George Ionescu
George Ionescu
Ședința Camerei Deputaților din 15 septembrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 15-09-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 15 septembrie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.86 George Ionescu - declarație politică cu privire la "Organizația Țărilor Exportatoare de petrol (OPEC)";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul George Ionescu:

"Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC)"

În luna septembrie a anului 1960, la Conferința de la Bagdad, a fost creatǎ Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Ideea înființǎrii acestei organizații a venit atunci când companiile monopoliste au luat măsuri de scădere la jumătate a prețului petrolului brut exportat de țările producătoare. Acest lucru a produs pagube materiale semnificative în economiile țărilor producătoare, care au fost forțate să se gândească la noi modalități de asigurare a intereselor lor și de prevenire a irosirii surselor lor de venit.

Organizația a cǎrei limbǎ oficialǎ este engleza, a avut sediul la Geneva pentru primii cinci ani de activitate, iar din 1965 sediul central se află la Viena, Austria.

Organizația interguvernamentală permanentă, care include în componența ei statele exploatatoare de petrol brut, indiferent de naționalitatea acestora, coordonează și uniformizează politicile în domeniul petrolului ale țărilor membre, în vederea asigurării unor prețuri stabile și echitabile pentru producători.

Statutul OPEC stipulează că "orice țară cu un substanțial export net de țiței care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale țărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizației dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori".

Statutul face diferența între cele trei categorii de membri: membru fondator, membru cu drepturi depline și membru asociat. Organizația de apărare a intereselor producătorilor a avut ca membri fondatori Iranul, Irakul, Kuweitul, Arabia Saudită și Venezuela. Cele 5 state fondatoare au fost urmate ulterior de alte state membre, în prezent organizația fiind formata din 12 membri de pe 3 continente (Africa, Asia si America de Sud): Algeria, Angola, Libia, Nigeria, Irak, Iran, Kuweit, Qatar, Arabia Sauditǎ, Emiratele Arabe Unite și Venezuela. Ecuador a fost membru deplin între 1973 - 1992, revenind în organizație în octombrie 2007. În mai 2008, Indonezia, care a devenit importator net de petrol, a anunțat că se va retrage din OPEC Gabon a fost membru deplin OPEC între 1975 - 1995. Sudan și-a exprimat intenția de a deveni membru, state candidate la poziția de viitori membrii ai organizației fiind si Norvegia, Bolivia, Mexic si Siria.

În cadrul OPEC, deciziile se iau prin consens. Fiecare țară are, teoretic, suveranitate absolută asupra producției sale de petrol. Țările membre decid, însă, prin vot unanim asupra nivelului maxim al producției pe întreaga organizație, dar și defalcat pe fiecare țară membră.

Determinarea celor mai bune modalități pentru apărarea intereselor statelor membre în mod individual și colectiv; considerarea continuă a intereselor națiunilor producătoare și a necesității securizării venitului stabil a țărilor membre; întocmirea și adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea prețurilor pe piețele acțiunilor petroliere internaționale în vederea eliminării fluctuațiilor dăunătoare și inutile; susținerea eficientă, economică și regulată cu petrol a națiunilor consumatoare și o întoarcere cinstită a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră, reprezintǎ scopul principal al organizației, conform statutului ei.

Influența OPEC pe piață nu a fost întotdeauna una de stabilizare. Ea a alarmat lumea favorizând inflația atât în țările în curs de dezvoltare, cât și cele dezvoltate prin folosirea "armei petrolului" în criza petrolului din 1973. Capacitatea OPEC de a controla prețul petrolului s-a diminuat semnificativ din acel moment, ca urmare a descoperirii și dezvoltării unor mari exploatări de petrol în Golful Mexic și Marea Nordului, începutul ascendent al Rusiei si modernizarea de piață. Cu toate acestea, OPEC are încă o mare influență asupra prețului petrolului, întrucât exporturile de petrol ale organizației reprezintă aproximativ 60% din petrolul comercializat la nivel mondial. Țările membre OPEC produc aproximativ 40% din țițeiul mondial și 14% din gazele naturale.

Dependența de produsele livrate de Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) va crește în următorii 5-10 ani, în condițiile în care producția statelor din afara cartelului va scădea. "Am constatat o creștere a ofertei statelor din afara OPEC, dar pe termen mediu aceasta va scădea. Din acest motiv, dependența de petrolul OPEC va fi mai mare", a declarat șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Nobuo Tanaka. În august 2010, OPEC a prognozat că cererea mondială de petrol va crește în acest an cu 1,8 milioane de barili pe zi la 86,6 milioane de barili pe zi

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 8:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro