este mai acută în sânul colectivităților locale.

Pe fondul limitărilor la nivelul resursei umane, pe care le acuză administrațiile din zonele rurale sau din orașele mici, este oarecum firesc ca autoritățile publice centrale să-și rezerve dreptul de a supraveghea activitatea colectivităților locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control.

Este momentul să discutăm, în termeni transparenți, despre forma și cadrul legal în care controlul de acest tip poate fi exercitat.

În acest sens, nu cred că este nevoie de elaborarea unui nou eșafodaj principial.

Mi se pare demn de interes cazul Japoniei, care a recurs la reconstrucția administrativă într-o situație economică dificilă.

Această reconstrucție apărea necesară pe fondul crizei petroliere din 1973 și consecințelor acesteia.

Unul dintre rezultatele acestei crizei a fost deficitul public imens.

În vederea diminuării acestor efecte, a fost înființat Consiliul special pentru întărirea reformei administrative.

Cooperarea dintre autoritățile locale și cele centrale caracterizează această perioadă din istoria Japoniei.

Cred că nu ar fi deloc lipsit de importanță dacă un asemenea organism, eventual gestionat cu sprijinul mediilor academice specializate, ar funcționa și în România.

Sigur că o radiografie realistă a crizei nu reprezintă, în sine, o soluție de criză și politicienii nu sunt vinovați pentru o stare de lucruri pe care nimeni nu ar fi dorit-o.

Ceea ce trebuie să fie mult mai clar pentru colegii parlamentari și pentru fiecare român este un lucru destul de simplu: dacă criza globală nu ocolește astăzi pe nimeni și nicio formă de management responsabil nu poate trece sub tăcere efectele ei, înseamnă că diferența dintre comunitățile inteligent guvernate și bine administrate este dată de felul în care decidenții sunt în stare să răspundă provocărilor ei.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Minerva Boitan (PNL) - declarație politică având ca subiect triumviratul Guvern - elev - profesor;

Are cuvântul doamna senator Minerva Boitan, Grupul parlamentar al PNL.

Am o rugăminte la doamna senator și la ceilalți colegi, să încercați să concentrați expunerile pentru a putea intra în celelalte subiecte din ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna senator.

 

Doamna Minerva Boitan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi vorbi pe scurt, așa cum mi-ați spus, despre triumviratul Guvern - elev - profesor.

Definit ca o asociere între trei conducători, triumviratul are scopul de a administra ceva în comun.

Începând chiar cu Republica Romană - și noi toți știm -, s-a dovedit că triumviratul este o soluție teoretică foarte bună, dar care, în practică, declanșează chiar și războaie civile.

În România este foarte bine regăsit în balada "Miorița".

Urmărind cu atenție ce se întâmplă în ecuația revendicărilor din învățământ, am realizat că ni se prezintă un triumvirat Guvern - elev - profesor a cărui acțiune comună ar trebui să conducă la creșterea performanțelor învățământului românesc, și pentru aceasta profesorii trebuie să fie bine pregătiți și bine plătiți, infrastructura școlară să fie corespunzătoare, elevii bine pregătiți, iar Guvernul capabil să gestioneze eficient cele de mai sus.

Dar care este realitatea? Pentru a nu știu câta oară, o categorie profesională cu înaltă pregătire, cea a dascălilor, este păcălită cu niște promisiuni deșarte și ireale.

Elevii asistă neputincioși și participă pasiv la un conflict pe care nu ei l-au generat.

Ei văd că Guvernul nu-și respectă promisiunile, că dascălii sunt păcăliți, că în țara noastră poți minți și nu te pedepsește nimeni, poți promite și nu te obligă nimeni să-ți respecți promisiunea, poți fura și nu te ceartă nimeni și că Guvernul se plimbă pe cai albi, cu pletele fluturându-i în vânt - adevărată lecție de viață, domnilor, care 16 vă motivează să desființați și orele de dirigenție, fiindcă, evident, nu-și mai au obiectul muncii.

Francezul spune "Qui se ressemble s'assemble." și că intelectualul este de stânga.

Probabil că și la noi este la fel, altfel nu pot înțelege apetitul profesorilor pentru mimica electorală a celor care mint fără a face vreo grimasă.

Această apetență a devenit un fel de pasiune care, imediat după cununie, degenerează în criză conjugală cu laitmotivul "ne dați, ori nu ne dați?"

Domnilor guvernanți și domnilor profesori, Între voi se află totuși elevul, care nu se poate dezvolta normal în această atmosferă de incertitudine.

Sunt convinsă că, dacă ar fi fost întrebați în luna noiembrie, chiar și elevii v-ar fi spus că nu se poate asigura o majorare cu 50% a salariilor în învățământ!

În calitate de profesor universitar, doamna ministru Andronescu considera că e necesară o majorare a salariilor de la 50% până la 70% pentru profesorii universitari.

După o jumătate de an, Domnia Sa spune că se poate trăi și așa.

Ministrul Marga a început reforma învățământului, ministrul Adomniței a început, masiv, reabilitarea infrastructurii. Și după primul, și după al doilea, a urmat doamna Ecaterina Andronescu și le-a blocat.

Doamnă, nu este cazul să vă hotărâți și să ne spuneți și nouă ce gânduri aveți?

Într-o țară cu minima moralia și cu un dram de decență, un astfel de comportament nu mai generează greve, ci, direct, demisii.

Sigur, există și varianta mioritică în care începem să ne jelim și să ne pregătim de înmormântare.

Un lider de sindicat afirma recent că a luat ca model în stabilirea salariilor o lege din 1941.

Dacă tot ne întoarcem în timp, vă sugerez să mai coborâm puțin, până la o perioadă în care reforma în învățământul românesc a generat o elită intelectuală recunoscută în Europa interbelică.

Elevul de azi este alergat între tot felul de curricule care de care mai fanteziste, este interpus între un sector public neperformant și un sector privat aflat, în parte, în ilegalitate.

Domnilor guvernanți, Luați măsurile necesare pentru sprijinirea învățământului.

Acolo se află copiii noștri, acolo este viitorul țării, acolo este brandul de țară în care putem investi milioane de euro fără nicio reținere.

Guvernele vin, pleacă, revin, dar scurgerea anilor este irepetabilă.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, doamna senator.

 
Ovidiu Marian (PD-L) - declarație politică având ca temă Acordul de împrumut dintre Guvernul României și FMI;

Domnul senator Ovidiu Marian, Grupul parlamentar al PD-L - vă rog, aveți trei minute, domnule senator -, urmează domnul senator Câmpanu Liviu, Grupul parlamentar al PNL, tot trei minute.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ovidiu Marian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică face referire la Acordul de împrumut dintre Guvernul României și Fondul Monetar Internațional, cu atât mai mult cu cât contextul în care se desfășoară acum este dat de prima tranșă care a fost virată de FMI.

Economia României nu mai este singură. Suntem parte a unui sistem economic în care valorile și produsele circulă fără graniță.

Riscurile și câștigurile acestui sistem sunt comune.

Riscul este că, atunci când o criză lovește sistemul, ea se simte peste tot, inclusiv la noi acasă.

Avantajul este că nimeni nu mai este silit să răspundă singur în fața crizei.

Economia românească se poate bizui acum pe solidaritatea instituțiilor internaționale.

În acest sens, s-au încheiat o serie de acorduri cu instituțiile internaționale, ținând seama de nevoile prezente și viitoare ale dezvoltării noastre economice.

Acordul de împrumut dintre Guvernul României și FMI a fost încheiat pe următorii doi ani și va aduce în rezerva Băncii Naționale a României 12,9 miliarde de euro.

Acești bani au o destinație precisă: stabilitatea economiei.

Acești bani vor împiedica o scădere a cursului leului și vor fi puși, astfel, în serviciul omului de rând.

O scădere a cursului leului ar avea efecte grave pentru toată lumea.

O parte a populației, cu credite la bănci, nu ar mai putea plăti, băncile nu ar mai acorda împrumuturile necesare firmelor, iar acestea din urmă nu ar mai putea plăti salariile angajaților.

Împrumutul de la FMI va sprijini moneda națională și va preveni pericolele de care am vorbit.

Sprijinind poziția leului, împrumutul de la FMI va preveni, de asemenea, creșterea inflației și va apăra, astfel, puterea de cumpărare a populației.

O altă consecință pozitivă pe care o aduce Acordul de împrumut dintre Guvernul României și FMI este relansarea operațiilor de creditare a firmelor și întreprinderilor, fără de care economia nu poate funcționa.

Banca Națională a fost deja în măsură să reducă dobânda, o măsură care va încuraja băncile să acorde credite întreprinderilor.

Vor putea fi, de asemenea, relaxate condițiile de acordare a creditelor.

Aceste măsuri vor debloca activitatea întreprinderilor și vor apăra, astfel, indirect, locurile de muncă și veniturile oamenilor.

În acest fel, Acordul de împrumut dintre Guvernul României și FMI întărește credibilitatea economiei românești și încurajează investițiile străine.

Vorbind la modul general, acordul cu FMI va consolida poziția economică a României și - lucru foarte important - va apăra locurile de muncă și veniturile familiilor de consecințele crizei.

Guvernul condus de Emil Boc va menține direcția pe care s-a angajat: reducerea cheltuielilor birocratice, o relație directă între salarii și calitatea muncii în sectorul bugetar și investiții care să creeze locuri de muncă.

Aceste cerințe nu pot fi înlocuite de un împrumut.

Ele sunt datoria guvernării și trebuie susținute de voința și răspunderea politică ale PD-L și PSD.

Trebuie să traversăm acest moment în mod solidar.

La nivel politic, suntem obligați să guvernăm ca un singur partid.

Nu vom reuși acest lucru dacă un partid guvernează, iar celălalt frânează, sau dacă numai unul își asumă răspunderea guvernării, și celălalt se comportă ca și cum ar fi în opoziție.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc.

 
Liviu Câmpanu (PNL) - declarație politică având ca titlu Același Băsescu;

Stimați colegi, vă rog să luați loc în sală.

Dați un exemplu negativ oaspeților noștri.

Vă rog, domnule senator, aveți trei minute.

Se pregătește domnul senator Tudor Udriștoiu.

 

Domnul Liviu Câmpanu:

Stimați colegi,

Declarația mea politică se numește "Același Băsescu".

Hotărât lucru, președintele Băsescu pare decis să-i țină în corzi pe români sau, mai bine zis, să le verifice rezistența la stres.

Cum altfel am putea caracteriza ieșirile sale publice din ultima vreme, când ba ne spune, în spiritul bine-cunoscutei sale consecvențe, că se mai gândește dacă va candida la prezidențiale, ba le cere institutelor de sondaj să-l treacă la zero până se va decide asupra participării sale pentru un nou mandat.

Și iată că, deunăzi, după ce și-a făcut apariția - așa-zis neașteptată - la festivitatea de lansare a candidaților PD-L pentru europarlamentare, a venit și anunțul, ce-i drept formulat în stilul său personal, citez: "Spre nesatisfacția unora, vreau să spun că o să umblu mult prin țară în perioada următoare, nu pentru că aș fi în campanie electorală, ci pentru că îmi place să umblu printre oameni".

Emoționant, nu-i așa? Tot dragostea pentru români îl va mâna pe domnul președinte în vizite de lucru pe șantiere - oare când am mai văzut noi un film de genul acesta? -, unde Domnia Sa pretinde că vrea să verifice cum vor fi investite cele 9 miliarde de euro din buget.

Iarăși vreți să ne păcăliți, domnule președinte, pentru că ar trebui să ne spuneți limpede că dumneavoastră deja sunteți în campanie electorală, și în campanie electorală pe bani publici.

Stimați colegi, Devine evident faptul că președintele, după cei aproape cinci ani de mandat, a devenit mai sentimental.

Cel puțin astfel și-a motivat Domnia Sa prezența la lansarea candidaților PD-L pentru Parlamentul European.

Citez: "Am venit la dumneavoastră, în primul rând, având în vedere legătura sentimentală cu partidul din care provin". Și a mai spus domnul președinte că a venit la lansarea candidaților PD-L pentru că este singurul partid care nu-și înjură președintele. Și a lăsat ambiguitatea să plutească...

Probabil, trebuia să sublinieze Domnia Sa, pentru unii PD-L-iști mai nemulțumiți, că este, într-adevăr, președintele PD-L-ului.

După această introducere cvasilacrimogenă, domnul Băsescu, invocând spectrul nefast al crizei economice, a trecut la ceea ce crede dumnealui că știe să facă mai bine, adică să dea indicații Guvernului.

Așa că a spus PD-L-iștilor că au trei legi de adoptat, că, indiferent de criză, trebuie să ducă reformele la bun sfârșit și că Domnia Sa rămâne optimist.

Președintele a ținut să facă și un apel la solidaritate, pentru că "din criză" - spunea Domnia Sa - "ieșim împreună, toți cei 21 milioane, ori nu ieșim niciunul".

Așa să fie, domnule președinte?

Cu alte cuvinte, pentru eșecul eventual al gestionării crizei de către Guvernul pe care îl păstoriți dumneavoastră vor fi vinovați toți românii? Adică, așa cum ați responsabilizat întreaga clasă politică pentru eroarea dumneavoastră de a fi promulgat legea salarizării profesorilor, vreți să transferați incompetențele Guvernului Boc asupra întregii nații?

Slavă Domnului, nu mai avem mult până la viitoarele alegeri prezidențiale și nu sunt convins că nu avem nevoie de un președinte-jucător, dar sunt convins că nu avem nevoie de un președinte jucăuș.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și noi vă mulțumim, domnule senator, pentru această radiografie a ultimelor două zile ale președintelui Traian Băsescu.

 
Tudor Udriștoiu (PD-L) - declarație politică cu titlul 15 Mai - Ziua Internațională a Familiei;

Urmează domnul senator Tudor Udriștoiu, Grupul parlamentar al PD-L, și se pregătește doamna senator Mihaela Popa, Grupul parlamentar al PD-L.

Trei minute, vă rog.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Tudor Udriștoiu:

Mulțumesc.

Cred că ar fi bine totuși să ne înscriem mai devreme pe listă, ori să fie o repartizare mai echilibrată.

Aș avea această rugăminte.

O să dau niște telegrame doar...

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Domnule senator, vă rog, stabiliți cu liderul de grup.

Sunt 34 de minute, dar, dacă un coleg de-al nostru vorbește 15 minute din acest timp, vă dați seama că următorii zece au posibilitatea să vorbească un minut sau două minute. Vă rog.

 
 

Domnul Tudor Udriștoiu:

Vă mulțumesc.

Titlul declarației politice este "15 Mai - Ziua Internațională a Familiei".

Această zi a fost stabilită printr-o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 1993.

Aș spune că ONU conferă, printr-o asemenea decizie, încă o recunoaștere internațională a rolului esențial pe care îl joacă sau ar trebui să îl joace familia în evoluția societății, invitând, în același timp, statele lumii să asigure familiilor șanse și condiții pentru a face față problemelor din ce în ce mai complexe ale epocii contemporane.

Am mai vorbit și altădată despre clasamente.

În raportul publicat de organizația britanică "Child Poverty Action Group", țara noastră se află din nou pe locul 25 din 29 de țări evaluate - statele UE plus Islanda și Norvegia.

După cei 43 de indicatori, grupați în șapte domenii, România se plasează pe locul 27, de data aceasta din 29, atât în ceea ce privește starea de sănătate, cât și în ceea ce privește educația copiilor.

Unul dintre fenomenele îngrijorătoare este cel al copiilor rămași singuri acasă prin plecarea părinților în străinătate.

Pe de altă parte, datele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei cu privire la violența în familie arată că în România numărul total de cazuri de violență în familie, înregistrate și raportate în 2004-2008, se ridică la 47.334, cu 677 de decese.

Nu mai reiau ce a spus domnul David în legătură cu evoluția demografică.

Suntem în al douăzecilea an de declin.

Aș vrea să subliniez că Subcomisia pentru populație și dezvoltare a Senatului și-a propus să asigure susținerea parlamentară necesară pentru promovarea unor măsuri urgente de contracarare a provocărilor demografice.

Pentru a avea succes, un atare demers presupune acțiuni coerente, la scară națională, un efort comun de elaborare a unor soluții pe termen mediu și lung.

Venind în întâmpinarea acestui obiectiv - subliniez acest anunț -, Subcomisia pentru populație și dezvoltare va organiza în ziua de 17 iunie 2009, sub înaltul patronaj al președintelui Senatului, o dezbatere privind viitorul demografic al României.

Această manifestare va avea loc în contextul unei reuniuni aniversare prin care dorim să marcăm împlinirea a 35 de ani de la Conferința mondială a populației, organizată de Națiunile Unite la București, în 1974.

Scopul demersului nostru este acela de a reuni principalii factori implicați în problematica demografică pentru un schimb de opinii despre situația actuală și perspectivele evoluției populației României și, mai ales, pentru identificarea unor soluții viabile de stabilizare a situației demografice.

În opinia noastră, primul pas ar fi elaborarea unei strategii naționale privind populația și dezvoltarea, care să permită o implementare realistă, coerentă și de largă perspectivă.

Vă mulțumesc.

(Prezentăm în continuare textul integral al declarației politic.)

Ziua Internațională a Familiei a fost stabilită pe 15 mai printr-o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 1993.

Prin această decizie cu valoare simbolică, ONU conferă încă o recunoaștere internațională a rolului esențial pe care îl joacă familia în evoluția societății, invitând, în același timp, statele lumii să asigure familiilor șanse și condiții pentru a face față problemelor din ce în ce mai complexe ale epocii contemporane.

În 2009 sloganul Zilei Internaționale a Familiei este "Mame și familii - provocări într-o lume în schimbare".

Această sărbătoare poate deveni un prilej de evaluare a perspectivelor pe care le au tinerii din România de a-și întemeia o familie, de a avea copii și de a le oferi acestora un mediu de viață sănătos, propice unei dezvoltări armonioase.

În acest sens, în raportul publicat de organizația britanică Child Poverty Action Group țara noastră se află pe locul 25 din 29 de țări evaluate - statele UE, plus Islanda și Norvegia - în ceea ce privește bunăstarea tinerilor și copiilor acestora.

Studiul a folosit 43 de indicatori, grupați în 7 domenii: stare de sănătate, bunăstare subiectivă, relații interumane, situație materială, educație, comportament și riscuri, locuință și mediu.

În ierarhiile pe domenii, România se plasează pe locul 27, din 29, atât în ceea ce privește starea de sănătate - principalii indicatori au fost mortalitatea infantilă, rata imunizărilor pentru bolile copilăriei, comportamente sănătoase precum exercițiul fizic, consumul de fructe sau spălatul pe dinți -, cât și în ceea ce privește educația copiilor - principalii indicatori au fost: rezultate școlare la materiile de bază, frecvența școlară, rata abandonului școlar, procentul copiilor aflați în afara sistemului de învățământ.

Trebuie precizat că, din cauza lipsei informațiilor, situația copiilor români nu a putut fi evaluată din punctul de vedere al resurselor materiale și, respectiv, al locuinței și mediului.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene este cel al copiilor rămași singuri acasă prin plecarea părinților în străinătate.

La ora actuală, numărul oficial al copiilor rămași singuri acasă după ce unul sau ambii părinți sunt la muncă peste hotare este de 100.000.

Neoficial însă, numărul lor se pare că este de trei ori mai mare.

Autoritățile nu pot evalua exact situația, pentru că părinții care migrează nu declară în grija cui își lasă copiii.

O parte dintre aceștia, odată lipsiți de supraveghere, au abandonat școala și/sau au îngroșat rândurile delincvenților juvenili.

Un studiu național Gallup pentru UNICEF, realizat în 2008, arăta că plecarea ambilor părinți, în special în cazul copiilor de vârstă mică, ca și contextul socio-economic deficitar la nivel familial și comunitar se constituie în principali factori favorizanți pentru situații de vulnerabilitate.

Nevoia unor măsuri de protecție a copiilor separați de familii ca urmare a migrației părinților este astăzi mai acută ca oricând.

Implementarea unor politici sociale eficiente în acest domeniu presupune revizuirea legislației, o reală colaborare între instituțiile statului cu atribuții în apărarea copilului și protecția familiei, dezvoltarea serviciilor comunitare, monitorizarea copiilor cu părinți migranți, dar și a fenomenului migrației în ansamblul său, cel puțin din perspectiva impactului pe care îl are asupra copiilor.

Datele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei cu privire la violența în familie arată că în România numărul total de cazuri de violență în familie, înregistrate și raportate în perioada 2004-2008, se ridică la 47.334, cu 677 de decese, sub realitate.

Pe de altă parte, experții în demografie confirmă că România a intrat în al 20-lea an de declin al populației.

Din 1990, populația țării noastre a scăzut cu aproape 1,5 milioane de locuitori și nu există perspective de stopare a acestei scăderi.

Dimpotrivă, tendința va continua și în anii următori.

Practic, România se confruntă cu o criză demografică latentă, determinată de 3 factori majori:

  • fertilitatea scăzută (valoarea de 1,3 copii pentru o femeie este insuficientă pentru a asigura înlocuirea generațiilor);
  • migrația externă (majoritatea celor plecați la muncă în străinătate au vârste între 20 și 40 de ani, vârste optime pentru a aduce pe lume copii);
  • mortalitatea generală (deși s-a stabilizat după 2000, înregistrează încă valori ridicate).

În consecință, populația este îmbătrânită și crește raportul de dependență a vârstnicilor față de persoanele adulte.

O asemenea situație reprezintă o gravitate deosebită, deoarece populația reprezintă elementul central în definirea și structurarea oricărei strategii de dezvoltare socio-economică durabilă.

În paranteză fie spus, dacă ar exista pentru aceste domenii, ca și pentru altele, aceeași preocupare ca pentru fotbal și activitatea DNA, probabil că ar fi posibilă și găsirea unor soluții pentru copii și tineret, educație, evoluție demografică.

Subcomisia pentru populație și dezvoltare a Senatului și-a propus să asigure susținerea parlamentară necesară pentru promovarea unor măsuri urgente de contractare a provocărilor demografice cu care se confruntă România.

Pentru a avea succes, un atare demers presupune acțiuni coerente, la scară națională, un efort comun de elaborare a unor soluții pe termen mediu și lung, cu participarea tuturor factorilor responsabili - Parlament, Guvern, Președinție, societate civilă.

Venind în întâmpinarea acestui obiectiv, Subcomisia pentru populație și dezvoltare va organiza în ziua de 17 iunie 2009, sub înaltul patronaj al președintelui Senatului, o dezbatere privind viitorul demografic al României.

Această manifestare va avea loc în contextul unei reuniuni aniversare prin care dorim să marcăm împlinirea a 35 de ani de la Conferința mondială a populației, organizată de Națiunile Unite la București, în 1974.

Sperăm că vor răspunde invitației noastre reprezentanți din partea comisiilor parlamentare pentru muncă, familie și protecție socială, sănătate, educație, egalitate de șanse, ai Executivului și Președinției, ai societății civile și mediului academic, alături de oficiali ai Comisiei Europene, ONU, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație și Forumului Parlamentar European pentru Populație și Dezvoltare.

Scopul demersului nostru este acela de a reuni principalii factori implicați în problematica demografică pentru un schimb de opinii despre situația actuală și perspectivele evoluției populației României și, mai ales, pentru identificarea unor soluții viabile de stabilizare a situației demografice.

În opinia noastră, primul pas ar fi elaborarea unei strategii naționale privind populația și dezvoltarea, care să permită o implementare realistă, coerentă și de largă perspectivă.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc pentru înțelegere, domnule senator.

 
Mihaela Popa (PD-L) - declarație politică având ca subiect sănătatea copiilor prin practicarea sportului în școli;

Are cuvântul doamna senator Mihaela Popa, Grupul parlamentar al PD-L, și se pregătește domnul senator Dumitru Oprea, ultimul vorbitor de la Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Mihaela Popa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, Nu voi citi întreaga declarație politică, ci doar supun atenției dumneavoastră o temă care a generat atitudini și măsuri concrete la nivel european, o temă pe care, în calitate de europarlamentar, am ridicat-o și fostului ministru al educației Cristian Adomniței, și anume sănătatea copiilor noștri prin sport.

Am propus atunci, și propun acum, din nou, ca în învățământul primar să se introducă o oră de educație fizică și sport în fiecare zi, așa cum fac țările nordice, așa cum fac toate țările democratice.

Câteva argumente.

Educația fizică urmărește pregătirea copiilor noștri pentru un stil de viață sănătos, transmițându-le valori sociale importante ca: autodisciplina, solidaritatea, autodepășirea, respectul pentru adversar, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea.

Aș vrea să mai aduc în prim-plan încă un lucru evident, și anume că, pentru prima dată, noul tratat al Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona, include sportul printre domeniile prioritare, dar, mai mult, consideră sportul un fenomen social, și trebuie să ținem cont de acest lucru, având în vedere că România este o țară a Uniunii Europene.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

(Prezentăm în continuare textul integral al declarației politice)

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

A devenit un fapt de necontestat că educația este motorul unei națiuni.

În calitate de senator în Parlamentul României, dar și de cadru didactic cu o experiență de 25 de ani în domeniu, vă supun atenției o temă care a generat atitudini și măsuri concrete la nivel european.

Consider că țara noastră, ca stat membru într-o Europă unită, trebuie să se înscrie pe același traseu prin politicile pe care le dezvoltă și le promovează inclusiv în domeniul educației.

Conform datelor statistice, un sfert dintre copiii Uniunii Europene sunt afectați de modul de viață sedentar și de alimentația nesănătoasă.

De aici rezultă un risc crescut de îmbolnăvire de hipertensiune, diabet, afecțiuni ale ficatului sau boli cardiace.

În contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de copii obezi la nivelul continentului, Parlamentul European a adoptat în anul 2007, cu o largă majoritate de voturi, Raportul, elaborat de către europarlamentarul Pál Schmitt, privind rolul sportului în educație.

Prin acest raport, s-a stabilit obligativitatea introducerii a cel puțin trei ore de sport pe săptămână în programele educaționale din ciclul primar și secundar, iar la nivel academic un grad mai mare de integrare între sport și celelalte cursuri.

De asemenea, raportul subliniază că educația fizică urmărește pregătirea copiilor pentru un stil de viață sănătos, transmițându-le valori sociale importante ca: autodisciplina, solidaritatea, autodepășirea, respectul pentru adversar, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea.

Se subliniază faptul că în societatea noastră multiculturală sportul trebuie să facă parte din educația formală și informală, cercetările arătând că activitatea fizică regulată îmbunătățește starea psihică, având, totodată, efecte benefice asupra capacităților de învățare.

Toate acestea trebuie să determine o creștere a rolului deținut de sport în educație și formare, nicidecum o diminuare a acestuia.

Totodată, educația fizică predată în școli și sportul, în general, reprezintă un instrument eficient pentru integrarea socială a grupurilor defavorizate și pentru dialogul multicultural, jucând un rol activ în combaterea discriminării, intoleranței și violenței.

Ca atare, Parlamentul European a invitat statele membre să elimine barierele din calea participării la educația fizică, determinate de gen, religie sau etnie, și să garanteze și pentru copiii cu dizabilități posibilitatea participării la educația fizică, aceasta fiind esențială pentru dezvoltarea lor.

Uniunea Europeană încurajează, astfel, statele membre să-și modernizeze și să-și îmbunătățească politicile privind educația fizică și sportul, asigurându-se că există în școli un echilibru între activitățile fizice și cele intelectuale.

De asemenea, statele sunt sprijinite să investească în calitatea amenajărilor sportive din școli și centre de antrenament și să ia măsurile necesare pentru a face ca bazele sportive și programa de învățământ să fie accesibile tuturor elevilor, inclusiv celor cu dizabilități.

În același timp, trebuie promovată o gamă largă de activități sportive, în așa fel încât toți elevii să aibă o șansă reală de a practica diferite sporturi.

Având în vedere faptul că noul tratat al Uniunii Europene - Tratatul de la Lisabona - include, pentru prima dată, sportul printre domeniile prioritare ale Uniunii Europene și ținând cont de statisticile îngrijorătoare care plasează România pe locul 3 la nivel european în ceea ce privește obezitatea la femei și copii și pe locul 4 la obezitate în rândul bărbaților, se impun de urgență promovarea educației fizice și promovarea sportului de masă.

Este necesară transpunerea în legislația națională a prevederilor din raportul adoptat de Parlamentul European, mai precis instituirea obligativității a minimum trei ore de educație fizică pe săptămână în școli, asigurarea participării la programele de educație fizică a persoanelor defavorizate, precum și creșterea numărului de săli de sport și îmbunătățirea bazei materiale a acestora.

Mai mult, deoarece practicarea zilnică a activităților fizice de la o vârstă fragedă favorizează dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului, precum și formarea unei personalități echilibrate, propun introducerea unei ore de educație fizică pe zi în învățământul primar.

În aceste condiții, bugetul alocat nu este afectat, deoarece aceste ore pot fi efectuate de către învățătorul de la clasă.

Tinerele talente din toate domeniile, inclusiv din cel sportiv, trebuie descoperite la timp.

Având în vedere faptul că țara noastră merită să-și recâștige locul obținut cândva prin rezultatele sportive de excepție la nivel european și mondial, este de la sine înțeles că pregătirea pentru sportul de performanță trebuie să înceapă odată cu primii pași în școală.

Putem să ne aducem contribuția la acest important demers, luând deciziile cu responsabilitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, doamna senator.

 
Dumitru Oprea (PD-L) - declarație politică având ca titlu Combaterea violenței în sport, posibilă prin aplicarea extinsă a prevederilor Legii nr. 4/2008;

Are cuvântul ultimul vorbitor, domnul senator Dumitru Oprea.

Poftiți, domnule senator, aveți cuvântul.

 

Domnul Dumitru Oprea:

Mă simt bine ca ultim vorbitor.

Declarația are titlul "Combaterea violenței în sport, posibilă prin aplicarea extinsă a prevederilor Legii nr. 4/2008".

Violența din sportul românesc este din nou pe prima pagină a ziarelor.

De fapt, acest flagel nu a dispărut niciodată.

El a fost pus în lumină de presă doar în formele sale acute, spectaculoase.

Problema este însă una gravă, profundă și cronică.

Ultimele episoade s-au consumat săptămâna trecută, unul a fost atacarea autocarului unei echipe de fotbal, act soldat cu rănirea unui sportiv și a unui oficial al clubului, al doilea, fanii unui club au aruncat torțe aprinse în teren la unul dintre meciurile derby ale Ligii I.

Cu câteva săptămâni în urmă, au existat violențe extreme pe terenurile de rugby și încăierări în competițiile de handbal.

Unele dintre aceste episoade s-au soldat cu răniri grave și internări de urgență la spital.

Au urmat câteva anchete ale Poliției și sancțiuni sportive pentru atleții implicați.

Problema de fond a rămas mereu neatinsă.

Brutalitățile din arenele sportive nu apar din neant.

Există o stare permanentă de agresivitate verbală și fizică, exprimată în comportamente care au scăpat de prea multe ori nesancționate.

Injuriile scandate de galerii, bătăile între grupările adverse de suporteri, ori provocările unor oficiali de cluburi au fost tratate de autorități cu relaxare și bunăvoință.

Astfel, cu siguranța impunității, huliganii și-au luat libertatea de a amenința și agresa jucătorii propriilor echipe.

Nici aceste cazuri nu au fost tratate cu seriozitate, Poliția și Jandarmeria considerându-le ca pe un fel de normalitate a fenomenului sportiv.

Așa cum spuneam, în ciuda episoadelor sale acute, această maladie s-a cronicizat de-a lungul anilor.

Gravitatea a fost înțeleasă de Parlamentul României, care a adoptat faimoasa Lege nr. 4/2008, votată în legislatura trecută cu o mare majoritate.

Legea are prevederi care, prin severitatea lor, ar trebui să combată extrem de eficient violența din sport.

Textul său face referire la accesul și comportamentul pe stadioane, impune respectul față de jucători, oficiali și suporteri ai cluburilor partenere de întrecere, abaterile cele mai mici de la normele de bună conduită sunt pasibile de sancțiuni penale, de amenzi sau muncă în folosul comunității.

Așadar, autoritățile nu mai pot da vina, ca în trecut, pe lipsa unui suport legislativ în combaterea violenței pe stadioane.

Ele au la dispoziție toate mijloacele pentru a-și face datoria, iar lipsa lor de acțiune nu mai are nicio scuză.

Doamnelor și domnilor senatori, Agresivitatea în sport poate fi trecută și acum cu vederea.

Se pot lua câteva măsuri atunci când ajung oameni la spital, pentru ca, mai apoi, să se ignore fenomenul.

Dacă se va întâmpla și acum așa, violența va reveni cu siguranță.

Tocmai de aceea, este datoria noastră să facem presiuni pentru ca Poliția și Jandarmeria să aplice imediat, corect și deplin prevederile legii.

Este soluția obligatorie pentru ca sportul să rămână o bucurie a marelui public, și nu arenă de răfuieli pentru o mână de huligani.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator, pentru operativitate.

 
 

Stimați colegi,

Au mai depus, la secretariatul ședinței, declarații politice domnul senator Șerban Rădulescu, doamna senator Sorina Luminița Plăcintă, domnul senator Iulian Urban, domnul senator Necula Marius Gerard și domnul senator Gheorghe Bîrlea.

Astăzi au susținut declarații politice un număr de 17 colegi senatori din toate cele patru grupuri parlamentare.

 
 

Următoarele declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de senatori la secretariatul de ședință:

 
Șerban Rădulescu (PD-L) - declarație politică intitulată 150 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii și Semilunii Roșii (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Șerban Rădulescu:

Declarația mea politică este intitulată "150 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii și Semilunii Roșii".

Săptămâna trecută a fost Ziua Internațională a Crucii Roșii.

Sărbătorită în fiecare an la 8 mai, ziua marchează nașterea, în 1828, a filantropului Henri Dunant, fondatorul Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii.

Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, cu sediul la Geneva, a luat ființă în anul 1863 și este cea mai mare rețea umanitară din lume, cu activități în aproape toate țările de pe glob.

Mișcarea cuprinde Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, precum și Societăți naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie din 178 de țări.

Crucea Roșie motivează și pregătește oamenii să desfășoare acțiuni de voluntariat în cadrul comunităților în care trăiesc, dar și la nivel național și internațional.

Cele aproximativ 100 de milioane de membri care activează sub simbolul Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii trebuie să fie gata să ajute persoanele vulnerabile aflate în dificultate, indiferent de rasă sau de convingeri.

Organizația se implică în orice regiune a lumii unde este nevoie de ajutor: țările subdezvoltate, statele care se confruntă cu anumite crize umanitare cauzate de calamități, epidemii sau război.

De asemenea, Crucea Roșie acordă o importanță deosebită apărării drepturilor omului, în special în ceea ce privește statutul prizonierilor.

Cea mai grea misiune a organizației, pe lângă cele din Asia și Kosovo, este în Africa.

În unele zone ale acestui continent se înregistrează adevărate crize umanitare din cauza foametei și a numărului mare de persoane bolnave de malarie ori infectate cu virusul HIV sau care suferă de boli incurabile.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Prin activitățile și proiectele sale, Crucea Roșie Română protejează viața și sănătatea semenilor noștri și promovează respectul față de om fără discriminare.

Societatea Crucea Roșie din România a luat ființă la 4 iulie 1876, având sediul în actualul Spital Colțea din București, primul președinte fiind prințul Dimitrie Ghica.

Activitatea umanitară a voluntarilor Crucii Roșii s-a desfășurat de-a lungul timpului cu efecte evidente și imediate în timpul Războiului de Independență, al războaielor mondiale, dar și pe timp de pace în momentele dezastrelor naturale (cutremure, inundații).

Societatea Crucea Roșie din România derulează, de asemenea, programe de educație sanitară pentru populație, cum ar fi promovarea normelor de igienă, promovarea și combaterea unor boli transmisibile, a consumului de alcool, tutun sau droguri.

Activiștii Crucii Roșii sunt voluntari, tineri în număr de aproximativ 10 mii, iar munca lor este deosebit de importantă în sprijinul acțiunilor pe care Ministerul Sănătății le desfășoară prin programele de sănătate.

Această pledoarie se vrea un omagiu adus activității tuturor celor care activează în cadrul Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie din întreaga lume și demonstrează susținerea, prin toate mijloacele, de către fiecare demnitar a Societății Române de Cruce Roșie.

Să le dorim celor care activează în Societatea Română de Cruce Roșie "La mulți ani!" și noi succese!

Sorina Luminița Plăcintă (PD-L) - declarație politică având ca titlu Descentralizarea administrativă devine realitate după 20 de ani (declarație politică neprezentată în plen);

Doamna Sorina Luminița Plăcintă:

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează "Descentralizarea administrativă devine realitate după 20 de ani".

Structura administrativă a României, pe plan național, regional și local, trece, din 1990 încoace, printr-un proces de reformă care pare că nu se mai finalizează.

Procesul de tranziție de la centralismul excesiv din perioada comunistă spre descentralizare este în plină desfășurare.

Este clar pentru toată lumea că orașele trebuie să fie elementele esențiale ale dezvoltării economico-sociale atât la nivel regional și local, cât și la nivel național, dar fără o descentralizare corectă nu putem vorbi de o dezvoltare reală a comunităților locale.

Fiecare comunitate trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria bunăstare economică și socială.

Pentru probleme specifice, fiecare comunitate are nevoie de propriile soluții.

Nu există rețete care să se poată aplica în mod universal.

În acest context, promovarea economică a localității trebuie să constituie preocuparea prioritară a administrației publice locale.

Pentru ca o comunitate să își dezvolte cu succes economia, utilizând totodată eficient resursele financiare disponibile, și care de multe ori sunt limitate, aceasta trebuie să aibă propria viziune, propria sa strategie de dezvoltare care să ducă la îndeplinirea acestei viziuni.

Dar care este situația actuală în România?

În primul rând, instabilitatea legislativă, prea multe și prea dese modificări și completări ale acelorași acte normative.

Și, de parcă acest lucru nu ar fi suficient, ne mai lovim și de faptul că această legislație nu este suficient de clară. Și aș

menționa aici faptul că pentru punerea în aplicare a unor prevederi se emit norme care de cele mai multe ori apar cu întârziere, creează confuzie, ori chiar modifică sensul actului normativ respectiv.

Nerespectarea sau nepunerea în aplicare a unor prevederi legale de multe ori chiar de către organele emitente, și mă refer la transferarea unor obligații care țin de politica guvernamentală în sarcina autorităților locale fără asigurarea resurselor financiare necesare îndeplinirii în bune condiții a acestora.

Cred că este de prisos să mai menționez neconcordanțele și necorelările dintre prevederile diferitelor acte normative.

De-a lungul timpului, în România postdecembristă descentralizarea a fost subiectul favorit al politicienilor aflați în opoziție.

Era cea mai bună armă de atac la adresa puterii.

În mod ciudat însă, atunci când acești politicieni de opoziție ajungeau la putere, uitau, ca prin minune, de tema descentralizării.

Se trezeau cu butoanele în față și începeau să se simtă puternici.

Cum să lase din mână atâta putere și atâta influență? Brusc, descentralizarea era aruncată în cutia cu amintiri.

Decizia era păstrată în capitală.

Ministrul se simte mai ministru dacă semnează tone de hârtii adunate din toată țara.

Simte puterea din vârful pixului.

Nu mișcă niciun leu în țară fără să știe Guvernul.

Asta înseamnă putere în gândirea politicianului român bolnav de centralism.

Numai că așa nu se mai poate, și se pare că actualul Guvern este primul care a înțeles asta.

Pentru prima dată în România, puterea vorbește în termeni reali despre descentralizare.

Mai mult decât atât, Cabinetul Emil Boc a aprobat strategiile de descentralizare în sănătate, administrație și tineret, urmând ca în perioada următoare să fie finalizate și legile din educație, cultură, agricultură și transporturi.

Stimați colegi, Este evident că lucrurile au început să se miște în direcția corectă, însă noi, senatorii, avem datoria să ne canalizăm eforturile și resursele pentru a susține Guvernul în realizarea unei descentralizări complete, corecte și cât mai rapide.

Vă mulțumesc.

Iulian Urban (PD-L) - declarație politică cu titlul Pe cine mai reprezintă presa? (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Iulian Urban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică se intitulează "Pe cine mai reprezintă presa?".

Libertatea presei este dreptul fundamental care garantează libertatea și drepturile societății civile.

Am susținut acest lucru în Parlament, am contribuit la îmbunătățirea proiectului de Cod civil și, la întâlnirea cu ONG-urile din Coaliția "Opriți Codurile!", am fost de acord ca, dat fiind interesul celor 21 de milioane de români de a fi informați corect de către jurnaliști, să așteptăm până miercurea viitoare amendamentele și modificările pe care le doresc a fi făcute la textele de lege care vizează libertatea de exprimare din cadrul proiectului Codului civil.

Două ore mai târziu, am ajuns să mă întreb ce anume protejăm când vorbim de libertatea presei.

Ferim jurnalistul de presiunile celui împotriva căruia se derulează o anchetă, însă nu facem nimic să-l ferim de cea mai dură formă de dependență, și anume cea financiară față de un patron care, prin intermediul vehiculului financiar, îl îndeamnă să abdice de la conștiința lui profesională.

Pe cine mai reprezintă acești jurnaliști?

În niciun caz interesele celor mulți.

Mi-a fost dat să văd miercuri, 6 mai 2009, de la ora 14.30, un spectacol jenant și grotesc la Realitatea TV, acolo unde mai mulți invitați, jurnaliști, așteptau să vadă cum se finalizează negocierile dintre liderii de sindicat din învățământ și Guvern.

Când liderii au ieșit și au anunțat că au semnat înțelegerea cu Guvernul, invitații din studioul Realitatea TV au rămas interziși.

Apoi, s-au lansat în atacuri la adresa liderilor de sindicat, care au devenit din eroi, din luptători pentru dreptate contra balaurului care se numește Guvernul, incompetenți și chiar trădători ai interesului național.

Pur și simplu, în opinia invitaților, normalitatea însemna ca examenele să nu se țină, ca grevele să continue, să se blocheze anul școlar, manifestații de stradă.

Nu poți, din poziția de consumator de presă și cetățean, să nu te întrebi ce fel de act jurnalistic mai este acesta și cum este posibil ca anumiți jurnaliști să se manifeste vădit și fățiș

pentru destabilizare socială doar pentru că fie așa se face rating, fie pentru că trustul lor de presă este într-o barcă politică.

Jurnaliștii au acuzat liderii de sindicat de cârdășie politică cu Guvernul, că s-au lăsat mituiți, că sunt incompetenți, sfera fiind extinsă la nivelul tuturor profesorilor, care s-ar fi vândut diavolului, adică Guvernului.

Dintr-odată, pentru că nu se mai încadrau pe linia acestui post TV, au devenit niște paria.

Zău, dacă anumiți jurnaliști nu au ajuns să fie mai răi, mai veroși și mai lipsiți de conștiință decât majoritatea politicienilor pe care îi toacă de dimineața până seara la TV!

Nu aceasta este libertatea presei și de exprimare pe care parlamentarii trebuie să le apere.

Nu vrem să perpetuăm minciuna și necinstea, ci să încurajăm ca adevărații jurnaliști de investigație să scoată la iveală cazurile de corupție, de mită, de necinste.

Să nu ucidem un monstru ca să creăm premisele de naștere a unuia ce poate deveni invincibil.

Marius Gerard Necula (PD-L) - declarație politică având ca titlu Descentralizarea - un pericol mortal (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Marius Gerard Necula:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Descentralizarea - un pericol mortal".

Descentralizarea este un termen folosit la comun de toate forțele politice, guvernanți, sindicate, patronate și analiști politici, asumat la unison, dar înțeles altfel de fiecare.

În timp ce, în principiu, descentralizarea este dorită de reprezentanții administrației locale, președinții consiliilor județene ar dori ca descentralizarea să se oprească la nivelul lor, să nu coboare până la nivelul comunităților locale.

La fel cum primarii vorbesc în numele unei majorități a cetățenilor de cele mai multe ori iluzorii, cel mai vajnic primar fiind votat de maximum 30% din totalul populației cu drept de vot, acești reprezentanți doresc descentralizarea ca un surplus de putere și gestionare discreționară de resurse, fără niciun control din partea societății civile.

Somnul descentralizării naște monștri, fiind nenumărate cazuri în care autoritatea locală ia decizii iresponsabile, cu singura acoperire morală a sancțiunii ulterioare, prin vot, a cetățenilor.

Legalitatea poate fi controlată de Instituția Prefectului și corectată prin acțiuni în contenciosul administrativ, dar oportunitatea este de competența strictă a factorului politic-administrativ local.

O decizie poate fi proastă pentru comunitate, dar bună pentru membrii de partid angajați pe funcții de care nu are nimeni nevoie, decât bugetul de partid, care preia 20% din salariu drept "recunoștință".

Astfel, apar anomalii prin care servicii precum Direcția pentru Protecția Copilului, aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, de la un număr suficient de 120 de angajați, sub directiva de partid ajunge, în numai un an, la 500 de salariați în 2008, forțând inutil, din punct de vedere al utilității sociale, bugetul local.

Similar, o decizie administrativă stupidă face ca în perioadă de criză Primăria Galați să ia decizia de a susține financiar un program de "împădurire" cu palmieri, în timp ce anunță cu seninătate că nu are suficienți bani pentru a introduce în programul de reabilitare termică măcar un tronson de bloc în anul 2009.

Descentralizarea, în asemenea situații, reprezintă un balast și în niciun caz un factor dezvoltator social, cu atât mai mult în situații de criză cum este cea prin care trecem acum.

În astfel de situații este greu de crezut că descentralizarea poate fi un factor benefic pentru cetățenii care privesc această decizie cu speranța unui nou început în care administrația promite să fie alături de populație, de parcă ar fi împiedicat-o cineva până acum să facă acest lucru.

Un alt factor îngrijorător îl reprezintă lipsa de resurse morale și materiale de la nivelul comunităților locale.

Fără o strategie construită anterior și o mentalitate aplicată către cetățean, descentralizarea riscă să devină o altă acțiune dezamăgitoare care riscă să compromită definitiv orice tentativă reală de reformă în aceste sectoare vitale pentru o funcționare normală și corectă a societății moderne.

Lipsa de criterii, de obligații și de asumare a implicațiilor nu va conduce decât la anularea unei noi șanse de reformă, multiplicând doar tentațiile și actele de corupție de la nivel local.

Actualul "Parteneriat pentru România", format din PD-L și PSD+PC, are obligația de a face descentralizare, în conformitate cu promisiunile electorale, dar și cu angajamentele de reformă față de Uniunea Europeană, dar trebuie să existe o maturitate politică decizională care să etapizeze acest proces, astfel încât să poată fi asimilat de autoritățile locale.

Descentralizarea, ca formă fără fond, este pericolul mortal pentru reforma în administrație, pentru anularea credibilizării unui sistem modern de administrație, o ultimă minciună servită ca panaceu pentru binele general.

Vă mulțumesc.

Gheorghe Bîrlea (PD-L) - declarație politică intitulată În opoziție cu adevărul (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Gheorghe Bîrlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

Declarația mea politică este intitulată "În opoziție cu adevărul".

Orice societatea democratică funcționează cu standarde de moralitate unanim acceptate, care nu permit membrilor societăților respective să manipuleze realitatea în așa măsură încât să ajungă să condamne, cu o vocație demnă de o cauză mai bună, exact rezultatul propriei acțiuni.

În pofida speculațiilor răuvoitoare, România este un stat democratic în evoluție încă.

Românii au dobândit capacitatea de a identifica pașii corecți pentru asigurarea bunăstării proprii.

După decenii de frustrări și oprimare ideologică, și-au recăpătat gândirea de buni gospodari, evaluează posibilitățile și realitățile, proiectează priorități și le raportează la bugetele proprii.

Știu că autorii moțiunii de cenzură, introdusă azi, sunt gata să-mi replice după un tipar retoric bine-cunoscut: un buget de stat nu funcționează ca un buget de gospodar care știe că venitul său este fix și anul trecut, și anul acesta, și peste doi ani, și peste cinci ani - asta dacă nu se întâmplă o "nefăcută", cum spunem noi, și rămâne fără loc de muncă sau se îmbolnăvește prea grav ca să mai poată munci.

Vă asigur că actualul Guvern știe, la rându-i, foarte bine că bugetul de stat are menirea să se centreze pe generarea de plusvaloare, iar aceasta din urmă este cu atât mai mare cu cât investiția în dezvoltarea economică și a serviciilor este mai consistentă și, mai ales, cu cât este mai bine orientată și planificată.

Din plusvaloare se satisfac domeniile-cheie ale societății: sănătate, educație, cercetare, cultură.

Mai știm că bugetul de stat nu este chiar un business, adică nu putem spune că, dacă nu avem profit suficient, nu putem să ne permitem investiții în sănătate, educație, cercetare, cultură sau în securitate națională.

Toate statele din lume funcționează pe deficit bugetar, adică pe cheltuirea în avans a unei părți a veniturilor viitoare pentru asigurarea traiului decent, dar cu prudență și măsură, în spiritul unor logici și politici economice corecte.

Guvernele înțelepte se inspiră din practica oamenilor de afaceri: doar proiectele de dezvoltare sunt finanțate din credite, nu consumul, cum a făcut guvernarea Tăriceanu între 2006 și 2008.

Când te pretinzi un campion al economiei de piață, nu arunci toți banii pe consum, nu amanetezi viitorul țării ca să ai un scor mai bun la alegeri, inventând o realitatea economică pe care o prezinți într-un proiect fictiv de buget de stat, și pe urmă arăți cu degetul în curtea celorlalți, că nu mai au din ce să achite contractele încheiate, când tu însuți ai devalizat bugetul.

Și atunci, domnilor, cine a tras "marea păcăleală"

românilor?

Nu dumneavoastră, cu prognoza economică cu care ne-ați amețit toată toamna, cu cifrele care nu s-au mai regăsit în buget nici măcar din întâmplare?

Iar acum sunteți ca Pinocchio în fața zânei, când îi tot arată nasul ce crește, crește de pe urma repetatelor minciuni:


"- Pinocchio, îți crește nasul! Nu cumva minți?
Nu.
Jur, am spus tot adevărul!", afirmă Pinocchio, în timp ce nasul capătă o structură de copac, cu ramuri și frunze.
Uite, uite în vârf și-un cuib de păsărele! Pinocchio, spune odată adevărul!"

Stimați colegi din opoziție, spuneți odată adevărul, înainte să se umple aula Parlamentului României de cuiburi de păsărele!

Și faceți singurul lucru de bun-simț posibil, drept măsură a raționalității, retrageți acest text fără substanță cu pretenții de moțiune de cenzură, ca să uite electoratul dumneavoastră, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, propriile nerealizări la guvernare.

Și orb, și surd să fii, și tot nu ai vreo scuză să îndrugi într-un document oficial că actualul Guvern nu își îndeplinește promisiunile electorale și nu aplică programul de guvernare.

Descoperim, cu fiecare act normativ emis de Guvern, seriozitatea cu care Cabinetul Boc înțelege să gestioneze eficient guvernarea în momente de criză economică.

Ce este descentralizarea pe care Cabinetul Boc este hotărât să o realizeze? Nu o promisiune electorală onorată?

De la 1 aprilie a intrat în vigoare pensia socială minimă despre care a vorbit fiecare dintre candidații democrat-liberali în timpul campaniei.

Niciun pensionar din România nu mai are o pensie sub 300 de lei, iar de la 1 octombrie pensia minimă se va ridica la 350 de lei.

Un milion de oameni, mulți pensionari ai fostelor CAP-uri, după 20 de ani de trai sub pragul de sărăcie, au șansa la un venit care să le permită, în sfârșit, o supraviețuire decentă.

Guvernul Boc a majorat pensiile cu 3 procente.

Această majorare duce punctul de pensie la 42,2%, iar din octombrie, dacă economia va merge bine, pensiile vor fi majorate cu încă două procente.

Cabinetul Emil Boc restructurează întreaga administrație publică pentru micșorarea birocrației.

Este o promisiune electorală și aceasta.

De restrângerea birocrației și eficientizarea administrației țin și ordonanța privind deconcentratele, și legea salarizării unice a bugetarilor.

Stimați colegi, Este greu de găsit ceva mai eronat decât afirmația că impozitul forfetar, care, în fapt, este impozit minim, "lovește mai ales în micii întreprinzători și anihilează toate teoriile Guvernului Boc privind grija față de cei săraci" și "va pune în pericol jumătate din veniturile bugetului general consolidat al statului, pentru că îi va afecta, în principal, pe contribuabilii de bună-credință, care reprezintă peste 90% din cei 600.000 de contribuabili mici", așa cum se menționează în textul moțiunii de cenzură.

Este important să punem adevărul pe făgașul lui firesc și să spunem că aceste idei sunt complet false.

Problema e cu atât mai gravă cu cât o mare parte a oamenilor care lucrează în sectorul privat a fost îndemnată să creadă că Guvernul PD-L-PSD a introdus biruri noi care fac rău micilor întreprinderi.

De aceea, trebuie precizate următoarele lucruri:

În primul rând, așa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou.

Impozitul forfetar este, de fapt, doar un prag minim de plată a impozitului.

Asta înseamnă că firmele vor plăti, ca și până acum, impozitul de 3% din venituri (microîntreprinderile) sau de 16% din profit (celelalte firme).

Impozitul forfetar stabilește însă că nimeni nu va plăti mai puțin de 500 de euro (plafonul minim).

În al doilea rând, dacă o firmă are de plătit un impozit anual de 1.000 de euro, ea va plăti mai întâi plafonul minim de 500 de euro și apoi diferența până la 1.000 de euro.

Prin urmare, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul minim nu este ceva în plus și nu se adaugă la plata impozitului.

La fel de important este să răspundem la întrebarea de ce a fost introdus mecanismul pe care autorii moțiunii de cenzură îl numesc impozit forfetar.

O dată, pentru că este echitabil față de plătitorii de impozite.

Există patroni care nu plătesc nimic pentru că au firme pe care le declară fără profit și în care transferă diferite cheltuieli personale (casă, întreținere, mașină, telefon).

Apoi, introducerea impozitului minim va face ca orice firmă să plătească un minimum de 180 de lei pe lună.

Această sumă este egală cu suma pe care o plătește un angajat cu salariu minim pe economie la contribuții sociale.

Statul nu ia bani în plus firmelor, ci se asigură de plata unei părți din impozitele pe care firma trebuie să le plătească oricum.

Distinși colegi, Am enumerat doar câteva aspecte vizate de moțiunea de cenzură, care sunt vădit și indiscutabil în opoziție cu adevărul.

A sfida adevărul este o practică profund imorală.

Pentru recuperarea onorabilității pierdute ar fi, deci, recomandabil pentru autorii moțiunii de cenzură să analizeze cu mai mult spirit critic propriile erori și contribuții nefericite, care au cauzat acutizarea crizei financiare ce îi afectează pe toți cetățenii.

Altfel, moțiuni de genul celei înaintate azi rămân simple exerciții politicianiste.

Adrian Țuțuianu (PSD+PC) - declarație politică cu titlul 9 mai - zi cu triplă semnificație istorică (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Adrian Țuțuianu:

Declarația mea politică se intitulează "9 mai - zi cu triplă semnificație istorică".

Istoria a făcut ca ziua de 9 mai să aibă triplă semnificație pentru poporul român, fiecare dintre acestea constituindu-se într-o treaptă a dezvoltării sale în cadrul marii familii europene.

Unul dintre cei mai importanți pași realizați în epoca modernă a fost consemnat în ziua de 9 mai 1877, care a rămas în memorie ca fiind Ziua proclamării independenței de stat a României față de Imperiul Otoman.

În acea zi, Mihail Kogălniceanu avea să declare răspicat:

"Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare!

Suntem o națiune liberă și independentă!"

Aceste cuvinte aveau să străbată timpurile, să reverbereze în conștiința poporului român și să deschidă calea României spre progres, marcând constituirea structurilor și instituțiilor capitalismului autohton.

Nu mai puțin importantă și plină de semnificații este, atât pentru România, cât și pentru spațiul european și mondial, data de 9 mai 1945 - altă perioadă zbuciumată, un alt reper important al istoriei -, este ziua în care regimul totalitar al lui Adolf Hitler, cel care cufundase Germania în tenebrele sângeroase ale celui de-Al Doilea Război Mondial, își recunoștea înfrângerea în fața puterilor antifasciste.

Se cuvine ca, o dată în plus, gândurile noastre de recunoștință să fie închinate memoriei eroilor cunoscuți și necunoscuți care și-au dat viața pe câmpurile de luptă ale celei de-a doua conflagrații mondiale.

Niciodată eroismul și jertfa ostașilor români nu au atins dimensiunile date de înfruntarea armatei române în anii sângeroși ai celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, România nu a fost considerată parte cobeligerantă, fiind condamnată să stea aproape o jumătate de secol în sfera de interese a Uniunii Sovietice.

Așadar, făcând un recurs la memoria istoriei, marcăm o altă semnificație importantă a datei de 9 mai, aceea de zi a victoriei împotriva fascismului.

Dar 9 mai este și Ziua Europei, zi pe care o sărbătorim și noi, ca națiune care face parte, cu demnitate, din marea familie europeană.

Consemnându-și faptele, istoria ne arată că pe 9 mai 1950, într-o perioadă complicată care avea să marcheze începerea Războiului Rece, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, făcea publică declarația care deschidea calea spre înfăptuirea actului de constituire a Uniunii Europene.

Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de către Consiliul de la Milano din 1985, considerându-se că declarația lui Robert Schuman, prin care a propus Germaniei să contribuie la așezarea "bazelor concrete ale unei federații europene", a fost actul de naștere a Comunității Europene de acum.

Numai prin unirea popoarelor sale Europa își va putea controla destinul și dezvolta un rol pozitiv în lume.

Uniunea Europeană se află în slujba cetățenilor săi, care, odată ce-și păstrează propriile valori și tradiții, ar trebui să se simtă ca într-o adevărată casă europeană.

Revenind la însemnătatea datelor despre care ne amintim astăzi, putem spune că pe 9 mai, de-a lungul timpului, s-au făcut pași importanți și hotărâți pe drumul devenirii noastre ca națiune liberă și independentă, națiune ce serbează, totodată, printr-o frumoasă coincidență, la aceeași dată Ziua Europei, unindu-și vocea și forțele împreună cu celelalte state membre ale Uniunii pentru dobândirea și păstrarea valorilor democrației într-unul dintre cele mai importante spații de dezvoltare ale lumii contemporane.

   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 1 martie 2021, 16:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro