Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan
Ședința Camerei Deputaților din 16 februarie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/26-02-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-09-2021
15-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 16-02-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 februarie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.88 Emil Radu Moldovan - declarație politică intitulată "Guvernul nu poate";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul nu poate!"

Declarația ministrului finanțelor potrivit căreia ministerul pe care-l conduce și implicit Guvernul nu poate scoate țara din criză, părea comică, haioasă, și o recunoaștere a neputinței acestui regim politic Băsescu, însă ultimele zile relevă o realitate mult mai dură și mai halucinantă, puterea portocalie, în lipsă de perspective, pune în practică un plan de asuprire a populației prin care vrea să scoată țara din criză.

Neputând să creeze locuri de muncă și să atragă bani din programe europene pentru investiții în infrastructură, soluția pentru a aduna bani la bugetul de stat și a nu intra țara în faliment, guvernanții au ales soluția jupuirii cetățenilor acestei țări.

Astfel, în lipsa unor politici eficiente și a repartizării banilor din bugetul de stat într-un mod defectuos pentru anumite domenii prioritare precum infrastructură, sănătate, învățământ și pentru crearea de noi locuri de muncă, guvernanții pun biruri pe spinarea românilor unde pot și cum vor, neținând cont de nimic. Ceea ce contează este acoperirea găurilor negre din buget, lăsate de camarila portocalie care cheltuiește tot ce poate, din orice domeniu.

În acest context, în timp ce activul de partid al PD-L o duce tot mai bine, fiind numiți în tot felul de consilii de administrație de unde iau mii de euro, ministrul finanțelor vrea să supraimpoziteze suprafețele de teren necultivate. Nu contează că aceste suprafețe au rămas necultivate din motive care de cele mai multe ori nu sunt vina proprietarilor, ci chiar a Guvernului care a adus agricultorii în așa hal încât este mai costisitor să cultivi o suprafață de pământ decât să o lași necultivată, și astfel să pierzi cultura și venitul care iți reveneau în mod normal. Un alt motiv este și faptul că populația de la sate este îmbătrânită și astfel se află în imposibilitatea de a mai lucra terenul pe care îl are în proprietate, dar asta nu contează, deoarece Guvernul incompetent trebuie să adune bani cu orice preț, pentru a-și acoperi incompetența.

O altă categorie neuitată de Guvern este reprezentată de pensionari, care, prin noua modalitate propusă de Guvern pentru recalcularea pensiilor, vor pierde în jur de 10% lunar, dar nu are importanță pentru Guvern, deoarece prioritari sunt doar membrii camarilei portocalii.

Ceea ce contează este doar adunarea de cât mai mulți bani la bugetul de stat, prin orice mijloace, fără să aibă importanță faptul că românii sunt sărăciți și umiliți prin biruri tot mai mari, și că viața devine un lux pe care foarte mulți cetățeni ai acestei țări nu și-l mai permit.

Dar contează că România a ieșit din recesiune, potrivit afirmațiilor președintelui Băsescu. Care Românie, domnule Președinte? România pensionarilor, agricultorilor, medicilor, profesorilor, muncitorilor, pe care o îngropați tot mai mult în criză și sărăcie.

Poate România membrilor de partid PD-L, care trăiesc tot mai bine, a ieșit din recesiune pentru că a pus stăpânire pe resurse și le împarte discreționar, au fost anunțați că au ieșit din recesiune și astfel s-a dat liber la prăduirea țării.

În concluzie, Guvernul nu poate face nimic pentru scoaterea țării din criză și pentru un trai cât de cât decent pentru cetățenii acestei țari, dar poate totul pentru Binele Găștii de Partid.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 septembrie 2021, 8:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro