Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 februarie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/18-02-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-07-2020
27-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 08-02-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 februarie 2010

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională Romtehnica - SA către Ministerul Apărării Naționale (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 520/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

Punctul 8, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" SA, către Ministerul Apărării Naționale.

Procedură de urgență.

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Viorel Oancea (secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale):

Vă mulțumesc, doamna președinte a Camerei Deputaților.

Doamnelor și domnilor deputați,

Din cauza lipsei fondurilor necesare pentru plata taxei pe valoarea adăugată, în depozitele vamale s-au adăugat diferite echipamente provenind din donații destinate instruirii echipajelor, precum și dotării simulatoarelor tactice pentru orice tip de nave. Astfel, produsele sunt practic blocate în vamă, acumulându-se taxe de staționare. Totodată, aceste acumulări vor continua să crească datorită produselor ce vor fi livrate în perioada următoare, pe baza obligațiilor asumate de furnizori, în cadrul contractelor aflate în derulare.

Contractele de achiziții pentru bunuri și prestări de servicii aflate în curs de executare au prevăzute livrări conform graficelor agreate, iar produsele și serviciile respective nu pot fi recepționate de utilizatorul final decât dacă se efectuează plata taxei pe valoarea adăugată, o condiție necesară pentru scoaterea de sub autoritatea vămii.

Bunurile și serviciile achiziționate prin aceste contracte sau cele donate sunt strict necesare respectării și derulării angajamentelor asumate de România față de NATO.

Preluarea echipamentelor facilitează recepția la utilizatorii finali, instalarea și punerea în funcțiune, precum și desfășurarea activităților de instruire conexe.

În sensul celor precizate, vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil proiectului de lege.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Punctul de vedere al comisiei?

Domnul Ialomițianu, vă rog.

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" SA către Ministerul Apărării Naționale.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condițiile art.115 alin. (5) teza 3 din Constituția României, republicată.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La lucrările comisiei au participat 30 de deputați, din totalul de 33 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea de voturi.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" SA către Ministerul Apărării Naționale, în ședința din data de 15 decembrie 2009, comisia propune, spre dezbatere și adoptarea plenului Camerei Deputaților, a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Facem precizarea că la examinarea actului normativ au fost depuse amendamente care, în urma analizei, au fost respinse.

Amendamentele respinse sunt prezentate în anexa la prezentul raport.

Propunem 5 minute pentru dezbateri.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Suntem în situația ca și la punctul precedent, când Guvernul, încă de anul trecut, trebuia să rezolve situația și lasă în seama Parlamentului, cum ați auzit la punctul anterior, să găsească comisia o soluție pentru că ordonanțele au fost găsite neconstituționale.

Acum, problema este în felul următor: comisia a fost de acord cu amânarea plății t.v.a.-ului, cu toate că, încă o dată spun, ministerul putea să găsească, Ministerul de Finanțe, o posibilitate, o modalitate să achite acest t.v.a. până la sfârșitul anului. Dar, dacă nu a făcut-o, acum, oricum, suntem în 2010.

De ce am ieșit la microfon? Ca să evităm discuțiile ulterioare la amendamentele respinse, pentru că amendamentele respective se referă la lărgirea acestei facilități și pentru comisionare în vamă. Or, o dată deschisă cutia Pandorei, nu o să reușim să înghesuim înapoi efectele deschiderii cutiei.

Deci, dacă este să aprobăm ordonanța de urgență, și propun să aprobăm ordonanța de urgență, varianta inițială a Guvernului, deci să nu ținem cont de amendamentele care s-au făcut.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Deci, dacă nu sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale, în cadrul dezbaterii pe articole există două amendamente respinse.

Dacă dorește cineva să le susțină? Nu.

Atunci rămâne și acest proiect pentru votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 8 august 2020, 0:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro