Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/13-11-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 03-11-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009

18. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană (L360/2009)
 
consultă fișa PL nr. L360/2009

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

La punctul 13 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană.

Este un proiect de lege al cărui inițiator este Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, reprezentat de doamna Oana Badea, secretar de stat.

Dau cuvântul doamnei Oana Badea pentru a susține proiectul de lege.

Vă rog. Microfonul 8.

Doamna Iulia Adriana Oana Badea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Propunem aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, percepută de la cetățenii străini care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, începând cu anul școlar 2009-2010.

Menționăm că, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene au acces la toate formele și nivelurile de învățământ, în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.

Prezenta ordonanță nu are influențe financiare, raportat la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 35/2009, și nu necesită perioade de tranziție sau înființarea de noi organisme.

De aceea, vă rugăm să susțineți prin vot ordonanța.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult.

Dau cuvântul domnului senator Mihail Hărdău pentru a prezenta raportul comisiei. Microfonul 7.

Domnul Mihail Hărdău:

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a fost sesizată în fond cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare în valută.

În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, în unanimitate, să adopte raport de admitere, cu amendamentele cuprinse în anexa nr. 1 la raport.

Avem un amendament respins, propus de Comisia pentru politică externă.

Avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Vă invit la dezbateri generale.

Domnul senator Robu.

Vă rog. Microfonul 2.

Domnul Nicolae Robu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi, Cred că este un lucru foarte bun pe cale să se întâmple acum cu adoptarea acestui proiect de lege de aprobare a acestei ordonanțe, cu amendamentele introduse în comisie.

De ce spun asta? Pentru că de ani de zile învățământul românesc se confruntă cu dificultatea de a atrage studenți străini.

Noi nu suntem competitivi în această privință, în primul și în primul rând din cauza prețurilor extrem de ridicate impuse prin reglementările anterioare.

Amendamentele introduse în comisie vin să liberalizeze prețurile, practic, astfel încât fiecare universitate să poată practica acele taxe de școlarizare pentru studenții străini din afara Uniunii Europene cu care își poate găsi studenți străini interesați.

Eu vă îndemn să votăm cu toții această lege cu amendamentele respective, pentru că trebuie să avem în vedere câștigurile indirecte, în primul rând, pe care o țară le poate obține școlarizând studenți străini.

Sunt convins că înțelegem cu toții lucrul acesta și am convingerea că, de asemenea, legea va fi votată.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator Robu.

Mai doresc alți colegi să intervină la acest proiect de lege?

Nu.

Intrăm în procedura de vot.

Avem un raport al comisiei, cu amendamente admise și cu un amendament respins.

Amendamentul respins se susține în plen? Nu.

În acest caz, supun votului dumneavoastră raportul comisiei, de admitere, cu amendamentele admise.

Vă rog să votați.

Cu 61 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, a fost adoptat raportul, împreună cu amendamentele comisiei.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege, așa cum a fost amendat.

Vă rog să votați proiectul de lege.

Cu 59 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere, proiectul de lege a fost adoptat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 3 aprilie 2020, 2:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro