Constantin Chirilă
Constantin Chirilă
Ședința Camerei Deputaților din 15 septembrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 15-09-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 15 septembrie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.87 Constantin Chirilă - declarație politică cu titlul "Administrate judicios, terenurile statului pot contribui la micșorarea deficitului bugetar";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Constantin Chirilă:

"Administrate judicios, terenurile statului pot contribui la micșorarea deficitului bugetar"

Doresc să vă supun atenției problema terenurilor aflate în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului. Recent, mi-a fost adusă la cunoștință informația potrivit căreia există suprafețe de terenuri date spre exploatare către agenți economici, prin contracte care au pretenția de a concura cu Matusalem ca vârstă. În vremuri de criză, este necesar să privim cu atenție fiecare contract prin care bunurile statului sunt date spre folosință, să vedem care este câștigul adus bugetului. În cazul în care acest câștig nu există sau este ridicol de mic, consider că este mai bine să adoptăm o formula mai eficientă de acordare a acestor bunuri spre folosință.

Criza economică trebuie combătută cu măsuri de reducere a costurilor, de maximizare a câștigurilor, de renunțare la activități neprofitabile. Dacă transpunem aceste principii economice din mediul privat către activitățile economice ale statului, trebuie să dăm dovadă de o aliniere corectă la cerințele momentului. Prin urmare, contractele de folosință ale terenurilor din patrimoniul Agenției Domeniilor Statului trebuie să fie reanalizate periodic, în așa fel încât încasările să fie cât mai mari.

Rămânând la capitolul încasări provenite din închirierea sau concesionarea terenurilor Administrației Domeniilor Statului, am remarcat că există importante suprafețe de teren care nu au fost preluate spre exploatare de către agenții economici. Astfel, la șirul de terenuri lăsate în paragină de către proprietarii care nu au bani să le lucreze sau le-au cumpărat doar pentru potențialul imobiliar, mii de hectare ale statului vin să completeze peisajul dezolant al agriculturii românești. În acest fel, Agenția va cheltui resurse pentru a proteja terenurile de intruși, dar nu va atrage resursele necesare acestor costuri. După cum se știe, orice cheltuială a statului se adaugă deficitului bugetar.

Extrapolând aceste aspecte sesizate de mine la nivelul tuturor activităților statului din care se pot încasa venituri, trebuie să remarcăm faptul că reducerile de cheltuieli cu salariile și numărul de personal nu sunt suficiente. Trebuie ca autoritățile de resort să găsească formule eficiente de lucru, pentru a micșora povara cheltuielilor statului.

În încheiere, atrag atenția asupra faptului că Agenția Domeniilor Statului este o entitate cu caracter financiar și comercial, având ca scop valorificarea terenurilor aflate în proprietatea statului. Sper că sunteți în asentimentul meu atunci când afirm că "valorificarea" trebuie să însemne să dăm valoare acestor terenuri.

Este cazul să ieșim din inerția rămasă de pe vreme comuniștilor, când bunurile statului erau ale tuturor, dar ale nimănui. Aceste terenuri reprezintă un potențial de încasări la bugetul de stat, astfel ca ele trebuie să fie un punct de interes major, în condițiile în care fiecare leu din buget este obținut cu dificultate și trebuie drămuit cu grijă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 23 octombrie 2021, 6:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro