Mihaela Popa
Mihaela Popa
Ședința Senatului din 9 iunie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/19-06-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 09-06-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 9 iunie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.12 Mihaela Popa (PD-L) - declarație politică având ca titlu "Educația copiilor cu dizabilități - incompetență sau nepăsare?";

Domnul Alexandru Pereș:

................................................

O invit la microfon pe doamna senator Mihaela Popa, Grupul parlamentar al PD-L, și se pregătește ultimul vorbitor la secțiunea declarații politice, domnul senator Dorin Păran, Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, doamna senator.

Stimați colegi...

Doamna Mihaela Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Alexandru Pereș:

Scuzați-mă, doamna senator.

Doamnelor și domnilor senatori, vă rog să luați loc în sală și să păstrați liniștea.

Doamna Mihaela Popa:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Educația copiilor cu dizabilități - incompetență sau nepăsare?"

În perioada de după anul 2000, la nivelul Uniunii Europene s-au produs progrese fără precedent în realizarea efectivă a unui spațiu european extins educației.

Principalele obiective strategice europene în domeniul educației și formării profesionale, structurate în documente elaborate de Comisia Europeană pentru educație, vizează, cu prioritate, facilitarea accesului la educație și promovarea egalității de șanse.

Îmbunătățirea accesului la educație și formare pentru categoriile de persoane defavorizate, copii și tineri cu dizabilități, este un alt obiectiv prioritar pe care statele membre sunt chemate să-l urmeze.

Educația incluzivă reprezintă o bază importantă pentru garantarea egalității de șanse persoanelor cu nevoi speciale în toate aspectele vieții acestora, iar sistemele de educație din toate statele europene trebuie să devină flexibile, capabile să răspundă nevoilor adesea complexe și specifice ale acestor elevi.

În România educația copiilor cu dizabilități se desfășoară atât în unități de învățământ special, cât și în unități de masă numite școli incluzive, care și-au deschis porțile pentru a primi copii cu cerințe educaționale speciale.

În ultimii ani, chiar dacă nu a fost suficient sprijinit de autorități și factori de decizie, acest proces de incluziune școlară a luat amploare, astfel încât un număr mare de copii cu cerințe educative speciale a rămas să învețe împreună cu ceilalți copii în învățământul de masă, dar, deși au parcurs împreună același curriculum, adaptat nevoilor lor de învățare, din acest an școlar aceștia riscă să fie discriminați din nou de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, instituție chemată să respecte și să promoveze dreptul la educație și șanse egale pentru copii cu CES.

Prin Ordinul ministrului nr. 3.765 din 30 aprilie 2009 se stipulează că, dacă acești copii nu au participat la tezele unice, elevii cu cerințe educative speciale nu mai pot să-și continue educația decât în școlile speciale, chiar dacă vorbim de educație obligatorie.

Oare la nivelul ministerului se cunoaște situația elevilor cu cerințe educative speciale? Câți astfel de elevi sunt școlarizați în învățământul de masă și câți dintre aceștia nu au participat la tezele unice din diferite motive? Unul dintre aceste motive a fost și acela că, pentru a participa la tezele unice, copiii, părinții acestora ar fi trebuit să facă o solicitare către conducerea unității școlare.

Multe dintre școli au încercat să limiteze participarea copiilor cu CES la tezele speciale, tocmai pentru a nu ajunge pe ultimele locuri în clasamentele realizate de inspectoratele școlare.

Poate că Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a utilizat doar o exprimare nefericită și se referă la elevii din școlile speciale pentru dizabilități mentale, care nu participă la aceste teze și care parcurg un curriculum special, total diferit de cel din învățământul de masă.

Această măsură luată de minister poate avea grave repercusiuni în sistem, unde integrarea școlară a copiilor cu dizabilități se realizează haotic și legislația este aplicată cu mari diferențe de la un județ la altul.

În tot sistemul de învățământ special cuvântul care guvernează educația copiilor cu dizabilități este inechitatea. Școlile speciale pentru copiii cu deficiențe senzoriale - surzi și nevăzători - sunt insuficient dotate cu materiale și mijloace educaționale adecvate, iar calitatea procesului educativ are, astfel, mult de suferit.

De ce se fac vinovați acești elevi care sunt plasați la marginea sistemului educațional?

Copiii nevăzători și surzi sunt tot la fel de dotați, din punct de vedere intelectual, ca toți ceilalți elevi care au nevoie de învățare specifică.

Copiii nevăzători învață să scrie și să citească utilizând un alfabet specific - alfabetul Braille.

Astfel, în școlile speciale sunt absolut necesare instrumente speciale de învățare a scrisului și cititului, iar computerele trebuie să fie adaptate cu sinteză vocală, tastatură în Braille, însă acestea nu prea sunt de găsit într-o instituție de educație specială sau, dacă sunt, sunt vechi și nu prea mai pot fi utilizate de către elevi.

Accesul la informație se realizează greoi, iar participarea acestora la nivelurile superioare de educație este îngrădită.

În aceeași situație se află și școlile pentru elevii surzi.

Un exemplu în acest sens este Școala Specială pentru Surzi din Iași, care aproape se dărâmă.

Localul este revendicat - iar elevii surzi trebuie să învețe în condiții greu de imaginat, mai ales când afară plouă -, din acest motiv nu pot accesa nici fonduri pentru reabilitarea clădirii.

Este o unitate de învățământ care școlarizează copiii surzi din multe județe ale Moldovei, începând de la grădiniță și terminând cu clasele de liceu și școală profesională, însă nu s-a găsit nicio soluție pentru ei, iar problema lor persistă.

Oare la fel ar fi procedat autoritățile dacă ar fi fost vorba de copii ai căror părinți pot milita pentru respectarea dreptului la o educație de calitate?

O problemă comună, cu care se confruntă tot sistemul de educație special, este lipsa manualelor, iar ministerul nu a rezolvat această problemă, deși li s-a promis de câțiva ani buni.

Pentru elevii cu deficiență mintală, ultima editare a manualelor a fost în anii '70.

Sunt prea puțini ca să conteze și să poată fi luate și nevoile lor educaționale în serios de către autorități? Aceasta este întrebarea pe care o adresez astăzi.

În ceea ce privește programele școlare pentru învățământul profesional, li s-a sugerat să le adapteze singuri după cele de la învățământul de masă, motivația fiind aceea că durează prea mult aprobarea celor specifice.

Noul curriculum pe care ministerul îl propune pentru educația specială a fost realizat fără consultarea cadrelor didactice și a specialiștilor și nu ține cont de specificul diferitelor tipuri de deficiențe, fiind conceput exclusiv în birouri ministeriale.

Propunerile de la școlile speciale au fost transmise, dar nu au fost luate încă în considerare.

Poate, până la aprobarea acestora, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării va încerca și o colaborare cu cei care lucrează direct cu copiii cu dizabilități și le cunosc mai bine nevoile, pentru că un curriculum trebuie realizat, în primul rând, luând în considerare nevoile reale ale celor care trebuie să-l parcurgă.

Mai mult, metodologia permite accesul cadrelor didactice într-o școală specială fără niciun fel de formare specifică.

Nici cadrele didactice care au integrați în clasă elevi cu dizabilități senzoriale nu beneficiază de formare sau de sprijin din partea sistemului.

Majoritatea profesorilor învață limbajul semnelor sau alfabetul Braille de la elevi mai mari sau de la părinții acestora și toate aceste lucruri se petrec în învățământul obligatoriu.

Școala nu-i sprijină, societatea nu le respectă drepturile și nu-i acceptă, egalitatea de șanse rămânând doar un deziderat.

Ca să nu mai spunem că, și din cauza legislației complicate și a implicării mai multor ministere și instituții, agenții și autorități, există o multitudine de anomalii: elevii care învață în școli speciale stau în internatul școlii și sunt considerați instituționalizați chiar dacă ei au familii, înființarea atelierelor protejate nu intră în atribuția clară a unui minister și nu se știe dacă este o problemă care ține de încadrarea în muncă sau de educație și profesionalizare, iar lista problemelor poate continua.

Educația este un drept garantat, nu un drept care trebuie câștigat.

Copilul nu trebuie să-și cucerească dreptul la a învăța, indiferent de condiția socială, boală sau dizabilitate.

Din păcate, pentru marea majoritate a acestor copii, școala poate deveni o experiență traumatizantă dacă cei care ne conduc destinele nu vor lua urgent măsurile menționate.

Având în vedere aspectele menționate anterior, doresc să trag un semnal de alarmă asupra problematicii educației copiilor cu dizabilități, cu cerințe educative speciale și să-i adresez doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul educației, cercetării și inovării, următoarea întrebare: când consideră că se vor lua măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor sesizate și care vor fi acestea?

Pentru că pe data de 5 iunie am sărbătorit "Ziua Educatorului", aș dori să închei prin a felicita toate cadrele didactice din România și a le transmite guvernanților un mesaj: când statul nu plătește profesorii, copiii sunt cei care vor plăti. (Aplauze.)

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Vă reamintesc că trebuie să ne încadrăm în timpul de trei minute, pentru a putea da posibilitatea tuturor să prezinte declarațiile politice.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 0:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro