Plen
Sittings of the Senate of January 14, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.6/25-01-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-07-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 14-01-2010 Printable version

Sittings of the Senate of January 14, 2010

2. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13 noiembrie 2009. (L1/2010)  

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

................................................

Îl invit pe domnul secretar de stat Romulus Doru Costea, din partea Guvernului, să prezinte Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13

noiembrie 2009.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Microfonul 9, vă rog.

Domnul Romulus Doru Costea - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Îmi permit, în primul rând, să vă adresez mulțumirile Ministerului Afacerilor Externe și ale Guvernului pentru disponibilitatea pe care ați arătat-o de a vă reuni într-o sesiune extraordinară în vederea examinării și, sper, adoptării acestui proiect de lege.

Rețin, de asemenea, că această disponibilitate a fost înregistrată și la nivelul Camerei Deputaților.

Suntem onorați să ne prezentăm în fața dumneavoastră, împreună cu domnul director general Mihai Botorog de la Direcția Generală Afaceri Consulare și cu domnul consilier Floricel Mocanu, din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Foarte pe scurt, obiectivul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova pentru reglementarea micului trafic de frontieră se înscrie în orientarea generală a Uniunii Europene de a preveni crearea unor bariere în calea schimburilor comerciale, sociale și culturale și a cooperării regionale cu vecinii.

Între România și Republica Moldova a fost semnat la data de 13 noiembrie 2009 acest acord.

Pentru România este primul acord de acest tip.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a comunicat printr-o adresă, datată 26

noiembrie 2009, că Republica Moldova a îndeplinit procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a acordului privind micul trafic de frontieră.

În aceste condiții, este evident că intrarea în vigoare cât mai urgent posibil a acestui acord corespunde interesului celor două părți.

În același timp, este de subliniat că România acționează și în interesul Uniunii Europene asigurând că frontierele cu vecinii săi nu constituie o barieră în calea comerțului, a schimburilor sociale și culturale sau a cooperării regionale.

În aceste condiții, doamnelor și domnilor, Ministerul Afacerilor Externe propune adoptarea Proiectului de lege privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13 noiembrie 2009.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu, domnule secretar de stat.

Raportul este comun al Comisiei pentru politică externă și al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Îl rog pe domnul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă să prezinte raportul comun.

Microfonul 7, vă rog.

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Voi prezenta raportul comun alături de colegul care reprezintă Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cu rugămintea ca, separat, la dezbaterile generale, să pot lua cuvântul de la celălalt microfon.

Comisiile pentru politică externă și, respectiv, pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate în fond cu dezbaterea și întocmirea raportului la Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13 noiembrie 2009.

Acordul este, așa cum s-a spus mai devreme, primul document bilateral semnat între România și Republica Moldova, după instalarea administrației democratice și proeuropene de la Chișinău.

Aplicarea acordului corespunde și interesului Uniunii Europene ca frontierele cu vecinii săi să nu constituie o barieră în calea comerțului, a schimburilor sociale și culturale sau a cooperării regionale.

Totodată, prevederile acordului menționat sunt în deplină concordanță cu prevederile Regulamentului 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului Europei din decembrie 2006.

Acest acord va permite cetățenilor care locuiesc în mod legal, de cel puțin un an, în zona de frontieră a statului unei părți contractante să intre și să rămână în zona de frontieră a statului celeilalte părți contractante, fără viză, pentru o perioadă care să nu depășească trei luni de ședere neîntreruptă, calculată de la data trecerii frontierei.

Pentru aceste categorii de cetățeni trecerea frontierei se va efectua pe baza pașaportului valabil și a permisului de mic trafic de frontieră ce va avea valabilitatea cuprinsă între doi și cinci ani.

S-au primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, fără amendamente.

În urma dezbaterilor, în ședința din 13 ianuarie 2010, comisiile au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere.

Există o eroare materială, aici, în textul raportului, pe care o vom corecta.

Față de cele de mai sus, supunem plenului spre dezbatere și adoptare raportul de admitere, împreună cu proiectul de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Mulțumesc, cu acest prilej, domnului Corlățean și Comisiei pentru politică externă și domnului Mircea Banias care reprezintă Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru maniera foarte rapidă și în același timp profesionistă, în care s-au ocupat de acest raport.

Trecem la dezbateri generale.

Domnul senator Titus Corlățean și-a manifestat dorința de a vorbi.

Apoi, va lua cuvântul domnul senator Badea Viorel.

Mai sunt alți colegi? Da, domnul senator Dumitru Oprea.

Domnule Corlățean, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege, stimați colegi, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC va vota pentru adoptarea raportului și în favoarea ratificării Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova.

Este vorba, în primul rând, de un semnal politic, pe care România îl lansează atât în relația bilaterală cu Republica Moldova, mai ales după ce un Guvern cu adevărat democratic și proeuropean a fost instalat în urma alegerilor libere de la Chișinău, cât și față de partenerii și prietenii noștri din Uniunea Europeană, față de alți actori internaționali, situați - unii dintre ei - mai la est.

Este un semnal politic pe care clasa politică românească sunt convins că-l va lansa în unanimitate, chiar dacă într-o societate democratică unanimitățile nu sunt neapărat de dorit.

Este un acord care, pe de altă parte, va fi profitabil în sens pozitiv, în primul rând pentru cetățenii moldoveni.

Aproximativ 1,2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova care trăiesc în zona de frontieră cu România vor beneficia de libera circulație fără viză, începând cu intrarea în vigoare a prezentului acord.

Și este un semnal politic în același timp care spune și spune foarte clar că Guvernul României și statul român trebuie să acționeze în perioada și în anii care urmează pentru atingerea unor obiective foarte clare pe care clasa politică românească și le-a fixat.

Este vorba de a confirma sprijinul constant al României pentru o viitoare aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Este vorba, pe termen scurt și mediu, de a sprijini efortul de relaxare a regimului de vize pentru cetățenii moldoveni în spațiul european, mergând până la eliminarea impunerii vizelor în spațiul Schengen.

Este vorba de negocierea și încheierea, pe termen scurt, mediu, a acordului de asociere a Republicii Moldova, la Uniunea Europeană și este vorba de un firesc proces de apropiere sau reapropiere din toate punctele de vedere între românii de o parte și de alta a Prutului, între statul român și statul moldovean.

Avem un viitor comun în Europa, o spun cu convingere.

Pentru asta însă va trebui să muncim cu abnegație, cu înțelepciune și într-o manieră europeană în același timp, împreună cu partenerii noștri de la Chișinău.

Încă o dată, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC

va susține adoptarea acestui raport și vom vota pentru ratificarea acordului menționat.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu, domnule senator Corlățean.

Îl invit la microfon pe domnul senator Viorel Badea - Grupul parlamentar al PD-L.

Microfonul central, vă rog.

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

În sfârșit, se pare că am realizat și noi importanța Comunității românilor din Republica Moldova.

Iată că începem să revenim la normalitate în ceea ce privește relația cu cei de lângă noi.

Evident, nu numai că noi vom fi de acord cu ratificarea acestui acord, mai mult decât atât, vreau să vă spun că Partidul Democrat Liberal continuă reformarea instituțiilor în ceea ce privește relațiile cu românii de pretutindeni.

Vreau să vă spun că am reușit după eforturi îndelungate să aducem departamentul la prim-ministru și sunt de-a dreptul foarte, foarte marcat, că într-adevăr, de această dată, ne întoarcem cu fața către Republica Moldova.

Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest tratat.

De asemenea, vreau să vă anunț, din acest plen, că grupul nostru va propune reactivarea Comitetului interparlamentar cu Republica Moldova.

De asemenea, vom face tot ceea ce este posibil pentru readucerea politicii pe care am inițiat-o în anii 1998-2000 în ceea ce privește comunitățile românești de pretutindeni și, cu siguranță, vom încerca să facem tot ceea ce este posibil ca respectarea drepturilor comunităților românești de pretutindeni să aibă un loc prioritar în ceea ce privește politica externă a României.

Vă mulțumesc mult de tot și vă doresc succes în continuare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult.

Mulțumesc domnului Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă a Senatului.

Îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Oprea.

Microfonul central, vă rog.

Domnul Dumitru Oprea:

Vin aici mai mult dintr-o obligație sufletească pentru că școala românească și cu cea tot românească au luptat cum nu vă puteți imagina ca sufletele noastre să nu fie bruiate.

Am fost printre pionierii programelor româno-moldave, româno-române.

Am deschis linii de educație în niște condiții pe care nu vi le-aș dori, dragi colegi senatori.

Motivul pentru care am zis că vin și dintr-o obligație morală este acela că frații noștri din Bălți mi-au conferit titlul de doctor honoris causa pentru curajul de a deschide program de educație la Bălți și după un an mi-a fost anulat.

În sfârșit, prin gestul de astăzi, zic eu că se instaurează o normalitate care înseamnă renunțarea la umilință - umilința studenților și cadrelor didactice de pe cele două maluri ale Prutului - renunțarea la opreliștile administrative puse culturii, științei și dialogului om cu om, iar de câteva zile, pentru mine, este demolarea zidului Berlinului nostru de aici prin renunțarea la gardul fizic.

Probabil că ați citit, gardul care separa cele două părți a dispărut.

Din sufletul meu a dispărut o amărăciune și prin ceea ce facem astăzi, sunt convins că va fi o speranță și o deschidere pentru o Europă ce nu va întâlni un gard, ci o mână întinsă dincolo de Prut. (Apaluze)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului senator Oprea.

Îl invit la microfon pe domnul senator Urban, de la Grupul parlamentar al PD-L.

Microfonul numărul 2, vă rog.

Domnul Iulian Urban:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Eu am o întrebare pe care aș vrea s-o adresez domnului președinte al Comisiei pentru politică externă, făcând precizarea că în cazul acestui raport Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări nu a fost sesizată nici pentru a aviz.

Am observat că în raportul pe care dumneavoastră l-ați înaintat plenului este înscris faptul că - citez - "acest acord va permite cetățenilor care locuiesc în mod legal de cel puțin un an în zona de frontieră".

Conform dispozițiilor Codului civil român și a celorlalte legi în materie care normează statutul unei persoane fizice în România, aceasta se identifică prin "domiciliu și/sau reședință".

Dumneavoastră ați folosit aici termenul "locuiesc".

Ca atare, având în vedere faptul că este posibil să vă fi referit la persoane care au domiciliul în zona de frontieră și atunci avem o sferă de câteva sute de mii de persoane sau la persoanele care au domiciliul și reședința diferite, pentru că reședința unei persoane se poate stabili independent de domiciliul acesteia, și atunci putem ajunge la câteva milioane de persoane sau zeci de milioane din cele două țări, aș considera că este bine să se facă aici o lămurire și să se spună dacă prin termenul "locuiesc" folosit se va include și categoria de persoane care au reședința în zona de frontieră pentru a împiedica eventuale procese în care persoanele care își vor stabili reședința în zona de frontieră pentru a beneficia de efectele acestui acord - și mă refer aici atât la cetățenii români, cât și la cetățenii Republicii Moldova - să știe clar dacă pot beneficia de prevederile legii și în condițiile în care se duc acolo să-și stabilească reședința.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Urban.

Domnul senator Onofrei, senator de Suceava, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Microfonul central, vă rog.

Domnul Orest Onofrei:

Eu vreau să fiu foarte scurt.

Domnule președinte, Stimați colegi, Sigur că toată lumea salută acordul și este o bucurie.

Vreau să-mi exprim și o speranță printr-o întrebare: când anume cetățenii români din Suceava, de la Moldova-Sulița până la Siret sau dacă vreți, din România, de la Satu Mare până la Siret vor putea beneficia de un asemenea acord și cu Ucraina, care din punct de vedere strategic, probabil, România și Uniunea Europeană au aceleași interese.

Din punct de vedere românesc, dincolo de aceste granițe locuiesc tot români de-ai noștri.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt colegi care doresc să intervină, vă rog să-mi permiteți două minute din partea Grupului parlamentar al PNL.

Microfonul central, vă rog.

(Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu se deplasează la tribună)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Stimați colegi,

În primul rând, din partea Grupului parlamentar al PNL doresc să transmit mulțumirile noastre și felicitările de rigoare Ministerului Afacerilor Externe pentru această importantă inițiativă care s-a materializat atât de rapid.

În al doilea rând, aș vrea să vă spun un lucru care este evident și în consonanță cu pozițiile exprimate de toți ceilalți vorbitori, Grupul parlamentar al PNL va vota pentru ratificarea acestui acord.

Nici nu era nevoie să vă fac o asemenea declarație, pentru că suntem singurul partid care, în însăși denumirea lui, are vocabula "național".

Deci lucrul acesta mă scutește pe mine de a face foarte multe comentarii și de a aduce argumente.

Vreau să vă spun doar că din punctul nostru de vedere, al liberalilor, acest tratat, acest acord pentru micul trafic de frontieră este conceput ca un prim pas într-un șir foarte lung - sperăm noi - de măsuri, care să ducă la apropierea dintre noi, astfel încât România și românii din România și cei din Republica Moldova să-și vadă realizat un obiectiv, care este firesc pentru toate celelalte țări europene, acela de a trăi împreună într-o Europă unită, în care frontierele, așa cum spunea Nicolae Titulescu, să fie doar spirituale și nu frontiere care să împiedice comunicarea dintre oameni.

(Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu revine la prezidiu)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Încă o dată, vă adresez felicitări, domnilor! Mulțumiri comisiilor care au lucrat cu extrem de multă rapiditate! Mulțumiri dumneavoastră tuturor pentru faptul că ați acceptat să ținem această sesiune extraordinară a Senatului.

Rog, în continuare, sigur, să răspundeți la întrebări.

Domnule Urban, articolul 2 din tratat folosește termenul de "rezidență".

Mulțumesc foarte mult, dar aștept explicațiile colegilor.

Domnule Corlățean, numai un moment, din partea Grupului parlamentar al UDMR, liderul grupului, domnul Attila Verestóy.

Domnul Verestóy Attila:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Era firesc ca și UDMR-ul să-și exprime nu numai acordul, dar și satisfacția pe care o simțim în momentul în care acordăm aceeași atenție pe care noi am dorit-o - și pe care noi am primit-o din partea colegilor noștri - atunci când doream ca aceste legături care sunt firești între români și români să fie ajutate, să fie sprijinite ca un prim pas, într-adevăr, așa cum se menționează peste tot și cum s-a mai auzit chiar astăzi ca să avem șansa ca în Europa unită să fim împreună, în același timp, buni cetățeni ai țării unde ne-am născut, trăim și creăm.

Acordăm tot sprijinul pentru a propăși întreaga națiune.

În același timp, să fim buni naționali în sensul pozitiv al cuvântului, buni maghiari - noi -, buni români cei care sunt atât în Moldova, cât și în România.

Aceste lucruri, de fapt, creează valori noi de care beneficiem cu toții.

În acest sens, mă bucur că pot să fiu prezent în momentul în care simt că va fi unanimitate în a sprijini acest acord, care este rezultatul unei concepții care a pornit încă din 1989.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului senator Verestóy Attila.

Dacă s-au epuizat luările de cuvânt, îl invit pe domnul Titus Corlățean să răspundă și, în final, dacă dorește pe reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe.

Vă rog, domnule Corlățean, aveți cuvântul.

Microfonul 7, vă rog.

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am două comentarii.

În primul rând, comisiile care au fost sesizate în fond sunt cele sesizate de Biroul permanent.

Dacă Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări nu intră în această categorie întrebarea trebuia adresată Biroului permanent.

Pentru informare, nici Comisia pentru politică externă nu era între cele care urmau să primească dreptul de a face raport sau raport, împreună cu cealaltă comisie.

Ne-am luptat în Biroul permanent și am obținut acest lucru, dar nu puteam face acest lucru în locul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Cel de-al doilea comentariu, nu noi folosim în raportul comun termenul "locuiesc", ci acordul specifică începând cu definiția din art. 1 lit. b), art. 2 și toate celelalte.

Dacă veți citi textul acordului, veți vedea termenul de "locuiesc", termenul de "rezidență", "reședință", deci un domiciliu în sens larg, care corespunde conceptelor folosite în normele europene, pentru că acest acord este în conformitate cu directivele și regulamentele Uniunii Europene în materie.

De altfel, înainte de a fi semnat, acest acord a fost transmis la Comisia Europeană, împreună cu anexele, cu desenul de o parte și de alta a frontierei, cu localitățile identificate, cu banda de la 30 la 50 de kilometri, pentru a fi verificată conformitatea de către Comisia Europeană.

Abia după aceea a avut loc semnarea, iar termenii folosiți sunt termenii pe care Uniunea Europeană i-a consacrat de multă vreme în această materie.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu.

În încheiere, o să-l invit pe domnul secretar de stat Doru Costea să ne spună câteva cuvinte, dacă dorește să ia cuvântul.

Microfonul numărul 9, vă rog.

Domnul Romulus Doru Costea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Aș dori să mulțumesc pentru întrebarea pusă privind relația cu Ucraina.

Răspunsul este că negocierile cu Ucraina au început în 2008, au parcurs o cale considerabilă.

În momentul de față există două aspecte care trebuie reglementate pentru ca aceste negocieri să fie finalizate.

Aceste două probleme se leagă de poziția ucraineană față de normele Uniunii Europene, care reglementează durata șederii și condițiile de procesare a eliberării documentului.

În acest ultim caz este vorba de poziția ucraineană față de deschiderea unor consulate.

Sperăm că lucrurile se vor debloca.

Oricum, noi acționăm în acest sens.

În final, aș dori să vă adresez încă o dată mulțumiri pentru aprecierile pe care le-ați formulat la adresa Ministerului Afacerilor Externe și să vă asigurăm că în aplicarea acestui acord ne vom îndeplini toate obligațiile care ne revin și contăm, în continuare, pe sprijinul dumneavoastră și cu alte ocazii.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu.

Vreau să fac o mică corectură, mulțumirile au fost adresate Ministerului Afacerilor Externe, nu ministrului de externe, ca să fie lucrurile foarte clare.

Din punctul meu de vedere, cu această luare de cuvânt a domnului secretar de stat cred că am încheiat dezbaterile generale și vă propun să trecem la vot.

Suntem în fața unui proiect de lege pentru ratificarea acordului.

Proiectul a fost deja adoptat de Camera Deputaților.

Senatul este Cameră decizională.

Avem raport de admitere din partea celor două comisii, fără amendamente.

În consecință, vom da un singur vot pe raportul fără amendamente și pe Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13 noiembrie 2009, deci pentru adoptarea proiectului de lege.

Vă rog, stimați colegi, să votați.

Cu 90 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, acordul a fost ratificat.

Cu aceasta vă rog să-mi permiteți să declar încheiate lucrările sesiunii extraordinare a Senatului din 14 ianuarie 2010.

Vă mulțumesc tuturor și vă invit la plenul comun.

Mulțumesc.

Ședința s-a încheiat la ora 10.05.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie dimanche, 12 juillet 2020, 15:46
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro