Culiță Tărâță
Culiță Tărâță
Ședința Camerei Deputaților din 16 februarie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/26-02-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-09-2021
15-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 16-02-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 februarie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.45 Culiță Tărâță - reliefarea consecințelor în cazul renunțării la Parlamentul bicameral;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Culiță Tărâță:

Obsesia președintelui Băsescu de a se răzbuna crunt pe acel Parlament "ticăloșit" a reizbucnit la cote maxime, acum, după ce a câștigat, îndoielnic, un al doilea mandat de șef al statului. Probabil că și din postura de împărat al Japoniei, domnia sa n-ar renunța la o asemenea ranchiună. După ce în primul mandat s-a justificat că nu poate să facă nimic bun pentru țară întrucât cele două Camere legislative, aflate în mâinile social-democraților, îi torpilează fiecare inițiativă, după ce s-a plâns, la tot pasul, că nu poate să cârmuiască nația cu un Guvern ostil condus de Călin Popescu Tăriceanu și nici cu cel rezultat din concubinajul politic PDL-PSD, iată că acum, când, în sfârșit, dispune de toate pârghiile - un nou mandat prezidențial, obținut prin vot îndoielnic, majoritate parlamentară realizată prin fraudă electorală, promisiuni politicianiste ori șantaj, dar și de un Executiv preș la picioarele sale, s-a decis să dezlănțuie asaltul final asupra forului legislativ al țării.

Așadar, iată-i pe infailibilii Marx și Engels, care susțineau că istoria nu se repetă, puși la zid de Traian Băsescu, preșdintele României, care, împreună cu mai puțin de o treime din popor, luptă din răsputeri ca să transforme Parlamentul bicameral într-unul unicameral, repetând evenimentul istoric din mai 1945 când PCR a suprimat Senatul, proclamând Camera Deputaților drept for legislativ al țării sub numele de Marea Adunare Națională, comuniștii pedepsindu-i, astfel, pe intelectualii care dominau Camera Legislativă Superioară.

Adesea însă, astfel de răzbunări se întorc, asemenea unui bumerang, împotriva celor care le-au dezlănțuit. Să ne amintim cu câtă disperare și cât de inutil invoca fostul dictator Ceaușescu, în ceasul de dinaintea sfârșitului său, sprijinul Marii Adunări Naționale, pe care vreme de 25 de ani o umilise ca pe o cârpă de șters praful. Nu este deloc imposibil ca istoria să se repete și pe asemenea planuri.

Ambiționând să suprime Senatul, președintele Traian Băsescu ar reduce numărul parlamentarilor la 300, sperând, probabil, ca mai mult de jumătate dintre viitorii deputați să arboreze cămăși sau măcar cravate portocalii, astfel încât proiectele sale să treacă prin Parlament ca gâsca prin apă. Trebuie spus însă că jocul acesta despotic constituie, în primul rând, o lovitură mortală dată firavei noastre democrații, un pas decisiv spre reînvierea totalitarismului. Pentru a duce la îndeplinire un asemenea act de esență bolșevică, premierul Boc n-a ezitat să meargă în fața senatorilor, solicitându-le să voteze pentru propria lor desființare, de dragul unei ambiții stupide.

Partizanii Parlamentului unicameral încearcă să-și susțină ideea lor prin argumente aparent întemeiate, dar care, în fond, sunt extrem de plăpânde, ca să nu spunem iraționale. Ei susțin că avantajul unui sistem parlamentar unicameral ar fi, pe de o parte, celeritatea adoptării legilor, iar pe de alta, cheltuielile mult mai reduse în procesul înfăptuirii actului legislativ. Asemenea motivații sunt însă extrem de vulnerabile. Dacă astăzi atâtea legi, pritocite vreme îndelungată în cele două Camere, se dovedesc ineficiente, necesitând modificări ulterioare sau chiar abrograrea lor, oare ce se va întâmpla cu cele elaborate și adoptate la normă? Pe de altă parte, existența unei singure Camere legislative poate să însemne o dictatură a Parlamentului, întrucât Camera Deputaților s-ar manifesta nu doar decisiv, în absența Senatului, dar și impulsiv, neadmițând alte opinii, replici sau corecturi.

Un asemenea sistem parlamentar ar produce legi pe care nimeni nu le-ar mai putea controla decât pe calea excepției de neconstituționalitate, procedeu care în multe cazuri se dovedește inutil, date fiind deciziile adoptate la comandă politică. Așa cum spun specialiștii, procesul legislativ nu trebuie grăbit (desigur nici tergiversat) întrucât controlul efectuat de fiecare Cameră asupra celeilalte are mari avantaje pentru democrație, în timp ce în cazul Parlamentului unicameral acest control dispare.

Existența unei singure Camere poate duce la o dictatură și o slăbire a Legislativului în raport cu Executivul (pohta ce a pohtit cu ardoare premierul Boc, devenit un împătimit al ordonanțelor de urgență). O singură Cameră asigură o legislație care își poate descoperi rapid punctele slabe. Cât despre creșterea costurilor pe care le necesită Parlamentul cu două Camere legislative, trebuie să spunem din capul locului că democrația costă, întrucât ea este un lux, dar unul necesar. La urma urmei, actul guvernamental, existența partidelor, întreaga politică nu costă enorm?

Fără îndoială, consecința cea mai gravă a reinstaurării Parlamentului unicameral ar fi aceea a scăderii gradului de reprezentare a alegătorilor în forul legislativ al țării. În Anglia, un parlamentar revine la 43.540 de cetățeni, în Austria, la 33.061, în Suedia la 18.584, în Irlanda la 15.384, în timp ce în România, care are astăzi 471 de senatori și deputați, un parlamentar reprezintă 46.709 de locuitori. Este de la sine înțeles cât de avantajați sunt irlandezii, din punct de vedere al contactelor lor cu cei pe care i-au ales, în comparație cu românii.

În cazul în care numărul parlamentarilor noștri se va reduce la 300, atunci gradul de reprezentare va fi de un deputat la peste 70.000 de cetățeni. Să sperăm că actualii senatori și deputați vor respinge încercările nechibzuite ale PD-L de a schilodi Parlamentul. Avem nevoie de un Parlament bicameral, întrucât un asemenea for legislativ ne asigură că trăim într-un stat democratic. Nu întâmplător, Uniunea Europeană cere ca până în 2013 toate statele comunitare să aibă un parlament bicameral.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 septembrie 2021, 9:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro