Domnul Nicolae Adrian Lemeni (secretar de stat, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național): Mulțumesc, domnule președinte. Domnule deputat, referitor la întrebările dumneavoastră nr.272 și 273/22 aprilie 2009, vă comunicăm următoarele: în anul 2009, bugetul repartizat Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național pentru construcția și reparația locașurilor de cult a fost doar de 44.300.000 lei, întrucât suma de 61.482.000 lei a fost repartizată direct unui număr de 816 unități de cult, prin Anexa nr.3/27/02A a Legii nr.18/2009 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2009. Menționăm că la rectificarea bugetului din luna aprilie, bugetul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național pentru destinația sus-menționată a fost rectificată negativ cu suma de 10.682.000 lei. Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național își propune să utilizeze cu maximă eficiență fondurile rămase. De aceea, vom încerca să sprijinim financiar lucrările aflate într-un stadiu avansat. Dosarele depuse în vederea obținerii unui sprijin financiar de către imamii geamiilor din municipiul Constanța, cartierul Tăbăcărie și, respectiv, din localitatea Cumpăna, județul Constanța, vor fi analizate și, în funcție de fondurile disponibile, vor fi finanțate. Cu deosebită considerație, semnează Theodor Paleologu, ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național.
|