Dumitru Oprea
Dumitru Oprea
Ședința Senatului din 19 octombrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/29-10-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 19-10-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 19 octombrie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.11 Dumitru Oprea (PD-L) - declarație politică având ca titlu "Putem găsi 100 de premieri. Cine se mai gândește însă la criză?";

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Oprea, din partea Grupului parlamentar al PD-L, și se pregătește domnul senator Florin Constantinescu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC. Vă rog. Aveți cuvântul.

Domnul Dumitru Oprea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația de astăzi are titlul "Putem găsi 100 de premieri.

Cine se mai gândește însă la criză?"

Întreaga clasă politică românească pare obsedată în aceste zile de numele viitorului prim-ministru al țării.

Partidele se ceartă între ele, pierzându-se în nesfârșite dispute constituționale privind raporturile de putere Parlament - președinte.

Substratul acestei confruntări este însă clar: poziționarea înaintea apropiatelor alegeri prezidențiale.

Așadar, nu este vorba despre domnii Iohannis sau Croitoru, ci despre Cotroceni.

Desigur, este o miză mare, dar mă întreb pentru cine.

Aceasta este cea mai mare grijă a românilor? Merită paralizată activitatea Guvernului sau pusă în pericol relația cu Fondul Monetar Internațional pentru interesul unor persoane și partide?

Consider că problemele noastre sunt mult mai grave decât găsirea unui premier.

Nu numele său ar trebui să fie prioritatea noastră, ci ceea ce are el de făcut.

Nu este un secret pentru nimeni că greutățile economice ale țării s-au transformat într-o criză financiară profundă.

Sunt în pericol plățile salariilor și pensiilor, ne confruntăm, de asemenea, cu perspectiva unor ample mișcări sociale, toate aceste lucruri reclamă discuții despre măsurile concrete pe care ar trebui să le ia un guvern, nu certuri despre identitatea șefului său.

În vreme ce unii sunt mobilizați în tanșee electorale, toată apăsarea crizei cade pe umerii oamenilor de rând și ai patronatelor.

Dacă primii suportă neputincioși efectele ei, responsabilii din industria românească cer Guvernului soluții concrete pentru a supraviețui economic și pentru a relansa producția internă.

Există apeluri disperate pentru reducerea fiscalității, chiar dacă o astfel de măsură este extrem de greu de realizat.

Trebuie gândite mecanisme mai eficiente pentru combaterea economiei negre, mai ales acum când orice sumă adusă la buget este vitală.

Nu în ultimul rând, împreună cu sindicatele, trebuie hotărâte metodele de reducere a cheltuielilor din sectorul bugetar.

Există, așadar, priorități cu adevărat presante pentru noul Executiv.

Criza este o realitate dură și nu este timp de pierdut cu dezbateri inutile.

Dacă mai există responsabilitate la această clasă politică, atunci ea ar trebui să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă Guvernul, nu de manevre electorale și contre la Curtea Constituțională.

Altfel, oricine ar fi Președintele României după aceste alegeri, s-ar putea să descopere că a ajuns în fruntea unei țări suficient de bine populate, dar aproape fără economie. (Aplauze în sală.)

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului senator Oprea. Ați vorbit 3 minute.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 18 octombrie 2021, 7:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro