Domnul Vasile Popeangă: Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului Ion Ariton, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri. Obiectul interpelării se referă la normele de punere în aplicare referitoare la Legea nr.220/2008, modificată prin Legea nr.139/2010 privind stimularea producerii de energie din resurse regenerabile, care reglementează numărul de certificate verzi. Domnule ministru, În cadrul programului Sprijin financiar acordat pentru proiectele de investiții în valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi în cadrul Axei 4 a Programului operațional sectorial creșterea competitivătății economice, derulat prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cu fonduri europene în valoare de 200 de milioane de euro, până la data de 30.04.2010, mai multe societăți și-au depus dosarele. În luna august, s-a început anunțarea eligibilității. Selectarea societăților se face în funcție de punctaj, acesta fiind mai mare dacă: terenul este în proprietatea societății care aplică, proiectul este însoțit de acord tehnic de racordare la rețeaua națională, autorizare de construire, toate acestea însemnând costuri foarte mari. Pentru un parc fotovoltaic de 6 MW sunt necesare aproximativ 20 ha teren, însemnând aproximativ 600000 de euro; autorizația de construire, aproximativ 60000 de euro; avizele premergătoare autorizației de construire, aproximativ 10000 de euro; proiectul, aproximativ 50000 de euro; studiu de situație, aproximativ 20000 de euro; consultant, aproximativ 200000 euro. Total, aproximativ 940000 de euro. Acordul tehnic de racordare la rețeaua națională pentru 6 MW costă aproximativ 60000 de euro plus taxa pe valoare adăugată pe fiecare an. Chiar dacă nu se realizează proiectul, acesta trebuie plătit. În consecință, societățile știu clar ce plăți au de făcut și la ce termene, dar, până în momentul de față, nu au niciun răspuns de la Ministerul Economiei. Până acum au trecut aproximativ zece luni și nu au fost anunțate societățile selectate pentru contractarea fondurilor europene. Timpul este foarte lung și, ținând cont de nivelul costurilor, societățile care s-au aventurat să obțină un punctaj mare vor avea pierderi însemnate, poate chiar vor intra în faliment. Referitor la Legea nr.220/2008 modificată prin Legea nr.139/2010 privind stimularea producerii de energie din resurse regenerabile, care reglementează numărul de certificate verzi, normele de punere în aplicare nu sunt aprobate și publicate nici până în acest moment. Această situație pune în imposibilitate realizarea proiectelor. Analiza cost-beneficiu indică clar că, și în ipoteza accesării fondurilor europene, sunt necesare șase certificate verzi, conform Legii nr.220/2008, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la cele relatate, vă interpelez, domnule ministru, când vor fi aprobate și publicate normele de punere în aplicare referitoare la Legea nr.220/2008, modificată prin Legea nr.139/2010 privind stimularea producerii de energie din resurse regenerabile, care reglementează numărul de certificate verzi? Menționez că doresc un răspuns scris, în termen legal, având în vedere faptul că secretarii de stat sunt foarte ocupați și le este greu să vină să dea răspunsul oral. Vă mulțumesc pentru colaborare.
|