Plen
Ședința Senatului din 1 septembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.101/10-09-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-08-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 01-09-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 1 septembrie 2009

9. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea măsurilor ex-ISPA (L214/2009)
 
consultă fișa PL nr. L214/2009

Domnul Mircea Dan Geoană:

................................................

La punctul 8 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea măsurilor ex-ISPA.

Din partea Guvernului îl invit pe domnul secretar de stat Bogdan Drăgoi să prezinte punctul de vedere al Executivului.

Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Prezentul act normativ are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea măsurilor ex-ISPA.

Modificările vizează, în principal, suportarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă sumelor pentru continuarea și finalizarea proiectelor ex-ISPA.

Proiectul de ordonanță prevede, pe lângă suplimentarea bugetelor contractelor de servicii, și situația finanțării contractelor noi de servicii, în condițiile în care, din motive obiective, contractele existente de servicii nu pot fi suplimentate.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei economice, industrii și servicii, domnul vicepreședinte Borza Dorel Constantin Vasile.

Aveți cuvântul.

Domnul Dorel Constantin Vasile Borza:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prin natura reglementărilor sale, acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este primă Cameră sesizată.

Menționăm că există avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

În cadrul discuțiilor din comisie, având în vedere și argumentele prezentate de membrii Cabinetului, s-a hotărât cu majoritate de voturi să se întocmească un raport de admitere, fără amendamente, pe care îl supun plenului Senatului spre aprobare, împreună cu proiectul de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc.

Sunt intervenții?

Vă rog, domnule președinte Vosganian, aveți cuvântul.

Domnul Varujan Vosganian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Această tribună care rabdă multe a ascultat, în anii trecuți, numeroase filipice din partea reprezentanților mai mult sau mai puțin ai opoziției din acea vreme, în funcție de depărtarea de Guvern, legate de absorbția fondurilor comunitare.

Era chiar o legendă a lui zero absorbție de fonduri comunitare, care era repetată până la obsesie.

Firește că aceste extrem de vocale atitudini, dinainte de anii de guvernare, ar fi trebuit să se preschimbe în prezentarea unor realități, a unor succese, dat fiind că opoziția de atunci sugera că se pricepe foarte bine la evaluarea modului în care se absorb banii și la ce ar trebui făcut.

Trebuie să vă mărturisesc că, în urma unei atente studieri a declarațiilor politice ale liderilor arcului guvernamental de astăzi, se tace mâlc în legătură cu absorbția fondurilor comunitare, și mâlc este un eufemism, poate ar trebui să spun că se tace abisal, adică mai jos de mâlc.

Noi discutăm astăzi despre un act normativ care spune așa, mai pe românește, că banii se pot da până în 2010.

În perioada care a trecut, fie unele contracte au fost reluate pentru că au fost vicii în ceea ce privește execuția lor, fie din cauza riscului valutar s-a dovedit că oferta inițială nu mai era valabilă, fie că, între timp, au apărut detalii noi care necesită finanțări suplimentare, pe scurt, trebuie bani în plus.

Dar cel mai interesant este că, dacă lucrările acestea nu se termină până în 2011, nu doar că avem dreptul să finanțăm din banii noștri ce s-a finanțat din bani europeni, dar va trebui să dăm înapoi toți banii europeni care au fost incluși în aceste proiecte.

Nu vreau să caut responsabilități, e foarte posibil ca, din 2000 și până în prezent, fiecare guvern să aibă partea lui de răspundere.

Eu însă vă spun, cu toată seriozitatea, că un astfel de act normativ care angajează Fondul Național de Preaderare, care pune în fața României pericolul de a da înapoi bani care au fost deja consumați ar fi trebuit să aibă la impactul financiar o mult mai serioasă argumentare decât aceea că impactul financiar va veni văzând și făcând, adică noi nu știm acum cât va fi, dar va fi și cât va fi vă vom spune, probabil, ulterior, prin rectificări bugetare.

Mie nu mi se pare, domnule secretar de stat, că este o atitudine responsabilă din partea Ministerului Finanțelor Publice.

Trebuia să ne spuneți cât anume s-a făcut, ce nu s-a făcut, care este posibilul impact bugetar dacă ne facem datoria, adică dacă punem noi diferența de bani, ce s-ar întâmpla dacă, chiar dacă punem banii, nu terminăm și dăm toți banii înapoi.

Așadar, mie mi se pare că Parlamentul este pus în situația de a aproba un act normativ fără să știe nici dimensiunea lui, nici care sunt măsurile Guvernului pentru a diminua riscurile, nici care este perspectiva. Și, pentru că tot vorbim de asta, dacă scădem cele 700 milioane de euro angajate de Guvernul anterior pentru primăvara acestui an, eu mă întreb care este contribuția acestui Guvern și în legătură cu absorbția fondurilor comunitare. Și, dacă am auzit că Președintele României vrea să vină în fața Parlamentului cu teme vitale ale națiunii, sunt convins că și aceasta, dat fiind că dânsul este un fel de șef ad-interim al Guvernului, va fi printre prezentările Domniei Sale.

Personal, sunt nemulțumit de modul în care este fundament acest act normativ, altminteri necesar și care trebuie votat, dar trebuie votat și reîntors unui Guvern care chiar știe ce are de făcut, lucru care nu se vede deloc în nota de fundamentare.

Vă mulțumesc... și o spun cu tristețe.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc și eu.

Dacă domnul secretar de stat Drăgoi dorește să răspundă întrebării adresate de domnul senator Varujan Vosganian?

Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

O să răspund cât de succint pot.

În primul rând, referitor la absorbția fondurilor structurale postaderare, țin să menționez că, de la începutul anului până acum, acest Guvern a semnat contracte în valoare de aproape 4 miliarde de euro, ceea ce este chiar un pas înainte.

În legătură cu problema ISPA la care ați făcut referire, după cum știți, Programul ISPA a fost aprobat și contractările au fost demarate începând cu anul 2000, dar pot să spun, în continuare, că dead line-ul pentru absorbția fondului ISPA este 31 decembrie 2010, urmând ca în 2011 diferențele să fie plătite din bugetul de stat, urmând ca după 2011, în caz că nu sunt finalizate toate măsurile Uniunii Europene, ele trebuie să fie rambursate complet, motiv pentru care noi trebuie să găsim acum soluțiile cele mai ieftine din punctul nostru de vedere, astfel încât să nu se ajungă acolo în 2012, pentru a rambursa toată măsura.

Riscurile sunt foarte mari, motiv pentru care nu putem să venim cu un buget, neștiind încă în acest moment ce probleme au, și poate știți, autoritățile teritoriale poate v-au comunicat, întotdeauna au probleme noi, se lovesc de probleme bugetare, motiv pentru care nu pot finanța sau cofinanța cheltuielile neeligibile, că aici fac referire la cheltuielile neeligibile, motiv pentru care noi nu putem stabili astăzi.

De fapt, aceste finanțări, banii care vor fi aduși prin această completare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2007 reprezintă, de fapt, cel mai mic impact financiar, astfel încât să ducem la bun sfârșit măsurile cu care ne-am angajat în anul 2000.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc.

Domnule senator Dumitru Oprea, aveți cuvântul.

Domnul Dumitru Oprea:

Aștept cu mare nerăbdare ziua în care un coleg de-al nostru, care este cel mai vehement critic al modului în care folosim fondurile europene, să spună: "cerem iertare că nu am fost în stare să facem nimic și vă gelozim - în limbaj moldovenesc - pentru că vă mișcați".

Aduc aminte colegilor noștri că au folosit doar 2,8% din ce puteau folosi în 2007 din fonduri structurale, 2,8%, câteva sute de milioane, și ați auzit răspunsul oferit de față.

În al doilea rând, colegul meu, care este dintr-un județ

moldav, se pare că și-a însușit foarte corect "Povestea drobului de sare", pentru că, altfel, nu există niciun pericol așa cum s-a prezentat aici.

Modul de funcționare al acestor fonduri de preaderare este unul foarte clar: să creezi povești frumoase pentru a da bine la electorat.

Cred eu că nu este cazul cu un domeniu atât de serios, fondurile europene.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Günthner, vă rog.

Domnul Günthner Tiberiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să vă spun că, dincolo de bătălia politică pe care o duc colegii senatori de Iași, din câte am înțeles, și pe care o duc în permanență - sigur, și noi vom vota această lege, pentru că și noi credem că este de o importanță deosebită pentru a promova și accesa aceste fonduri europene -, dar, după cum am spus, dincolo de bătălia politică, totuși trebuie să recunoaștem că această lege, așa cum este, este proastă, este deosebit de permisivă, practic, prevede niște cheltuieli fără niciun fel de restricții, de exemplu prevede achitarea pretențiilor antreprenorilor, agenților economici, or știm că acestea nu au limită, practic.

Deci antreprenorii au pretenții în continuu la mai mult și cu muncă cât mai puțină, din păcate tocmai pe fonduri europene se abuzează de aceste posibilități, de aceste porți lăsate deschise, insuficient controlate - au fost firme, și nu aș dori să nominalizez, proiecte unde antreprenorii au lăsat baltă lucrările, totuși au avut pretenții și li s-au plătit profituri nerealizate pe lucrări pe care, absolut din motive imputabile lor, nu le-au realizat.

Cred că legea, într-adevăr, după cum a spus domnul senator Varujan Vosganian, trebuia un pic mai lucrată, un pic mai clar întocmită și, pe undeva, un buget era absolut necesar.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc și eu.

Dincolo de comentariile legate de acest proiect de lege, cred că nimeni nu poate împiedica Senatul și comisiile permanente să se intereseze într-o manieră oficială de orice element cu privire la execuția bugetului de stat, inclusiv de situația absorbției fondurilor structurale de coeziune și de plăți pentru agricultură, și sunt convins că acest lucru va fi făcut, și sunt la fel de convins că Executivul va răspunde acestor invitații conform legii.

Fiind vorba de un raport fără amendamente, vă supun votului dumneavoastră raportul și proiectul de lege.

Vă rog să votați.

Cu 76 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 6 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 15 august 2020, 12:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro