Petru Filip
Petru Filip
Ședința Senatului din 11 mai 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/21-05-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-03-2021
02-03-2021 (comună)
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 11-05-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 mai 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.11 Petru Filip (PD-L) - declarație politică având ca titlu "Descentralizare și criză";

Domnul Alexandru Pereș:

................................................

Domnul senator Petru Filip, Grupul parlamentar al PD-L, urmează la microfon doamna senator Minerva Boitan, Grupul parlamentar al PNL.

Domnul Petru Filip:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Descentralizare și criză".

Faptul că dezbaterile la nivel parlamentar fac referiri insistente și inconsistente la ceea ce interlocutorii din diverse zone politice se înverșunează să numească soluții de criză reflectă, în realitate, criza de soluții cu care se confruntă societatea românească, în general, și clasa politică, în special.

Această criză de soluții explică, în bună măsură, abundența abordărilor de tip emoțional, care se rezumă frecvent la o evaluare a consecințelor de ordin financiar ale crizei actuale, dublată, eventual, de o serie de acuze la adresa incapacității instituționale de a gestiona anumite situații punctuale.

Orice evaluare lipsită de spirit pătimaș politic ar trebui să ne ofere un acord minimal în această problemă.

În aceste momente, mai importantă decât stabilirea unor vinovați instituționali ar trebui să fie preocuparea noastră comună pentru producerea unor mecanisme instituționale care să diminueze efectele, deja dramatice, ale crizei.

Pentru că de această dată nu ne confruntăm cu o criză de context, depășirea dificultăților semnalate la cele mai diverse niveluri implică strategii convergente de acțiune.

Din păcate pentru noi toți, societatea românească tinde parcă să-și reconfirme, în mod nefericit, originalitatea:

momentele grele nu ne unesc, ci ne dezbină mai tare.

Pentru că sunt partizanul strategiilor convergente, aș vrea să mă refer, în special, la un spațiu unde acestea întrunesc acordul formal al întregului spectru politic.

La nivelul administrației centrale și locale este nevoie de un efort coerent de depășire a dificultăților generate de criza economică.

În centrul acestor eforturi rămâne, cu atât mai mult cu cât parcurgem o perioadă dificilă, procesul de descentralizare.

În ultima vreme, discuțiile despre descentralizarea administrativă din România au fost caracterizate mai degrabă de entuziasm decât de luciditate.

O abordare pragmatică a descentralizării ar trebui să debuteze cu o analiză pragmatică a datelor problemei.

Ar trebui să stabilim exact în ce măsură ambele părți implicate în proces sunt pregătite pentru a face acest pas important și necesar.

Trebuie să recunosc că, pe un fond de criză, competiția pentru resurse financiare dintre administrația locală și cea de la centru nu constituie o premisă favorabilă accelerării procesului de descentralizare.

Pe fondul acestei concurențe pentru accesul la resurse, cele două părți sunt gata să producă argumente de tip acuzație la adresa capacității reale de a gestiona situația.

Pe de o parte, de la nivel central este acuzată frecvent incapacitatea administrațiilor locale de a gestiona profesionist problemele de administrație apărute în sânul comunităților locale, în vreme ce administrațiile locale sunt nemulțumite de ineficiența programelor de sprijin și, mai ales, de tendința centrului de a limita alocările bugetare și de a centraliza o serie de taxe care, în virtutea unei alte filozofii bugetare, completau veniturile administrațiilor locale.

Pot fi desigur invocate realități care confirmă acest punct de vedere.

E de notorietate eșecul înregistrat prin trecerea CET-urilor din marile orașe în administrarea comunităților locale.

În aceeași ordine de idei, a devenit destul de limpede faptul că, în timp, din cauza condițiilor de restricție salarială impuse de perioada de criză, administrațiile locale din micile orașe de provincie vor avea mari dificultăți cu recrutarea unor funcționari cu expertiză sau specialiști.

Penuria de resurse materiale și umane va afecta, în continuare, performanța administrațiilor la nivel local.

Trebuie să ne întrebăm cu toată responsabilitatea, în contextul dificultății de a recruta funcționari cu înalt nivel de competență, dacă filozofia legii privind autonomia locală nu ar trebui revăzută.

Probabil că, într-o primă etapă, ar fi benefic și de dorit ca intervenția nivelului central să nu se limiteze doar la nivel de recomandare și suport tehnic, ci și printr-o implicare mai riguroasă în planul constituirii și alocării domeniale a resurselor bugetare.

Pentru a nu transforma subsidiaritatea și descentralizarea în concepte golite de conținut și pentru a nu pune sub semnul întrebării seriozitatea procesului de descentralizare, este nevoie de reluarea dezbaterii pe un ton mult mai pragmatic.

Pentru că nici la nivel central, nici la nivel local nu există un acord clar privitor la o formulă optimă de descentralizare, ar trebui să reflectăm mai atent la posibilitatea etapizării acestui proces și la stabilirea unor termene realiste pentru fiecare dintre aceste etape.

În mod concret, este momentul să vedem dacă actuala etapă permite un regim tranzitoriu de tip descentralizare administrativă sau tutelă administrativă.

Este de presupus că, pe perioada crizei, o descentralizare tehnică poate fi pasul premergător construcției pe plan local a unei administrații publice diferite de cea de stat, a descentralizării administrative efective.

Pentru a stimula spiritul de inițiativă individuală și pentru a dezvolta sistemul de libertate locală, interesul pentru binele obștesc, care determină dezvoltarea durabilă a colectivităților umane, este necesar ca aceste autorități locale să fie reprezentante ale colectivităților locale, și nu reprezentante ale statului plasate în fruntea colectivității.

Existența nevoilor și intereselor locale presupune, în egală măsură, existența unor mijloace materiale de realizare a acestora.

Se impune, deci, regândirea cadrului legal de constituire a acestor resurse, cu atât mai mult cu cât confruntarea cu condițiile de criză este mai acută în sânul colectivităților locale.

Pe fondul limitărilor la nivelul resursei umane, pe care le acuză administrațiile din zonele rurale sau din orașele mici, este oarecum firesc ca autoritățile publice centrale să-și rezerve dreptul de a supraveghea activitatea colectivităților locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control.

Este momentul să discutăm, în termeni transparenți, despre forma și cadrul legal în care controlul de acest tip poate fi exercitat.

În acest sens, nu cred că este nevoie de elaborarea unui nou eșafodaj principial.

Mi se pare demn de interes cazul Japoniei, care a recurs la reconstrucția administrativă într-o situație economică dificilă.

Această reconstrucție apărea necesară pe fondul crizei petroliere din 1973 și consecințelor acesteia.

Unul dintre rezultatele acestei crizei a fost deficitul public imens.

În vederea diminuării acestor efecte, a fost înființat Consiliul special pentru întărirea reformei administrative.

Cooperarea dintre autoritățile locale și cele centrale caracterizează această perioadă din istoria Japoniei.

Cred că nu ar fi deloc lipsit de importanță dacă un asemenea organism, eventual gestionat cu sprijinul mediilor academice specializate, ar funcționa și în România.

Sigur că o radiografie realistă a crizei nu reprezintă, în sine, o soluție de criză și politicienii nu sunt vinovați pentru o stare de lucruri pe care nimeni nu ar fi dorit-o.

Ceea ce trebuie să fie mult mai clar pentru colegii parlamentari și pentru fiecare român este un lucru destul de simplu: dacă criza globală nu ocolește astăzi pe nimeni și nicio formă de management responsabil nu poate trece sub tăcere efectele ei, înseamnă că diferența dintre comunitățile inteligent guvernate și bine administrate este dată de felul în care decidenții sunt în stare să răspundă provocărilor ei.

Vă mulțumesc.

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 4 martie 2021, 9:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro