Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.164/31-12-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-04-2021
07-04-2021
06-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 21-12-2009 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2009

  1. Alocuțiuni dedicate împlinirii a 20 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, prezentate de domnii senatori și deputați:  

   

Ședința a început la ora 17.20.

Din prezidiu au făcut parte doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, domnul senator Mircea Dan Geoană, președintele Senatului, domnul deputat Sever Voinescu-Cotoi, secretar al Camerei Deputaților, și doamna senator Doina Silistru, secretar al Senatului.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Mircea Dan Geoană, președintele Senatului.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-i invite pe colegii senatori și deputați în sala plenului reunit.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Declar deschisă ședința comună solemnă a Senatului și Camerei Deputaților consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 și vă invit să ascultăm Imnul Național al României.

Se intonează Imnul Național al României.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Stimați invitați, Declar deschisă ședința comună solemnă a Senatului și Camerei Deputaților consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.

Vreau să salut prezența sub cupola Parlamentului României a domnului Emil Constantinescu, fost Președinte al României. (Aplauze în sală.)

Doresc, de asemenea, să salut prezența Monseniorului Robu, de față și la acest moment al ședinței comune de astăzi. (Aplauze în sală.)

Doresc să-i salut pe reprezentanții organizațiilor revoluționarilor care ne-au făcut onoarea să fie astăzi cu noi (Aplauze în sală.) și, de asemenea, pe reprezentanții Corpului diplomatic, care au decis să fie în continuare prezenți și la acest al doilea moment solemn al zilei de astăzi. (Aplauze în sală.)

În continuare, vă propun un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluției Române din Decembrie 1989.

Se păstrează un moment de reculegere.

Vă mulțumesc.

Stimate colege și stimați colegi,

Este un moment cu totul excepțional și doresc să adresez rugămintea personală celor care se vor adresa Parlamentului României și celor care urmăresc dezbaterea noastră de a acorda întreaga solemnitate și importanță acestui moment aniversar.

Dincolo de ideologii și preferințe politice, acest moment a reprezentat un moment de cumpănă al istoriei contemporane a României.

De aceea, sunt convins că ceea ce vom arăta astăzi în forul legiuitor suprem al țării noastre va fi acest respect prin acest moment de comemorare solemnă la 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

Conform deciziei și aprobării Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României și ale liderilor grupurilor parlamentare, am decis ca la această ședință solemnă să aibă loc intervenții din partea grupurilor parlamentare și, până în acest moment, am primit propuneri de luări de cuvânt din partea grupurilor parlamentare.

Am decis ca fiecare parlamentar să aibă alocate 10 secunde timp de intervenție, cumulate, bineînțeles.

Grupurile parlamentare ale PD-L vor avea 28 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale Alianței politice PSD+PC

vor avea 27 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale PNL vor avea 16 minute alocate, Grupurile parlamentare ale UDMR vor avea 5 minute alocate, iar Grupul parlamentar al minorităților naționale din România va avea 3 minute alocate.

Dacă va mai exista și altă solicitare, am putea, eventual, să-i dăm curs.

De aceea, celor 23 de deputați și senatori deveniți independenți le revin, în total, 4 minute, putând fi utilizate într-o singură intervenție, și, dacă există această dorință, așteptăm la prezidiu propunerea pentru o eventuală intervenție și din partea acestor parlamentari.

 
Gheorghe David (PD-L);

Cu aceste cuvinte, dați-mi voie să deschid lista celor care vor prezenta mesajul și omagiul lor celor care s-au jertfit și care doresc să comemoreze acest moment epocal al istoriei noastre recente, începând cu domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Se pregătește domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

 

Domnul Gheorghe David:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari,

Dragi invitați,

Vă vorbesc în calitate de parlamentar și de participant la evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara.

Am intitulat această declarație "Scânteia revoluției a fost aprinsă la Timișoara, iar apoi a cuprins toată țara".

Dintotdeauna, despre evenimentele de răscruce ale istoriei, fie că au fost ele de interes național, regional sau planetar, s-a vorbit și se va vorbi, în continuare, ca despre ceva insuficient elucidat.

În afara probelor care le localizează în timp și spațiu - cele în care sunt invocate persoanele, instituțiile ori țările implicate în desfășurarea lor -, au existat și vor continua să existe mărturii aduse la lumină de către cei care le studiază în numele nevoii imperative de a cunoaște adevărul.

Personal, înclin să cred, ba chiar sunt convins că, în astfel de cazuri, este vorba de exprimarea unor opinii a căror veridicitate este cel puțin discutabilă.

Nefiind istoric și, cu atât mai puțin, o persoană ale cărei preocupări țintesc să servească întregirii adevărului istoric despre evenimentele din decembrie 1989, a căror scânteie a fost aprinsă la Timișoara și care au dus la prăbușirea celei mai odioase dictaturi la care a fost supusă populația României vreme de aproape jumătate de secol, iar care, pe plan mondial, au reprezentat un episod important în prăbușirea "Cortinei de fier", voi vorbi din perspectiva tânărului care, în acele zile, absolvent al unei facultăți, își făcea griji serioase asupra viitorului care-l așteaptă.

Indiscutabil, constrângerile la care a fost supus poporul român de către dictatura comunistă - aș spune, mai mult decât oricare alt popor din rândul țărilor socialiste din Estul Europei - ajunseseră la limita suportabilității.

Celor tineri care atunci abia se născuseră, dar și nostalgicilor care-și exprimă regretul după vremurile trecute, doresc să le reamintesc câteva lucruri despre care astăzi aproape că nu se mai vorbește, în ciuda faptului că ele au fost adevăratele cauze care au dus la declanșarea violentă a revoltei din decembrie 1989.

Este adevărat, izbucnirea lor a fost favorizată și de "reformele din interior", începute cu un ceas mai devreme în celelalte țări foste socialiste din Europa.

Opresiunea ideologică, limitarea până la dispariția libertăților individului, sărăcia și mizeria materială în care a fost obligată să trăiască majoritatea covârșitoare a populației românești sunt aspecte peste care mie mi se pare că se trece prea ușor cu vederea.

În susținerea acestei informații, este suficient să ne aducem aminte că emisiunile singurului post de televiziune cu acoperire națională erau limitate de la două la patru sau cel mult șase ore pe zi, la sfârșit de săptămână, și acestea ocupate, în cea mai mare parte a lor, cu proslăvirea, directă sau indirectă, a celui ce s-a dorit a fi "cel mai iubit fiu al poporului".

Înspăimântate că nu mai fac față trecerilor frauduloase ale frontierei la care recurgeau tot mai mulți români dornici să scape de "raiul comunist", autoritățile au ajuns până acolo încât au blindat cu garduri de sârmă ghimpată nu doar granița cu Iugoslavia, ci și - cam din anul 1988 - pe cea cu Ungaria.

Pentru românii din centrul țării, totuși locuitorii din județele vestice erau considerați niște privilegiați, din moment ce-și puteau permite luxul ca, în cadrul micului trafic între zonele de frontieră, să cumpere de la sârbi sau unguri un pachet de margarină, un kilogram de portocale, să asculte știri din lumea largă ori să vadă un film străin transmis de posturile de televiziune.

Chiar dacă aceste "avantaje" pot părea minore acum, la o analiză mai temeinică a evenimentelor din decembrie 1989, ele nu pot fi omise din formularea unui răspuns conform cu adevărul istoric la întrebarea "De ce scânteia revoltei împotriva dictaturii comuniste a fost aprinsă la Timișoara?".

Doamnelor și domnilor, S-a încetățenit convingerea că hărțuirea la care a fost supus pastorul László Tökés a fost scânteia care a aprins revolta în Timișoara.

Este pe deplin adevărat, dar fără acumulările de nemulțumiri adunate de-a lungul timpului, pe care m-am străduit să le punctez în expunerea mea, prăbușirea comunismului în România ar fi fost mult mai anevoioasă.

Lumea care s-a adunat în seara zilei de 16 decembrie în Piața Maria din Timișoara a intuit că a sosit momentul marii schimbări.

Aici s-a strigat pentru prima dată în public "Jos comunismul!".

Ceea ce a urmat este de acum prea bine cunoscut pentru a intra în detalii.

A doua zi a fost marșul înspre Comitetul Județean de Partid, de data aceasta mult mai pașnic.

Mulțimea a început să se organizeze.

În fruntea ei au fost selectați primii lideri.

Spontan, coloanele de demonstranți au pornit dinspre marile platforme industriale spre centrul orașului, vizate fiind sediile puterii locale.

Înspăimântate și derutate de amploarea lor, autoritățile locale, dirijate de la centru, au luat măsuri de oprimare.

Acest film aproape că s-a clasicizat, așa încât nu voi stărui asupra lui.

De reamintit este că au fost omorâți oameni, tineri mai ales.

Primii căzuți au fost la întreprinderea "ElectroBanat", apoi pe treptele Catedralei Mitropolitane, pe Calea Girocului, în apropierea Băilor Neptun.

Masacrul a fost stopat pe 20 decembrie, în momentul în care, în Piața Operei, Armata Română s-a declarat de partea manifestanților.

Mesajul victoriei avea să fie confirmat apoi în București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și în alte orașe, apoi cuprinzând întreaga țară.

Stimați colegi,

Dragi invitați,

Cei 20 de ani fără comunism au fost anii în care România, prin dobândirea calității de membru al NATO și al Uniunii Europene, și-a redobândit dreptul de a participa la clădirea Europei unite, eliberată de amenințări.

Prin întronarea cu adevărat a competiției valorilor, cetățenilor României, dar mai ales generației tinere, li se asigură temeiuri sporite că jertfele celor răpuși în urmă cu 20 de ani nu au fost zadarnice.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Victor Socaciu (PSD+PC);

Îl invit să ia cuvântul pe domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, președintele comisiei speciale a Parlamentului - Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989.

 

Domnul Victor Socaciu:

Doamnă președinte,

Domnilor președinți,

Stimați senatori,

Stimați deputați,

Am să spun câteva gânduri despre, poate, cea mai frumoasă pagină de istorie pe care a trăit-o poporul român în ultimii 100 de ani sau, cel puțin, de la 1 decembrie 1918.

Poate că această pagină de istorie n-ar fi fost atât de frumoasă dacă nu ar fi revelat solidaritatea poporului român în momentele-cheie ale istoriei sale.

Cei mai frumoși copii ai neamului nostru și-au deschis cămășile și au pus piepturile goale, cu flori în mână, împotriva țevilor și armelor potrivnice.

A fost, poate, cel mai înălțător moment al Revoluției române, lucru care s-a petrecut în Timișoara și, apoi, la București, în 21 decembrie 1989, și, firește, asaltul din 22 decembrie, care a fost momentul de apogeu al Revoluției române, care a însemnat și victoria Revoluției române.

Este aproape jignitoare ideea că Revoluția română nu a fost făcută de poporul român.

Este adevărat, exista un context internațional, un context internațional care nu exista, de exemplu, în 1987, la 15 noiembrie, la Brașov.

Trebuie să-i omagiem acum și pe acești nemaipomeniți oameni, muncitorii de la "Steagul Roșu", de la "Rulmentul", de la "Tractorul", din Brașov, care au dat prima lovitură și care au făcut prima fisură în regimul comunist, atunci, la 15 noiembrie 1987. (Aplauze în sală.)

Actul lor eroic nu este cu nimic mai prejos decât ceea ce au făcut timișorenii, începând cu 15, 16 decembrie 1989, sau bucureștenii în 21 sau 22 decembrie 1989 și chiar și după aceste zile de cumpănă.

De aceea, un omagiu trebuie adus acestor oameni de la Brașov, care au dat semnalul revoluției române.

Nu exista, este adevărat, contextul internațional, că, poate, atunci ar fi fost dărâmat Ceaușescu, dar și regimul său, despre care nu pot spune că a fost un regim comunist, a fost o structură de tip mafiot care a preluat conducerea României și a condus-o plecând de la o ideologie comunistă.

Aș mai spune că a existat în România, asemenea acelor oameni de la 15 noiembrie 1987 și de la 22 decembrie 1989, mai ales după Al Doilea Război Mondial și mai ales după ce au preluat comuniștii puterea, o pătură de intelectuali, și nu numai, care au constituit luptătorii anticomuniști din România, și cred că acum, la 20 de ani de la Revoluția română, putem să le aducem un omagiu acestor oameni care și-au jertfit viața pentru democrație.

Așa cum a existat, de-a lungul celor cinci decenii de comunism, o disidență continuă în România, să nu uităm că, cel puțin în ultimii ani, să zicem după 1980, figuri excepționale precum Gheorghe Ursu, doamna Doina Cornea, poeți ca Ana Blandiana, Mircea Dinescu sau filozofi ca Andrei Pleșu sunt oameni cărora le datorăm un respect deosebit, așa cum, în ciuda unor derapaje, în anii comunismului, în anii 1970 și 1980, un poet de excepție al românilor a lăsat o operă disidentă și a scris o operă disidentă, atunci poeme care au circulat în popor și mai circulă și astăzi, este vorba de Adrian Păunescu.

Aș mai spune că revoluția a emanat câteva figuri politice poate exemplare pentru tot ce s-a întâmplat în România postrevoluționară.

Firește, o personalitate puternică este Petre Roman, fondatorul PD-ului, o figură proeminentă și providențială este Ion Iliescu, fondatorul PSD-ului (Aplauze în sală.), iar la PNL, sigur, un domn Câmpeanu, un domn Quintus și atâtea alte personalități. (Aplauze în sală.)

Aș vorbi însă mai mult despre cel care, la mijlocul anului 1990, a avut sprijinul a mai mult de 80% din poporul român, din votanți, din electoratul român, Ion Iliescu.

Pentru că există încă voci care vorbesc despre o apartenență ba la Partidul Comunist, ba la KGB și așa mai departe, aș vrea să le amintesc acestor oameni că sub conducerea lui Ion Iliescu România a construit toate instituțiile democratice care funcționează astăzi, sub conducerea lui Ion Iliescu România a intrat în NATO, România a încheiat toate capitolele generate de contractul cu Uniunea Europeană, ceea ce nu este puțin, ceea ce este definitoriu și este esențial, de fapt.

M-aș întoarce însă la excepționala pildă de eroism, de frumusețe morală a acelor copii care și-au jertfit viața în 21 și 22 decembrie 1989, dar și în zilele fantastice ale Timișoarei.

Poate că acum, de acolo, din mormintele lor, ei ne întreabă: "După 20 de ani, românii și-au găsit dreptatea?" Și ne întreabă pe toți acest lucru.

Ce le putem răspunde? Că nu, încă nu există dreptate întru totul în România.

Ei ne-ar putea întreba dacă suntem liberi, pentru că noi am cerut atunci libertate.

Ce le-am putea spune noi acum? Suntem liberi în măsura în care ne sunt ascultate telefoanele și ne este violată intimitatea. (Aplauze în sală.)

Și ne-ar mai întreba dacă noi, după 20 de ani, trăim mai bine decât atunci. Și această chestiune a rămas doar un deziderat.

Societatea românească s-a polarizat, există o masă mare de oameni săraci, de oameni disperați, de oameni care au fugit din țara lor pentru a câștiga o coajă de pâine, umilitor, în țări dezvoltate.

Și atunci, pentru ce au murit acești tineri?

Poate fiecare dintre noi ar putea să dea un răspuns la această întrebare.

Cu toate acestea, în această zi de omagiere a eroilor noștri, a Revoluției române, să ne gândim că există totuși o speranță, că România mai are bărbați, că România mai are femei care să schimbe soarta din rădăcini.

Să facem o Românie frumoasă, să ne ținem de cuvânt, să nu uităm eroii noștri, să nu uităm că putem vorbi astăzi cât de liber putem, că avem o presă liberă, și este un mare câștig acum!

Am să vă rog încă un lucru.

Încă mai circulă prin eterul României stafia lui Ceaușescu, încă mai circulă în aerul României slugărnicia lui Emil Bo...bu.

Poate fiecare dintre noi trage o concluzie și va face ceva pentru a ajunge la acel deziderat pe care-l numim consens național.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Doamne, binecuvântează-i pe români! (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îi mulțumesc domnului deputat Socaciu pentru frumoasa alocuțiune.

 
Raymond Luca (PNL);

Îi ofer cuvântul domnului deputat Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, se pregătește domnul deputat Borbély László, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

 

Domnul Raymond Luca:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

Dați-mi voie ca, la început, să folosesc acest prilej pentru a vă prezenta un foarte scurt raport de activitate al Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989, după care voi face o serie de considerente legate de această zi.

În anul 2009, Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, formată din reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare, mai puțin UDMR, a formulat răspunsuri pentru un număr de 1.607 petiții și sesizări, din totalul de 1.688 înregistrate la această dată.

Au avut loc 35 de ședințe, în cadrul cărora au fost avizate 6.167 de persoane propuse de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 pentru preschimbarea certificatelor doveditoare ale calității de revoluționar, din care 27 de eroi-martiri, 85 de urmași de eroi-martiri, 142 de răniți, 32 de reținuți, 12 răniți și reținuți, 5.871 de remarcați prin fapte deosebite și 35 de participanți.

A fost amânată acordarea avizului pentru 396 de persoane, pentru ca dosarele acestora să fie verificate de către membrii comisiei parlamentare sau până la clarificarea situației acestora de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

De la înființarea subcomisiei de lucru a comisiei parlamentare, au avut loc 18 ședințe, în cadrul cărora au fost verificate 596 de dosare, din care 457 au primit avizul pentru preschimbarea certificatului doveditor.

Au fost transmise 4.264 de certificate tipărite, care au fost semnate și ștampilate, la care se adaugă cele 504 certificate primite în cursul zilei de astăzi.

Au fost acordate și 4 avize pentru retragerea titlurilor de revoluționari, pentru vina de a fi făcut poliție politică, în urma unor decizii definitive și irevocabile în justiție.

Pentru informarea dumneavoastră, mai sunt pe rol încă 174 de dosare.

De asemenea, au fost primite în audiență 111 persoane și au fost acordate 4 avize pentru modificarea și completarea Legii nr. 341/2004.

Domnule președinte, Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor parlamentari, Acum 20 de ani, exact la această oră, Piața Universității, Piața Romană, întregul bulevard central al Bucureștiului erau ocupate de mii de oameni.

Miile de bucureșteni aveau vii în minte emisiunile postului de radio Europa Liberă, care din 17 decembrie 1989 emitea, ceas de ceas, știri despre Timișoara, despre atrocitățile comise de regimul Ceaușescu în acel colț de țară.

21 decembrie reprezintă momentul solidarizării populației Capitalei cu primul oraș liber de comunism din România, o solidarizare târzie - și înțeleg foarte bine reproșul timișorenilor -, dar cu atât mai necesară.

În 21 decembrie am fost prezent în Piața Universității până la capăt.

Am fost martorul unor crime inimaginabile, oameni executați cu sânge rece la zidul clădirii Arhitecturii, oameni loviți cu paturile de armă, călcați în picioare, femei târâte de păr pe caldarâm.

Cei care au comis aceste crime purtau uniformă militară.

Nu, nu erau nici turcii, nici tătarii, nici leșii, nici ungurii, nici evreii și nici rușii, erau români în uniformă, omorând, lovind alți români.

În ziua și noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, au fost uciși 173 de români, alți peste 1.000 au fost răniți și 2.000 au fost reținuți în arestul Miliției capitalei și în fortul Jilava.

Sunt crime care nu trebuie nici uitate și nici iertate.

Revoluția română a fost singura dintre toate revoluțiile din Europa Centrală și de Est care a avut un caracter violent.

Prețul plătit pentru rația de libertate a fost uriaș: 1.104 morți, aproape 4.000 de răniți și alte multe mii de reținuți.

Acest cost uriaș în vieți omenești, în vieți mutilate, rămâne și astăzi, după 20 de ani, în mare măsură neelucidat.

"21, 22 - Cine a tras în noi?" rămâne, peste ani, un strigăt fără răspuns, așa cum fără răspuns a rămas și chestiunea teroriștilor.

Nu, nu au fost instalații sofisticate programate să tragă sau acționate de cine știe ce dispozitive ciudate.

Nu, au fost oameni în carne și oase.

Vă poate spune chiar colegul nostru, domnul deputat Victor Socaciu, care, cu modestie, nu a amintit acest lucru.

Vă pot spune și eu, amândoi fiind dintre cei care am participat, în diverse locuri fierbinți ale acelui decembrie, la capturarea unor teroriști.

Odată capturați, au fost predați românilor în uniformă, și nici astăzi nu știm nici cine au fost, nici ce s-a întâmplat cu ei.

A fost firesc ca noua putere, instalată după decembrie 1989, să caute să răsplătească, să cinstească memoria eroilor, a martirilor revoluției.

Așa s-a născut Legea nr. 42/1990, care, inițial, fiind promulgată în decembrie 1990, conferea drepturi urmașilor eroilor-martiri, precum și răniților în revoluție.

Pe parcursul anilor 1991 și 1992 se va aduce o serie de modificări legii, astfel că ea se completează și cu drepturi acordate reținuților și, în final, adaugă și categoria celor care au participat direct la luptele pentru victoria revoluției.

Așa, pe baza unor criterii mai degrabă subiective decât obiective, s-a deschis "Cutia Pandorei".

Peste 9.000 de certificate au fost eliberate în anii 1991 și 1992.

Acesta a fost primul pas al pervertirii Revoluției române, al manipulărilor ulterioare.

Revoluționarii vor fi în prim-plan ori de câte ori vor fi organizate alegeri de acum înainte.

Din păcate, numai atunci.

În 1994 se instituie titlul onorific de "Participant la Revoluția română".

Cum un titlu onorific nu părea suficient de atrăgător, printr-un proces amplu de contestații, majoritatea titlurilor de "participant" va fi convertită în titluri de "luptător", purtătoare de beneficii.

Astfel, în cursul anilor 1996 și 1997

vor fi eliberate peste 18.000 de certificate de revoluționar.

Este evident că interferența dintre clasa politică și diverși lideri ai asociațiilor de revoluționari devenise, între timp, o realitate.

Abandonarea de către asociațiile de revoluționari a statutului de independență politică, de organizații ale societății civile care să sancționeze actul guvernării, la mijlocul anilor '90, era la început.

Avea să ajungă la apogeu în zilele noastre.

Fusese uitat sloganul primelor manifestații ale tinerilor și revoluționarilor din ianuarie 1990, care strigau: "Nu suntem partide!".

Mai târziu, în 2004, Legea nr. 42/1990 este reșapată, reinventată, prin intermediul Legii nr. 341/2004.

Efortul de legiferare era menit să trieze, să selecționeze, să ordoneze în domeniul statutului și al drepturilor cuvenite revoluționarilor.

Chiar dacă aceasta a fost intenția legiuitorului, în realitate, legea nu face decât să omogenizeze, să pună semnul egalității între faptele unui revoluționar din Timișoara și cei care, de exemplu, au ocupat sediul unei primării din județul Neamț, unde singurul act revoluționar a fost bătaia dintre ocupanți pentru sigiliul și ștampila instituției.

Mai grav, este chiar mai complicat să probezi, conform legii, că ai fost revoluționar în Timișoara între 15 și 20 decembrie 1989, decât la Adjud, de exemplu, în 22 decembrie 1989.

Din păcate, așa cum menționam, asociațiile de revoluționari, în marea lor majoritate - cu notabile excepții, cum ar fi cele din Timișoara -, au ajuns la cheremul, la dispoziția clasei politice. Și, așa cum s-a întâmplat la ultima campanie electorală, diverse ligi, blocuri au încheiat acorduri cu diverși candidați pentru sprijin în alegeri.

În acest fel, revoluționarii și-au pierdut șansa de a fi reperele morale atât de necesare societății românești.

Eu îndemn revoluționarii din 1989 să nu ducă Revoluția română în derizoriu, să-și recâștige neutralitatea, independența, echidistanța și spiritul critic nu doar atunci când îi mână în luptă interese personale.

Îndemn revoluționarii din decembrie 1989 să-și recapete spiritul revoluționar, să devină instanța morală atât de necesară societății românești, până nu este prea târziu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc domnului senator.

 
Borbély László (UDMR);

Îl invit la microfon pe domnul deputat Borbély László, urmează domnul deputat Firczak Gheorghe - Grupul parlamentar al minorităților naționale.

 

Domnul Borbély László:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule Arhiepiscop Ioan Robu,

Stimați invitați, Dragi colegi,

Au trecut 20 de ani de la acele zile în care, nu știu cum ați simțit dumneavoastră, dar eu, atunci, simțeam că da, pentru aceste zile, a meritat să trăiesc.

Au meritat acele zile, care sunt unice în viața fiecăruia, și îmi pare rău că nu suntem astăzi mai mulți, pentru că trebuie să ne punem întrebarea:

ce am făcut în acești ani? Ce am făcut fiecare acolo unde ne-a trimis soarta? Ce am făcut pentru acele idealuri formulate foarte simplu de acei tineri care au fost în stradă?

Da, flacăra revoluției a pornit de la Timișoara, un oraș

multietnic, tolerant, unde s-au strâns și români, și maghiari, și germani, și sârbi, și locuitorii Timișoarei la parohia pastorului reformat László Tökés.

După aceea, știți ce a urmat.

În 21 decembrie 1989 a fost revoluție și la Târgu Mureș și s-a tras în revoluționari.

Au murit șase oameni, trei de etnie română și trei de etnie maghiară, într-un oraș unde aproape jumătate din cetățeni erau de etnie română și jumătate erau de etnie maghiară.

Am crezut atunci că toate lucrurile se vor rezolva, că am obținut libertatea... Și a urmat martie 1990, la Târgu Mureș:

primul conflict interetnic din această zonă a Europei, când au fost învrăjbiți românii și maghiarii unii împotriva altora de strigoii trecutului - 6 morți, 300 de răniți.

Au urmat mineriadele...

Însă iată că acum suntem membri ai Uniunii Europene, membri ai NATO, dar, oare, am făcut tot ce trebuia să facem în spiritul a ceea ce au dorit acei revoluționari și noi, cei care am fost în stradă, cei care am ieșit? Și, credeți-mă, atunci fiecare dintre cei care au fost în stradă a dat piept cu moartea, pentru că nu știam unde se vor duce gloanțele.

Atunci, cei care au fost în stradă au dat piept cu moartea!

Trebuie să ne punem această întrebare, pentru că, iată, au trecut 20 de ani și un consiliul local, iarăși Târgu Mureș, votează acum, nu de mult, să se ridice o statuie unui general care a avut un rol cel puțin controversat în acele zile, vorbesc de generalul Gușă, care a fost învinuit într-un proces, împreună cu alți generali.

A murit în 1994 - să-i fie țărâna ușoară! -, dar nu cred că, după 20 de ani, avem nevoie de o asemenea statuie.

Nu trebuie să uităm ca, în spiritul a ceea ce au gândit acei revoluționari, în spiritul a ceea ce trebuie să facem în fiecare zi pentru noi, pentru copiii noștri, să putem spune cu sufletul împăcat: da, a meritat!

Eu sunt convins că a meritat.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc și eu domnului deputat Borbély László.

 
Gheorghe Firczak (minorități naționale);

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak - Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Ultimul înscris pe lista luărilor de cuvânt este domnul deputat Marius Cristinel Dugulescu.

 

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte al Senatului Mircea Geoană,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților Roberta Anastase,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Eminența Voastră,

Domnule secretar de stat pentru problemele revoluționarilor Adrian Nicolaescu, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Revoluția Română din Decembrie 1989, pentru mine, personal, reprezintă enorm de mult.

Consider că, odată cu revoluția, m-am născut a doua oară.

Prima dată în 1955, din punct de vedere fizic, și a doua oară în 1989, în decembrie, din punct de vedere spiritual.

Am spus-o întotdeauna, și voi repeta atât timp cât trăiesc, că, din aceste motive, sentimentul meu față de Revoluția Română din Decembrie 1989, față de eroii aceștia, față de remarcații care au participat la această revoluție este unul de profund respect, de profundă considerație.

Revoluția Română din Decembrie 1989 reprezintă, în istoria contemporană a țării noastre și chiar a întregului continent, o piatră de hotar.

S-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piață și a democrației ca forme esențiale ale evoluției societății românești.

Programul Revoluției Române din Decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul național.

În acele zile, am fost cu toții împreună, uniți, entuziasmul fiind starea noastră de spirit.

Ar fi deosebit de frumos și de util ca și astăzi acele elemente care ne-au unit atunci să fie, din nou, modul nostru de existență, solidaritatea să fie crezul nostru, al tuturor, spre binele patriei comune România.

Așa cum în zilele lui decembrie 1989 țelul nostru era înnoirea democratică a societății românești, și astăzi avem un scop comun: afirmarea deplină a țării noastre în structurile euroatlantice.

Pe baza lui, să ne unim eforturile în așa fel încât toți cetățenii României să conștientizeze că avem o clasă politică ce pune în prim-plan interesul național.

Reușind pe acest drum, desăvârșim o victorie, o victorie a noastră, a poporului român.

Onorată asistență, Grupul parlamentar al minorităților naționale - căruia îi mulțumesc, în special colegului Niculae Mircovici, pentru că m-a împuternicit să vorbesc de la această înaltă tribună - este conștient că Revoluția Română din Decembrie 1989 a deschis calea democrației, afirmării tradiției, culturii și limbii pentru cele 20 de minorități naționale reprezentate în Parlamentul României.

Dialogul interetnic, progresele realizate pe acest tărâm își au originea în victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

De aceea, ne manifestăm recunoștința față de eroii ei, care și-au dat viața pentru triumful democrației în țara noastră, față de poporul român și instituțiile statului, care sprijină afirmarea identității culturii și a tradițiilor noastre.

Onorată asistență, Asociația Județeană a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor-Martiri din Decembrie 1989 Hunedoara - Deva, al cărei președinte am onoarea să fiu, a fost prezentă cu diverse ocazii în viața publică.

Încă din anul 1992, ne-am solidarizat cu Ilie Ilașcu și colaboratorii săi.

Apoi, ne-am adresat forurilor competente cu o serie de propuneri privind redimensionarea vieții politice românești, cu propuneri care să aducă îmbunătățiri substanțiale în procesul de învățământ.

Am colaborat cu sindicatele din învățământul preuniversitar pentru a susține cauza învățământului în limba română în Republica Moldova.

De curând, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în colaborare cu asociațiile de revoluționari din Orăștie și Hunedoara, cu Asociația profesorilor de istorie din România, filiala Hunedoara, am editat mai multe volume dedicate revoluției, pentru a concretiza istoric memoria colectivă și pentru a cinsti jertfa eroilor-martiri și curajul răniților, deținuților și remarcaților revoluției.

Astfel, după crezul nostru, asociațiile de revoluționari trebuie să fie active pe tărâm civic, continuând idealurile din decembrie 1989.

Onorată asistență, Se apropie sărbătorile de iarnă și vă rog, permiteți-mi să vă adresez, cu acest prilej, "Sărbători fericite!" și să-mi exprim convingerea că viitorul țării noastre este pe un drum ascendent.

Să credem în destinul fast al României!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule deputat, inclusiv în calitatea dumneavoastră de președinte al Asociației revoluționarilormartiri din Deva și Hunedoara.

 
Marius Cristinel Dugulescu (PD-L);

Îl invit la microfon pe domnul deputat Marius Dugulescu.

Între timp, am mai primit două solicitări pentru luări de cuvânt.

Se pregătesc pentru a ne adresa câteva cuvinte domnul deputat Aurel Vainer și domnul senator Marian Rasaliu.

 

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Stimate doamne și stimați domni parlamentari,

Dragi revoluționari și reprezentanți ai acestora,

Ca deputat de Timișoara, este o onoare să mă aflu azi în fața dumneavoastră și să am privilegiul de a lua cuvântul într-un cadru atât de special.

Într-adevăr, ne aflăm într-un moment solemn în care nu doar revoluția este celebrată, ci și democrația, drepturile omului și, nu în ultimul rând, eroii căzuți și necăzuți ai revoluției din toată țara.

Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva gânduri despre revoluția de la Timișoara, fără a mai reaminti cursul evenimentelor petrecute pe 15-22 decembrie 1989, gânduri care mă copleșesc de emoție.

Aceste sentimente plenare, pe care aș dori să le împărtășesc cu dumneavoastră, izvorăsc din experiența personală pe care am trăit-o copil fiind și făcând parte din cei peste 100.000 de timișoreni adunați în Piața Operei din Timișoara.

În acele zile dificile, când stabilitatea națională, politică și morală a fost zdruncinată cumplit, am fost martorul unor evenimente care au schimbat pentru totdeauna soarta României.

Față de restul manifestațiilor care au condus la schimbarea regimurilor dictatoriale din estul Europei, revoluția de la Timișoara a avut un caracter special tocmai datorită faptului că germenii de conflict nu au fost de tip ideologic, ci compasional-solidar.

Revoluția de la Timișoara, prima manifestare de protest care a dat tonul singurei revoluții sângeroase din estul Europei, în mod paradoxal nu s-a născut din abisala ură, ci din scârba față de opresiunea și înjosirea umană din partea unui regim demonic.

Într-un cadru apăsător, istoria României moderne avea să prindă contur odată cu redescoperirea idealurilor moralcreștine de către națiunea română, iar întreaga comunitate creștină din România a jucat un rol determinant în această tranziție etică de identitate.

An de an, după decembrie 1989, toți românii ne pregătim să întâmpinăm sărbătoarea creștinească a nașterii Domnului Iisus Hristos, dar, de fiecare dată, mai înainte de a purta haine de sărbătoare, trebuie să purtăm haine de doliu, comemorând eroii și victoria Revoluției române, eveniment de cotitură în istoria țării noastre, fără de care, cu siguranță, nu puteam fi noi, astăzi, aici.

Sunt convins că, pentru majoritatea celor prezenți aici, și nu numai, scandările: "Jos comunismul!", "Libertate!", "Jos Ceaușescu!", "Există Dumnezeu!", "Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!" răsună și acum, după 20 de ani, în suflete și în inimi.

Acestea și altele asemenea lor au răsunat din piepturile a mii de români care au avut curajul să demonstreze pe străzi, sub amenințarea armelor, cerând răsturnarea sistemului diabolic construit în 50 de ani de comunism.

Timp de șase zile, timișorenii au luptat singuri împotriva aparatului de represiune comunist, neîncetând să spere, învingând teama, crezând în libertate și demnitate, crez pentru care mulți au plătit cu viața.

În urma măsurilor represive luate împotriva demonstranților, pe străzile Timișoarei au murit 112 persoane, 392 persoane au fost rănite, iar 978 arestate.

Este datoria noastră, a tuturor, să prezentăm generațiilor care vin, tinerilor, grotescul situației existente în România înainte de revoluție, pentru a înțelege mai bine grozăvia trăită de timișoreni în acele zile de decembrie: cultul personalității atinsese cote incredibile, cultura prezentă în mass-media se întrecea în ode închinate conducătorului iubit și se limita la atât; țara se pretindea republică, dar se făceau pași hotărâți pentru instaurarea unei dinastii; se anunțau producții record în toate domeniile, dar oamenii stăteau la coadă pentru lucruri de strictă necesitate; se vorbea mereu de libertate și democrație, dar singura libertate era aceea de a lăuda conducerea de partid și de stat; căile de promovare socială erau minciuna și slugărnicia față de "familia domnitoare" și acoliții săi.

Decembrie 1989 a fost momentul în care poporul român și-a regăsit demnitatea, a arătat lumii că nu este un popor învins, momentul în care întreg mapamondul a vorbit cu admirație despre România.

Suntem obligați să nu uităm niciodată că am ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru recâștigarea drepturilor fundamentale ale omului și construirea unei societăți democratice care să garanteze respectarea acestor drepturi.

Suntem obligați să păstrăm veșnic vie amintirea celor ce au plătit cu viața libertatea noastră.

Doamnelor și domnilor parlamentari, În mare măsură, depinde de noi să realizăm tot ce am visat în decembrie 1989.

Avem libertate, trebuie să o apărăm și să învățăm să o folosim!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Aurel Vainer (minorități naționale);

Domnul deputat Aurel Vainer, urmează, pentru o ultimă scurtă intervenție, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Marian Rasaliu.

 

Domnul Aurel Vainer:

Domnule președinte Mircea Geoană, Doamnă președinte Roberta Anastase, Monseniore Arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din București, Stimați colegi și stimate colege, Am cerut și eu cuvântul, deși nu eram prevăzut, nici nu mă gândeam să intervin, dar aș vrea să vă fac o mărturisire de suflet.

Știți prea bine că nu sunt tânăr.

Sunt cel care, în cele două ocazii care mi-au fost prilejuite datorită vârstei, a condus lucrările Camerei Deputaților de la începutul legislaturii.

Sunt un om la 77 de ani...

Din sală: Mulți înainte!

 
 

Domnul Aurel Vainer:

...și doresc să vă fac o mărturisire de suflet și de credință: sunt un om fericit.

Vă rog să mă credeți, fără nicio exagerare, știu să apreciez valoarea cuvintelor.

Sunt un om fericit că trăiesc în acești ani, că, de 20 de ani, trăiesc împreună cu poporul român și minoritățile naționale în edificarea - scuzați-mă că folosesc acest cuvânt, el a fost în limba română înainte de a-l folosi știți cine - democrației românești noi, a unei societăți în care toți suntem liberi și avem drepturi egale.

Este o fericire să ai acest statut.

Am să vă reamintesc că, pe 10 decembrie 2009, am aniversat 90 de ani de la emanciparea evreilor în România.

Am putut să citesc istorie, istorie din România, și am înțeles ce însemnă să ai un statut de categoria a doua, a treia, a patra.

Ei bine acum, după decembrie 1989 - și dați-mi voie să mă aplec cu cea mai mare sinceritate, recunoștință și mulțumire în fața celor care s-au jertfit pentru aceste evenimente din 1989 -, am redobândit calitățile de cetățean adevărat și mi-aș permite să formulez o întrebare, la care să și răspund, cu referire la o discuție aprinsă în societatea românească: a fost în decembrie 1989 o revoluție sau a fost altceva? Și îmi voi permite să enunț un citat - însă nu voi spune cui îi aparține, că mă veți lua că sunt... nu știu ce - "Revoluția este moașa oricărei societăți care naște una nouă."

Putem spune că astăzi trăim într-o societate nouă față de cea care a fost înainte de decembrie 1989? Spun categoric da!

Sunt fericit că trăiesc în această societate, cu perfecțiunile și, mai ales, cu imperfecțiunile ei.

Nu există niciodată ceva perfect, dar perfectibil există, și m-aș referi la faptul că, din 1990, a reapărut această instituție-simbol a democrației, care este Parlamentul.

Mă bucur că sunt la a doua legislatură în acest Parlament.

Mă bucur că Parlamentul și-a adus nenumărate contribuții la evoluția societății democratice românești printr-un șir, un noian de legi care sunt fundamentale pentru economia, viața socială și politică ale României.

Trebuie să admirăm acest Parlament, să-i mulțumim, să-l facem mai bun, mai consistent, să nu permită în niciun caz renunțarea, sub nicio formă, la democrație.

Cred că acest câștig imens din decembrie 1989 trebuie să-l păstrăm ca pe ochii din cap.

Să ne luptăm să fie, într-adevăr, un parlament care să ducă la perfecționarea statului român, a democrației, în care mă bucur și sunt fericit că trăiesc ca minoritar național, ca evreu, dar pot spune că în deplină armonie cu poporul român, cu colegii mei din alte culte, și îl am drept martor pe Monseniorul Arhiepiscop Robu, care poate confirma ce relații există între cultul mozaic și Biserica Romano-Catolică.

Regret că nu este aici și Preafericitul Patriarh, și alți reprezentanți ai cultelor religioase.

Așadar, vă invit, dragi colegi, să fiți fericiți, ca mine, că trăim aceste timpuri, și nu timpurile de altădată.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat Vainer.

 
Marian Iulian Rasaliu (PD-L)

Domnule senator Rasaliu, aveți cuvântul.

Ultima înscriere la cuvânt.

 

Domnul Marian Iulian Rasaliu:

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi,

Poate că schimbarea de regim de acum 20 de ani nu s-ar fi petrecut fără curajul și jertfa muncitorilor din Brașov, din ziua de 15 noiembrie 1987, precum și a studenților din Iași, din acea perioadă.

Vreau să vă felicit, cu sinceritate și respect, adânc respect, pe cei prezenți în sală și, totodată, să-mi exprim dezamăgirea și mâhnirea față de acei parlamentari - aleși uninominal! - care lipsesc și pentru care se pare că Revoluția din 1989 se rezumă la foarte puține lucruri.

Le mulțumesc sincer și acelora care mi-au dat posibilitatea să vorbesc aici liber, în fața dumneavoastră, în fața țării, și să-mi exprim, încă o dată, tot ceea ce înseamnă sentiment de recunoștință pentru jertfa pe care au făcut-o în urmă cu 20 de ani.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Și eu vreau să-mi exprim regretul pentru absența structurilor puterii executive la acest moment festiv și pentru faptul că, după o primă parte în care am avut onoarea să îi primim în Parlamentul României pe reprezentanții tuturor instituțiilor democrației noastre, prea puțini au decis să rămână și în partea a doua.

De aceea, cu atât mai mult, vreau să le mulțumesc invitaților noștri, celor de la tribună, celor aflați în fața dumneavoastră, și să exprim, în încheierea ședinței noastre, un cuvânt de apreciere pentru cei care nu mai sunt.

Poate ni se pare că democrația este un lucru care ni se cuvine, poate ni se pare că totalitarismul a dispărut odată cu încheierea regimului Ceaușescu, însă realitățile ne arată că provocările la adresa democrației rămân întotdeauna foarte, foarte importante.

Vreau să le mulțumesc celor care ni s-au adresat, din toate grupurile parlamentare.

Au fost cuvinte frumoase, cuvinte care au depășit diviziunea ideologică și politică și care au reprezentat și o justă acoperire teritorială a zonelor de unde - Timișoara, Iași, Brașov, București sau oricare alt oraș - s-au produs acele scântei ale luptei anticomuniste.

Vreau să le mulțumesc, de asemenea, domnului deputat Borbély László, domnului deputat Vainer și domnului deputat Firczak, din partea minorităților naționale care compun această țară, pentru luările de cuvânt pe care le-au avut aici.

Pe această notă, aș dori să vă mulțumesc pentru faptul că ați ales să fim prezenți - într-un număr, poate, prea mic - azi aici, în această ședință.

Declar închisă ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

Vă mulțumesc.

Ne revedem în plen reunit miercuri-dimineață, la ora 9.30, pentru votul asupra Guvernului și a Programului de guvernare.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 18.25.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 13 aprilie 2021, 10:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro