Plen
Sittings of the Senate of May 25, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.74/04-06-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
20-10-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 25-05-2009 Printable version

Sittings of the Senate of May 25, 2009

11. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (30) al art. 4 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor (L111/2009)
 
see bill no. L111/2009

Domnul Mircea Dan Geoană:

................................................

La punctul 9 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (30) al art. 4 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Din partea Executivului, doamna Aurelia Cristea, membru în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor, și domnul Victor Ponta, ministru al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul.

Vă rog.

Domnul Victor Viorel Ponta - ministru delegat la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați senatori,

Guvernul a considerat că, fiind vorba despre instituții aflate în subordinea și controlul direct al Parlamentului, să nu-și exprime punctul de vedere, pentru a nu interveni din punct de vedere tehnic, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice însă au considerat că, având în vedere intenția noastră declarată de a lucra la proiectul de lege privind salarizarea unică, acest punct de vedere tehnic era necesar să vi-l aduc la cunoștință.

Politic, decizia Guvernului este ca toate instituțiile aflate în directa subordonare a Parlamentului, deciziile referitoare la acestea să fie luate doar de Parlament.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc și eu.

Dau cuvântul doamnei Cristea.

Vă rog. Microfonul 9.

Doamna Aurelia Cristea - membru în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor:

Bună ziua!

Stimate domnule președinte,

Stimate doamne și stimați domni senatori,

Aș vrea să fac câteva precizări în numele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Încă de la apariția Legii nr. 32/2000, specialiștii Uniunii Europene, care au asigurat suportul metodologic pentru elaborarea acesteia, au insistat asupra autonomiei funcționale și financiare a autorității de supraveghere, inclusiv în ceea ce privește stabilirea nivelului salariilor conducerii și personalului acesteia.

În acest context, legea a stabilit un plafon al nivelului remunerațiilor din cadrul CSA la nivelul remunerațiilor acordate unor posturi similare de pe piața asigurărilor.

O asemenea abordare conferă condiții financiare supraveghetorilor asemănătoare cu cele din piața supravegheată, urmând să evite tentațiile de corupție și să asigure o supraveghere competentă, neinfluențabilă și puternică a pieței.

Unul dintre principiile Asociației Internaționale a Supraveghetorilor în Asigurări (IAIS) stabilește că supraveghetorii trebuie să dețină toate competențele și resursele financiare necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin, să funcționeze într-o manieră independentă și responsabilă, precum și să angajeze, să instruiască și să dispună întotdeauna de personal eficient.

În sprijinul celor afirmate anterior, menționăm și recentele propuneri ale Comisiei Europene, fundamentate pe recomandările prevăzute în Raportul Larosiere din 25 februarie 2009.

Acestea includ declarația potrivit căreia statele membre trebuie, în regim de urgență, să găsească metode practice de a întări capacitatea supraveghetorilor naționali.

Totodată, raportul prevede că, la nivel național, ar trebui luate în considerare următoarele aspecte:

alinierea competențelor și atribuțiilor supraveghetorilor la nivelul celui mai performant sistem din cadrul Uniunii Europene; creșterea remunerării supraveghetorilor; facilitarea schimbului de personal dintre sectorul privat și autoritățile de supraveghere, precum și asigurarea că toate autoritățile de supraveghere implementează politică de personal modernă și atractivă.

Acest lucru a fost confirmat, de asemenea, și la Summit-ul G20 de la Londra.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc.

Vă rog, domnule președinte Ariton.

Domnul Ion Ariton:

Domnule președinte, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a dezbătut această propunere legislativă și a hotărât să adopte un raport de respingere.

Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială transmite aviz negativ.

După cum ați fost informați, Guvernul consideră că Parlamentul este singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității promovării acestei propuneri legislative, de aceea Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbaterea și adoptarea plenului Senatului raportul de respingere, împreună cu propunerea legislativă.

Legea face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Vă mulțumesc. (Rumoare în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc foarte mult.

Intervenții la dezbateri generale.

Domnul senator Cseke Attila Zoltán.

Domnul Cseke Attila Zoltán:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Domnul ministru Ponta este un fin politician și a anticipat ce doream să spun în legătură cu punctul de vedere al Guvernului.

Aș vrea doar să semnalez că există acte normative adoptate de actualul Guvern care limitează indemnizația conducătorilor instituțiilor și autorităților centrale la nivelul secretarului de stat, și această propunere legislativă vine, într-un fel, în corelarea acestei prevederi sau acestei politici publice a Guvernului.

Pentru a putea decide în cunoștință de cauză, eu cred că ar fi important să știm despre ce salariu net vorbim atunci când e vorba despre un membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

V-aș mulțumi mult dacă ne puteți da un răspuns.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc.

Dacă din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital există dorința...

Domnul Ion Ariton:

Nu.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă rog.

Doamna Aurelia Cristea:

Am să cer boardului din care fac parte și vă vom pune la dispoziție toate informațiile legate de nivelul remunerațiilor pe care le avem în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de aceea, doamnelor, domnilor senatori, vă cer să vă exprimați votul și vă vom pune la dispoziție toate informațiile solicitate. (Rumoare în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Doamna Cristea, Cred că nu ați înțeles care este rânduiala în statul român. (Râsete în sală.)

Dumneavoastră sunteți sub autoritatea Parlamentului, și nu invers.

Vă înțeleg că este prima dumneavoastră prezență în Parlament și nu știți foarte bine aceste reguli, dar aceste chestiuni sunt apanajul exclusiv al forului legiuitor al României.

Revin la procedura noastră și vă rog dacă doriți să interveniți în legătură cu acest subiect.

Vă rog, domnule senator Bota. Microfonul 3.

Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota:

Mulțumesc, domnule președinte.

Acest subiect a declanșat o dispută și în cadrul comisiei și, practic, votul nostru a fost majoritar de abținere.

Am considerat să-i acordăm un cartonaș galben doamnei președinte, care a participat la discuții și a reprezentat Comisia de Asigurări, dar cred că doamna Cristea poate să răspundă, fără probleme, dacă este solicitată.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul Tiberiu Aurelian Prodan (din sală):

Care este salariul?

Nu ne-a răspuns care este salariul.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă rog să păstrați intervențiile pentru declarațiile la unul dintre microfoane.

Domnule senator, microfonul 3.

Domnul Ovidiu Marian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este adevărat că în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a fost ridicată această problemă a remunerației.

Cu aceeași obrăznicie, nu ni s-a răspuns la întrebare.

Solicităm acum, în plenul Senatului, să se facă public acest salariu.

Domnul Mircea Dan Geoană:

De acord.

Doamna Cristea, vă rog.

Doamna Aurelia Cristea:

Întâi, vă cer scuze pentru exprimarea nefericită pe care am folosit-o adineauri.

Poate din cauza emoției.

Încă o dată vă rog să mă scuzați.

Nu a fost niciun fel de intenție.

Salariul este la nivelul a 5.000 de euro.

Este conform cu reglementarea legii. (Discuții în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Informația solicitată a fost exprimată de doamna Aurelia Cristea, membru al Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor.

Domnul senator Urban.

Vă rog, mai concis, că intrăm în spațiul de radiodifuzare.

Domnul Iulian Urban:

Am înțeles.

Am o singură nelămurire: nu am înțeles ce reprezintă 5.000 de euro.

Reprezintă salariul fără sporuri, este un salariu mediu, este salariul directorului?

Lămuriți-ne, nu am înțeles!

Nu sunt singurul din sală care nu a înțeles.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă rog.

Doamna Aurelia Cristea:

Eu am comunicat salariul în ceea ce mă privește, incluzând sporurile, și, de asemenea, vă asigur că vă vom pune la dispoziție toate informațiile privind salarizarea celorlalți membri din board.

Astăzi nu sunt în măsură să vă spun, aici, salariile fiecărui membru, dar pot să vă asigur că vi le vom face cunoscute în scris.

Salariile sunt la nivelul prevederilor legale, similare cu cele din piața de asigurări. (Rumoare și discuții în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă consult dacă mai sunt intervenții.

Domnul senator Dobra.

Microfonul 2.

Domnul Nicolae Dobra:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Vreau să reamintesc doamnei care ne-a prezentat poziția Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor că aceasta primește bani de la asiguratori.

Asiguratorii sunt cei care pun la dispoziție, pe baza primelor pe care le primesc de la asigurați, și toate aceste dări grevează asupra pensiilor viitoare, indiferent că sunt sub forma pensiilor private, că sunt sub forma pensiilor facultative, obligatorii sau nu.

Toate salariile acestea mari grevează asupra pensiilor viitoare ale celor care acum, printr-o lege, sunt obligați să își facă o pensie privată.

Eu cred că și dânșii trebuie să gândească ca toți ceilalți și să analizeze această problemă.

Eu vă propun să... (Discuții în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Domnule senator, vă rog să ne spuneți ce propuneți la microfon.

Ați spus-o din depărtare față de microfon.

Domnul Nicolae Dobra:

Scuzați-mă.

Voiam să spun că propunerea legislativă ajută sistemul să funcționeze la fel în continuare.

Nu se poate.

Chestiunea respectivă trebuie să fie analizată în contextul în care discutăm acum în România toate problemele, inclusiv legea de salarizare unică și așa mai departe.

Deci propun respingerea propunerii legislative.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Domnule senator, vă rog.

Domnul Tiberiu Aurelian Prodan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Dacă doamna nu este pregătită în acest moment să ne răspundă și să facă dovada în scris a salariului de bază și a tuturor sporurilor, cât iau în mână și Domnia Sa, și ceilalți colegi, eu propun să retrimitem propunerea legislativă la comisie.

Domnia Sa se obligă să aducă, între timp, toate datele de care avem nevoie și, în cunoștință de cauză, vom vota altădată.

Cer retrimiterea la comisie.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul senator Igaș.

Domnul Traian Constantin Igaș:

Domnule președinte, Vă solicit să supuneți la vot acest raport, ținând cont că este vorba despre o inițiativă legislativă a unui coleg de-al nostru.

Sigur, noi ne pronunțăm dacă suntem de acord sau nu suntem de acord cu această inițiativă.

Domnule președinte, Așa cum spuneați și dumneavoastră mai devreme, într-adevăr, această comisie se află sub control parlamentar, dar, din punct de vedere financiar, este cu mult peste Parlamentul României în ceea ce înseamnă venitul angajaților de acolo.

Eu vă propun să trecem la votul propunerii legislative.

Mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc mult.

Domnul senator Verestóy Attila.

Aș vrea să culegem propunerile dumneavoastră și, în ordinea prezentării acestora, le vom supune votului plenului Senatului, pentru a putea să ne îndreptăm către o concluzie.

Domnul Verestóy Attila:

Domnule președinte, Onorat Senat, A trece la vot înseamnă să rezolvăm și problemele pe care unii le-au pus, să dăm un răspuns noi, Parlamentul, acelei întrebări care a fost pusă de mai mulți colegi, și anume care este salarizarea doamnelor și domnilor din board.

Eu cred că este bine dacă trecem la vot, pentru că soluționăm această problemă și dăm o reglementare pe care am dorit-o pentru toate aceste instituții, salariile celor care le conduc să fie la nivelul unui secretar de stat etc.

Nu vreau să reiau articolele din această propunere legislativă pe care propun să o votăm.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc.

Domnule senator Bota, vă rog.

Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota:

Aceeași propunere avem și noi, să trecem la vot.

Nu suntem de acord cu retrimiterea la comisie, pentru că propunerea legislativă face parte dintr-un set de inițiative care vizează toate aceste instituții care reglementează piața de capital și de asigurări, și noi, comisia, ne-am hotărât să ne exercităm autoritatea, ca Parlament, asupra acestor instituții și să venim chiar cu o propunere în ceea ce privește activitatea și salarizarea acestora, alături și de ceea ce și-a propus Guvernul.

Deci nu susținem reîntoarcerea la comisie și vă rugăm să supuneți la vot raportul și propunerea legislativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Domnul senator Cordoș, vă rog.

Domnul Alexandru Cordoș:

Domnule președinte, Stimați colegi, Sunt de acord că în această perioadă trebuie să facem toate eforturile pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Avem în această inițiativă legislativă câteva elemente de luat în considerare: faptul că Uniunea Europeană a recomandat o atenție deosebită în acest sens pentru întărirea capacității de control asupra acestor instituții și, nu în ultimul rând, raportul de respingere dat de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

De asemenea, aș vrea să vă aduc la cunoștință - și cred că colegii noștri cunosc acest lucru - că nu vorbim despre fonduri bugetare când discutăm de aceste salarii și că salariile sunt la nivelul salariilor de piață.

În acest sens, cred că ar trebui să contribuim la o stabilitate a tot ceea ce înseamnă întărirea capacității instituționale a autorităților și, în general, când vorbim despre autorități de supraveghere, nu cred că ar trebui să nu facem diferența dintre fondurile de la bugetul de stat și alte fonduri, să contribuim astfel la o instabilitate, până la urmă, și la o lipsă a capacității de control asupra acestei comisii de supraveghere.

Drept urmare, eu nu sunt de acord, alături de colegii mei, cu retrimiterea la comisie.

Cred că trebuie să ne exprimăm votul acum.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

S-au exprimat puncte de vedere din partea tuturor grupurilor parlamentare.

Avem un program deja depășit din punct de vedere al intervențiilor publice.

O ultimă intervenție, observând insistența domnului senator Oprea.

Microfonul 2.

Domnul Dumitru Oprea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Insistența și dreptul meu de a-mi exprima un punct de vedere mă aduc la microfon.

Am senzația că mulți dintre colegi nu au avut timp să vadă expunerea de motive făcută de inițiator.

"Membrii acestei comisii, care se autofinanțează din taxele percepute agenților privați de pe piața reglementată, își stabilesc veniturile prin decizie proprie, nivelul foarte ridicat al acestor venituri fiind de notorietate.

Întrucât membrii comisiei sunt numiți de Parlament, consider că este de datoria Legislativului să aibă în vedere alinierea deciziilor acestora la recentele decizii guvernamentale privind salarizarea în instituțiile din subordine".

Cu alte cuvinte, dumnealui propune uniformizarea, dar prin votul de respingere de astăzi rămân cu salariile de 300 de milioane.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator, pentru serviciul adus plenului Senatului de a lectura ceea ce se afla în mapele noastre.

Avem o propunere făcută de un domn senator din Grupul parlamentar al PNL, cu privire la retrimiterea acestei inițiative legislative la comisie.

Conform procedurii, trebuie să supunem la vot.

După aceea, evident, în funcție de votul dumneavoastră, vom merge în continuare.

Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu propunerea de retrimitere la comisie.

Cu 14 voturi pentru, 64 de voturi împotrivă și 6 abțineri, propunerea a fost respinsă.

În consecință, supun votului dumneavoastră raportul de respingere prezentat de domnul președinte Ariton.

Lege organică, vă rog să țineți cont de acest lucru.

Cu 33 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă și 33 de abțineri, raportul de respingere nu a întrunit votul majorității senatorilor.

În aceste condiții - vă rog, puțină atenție, că este un subiect sensibil, și vă rog să fiți atenți atunci când trecem la următorul pas, conform procedurii -, raportul de respingere neavând votul majorității senatorilor, vă supunem la vot propunerea legislativă care v-a fost prezentată.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 49 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege nu a întrunit votul majorității senatorilor, fiind necesare minimum 69 de voturi pentru această propunere legislativă.

Domnul Traian Constantin Igaș (din sală):

Listă!

Domnul Mircea Dan Geoană:

Listă pentru liderii de grup.

Am o solicitare, în numele meu, și cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, ca la nivelul conducerii acestei instituții să existe o discuție, cu invitația comisiei de specialitate, complet transparentă.

Este complet nefiresc ca cineva să invoce în discuția cu Parlamentul României un așa-zis drept suveran de a-și stabili salariile.

Este un drept legal, îl aveți, dar acest tip de secretomanie în raport cu senatorii României nu este un lucru care poate fi tolerat.

Indiferent de această inițiativă, aveți obligația să vă prezentați în fața Parlamentului, sub a cărui jurisdicție vă aflați, pentru a prezenta în detaliu bugetul dumneavoastră, salarizarea, pentru ca senatorii să poată fi informați cu privire la acest subiect.

Domnul senator Igaș, aveți cuvântul.

Domnul Traian Constantin Igaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am o rugăminte, ca până la următoarea ședință de plen în Senat să avem o informare, fiecare dintre senatori, ca să fim în cunoștință de cauză atunci când vom da votul pentru sau împotriva acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc. (Rumoare, discuții.)

Din sală (mai multe voci): A căzut... (Rumoare, discuții.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Comisia de specialitate va invita conducerea acestei instituții și va informa Biroul permanent cu privire la concluziile care rezultă, și Biroul permanent va decide, evident, calea de urmat după acest lucru.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 21 octobre 2021, 21:20
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro