Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 septembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/16-09-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 06-09-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 septembrie 2011

  Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și, în a doua parte, de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bună dimineața și bine v-am găsit!

O densitate foarte mare de ziariști, în primul rând, și după aceea și de parlamentari la aceste declarații politice din septembrie 2011.

Dați-mi voie să deschid ședința declarațiilor politice de astăzi, 6 septembrie 2011.

 
  Anghel Stanciu - scrisoare deschisă adresată domnului Emil Boc, premierul României;

Văd că PDL-ul este ocupat cu gigacaloria, nu mai face declarații politice astăzi, așa încât o să-i dau cuvântul domnului profesor Anghel Stanciu, de pe poziția 9. Domnule profesor, ce s-a întâmplat cu dumneavoastră de ați ajuns pe poziția 9 de pe poziția întâi?

Domnule profesor, aveți cuvântul. De la Iași citire.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Astăzi, cu voia dumneavoastră, mă voi adresa prin această scrisoare deschisă domnului Emil Boc, premierul României, și în calitatea mea de autor al actualului tip de vot uninominal, aplicat în alegerile din anul 2008.

Domnule prim-ministru,

Democrațiile europene consolidate au la bază dreptul electoral al cetățeanului, concretizat în vot, în corespondența biunivocă dintre vot și mandatele obținute. Omul obișnuit, onest, alegătorul conștiincios, intră o dată la patru ani într-o cabină de vot și, cu o ștampilă, o aplică pe un buletin de vot. Este părticica lui de putere, pe care o încredințează, repet, o dată la patru ani, cu speranță și încredere, unui candidat și, respectiv, unui partid. Votul lui, însumat cu votul altor alegători, trebuie să fie decisiv în desemnarea câștigătorului alegerilor, fie USL, fie PDL, fie UDMR.

Constatăm însă că uneori practica contrazice aceasta. Vom da numai un exemplu, unde câștigătorul, cel care obține cele mai multe mandate de parlamentar, nu a obținut și cele mai multe voturi: și anume la alegerile din octombrie 1974, Partidul Laburist din Marea Britanie a câștigat majoritatea absolută de 50,2% și a preluat puterea, formând Guvernul cu numai 39,3% din totalul voturilor valabil exprimate.

Acesta este acum, domnule prim-ministru, obiectivul prioritar al dumneavoastră, să obțineți puterea, adică mandatele necesare formării Guvernului, cu mai puține voturi decât Uniunea Social Democrată, creditată acum cu peste 65%.

Cum aveți de gând să faceți aceasta? Simplu. Prin manipularea, adică mânuirea instrumentelor alegerii cu aproape un an înainte de desfășurarea acestora.

Obiectivul intermediar al manipulării îl reprezintă folosirea acelor instrumente care să determine ca votul cetățeanului să nu mai fie elementul esențial care decide câștigarea alegerilor și, respectiv, formarea Guvernului.

Este normal și firesc, după părerea dumneavoastră, ca prin mijloace tehnice să deturnați această voință și să obțineți mai multe mandate cu mai puține voturi.

Mânuirea acestor instrumente, practic aflate acum la mâna dumneavoastră, domnule prim-ministru, poate constitui factorul decisiv în determinarea rezultatelor alegerilor din anul 2012.

"Nu contează ce introduci în urnă, ci ceea ce scoți din urnă!", afirma Iosif Visarionovici Stalin, dictatorul comunist, și se pare că este singura cale pe care doriți să o urmați pentru a vă asigura puterea.

Evitarea acestui lucru, care reprezintă un atac direct la democrație, a făcut Comisia de la Veneția să recomande: "Trebuie evitată modificarea sistemului de scrutin cu mai puțin de un an înainte de alegeri". Chiar în absența unei intenții de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele imediate ale puterii.

Or, dumneavoastră, acum, în calitate de prim-ministru, forțați, în vederea deturnării voinței alegătorului și menținerii cu orice preț la putere, următoarele:

1. schimbarea tipului de vot de la vot uninominal cu finalitate proporțională la așa-zis uninominal pur, unde învingătorul ia totul, aplicat acum într-o singură țară europeană;

2. regionalizarea țării, spre a retrasa circumscripțiile electorale, respectiv colegiile electorale, izolând astfel opoziția și maximizând rezultatele actualei puteri;

3. comasarea alegerilor locale cu cele generale, forțând legea și deturnând finalitatea fiecărui tip de alegeri.

Domnule prim-ministru, manipularea acestor trei instrumente reprezintă un atac de o gravitate nemaipomenită la adresa democrației românești.

Ca urmare, și în calitatea mea de autor al tipului de scrutin aplicat în 2008, cu bunele și cu relele respective, vă solicit, în baza bunelor recomandări ale Comisiei de la Veneția pentru apărarea și consolidarea democrației și evitarea derapajelor, următoarele:

1. constituirea unei comisii din toate partidele parlamentare pentru evaluarea rezultatelor scrutinului uninominal cu finalitate proporțională din 2008 și stabilirea punctelor bune și slabe ale acestuia;

2. dacă doriți neapărat să schimbați, forțând legea, scrutinul, este de adoptat uninominalul german, care ar putea reprezenta "mercedesul" democrației românești;

3. renunțați la ideea de a comasa alegerile de dragul de a face din primarii PDL mici locomotive ale alegerilor parlamentare;

4. abandonați ideea absurdă a regionalizării României de dragul izolării, de dragul iluzoriei dorințe de a rămâne la putere.

Altfel, domnule prim-ministru Emil Boc, dumneavoastră aplicați politica cunoscută de a agita sacul puterii să nu-l poată roade opoziția.

Vă urăm succes!

Finalitatea este clară: pierdeți puterea și intrați în istorie ca unul care a jertfit totul pentru a se menține la putere.

Sperăm că în ultimul ceas vă treziți din beția puterii, care e totuși trecătoare. Faceți-o pentru România și pentru români!

Vă mulțumim pentru atenție.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și noi vă mulțumim pentru atenție.

Dați-mi voie, domnilor colegi, să vă citesc lista colegilor din grupurile parlamentare care au depus în scris: de la PDL Cezar Preda, de la Partidul Social Democrat domnul Mircea Drăghici, domnul Florin Pâslaru, domnul Stan Ion, domnul Marian Ghiveciu, domnul Ion Dumitru, subsemnatul Valeriu Zgonea și domnul Eugen Bejinariu.

 
  Tudor Ciuhodaru - declarație politică referitoare la votul uninominal necompensat;

Din partea Grupului parlamentar PNL + PC... Domnule Ciuhodaru, haideți, aveți cuvântul, vă rog frumos.

   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Văd că mai sunt câțiva rezistenți chiar și la această sesiune de declarații politice și de-abia sesiunea parlamentară a început.

Aș fi vrut să vorbesc despre coplată, este pe ordinea de zi în plen, despre ea voi vorbi puțin și vă voi spune doar că va însemna moartea sistemului de ambulanță și a unităților de primire a urgențelor, pentru că în momentul în care va exista această coplată, care de fapt înseamnă un bir suplimentar pentru cei care plătesc în fiecare zi asigurări de sănătate, cei care nu vor avea altă alternativă vor aglomera în continuare și vor chema ambulanța pentru fiecare caz în parte, pentru a încerca să beneficieze de asistență medicală.

Dar, tot în ideea de vot uninominal necompensat, vă reamintesc că am depus acest proiect legislativ în momentul în care parlamentarii puterii au fost mult prea obosiți pentru a se ridica de pe scaun, pentru a vota moțiunea de cenzură ce împiedica distrugerea sistemului de sănătate, de educație, de ordine publică din această țară.

Ni se spune astăzi că trebuie să fie comasate alegerile, că este mai ieftin. Dictatura este cel mai ieftin sistem de a guverna, iar faptul prin care se invocă niște economii nesemnificative, echivalentul a două-trei săli de sport în comune în care media de vârstă este de peste 70 de ani, ridică probleme serioase în ceea ce privește sistemul democratic în România.

Eu cred în dreptul fiecărui român de a alege, eu cred că într-adevăr campaniile nu ar trebui să se desfășoare pe bani publici și de aceea - pe lângă Legea votului uninominal necompensat, ce există în Camera Deputaților, a trecut de Senat și sper ca declarațiile președintelui Băsescu să nu fie doar simple declarații politice - voi depune un proiect legislativ în care campaniile electorale să nu se desfășoare pe bani publici. Există varianta americană, există acel sistem de find rating, există posibilitatea ca partidele care îi susțin pe anumiți candidați să finanțeze aceste campanii electorale, iar din punctul meu de vedere nu sunt dispus să finanțez niciodată, să plătesc din banii mei pentru ca oricine să candideze. Cine are ceva de spus în această viață politică va candida oricum. Iar până una, alta cred că cetățenii trebuie să facă agenda celui care este ales.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule Ciuhodaru.

Din păcate, ca și mine, și dumneavoastră aveți foarte puțină influență asupra legislației electorale, astfel încât ce vor decide cei puțini vor vota cei mulți.

 
  Köto Iosif - declarație politică referitoare la aplicarea Legii nr.1/2011 în cadrul universităților multiculturale;

Dați-mi voie să-i dau cuvântul domnului Kötő Iosif, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule Iosif, aveți cuvântul. Se pregătește domnul Gheorghe Ana.

   

Domnul Kötő Iosif:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Legea nr.1/2011 are menirea de a asigura calitatea învățământului românesc, contribuind astfel la competitivitatea țării în spațiul european, factor vital în secolul al XXI-lea, epoca științei. Sarcina noastră comună este de a veghea asupra implementării acestei legi deosebit de importante, conform literei și spiritului documentului.

În Legea nr.1/2011, conform prevederilor Constituției, se garantează păstrarea identității naționale și prin posibilitatea ca membrii diferitelor comunități etnice să fie instruiți în limba lor maternă la toate formele de învățământ. Legea nr.1/2011 respectă principiile convențiilor internaționale ratificate și de România, care, de asemenea, impun asigurarea practicării principiului democratic al pluralismului educațional. Astfel, la art.363 sunt prevăzute cele 3 universități multiculturale: Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș și Universitatea de Artă Teatrală tot din Târgu Mureș.

Conform art.135 alin.(1) - "Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează:

a) în instituții de învățământ superior în cadrul cărora funcționează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă;

b) în instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve; în acest caz, se constituie secții/linii de predare în limbile minorităților naționale."

La alin.(2) se precizează: "Linia de studiu din cadrul universității multilingve și multiculturale se organizează în departamente".

În privința structurii celor trei universități multiculturale legea formulează clar și univoc, în mod imperativ - funcționează, se constituie, se organizează - și nu folosește expresii permisive, nu lasă loc interpretărilor. Totuși, Senatul UMF din Târgu Mureș a adoptat prin vot majoritar o cartă universitară care încalcă în mod flagrant prevederile art.131 alin.(1) lit.b) și art.135. alin.(2), discriminându-i pe studenții de etnie maghiară. Acest document nu permite restructurarea universității, interzice constituirea secției și departamentelor cu limba de predare maghiară.

Doresc să menționez că aplicarea legii înseamnă consfințirea stării de fapt existente. În cadrul universității multiculturale funcționează trei facultăți: medicina dentară, farmacia și medicina generală. Conform dispozițiilor în vigoare, admiterea la universitate a studenților români și maghiari la locurile bugetate de stat s-a executat în mod proporțional, 50-50%. Astfel, la medicină dentară sunt înscriși 35 de studenți români și 35 de studenți maghiari; la specializarea farmacie numărul este identic, iar la medicină generală numărul de studenți este de 135-135. Predarea s-a făcut în limba română și maghiară, conform componenței grupurilor de studenți. Corpul profesoral a fost structurat, de asemenea, după acest model. Prin decizia senatului însă se limitează gradul învățare-predare în limba maternă, ceea ce are consecințe deosebit de grave. Nefiind constituite departamentele, nu poate fi înființată secția de studiu, fapt care influențează în mod negativ instituționalizarea procesului instructiv și calitatea învățământului în limba maternă.

Trăim într-un stat de drept. Respectarea legilor este obligatorie pentru toți cetățenii țării, și nu facultativă. Încălcarea prevederilor legale nu poate fi tolerată, astfel este necesară aplicarea normelor care restabilesc legalitatea.

În Legea nr.1/2011 este prevăzut că proiectele cartelor universitare trebuie avizate de Ministerul Educației Cercetării și Tineretului, tocmai pentru ca acestea să nu contravină implementării unei reforme reale.

Îmi exprim speranța că ministerul de resort va restitui senatului UMF proiectul în cauză pentru revizuire, în vederea elaborării unei variante perfect legale.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dați-mi voie să vă informez, întrucât avem câțiva colegi care au depus în scris: domnul Dorel Covaci, Grupul parlamentar al PSD, domnul Nicolae Bănicioiu, Grupul parlamentar al PSD, domnul Mircea Irimescu și domnul Gigel Știrbu, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
  Gheorghe Ana - declarație politică intitulată Are sau nu dreptate domnul Stolojan?;

Are cuvântul domnul Gheorghe Ana, din partea Grupului Social Democrat.

Domnule deputat, aveți cuvântul și bună dimineața. Salutăm și prezența presei. Este pentru prima dată când am ajuns noi înaintea dumneavoastră, așa că e un salt, o evoluție a societății.

   

Domnul Gheorghe Ana:

Mulțumesc, domnul președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Are sau nu dreptate domnul Stolojan?"

Declarația domnului Theodor Stolojan privind posibilitatea ca România să intre în recesiune, în procent de 60-70%, a trecut aproape neobservată deși, în fond, această declarație conține niște adevăruri pe care Guvernul Boc încearcă să le ascundă încă de la declanșarea crizei economice în România. Atunci când nu-ți recunoști greșelile nu ai cum să găsești soluții pentru a le îndrepta.

"Nu avem nevoie în continuare de măsuri de austeritate, dar avem nevoie să stăvilim risipa", declara domnul Stolojan. Cu alte cuvinte, este obligatoriu să se acorde o atenție sporită investițiilor și destinației acestora, pentru a se putea obține o creștere economică. Numai că de mai bine de trei ani, în plină criză, se cheltuiesc miliarde de euro cu investiții gen: locuri de joacă pentru copii, baze sportive în mediul rural, bazine de înot, săli de sport, patinoare, parcuri, piste pentru bicicliști în mediu rural etc., care nu asigură o creștere economică, dar asigură bani pentru clientela politică a PDL.

În același timp, investiții mari și foarte necesare și care creează o creștere economică, cum ar fi: infrastructura rutieră (autostrăzi, drumuri naționale și județene, centuri ocolitoare ale orașelor), infrastructura tehnică (alimentări cu apă, rețele de canalizare și stații de epurare), investiții care ar asigura și infrastructura necesară marilor dezvoltatori, chiar dacă ele sunt începute de mult timp, sunt abandonate din lipsă de fonduri, în detrimentul acelor investiții mărunte și neimportante despre care am amintit mai sus, mai ales în această perioadă.

Am mai spus de la această tribună și o repet: este necesară o inventariere a tuturor investițiilor începute în ultimii patru ani, de către o comisie neutră, europeană, care să stabilească oportunitatea, dar și utilitatea acestor investiții și totodată prioritizarea lor. Propun o comisie neutră de la Uniunea Europeană pentru că actualul Guvern nu este în stare să fie obiectiv și cheltuiește cu nesăbuință, pompând sume considerabile acolo unde are interese electorale, generând nemulțumiri, dar și perspectiva unei noi recesiuni economice în România. De aceea, trebuie să fiu obiectiv și să recunosc că din acest punct de vedere domnul fost prim-ministru Theodor Stolojan are perfectă dreptate. Se face risipă și iar risipă cu banii publici. Mă întreb de ce nu-și trage de mânecă actualii colegi de partid și în special pe domnul prim-ministru Emil Boc, din acest punct de vedere, sau poate ar trebui să-1 învețe puțină economie pentru a opri acest dezmăț în cheltuirea banilor publici. Ar fi indicat ca domnul fost prim-ministru să se uite și în județul de baștină și măcar acolo ar putea stopa acest dezmăț în cheltuirea banilor publici.

Dacă ar face și una, și alta, afirmațiile domnului Stolojan ar avea greutate în mersul dezvoltării României. Nefăcând-o, afirmațiile rămân numai vorbe care se uită și nu sunt luate în considerare de nimeni.

Concluzia care se trage: are dreptate domnul Theodor Stolojan!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult pentru declarația dumneavoastră. M-am emoționat. M-am gândit că dacă domnul Stolojan are dreptate, înseamnă că și doamna Vass are dreptate, care ne spune ce bine e când îți taie unul o mână, îți bagă mâna în buzunar, îți ia subvenția la căldură, îți mai taie și pensia. Avem numai bucuroși din aceștia care ne taie și ne iau. Îmi aduc aminte, în istorie, parcă, au venit turcii, după aceea i-am chemat pe greci... Aceeași bucurie o avem și astăzi. Cineva ne ia din buzunar și noi suntem fericiți! Până la urmă o să ne naționalizeze și apartamentele, ca să fim fericiți, să stăm și noi cu chirie la stat.

 
  Octavian Bot - declarație politică cu titlul Răul care ne pândește;

Domnul deputat Bot are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

   

Domnul Octavian Bot:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Răul care ne pândește".

Când ai un prim-ministru ca Emil Boc, care în ultimul timp a devenit tare curajos, îmbărbătându-și colegii, punând etichete liderilor opoziției și promițându-le câștigarea alegerilor, te gândești la România parafrazând: "Frumoasă țară, păcat că are asemenea conducători!".

Când urmărești ce spune cel care conduce un Guvern al unui stat ce se vrea a fi un stat de drept, te cuprinde teama, teama că în țara ta, țară membră a Uniunii Europene, respectarea legii este un moft, nu o obligație.

În aceste zile, Partidul Democrat Liberal se confruntă cu o problemă de existență, după ce responsabilii săi au uitat să comunice Tribunalului București modificările produse la convenția națională din luna mai a acestui an, în termen de 30 de zile. Legea partidelor politice prevede, potrivit art.26, că, dacă nu s-au comunicat documentele, Ministerul Public va solicita Tribunalului București încetarea activității partidului și radierea sa din registrul partidelor politice.

În fața unei asemenea situații clare ca lumina zilei, Emil Boc vine cu o explicație uluitoare și aiuritoare. Cel care pretinde că este jurist ne spune că nu este nicio problemă, termenul de 30 de zile este un termen de recomandare, o invenție a lui Emil Boc, și nu unul de decădere.

Pentru orice om care știe să citească e clar că o asemenea interpretare este o prostie. Legea este foarte clară: ai greșit, plătești! Nu e vorba de nicio recomandare. Cugetările lui Emil Boc par a fi desprinse din doctrina Băsescu, rezultat al cultului personalității practicat în PDL.

Conform acestei așa-zise doctrine, nimeni nu e mai presus de lege, cu excepția Partidului Democrat Liberal, bineînțeles. Este doctrina răului, a imposturii, a ipocriziei și a minciunii.

Tăcerea vinovată a Ministerului Public care trebuia să acționeze imediat este tot o consecință a aplicării doctrinei Băsescu, o dovadă de servilism. Perpetuarea acestei doctrine este răul care ne pândește.

În încheiere, vreau să-i transmit domnului Boc, care vorbește despre termen de recomandare, că îi recomand prietenește să se întoarcă la o îndeletnicire care îi este mult mai la îndemână, mult mai familiară, și anume la iarba verde de acasă, la cosit, să bată coasa, să cosească iarba și să fredoneze "Când iese badea la cosit"...

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, bine că n-ați mai pomenit și dumneavoastră, ca domnul Băsescu, de Reagan și de Thatcher, că m-am gândit că până la urmă o să scriem în limba română smartem... nu știu cum era pe acolo... be cool și o să deschidem întotdeauna cu Imnul Marii Britanii până la urmă. Oricum, politica doamnei Thatcher se continuă și în România, nu? Acum mai avem de privatizat CFR marfă și CFR călători. Privatizăm și aviația, exact ce a făcut și doamna Thatcher, că nu cred că este ceva ieșit din comun. Domnul Berceanu închidea minele, cum făcea doamna Thatcher, privatizăm acum și gazele, ce o mai fi pe aici... Dacă mai avem ceva de privatizat, aflăm imediat.

Dați-mi voie să vă citesc lista colegilor care au depus în scris declarațiile politice: domnul Mircia Giurgiu, de la grupul parlamentar fără apartenență politică, domnul Ion Stan, domnul Florin Iordache, domnul Ioan Stan, domnul Gheorghe Ana, de la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, și domnul Eugen Nicolăescu, de la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
  Vasile Mocanu - declarație politică cu tema O toamnă fierbinte;

Domnule Mocanu, vreți să luați cuvântul în încheiere? Am început cu ieșenii, am continuat cu ieșenii și încheiem cu ieșenii. Și până la urmă o să mergem pe discursul "Ardi Iașiul!"... Cum era? "Ia ardi Iașiul!"

Domnule deputat, aveți cuvântul. Să fie o declarație fulminantă...

   

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "O toamnă fierbinte".

Ne așteaptă o toamnă fierbinte.

Bacalaureatul din acest an și criza gravă din sistemul sanitar românesc ne-au arătat că România a intrat într-o criză de timp care ne distruge viitorul. Educația și sănătatea, două dintre cele mai importante domenii ale unei societăți care se respectă, sunt în agonie. Dacă în următoarele luni nu se iau măsuri ferme de stopare a degringoladei din cele două sisteme, vom asista la un colaps total.

Actuala putere nu pare însă prea interesată de situație.

Partidul Democrat Liberal se arată mult mai preocupat să schimbe Legea electorală și să comaseze alegerile de anul viitor. Insistența cu care guvernanții pun aceste subiecte pe tapet pare deosebit de suspectă. Ce-i mână pe acești PDL-iști în luptă? Spaima că vor fi alungați de la putere? Teama că vor fi trași la răspundere pentru marile greșeli pe care le-au săvârșit în ultimii șapte ani? Sau pur și simplu dorința de neostoit de a rămâne permanent la guvernare, indiferent de mijloace?

"Țara arde și baba se piaptănă", spune o vorbă românească.

În timp ce actuala putere se chinuiește să inventeze tot felul de instrumente prin care să schimbe votul de anul viitor, populația privește cu groază iarna care se apropie. Desființarea subvenției pentru căldură îi va sărăci și mai tare pe români. Chiar dacă segmentul de populație cu venituri foarte mici va fi în continuare ajutat de stat, sute de mii de români, considerați niște "bogătani" de PDL, vor fi în pericol de a-și ceda tot venitul pentru încălzire.

În ultimii ani, PDL a transformat CET-urile într-un alt instrument electoral. În vreme ce centralele din orașele conduse de primari PDL au primit în continuare subvenții, cele din orașele cu primari din opoziție au fost lăsate de izbeliște. Este și cazul Iașiului, care se zbate să nu-i lase pe ieșeni fără căldură și apă caldă.

Așa-zisa reformă a PDL a însemnat până acum doar desființări de școli și spitale, concedieri masive de bugetari, lichidări de firme, tăieri de subvenții etc., măsuri care nu au făcut altceva decât să prăbușească nivelul de trai al majorității populației.

Dar un program de austeritate nu poate fi alcătuit doar din decizii rele. E nevoie în primul rând de soluții.

Partidul Social Democrat a arătat de fiecare dată că are și soluțiile, dar și oamenii potriviți pentru a rezolva multe probleme ale României. Am început deja să le prezentăm, iar românii sunt de partea noastră.

Așadar, ne așteaptă o toamnă fierbinte.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult. Așa cum am promis, am început cu ieșenii și închei cu ieșenii.

Doamnelor și domnilor, dați-mi voie să închid ședința de declarații politice de astăzi, 6 septembrie 2011.

Vă mulțumesc.

Vă urez o zi frumoasă, căldură ieftină, că aveți nevoie în toamna aceasta, și alegeri anticipate.

 
     

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Cezar-Florin Preda - declarație politică referitoare la prioritățile sesiunii parlamentare din această toamnă;

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Referitor la prioritățile sesiunii parlamentare din această toamnă"

Din punctul meu de vedere, sesiunea parlamentară din această toamnă este cea mai grea sesiune din actuala legislatură. Spun asta pentru că suntem pe ultima sută de metri a îndeplinirii tuturor angajamentelor luate, ca parlamentari, în fața cetățenilor.

Pentru actuala sesiune parlamentară avem o serie de priorități legislative necesare continuării reformelor începute în toate domeniile de activitate. Printre cele mai importante inițiative se află reorganizarea administrativă, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare și modificarea Constituției. Stabilirea consensului politic și luarea acestor decizii în Parlamentul României se impune în perspectiva reformei electorale, absolut necesară pentru organizarea unor alegeri corecte, transparente în vedere găsirii unor oameni pregătiți să conducă țara. Responsabilizarea noastră de către cetățeni trebuie să răspundă în final așteptărilor lor. Una dintre dorințele clar exprimate de români este reducerea numărului de parlamentari și trebuie să facem și asta.

Susțin ideea că alegerile trebuie organizate simultan, în toamna anului viitor, din mai multe considerente. Pentru a face legătura între prioritățile legislative, aș spune unul dintre argumente, respectiv acela că amânarea alegerilor din primăvară înseamnă să avem timp pentru reorganizarea administrativă. După experiența de până acum, cred că numai prin reorganizare teritorială vom fi capabili să atragem fondurile europene atât de necesare. Cred că dacă nu vom reuși să aducem acești bani în țară, să modernizăm societatea cu ajutorul lor, românii nu ne vor ierta niciodată.

A început o sesiune parlamentară foarte grea, avem proiecte importante de realizat, proiecte pe care românii le așteaptă de ani de zile. Sper să reușim să cădem cu toții de acord că trebuie să facem ce vor cetățenii și să găsim cele mai bune variante. Sper să se aplece și opoziția asupra acestor proiecte și să contribuie la realizarea lor, deși observ că din nou au ratat startul. Opoziția a anunțat ca prioritate pentru începutul actualei sesiuni parlamentare o moțiune, pe care sunt ferm convins că au schițat-o înainte să vadă legea așa cum e ea. Cred că noi, parlamentarii, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și maturitate și să facem tot ce depinde de noi să ducem la bun sfârșit proiectele de modernizare a României.

    Nicolae-Ciprian Nica - declarație politică intitulată Cine își asumă dezastrul de la bacalaureat?;

Domnul Ciprian-Nicolae Nica:

"Cine își asumă dezastrul de la bacalaureat?"

Guvernul României a hotărât, în data de 24 august 2011, să dubleze numărul de burse acordate elevilor și studenților din Republica Moldova, de la 2.150 de burse în anul școlar 2010-2011, la 5.000 burse în anul școlar 2011-2012.

Decizia anunțată de Guvern a fost imediat îmbrățișată de "bossul luminat" al educației din România, care a spus că se bucură că ministerul pe care îl conduce stabilește cu Republica Moldova "cea mai trainică legătură cu putință: legătura prin educație".

Pentru aceste locuri studenții și elevii moldoveni nu vor plăti taxe de școlarizare, iar unii vor primi și burse. Cele mai multe burse sunt prevăzute în învățământul universitar, la categoria "Studii universitare de licență (anul I)".

Și, pentru ca "legătura" să fie și mai strânsă, Ministerul Educației a anunțat că în perioada 31 august-10 septembrie se va organiza o nouă sesiune de admitere pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, în anul de învățământ 2011-2012.

Duminică, 4 septembrie 2011, Ministerul Educației a publicat rezultatele la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, iar rata de promovare la nivel național este de 16,6%.

Acest nou eșec al copiilor noștri nu pare să mai șocheze și să revolte pe nimeni. Mulți dintre specialiști îl anticipau chiar cu câteva săptămâni înainte, iar duminică, atunci când rezultatele au fost date publicității, reprezentanții inspectoratelor școlare județene au declarat, parcă citind de pe aceeași foaie, că "Rezultatele sunt normale!". Evident, o strategie de manipulare clară, dictată de Ministerul Educației pentru a calma o situație explozivă - cea care arată că mai puțin de un sfert din elevii care au dat sesiunea de toamnă au luat acest examen. Această situație este cu adevărat dezastruoasă dacă o comparăm și cu cea din vară, când doar 44,47% dintre elevi au luat bacalaureatul.

O situație gravă pentru bieții elevi pe care se fac experimente, pentru părinții acestora care sunt, probabil, debusolați și dezorientați. O situație "normală" însă pentru subalternii lui Funeriu care au transmis, fără a clipi și fără remușcări, "mesajele" venite de la minister.

De ce am prezentat toate aceste date și de ce am făcut aceste precizări? Deoarece vreau să trag un semnal de alarmă, pentru a nu știu câta oară, în legătură cu diferența dintre ceea ce spune și ceea ce face actuala putere și pentru a demasca strategia evidentă a PDL de a câștiga alegerile folosind orice mijloc: de la votul prin corespondență la plasa verde plină cu alimente de strictă necesitate, de la acordarea dublei cetățenii pentru moldoveni până la întărirea "legăturilor" cu un număr dublu de studenți bursieri de peste Prut într-un an pre-electoral.

Țin să precizez că nu am nimic împotriva cetățenilor Republicii Moldova și cu atât mai puțin împotriva unor copii cărora li se acordă o șansă de a studia în condiții mai bune pentru ei. Nemulțumirea mea vine de la modul în care Guvernul PDL își bate joc de propriul popor doar de dragul puterii.

Consider că nu este normal să îți bați joc de învățământ și, după un eșec monstru în vară, când rezultatele la bacalaureat au fost dezastruoase, să nu faci mai nimic pentru ca cei care au ratat acest examen să aibă o șansă reală de a promova în toamnă! Această atitudine este cea care trebuie să genereze indignare, la fel cum indignare trebuie să genereze și declarațiile reprezentanților ISJ care consideră "normale" rezultatele dezastruoase din această toamnă și care se lamentează spunând că elevii nu învață! Eu cred că elevii din România de astăzi sunt la fel ca și cei de acum 2-3 generații, care au luat bacalaureatul cu brio și care acum își fac planuri să se angajeze la companii străine. Cred că adevăratele probleme din învățământ nu sunt la elev, ci în alte zone, care ar trebui mai atent analizate și monitorizate. Problemele din învățământ sunt și cele legate de subfinanțarea acestui sistem, dar și de modul în care sunt tratați de PDL-iști profesorii de la catedră cărora li s-au tăiat sporurile și salariile.

Personal, sunt de părere că faptele celor din PDL arată clar că ei sunt dispuși să îi sărăcească pe români pentru ca apoi să le cumpere votul pe o plasă de făină sau că sunt dispuși să își bată joc de câteva zeci de mii de elevi de clasa a XII-a pe care să îi pice la bacalaureat pentru ca să obțină o mână de voturi de la studenții moldoveni care vin să facă facultățile în România, dar și de la familiile lor care, firește, se vor considera datoare să voteze cu Emil Boc și PDL.

Aceasta este "cheia" ediției din acest an a bacalaureatului și, indiferent de cât de buni erau copiii noștri, mulți fuseseră dinainte condamnați la a pica examenul pentru că trebuia să li se facă loc în universități viitorilor votanți ai PDL.

Cred că actualul Guvern PDL este în stare de orice și că, pentru reprezentanții săi în instituțiile statului, cuvinte precum: lege, dreptate, responsabilitate, echitate, solidaritate nu există.

Nu mă obosesc să îi cer demisia ministrului educației! Este mult prea arogant și autosuficient pentru a-și asuma eșecul rezultatelor de la bacalaureat și, în atare condiții, pentru domnia sa și pentru oameni ca domnia sa, nu putem vorbi despre principiile enumerate mai sus. Totuși, pentru simplul fapt că România este țară membră NATO și UE, acel "club select" în care ne-am dorit să intrăm, cred că măcar bunul-simț de a-și asuma eșecul acestor examene ar reprezenta un gest de minimă normalitate a ministrului de resort.

    Costică Macaleți - declarație politică având tema Insuficienți bani pentru spitalele botoșănene;

Domnul Costică Macaleți:

"Insuficienți bani pentru spitalele botoșănene"

Declarația mea politică se referă la subfinanțarea cronică a spitalelor din județul Botoșani.

Astfel, odată cu noua clasificare atribuită spitalelor botoșănene de către Ministerul Sănătății acestea au suportat o grea lovitură! Unitățile spitalicești au pierdut cel mai mult pe partea de finanțare, astfel ca sistemul sanitar botoșănean, și așa subfinanțat, devine din ce în ce mai bolnav.

Bugetele de venituri și cheltuieli arată că fondurile au scăzut dramatic. În ultima ședință de Consiliu Județean, consilierii au aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2011 ale unităților sanitare cu paturi din subordinea Consiliului Județean și este evident că spitalele vor avea de suferit din punct de vedere al finanțării.

Spre exemplu, bugetul cel mai mare pentru anul 2011, în sumă de 70,5 milioane de lei, îl areSpitalul Județean Mavromati. Cea mai mare unitate spitalicească din județ a fost clasificată provizoriu în categoria a III-a, cu plan de conformare până la finalul anului. Practic, pentru a rămâne în această categorie, va trebui făcută comasarea cu celelalte spitale. Dacă în trimestrul I Spitalul Județean a avut un buget de 23,05 milioane de lei, treptat, acesta a tot început să scadă, astfel că pentru ultimul trimestru din an bugetul este de 14,3 milioane de lei, din care 5,3 milioane de lei reprezintă cheltuieli de personal. LaSpitalul de Obstetrică și Ginecologie, bugetul din ultimul trimestru al anului s-a înjumătățit față de primul trimestru. Astfel, dacă pentru primele trei luni ale anului spitalul a avut un buget de 4,5 milioane de lei, pentru trimestrul IV bugetul este de doar 2,1 milioane de lei, din care 1,6 milioane de lei reprezintă numai cheltuieli de personal. Bugetul pe tot anul este de 12,1 milioane de lei.

Aceeași situație este și laSpitalul de Psihiatrie,care de la un buget de 4,8 milioane de lei în primul trimestru a ajuns la un buget de 2,4 milioane de lei în trimestrul IV, din care cheltuielile de personal sunt de 1,7 milioane de lei. Bugetul pe întreg anul este de 15,5 milioane de lei. Sanatoriul de Pneumoftiziologie de la Podrigaare pentru trimestrul IV un buget de 662.000 de lei, față de 834.000 de lei în primul trimestru. Cheltuielile de personal de la această unitate pentru ultimele trei luni din an sunt de 442.000 de lei. Bugetul pe 2011 este de 2,8 milioane de lei.

Cifrele vorbesc de la sine! Sub pretextul reorganizării și comasării spitalelor, se reduc dramatic sumele alocate acestora de la buget. Cunoaștem cu toții condițiile din spitale și că deja bolnavii și gândacii sunt "camarazi de suferință", împărțindu-și firimiturile de mâncare care poartă numele de rație zilnică de hrană. Dar să mai și tai de undeva de unde știi că este inuman să o faci, deja este nu numai un atentat la siguranța națională, dar și o dovadă de adevărat sadism și inconștiență criminală! Solicit renunțarea la aceste comasări inconștiente și alocarea de resurse financiare corespunzătoare tratamentului în condiții omenești a suferinzilor internați în spitalele din Botoșani!

    Dorel Covaci - declarație politică intitulată România și românii - cod portocaliu de sărăcie, umilință, deznădejde și ignoranță din partea puterii;

Domnul Dorel Covaci:

"România și românii - Cod portocaliu de sărăcie, umilință, deznădejde și ignoranță din partea puterii"

Intervalul de timp dintre cele două sesiuni parlamentare anuale mi-a permis să efectuez vizite în fiecare localitate-centru administrativ din colegiul pe care îl reprezint. A fost un prilej cu totul special de a întâlni oamenii în mijlocul problemelor cu care se confruntă și de a lua pulsul real, la fața locului, a ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a cetățenilor din județul Timiș.

Greutățile sunt recurente și aproape identice de la o comunitate la alta. Majoritatea românilor a resimțit regresul economiei în ultimul an. Gospodăriile au sărăcit și sărăcesc de la o zi la alta, și aceasta în situația în care, sub ochii fiecăruia, edilii susținuți de PDL "îndeasă" banii contribuabililor în proiecte aberante, inutile, dar atent încredințate spre execuție clientelei de partid, care trebuie să încaseze peșcheșul cuvenit pentru efortul financiar depus în campanie și să verse procentul necesar pentru noile runde de alegeri. Se construiesc fântâni arteziene, terenuri de sport, se plantează flori, se vopsesc fațade în culoarea simbol a puterii în localități în care nu există canalizare, apă curentă, drumuri sau dispensare. Activitățile firmelor partidului se numesc oficial investiții, dar în practică sunt simple donații din banii publici.

Cetățenii simt că plătesc dările față de stat fără ca aceste sume să se întoarcă sub formă de servicii de protecție socială, poliție, armată, sănătate, învățământ, infrastructură. Când ajung la pensie nu își mai permit să achite nici măcar pâinea sau întreținerea locuinței.

Se vorbește tot mai frecvent de rețele de mafii locale, interconectate la nivel național, care dețin monopolul tuturor surselor de venit. Locuri de muncă nu se mai găsesc la liber, pentru cei care nu au servit partidul, ci se tranzacționează doar pe sume considerabile de bani, care trebuie vărsate în pușculița portocalie.

Taxele și impozitele se scurg pe filiere paralele cu statul. Și după cum știm că paralele nu se întâlnesc niciodată, nici resursele colectate nu ajung la bugetul statului pentru a fi direcționate spre comunități.

Statul este doar un instrument al politicului. Interesant este că rețelele paralele (de stat și cele camuflate) sunt controlate de aceeași oameni ai puterii politice. Pentru a avea succesul și supremația asupra rețelei formale de stat, e necesar controlul asupra caracatiței contrabandei și evaziunii. E vital controlul asupra acestor rețele paralele, prin numirea șefilor care sunt însărcinați cu direcționarea veniturilor spre bugetul de partid. Se încasează bani puțini la buget, prin taxe mari, aplicate doar unor contribuabili, care se împing tot către economia neagră.

Se ajunge astfel la punctul în care statul nu-și mai poate onora obligațiile față de cetățeni, pentru a-și putea plăti, în schimb, datoriile față de clientelă.

Legile se aplică doar celor care nu se conformează intereselor puterii. Cei care nu dau mită sau încearcă să eludeze în orice mod caracatița mafiotă au de înfruntat același stat, prin pârghiile sale coercitive - poliția, justiția, fiscul.

În teritoriu, cei de la putere nu se mai interesează de problemele oamenilor de rând. Ei știu doar să se ploconească și să organizeze petreceri în cinstea și pentru distracția șefilor de partid, care le oferă în schimb garanții pentru păstrarea locului călduț. Acum e sezonul în care se pompează sume considerabile din banii publici pentru organizarea cu fast a zilelor localităților, în ciuda situației dezastruoase în care se află bugetele locale, într-un păienjeniș în stilul cazului Ridzi, care împușcă doi iepuri deodată: stinge pofta alegătorilor de muzică, dănțuială și oferă prilej de a dirija scurgerea grosului banilor pe culoare ascunse, spre filialele PDL. Mai toți capii puterii politice au acumulat averi nejustificate din exploatarea pozițiilor pe care le ocupă, nefiind împiedicați de legislația permisivă, incompletă și aplicată discriminatoriu.

O altă îngrijorare se referă la viitoarele alegeri. În 2009, la prezidențiale, între cele două tururi, a șocat o afirmație a echipei PDL: "Dacă diferența este de maxim 2 puncte procentuale, putem să întoarcem jocul. Până în 2 procente nu ne facem probleme, câștigăm alegerile". Nu putem decât să ne întrebăm pe ce se baza această siguranță și dacă nu cumva câștigarea alegerilor nu a avut în spate mașinăria electorală PDL-istă, care a oferit în contrapondere în străinătate un rezultat care "să repare" pierderea alegerilor în țară. Mai nou, ridicarea problemei votului prin corespondență parcă întărește certitudinea colectivă că în țara noastră cu greu vom mai avea rezultate electorale corecte și reale ale alegerilor, care să reflecte într-adevăr opțiunile cetățenilor.

Din nefericire pentru poporul român, actuala conducere, prin proiectele de lege pe care le propune, nu face decât să scoată în evidență dorința de câștigare a alegerilor viitoare, cu orice preț. Manipularea, mita electorală, șantajul, denigrarea adversarilor politici, racolarea parlamentarilor și primarilor din opoziție, precum și sărăcirea populației sunt strategii pe care le folosesc pentru a-și păstra puterea și privilegiile.

    Gheorghe Ciobanu - Trei priorități pentru actuala sesiune parlamentară: modificarea Constituției, legea electorală și reîmpărțirea administrativ-teritorială;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Trei priorități pentru actuala sesiune parlamentară: modificarea Constituției, legea electorală și reîmpărțirea administrativ-teritorială"

Mai este doar un an până la momentul alegerilor parlamentare. Ne aflăm, practic, în ultima parte a mandatului nostru și cred că trebuie să ne punem problema în ce măsură actualul Legislativ a avut o activitate eficientă. Cu sinceritate, afirm că în acest ciclu s-a derulat unul dintre cele mai importante procese de reformă a statului, de după 1990. Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, Codul muncii, codurile de procedură, Legea educației - toate au obținut votul Parlamentului într-o perioadă relativ scurtă de timp. Mai mult, a trebuit gestionată situația acordului cu Fondul Monetar Internațional și aprobate legi specifice pentru îmbunătățirea situației economice a țării.

S-au făcut foarte multe, dar nu s-a atins unul dintre obiectivele majore, trasate chiar de electorat. În 22 noiembrie 2009, românii au votat pentru un Parlament unicameral și maximum 300 de deputați. Eu cred că nu putem încheia acest ciclu legislativ fără să punem în aplicare voința cetățenilor. Pentru aceasta avem nevoie de modificarea Constituției și modificarea Legii electorale. Iată două obiective extrem de importante spre care trebuie să tindem în această sesiune parlamentară. Un proces atât de meticulos precum revizuirea Constituției are nevoie de timp, și plasarea acestei responsabilități într-un an electoral, cum va fi 2012, va face mult mai greu compromisul politic. De aceea, mi-aș dori ca deopotrivă puterea și opoziția să înceapă să lucreze asupra noii formule constituționale.

Revizuirea nu este doar un demers simbolic, ci unul de natură să stimuleze progresul în societatea și economia românească. Dacă la asta adăugăm extrem de probabila cerință a Comisiei Europene ca statele membre ale UE să introducă în Constituțiile proprii limitarea deficitului bugetar, ca măsură de prevenție în fața unei posibile crize a datoriilor suverane, vom vedea un tablou mult mai concret al necesității modificării Legii fundamentale.

Limitarea numărului de parlamentari la 300 este măsura deopotrivă a neîncrederii românilor în clasa politică, cât și a dorinței acestora de a avea un stat mai suplu și mai eficient. De-a lungul ultimilor ani, s-au purtat extrem de multe războaie politice în care cetățenii au fost mai degrabă elemente exterioare. Lungul șir de campanii electorale pornit în 2007 i-a îndepărtat pe aceștia de urne, iar rezultatele prezenței la vot sunt cât se poate de îngrijorătoare pentru democrația noastră. Iată de ce cred că odată cu modificarea Legii electorale trebuie să ne gândim foarte serios și la ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale. Cu siguranță, dacă oamenii ar fi chemați o singură dată la urne anul viitor, să voteze și pentru parlamentari, dar și pentru aleșii locali, prezența la urne ar fi mai mare și reprezentativitatea aleșilor va fi la fel.

În acest context general al discuțiilor legate de revizuirea Constituției și modificarea Legii electorale, e momentul cel mai potrivit să reluăm și dezbaterea privind reorganizarea administrativ-teritorială. Aceasta nu s-a împotmolit din cauza elementelor de natură utilitară, ci din considerente politice, mulți fiind îngrijorați de efectele pe care le-ar putea avea asupra vieții politice românești. Cum Constituția și Legea electorală nu pot fi adoptate decât în urma unui compromis politic, ar fi extrem de bine dacă în acest pachet ar fi inclusă și reîmpărțirea administrativă a României, pentru că este evident că doar acum se poate realiza. Dacă am amâna acest proces, în momentul în care s-ar reveni la el, ar trebui să vorbim din nou despre modificarea Constituției și a Legii electorale.

Acestea sunt cele mai importante trei priorități pe care clasa politică românească ar trebui să și le stabilească pentru actuala sesiune parlamentară. Sunt teme politice care pot genera efecte administrative majore. Dezbaterea lor nu trebuie grăbită. În măsura în care vom reuși să adoptăm toate aceste proiecte cred că, parlamentari ai puterii și opoziției, vom putea merge anul viitor în campania electorală, să le spunem românilor câte lucruri bune am făcut în acest ciclu legislativ.

    Gigel-Sorinel Știrbu - declarație politică având tema Bacalaureat 2011, sesiunea de toamnă;

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

"Bacalaureat 2011, sesiunea de toamnă"

După cum bine se știe, rezultatele la examenul de bacalaureat din sesiunea de vară au fost sub așteptările părinților, profesorilor și, nu în ultimul rând, al persoanelor care conduc destinele educației și cercetării în România. Astfel, elevii care nu au obținut o notă de trecere la examenul din sesiunea iunie a.c. s-au văzut nevoiți să-și încerce șansa în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat. Deși rezultatele din iunie au fost dezamăgitoare prin procentul mic al promovabilității, această nouă șansă reprezentată de sesiunea de toamnă a înregistrat cele mai critice cifre privind numărul mare de elevi înscriși și numărul infim de elevi care au reușit să promoveze examenul.

Pentru examinări au fost înscriși 109.595 de candidați, cu 40.000 mai mulți decât în anul anterior, majoritatea înscriindu-se pentru susținerea probelor scrise unde în vară au fost cei mai mulți picați. La această sesiune, din numărul de 109.595 de candidați înscriși aproape 90.000 nu au reușit să obțină notă de trecere, promovabilitatea fiind de 16%. La această sesiune au fost înregistrate mai multe fenomene, printre care amintim eliminarea din examen a 311 candidați, adică 240 la limba și literatura română și 71 la matematică, 95 dintre ei fiind eliminați pentru tentativă de fraudă. În ceea ce privește proba de matematică, foarte mulți elevi au plecat din examen după o oră și jumătate, după ce au predat lucrarea fără să scrie nimic. În ceea ce privește situația promovabilității din capitală și celelalte județe, procentul rareori trece de 20%. În București doar 18% dintre elevi au promovat, rezultatele fiind critice comparativ cu anul 2010, când în sesiunea de toamnă au reușit să promoveze circa 30% din numărul celor înscriși. Cea mai slabă rată a promovabilității a fost înregistrată în județul Maramureș, unde doar 8% au reușit să obțină note de trecere, iar cele mai bune rezultate au fost înregistrate în Suceava, unde înaintea depunerii contestațiilor 36,31% din numărul elevilor reușiseră să treacă examenul. Nu a existat nicio medie de 10, au fost 9 medii de peste 9, 352 de medii de peste 8 și 2894 de medii peste 7. Județul Dolj a avut cele mai multe medii peste 9 - 3 iar Bucureștiul a avut cele mai multe medii peste 7 și 8. În ceea ce privește județul Olt, rata de promovabilitate a fost de 11%, după ce în sesiunea din vară se înregistrase o rată de promovabilitate de 55,7%, Oltul fiind între primele 4 județe, după Harghita, Constanța și Brăila. În județul Olt, dintre cei 1.447 elevi care s-au prezentat la examenul de bacalaureat din toamnă, doar 169 au luat note de trecere. Au fost înregistrate două medii peste 8, treizeci de medii peste 7 și 137 de medii peste 6.

După cum lesne se poate observa, cifrele sunt foarte mici în comparație cu anii anteriori, ceea ce arată că sistemul educațional din România se află în colaps. Cauzele acestui regres sunt mai multe, începând cu remunerația dascălilor, continuând cu reducerea și chiar anularea sporurilor de deplasare, și terminând cu această nouă lege a educației, care este piatra de moară ce atârnă de gâtul sistemului de învățământ.

    Ion Dumitru - declarație politică având subiectul Pădurea, principala resursă a zonei montane, trebuie să devină principalul obiectiv al dezvoltării rurale;

Domnul Ion Dumitru:

"Pădurea, principala resursă a zonei montane, trebuie să devină principalul obiectiv al dezvoltării rurale"

Istoria demonstrează că pădurea a fost o componentă implicită a sistemului de agricultură denumit agrosilvo-pastoral. Până în secolul al XVII-lea pădurile acopereau între 2/3 și 3/4 din suprafața teritoriilor ocupate de români, oferind populațiilor locale cvasitotalitatea mijloacelor de existență: pășunile și fânețele pentru creșterea animalelor, lemne de foc, de construcție și materie primă pentru meșteșugari, vânat, fructe de pădure, ciuperci și nu în ultimul rând refugiu în vremuri de restriște.

Înmulțirea populației și dezvoltarea comerțului cu vite și apoi cereale au declanșat în secolul XVIII și în cel următor defrișarea masivă a pădurilor, pentru a face loc de pășune și apoi de arătură. Tăierile abuzive au continuat și în secolul XX până când în 1948, fondul forestier al României mai însuma 6.705 mii ha.

Regimul totalitar a naționalizat pădurile ca "bun al întregului popor" și le-a exploatat în folos propriu, cheresteaua și produsele manufacturate din lemn fiind printre produsele cele mai solicitate la export.

Evoluția fondului forestier în perioada regimului totalitar nu a fost una pozitivă, cu toate programele de împădurire derulate în epocă. Statistica vremii consemnează pentru fondul forestier național o suprafață de 6.446 mii ha în 1950 și 6.372 mii ha în 1989, cu 74 mii ha mai puțin.

În perioada postcomunistă, defrișările cu voie sau fără voie au continuat, pe seama acestora punându-se o mare parte din calamitățile naturale ale tranziției.

Statistic vorbind, fondul forestier național nu a suferit modificări semnificative după anul 1989. În schimb, acțiunile de refacere a pădurilor, respectiv împăduririle, au fost mult mai reduse.

Negocierile cu Uniunea Europeană au conținut doar prevederi vagi la subcapitolul Dezvoltare rurală, și anume măsuri de agromediu. De aceea, Guvernul României trebuie să ia măsuri urgente, conform Planului Național Strategic, și să rezolve criza patrimoniului forestier, prin creșterea suprafeței totale de vegetație forestieră de la 26,7% la 35%, cât este media Uniunii Europene, respectiv de la 0,25 ha pe cap de locuitor, la 0,35 ha/locuitor, cât este media în Uniunea Europeană.

    Marian Ghiveciu - declarație politică având tema Apicultura, o subramură a producției animale care poate fi rentabilă și cu profitabilitate;

Domnul Marian Ghiveciu:

"Apicultura, o subramură a producției animale care poate fi rentabilă și cu profitabilitate"

Ca vechime, albinăritul este o îndeletnicire ce se pierde în preistorie, iar stupăritul era cunoscut încă din antichitate, atât de către daci, cât și de neamurile înconjurătoare.

În epoca feudală albinăritul a constituit o ocupație de bază a locuitorilor din cele două principate române. Suzler (1781) îi numea pe cei din Țara Românească mari maeștri ai albinăritului, care știau să producă mierea cea mai limpede și curată și ceara cea mai apreciată pe piața Veneției.

Cu timpul, pe măsură ce s-au operat defrișări masive de păduri (principala bază meliferă) pentru a face loc la arătură, intensivitatea albinăritului s-a redus mult.

În primii 10 ani ai tranziției, atât numărul de stupi, cât și producția de miere au scăzut simțitor. Începând cu 2001, numărul de familii de albine a început să crească din nou, ajungând în 2005 la 930 mii de familii și la o producție totală de miere de 19.366 to, cu aproape 60% mai mare decât în 1989, aceasta datorită randamentului pe stup de peste 2,4 ori mai mare.

În anul 2010 producția de miere a fost de 22.222 to.

Producția de miere a României reprezintă 10% din producția Uniunii Europene și ceva mai mult de 1% din producția mondială.

Pentru perspectivă, Asociația Crescătorilor de Albine din România are programe ambițioase, ținând seama de potențialul melifer al țării. Se crede că la nivelul anului 2012, numărul familiilor de albine ar putea ajunge la peste două milioane, cu o producție marfă de circa 30.000 to, din care 20.000 to pentru export.

Consider că performanța sus-menționată nu poate fi atinsă curând, atât timp cât Guvernul nu realizează programul de împădurire, nu asigură modernizarea tehnologiilor de creștere și concentrarea și profesionalizarea apicultorilor.

    Mircia Giurgiu - declarație politică: Piața volantă în centrul Clujului;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Piața volantă în centrul Clujului"

Am salutat inițiativa primarului municipiului Cluj-Napoca de a organiza o piață cu produse agricole în centrul orașului și de a le acorda șansa producătorilor care nu au o masă în piețele de cartier de a-și vinde produsele.

Totodată, am aflat cu regret că piața volantă nu va mai funcționa pe locația mai sus amintită, urmând a fi mutată într-un cartier al municipiului Cluj-Napoca.

Țin să menționez faptul că am fost sâmbătă, 13 august 2011, în mijlocul celor care-și vindeau produsele în locul special amenajat pentru ei, iar producătorii români de etnie maghiară, ca și cei de naționalitate română, și-au manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că piața va fi mutată.

Aceeași opinie este împărtășită și de cumpărătorii români și maghiari. Este regretabil că o decizie bună a fost respinsă pe motive politice.

În aceste condiții, cred că ar trebui depuse toate diligențele pentru ca, în mod legal, piața volantă de produse agricole să rămână pe locația din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Inițiativa este susținută și de cetățenii români care domiciliază în străinătate, dar și de locuitorii municipiului Cluj-Napoca, aceștia inițiind o campanie de strângere de semnături în acest sens.

    Nicolae Bănicioiu - declarație politică intitulată Resursele epuizabile ale României făcute cadou;

Domnul Nicolae Bănicioiu:

"Resursele epuizabile ale României făcute cadou"

E greu să planifici politici publice viabile și stabile, e greu să relansezi economia națională, e greu să găsești bani pentru pensii și salarii, e greu să acorzi subvenții celor săraci când nu ai idee de ce e nevoie de asistență socială. E greu să guvernezi urmărind interesul național, însă e foarte ușor să crezi că, în postura de președinte, țara îți aparține și că o poți vinde pe bucăți.

România are zăcăminte de aur și de argint, zăcăminte care nu sunt exploatate și care, desigur, sunt un sac uriaș de bani pentru cei care vor tranzacționa marea afacere.

Proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană a devenit deja extrem de cunoscut, a fost îndelung discutat, fără însă ca cetățenii români să cunoască termenele, condițiile și beneficiile pe care statul român le-ar avea sau pe care, dimpotrivă, le-ar putea pierde printr-un contract păgubos.

Studiile de specialitate estimează bogăția de la Roșia Montană la aproximativ 300 tone de aur și 1.400 tone de argint, în condițiile în care rezerva actuala în aur a Băncii Naționale este de 103,7 tone.

Roșia Montană Gold Corporation, companie cu capital majoritar străin, înființată în 1997, a primit în octombrie 2000, prin transfer de la o companie de stat, licență de exploatare minieră a zonei, sub mandatul ministrului industriei și comerțului de la aceea vreme, Radu Berceanu. Preocuparea pentru acest proiect a rămas în curtea democrat-liberalilor, astfel încât în perioada în care a fost ministru al economiei, Adriean Videanu a declarat ca Proiectul Roșia Montană va fi inclus în Programul de guvernare. Aceasta preocupare are în spate interese personale și clauze contractuale păguboase pentru statul român.

În contextul unei afaceri de miliarde de dolari, făcută cadou de către guvernanți, președintele României se pronunță în favoarea exploatării miniere. Ce are acesta de câștigat? Probabil că mult mai mult decât ar avea statul prin redevența minieră de 4% prevăzută în ceea ce ar putea fi o lovitura cu impact negativ pe termen lung pentru România.

În iulie 2009 președintele Traian Băsescu a vizitat Roșia Montană. În campania electorală Traian Băsescu a declarat că nu se poate pronunța nici pro nici contra proiectului deoarece nu are la îndemână o concluzie clara a unor specialiști. Acestea sunt cuvintele lui Traian Băsescu de atunci «Nu o să intru nici în demagogia de a pune problema "Nu, nu se poate exploata" pentru că 80% din români spun să nu exploatăm, și n-o să intru nici în capcana de a spune "Sunt șase sute de tone de aur, două mii de tone de argint, este criză, hai să le exploatăm!". Deci, aștept o opțiune făcută de oameni de știință». Între timp, se pare că oamenii de știință s-au pronunțat sau s-a întâmplat ceva, pentru că nu am auzit de consultarea poporului român în această speță. Dacă domnul președinte știa în 2009 că 80% dintre români se opun, acum câți români sunt de acord? Sau acum, în 2011, nu mai contează opinia poporului?

Eu consider că este necesară consultarea poporului român în aceasta speță, vorbim despre zăcăminte de aur și argint, zăcăminte care odată exploatate nu sunt regenerabile, iar o greșeală în acest moment ar fi imposibil de reparat. Dacă într-adevăr președintelui Traian Băsescu îi pasă de bugetul României și de această țară, dacă își iubește și își respectă poporul, atunci ar trebui să fie de acord cu organizarea unui referendum popular pe această temă.

Pe lângă redevența pe profit de doar 4/% pe care statul român ar primi-o în condițiile contractului actual, revedență al cărui nivel este jenant, ar mai fi două probleme. Prima constă în perioada de exploatare minieră de 16 ani. Pentru că este vorba despre resurse epuizabile ar trebui să discutăm și despre dezvoltare durabilă, or, dacă în 16 ani o să fie extras tot aurul cred că asistăm la o dovadă de inconștiență din partea autorităților. A doua problemă se leagă de investițiile în mediu și de acoperirea pagubelor în cazul unui dezastru ecologic, iar conform clauzelor bine ascunse din contract, acestea ar reveni statului român. Cu alte cuvinte, din exploatarea aceasta statul român ar putea să cheltuiască mai mulți bani decât ar câștiga.

Având în vedere faptul că exploatarea zăcămintelor miniere, și mai ales modul în care aceasta va fi făcută, va afecta viitorul României, consider că este necesară organizarea unui referendum, iar domnul președinte, care s-a pronunțat de atâtea ori în favoarea consultării poporului, mă aștept să adere la acest demers.

    Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică având subiectul Guvernul lasă în frig milioane de oameni;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Guvernul lasă în frig milioane de români"

Sărăciți de guvernarea portocalie, după doi ani de tăieri și măsuri iresponsabile, românii trebuie să îndure o altă decizie aberantă a Guvernului Boc: eliminarea subvenției pentru căldură. Pentru cetățenii din zona urbană, aceasta înseamnă că prețul la încălzire se va dubla în iarna care vine.

Sunt absolut convins că Băsescu & Boc nu s-au gândit la cei mai mulți dintre români. Oamenii vor fi nevoiți să taie din banii pentru medicamente, pentru hrană, pentru copii, astfel încât să poată plăti facturile la întreținere! Sau să trăiască în frig și să se spele o dată pe săptămână.

La nivel național, diferența dintre costul de producție al gigacaloriei și costul facturat către populație ajunge până la 150%. Noile costuri vor fi greu de suportat chiar și de către persoanele cu venituri mai mari, dar ce vor face pensionarii? Sunt în jur de un milion de pensionari care au pensii de peste 786 de lei. Cei mai mulți dintre ei au venituri modeste, însă nu vor mai beneficia de ajutoare la încălzire. Ce vor face familiile tinere? Cum se vor descurca oamenii care nu au un loc de muncă? După cum știți, aproape 740.000 de locuri de muncă s-au pierdut din 2009 și până azi. 740.000 de oameni nu au un venit. 740.000 de familii sunt afectate de măsurile acestor guvernanți incapabili să găsească o soluție prin care viața românilor să se schimbe în bine, nu în rău.

Acum Guvernul se spală pe mâini și lasă primăriile și cetățenii să suporte costurile. Primăriile vor acorda ajutoare celor cu venituri foarte mici. Banii pentru ajutoare nu acoperă subvenția, iar costurile vor crește pentru toți românii, indiferent de veniturile pe care le au. Desigur, primarii noștri nu vor primi niciun leu în plus, așa cum nu au primit niciun leu în ultimii doi ani de la acest guvern incompetent. Actuala guvernare nu i-a tratat niciodată egal pe toți cetățenii României, iar această măsură este un atac direct la populația care nu a votat până acum PDL. Eliminarea subvenției reprezintă un instrument de presiune în mâna PDL pentru viitoarele alegeri. Românii din localitățile conduse de primari ai opoziției vor fi cei mai crunt loviți de această măsură.

În plus, și modalitatea de acordare a ajutoarelor, în funcție de bunurile mobile sau imobile deținute, este o aberație. În acest moment, primăriile nu pot calcula nici cuantumul, nici numărul celor care urmează să primească ajutoare de la autoritățile locale, până când Guvernul nu publică normele metodologice ale deciziei adoptate. E posibil ca mâine să ne anunțe Guvernul că mașina de spălat este un semn de bunăstare, prin urmare, toți deținătorii de mașini de spălat sau de frigidere sunt tăiați de la ajutoare.

Sunt de acord cu ideea că ajutoarele la încălzire nu trebuie să ajungă la cetățenii care au venituri suficiente pentru a-și plăti facturile, însă trebuie să știți faptul că cei care au bani și-au putut permite o centrală proprie. Prin urmare, cei ce depind de sistemul de încălzire centralizat sunt, în marea lor majoritate, oameni care au nevoie într-adevăr de ajutoare la încălzire. Oricum, anunțul oficial al Guvernului vine târziu pentru oamenii care vor dori să se debranșeze, mai ales că în anumite localități acest proces este extrem de anevoios. În aceste condiții, mulți cetățeni vor fi obligați să rămână racordați la sistemul centralizat de încălzire, chiar dacă doresc să se debranșeze.

Subliniez încă o dată că eliminarea subvenției la întreținere este o măsură antisocială, luată fără o analiză serioasă, fără a se ține cont de realitate. Guvernul Boc își bate joc de poporul român care a fost sărăcit, înfometat și adus în sapă de lemn de o gașcă de indivizi fără scrupule, care nu face decât calcule electorale meschine. Nu vedem nicio soluție de creștere economică, nicio investiție notabilă sau vreun progres în absorbția de fonduri europene. Obsesia amputării veniturilor populației este singura strategie a Guvernului Boc.

Măsura noastră, a USL, este să luptăm pentru drepturile românilor. Dacă Guvernul Boc îi desconsideră pe cetățenii acestei țări și bagă mâna în buzunarul oamenilor, noi suntem datori să-i blocăm. De aceea vom iniția o moțiune simplă pe tema eliminării subvenției la căldură în săptămânile următoare. Dacă nu vom avea sorți de izbândă, echipa USL va depune în Parlament un proiect de lege pentru reducerea la 9% a TVA-ului aferent gigacaloriei, astfel încât cetățenii din zona urbană să suporte mai ușor această creștere aberantă a prețului la căldură.

    Mircea-Gheorghe Drăghici - declarație politică privind derapajele din limbajul politic contemporan;

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Derapajele din limbajul politic contemporan"

În ultima perioadă, în România sunt la modă scandalurile politice și jignirile fără limite de bun-simț și fără orice urmă de demnitate. Atacurile la persoană și cuvintele vulgare mai ceva ca la ușa cortului au devenit laitmotivul reușitei pe scena politică. Vrei să fii tare în PDL? Scoți câteva înjurături despre opoziție, faci pe bufonul, arunci cu noroi în toți și în toate și devii automat vedetă PDL-istă de prim rang!

Politica nu înseamnă jigniri la adresa familiei sau a legilor statului și nici nerespectarea Constituției sau afaceri între firma familiei și instituția de stat în fruntea căreia te-au trimis voturile electorilor.

De ceva vreme, limbajul violent, insultător, ține loc de proiect politic pentru majoritatea utilizatorilor lui, inclusiv la Traian Băsescu. S-a creat iluzia că succesul lui în politică este urmarea firească a violenței cu care și-a atacat adversarii. Și mai toată lumea s-a repezit, la stânga și la dreapta, să imite un "model de succes", numai că violența de limbaj a ucis dialogul politic.

Dezechilibrele politicii românești sunt tot mai evidente. Aproape că nu este lider al puterii care nu iasă în față cu un vocabular destul de restrâns, format, în esență, din cuvinte obscene, triviale și total nepotrivite pentru un politician, o persoană publică, menită să fie în slujba oamenilor.

Modelul negativ al tipului de personalitate introdus de Traian Băsescu în politica actuală de la noi, care presupune "golăneală", "șmechereală" și mitocănie urbană, face ravagii mai mult decât oricând.

În această vară, mai precis în iunie, Partidul Democrat Liberal invita opoziția la dialog, pentru a pune capăt "violenței" și "degradării" limbajului unor lideri politici: "Sunt încă oameni care cred că, exhibând ura, câștigă electoratul", spunea atunci purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

"Îi lăsăm să viseze frumos și dimineața le-o tragem!", la asta s-a rezumat transpunerea în practică a dezideratului PDL-list. Ca de fiecare dată, una spun și alta fac. Enunțul constituie noua filozofie cu care liderii PDL au încercat să-și mobilizeze tinerii activiști la școala de vară a partidului. Lansată de secretarul general al partidului, Ioan Oltean, maxima amintește de limbajul președintelui Traian Băsescu, care la anunțarea alegerilor pentru primăria Capitalei de acum 10 ani se adresa, euforic, unui adversar nevăzut: "M..., ți-am spus". Politică mai fără obraz, mai fără onoare și bun-simț nici pe vremea fanarioților nu cred că era!

De fiecare dată când se apropie alegerile, politicienii portocalii scot de la naftalină arsenalul cu cuvinte grele într-o încercare de a convinge că ei sunt cei "șmecheri".

"Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim" - fiecare generație, la vremea ei, a învățat la școală această expresie celebră. Astăzi însă după două decenii de libertate, limba română cea "dulce și frumoasă" s-a transformat în "ciocu’ mic", "țigancă împuțită", "găozari"!

În politica actuală găsești acum jigniri pentru orice ocazie. Se practică un limbaj jignitor și ofensator, iar dacă vrei să-l definești suburban ești amabil. Acest discurs nu mai poate continua și, dincolo de ofensele și jignirile personale, produce un rău în sistemul social românesc.

Este inadmisibil să promovăm în dialogul dintre oamenii politici obscenități și afirmații calomnioase, tocmai de aceea, la început de sesiune parlamentară, cer tuturor colegilor care cred în respect, bun-simț și politețe să sancționeze dur mojiciile din limbajul actual, iar românilor să nu mai accepte astfel de derapaje ale oamenilor politici.

    Eugen Bejinariu - declarație politică cu titlul Legalizarea conduitei de succes a PDL în alegerile viitoare;

Domnul Eugen Bejinariu:

"Legalizarea conduitei de succes a PDL în alegerile viitoare"

Campania electorală pentru alegerile locale și parlamentare a PDL a început, iar rezultatul lor a fost anunțat prin declarația domnului Emil Boc care ne-a comunicat că singura formațiune politică în măsură să obțină peste 50% din voturi este PDL. În acest scop se lucrează în prezent.

Prima măsură privește comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Alegerea primarilor, a președinților Consiliilor județene și a consilierilor locali, care în campania electorală vin cu obiective, promisiuni și programe cuprinzând pietruirea, asfaltarea sau repararea drumurilor, podurilor și podețelor etc., odată cu alegerea deputaților și senatorilor care au datoria de a elabora și adopta legi pentru România este un amestec politic și managerial eterogen, confuz și profund greșit.

Ca urmare, PSD și, respectiv, USL se declară împotriva acestei decizii politice greșite doar în favoarea PDL, și o respinge categoric.

O altă măsură privește reducerea numărului de parlamentari și pentru care PSD a depus un proiect de lege. Votul prin corespondență va face posibilă chiar și depășirea promisiunii domnului ministru Teodor Baconschi de a aduce un milion de voturi din diaspora pentru PDL la viitoarele alegeri, iar prin noile reglementări din Legea electorală se vor introduce peste tot în secțiile de votare oamenii coaliției de la guvernare, dacă această coaliție se va menține până atunci.

Eforturi mari s-au depus pentru adunare de bani. Aceste eforturi continuă. În campania electorală punga portocalie sau verde și plicul vor deveni cele mai puternice dintre "argumente", pentru a convinge cetățenii sărăciți din mediul rural să voteze pe filantropii politici - liderii PDL și UNPR. Realitatea social-politică este însă alta.

În comunicarea noastră cu cetățenii aflăm și stări de spirit, și nemulțumiri, dar și multe, foarte multe reacții justificate ale cetățenilor care se vor exprima la urna de vot, fie el și uninominal, într-un singur tur de scrutin, comasat, și dirijat politic de putere. Cetățenii nu mai suportă apăsarea, imperativele, nedreptățile și nesocotirea normelor democratice.

Sub înrâurirea politică a USL, într-o atmosferă de bună comunicare, cu înțelegerea corectă a ceea ce s-a întâmplat în România în anii de "democrație uninominală" de 7 ani și cu dorința intrării într-o lume a democrației autentice, cetățenii, și cei tineri, și cei mai în vârstă, vor vota candidații PSD, PNL și PC. Va fi un moment important pentru revenirea la normalitatea vieții politice în România. În acest sens vom acționa și milita noi, cei din USL, și toți cei care poartă în ființa lor valori morale românești adevărate. Avem în vedere nu numai marea mulțime dezamăgită și revoltată a cetățenilor, ci și oamenii care până acum au tot fredonat "Să trăiți bine!"

Votul cetățenilor la viitoarele alegeri parlamentare va fi, într-un fel, o nouă revoluție care va înlătura dictatura portocalie din România, așezată în structuri și norme clamate a fi democratice.

    Ion Stan - declarație politică intitulată: Cum să înțelegem ce ni se întâmplă: Traian Băsescu - agent de influență?;

Domnul Ion Stan:

"Cum să înțelegem ce ni se întâmplă: Traian Băsescu - agent de influență?"

Nu-mi face deloc plăcere sa fac declarații politice pe seama faptelor neavenite ale președintelui republicii, dar dânsul simte tot mai des nevoia să fie în atenția critică a concetățenilor și, mai nou, și a cancelariilor străine, de la Est la Vest și de la Nord la Sud.

Așa de exemplu, mai zilele trecute, deloc inspirat de numele bulevardului de pe latura de miazănoapte a Palatului Președinției, a stabilit un dead-line de trei ani pentru ca micii oameni de stat din fruntea Franței, Italiei, Germaniei și Marii Britanii să devină la fel de mari, de înțelepți și vizionari, precum Traian Băsescu, pentru a repune pe tapet, precum Bonaparte, proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei.

Când asemenea idei nu vă aparțin, dar vă folosiți de poziția oficială pentru a le promova în spațiul comunicării publice internaționale, se cheamă că sunteți în rețea. În rețeaua de influență a unui grup de interese, ca agent al acelei entități, alta decât România, a cărei suveranitate, independență, unitate și integritate ați jurat să le apărați. O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui prosperitate ați jurat cu mâna pe Biblie și pe Constituția României.

După mulți ani de tăcere în chestiunea concesionării minelor de aur, o problemă ce ne divizează și contrapune opiniile la nivel național, evidentă fiind opoziția față de nefericitele soluții acceptate de reprezentanții statului, într-o conjunctură parcă anume așteptată, președintele iese în lumina reflectoarelor și se pronunță în favoarea concesionărilor. Fără să fie stabilite, elaborate și decise condițiile prealabile! Pe bună dreptate, asemenea declarații pot fi suspectate de a fi expresia unor interese ascunse. Ca și anterior, același comportament tipic al agentului de influență.

Astfel de gesturi nu sunt gratuite. Istoria este ticsită de statele de plată ale agenților de influență, iar cadeților din academiile serviciilor de informații și poliției le sunt date exemplele de prim rang, pentru a nu le fi teamă să caute și să dovedească această specie periculoasă de agenți, tocmai acolo unde pot provoca răul cel mai mare, adică în cancelariile puterii.

Ca să nu fiu acuzat de lipsa argumentelor, fie-mi îngăduit să recurg la un citat de manual:

"Agenții de influență. Prima categorie, de nivel înalt, este compusă din conducători politici, militari și economici, sindicali, înalți prelați și alții asemenea, implicați în crearea evenimentelor ce se doresc influențate. Astfel de agenți au fost: regele Hussein al Iordaniei, foștii președinți ai Libanului, Bashir Gemayel, Egiptului, Anwar El Sadat, al Republicii Costa Rica, Jose Figuerez, al Mexicului, Gustavo Diaz Ordaz și Luis Echeveria, Giovani Battista Montini (Papa Paul al Vl-lea), Karol Wojtyla (Papa Ioan-Paul al II-lea), Mihail Gorbaciov (...) Recompensarea serviciilor efectuate de asemenea agenți se face cu bani, dar și prin contraservicii: instruirea și dotarea gărzilor personale, furnizarea de informații despre opoziție, logistică și metode pentru influențarea rezultatelor alegerilor (3 milioane în campania lui Eduardo Frei, Chile, din 1964), campanii de presă, crearea majorităților parlamentare pro sau contra, acordarea de diverse alte facilități."

La anul vom avea alegeri. Nu întâmplător am ales citatul de mai sus cu referire la malversarea opțiunilor electorale. Dacă s-a ajuns în situația disperată a nevoii de perpetuare a actualei coaliții de putere pe seama rezervelor de aur și a altor resurse prețioase încă neexploatate ale României, atunci ne-am putea găsi într-o împrejurare de o gravitate ale cărei precedente în contemporaneitate au generat mari tulburări politico-sociale și războaie civile.

Agenții de influență din rândul șefilor de state figurau în deconturile "agențiilor" cu rente viagere anuale de ordinul zecilor de mii de dolari, între 35.000 și 70.000 (n.n. - într-o perioadă în care salariul președintelui SUA nu depășea 150.000 de dolari). Meritele speciale le puteau fi recompensate cu elicoptere, cai de rasă și femei seducătoare. Evident, în misiune de soții ori concubine (Mihai I, fost rege al României, a primit avion, automobil și o... roșcată!). Cât de puțin este cotată o țară la bursa trădărilor naționale!

În țările unde șefii de state au fost agenți de influență nu au existat decât perioade efemere de stabilitate, regimul politic a căpătat caracteristici despotice, parlamentele au devenit instituții de prostituție politică, legea a devenit măsura de voință a camarilelor politice, sistemul educațional a devenit un incubator de clone, elitele necorupte de putere au ales calea exilului, milioane de cetățeni au emigrat, trezoreriile au fost secătuite de marii actori ai corupției politice, iar viitorul națiunilor amanetat cămătarilor internaționali.

Mai nou, consecință a depolarizării ordinii internaționale, pe scena factorilor de presiune și a amenințărilor au apărut noi actori, între care rețelele criminalității organizate transnaționale, clanurile mafiote, grupuri de interese economice nelegitime, asasini economici. Așadar, agenții de influență nu trebuie neapărat prezumați ca fiind ai unor puteri ori organizații străine inamice.

Dacă din toate acestea ni se întâmplă și nouă câte ceva, ce să înțelegem? Că România nu are conducători independenți în decizii, iar puterea a fost fraudulos încredințată unor agenți de influență?

    Mircea Irimescu - declarație politică cu tema: Politica pătimașă;

Domnul Mircea Irimescu:

"Politica pătimașă"

Ne aflăm la începutul unei noi sesiuni parlamentare, probabil penultima a acestei legislaturi. În aceste împrejurări se impune o întrebare: ce poate aduce ea pentru ușurarea vieții celor ce-și simt povara imposibil de dus?

Experiența sesiunilor trecute nu ne permite un răspuns încurajator. Restanțele legislative, cele mai multe, urmăresc sprijinirea "reformei" pe care o duce Guvernul. Iar reformă (puțini au rămas naivii ce pot crede și altceva!) înseamnă acum diminuarea cheltuielilor sociale ale statului. Posibilitățile de consum se vor reduce, îngrijorările se vor agrava.

Limpezirea condițiilor de desfășurare a viitoarelor alegeri ce se așteaptă de la actuala sesiune parlamentară nu se va produce în acest an, iar, dacă se va produce, nu va fi mângâietoare pentru nimeni. Nu eficiența selecției viitorilor parlamentari interesează, ci întărirea celor deja tari din politică și aceeași marotă a disperării: reducerea cheltuielilor. Nu se va sinchisi nimeni de lovitura pe care o va primi democrația, încă o fata morgana pentru un popor surprinzător de atașat de bizantinism. De altfel, la noi doar se mimează jocul democratic. Marile decizii se iau de 2-3 persoane sus-puse ce știu a mânui cum se cuvine "disciplina de partid".

Mari proiecte legislative referitoare la domeniile importante ale vieții sociale (pregătirea și ocuparea forței de muncă, sănătatea, cercetarea științifică, valorificarea potențialelor de orice fel, asistența socială, valorile naționale, amendarea Constituției) nu vor fi sau, câte vor fi, nu vor schimba tenta spre sumbru a viitorului nostru. Modificări de conjunctură, ajustări pentru crearea de avantaj politic pentru putere, îngreunarea accesului la pâine pe calea pensiilor, lefurilor și stipendiilor bugetare.

Nu este de așteptat nici îmbunătățirea raporturilor parlamentare dintre putere și opoziție. Aceeași lipsă de încredere și de conlucrare va domni în legislativ. Topul priorităților politice va fi dominat de interese de partid. Cele publice vor mai aștepta. O temă legislativă majoră ca aceea a organizării administrative a țării va fi tratată ca o banală luptă pentru os politic.

Solidaritatea națională este o chestiune desuetă, ce nu intră în vederile oamenilor politici "ancorați în realitate". Intoleranța politică este o trăsătură comportamentală a majorității liderilor partidelor parlamentare și a președintelui României.

Nu-i sigur că opoziția va fi capabilă în viitoarea sesiune să provoace vreo schimbare a cursului vieții politice din țară, asta în ciuda faptului că tendința de distanțare de actuala putere a UDMR-ului este tot mai evidentă.

Multe dispute parlamentare se vor da pe teme legate de politica de dezvoltare a Guvernului. Postulatul că investițiile publice sunt factor eficient de combatere a crizei economice, spre disperarea opoziției care se vede înlăturată de la importante resurse financiare, va fi speculat exclusiv în favoarea puterii politice care dorește să intre în viitoarele confruntări electorale cu imaginea de bun gospodar, cu activiști bogați și fonduri îndestulătoare pentru perpetuarea în fruntea bucatelor. Ce se economisește prin reducerea cheltuielilor sociale se transferă, prin risipa controlată din lucrările publice, în conturile și buzunarele celor puternici. Instituțiile în drept ale statului se pare că nu vor afla nici în actuala sesiune că aici sunt locuri de fraudă cu impact asupra siguranței naționale.

Pe plan extern, statul român nu va fi capabil să se împrumute ieftin, nu-și va ajuta mai mult cetățenii care trudesc în țările Europei, nu va dobândi niciun spor de respect de nicăieri. Relațiile cu Ucraina și Moldova nu se vor îmbunătăți, dușmăniile cu care plătim obediența față de SUA se vor înteți. Vom cumpăra bani, petrol, gaze și altele la prețuri de spoliere.

Tradiția de guvernare a țării noastre tinde a nu fi eficientă, ci doar nefastă. Îngăduirea răului, nechibzuința, jefuirea bunurilor publice, clientelismul devin la noi permanente și comune. Statul este perceput de cetățenii săi ca un dușman; consacrarea lui ca unul de drept se amână sine die. În numele statului se fac toate la noi: marile abuzuri, marile fraude, marile nedreptăți.

Spre amărăciunea celor care mai așteaptă ceva bun de la ea, politica românească va fi tot un domeniu al inconsecvențelor, intereselor personale și de grup și al incorectitudinilor. Va fi așa cum o facem de la începuturile vieții noastre parlamentare: pătimașă. Când va sosi viitorul capabil să o schimbe e greu de precizat. În tot cazul, nu în actuala sesiune parlamentară.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: Turismul în Roșia Montană;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Turismul în Roșia Montană"

Ați fost vreodată la Roma la Coloseum? Ca să mă uit la câteva pietricele expuse acolo, am plătit 15 euro. Pietricele alea fac parte din istoria lor. Ei au promovat istoria lor, acum vin vizitatori și plătesc ca să se uite la niște pietre, noi de ce nu putem sau nu vrem să promovăm zona? Deja există multe monumente din vremea romanilor, există muzee, avem tot ce trebuie și oamenii care vizitează zona plătesc să vadă pietre din aur, nu niște pietre simple. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume au auzit de Roma, dar de România câți au auzit? Sunt sigur că mai puțin de 5% dintre români știu unde e Roșia Montană sau ce e aia Roșia Montană. Decât să plătească să dea la televizor reclame mincinoase și stupide despre proiectul Roșia Montană, mai bine cu banii ăia ar promova turismul în Roșia Montană.

O să ajungă Roșia Montană ca Petrom, OMV a cumpărat stațiile peco, depozitele de carburanți și rafinăriile, dar petrolul de unde îl ia? Din Austria? Are Austria zăcăminte de petrol? Nu are zăcămintele de petrol, le iau gratis de la noi.

Tot ce se vrea să se facă acolo e prostia și hoția guvernanților, au vândut tot ce era bun și profitabil din România (fabrici, uzine, Petrom, BCR, CEC, Electrica și multe altele). Acum vrea să dea și aurul, tot ce avem se duce la străini și vor să ieșim din criză, împrumută bani de la FMI și suntem datori vânduți, ne vindem singuri și o să ajungem robi în țara noastră.

Dacă tot vor să scoată aurul de acolo... să îl scoată românii și toți banii de pe el să îl ia România... nu 20% românii și 80% străinii!

Dacă tot sunt așa de multe comentarii că oamenii vor autostrăzi... oare ei nu au învățat matematica la școală? Cât e mai mult: 20% sau 100%? Nu se fac mai multe drumuri și autostrăzi cu 100% cu banii de pe aur decât cu 20%? Propun ca celor care sunt de acord cu acest proiect, după ce se termină de scos aurul, să li se doneze acolo un teren cu multe hectare pentru un cimitir și câteva terenuri ca să își construiască acolo fabrici de monumente funerare și stațiuni turistice și balneare de tratament, apoi cei care au fost de acord cu proiectul să facă baie în iazurile sau lacurile de cianură.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: Soluții pentru Roșia Montană;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Soluții pentru Roșia Montană"

Considerăm că un proiect minier de anvergură, ca cel propus de RMGC la Roșia Montană, poate dăuna grav turismului din zona bazinului Arieșului. Spre deosebire de proiectul minier propus de RMGC, dezvoltarea turismului și a micilor afaceri conexe ar conduce la locuri de muncă sustenabile și la dezvoltarea și stimularea spiritului antreprenorial, aducând cu adevărat prosperitate pe termen lung locuitorilor zonei.

O soluție mult mai potrivită pentru dezvoltarea durabilă a zonei ar fi, de exemplu, lansarea unui program turistic masiv, cu sprijin guvernamental, pentru exploatarea ecologică a aurului de la Roșia Montană, utilizându-se exclusiv metodele vechi, tradiționale, similar "goanei după aur" din California secolului al XIX-lea. Un astfel de obiectiv turistic ar putea deveni unic în lume și probabil ar atrage masiv turiști care, în termen de câteva decenii, ar putea aduce profituri chiar mai mari decât exploatarea aurului din subteran.

Agro și ecoturismul au în zona Roșia Montană un potențial major. Acestea ar putea asigura, odată cu atragerea masivă a turiștilor, o sursă importantă de venit locuitorilor zonei. Pentru a stimula dezvoltarea turistică, statul trebuie să asigure drumuri decente de acces, să susțină zona prin publicitate și prin programe de informare atât în țară cât și în străinătate.

O altă ramură economică importantă cu potențial deosebit o reprezintă prelucrarea lemnului. Statul trebuie să se implice activ pentru limitarea exportului de material lemnos brut și să stimuleze prelucrarea locală a lemnului, care aduce valoare adăugată mult mai mare. O posibilitate o reprezintă acordarea de stimulente fiscale fabricilor de mobilă și axarea suplimentară a exploatării lemnului care nu este însoțită de procesul de prelucrare până la stadiul de produs finit cu valoare adăugată mare (mobilă, elemente de decor etc.).

În fine, pe lângă turism și prelucrarea lemnului, poate fi stimulată și creșterea de animale și fabricarea produselor lactate, în special pentru zona Apusenilor. Statul ar putea stimula dezvoltarea de mici întreprinderi de creștere a animalelor prin metode ecologice, fiind avantajate de zona montană și de pășunile extinse deja existente. Printr-o coordonare locală eficientă, aceste afaceri pot fi cuplate cu cele din turism, asigurându-se un consum constant și susținut. În plus, datorită zonei montane și tradițiilor culturale, se pot fabrica produse deosebite, cu specific local, care să fie atât consumate de turiști, cât și exportate, dacă printr-un program consistent și susținut pe termen mediu se pot crea piețele externe de desfaceri.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: Probleme economice și în 2012;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Probleme economice și în 2012"

România se va confrunta și în 2012 cu o serie de probleme economice și sociale atât în urma crizei care a lovit greu țara noastră, cât și ca urmare a ineficienței soluțiilor pentru a o combate, propuse de Guvernul Boc.

Fără măsuri de relansare economică și de creare de locuri de muncă ne așteaptă cădere economică și în 2012, de 0,5%.

Majorarea taxelor nu are impactul așteptat în România din cauza evaziunii fiscale, astfel că ne va impune reducerea cheltuielilor.

Când s-a luat măsura creșterii TVA cu 24%, fostul ministru al finanțelor a afirmat că se mizează pe încasări de 3,5-4 miliarde de lei în plus la buget.

Guvernarea portocalie a trecut de la creșterea pe consum și importuri din perioada 2005-2008 la creșterea pe datorie.

Măsurile de austeritate vor determina creșterea automată cu aproximativ 400.000 a numărului românilor situați sub pragul sărăciei.

România a devenit a doua țară a UE din punct de vedere a inegalității veniturilor.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: Dezvoltarea agriculturii românești;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezvoltarea agriculturii românești"

Zi de zi suntem bombardați cu știri despre scumpirea alimentelor de bază, despre evaziunea fiscală în domeniul agricol, terenuri arabile necultivate din lipsă de mijloace, gospodării rurale ruinate, țărani umiliți, importuri masive și agresive de produse agricole la prețuri de dumping, ce îngroapă agricultura naturală autohtonă, abuzuri ale mafiilor speculante ale piețelor de producători.

Potrivit unor statistici recente, în România avem 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate. De curând, pe agenda Guvernului a apărut aplicarea măsurii amendării proprietarilor de terenuri necultivate și neîngrijite, cu un cuantum cuprins între 50 și 60 de euro la hectar. Guvernanții doresc amenzi și pentru micii producători agricoli neînregistrați ca persoană fizică autorizată, care își vând produsele în piețe sau la unitățile de procesare.

Evident, pentru a se descuraja agricultura de subzistență nefiscalizată, nu se mai dorește nici acordarea sprijinului pentru micii producători agricoli neînregistrați la fisc, cu toate că Regulamentul european privind ajutoarele de stat nu obligă la acest lucru, ba chiar precizează că statele UE nu au voie să facă discriminare de niciun fel între micii agricultori și marii fermieri.

Evazioniști nu sunt cei care vând în piață un kilogram de mere și două de ceapă pentru o pâine pe masă. Situația reală a țăranilor din România este aceea că, după ce cu mari eforturi și renunțări reușesc să cultive pământul, recolta obținută nu poate fi valorificată în lipsa unor canale de distribuție, iar bruma de resurse financiare investite rămâne blocată astfel în producția anului trecut. Caracterul perisabil al produselor agricole și zootehnice face ca sume importante, investite cu trudă de țărani, să curgă pe apa sâmbetei, în lipsa aplicării unor strategii coerente și realiste pentru sprijinirea agriculturii de subzistență. Lipsa lichidităților pentru semințe, utilaje agricole, produse de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură determină blocaje, amânări și întârzieri în calendarul lucrărilor agricole anuale sau chiar declararea falimentului personal al gospodăriei de subzistență și ieșirea din activitate.

În mod categoric, este nevoie de investiții în infrastructură, tehnică și tehnologie, iar fondurile europene par a fi singura soluție. Din păcate, sistemul este birocratic, greoi, corupt sau incompetent. Banii europeni cer alți bani din buzunarele țăranilor, unde, de cele mai multe ori, flutură vântul. Deseori, coeficientul de contribuție proprie a beneficiarului ajunge la peste 50%, datorită diferențelor de curs valutar neasumate în cofinanțarea publică.

Guvernanții noștri s-au exprimat în favoarea necesității țăranilor de a se organiza în asociații de producători locali, care să aibă un cuvânt de spus în accesarea fondurilor, impunerea prețurilor produselor și desenarea structurilor de distribuție. Cu toate acestea, consider că inițiativa trebuie să vină de la nivel central, prin asigurarea consilierii și a sprijinului logistic și informațional pentru realizarea acestor deziderate. Să nu uităm programul Leader, cu rezultate excelente în regiunile rurale din Europa de Vest, care ar fi trebuit să acopere tocmai aceste sincope de identificare a nevoilor locale, îmbunătățirea capacităților organizatorice, dezvoltarea mediului economic și implementarea strategiilor locale de dezvoltare. Din păcate, în țara noastră a debutat în extaz, ca, mai apoi, să se prăbușească în agonie.

Cred că soluția nu este amendarea țăranilor care nu cultivă pământul, ci asigurarea unui cadru favorabil pentru colectarea sau desfacerea produselor. Țăranii nu sunt leneși, nu vor mila nimănui, dar, pur și simplu, nu au soluții în lupta cu nepăsarea statului și agresivitatea mafiilor locale, care monopolizează piața produselor agricole.

Am fost o țară agrară și am avut rezultate excelente în producție, deci avem și experiența necesară. Ne putem inspira din înseși elementele pozitive ale trecutului nostru pentru a ieși la liman. De aceea, dezvoltarea agriculturii trebuie să devină prioritate națională.

Avem obligația și puterea să dăm țării legi bune, pentru a îndrepta răul făcut țăranilor și agriculturii din România. Semnalele nu sunt pozitive, așa că trebuie să luăm măsuri imediat pentru a ne abate de la direcția greșită pe care zăbovim.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: Încotro ne îndreptăm;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Încotro ne îndreptăm"

Dacă lăsăm deoparte criza mondială, e evident că România plutește în derivă. O derivă cu atât mai îngrozitoare cu cât autoritățile o miros, o adulmecă, o percep, dar nu pot s-o rezolve. Tot omul cu capul pe umeri știe că în perioada imediat următoare vor urma curbele de sacrificiu. Toți știu, cu excepția Guvernului, care se încurcă în declarații contradictorii.

Din resurse proprii nu se poate asigura finanțarea minimală și e musai să întindem, din nou, mâna către FMI. Guvernanții acceptă cu jumătate de gură că au zbârcit-o, încă o dată, cu evaluarea crizei. Însă de ce poporul nu e informat corect despre adevărata situație? De ce e aburit cu statistici și afirmații ridicole? Poate... ca să nu se producă panică. O fi și asta o tehnică guvernamentală.

Ca în orice țară sărăcită, infracționalitatea explodează, corupția sporește, graba zapciului și ploconeala vânătorului de recompense cresc exponențial. Agresivitatea infractorului, ca și nerușinarea escrocului exprimă în absolut nesiguranța prezentului. La nivelul cel mai înalt, aceeași foame. Legea lui "Om" (ești om cu mine și cu partidul meu, sunt om cu tine și ai tăi) e singura lege funcțională.

În fața acestei invazii a lăcustelor, cetățeanul se simte abandonat. El, a cincea roată de la căruță, dospește o ură grea. Iar România actuală e compusă din milioane de Românii mici, familiale sau individuale, mustind de ură, de revoltă, de neputință.

E clar că, azi, România nu mai e a noastră. Când am pierdut-o? Unde ne-a fost capul?

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Uciși de glie;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Uciși de glie"

Zeci de pacienți au necesitat asistență de urgență în ultima perioadă în urma accidentelor legate de muncile agricole de toamnă. Căderile din căruță sau din copaci, alunecarea de pe căpițele de fân, precum și traumatismele rezultate din utilizarea obiectelor casnice au produs numeroase fracturi și plăgi. Constatăm creșterea gravității acestor traumatisme legate de neatenție, vârstă înaintată, consumul de alcool sau întuneric.

Un pacient de 58 de ani a ajuns politraumatizat în comă de gradul IV cu fractură de coloană cervicală și hemotorax drept după un accident de trafic (cădere din căruță). Datele de anturaj precizează faptul că pacientul nu ar mai fi reușit să stăpânească atelajul, care l-a prins sub roți. Pacientul a intrat în stop cardiorespirator și am fost nevoiți să continuăm resuscitarea volemică și respiratorie și s-a realizat explorarea CT și drenarea hemotoraxului. Prognosticul este extrem de rezervat, iar starea pacientului este critică.

Un alt pacient de 74 de ani și-a tocat antebrațul drept la o mașină utilizată la prelucrarea cocenilor. S-a intervenit în echipă mixtă medic de urgență - ortoped - traumatolog și chirurg reconstructiv, iar intervenția chirurgicală a durat mai multe ore. Severitatea leziunilor cu distrucții importante de părți moi, precum și fracturile deschise asociate indică un prognostic rezervat.

Recomandăm și în această perioadă evitarea consumului de alcool la muncile câmpului sau prelungirea lor târziu în noapte în absența vizibilității. Celor vârstnici le reamintim că există riscuri legate de munca la înălțime și că leziunile ce se suprapun peste patologia preexistentă pot fi extrem de grave.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Sovietizare etnobotanică!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Sovietizare etnobotanică!"

Măsurile guvernamentale privind interzicerea etnobotanicelor sunt un simplu show mediatic, cu finalitate strict electorală. Sovietizarea procesului legislativ este un nou atentat la democrație.

Guvernul se pare că tocmai s-a trezit după o priză bună de etnobotanice și și-a dat seama că nu sunt bune. Îi urăm doar o demisie grabnică și îi amintim că am depus în urmă cu trei ani prima inițiativă legislativă privind interzicerea acestor droguri, ce a fost adoptată de Camera Deputaților, dar nu a fost niciodată promulgată.

Și pentru că nimeni nu e profet în țara lui, aceleași propuneri legislative nepromulgate în România se vor concretiza în acest an într-o directivă europeană privind interzicerea drogurilor de sinteză, după ce le-am susținut la Parlamentul Europei.

Actuala putere este bolnavă de sovietizare. Doar în acei ani de mărețe realizări stahanoviste toate invențiile Occidentului decadent au fost reinventate de savanți comuniști.

Astăzi, Guvernul respinge din start orice inițiativă a parlamentarilor opoziției, pentru ca apoi să o reinventeze în nuanțe de oranj... sau verde... cine mai știe.

Astăzi la modă e "reevaluarea" și probabil, din nefezabile, legile pe care le-am inițiat devin mai bune doar prin schimbarea autorului, dar, stimabililor domni, luați măcar conținutul în ansamblul său pentru a realiza un lucru bun și care într-adevăr să ajute pe cei mulți. Ce faceți pare să fie o doar goană dezlânată în vederea realizării unei liste cât mai mari de "succesuri ".

Din păcate, nu este prima oară când trebuie să revin pe aceeași temă: Guvernul fură inițiative legislative aflate în dezbaterea parlamentară profitând de lipsa unei legi a copyright-ului și pentru legi sau de imposibilitatea înregistrării la OSIM.

Problema este că de multe ori conținutul inițial este ciuntit, astfel încât se ajunge la apariția unor acte normative totalmente ineficiente - vezi ordonanța de urgență privind consumul de produse etnobotanice, numărul tinerilor victime ale acestui adevărat flagel fiind în creștere -, fie incomplete - vezi introducerea cardului de sănătate în care nu sunt introduse și alte date importante, cum ar fi consimțământul informat pentru transplantul de organe -, fie transformă o lege cu menirea de a combate activ agresiunea asupra personalului medical aflat în exercițiul funcțiunii, așa cum era propus în inițiativa mea legislativă din martie 2010, într-o flască creștere a protecției prin schimbarea încadrării juridice a faptei.

Tinerii continuă să moară din cauza drogurilor de sinteză. Pentru această crimă nu trebuie să existe imunitate.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Sistemul sclavagist din sănătate va duce la noi decese evitabile;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Sistemul sclavagist din sănătate va duce la noi decese evitabile"

Blocarea posturilor din sănătate reprezintă o crimă cu premeditare. Celor 60.000 de mii morți evitabile din sistem li se adaugă azi o nouă victimă.

Sub masca reformei și grijii față de pacient, Guvernul dă o nouă dovadă de cinism. Reformele postulate cu iz de cimitir au instituit sistemul sclavagist. Muncitorul sanitar lucrează pe plantația guvernamentală pentru a suplini munca a încă șapte oameni. Puțini, agresați zilnic, făcând și munca portarului, și a brancardierului inexistent, prost plătiți, suprasolicitați, lucrând în condiții pe care colegii lor europeni nici nu și le pot imagina, aceștia sunt puși să deconteze cu propria viața incompetența sistemului.

La un an de la dezastrul de la Giulești, reprezentanții ministerului continuă doar să se mire că cinci dintre cei cinci nou-născuți au supraviețuit și uită de cele 60.000 de mii de morți evitabile.

Nici acum vinovații nu au fost deferiți justiției și nici nu și-au dat demisia. Vorbesc de adevărații vinovați, și nu de câte o asistentă transformată în acar Păun.

Adevărații vinovați sunt toți cei numiți politic în Ministerul Sănătății - de la ministru până la subsecretar de stat.

A continua blocarea posturilor în sistemul sanitar constituie o crimă cu premeditare. Vinovații sunt tot cei de mai sus, dar și cei care nu spunem nimic atunci când suntem nemulțumiți de un sistem pe care nu l-am organizat noi.

Încă din 2009 am inițiat un proiect legislativ ce prevedea deblocarea posturilor în acord cu normativele europene, dar ministerul are alte griji decât sănătatea românilor.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Patru sinucigași pe noapte;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Patru sinucigași pe noapte"

Nu mai puțin de patru pacienți au încercat să se sinucidă într-o singură noapte. O pacientă de 29 de ani a ingerat substanțe corozive (hipoclorit) în urma unui conflict casnic, a ajuns la urgențe prezentând grețuri, vărsături, dureri epigastrice, disfonie, disfagie și a necesitat imediat măsuri de suport volemic, tratament cu antisecretorii, antalgice și antispastice, antiinflamatorii steroidiene. Prognosticul este rezervat datorită riscului de hemoragie, perforație și infecție la nivel digestiv.

Un alt pacient de 35 de ani a recurs la ingestia de medicamente și a necesitat măsuri de depurare a toxicului prin spălătură gastrică, antidotism, nootrope, factorul declanșant al gestului suicidar fiind conflictele casnice în context depresiv. Alți doi pacienți și-au provocat plăgi mutilante la nivelul antebrațelor în urma consumului de alcool și au necesitat profilaxie antitetanică, repleție volemică, intervenții chirurgicale.

Intoxicațiile acute exogene reprezintă o problemă de sănătate publică subevaluată și necorespunzător tratată în acest moment.

Considerăm că înființarea unui centru pilot va plasa Spitalul de urgențe într-o poziție de referință la nivel național și european.

Unul din trei pacienți prezentați în urgență prezintă o patologie toxică sau cu determinantă toxică, iar moartea violentă de cauză toxică este pe al doilea loc în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani.

Incidența cazurilor de toxicologie este în continuă creștere.

a) Intoxicațiile acute exogene în scop recreațional au avut o adevărată explozie începând din 2008. Fenomenul "etnobotanicelor" a fost semnalat și tratat pentru prima dată în serviciul nostru de urgență, iar extinderea abuzului de substanțe în rândul pacienților nu și-a găsit niciodată rezolvarea. Mai mult decât atât, expertiza și experiența noastră în acest domeniu (2 medici primari și specialiști de urgență cu mastere în toxicologie) a făcut ca adresabilitatea să fie atât regională cât și la nivel național.

În contextul creșterii abuzului de substanțe am inițiat în 2007 CIRTITA (Centrul Integrat Regional de Tratamente Intoxicații Traume și Adicții) care a tratat până acum peste 3000 de pacienți. Experiența noastră în acest domeniu a fost confirmată de Comisia de sănătate a Parlamentului European și deschide calea unor programe europene în acest domeniu.

b) Intoxicațiile acute în scop suicidar reprezintă o altă patologie cu evoluție ascendentă. Depresia va reprezenta în 2020 principala patologie europeană, iar unul din cinci români a avut deja o problemă de ordin psihologic sau psihiatric. Nu mai miră pe nimeni creșterea incidenței cazurilor de sinucidere, iar 80% din acestea sunt realizate prin ingestia de toxice.

c) Dezvoltarea industrială și deficiențele în manipularea toxicelor au dus la numeroase intoxicații accidentale. Intoxicațiile cu monoxid sau cu fum reprezintă cel puțin o treime din patologia toxică pe perioada iernii, iar accidentele constând în ingestia de substanțe utilizate în gospodărie (insecticid, detergenți, acizi, etilenglicol etc.) sunt din ce în ce mai frecvente. Fără o abordare unitară se creează dificultăți terapeutice cu numeroase implicații medico-legale.

Intoxicațiile în scop suicidar sau cele recreaționale precum și cele accidentale (accident de muncă sau casnic) prezintă numeroase particularități de abordare în urgență atât prin măsurile terapeutice necesare pentru faza acută cât și prin necesitatea menținerii unui circuit special pentru asigurarea protecției personalului referitor la agresivitatea pacienților sau aparținătorilor, precum și cele referitoare la asigurarea tratamentului de suport în echipa mixtă în vederea prevenirii recidivei.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Adoptarea legii uninominalului necompensat înseamnă resuscitarea dezbaterii democratice;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Adoptarea legii uninominalului necompensat înseamnă resuscitarea dezbaterii democratice"

Consider drept desconsiderare a activității parlamentare absența ordinii de zi la Camera Deputaților. Cer adoptarea de urgență a legii Ciuhodaru privind votul uninominal necompensat.

Este o inducere în derizoriu a activității parlamentare. Sunt legi de care depinde viitorul fiecăruia dintre noi și care sunt puse pe lista așteptare.

Sper doar ca adoptarea legii Ciuhodaru a uninominalului necompensat să resusciteze dezbaterea democratică în România.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Comasarea alegerilor este un atentat la lege și democrație;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Comasarea alegerilor este un atentat la lege și democrație"

Consider comasarea alegerilor prin devansarea localelor drept un atentat la lege și democrație.

Dictatura e cel mai ieftin mod de a guverna o țară. Sub masca unei economii știrbim democrația.

A renunța la dreptul de a alege la termenul corect pentru echivalentul a 2-3 săli de sport în comune cu media de vârsta de 70 de ani este un preț mult prea mare ce ne apropie de anii de dinainte de 1989.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Drumurile europene ale etnobotanicelor;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Drumurile europene ale etnobotanicelor"

Am fost invitat de Comisia Europeană și de președinția Consiliului Europei la acțiunea europeană privind drogurile (EAD) din iulie de la Varșovia. Invitația a avut loc după ce am susținut la Parlamentul European pe 29 și 30 iunie necesitatea abordării drogurilor de sinteză ca o problemă de sănătate publică ce necesită o abordare unitară la nivelul UE.

Problematica drogurilor este un motiv major de îngrijorare în Europa, iar preluarea de către Polonia a președinției UE a făcut ca aceasta să se numere printre prioritățile Parlamentului European.

Am arătat evoluția fenomenului în România atât din punctul de vedere al toxicologului care a tratat sute de cazuri de intoxicați cu etnobotanice, cât și din cel al celui care a oferit soluții legislative pe baza unui proiect de cercetare în cadrul unei burse postdoctorale sub egida UMF "Gr.T.Popa" din Iași.

Consider că în domeniul drogurilor de sinteză trebuie gândit global la nivel european politici de sănătate, dar acest lucru trebuie dublat de acțiuni locale cu implicarea întregii comunități.

Campania națională "Nu toate frunzele sunt bune. Stop etnobotanicelor!" precum și expertiza în domeniul toxicologiei a echipei de la Spitalul de Urgențe "Sfântul Ioan" din Iași a fost apreciată de Comisia Europeană și suntem primii invitați din România laacțiunea europeană privind drogurile pentru o oferi soluții în lupta împotriva drogurilor de sinteză.

Forurile europene au invitat la acest eveniment organizații, instituții și personalități care au confirmat implicarea în lupta împotriva drogurilor, iar faptul că tema acestei reuniuni estecentrată pe noile droguri de sinteză arată gravitatea problemei la nivel european.

Nu pot decât să constat că "nimeni nu e profet în țara lui", atât timp cât expertiza și soluțiile noastre, apreciate de Comisia Europeană și de președinția UE, au fost ignorate sau în cel mai bun caz plagiate incomplet și ineficient de autoritățile locale și centrale.

Am cerut ca drogurile de sinteză să fie considerate o problemă de sănătate publică ce necesită o abordare unitară la nivelul UE atât din punct de vedere legislativ cât și din al terapiei și prevenției ce trebuie realizate de experți în domeniu, ajutați de implicarea întregii societăți.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Ambulanța accidentată - lege pentru prioritatea ambulanței și poliției;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ambulanța accidentată - lege pentru prioritatea ambulanței și poliției"

O ambulanță de Neamț a fost izbităfrontal de un taxi pe bulevardul Independenței în timp ce transporta un pacient la Spitalul de Neurochirurgie. Pacientul din ambulanță a fost preluat rapid de ambulanța Iași și transportat la Spitalul de Neurochirurgie, iar șoferul de pe ambulanță este la Spitalul de Urgențe în curs de evaluare.

Sunt din ce în ce mai multe cazuri în care ambulanțelor aflate în misiune nu li se facilitează accesul pe străzile orașelor, iar intervenția de urgență sau desele transporturi între spitale se desfășoară cu dificultate. Voi depune un nou proiect legislativ pentru ca intervenția ambulanțelor și poliției să aibă oriunde prioritate și sper ca el să nu aibă aceeași soartă ca cel al "benzii roșii de urgență" din jurul spitalelor pe care trebuiau să circule doar mașinile ce deservesc urgențele (ambulanțe, poliție, pompieri), aprobat cu înțelepciune de Comisia pentru sănătate a Camerei, dar respins de plen, deși nu presupunea cheltuieli suplimentare. Aceeași soartă a avut-o și proiectul ce prevedea existența defibrilatoarelor în spații publice. Sper ca măcar de această dată parlamentarii să se gândească că și ei pot fi tratați de urgență de cei de la ambulanță și că viața oricărui cetățean depinde de promptitudinea intervenției.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Traficanții și moartea nu țin cont de aceste clasificări oficiale;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Traficanții și moartea nu țin cont de aceste clasificări oficiale."

Am susținut în iulie la Acțiunea Europeană privind Drogurile (EAD), la Varșovia ca toate drogurile să fie scoase în afara legii. Consider că abuzul de substanțe trebuie privit ca o problemă de sănătate publică și cer o abordare unitară la nivelul UE. La invitația Comisiei Europene și a președinției Consiliului Europei am pledat pentru necesitatea abordării integrate a fenomenului drogurilor și am participat la elaborarea unui model de guvernanță clinică în ceea privește abuzul de substanțe.

Trei pacienți au solicitat serviciul de urgență într-o singură zi în urma consumului de etnobotanice. În stare gravă a fost adusă de către cei doi frați o pacientă de 24 de ani din Vaslui ce consuma de 2 ani variate produse etnobotanice. Tulburările de comportament, agitația extremă, tulburările cardiace, respiratorii și digestive au necesitat suport respirator și volemic asociate tratamentului simptomatic. Pacienta este dependentă de etnobotanice, iar în ultima perioadă a crescut progresiv dozele și a trecut la drogurile ilegale, cannabis, heroină, cocaină.

Consider că problema consumului de substanțe psihoactive este pusă greșit, ele fiind împărțite artificial în droguri de mare risc și droguri "ușoare, legale". Împărțirea este menită liniștirii conștiinței decidenților și iluziei că fenomenul este ținut sub control.

Traficanții și moartea nu țin cont de aceste clasificări oficiale. Spun asta deoarece oricum am privi fenomenul consumului de "etnobotanice", legale, de design, ușoare -evoluția nu poate fi decât nefastă. Fie că victima ajunge la adicție față de substanța ca atare, crescând dozele și scăzând intervalul de administrare cu risc enorm de supradoză și deces sau capătă dependență de ceea ce numește "stare de bine" și va încerca să o atingă mult mai ușor utilizând drogurile clasificate drept de mare risc.

Din acest motiv susținem ca toate drogurile trebuie să fie scoase în afara legii.

Apariția fenomenului etnobotanicelor a modificat profilul pacientului cu abuz de substanțe ce devine mai expus riscului de intoxicație acută, supradoză și deces.

Nevoile de terapie ale acestor pacienți depășesc cu mult posibilitățile actualelor structuri medicale și impun apariția centrelor integrate care să realizeze prevenția, tratamentul și readaptarea în societate a pacientului cu abuz de substanțe.

În acest moment constatăm doar încercări disparate de abordare a acestui tip de pacient existând multiple instituții ale statului și ONG-uri preocupate de această problemă, dar acțiunile lor sunt ineficiente în absența unei viziuni holistice a fenomenului și a comunicării inadecvate sau chiar absente între actorii implicați în problema managementului abuzului de substanțe.

Consider că abuzul de substanțe trebuie să fie considerată o problemă de sănătate publică ce necesită o abordare integrată care să implice toți factorii ce intervin succesiv sau simultan în prevenția și terapia consumului de droguri prin realizarea unui nou model de guvernanță clinică la nivel național și european."

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Miri mușcați de căpușe;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Miri mușcați de căpușe"

Consider că proiectul legislativ ce prevede ca autoritățile locale să efectueze dezinsecții pe domeniul public pentru prevenirea bolii Lyme (datorată mușcăturii de căpușă) își dovedește zilnic necesitatea datorită numărul mare de pacienți din întreagațară ajunși în serviciile de urgență, complicațiilor multiple ale acestei boli și costurilor importante de tratament.

Un mire de 26 de ani a ajuns la urgențe după ce a fost mușcat de căpușe în timp ce făcea fotografiile de nuntă în fața Palatului Culturii.

România este cuprinsă în zona de răspândire a bolii Lyme - iar unele zone sunt considerate endemice, chiar dacă diverse rațiuni implică sau nu recunoașterea acestei boli pe plan național. Expansiunea căpușelor este rapidă și se consideră că în America boala Lyme a devenit la fel de răspândită ca și SIDA, iar Europa este invadată deja de căpușe, existând chiar în Letonia păduri care sunt interzise publicului datorită invaziei de căpușe.

Căpușele se pot găsi atâtîn grădina casei în care locuiți precumși în parcuri publice, terenurile de sport, pe iarbă sau gazon, pe pomii din livadă sau în pădure și chiar și pe animalele noastre de casă (câini și pisici). Locurile favorite sunt pădurile umede, cu temperaturicuprinse între 7 și 25˚ C, iardacă afară e cald și uscat, căpușele se ascund în pământ sau sub vegetație. Riscul de a fi mușcați crește în sezonul cald datorită îmbrăcămintei sumare, iar copiii sunt cei mai expuși datorită locurilor de joacă în vecinătate vegetației iar riscurile de boală cresc prin nerelatarea mușcăturii.

Numărul pacienților mușcați de căpușe e în creștere și aproape că nu mai există zi în care să nu tratăm în serviciile de urgență 2-3 pacienți cu astfel de patologie. Mai mult decât atât, complicațiile multiple și severe implică tratamente pe termen lung și costuri importante.

De aceea propunem ca autoritățile locale să aibă obligația de a combate vectorii maladiilor transmisibile prin dezinsecții pe domeniul public efectuate cel puțin o dată la trei luni.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Ca ciupercile după ploaie;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ca ciupercile după ploaie"

După ploile din ultima perioadă au început să apară și pacienții cu intoxicații cu ciuperci. La câteva ore, cei care au ingerat ciuperci toxice au prezentat grețuri, vărsături, astenie, vertij, transpirații. Aceste cazuri necesită preluarea rapidă în UPU de medicii de urgență șinecesită măsuri de suport volemic, terapie simptomatică, depurarea toxicului prin spălături gastrice, antidotism precum și internare într-un serviciu specializat în Toxicologie.

Reamintesc riscul letal al acestui tip de intoxicație prin insuficiență hepatorenală, de necesitatea consumului doar a ciupercilor avizate fitosanitar și de faptul că aceste intoxicații necesită terapie într-un serviciu specializat în Toxicologie existent în Iași doar la Urgențe în Copou. Din păcate, un pacient de 54 de ani din Popricani a ignorat aceste sfaturi și prezintă această insuficiență hepatorenală.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Legale, dar mortale;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legale, dar mortale"

Am susținut la Acțiunea Europeană privind Drogurile din iulie de la Varșovia ca toate drogurile să fie scoase în afara legii. Consider că nu există niciun motiv pentru a proteja pe traficanții de droguri în loc de a proteja sănătatea copiilor noștri. Am susținut de asemenea necesitatea abordării integrate a fenomenului drogurilor și am participat la elaborarea unui model de guvernanță clinică în ceea ce privește abuzul de substanțe.

Iată situația unui tânăr de 22 de ani din Iași care a necesitat asistență de urgență după ce a trecut de la drogurile de sinteză la cele de mare risc. Tulburările de comportament, agitația extremă, tulburările cardiace, respiratorii și digestive au necesitat suport respirator și volemic asociate tratamentului simptomatic. Pacientul este dependent de etnobotanice de aproape 2 ani, iar în ultima perioadă a crescut progresiv dozele și a trecut la drogurilor ilegale - cannabis, heroină, cocaină. În urmă cu nici măcar două săptămâni un pacient a decedat în urma consumului de etnobotanice. Consumul experimental și recreațional se menține în creștere și un alt tânăr a necesitat terapie de urgență după ce a fumat un nou produs de sinteză (DJ).

Din păcate, ceea ce prevedeam în urmă cu doi ani ajunge să se întâmple astăzi. Cazurile de dependență sunt din ce în ce mai numeroase precum și trecerea la consumul de droguri de mare risc.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Morți evitabile;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Morți evitabile"

Consider că există o legătură cauzală între creșterea numărului de tentative de sinucidere și faptul că românii au ajuns la fundul sacului. Apreciez că lipsa centrelor de criză și toxicologie la nivel național face imposibilă orice intervenție eficientă și program de prevenție. Din această cauză, patru ieșeni au încercat să-și pună capăt zilelor, iar brutalitatea metodelor nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Voi iniția la începutul sesiunii parlamentare un proiect legislativ în care în clădirea noului spital din Copou să fie înființat centrul regional de urgențe care să poată deservi și acești pacienți.

În fiecare zi un ieșean recurge la o tentativă de sinucidere prin intoxicație voluntară. Acum au fost patru ieșeni care au încercat să-și pună capăt zilelor datorită depresiei și condițiilor socio-economice precare.

E greu să nu reacționezi și să nu cauți soluții pentru rezolvarea acestor probleme când un pacient de 47 de ani ingerează fiolă după fiolă de insecticid și își bagă lama în gât din cauza condițiilor precare și a depresiei. Sau când o femeie de 51 de ani depresivă ajunge în comă după sute de pastile ingerate.

Pe o statistică parțială putem spune că profilul pacientului ce recurge la tentativă de sinucidere prin intoxicație voluntară s-a modificat datorită condițiilor socioeconomice (anterior vorbeam de femei tinere din urban): este vorba de un bărbat din urban fără ocupație ce recurge la o tentativă autolitică prin intoxicație medicamentoasă datorită vulnerabilității sociale (sub 20% din cazuri asociază consumul etanolic).

În cazul pacienților de peste 50 de ani constatăm că ponderea maximă este reprezentată de bărbați cu vârste cuprinse între 51 -60 de ani cu dificultăți în a-și găsi un loc de muncă, iar dacă vorbim de grupa de vârsta 61-70 și peste 71 de ani, acestea sunt aproape cu aceeași pondere (de 3,4%) și preponderent femei. Este cazul și pacientei de 64 de ani ce a recurs azi la gestul suicidar intoxicație voluntară polimedicamentoasă ce a necesitat măsuri de depurare a toxicului prin spălături gastrice, antidotism, suport volemic și examene toxicologice, iar pacienta va beneficia de suportul psihologic al voluntarilor CIRTITA.

Nu există niciun centru de criză la nivel național, iar încercările izolate bazate pe voluntariat, precum CIRTITA, la Iași, au fost ignorate de reprezentanții ministerului.

Prin creșterea numărului tentativelor de sinucidere românii arată și că au ajuns la fundul sacului....

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Masca pentru droguri;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Masca pentru droguri"

Consider că apariția băuturilor cu denumiri de droguri este doar o nouă încercare de a acredita ideea că existădroguri legale și ușoare care să permită ulterior comercializarea lor pe scara largă. Aflat la Varșovia la acțiunea europeană împotriva drogurilor, la invitația președinției poloneze a Consiliului Europei, am susținut elaborarea unei directive europene prin care toate drogurile să fie considerate ilegale.

Se uită cu prea multă ușurință că "etnobotanicele" au intrat în România tot prin Galați și tot sub o mască inofensivă.

Se încearcă iar acreditarea că există droguri "legale sau ușoare" și se face reclama consumului de droguri. Nici traficanții și nici moartea nu țin cont de clasificări oficiale privind drogurile.

Oricum am privi fenomenul consumului de "etnobotanice", legale, de design, ușoare - evoluția nu poate fi decât nefastă. Fie că victima ajunge la adicție față de substanța ca atare, crescând dozele și scăzând intervalul de administrare cu risc enorm de supradoză și deces sau capătă dependență de ceea ce numește "stare de bine" și va încerca să o atingă mult mai ușor utilizând drogurile clasificate drept de mare risc. Studiile de supraveghere, pe perioade de mai mulți ani arată tendința acestor consumatori în primul rând de a mări dozele și în al doilea rând de trecere de la drogurile legale la cele ilicite.

S-a făcut deja mult prea mult rău, iar lipsa reacțiilor eficiente ale autorităților locale și centrale a făcut ca fenomenul să explodeze. Cine mai are dubii, poate să-i întrebe pe cei care și-au pierdut deja copii.

Nu trebuie să apărăm drepturile traficanților de droguri ci trebuie să găsim soluția sănătoasă pentru a proteja viața copiilor noștri.

Cerem azi adoptarea unei directive europene prin care toate drogurile să fie scoase în afara legii și considerarea noilor droguri de sinteză o problemă de sănătate publică ce se cere rezolvată printr-un model de guvernanță clinică la nivel european.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Caniculare;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Caniculare"

Zeci de persoane afectate de căldură au avut nevoie de asistență medicală de urgență în ultimele ore. Cei mai mulți sunt vârstnici cu afecțiuni cronice, în general, cardiace, ce au fost expuși în ziua precedentă la căldura excesivă sau au stat în apartamentele supraîncălzite. Anginele, insuficiențele cardiace decompensate și stările lipotimice pe stradă au fost cele care au dominat patologia.

O altă categorie de pacienți sunt bărbații tineri care au muncit multe ore în spațiile deschise și au ajuns la spital cu eritem solar și insolații. Căldura și excesul de alcool a făcut ca agresivitatea să fie exacerbată, iar mulți pacienți au ajuns în urma agresiunilor. Un bărbat a fost agresat chiar de ziua lui de către concubină în urma excesului etanolic. Se pare că și căpușele sunt mai "agresive" în această perioadă, iar mulți pacienți au ajuns la spital după ce au fost mușcați de căpușele aflate înspațiile verzi din zonele de agrement. Întrucât urmează și alte zile caniculare vă reamintim câteva măsuri recomandate în perioadele caniculare.

În spații închise (acasă și la birou): a) evitați creșterea temperaturii având grijă să: limitați utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a surselor de căldură; acoperiți ferestrele expuse la soare; mențineți închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spațiul închis; nu utilizați ventilatoare dacă temperatura a depășit 32 grade.

b) scădeți temperatura având grijă să: aerisiți dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenți de aer; reglați aerul condiționat la 5 grade sub temperatura ambientală.

În spații deschise (pe stradă și la locul de muncă): deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil, prin zone umbrite, alternați deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici), neașteptând apariția senzației de sete, adică un pahar la 15-20 minute.

Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități) interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie.

Evitați deplasările, aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfășurat în exterior între orele 11.00-18.00.

Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare întrucât sunt diuretice. Evitați alimentele cu un conținut mare de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumați alcool (inclusiv bere) - vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.

Nu lăsați copilul singur în mașină.

În caz de apariție a manifestărilor legate de expunerea la căldură (crampele de căldură, insolația, epuizarea, șocul hipertermic) se recomandă: odihnă în spațiu umbrit și răcoros; consum de lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt); scăderea temperaturii corpului (udat și ventilat); activitatea fizică se reia după câteva ore.

Dacă manifestările nu dispar rapid sau se agravează: sunați la 112; îndreptați-vă spre cea mai apropiată din cele patru unități de primire a urgențelor.

Atenție sporită la expunerea la soare în zonele de agrement, precum și la asocierea alcoolului ce vă face vulnerabili în fața căldurii și soarelui. Orice arsură (eritem solar) este bine să fie tratată de specialiști (existenți în Iași doar la Urgențe în Copou), întrucât pot apărea complicații și sechele de ordin estetic.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Ca-n iad;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ca-n iad"

Atenționez asupra creșterii numărului de tentative de sinucidere în contextul temperaturilor crescute și recomand urmărirea de către familie și specialiști a celor cu risc suicidar.

În fiecare zi un ieșean recurge la o tentativă de sinucidere prin intoxicație voluntară, iar odată cu creșterea temperaturilor, numărul acestora a crescut îngrijorător.

În aceste condiții, recomandăm ca pacienții cunoscuți cu tulburări psihice, în special depresivii, să respecte recomandările noastre privind evitarea expunerii la temperaturile mari ale acestei perioade, precum și supravegherea de către familie a acestora. Orice schimbare de comportament trebuie urmată de reevaluare de urgență de către psiholog sau psihiatru.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: 112 - extremă urgență;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"112 - extremă urgență"

Consider că se impune un proiect legislativ ca cei cu apeluri false sau abuzive la 112 să fie pedepsiți cu munca în folosul comunității. Am inițiat un pachet de măsuri legislative ce vizează îmbunătățirea accesului la sistemul de urgență și cer ca acesta să fie adoptat în regim de urgență pentru reducerea numărului de morți evitabile.

Numărul unic pentru apeluri de urgență 112 este gratuit și poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România și întreaga Uniune Europeană. Apelurile de urgență sunt destinate adesea salvării de vieți, întrucât marea majoritate a acestor apeluri sunt transferate către ambulanță - 64,70%, Poliție - 23,54%, Pompieri - SMURD - 10,73% și Jandarmerie - 0,91%. Constatăm cu îngrijorare că din cele 4,7 milioane de apeluri la 112 din primul trimestru din acest an, 74,10% sunt false, în creștere față de 2010, când 73,78% din cele 21,2 milioane de apeluri au fost false.

Vrem ca fiecare român să aibă o șansă atunci când sună la 112, iar ambulanțele să nu mai fie dirijate inutil și de aceea acest proiect legislativ prevede ca cei care trimit serviciile de urgență spre destinații inexistente să fie pedepsiți cu munca în folosul comunității, eventual să participe la igienizarea stațiilor de ambulanță.

Acest proiect legislativ face parte dintr-un pachet de măsuri menit îmbunătățirii asistenței de urgență alături de legea ce prevede achiziționarea de 8 elicoptere SMURD pentru fiecare regiune de dezvoltare, precum și de defibrilatoare care să fie amplasate în spațiile publice.

Sper ca măcar acum, după desființări și comasări ce se dovedesc în fiecare zi dezastruoase, sănătatea să nu aibă culoare politică și ca parlamentarii să voteze pentru resuscitarea sistemului medical românesc.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Pregătiți să fie aleși?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Pregătiți să fie aleși?"

Voi depune un proiect legislativ prin care demnitarii vor fi obligați să își facă declarația educațională și profesională cuprinzând toate diplomele și foile matricole, precum și parcursul profesional. Astfel se va ști exact gradul de pregătire al celor care ne reprezintă și se vor evita neclaritățile și interpretările.

Alegătorii au dreptul să știe parcursul profesional și pregătirea celor care îi reprezintă și posesiile și veniturile demnitarilor. Consider că poți să-ți asumi responsabilitatea de a conduce destinele cetății doar după ce ai o meserie în care ai excelat și doar dacă rezultatele obținute de-a lungul timpului arată că poți să te implici în viața comunității.

Recentele controverse legate de pregătirea celor care ne conduc justifică o astfel de abordare, iar problema poate fi cu ușurință rezolvată printr-o declarație educațională și profesională susținută de diplome și foi matricole care să confirme gradul de pregătire precum și parcursul profesional. Aceste acte trebuiesc făcute publicealături de declarațiile de avere și interese la intrarea în funcție, în acest fel putându-se evita și salturile profesionale și științifice pe care unii politicieni le obțin pe parcursul ocupării unei funcții publice sau demnități.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Reducerea CAS;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Reducerea CAS"

Solicit urgentarea adoptării propunerii legislative depuse la Camera Deputaților în septembrie 2010 ce vizează reducerea CAS, considerând că modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal va duce la încurajarea creșterii economice, a numărului de locuri de muncă și a protecției sociale a pensionarilor, precum și la crearea premiselor pentru atragerea investițiilor străine prin scăderea impozitului pe venit de la 16% la 13%.

Strategia de reducere a costurilor prin concedieri este greșită. Nu putem vorbi de creștere economică dacă avem mai puține locuri de muncă și mai puțini oameni care plătesc taxe mai mari. Economia își poate reveni doar dacă sunt mai mulți angajați care plătesc taxe moderate.

Scăderea impozitului pe venit la salarii va duce la creșterea angajărilor. Estimările indică faptul că scăderea acestor contribuții cu 3% ar duce la crearea de 100.000 de locuri de muncă. Se va diminua munca la negru și evaziunea fiscală, având loc astfel o colectare suplimentară de venituri publice. Având în vedere că forța de muncă va deveni mai ieftină, se vor crea premisele pentru atragerea unor investiții străine.

Scăderea impozitului pe venit la pensii va asigura protecția socială și va susține consumul ducând implicit la creștere economică.

Prin toate efectele enumerate anterior scăderea impozitului pe venit de la 16% la 13% pentru salarii și pensii este de natură să încurajeze o creștere economică în situația actuală de criză. Alături de scăderea TVA la 5% pentru produsele fabricate în România, lege pe care deja am inițiat-o, consider că această inițiativă poate scoate țara din marasmul economic.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Arieratele, cauza insomniei conducătorilor grijulii;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Arieratele, cauza insomniei conducătorilor grijulii"

În acest moment, pacienții și organizațiile profesionalenu au posibilitatea reală de a participa la actul decizional, atunci când sunt contractate servicii medicale - nici în ceea ce privește tipul și nici numărul acestor servicii, deși prin lege contribuțiile la asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii. Implicarea acestora în actul decizional va aduce normalitate în asigurarea unei asistențe medicale centrate pe nevoile pacienților și va asigura transparența distribuirii puținelor resurse acolo unde este cu adevărat nevoie.

Se impune astfel adoptarea proiectului legislativ de modificare și completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ce vizează creșterea accesibilității la servicii medicale a celor ce contribuie la asigurările sociale de sănătateprin reprezentarea asociațiilor de pacienți, precum și a celor ai colegiului medicilor și ordinului asistenților medicali în consiliul de administrație al caselor de asigurări de sănătate.

România se împrumută cu 2 milioane de euro pe oră. Teoretic, pentru plata pensiilor și salariilor. Un rezident are disponibil un leu pe oră pentru întreaga sa viață. Adică, doar 733 de lei pe lună.

În tot acest timp, uitând că sistemul sanitar nu ebugetar în cea mai mare parte, ci plătit de Casa de Asigurări de Sănătate în funcție de mulți indicatori, CAS subvenționează pe banii asiguraților câte un proprietar de spital privat.

Vă reamintesc faptul că toți plătim contribuții la asigurările sociale de sănătate și nu există vreo posibilitate legală să evităm acest decont social. Am hotărât chiar în Constituție că statul ocrotește sănătatea și că toți avem dreptul egal la sănătate.

Arieratele vor persista atâta timp cât sistemul va fi subfinanțat și deși sună mai interesant așa (arierate), nu sunt altceva decât datorii pe care în mod nesimțit nu ți le-ai plătit la timp.

Ce înseamnă un sistem care nu vrea să se reformeze. Reforma nu este un proces care se desfășoară de la sine. Cine nu vrea să se reformeze? Brancardierul care nu apucă să își tragă sufletul între zecile de tărgi pe care le târâie pe zi? Infirmierele și îngrijitoarele care deservesc într-o lună mai mulți pacienți și saloane decât corespondenții lor din occident într-un an? Medicii care s-au încăpățânat să rămână în țară ca să poată beneficia de plăcerea masochistă de a fi declarați incompetenți de tot felul de politicieni agramați și cu gândirea tulbure și lipsită de orice viziune? Sau poate reforma ar trebui începută cu vârful ministerului și al casei de asigurări, locul de unde se împarte tainul.

De mai bine de doi ani auzim de reforma care nu se lasă implementată: s-a lărgit baza de colectare la niveluri niciodată atinse până acum, s-au desființat și comasat spitale, medicii de familie primesc mult mai puțini bani, salariile au fost diminuate și în continuare aflăm că reforma trebuie să continue deoarece se cheltuiește prea mult. În acest fel vom ajunge să aflăm că ar fi bine ca în concedii lumea să se ducă să strângă rezerve de coada șoricelului, mușețel, sunătoare și alte buruieni pe care să și le administreze după indicațiile doctorului Google.

Sănătatea este scumpă oriunde în lume. Medicamentele, aparatura și consumabilele sunt aliniate la prețurile europene, doar cheltuielile de personal sunt cu până la de 10 ori mai mici. Un caz rezolvat într-un spital occidental este mult mai mare decât același caz la noi, dar asta nu interesează pe nimeni. În momentul în care se produc scumpiri la combustibili și energie se spune că se datorează alinierii la economia europeană. Și prețul serviciilor medicale, medicamentelor și materialelor urmează aceeași direcție. Managerii, adevărat, de multe ori incompetenți, pot fi schimbați în fiecare săptămână, căci oricum ar face, nu pot administra nimicul. Nu vor face decât să rostogolească datoriile transformându-le în arieratele care dau atâta neliniște celor care nu mai pot de grija țărișoarei și celor care încă mai au tupeul să sălășluiască în ea.

De ce trebuie să plătim asigurări de sănătate și să fim certați că ne îmbolnăvim prea des? Dacă nu poți administra o criză, nu te apuci să urli că vinovați sunt cetățenii că nu vor să se reformeze, adică să atingă standarde aberante doarde minți portocalii visate, ci te duci frumușel acasă și îi lași pe alții care pot să o facă.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: S-a decis pentru Decis.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"S-a decis pentru Decis"

Lipsa oricăror măsuri de precauție în utilizarea substanțelor toxice în gospodărie duce la numeroase accidente casnice extrem de grave.

O pacientă de 71 de ani din Răducăneni a fost internată la ATI-Toxicologie după ce a ingerat accidental insecticid. Pacienta depozitase toxicul în vecinătatea sticlelor de vin. iar intoxicația s-a făcut în urma confundării toxicului. Pacienta prezenta mioclonii, incontinență, bradicardie și mioză și a necesitat spălături gastrice, resuscitare volemică și antidotism. Starea este critică, iar prognosticul se menține extrem de rezervat.

Un alt pacient de 30 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradele II-III pe o suprafață de 30% după ce a utilizat dezinfectant. Pacientul etilic și-a aprins țigara și simultan soluția inflamabilă. Este internat la arsuri cu un prognostic extrem de rezervat.

Necunoașterea riscurilor legate de depozitarea și utilizarea toxicelor în gospodărie, precum și neatenția sau consumul de alcool fac ca accidentele casnice să reprezinte aproape 10% din patologia traumatică.

Sperăm ca legea privind educația pentru sănătate în școli să fie adoptată cât mai repede pentru a preveni aceste forme grave de accidente. În contextul în care românii se informează în proporție de peste 70% din media, apreciem că mediatizarea măsurilor de prevenție (inclusă într-un alt proiect legislativ) va duce la scăderea numărului acestor accidente.

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

După pauză.

     

În continuare, ședința a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor și domnilor deputați,

Bună dimineața!

Vă rog să ocupați locurile în sala de ședință.

Dați-mi voie să vă urez tuturor bine ați revenit în plenul Camerei Deputaților, să vă urez tuturor să aveți și să avem cu toții o toamnă bogată în acte normative votate cu o majoritate consistentă, să avem cu toții o atmosferă de lucru constructivă, pace și liniște și atmosferă cât mai plăcută pentru lucru.

Am să vă anunț că din totalul celor 332 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 171; sunt absenți 161, din care 9 participă la acțiuni parlamentare. În consecință, suntem în cvorum. Ședința este statutar constituită.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința în plen pentru ziua de marți, 6 septembrie 2011; programul de lucru pentru perioada 6-10 septembrie 2011; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 27 iunie - 6 septembrie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond și sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

Înainte de a intra efectiv în dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi, dați-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Zoicaș, care are o declarație de făcut.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Intervenții procedurale în legătură cu o propunere de modificare a ordinii de zi.  

Domnul Gheorghe Zoicaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, am o rugăminte. În documentele pe care le-am primit la casetă, la poziția 34 ...

   

Domnul Ioan Oltean:

Numai puțin! Domnule deputat Rădulescu, vă anunț că interviurile în sala de ședință, în plen, sunt interzise. Vă rog să poftiți pe culoar și rog presa să respecte Regulamentul Camerei Deputaților.

Și vă rog și pe dumneavoastră, orice fel de declarație de presă o faceți în afara acestei săli.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Gheorghe Zoicaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Deci, la poziția 34, la vot final, apare o inițiativă legislativă în ce privește redevența minieră.

Ținând cont de dezbaterile care au loc la această oră pe toate posturile de televiziune, în toate mediile referitor la proiectul Roșia Montană, acest proiect aș dori să fie scos de la vot final și această dezbatere să fie purtată pur tehnic de către cei care reprezintă Executivul, pentru că dorim să vedem poziția clară a Guvernului în ce privește exploatarea aurului și argintului. Nu putem să facem referire numai la Roșia Montană. Eu reprezint o zonă într-un bazin minier, Bazinul Maramureș, unde avem zăcăminte de aur cu concentrație la fel de bună, probabil mai mare, dar zăcămintele sunt mai mici, conținutul este probabil și mai mare. Deci, nu trebuie să ne grăbim, să-i lăsăm pe cei de specialitate ca să-și spună cuvântul.

noi ne găsim și într-o situație în care multe lucruri nu mai pot fi negociate, pentru că avem de-a face cu o licență emisă către o societate în care și statul român este acționar 19% și, pe de altă parte, statul român deține terenurile și activele respective. Deci, negocierile trebuie făcute cu calm de către Guvern, deci Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Ministerul Industriilor, Ministerul Finanțelor. Nu putem să vorbim despre o redevență într-un anumit procent, pentru că zăcămintele sunt, repet, cu un conținut mai mare, dar sunt mai mici zăcămintele și trebuie gândit, discutat chiar în CSAT, nu să ajungă în Parlament, nu decidem noi politic. Noi urmărim intenția Guvernului, dacă avem nevoie de aur sau nu. Vedeți că Banca Națională nu este implicată în acest proiect. sunt multe detalii pe care aș dori să le stabilească cei care sunt de profesie.

Eu vin dintr-o zonă minieră și eu sunt interesat ca în această zonă să se redeschidă activitatea minieră. Avem zăcăminte de aur și trebuie să tratăm această lege cu prudență.

Revin cu rugămintea de a scoate de la vot final și a intra în dezbatere, înapoi, în Comisia pentru industrii și servicii, dacă este cazul, să formați o subcomisie în cadrul acestei comisii, sau cum veți decide dumneavoastră.

Eu, ca independent, pot numai să vin cu rugămintea la dumneavoastră de a accepta acest lucru, pe care l-am făcut eu.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Mă bucur că sunteți plină de vervă din prima zi a acestei sesiuni.

Doamna deputat, îmi face plăcere să vă ofer cuvântul.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte de ședință, vă rog să nu mă provocați, că cine știe, așa, în prima zi, ce o să vă spun, domnule președinte.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Nu vreau să vă provoc, doamna deputat.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Așa că să trecem la ordinea de zi și pe problema pe care a ridicat-o domnul deputat Zoicaș.

Stimați colegi,

Acest proiect de lege este o inițiativă a doi senatori - domnul Funar și un senator UDMR, care solicitau modificarea art.4 din Legea minelor.

La momentul respectiv, în analizele care au fost făcute în Comisia pentru industrii și servicii, s-a pus problema nu Roșiei Montane, ci, teoretic, industriei miniere din România. În acest moment, sunt și alte locuri unde teoretic sunt folosite cianurile în procesul minier, dar nu numai. Ele sunt folosite și în farmacie, în producția farmaceutică și alte industrii.

La momentul respectiv, așa cum domnul Zoicaș a solicitat, a fost făcută o comisie de raportori, unde au fost invitați cei din societatea civilă, sindicate, patronate, de asemenea reprezentanți ai ambasadelor care, la momentul respectiv, au solicitat să participe la dezbateri.

În condițiile în care specialiștii au venit și ne-au spus că în acest moment nu avem un altfel de proces a pune la loc, iar un proces care poate să înlocuiască în acest moment - nu vorbesc de Roșia Montană, ci de restul industriei, cum este Bazinul Hunedoara nu există, există un singur procedeu care funcționează în acest moment în Africa de Sud, în condițiile în care, el, fiind în premieră, costă foarte mult.

La momentul respectiv, nefiind în vogă, prin solicitarea președintelui Băsescu și a unei mari părți dintre membrii Partidului Democrat, partid de guvernământ, care se rebrenduiesc în verde, se rebrenduiesc în verde, ei spunând că sunt ecologiști, dar, în același timp, doresc să transforme Apusenii într-un mare lac de cianuri, deci, în acel moment, Comisia pentru industrii și servicii a solicitat ca amendament pe proiectul respectiv trecerea în lege, în proiectul de lege, a Directivei Uniunii Europene și a Comisiei Europene privind folosirea cianurilor până în 2025.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat!

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

30 de secunde și finalizez, domnule președinte!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog foarte mult!

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Sper că nu v-a supărat faptul că v-am spus că vă rebrenduiți în verde.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Nu, nu, nu. Îmi place culoarea verde. Numai puțin! Numai puțin!

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Atunci, înseamnă că mă lăsați printr-o frază să închei.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă las, dar vă rog să aveți puțintică răbdare.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

10 secunde, să închei.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Am să vă rog să încheiați.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Pentru noua situație creată în România de partidul de guvernământ, prin solicitarea președintelui României de a transforma România într-un deșert, și grupul meu solicită ca acest proiect de lege să fie retrimis la Comisia pentru industrii și servicii, în condițiile în care în acest moment mai sunt vreo 4-5 proiecte de lege de modificare a Legii minelor, iar toate la un loc să facă parte dintr-un singur proiect de lege, în condițiile în care și pe alte proiecte de lege sunt foarte, foarte multe aberații.

Deci, și noi solicităm scoaterea de pe ordinea de zi, retrimiterea la Comisia pentru industrii și servicii și realizarea unui singur raport, cu toate proiectele de lege care în acest moment solicită, mascat sau mai puțin mascat, modificări într-o zonă atât de sensibilă care, până la urmă, trebuie să rămână o avere pe care noi o lăsăm generației viitoare din România.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Stimați colegi, vreau să vă informez că nu avem înscris pe ordinea de zi un asemenea subiect. I-am dat cuvântul domnului deputat Zoicaș, pentru că mi-a spus că are de făcut o declarație. V-aș ruga să ne oprim aici. Nu avem pe ordinea de zi înscris un asemenea subiect. În consecință, cred că... domnule deputat Nicolăescu, v-aș ruga să fiți foarte scurt. Și domnul Nicolăescu este ultimul vorbitor pe această temă.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

cred că totuși este bine să discutăm despre ceea ce interesează pe foarte multă lume.

Aș spune, în primul rând, că avem o ordine de zi, în care la vot final este acest proiect de lege. În consecință, discutăm despre ordinea de zi. Și, procedural, putem să spunem dacă ordinea de zi este în regulă sau are nevoie de anumite modificări.

Mergem în continuare...

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, dați-mi voie să vă reamintesc că nu discutăm despre ordinea de zi, domnule deputat. Înseamnă că nu ați fost în sala de ședință atunci când am deschis ședința. Vă rog să fiți atent ce discutăm și să vă referiți exact la punctele care sunt înscrise pe ordinea de zi.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte, nu vreau, din prima zi de plen, să intru în conflict cu dumneavoastră sau să intrăm în discuții contradictorii. Suntem în prima ședință de plen din această sesiune. Și cu asta cred că lucrurile sunt clare, chiar dacă unii le văd altfel.

Doi. Este clar că Legea minelor are nevoie de anumite modificări, dar ele nu trebuie făcute pe picior, ele nu trebuie făcute într-un mod în care să fie avantajate anumite entități. Sunt foarte multe organizații neguvernamentale care sesizează intenția de a legifera infracțiunea, la ceea ce noi ar trebui să fim, evident, foarte atenți. Sunt semnale care vin către Parlament, iar Parlamentul nu poate să ignore opinia publică.

Este ciudat cum se poate accepta ca o entitate privată să ia atribuțiile statului de expropriere. Este ciudat că Parlamentul poate fi de acord cu asemenea aberație. În consecință, eu cred că și dumneavoastră și grupurile majorității parlamentare trebuie să țină cont de tot ceea ce este legislație în România, pe de o parte, și de ceea ce opinia publică ne atenționează.

Ca să dovedim că avem bună-credință și că lucrăm pentru binele acestei țări, lucrul cel mai simplu care poate fi făcut este retrimiterea la comisie, care trebuie să organizeze dezbateri publice serioase, în care să se confrunte toate părerile care se află astăzi în societate și mai ales să se respecte Constituția.

În consecință, și Grupul parlamentar al PNL vă propune să supuneți plenului la vot eliminarea de pe ordinea de zi de la vot final și retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

mulțumesc. Domnule Fenechiu, din partea grupului parlamentar am avut un vorbitor. Dar, vă rog să fiți foarte scurt.

 
   

Domnul Relu Fenechiu:

Domnule Oltean, vă mulțumesc.

De mult nu v-am mai deranjat și nici n-am de gând să vă deranjez. Vreau doar, în baza regulamentului, având în vedere că acesta prevede că la începutul ședinței pot fi abordate subiecte de interes major, să vă propun să considerați de interes major subiectul Roșia Montană.

Guvernul României, Președinția României au anunțat, în ultima perioadă ....

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule Fenechiu, numai puțin!

 
   

Domnul Relu Fenechiu:

Am acest drept, domnule Oltean. Vă rog, dați-mi voie ...

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Eu conduc ședința. Vă rog să mă ascultați.

 
   

Domnul Relu Fenechiu:

Nu fac declarații politice. ( vociferări)

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să aveți răbdare, domnule deputat.

Domnilor colegi ..., domnule deputat ...

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Eu vă rog să aveți un pic de răbdare.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Dumneavoastră ați propus ca acest subiect să fie considerat un subiect major și să fie înscris pe ordinea de zi. (Rumoare, vociferări)

Păi, dați-mi voie, deocamdată, să vedem dacă plenul ia în considerare această propunere și pe urmă să dezvoltăm subiectul. Este o propunere.

 
   

Domnul Relu Fenechiu:

Eu nu vreau să-l dezvolt. Vreau doar să vă fac o propunere și atât.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog.

 
   

Domnul Relu Fenechiu:

Da. Deci, având în vedere faptul că atât Guvernul României, cât și Președinția au recunoscut că contractul pentru exploatarea zăcămintelor aurifere de la Roșia Montană este un contract care nu este benefic pentru statul român și trebuie renegociat, vă atrag atenția că atât la punctul 32, cât și la punctul 34, la amendamente respinse, există modificări în Legea minelor care fac referire la acest subiect. Este motivul pentru care mă alătur și eu colegilor mei și vreau să vă propun întoarcerea la comisie a celor două legi, tocmai pentru a găsi o rezolvare a problemelor la care se chinuiesc astăzi Guvernul și Președinția să găsească o rezolvare. Una dintre marile probleme ale exploatării miniere este aceea că din această exploatare statul român și românii nu ar câștiga mai nimic.

Într-una dintre propunerile legislative, noi propunem ca exploatările aurifere să nu poată fi făcute decât de companii la care acționar majoritar să fie statul român. Este o dezbatere pe care trebuie să o avem și vă propun insistent să întoarcem această lege la comisie și să o discutăm serios.

Vă mulțumesc. (Vociferări.)

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu.

Domnilor colegi, proiectul de lege respectiv este înscris pe lista de acte normative supuse votului final. Noi suntem la începutul ședinței, când dezbatem proiectele înscrise pe ordinea de zi. V-aș ruga să fiți absolut de acord că la ședința de vot final, atunci când va avea loc, solicitarea pe care au făcut-o grupurile parlamentare să fie supusă atenției plenului Camerei Deputaților.

Da. Pe procedură. Vă rog. Doamna Aura Vasile, pe procedură.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Nu mă așteptam ca din prima zi a noii sesiuni să inventați noi articole sau alineate în regulamentul de funcționare al Camerei. Poate vă doriți ceea ce ați spus, dar în acest moment nu așa spune în regulament. Noi, în momentul în care aprobăm ordinea de zi, lucru pe care dumneavoastră îl veți supune plenului, aprobăm și ordinea de zi a votului final. Vă aduc aminte că, înaintea ședinței de vot final, nu supuneți la vot ordinea de zi pentru vot final, domnule președinte.

Ca atare, solicitarea noastră, a Grupului parlamentar al PSD, a domnului deputat Zoicaș și a Grupului parlamentar al PNL este justificată.

Supuneți, vă rog, votului scoaterea de pe ordinea de zi și retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege de la poziția 34 de pe lista votului final.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamna Aura Vasile, mă bucură creativitatea dumneavoastră, dar vă amintesc că astăzi nu există ședință de vot final. Este ordinea de zi pentru dezbatere, și nu pentru vot final, iar, din câte îmi amintesc eu, doamnelor și domnilor, niciodată lista de vot final nu a fost supusă votului. Ea a urmat desfășurătorul pregătit de către secretariatul general, iar, atunci când ajungeam la vot, la un anumit act normativ, se intervenea și se făceau propuneri.

În consecință, v-aș ruga să aveți în vedere aceste prevederi regulamentare și să le respectați.

Doamna Aura Vasile. Dar, vă rog pe procedură din regulament, și nu pe procedură pe care dumneavoastră o inventați.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte, totdeauna pe procedură. Partidul Democrat este pe alături de fiecare dată, dar noi suntem pe procedură.

Domnule președinte, am primit, la intrarea în sala de plen, această ordine de zi care spune: aprobată în 05.09.2011, pentru ședința din ziua de marți, 6 septembrie. Nu există două ordini de zi - o ordine de zi pentru dezbateri generale și o ordine de zi pentru votul final. Avem acest lucru, asta votăm.

Deci, vă rog să supuneți la vot solicitarea a două grupuri parlamentare și a domnului deputat Zoicaș. Vă rugăm să supuneți la vot. Regulamentul vă obligă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

Stimați colegi, ședința de vot final pentru astăzi nu a fost aprobată în ședința de ieri.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi pentru ședința de dezbateri. Vă rog să votați.

 
   

Da, mulțumesc. 41 de voturi pentru, 36 împotrivă, nicio abținere. Propunerea a fost adoptată.

Intrăm în ordinea de zi. Sigur că nu trebuia, dar am făcut pe plac.

Intrăm în ordinea de zi propriu-zisă.

 
Informare din partea Președintelui României referitoare la aprobarea propunerilor primului-ministru al României privind solicitări ale Statelor Unite ale Americii.  

La punctul 2 avem informare din partea Președintelui României referitoare la aprobarea propunerilor primului-ministru al României privind solicitări ale Statelor Unite ale Americii. Dați-mi voie să dau citire acestei scrisori.

(Domnul deputat Ioan Oltean, președintele de ședință, coboară la tribună.)

Stimați colegi, dau citire Scrisorii adresate de către Președintele României doamnei președinte al Camerei Deputaților, Roberta Anastase.

Doamnă președinte,

În baza Legii nr.268/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor SUA staționate pe teritoriul României, SUA au solicitat continuarea desfășurării, în perioada 01.07. - 31.12.2011, a activității de testare și validare privind posibilitatea de executare a tranzitului pe teritoriul României a resurselor materiale și umane aparținând Guvernului SUA, dinspre și către Afganistan, în sprijinul operației NATO International Security Assistance și al operației de coaliție Enduring Freedom.

Totodată, SUA au cerut permisiunea de dislocare și operare temporară pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a până la patru aeronave de transport C-17 în sprijinul desfășurării activității de testare și validare Proof-of-Principal, a operației NATO International Security Assistance și a operației de coaliție Enduring Freedom.

Cererile Statelor Unite ale Americii vizează și utilizarea facilităților Centrului Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu, Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu și Portului Maritim Constanța pentru traficul aerian și naval în sprijinul operației SUA New Dawn în Irak.

În temeiul și în condițiile articolului 4 alineatul (1) din Legea nr.29/2007 privind intrarea, staționarea și desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile primului-ministru al Guvernului României referitoare la solicitarea părții americane. De asemenea, am aprobat tranzitul și staționarea temporară, în cadrul Centrului Administrativ Mihail Kogălniceanu a resurselor umane ale Statelor Unite ale Americii cu un ritm estimat de până la 2.000 de persoane pe zi. Condițiile concrete privind continuarea dislocării și operării pe și de pe aceste facilități vor fi stabilite printr-un acord tehnic care se va încheia între Ministerul Apărării Naționale și reprezentanții autorizați ai Statelor Unite ale Americii, cu participarea tuturor instituțiilor guvernamentale române implicate în soluționarea acestor solicitări.

Semnează Președintele României, Traian Băsescu.

Vă mulțumesc.

(Domnul deputat Ioan Oltean, președintele de ședință, revine la prezidiu.)

Doamna Aura Vasile. Vă rog. Procedură.

   

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte de ședință, două probleme.

Am rugămintea să citiți cererea domnului deputat Boabeș. Trebuia să o faceți înainte, dar puteți să o faceți și în acest moment, care a fost adresată Biroului permanent. Și a doua problemă, domnule președinte, vă rog să luați notă și doresc să rămână în procesul-verbal de ședință, că prima oară când veți spune că plenul este suveran, atunci am să mă ridic, ca și acum, și am să vă contrazic, sau am să vă aduc aminte de ceea ce ați făcut astăzi. Nu înțeleg de ce nu ați supus la vot solicitarea a două grupuri parlamentare. Este adevărat că este problema Comitetului liderilor, dar dumneavoastră, de foarte multe ori, sau doamna Roberta, ați trecut peste acest lucru, spunând că plenul este suveran, iar împăratul împăraților care a încălcat regulamentul la acest capitol, a fost domnul Toader.

Deci, domnule președinte, altădată, când veți spune că plenul este suveran, vă rog să vă aduceți aminte de prima zi a noii sesiuni privind dezbaterile generale.

Și acum, am să vă rog să citiți cererea domnului deputat Boabeș.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Îmi pare bine să vă reamintesc dumneavoastră, în special, că întotdeauna plenul a fost suveran, inclusiv astăzi, când, prin vot, majoritatea a impus punctul de vedere. V-am spus și ar fi trebuit liderul dumneavoastră să vă anunțe că astăzi nu există ședință de vot final și, în consecință, în mod normal nu trebuia să apară în ordinea de zi partea referitoare la votul final. Și asta pe de o parte.

Pe de altă parte, doamnă deputat, tot pentru dumneavoastră, niciodată lista de vot final n-a fost supusă votului plenului Camerei Deputaților.

Iar în ce privește scrisoarea domnului deputat Boabeș, îmi pare foarte rău, pe ordinea de zi pe care o am la îndemână nu există un punct distinct și nu există o solicitare din partea domnului Boabeș în privința aceasta.

Vă rog, doamnă deputat Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte,

Să vă spun că încercați să treceți pe după copaci? Cred că n-ar trebui. Dumneavoastră nu ați supus votului solicitarea noastră de scoatere de pe ordinea de zi, dumneavoastră ați supus votului ordinea de zi în totalitate, ca să fim punctuali.

A doua problemă, dacă dumneavoastră nu doriți, atunci am să vă anunț eu că domnul deputat Boabeș, începând cu această sesiune... Vii tu? O să anunțe colegul. Iar dumneavoastră vă rog să luați notă că ați încălcat regulamentul din prima oră a noii sesiuni, domnule președinte de ședință.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă Aura Vasile, deocamdată eu conduc ședința și eu dau cuvântul. Domnule Boabeș, vă rog să ocupați loc în sala de ședințe. Deocamdată asta e. Când o să fiți dumneavoastră pe scaunul meu, dumneavoastră o să conduceți, dar cred că n-o să aveți ocazia. Îmi pare rău că trebuie să vă spun lucrul acesta.

Doamnă deputat, vreau să vă mai spun un lucru: atâta timp cât nu există ședință de vot final, nu există ordine pentru ședință de vot final. Deci nu aveam ce supune la vot.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Drept la replică.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă deputat, vă rog, aveți cuvântul, drept la replică.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Câte minute?

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Un minut.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Am să mă grăbesc, domnule președinte de ședință.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog, doamnă deputat.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Știu că ați avut broasca în gât, cred că ați înghițit-o! Știu că ați avut probleme cu liderii USL-ului, aveți în continuare și o să aveți așa o problemă, domnule vicepreședinte al Camerei Deputaților, dar ceea ce trebuie să țineți minte astăzi, când este ziua de naștere a președintelui partidului dumneavoastră, căruia îi urez sănătate, dar îi doresc să meargă acasă și să poată să cosească iarba verde, dacă sunteți așa de buni, de ce vă schimbați culoarea? De ce vă ascundeți?

Domnule președinte,

Faceți-vă poză pe scaunul acesta - dumneavoastră și toți ai dumneavoastră -, că e ultima sesiune în care o să mai stați pe el!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vise, doamnă deputat, vise. Visați frumos.

Domnilor, haideți să continuăm ședința. Dialogul cu doamna deputat e plăcut, dar nu e înscris pe ordinea de zi.

Stimați colegi,

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PHCD 24/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Am să dau citire hotărârii și o să vă rog să urmăriți cu atenție.

"Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

În temeiul art.40 alin.(4) și al art.42 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.875/23 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: domnul deputat Adrian Rădulescu, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice; domnul deputat Florin-Cristian Tătaru, aparținând Grupului parlamentar al PSD, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru industrii și servicii."

Această hotărâre, sigur, va fi adoptată astăzi, 6 septembrie, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituție.

Dacă sunt observații? Există obiecții din sală? Nu. Considerăm în unanimitate aprobată această hotărâre a Camerei Deputaților privind repartizarea celor doi colegi în...

   

Domnul Ioan Oltean (din sală):

Cum? Regulamentar?

Doamnă Aura Vasile, n-am înțeles. Domnul... vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

Până acum ne-ați făcut apologia respectării regulamentului și acum sunteți primul care-l încalcă. Cum votați dumneavoastră această hotărâre? Cu ce cvorum de ședință, după ce temei legal statutar și, mai ales, noi știm că hotărârile toate se validează în ședință de vot final.

Ați propus pentru vot plenului o altă procedură sau nu? Cu alte cuvinte, încercați să vă faceți, dumneavoastră și plenului Camerei Deputaților, o analiză serioasă asupra modului în care respectați regulamentul.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

În situația aceasta, deși a fost o înțelegere a grupurilor parlamentare, amânăm votul pentru ședința de vot final, care va avea loc săptămâna viitoare.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Nu suntem complici cu furtul!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Nu funcționează USL, dar asta este. E prima dată când...

 
Propunerea legislativă pentru completarea art.121 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale (Pl-x 325/2011). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

Poziția 4, Propunerea legislativă pentru completarea art.121 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.

Vă rog să observați că termenul pentru dezbatere și vot final a fost depășit.

Propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune (Pl-x 351/2011). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

Poziția 5, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Inițiatorul nu dorește.

Din partea comisiei sesizate în fond? Da, domnul deputat, vă rog să prezentați raportul comisiei.

Domnul deputat Amet Aledin.

   

Domnul Aledin Amet:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei juridice, de disciplină și imunități, care a avizat negativ această inițiativă legislativă.

În conformitate cu prevederile art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

Inițiativa legislativă a fost dezbătută în ședințele comisiei din zilele de 15 și 21 iunie 2011.

În conformitate cu art.75 alin.(1) și (3) din Constituția României, republicată, Camera decizională este Senatul.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului respingerea propunerii legislative pentru completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Doamna Aura Vasile, vă rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte de ședință,

Au fost multe inițiative legislative legate de TVR de la colegii noștri din alte grupuri parlamentare decât grupul parlamentar de guvernământ - grupul rebrenduit în verde și care este ilegal în momentul acesta, neputând să se înscrie în termen - dar, de fiecare dată, tot ce a venit de la altcineva decât de la deputații PDL nu a fost bun, nu a fost în dezbatere.

Ce este bun pentru TVR, TVR care este plătit din bani publici, Televiziunea Română la care plătește taxă până și un amărât cu o tarabă pe care vinde pătrunjel, dacă este înmatriculat ca o societate mică, mare, mijlocie? Este televiziunea de casă a Partidului Democrat, locul unde Boc poate să meargă și să mintă poporul român.

Domnule președinte de ședință,

Grupul meu solicită ca acest proiect de lege să fie reîntors la comisie, să ne aplecăm cu responsabilitate asupra lui, pentru că acest proiect de lege propune ca cei care sunt propuși în consiliul de administrație să aibă un minim de experiență, și nu neapărat carnet de partid al Partidului Democrat Liberal, iar ceea ce se propune poate este bine să luăm în calcul, în condițiile în care, în acest moment, în afară de membrii PD, președinte, prim-ministru sau știu eu cine altcineva, nu are acces la televiziunea publică.

Poate ar trebui să ținem cont că doamna Culcer, care este omul de casă al partidului dumneavoastră, este singurul român - singurul român - care poate să cumuleze pensia cu salariul.

De aceea, domnule președinte, găsind - cred eu - grabă în momentul în care s-a făcut acest raport, poate că este timpul să luăm în seamă și un management privat al Televiziunii Române, care este o gaură neagră a bugetului României, în condițiile în care, fiind o televiziune care poate să intre în casa tuturor, este pe locul nu știu care în ceea ce privește ratingul.

Vă rog să mă credeți că, dacă mai apar acolo mult Boc și membrii PD-ului, o să rămână cu rating de 000, atât cât mai sunt membrii partidului dumneavoastră, la nivelul celor 22 de milioane care urmăresc acest lucru.

Vă rog să supuneți votului retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, pentru a ne apleca cu mai multă responsabilitate atunci când este vorba de bani publici și de conducerea acestei instituții, în condițiile în care în acest moment se știe că este falimentară, că este o gaură neagră, că acolo nu se face decât politica Partidului Democrat și nu se respectă măcar această lege a CNA-ului, care spune că trebuie să fie o proporție între putere și opoziție.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții cu caracter general? Dacă nu, stimați colegi, supun votului dumneavoastră propunerea doamnei... domnilor colegi, am spus care supun votului plenului Camerei Deputaților propunerea de restituire către comisia sesizată în fond.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

 
   

56 de voturi împotrivă, patru abțineri, 47, insuficiente pentru a fi adoptat.

Țin să vă anunț că, oricum, astăzi expiră termenul constituțional pentru adoptare în plen. Legea va fi adoptată tacit, va fi trimisă Senatului.

Domnul deputat Nicolăescu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

Așa cum ați anunțat acum, același lucru se întâmplă și la punctul următor. Mâine expiră termenul pentru următorul proiect de lege și vă întreb pe dumneavoastră, care reprezentanți majoritatea parlamentară, de ce ieri, în cadrul Biroului permanent și al ședinței Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, n-ați luat decizia ca astăzi să fie vot final și să nu se adopte proiecte de lege în mod tacit?

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, am să vă rog să-l întrebați pe liderul dumneavoastră, care ieri a fost de acord ca astăzi să nu existe ședință de vot final, printre alți votanți.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte de ședință,

Putem să-l întrebăm și pe Papa Pius, dacă doriți, nu asta e problema.

Dumneavoastră, puterea, aveți... majoritatea parlamentară aveți obligația să legiferați în mod absolut normal. N-o faceți, asumați-vă, nu dați vina pe alții așa cum faceți pentru orice în această țară.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

N-am dat vina. V-am făcut o recomandare, domnule deputat, și nimic altceva.

Stimați colegi,

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind Acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956-1989, semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011 (PL-x 373/2011). (rămas pentru votul final)  

Următorul punct pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind Acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956-1989, semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011.

Din partea Guvernului, domnul ministru Valentin Iliescu.

Vă rog, domnule ministru, punctul de vedere al Guvernului.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați!

Înainte de a mă referi la argumentele pentru care acest proiect de lege a ajuns în fața dumneavoastră, la început de sesiune parlamentară, aș vrea să vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul pe care ni l-ați acordat în sesiunea trecută și care, în ciuda multelor probleme sensibile din punctul nostru de vedere, al Guvernului, s-a încheiat cu un bilanț pozitiv.

Avem la fel de multe proiecte în această sesiune, care interesează, cred, în egală măsură și puterea și opoziția, dar mai ales pe cei pe care dumneavoastră îi reprezentați aici, în Parlament, și vă rog din toată inima și vă mulțumesc anticipat pentru modul constructiv în care sunt convins că veți discuta pentru a scoate legi bune.

Înainte de a încheia această mică intervenție a mea, aș dori să vă urez sănătate multă, putere de muncă și să reușiți să contribuiți la ceea ce așteaptă alegătorii de la dumneavoastră: să faceți legi bune.

Referitor la proiectul de lege aflat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaților, o să fiu foarte succint și o să vă spun următoarele lucruri: acest proiect are ca obiect de reglementare ratificarea protocolului între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind Acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956-1989, acord semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011.

Astfel, în momentul intrării în vigoare a acestui protocol, va exista un cadru juridic agreat de cele două părți, conținând tratatele încheiate de România și Republica Populară Democrată Coreeană în perioada 1956-1989, care vor continua să guverneze relațiile dintre cele două state.

Protocolul mai cuprinde și o clauză referitoare la identificarea ulterior semnării a unor acorduri care nu au fost menționate în anexe, iar pentru clarificarea situației acestor tratate, părțile se vor consulta prin canale diplomatice.

Doresc să fac afirmația că, în eventualitatea unor răspunsuri solicitate de dumneavoastră, este aici prezent domnul secretar de stat Anton Niculescu, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru modul serios în care-și face treaba.

Comisia de specialitate fiind de acord cu acest proiect de lege, vă rog, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu votarea lui.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Calimente, pe procedură, vă rog.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am crezut că nu înțeleg sau că nu aud bine. Este vorba ca actualul Parlament, în 2011, să semneze sau să fie de acord să dea votul pentru tratate încheiate între 1956 și 1989. De ce nu încheiate între 1305 și 1410, pentru că este tot același lucru?!

Eu cred că domnul secretar de stat, domnul ministru, ar fi trebuit să ne explice mai pe îndelete despre ce este vorba, pentru că, între timp, comunismul a fost condamnat, știm care este puterea din Republica Democrată Coreeană și comportamentul acestei puteri, care de foarte multe state ale lumii civilizate este considerată ca o putere teroristă. Deci nu înțeleg ce rol avem noi în a ratifica lucruri care s-au întâmplat în urmă cu 40-50 de ani și, cu atât mai mult, ce relații mai avem noi cu această Republică Democrată Coreeană astăzi.

În mod oficial vă anunț că eu personal voi vota împotriva acestui proiect de tratat.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte,

Am dori să invitați la microfon pe reprezentantul ministerului de resort, așa cum a prezentat domnul ministru Valentin Iliescu și i-a mulțumit pentru activitate, să ne spună și nouă, ca să știm ce votăm, ce a fost reluat în discuțiile din anul 2008, când din nou au fost reluate negocierile, finalizându-se prin semnarea, la Phenian, în 20 ianuarie 2011, a unui protocol între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene, având la bază acordurile bilaterale încheiate între '56 și '89.

Ținând cont de felul în care a fost prezentată tema acestui protocol, perioada '56-'89, bineînțeles că am fi împotrivă, dar, socotind că au fost reluate negocierile, poate este bine să fim și noi informați ce a însemnat '56-'89 și ce înseamnă acum 2008-20 ianuarie 2011.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Dacă mai dorește cineva să intervină? Domnul secretar de stat? Domnul secretar de stat Niculescu.

 
   

Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că acest proiect a fost supus atenției comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și a fost votat de colegii dumneavoastră din Comisiile juridică, respectiv de politică externă. Este vorba despre relații diplomatice pe care dorim să le dezvoltăm cu cât mai multe țări de pe glob. Nu este nimic deosebit, nu facem nimic care ar aduce atingere intereselor României. Dimpotrivă, sunt foarte multe țări pe acest glob care au relații inclusiv cu Republica Democrată Coreeană, dar nu înseamnă că nu venim în întimpinarea intereselor țării noastre.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulțumesc.

Doamna deputat Aura Vasile și pe urmă domnul deputat Calimente.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte de ședință,

Mă declar ușor necăjită și nemulțumită de răspunsul secretarului de stat, iar așa cum dânsul a dat răspunsul, așa este și activitatea ministerului de resort, în condițiile în care suntem o țară izolată, o țară amânată pentru Schengen și toate celelalte.

Întrebarea a fost simplă, iar ceea ce și domnul deputat Calimente, și grupul meu parlamentar a întrebat este următorul lucru: în perioada '56-'89 în România era un alt regim, regim pe care îl boscorodește acum domnule președinte Băsescu, regimul comunist - pentru că dumneavoastră n-ați fost niciunul comuniști, toți ați apărut după '90, deja populari sau socialiști sau ce Dumnezeu ați mai fost, în condițiile acelea - și în anul 2011, când România este o țară membră a Uniunii Europene, când suntem membri NATO, dorim și noi, ceilalți deputați, care nu facem parte din comisia de specialitate, să înțelegem ce și cum au fost modificate problemele acelei perioade, pe care dumneavoastră o incriminați spunând "a comunismului", și această bucățică de timp. Dacă nu este nicio diferență, atunci să nu mai spuneți că, în acea bucățică de timp, a comunismului, totul era greșit și totul era bolșevism.

Domnule secretar de stat,

Dorim să ne spuneți, dacă știți, dacă nu, vă rog să recunoașteți că nu cunoașteți care este conținutul și modificările acestui tratat între noi și Republica Populară Coreeană, față de care noi avem tot respectul și dorim să avem acorduri și colaborări, dar, în același timp, dorim să ne spuneți dumneavoastră ce a negociat ministerul pe care-l reprezentați față de perioada lui Ceaușescu.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Calimente.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Stimați colegi,

Vreau să-i mulțumesc colegului meu de bancă, domnul Daniel Budurescu, fost ambasador, care mi-a explicat că, de fapt, în acest tratat, este vorba despre abrogarea unor părți din tratatele semnate în perioada anilor '56-'89.

Așteptam ca acest răspuns să vină din partea ministerului.

Eu din partea ministerului aud o apologie a relațiilor actuale, din 2011, cu Republica Democrată Coreeană - v-am mai spus, țară în care populația moare de foame, țară care nu respectă drepturile omului, țară care este caracterizată ca teroristă și amenință cu arma nucleară, de multe ori, alte națiuni.

Vreau să știu care țară din Uniunea Europeană sau din NATO are relații diplomatice cu această țară? Pentru că nu vorbesc aici de China, sau de Vietnam, sau de Cuba, alte țări cu același regim comunism.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnul secretar Mircovici, vă rog.

 
   

Domnul Niculae Mircovici (de la tribună):

Doamnelor și domnilor deputați,

Cred că am intrat într-o discuție care nu este neapărat necesară. Eu n-am un coleg ambasador sau fost ambasador lângă mine, ci am, pur și simplu, documentul, expunerea de motive, protocolul și cele două anexe care sunt cuprinse în documentul la care facem vorbire și protocolul care ne este supus în momentul de față ratificării. Practic, este vorba despre faptul că, în 2011, Guvernul României și Guvernul Coreei de Nord s-au pus de acord asupra unor documente, semnate în perioada 1956-1989, care să-și înceteze activitatea și a unor documente care să rămână în vigoare. Aspectul a fost necesar pentru a asigura baza juridică a dezvoltării relațiilor în continuare.

Și ca să luăm un singur exemplu, este foarte clar, chiar în secțiunea a II-a, în motivul emiterii documentului, se arată că lista cuprinde acordurile care vor rămâne în vigoare, respectiv lista celor care-și vor înceta valabilitatea. Iar atunci când e vorba de protocol, la art.2 al protocolului se spune: "Părțile contractante confirmă că acordurile menționate în Anexa nr.2 la prezentul protocol sunt considerate că-și încetează valabilitatea."

Or, dacă ne uităm la lista 2, tot așa, o singură privire dacă am arunca pe Anexa nr.2, vom observa că-i vorba de Tratatul, de exemplu, privind cooperarea între Consiliul Securității Statutului al Republicii Socialiste România și Ministerul Securității Publice a Republicii Populare Democrate Coreene. E normal că un astfel de acord nu mai are ce căuta.

Or, reglementarea, din punct de vedere formal, din punct de vedere juridic, a unui acord semnat între două state și ratificat de parlamentele - la momentul respectiv - legal constituite ale celor două state se putea face tot printr-un act normativ de genul celui care ne este supus în momentul de față ratificării.

Eu cred că orice alte discuții, domnule președinte, în continuare, pe această problemă, nu reprezintă decât o încercare de politizare a unui subiect extrem de lipsit de importanță în momentul de față și v-aș propune să mergem mai departe pe ordinea de zi după ce se termină dezbaterea asupra acestui proiect de lege prin ratificarea protocolului între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Coreene.

În ceea ce privește răspunsul pe care l-a dat domnul secretar de stat, punctul meu de vedere este diferit. Este pentru prima dată când suntem atât de interesați să discutăm niște acorduri despre care habar nu avem și n-am citit deloc, numai pentru a găsi vina cuiva care - vezi Doamne - n-a fost suficient de detaliat în explicațiile pe care le dă.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar.

Pe procedură. Vă rog, doamna deputat Aura Vasile. Vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte de ședință și stimate domnule deputat Mircovici,

Poate nu știți - și atunci vă informez eu - că pe site-ul Camerei Deputaților, azi-noapte, după 1și jumătate spre ora 2 dinspre dimineață, a fost publicată, a apărut afișată ordinea de zi a zilei de astăzi.

Mai mult, ea a fost trecută pe pdf, deci, teoretic, nu aveai acces la documente decât dacă schimbai și intrai pe caseta electronică, ca să poți să vezi despre ce este vorba.

Dumneavoastră veniți să ne dați lecții, domnule deputat Mircovici, în condițiile în care trebuia să incriminați Ministerul Afacerilor Externe, că ei trebuiau să vină și să ne explice.

Noi nu suntem obligați, domnule deputat, să citim tot acordul cap-coadă. Dar, dacă-mi aduc aminte, prin toată vara asta, toți liderii dumneavoastră și dumneavoastră și alții ați spus că trebuie să schimbăm actul parlamentar în momentul în care ne aplecăm asupra acestor proiecte de lege, acorduri și toate celelalte. Ne certați, domnule deputat Mircovici, pentru că dorim să știm, poate ne întreabă ziariștii când ieșim din această sală. Iar dumneavoastră ne împiedicați, vrând să acoperiți mizeria care este în Ministerul Afacerilor Externe? Când în fața noastră vine un secretar de stat care putea el să ne citească ce este la secțiunea respectivă, domnule deputat! De ce a trebuit să coborâți dumneavoastră...

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog, doamna deputat...

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

... să citiți ceea ce putea să ne spună cel care a scris?

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să nu vă enervați, doamna deputat. Da, drept la replică, domnul deputat, domnul secretar Mircovici. Drept la replică...

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnelor și domnilor colegi,

Dreptul meu la replică se referă la faptul că bunul-simț mă obligă să-mi cer scuze pentru un lucru pe care nu l-m săvârșit. Nu avem nici un moment intenția de a certa pe cineva, cu atât mai mult de a da lecții, mai ales aici, unde nu de lecții este vorba, ci despre opinii politice ferme pe care fiecare trebuie să le exprime conform conștiinței sale, conform obligațiilor pe care le-a avut de la cei pe care-i reprezintă și conform grupului parlamentar din care face parte și a punctului de vedere și a poziției pe care un astfel de grup le are.

Faptul că de abia azi-noapte la ora 2 a apărut pe site-ul Camerei Deputaților ordinea de zi, nu cred că are nici o legătură cu o problemă care a fost dezbătută, încă în sesiunea trecută, în Comisia pentru politică externă în care fiecare grup parlamentar are reprezentanți, iar eu am fost favorizat de faptul că reprezentanții noștri în grupul parlamentar, în grupul de politică externă, ne-au informat despre proiectele de lege care urmează a fi discutate acolo și unul dintre ele a fost și acesta privind Acordul cu Republica Democrată Coreeană.

Deci, din acest punct de vedere, încă o dată îmi cer scuze, eu nu am vrut să jignesc Parlamentul. În ceea ce privește exprimare pe care am făcut-o vizavi de reprezentantul Ministerului de Externe, eu nu am spus nimic altceva decât faptul că este pentru prima dată, așa cum eu constat, în care luăm la puricat pe reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe pentru o problemă care probabil că după ce vom pleca din această sală nu va mai reprezenta nici un interes pentru noi. Ce acorduri au mai rămas sau nu în vigoare, semnate în 1956 cu Republica Democrată Coreeană.

Haideți să fim rezonabili, totuși să ne ocupăm de probleme pe care le avem, până la urmă, de rezolvat.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar.

Pe procedură, domnul deputat Calimente.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

M-am interesat și eu când s-a discutat în comisie acest raport sau acest proiect de lege și când s-a făcut raportul, este vorba despre luna martie. Sigur că acest document, dacă l-am văzut în luna martie, nu ne-am mai adus aminte de el, cât despre faptul că el a apărut azi-noapte pe site-ul Camerei sau... da.

Vreau să constați că în sală nu funcționează rețeaua și că nu putem avea acces la aceste proiecte de lege care sunt pe site și asta se întâmplă încă de ieri că nu funcționează site-ul și cu atât mai mult mă așteptam din partea Ministerului Afacerilor Externe să ne explice detaliat despre ce este vorba, fiind vorba totuși de o perioadă de tristă amintire, până la urmă, iar despre colegul nostru Mircovici, sigur, nu am ce să-i reproșez este și prietenul meu, însă nu știam că în Grupul parlamentar minorităților naționale din Parlamentul României avem și un reprezentant al coreenilor.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi, dați-mi voie să corectez informațiile pe care distinsul nostru coleg vi le-a dat, pentru că există în practica parlamentară dorința unora de a dezinforma. Raportul comisiilor sesizate în fond este încheiat în iunie, la începutul lunii iunie 2011, deci nu a fost dezbătută în martie, ci în iunie, haideți să... și din iunie până acum termenul e atât de lung încât uitarea să-și spună cuvântul în mintea fiecăruia dintre noi.

Ultimul, da, numai puțin, numai puțin, domnule deputat. Drept la replică, domnul Mircovici. Haideți că astăzi vă faceți planul, vă rog.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Voiam, doamnelor și domnilor colegi, ca drept la replică să-i spun doar domnului Calimente că mă onorează prima parte a afirmației pe care a făcut-o, că suntem prieteni, cred că toți ar trebui să fim prieteni aici.

În ceea ce privește însă numărul de minorități naționale care sunt reprezentate în Parlamentul României cred că faptul că are vreo 3-4 mandate de deputat ar fi trebuit să-l facă să știe până acum care sunt minoritățile naționale care în 1918 au votat constituirea statului național unitar român și care se găsesc în momentul de față în Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc. Procedură, doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

În primul rând, vreau să fac o remarcă și o recunoaștere față de dumneavoastră de tot respectul de care se bucură domnul deputat Mircovici, domnul general Mircovici, general al Armatei Române, din partea Grupului parlamentar al PSD, dar aici, totuși, în acest moment facem parte, dânsul de la putere, din arcul puterii, și noi din arcul opoziției, și de aceea, dezbaterile sunt vizate, unul apărând Guvernul, noi încercăm să arătăm adevărata față a Ministerului Afacerilor Externe, minister care se ocupă de votul prin corespondență.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog, pe procedură, doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Iar pe procedură, domnule președinte de ședință, vreau să vă spun că scrie aici în ordinea de zi care a fost publicată, trecută pe site azi-noapte spre ora 2 noaptea, spune că raportul a fost distribuit în data de 15.06.2011.

Vă pot spune că nu a apărut decât în ultima ședință de plen pentru dezbateri generale, pe ordinea de zi, el este ca și nou în dezbatere și, oricât ați dori dumneavoastră, domnule președinte de ședință, să puneți capacul pe Ministerul Afacerilor Externe să nu cadă acolo scrum și praf, n-o să reușiți să anulați faptul că astăzi secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Guvernului Boc nu a putut să citească din expunerea de motive ceea ce a făcut domnul deputat Mircovici ca să poată, cât de cât, să-l scoată astăzi basma curată.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat, eu nu pun capacul, doar corectez pe cei care dezinformează opinia publică și Parlamentul României. 15.06 înseamnă 15 iunie, și nu înseamnă 15 martie. Atât. OK. Dumneavoastră ați spus corect, eu nu v-am corectat pe dumneavoastră, am corectat pe cei care au spus că acest raport, această lege a fost adoptată în martie.

Eu cred că putem continua dezbaterile. Îl rog pe domnul Kerekes, din partea comisiilor sesizate în fond, să prezinte raportul.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

Mulțumesc, domnule președinte. Fără a intra în dezbateri generale, numai o mențiune. Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Externe foarte clar a precizat că este vorba de un protocol prin care se mențin anumite acorduri din trecut care sunt absolut necesare în relațiile dintre cele două țări. Numai câteva: asistență juridică, asistență socială, transporturi, relații economice. Indiferent ce fel de regim este vorba aceste relații trebuie menținute.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc. Dacă la dezbateri generale mai dorește cineva să ia cuvântul sau deja le-am epuizat.

Stimați colegi, vă rog să observați că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în articolul 106, în care se spune că se trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse. Neexistând amendamente, urmează ca acest proiect să fie supus votului final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre (PL-x 375/2011). (rămas pentru votul final)  

Poziția 7 din ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților ne aflăm în procedură de urgență, în consecință, vom respecta această procedură.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Eugen Curteanu.

Domnule ministru, microfonul vă aparține pentru a exprima în termeni scurți și conciși punctul de vedere al Guvernului.

Aveți cuvântul.

   

Domnul Eugen-Dicones Curteanu (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de act normativ supus atenția dumneavoastră are ca obiect de reglementare modificarea Legii 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, cu modificările ulterioare, în sensul majorării limitelor amenzilor contravenționale, precum și al stabilirii agenților constatatori ai contravențiilor.

Totodată, prin proiect se prevede aplicarea măsurii de desființare a lucrărilor de construcții și a construcțiilor realizate pe teren proprietate publică sau privată, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.597/2001, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.3/2011.

În fapt, propunerea de act normativ creează cadrul legislativ necesar stopării activității de construire necontrolată, cu încălcarea prevederilor Legii nr.597/2001, sens în care vă și solicităm să fiți de acord cu propunerea formulată.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Din partea comisiei sesizate în fond. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, domnul vicepreședinte Vasile Soporan.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Vasile Filip Soporan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.597 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, doresc să fac următoarele precizări: Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 25 mai 2011. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.597, cu modificările ulterioare, în sensul majorării limitelor amenzilor contravenționale, precum și al stabilirii agenților constatatori ai contravențiilor.

Totodată, prin proiect se prevede aplicarea măsurii de desființare a lucrărilor de construcții și a construcțiilor realizate pe terenuri proprietate publică sau privată, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.597/2001, cu modificările ulterioare, în condițiile și cu respectarea proceduri prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.3/2011.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.597 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc foarte mult pentru raportul prezentat.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Doamna vicelider Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, încă o dată și prin această inițiativă legislativă, ordonanță a Guvernului Boc se demonstrează că singurul fel de a conduce țara și de a aduce bani la bugetul țării nu înseamnă decât tăieri, taxe și impozite. Iar în partea cealaltă, noi spunem că suntem de dreapta și atunci majorăm, majorăm, majorăm, luăm amenzi, luăm amenzi.

Domnule președinte,

În momentul în care citești expunerea de motive este clar că ceea ce partidul dumneavoastră spune atunci când spune de descentralizare și de trecerea deciziilor la nivelul administrațiilor publice locale este numai o zicere care în spate este o pungă de aer. Tot ce este și ce se urmărește și s-a urmărit și cu alte inițiative legislative sau ordonanțe ale Guvernului Boc nu face decât să concentreze în cadrul ministerului condus de doamna Udrea toate deciziile.

Eu aș solicita, domnule președinte, ca acest proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2011 să fie retrimis la comisie și să fie discutat, domnule președinte, într-un cadrul larg, în condițiile acelei strategii pe care dumneavoastră ați avut-o cândva în Programul de guvernare privind tot ce înseamnă turism, tot ce înseamnă litoral, tot ce înseamnă turism în România, în condițiile în care probabil că partidul dumneavoastră, de la frunza care înseamnă reclama turismului în România, va inspira și culoarea verde. Acum m-am gândit la acest lucru.

Domnule președinte de ședință, pentru că ceea ce spune această inițiativă, această lege de aprobare a ordonanței privind majorarea amenzilor și modificări care sunt aduse la... vă rog să mă scuzați, care sunt aduse la autorizațiile emise privind disciplina în construcții, cele care sunt acceptate, cele care nu sunt acceptate, de asemenea, faptul că pe plajă, deci acolo unde turistul merge aceste lucruri nu se aplică, este puțin hilar, de ce unii să plătească, iar alții nu. Știu că disciplina în construcții privind litoralul și protecția zonei de coastă a Mării Negre este valabilă poate, sau este interesantă mai mult pentru zona de plajă, zonă care, așa cum toată lumea știe, se micșorează în fiecare an, pentru că lipsesc toate lucrările de protecție.

În loc să ne îngrijim de ceea ce face Guvernul Boc, tăieri de salarii și majorare de impozite și taxe pentru orice investitori din România, mai bine ne-am preocupa pentru a proteja litoralul ca și generații de mâine și de poimâine să se poată bucura de o palmă de nisip. Dar noi nu, ne ocupăm doar de distrugere, doar de încasare, doar de înrobire, domnule președinte de ședință.

Solicit retrimiterea la comisie a acestei legi de aprobare a ordonanței pentru a ne putea apleca cu altă responsabilitate. Poate... dumneavoastră spuneți că faceți politică de dreapta, poate vă uitați spre noi și faceți o politică de centru-dreapta, în condițiile în care să putem să facem, să dăm o mână de ajutor investitorilor și, bineînțeles, să facem o descentralizare adevărată către administrațiile publice locale, așa cum încercați să explicați în această expunere de motive pentru o dezvoltare durabilă a zonelor respective.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc. Așa, spre informarea dumneavoastră, doamna deputat, raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de cei 29 de membri prezenți din 30, inclusiv de membrii Partidului Social Democrat.

În consecință, n-ar fi rău dacă, în prealabil, v-ați pune de acord asupra pozițiilor față de anumite acte normative.

Da, doamna, drept la replică.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte, în comisie de foarte multe ori, știți foarte bine că sunt specialiștii fiecărui grup. Acum vorbim de politică și vă aduceam aminte, domnule președinte de ședință, de Programul de guvernare al Guvernului Boc, care s-a transformat în frunza doamnei Udrea și care una a spus și alta a făcut. Decizia politică a noastră, domnule președinte, este de a nu vota acest proiect de lege, iar noi vă solicităm reîntoarcere la comisie a acestui proiect de lege pentru a putea să facem așa, ceea ce trebuie. Dezvoltarea durabilă, faceți referire la ea, dar n-o aplicați niciodată.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da, stimați colegi, să înțelegem că nu mai contează părerea specialiștilor într-un act normativ, ci contează părerea politică. Dar, cu toate acestea, eu am să supun votului dumneavoastră propunerea doamnei deputat de retrimitere către comisia sesizată în fond a acestui proiect de lege.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

 
    Da. Mulțumesc. 59 de voturi împotrivă, 3 abțineri, 37 pentru, insuficiente pentru a fi adoptată propunerea atât de importantă.

Stimați colegi,

Vă rog să observați că sunt îndeplinite prevederile art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților. În consecință, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2011 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii (PL-x 354/2011). (rămas pentru votul final)  

Următorul punct, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2011 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii.

Vă reamintesc că ne aflăm în procedură de urgență, potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților, și, în consecință, dau cuvântul inițiatorului, domnul secretar de stat Eugen Curteanu.

Domnule ministru, vă rog din nou, succint și la obiect poziția inițiatorului.

   

Domnul Eugen-Dicones Curteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Actul normativ supus atenției dumneavoastră prezintă ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii, care prevede finanțarea proiectelor prioritare pentru dezvoltarea infrastructurii din sume alocate anual cu această destinație din fonduri externe nerambursabile și rambursabile de la bugetul de stat, precum și din alte surse legal constituite.

Prin completările aduse acestei ordonanțe, se precizează explicit beneficiarii finali ai investițiilor, care sunt autoritățile administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale, și se asigură cadrul legal prin care investițiile deosebit de complexe să poată fi realizate prin PNDI și pe terenuri proprietate privată, dar și cadrul legal privind transferul final al investițiilor realizate în proprietate sau administrare către beneficiarii finali, către unitățile administrativ-teritoriale.

Pentru acest motiv, vă rugăm să fiți de acord cu propunerea de modificarea a Ordonanței Guvernului nr.105/2010 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumim și noi, domnule ministru.

Din partea comisiilor sesizate în fond? Avem un raport comun al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Din nou domnul deputat Soporan Vasile. Vă rog, domnule deputat, punctul de vedere al celor două comisii.

 
   

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Este vorba de un raport comun. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2011.

Prin acest act normativ se are în vedere implementarea proiectelor prioritare din cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii, cu precizarea modului de gestionare a acestor proiecte de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și, respectiv, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Acesta a fost adoptat de Senat în ședința din data de 16 mai 2011.

În conformitate cu prevederile art.61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au examinat proiectul de lege în ședințe separate.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în ziua de 31 mai 2011, iar Comisia pentru buget, finanțe și bănci și-a desfășurat lucrările ședinței în ziua de 15 iunie 2011.

Raportul comun al comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi de către deputații prezenți la dezbateri.

În urma dezbaterilor comisiilor, acestea propun plenului Camerei raportul comun în forma adoptată de Senat.

Doresc să precizez că pentru acest proiect de lege Camera decizională este Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă la dezbateri generale? Da, domnule coleg, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Suntem în fața a încă unui proiect legislativ care denotă, în opinia mea, superficialitatea cu care Guvernul întocmește proiectele normative. La nici un an de zile după ce s-a aprobat Ordonanța Guvernului nr.105 s-au demonstrat și, în ceea ce secretarul de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului ne-a prezentat aici, îmi întărește această convingere, s-au demonstrat, spun, slăbiciunile acelui act normativ și a fost nevoie ca într-un interval extrem de scurt să apară un alt proiect de modificare a ordonanței, cel care se află în fața dumneavoastră. Asta este prima dintre abordări.

A doua, acest proiect de act normativ se referă la unele modificări, necesare, dacă trebuie să judec obiectiv, pentru punerea în aplicare al Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Încă unul dintre proiectele, aș zice megalomanice, care n-au avut până acum nici un fel de finalitate și nici nu credem că vor avea. Așa cum a fost și "Prima casă" care a rămas singura casă, așa cum a fost și "Case pentru specialiști" și le știți dumneavoastră și pe celelalte. Așa cum în România construim auto... câte 5-7-10 km de autostradă care pleacă de nici unde și se termină nicăieri, ăsta este încă unul dintre exemplele de acest fel.

Exemple de acest tip pe care Guvernul României, un guvern pentru care toate lucrurile rele au rămas undeva în trecut și toate lucrurile bune urmează să se întâmple, și vine astăzi să ne propună acest Program Național de Dezvoltare a Infrastructurii pe care eu, mai degrabă, l-aș numi un Program Național de Vânzare de Iluzii. Este un program național prin care se încarcă, și dumneavoastră, cei care veniți din teritoriu știți foarte bine, mai ales cei care vă aflați în zona opoziției, că este un principal instrument de momire primarilor aparținând grupurilor parlamentare din opoziție.

Este un instrument care vinde iluzii, așa cum am spus, este în momentul ăsta nefuncțional și va rămâne nefuncțional. Și nu cred că ceea ce ni se propune în momentul ăsta va avea darul de a-l face funcțional. Motiv pentru care din toate motivele enumerate de mine ceva mai devreme, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat nu va vota acest proiect.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul deputat Nicolăescu.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

O să încep cu concluzia la acest proiect de lege. grupul parlamentar al Partidului Național Liberal nu va vota pentru acest proiect de lege.

Și acum am să argumentez: programul național de dezvoltare a infrastructurii este un program frumos în sine, frumos pe hârtie, dar inexistent în practică. Iar dacă se va pune ceva în funcțiune vreodată din acest program, el va avea un caracter pur electoral și pur politic.

Mai constatăm că așa cum este făcută ordonanța de urgență, nu urmărește decât să poată să-i permită ministerului doamnei Udrea să aloce fonduri acolo unde vrea dumneaei, acolo unde-i place PDL-ului, acolo unde are interes PDL-ul. Mai trist e altceva: că PDL-ul vorbește de descentralizare, că vorbește de întărirea autonomiei locale, dar în acest program, ordonator principal de credite este Ministerul Dezvoltării. El face tot ce trebuie și când și-a luat ce-a putut să ia de pe unde a putut, transferă obiectivul de investiții la comunitatea locală. Pe ce criterii? Pe ce principii? Poate numai Guvernul știe și cu PDL-ul.

În consecință, un program care alocă clientelar fondurile publice nu poate fi acceptabil într-o țară democratică. Și, ca atare, reiterez ce-am spus: vom vota împotriva acestui proiect de lege.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții. Dacă nu mai sunt, vă rog să constatați, stimați colegi, că sunt îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților și proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune și care fac parte din sistemul de finanțare al fondurilor europene pentru agricultură, precum și din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene (PL-x 163/2011). (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect de lege este cel privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune și care fac parte din sistemul de finanțare al fondurilor europene pentru agricultură, precum și din sistemul resurselor proprii ale Uniunii Europene.

Dacă din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Tanczos, vă rog să exprimați poziția Guvernului.

Aveți cuvântul.

   

Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Ca obiect de reglementare, actul normativ se referă la gestionarea de către România a contribuțiilor și a altor taxe colectate în cadrul aplicării politicii comune agricole și care fac parte din sistemul de finanțare al fondurilor europene pentru agricultură, precum și din sistemul resurselor proprii tradiționale ale Comunității Europene.

Taxele la care se referă privesc sistemul de gestionare a cotei de zahăr, sistemul de gestionare a cotei de lapte și vorbim despre acele taxe care se plătesc în cazul depășirii cotelor.

Prezentul proiect de lege realizează transpunerea în legislația națională a tuturor obligațiilor de plată instituite de legislația comunitară în contextul organizării acestor piețe comune, precum și asigurarea unui sistem rapid și eficient de protejare a intereselor financiare a Comunității Europene și ale României.

Având în vedere aceste elemente importante la care se referă actul normativ sau proiectul de act normativ, vă rog să fiți de acord cu adoptarea acestuia.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule ministru.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul.

A! Comisia. Vă rog să mă iertați.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul vicepreședinte, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Domnul Marian Avram:

Deputatul Avram, secretarul Comisiei pentru agricultură.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Biroul permanent a sesizat pentru examinare și avizare în fond Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice cu Proiectul de Lege privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune și care fac parte din sistemul de finanțare al fondurilor europene pentru agricultură, precum și din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligațiilor de plată, stabilirea, determinarea, colectarea și controlul sumelor reprezentând taxe colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune și care fac parte din sistemul de finanțare al fondurilor europene pentru agricultură și pentru sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene.

Pe scurt, este vorba de colectarea taxelor pentru depășirea cotelor la zahăr, izoglucoză și lapte.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterilor, comisiile propun adoptarea în plenul Camerei Deputaților a proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule secretar.

la dezbateri generale, domnul Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Specialiștii în agricultură, vă rog să vă pronunțați.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Domnul secretar de stat și colegul meu, secretarul Comisiei de agricultură, v-au expus principalele motive pentru care în comisiile pentru agricultură reunite și de buget-finanțe am aprobat acest proiect de lege.

Eu aș vrea să vă dau câteva detalii în plus. Este vorba de stabilirea autorităților competente pentru încasarea acestor taxe. E vorba de Ministerul Agriculturii, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și Ministerul de Finanțe prin ANAF. Proiectul de act normativ stabilește ceea ce este în neregulă. Colegul meu Marian Avram spunea că se referă exclusiv la excedentele de cote, sau depășirile de cotă pentru zahăr, izoglucoză și lapte.

Ce trebuie să mai știți este că aceste taxe se fac venit la bugetul de stat și se varsă în bugetul comun al Uniunii Europene și alimentează în mod deosebit fondul european de dezvoltare a agriculturii. Și în plus față de excedentele de cote depășite, apare o taxă de 5 euro pe tonă pentru cei care în termen de 7 luni sau începând cu a 7-a lună nu declară ce au făcut cu importul de zahăr pe care l-au prelucrat. Dacă nu declară în 7 luni, începând cu a 9-a lună, taxa devine 500 de euro pe tonă.

Sunt prevederi preluate din Regulamentele 1290/2005 și 318/2006 ale Comisiei Europene, ultimul privind producția de peste cotă și cred că era obligatoriu să le transpunem în legislația românească.

Din acest punct de vedere, Partidul Democrat Liberal votează acest proiect de act normativ.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc.

Din partea Partidului Social Democrat, doamna Aura Vasile.

Aveți cuvântul, doamna colegă.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Probabil că nu am fi avut niciun comentariu legat de acest proiect de lege, fiind un lucru care este reglementat printr-un regulament al Consiliului Europei, avem regulamentul OCPI-ului, bineînțeles toate actele care sunt indicate de către ministerul de resort, în condițiile în care trebuie intrăm și noi cu aceste reglementări alături de țările membre ale Uniunii Europene.

Dar aceste lucruri Comisia Europeană le-a reglementat începând cu 2006, 2007, 2008. Constat că la nivelul anului 2005, atunci când noi eram în preaderare și nu eram membri deplini ai Uniunii Europene, Guvernul Tăriceanu din acel moment a elaborat o serie de ordonanțe de urgență care să facă cât de cât armonizarea României cu ceea ce impuneau la acel moment regulamentele Uniunii Europene.

Dar, domnule președinte, că nu s-a făcut nimic din 2005 până în 2011, că în acest moment, probabil strânși cu ușa de forurile europene, ne-am adus aminte să facem aceste reglementări? Sau pur și simplu ceea ce scriem și ceea ce se realizează sunt două deziderate total deosebite?

Vorbim aici de obligarea la plata unor taxe suplimentare către bugetul general al comunităților europene pentru producătorii de lapte și cei care produc zahăr și îl și prelucrează pe producția de izoglucoză. Despre cine vorbim? Ce zahăr? Ce lapte? Ați văzut dumneavoastră în România în acest moment industrie de lapte care să aibă supraproducție? În condițiile în care am avea acest lucru, domnule președinte de ședință și stimați colegi, și s-ar aduna aceste taxe, ele ar fi virate către comunitățile europene, în condițiile în care așa cum Guvernul României nu a putut să atragă decât 3% din fondurile care sunt repartizate României până în 2013, stau să mă întreb dacă am avea această supraproducție la lapte, în industria laptelui și a zahărului, am alimenta din nou industriile agricole și producțiile agricole ale altor state membre ale Uniunii Europene? În condițiile în care noi nu am fost în stare să atragem decât 3%?

Este corect că trebuie să avem reglementările în legislația națională privind directivele și regulamentele europene, dar în același timp trebuie să facem două constatări: că ministerul nu s-a ocupat de atragerea fondurilor pe zonele respective; a doua, că din 2005 și până astăzi n-a interesat pe nimeni să facă armonizarea legislativă; iar al treilea lucru, socotind că ici și colo, câte un producător ar putea să depășească cât de cât ceea ce i-a fost repartizat, autoritățile cu competențe să poată să-l sancționeze, să vireze banii la comunitățile europene, deci bugetul general al comunităților europene, de unde niciodată nu se vor mai întoarce în România.

Deci, domnilor colegi, încă o dată vă remarc că ceea ce știe să facă Guvernul Boc, să taie salarii, să impoziteze pensii și să instituie constant amenzi, amenzi, majorare de taxe și de impozite.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă vicelider.

Domnul secretar de stat Tanczos. Cum stați cu amenzile? Vă rog. Am spus domnul secretar de stat. Imediat.

Vă rog.

 
   

Domnul Tanczos Barna:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu tot respectul pentru doamna deputat, trebuie să fac câteva corecții: aceste reglementări sunt binecunoscute pentru cei care cunosc sectorul; cota de lapte este instituită din momentul aderării și producătorii de lapte știu foarte bine ce înseamnă dacă depășesc cu producție cota instituită și cota alocată sau cumpărată de fiecare producător, nu sunt noutăți și taxele nu îi vizează pe cei care produc lapte de obicei, se referă strict la cei care depășesc cota proprie de lapte.

La zahăr, la fel, această reglementare există, doamnă, și taxele nu îi vizează pe cei care procesează sau produc zahăr, ci pe cei care depășesc cotele. Iar Ministerul Agriculturii, spre deosebire de alte ministere, nu are 3% grad de absorbție sau rată de absorbție, ci 30%.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc.

Domnul deputat Kelemen, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 
   

Domnul Kelemen Hunor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este deosebit de greu să vorbesc după secretarul nostru general și trebuie să spun de la început că, da, cunoaștem obligațiile României și aceste taxe care s-au fixat la Uniunea Europeană trebuie să fie plătite.

Și, totuși, profit de această ocazie să iau cuvântul și să vă spun de la început că eu, unul, nu sunt un membru al Parlamentului României pentru care însăși amintirea Uniunii Europene înseamnă un cuvânt magic. Pentru mine Uniunea Europeană nu este un cuvânt magic. Pentru mine, într-adevăr, multe, multe probleme s-au adunat în agricultură, și nu numai în calitate de medic veterinar, dar ca și crescător de animale trebuie să vă spun că anumite lucruri trebuiau făcute nu numai în cadrul zootehniei, dar și la alte culturi.

Și dacă, de exemplu, ne referim la sfecla de zahăr...de fapt, aceste discuții s-au purtat în 2004 și cotele de pe atunci nu erau, reglate cel puțin la nevoile Transilvaniei pe care o cunosc foarte bine, partea transilvană a României, de exemplu, se știa că aveam nevoie de cel puțin 120 de mii de hectare pentru cultura sfeclei de zahăr. Am primit o cotă pe 90 de mii de hectare și de la început știam că această discuție era bine să fie reluată și să primim cote suplimentare. În ultimul an am asistat și la o criză a zahărului în toată Europa, prețurile au săltat și noi, în România, din 37 de fabrici de zahăr care existau înainte de ′89, printre care și una veche la Târgu-Mureș, nu mai există. Funcțional, mai sunt trei fabrici de zahăr și suntem la mâna importatorilor și nu cred că este o situație foarte agreabilă pentru România.

Și cred că agricultura și noi aceste lucruri cu colegii mei din Comisia pentru agricultură de multe ori le-am discutat, agricultura sau producția de zahăr nu prea are culoare politică, stimați colegi. și, de exemplu, în județul Mureș, sunt sate întregi, acea linie îngustă de cale ferată care străbate Câmpia Transilvaniei până la Pogăceaua, nu era făcută pentru transportul oamenilor, era făcută pentru transportul sfeclei de zahăr la centrul din Târgu-Mureș. Știți când s-au pus bazele acestei linii ferate cu o linie îngustă? În 1892.

Deci, sate întregi au rămas fără cultura tradițională, nu mai pot produce sfeclă de zahăr. Așa am pățit și cu tutunul. Am primit cote insuficiente. Și tutunul și zahărul, cele două culturi care într-adevăr erau cele mai bune culturi plătitoare pentru țăranul agricultor, astăzi, au fost atrofiate artificial pe Câmpia Transilvaniei, nu mai există nici acele uscătorii de tutun unde am uscat și am exportat tutun și pentru țigările Kent sau Wincester, sau alte țigări, Pall Mall. Și astăzi iarăși spunem la țărani care vin la noi, la birourile parlamentare, la fiecare săptămână avem oameni care zic "Domnule, ce puteți face să reintroducem în culturi tutunul sau zahărul?"

La producția de lapte este un lucru cunoscut, stimați colegi, că este o sete de lapte în toată Europa, produsele lactate sunt insuficiente după analizele multor specialiști din agricultura Europei unite, și totuși noi vorbim de supraproducție. Nu cred că este în ordine, iarăși. Știm foarte bine că acele fabrici, ICIL-urile care s-au privatizat și multe firme mari străine și nu vreau aici să nominalizez, dar știți foarte bine care sunt acestea, au cumpărat piața, și nicidecum nu strângerea producției autohtone.

Și eu sunt crescător de vaci. Trebuia să facem alte modele și aici este un model, de exemplu, la S.C. Therezia care pe lângă faptul că poate să prelucreze 50 de mii de litri zilnic de lapte autohton, exportă în 12 țări din Uniunea Europeană produse omologate. Acesta trebuia să fie adevăratul exemplu pentru producția autohtonă.

Deci, știm că dacă am semnat ceva, atunci, aceste lucruri trebuie plătite. De aceea, aici nu cred că avem discuții, nu putem să pierdem credibilitatea în fața Europei prin neplata anumitor lucruri. Dar ce a ridicat o antevorbitoare a mea aici, la această tribună, este un adevăr. Și aceste adevăruri trebuie să fie spuse și trebuie să ne intereseze.

Dar, iarăși vă pun o întrebare poate retorică, stimați colegi, cum să ducem noi acea luptă pentru rediscutarea acestor probleme, dacă din 33 de eurodeputați din România, niciunul nu este din domeniul agriculturii, o țară unde economia agrară ar trebui să fie pe primul loc, nu trimite niciun specialist în agricultură. Pardon! Numai dacă nu considerăm specialist în agricultură pe un fost cioban care este astăzi în Parlamentul European!

Deci, știm că trebuie să votăm această lege, dar aceste probleme trebuie ridicate, ridicate foarte energic și trebuie să rediscutăm multe, multe probleme și să nu trimitem în Europa numai yesmeni.

Mulțumesc.

(Câteva aplauze)

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Drept la replică, doamna Aura Vasile. Și pe urmă domnul deputat Calimente.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Vreau să-i spun domnului secretar de stat că de la început am spus că este vorba de taxă pe excedent pentru producția de zahăr, am amintit și izoglucoza. Și, de asemenea, atunci când am vorbit despre lapte, am spus că este un excedent de producție. Deci, o taxă de excedent pentru producție. Deci, m-ați corectat degeaba, domnule președinte.

A doua problemă pe care am ridicat-o. Aș vrea să vă citesc foarte scurt ceea ce spune Expunerea de motive la schimbări preconizate, ceea ce Guvernul scrie aici: "Neadoptarea acestui proiect de act normativ poate avea consecințe negative asupra sistemului de resurse proprii al comunităților europene, precum și asupra bugetului de stat respectiv." Și curge textul.

Deci, vorbim despre interesul comunităților europene înainte de a vorbi de interesul național pe multele probleme pe care le are agricultura, iar noi am făcut pariu cu agricultura și spune actualul ministru al agriculturii că vom hrăni nu știu câte milioane de cetățeni ai Europei din ceea ce produce în acest moment România.

În condițiile în care vorbim de două capitole în aceste reglementări, zahăr și lapte, vă rog să-mi spuneți, domnule secretar de stat, care este producția de zahăr și ce avem noi excedent de producție ca să putem sau să apărați atât de tare și să ne contraziceți. Poate nu stăpânim toate datele, dar în orice caz, vreau să vă amintesc ce ați scris aici. "Prin legislația națională în vigoare nu este reglementată activitatea de colectare a creanțelor reprezentând resurse proprii ale comunităților europene...".

Nu vorbim niciodată și ceea ce spunea antevorbitorul meu, chiar dacă nu avem un europarlamentar specialist pe probleme de agricultură și asta este vina tuturor partidelor politice, vreau să vă spun că există la fiecare minister departament special care are legătura cu Comisia Europeană și cu comisiile de specialitate ale Uniunii Europene care fac negocieri. Polonia, Bulgaria, Ungaria și toate celelalte țări vecine nouă sau mai îndepărtate, își negociază problemele. Noi nu suntem în stare să negociem pentru această agricultură, acest aur care într-adevăr este la suprafața pământului și nu la fundul pământului și dezvoltând agricultura, poate ar trebui să plătim și taxe de excedent de producție și așa mai departe.

În această expunere de motive grija noastră majoră este de a respecta, vezi Doamne, și a plăti imediat către Fondul European de Dezvoltare a Agriculturii în termen de 30 de zile orice suprataxă, poate ici și colo existând un producător de zahăr sau de lapte sau unul din derivatele lor, care ar face zece kilograme în plus și atunci trebuie neapărat autoritățile competente să meargă, să se repeadă să-i încaseze suprataxa și cu un întreg aparat administrativ central să facem această virare.

Cred că ar trebui să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra problemelor adevărate ale industriei laptelui, a producerii laptelui și a zahărului în România. Și-mi pare rău că nu mi-am adus și eu aminte de tutun, pentru că în vara aceasta am căutat prin tot felul de amici și prieteni câteva frunze de tutun, vă aduceți aminte că la casele din zona rurală erau acele șnururi pe care erau înșirate frunze de tutun, pentru, ca orice gospodină, să-mi pun în șifonier. A fost imposibil să mai găsesc undeva, cel puțin în comunele din jurul Bucureștiului, câteva frunze de tutun.

Da, domnul deputat antevorbitor a avut dreptate. Iar faptul că vă lăudați, domnule secretar de stat, pe Ministerul Agriculturii 30% din atragerea de fonduri, este timpul prea scurt să vă aduc aminte și dumneavoastră ar fi trebuit să spuneți cum sunt defalcate și pe ce capitole sunt fondurile. Faceți un total de 30%, dar nu acolo unde interesează adevărata problemă a agriculturii românești, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

O intervenție largă și cuprinzătoare și extrem de pertinentă.

Da. domnul deputat Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De la început vreau să vă spun că nu mă pricep la agricultură. Vreau însă să remarc că domnul Kelemen avea dreptate atunci când spunea că probabil dintre europarlamentarii noștri niciunul nu este cu pregătire de specialitate. Dar vreau să vă aduc aminte că, totuși, parcă dacă eu mi-aduc bine aminte, comisarul pe agricultură al Uniunii Europene este român. Sau să fie adevărat ceea ce se spunea prin presă că Franța are doi comisari?

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Tinel care a sărit ca un arc. Ia să vedem ce ne spuneți foarte important, domnule deputat.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

n-am să spun altceva, domnule președinte de ședință, decât să împrospătez memoria și să vă reamintesc, stimați colegi, că bune, rele, cotele astea au fost negociate în perioada de preaderare și a fost închis capitolul de agricultură la 31 decembrie 2004, că dacă vrem într-adevăr să le îmbunătățim și avem semnale din teritoriu că vrem mai multă producție de lapte, de zahăr, intrăm în noul PAC, noua politică agricolă comună, care se negociază și vă chemăm alături de noi să renegociem, acolo unde într-adevăr potențialul este mai mare și că am purtat o jumătate de oră discuții pe ceva pe care n-ar fi trebuit să purtăm discuții, pentru că actul ăsta normativ era obligatoriu să-l adoptăm vizavi de cotele cu care am intrat noi la 1 ianuarie 2007.

Deci, din acest punct de vedere n-avem ce să discutăm. Dacă vrem să discutăm în perspectivă pentru ce va fi din 2014, da, sunt de acord. Veniți alături și renegociem cotele dacă sunt semnale din teritoriu că trebuie să avem și la lapte și la zahăr și la tutun și la celelalte produse cantități mai mari. Dar actul ăsta normativ pe care noi, astăzi, îl discutăm, haideți să-i dăm drumul în forma în care l-a propus Guvernul pentru că rezolvă punctual problema pentru care noi am intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Ce va fi din 2014 încolo, veniți alături și le renegociem pe toate dacă există voință politică.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulțumesc.

Doamna Aura Vasile, drept la replică, vă rog.

Referitor la 31 decembrie 2004, bănuiesc.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Este adevărat, capitolul de preaderare a fost încheiat în 2004 - și vreau să știți, domnule deputat - astăzi putem vorbi de România, țară membră a Uniunii Europene, pentru că în perioada 2000 - 2004 a fost la putere PSD-ul cu Guvernul Năstase, care a reușit în 4 ani să facă ce nu a reușit partidul dumneavoastră, din partea Convenției Democrate, și mai departe, să faceți în foarte mulți ani.

Vreau să vă spun că Partidul Democrat, în formele pe care le-a avut - de stânga, de centru, popular, în sus, în jos, mai mult dreapta, mai puțin dreapta - aveți, socotind, mai mulți ani de guvernare decât are PSD-ul. Prima problemă.

A doua problemă: care articol al regulamentului îmi interzice să ridic o problemă pe un proiect de lege și dumneavoastră să-mi limitați timpul și să spuneți că am voie să vorbesc numai despre problema literă pe care a scris-o Boc în expunerea de motive a acestei inițiative legislative?

Suntem în Parlamentul României, și dacă aici nu ridicăm problemele atunci când ne putem auzi, dumneavoastră nu ați fi venit cu oferta, domnule deputat, să facem negocieri colective - înțeleg că toate partidele parlamentare - pentru a putea să facem renegocieri.

Vreau să vă spun, cu toate că s-a închis, în 2004, capitolul pe agricultură, condițiile de atunci nu sunt condițiile lui 2011, condițiile de atunci nu sunt condițiile crizei economice, dar ceea ce aveam noi și nu are Guvernul Boc, noi aveam Ministerul Afacerilor Externe, cu specialiștii și oamenii care făceau legătura cu Comisia Europeană, aveam negociatori și poftă de muncă și de a ajuta acest popor.

Ceea ce se întâmplă astăzi, spun încă o dată, ministerul de resort se ocupă de votul prin corespondență și popularea consulatelor cu specialiști în procesul electoral în ziua de vot...

 
   

Domnul Ioan Oltean:

La obiect, doamnă deputat.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

...iar politicile pe agricultură, domnule deputat, departe de a se realiza.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Coborâți la realitate. Doamne, Doamne!

Domnul deputat Rădulescu, dați-mi voie să vă și felicit pentru mandatul obținut tocmai acolo unde agricultura se face și unde alții credeau că vor câștiga. Vă felicit și vă urez succes, și să-i bateți și data viitoare. Vă rog.

 
   

Domnul Adrian Rădulescu:

Vă mulțumesc frumos.

Stimați colegi,

Nu avem dreptul să confiscăm agricultura. Agricultura României nu este a niciunui partid. Este a noastră, a tuturor. În toate colegiile în care sunteți, toți aveți agricultori. Eu sunt unul din acei agricultori, care am venit aici ca, alături de dumneavoastră... consider că întreg Parlamentul, fără culoare politică, nu avem dreptul să facem decât lucruri bune.

A spune că un partid sau altul, într-o anumită perioadă, a favorizat o anumită agricultură nu este un adevăr. A început reconstrucția agriculturii cu toate partidele politice, pe mandatele lor, fiecare cât a putut, cum a putut. Hai să ștergem cu buretele tot, pentru că politica agricolă este una singură și este comună în toată Europa.

Ceea ce primesc agricultorii europeni trebuie să primească și agricultorii români. Urmează politica agricolă 2014 - 2020 și, vă rog, alături de ... (Rumoare, vociferări din partea opoziției.)

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule Rădulescu, un pic mai încet, pentru că se sperie colegii noștri, vă rog!

 
   

Domnul Adrian Rădulescu:

Mă bucur, vă aștept alături de mine, fără nicio problemă.

Agricultorii așteaptă de la noi, cei din Parlamentul României, să facem lucruri bune pentru ei și credeți-mă că numai împreună le putem face.

Vă repet, în calitate de agricultor, fiecare partid a făcut câte ceva. Și eu vreau să mulțumesc tuturor partidelor politice că au înțeles, atunci când au fost la guvernare, cât au putut și cum au putut, să facă câte un mic pas înainte spre o agricultură modernă.

Dacă vom spune tot timpul: agricultura României este cea mai slabă, nu s-a făcut nimic, pe nimeni nu interesează, fondurile nu vor fi absorbite, nu vom face un progres înainte. Spunea cineva că avem un comisar european. Să ne mândrim că ministrul agriculturii este un comisar european. Dar, conform proverbului românesc: "copilul care nu plânge, mama nu-i dă țâță", dacă nu o să începem să spunem ce dorim, cum dorim, și împreună să construim ceva, eu sunt sigur că vom face niște lucruri bune împreună și pentru asta vă mulțumesc și mă bucur că sunt alături, aici, de dumneavoastră și cred că vom fi în consens în ceea ce privește agricultura.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Iată câtă înțelepciune în a trata cu aceeași unitate de măsură guvernele prezente și trecute.

Stimați colegi,

Dezbateri generale intense.

Dați-mi voie să trecem acum la dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond.

Domnule profesor, vă rog să urmăriți cu atenție raportul și o să constatați lucruri interesante.

La nr.crt.1 dacă sunt observații?

Nr.crt.2, 3, 4.

O să vă rog să mă urmăriți cu atenție.

Nr.crt.5, 6.

Poziția 7, poziția 8.

Pozițiile 9, 10, 11, nemodificate.

Poziția 12.

Poziția 13.

Pozițiile 14 și 15 sunt nemodificate.

Poziția 16 dacă sunt intervenții? Nu avem.

Poziția 17?

Poziția 18... avem modificări. Dacă există intervenții? Nu există.

Pozițiile 19, 20, 21, nu sunt modificări în raport. Nu avem nici aici intervenții.

La pozițiile 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38 nu avem intervenții.

La poziția 39 nu avem intervenții.

Pozițiile 40, 41 nu cuprind amendamente, deci sunt texte nemodificate.

La poziția 42 nu avem intervenții.

Pozițiile 43, 44, 45 și 46 sunt fără amendamente.

Dacă la poziția 47, și ultima, este vreo intervenție? Nu avem.

Am epuizat raportul celor două comisii sesizate în fond.

Mulțumesc pentru participarea activă a tuturor grupurilor parlamentare.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit (PL-x 385/2010). (rămas pentru votul final)  

Poziția nr.10 din ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit.

Suntem în procedură de urgență, potrivit art.115 din regulament. În consecință, ne vom ocupa cu mai multă rapiditate de aceste proiect de lege.

Din partea inițiatorului? Da, domnule secretar de stat Ghizdeanu, vă rog să exprimați poziția inițiatorului.

Aveți cuvântul, vă rog.

   

Domnul Ion Ghizdeanu (președinte, Comisia Națională de Prognoză):

Mulțumesc, domnule președinte.

Acest proiect de lege vine să aducă îmbunătățiri unei reglementări din 2004 privind falimentul instituțiilor de credit, în special prin întărirea rolului Băncii Naționale a României în procedura de faliment a instituțiilor de credit și reducerea unor termene pe tot acest parcurs legislativ, de la intervenția, de la avizul Băncii Naționale până la etapele finale.

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține și roagă să fie adoptat acest proiect de lege în forma care a fost discutată în cadrul comisiei de specialitate, respectiv cu amendamentele admise.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond, vă rog, doamnă președinte, să prezentați raportul Comisiei pentru buget, finanțe și al Comisiei juridice. Este raport comun.

 
   

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit.

Comisiile comune au discutat acest proiect de lege, fiind sesizate în procedură de urgență.

Obiectul de reglementare îl constituie aprobarea Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, în scopul asigurării îndeplinirii condițiilor prevăzute din aranjamentul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, precum și o serie de recomandări formulate de acestea, cu ocazia misiunii în România, din octombrie 2009.

Este vorba despre cererea instituției de credit debitoare sau a creditorilor acesteia pentru deschiderea procedurii falimentului și va fi însoțită de aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, cu unanimitate de voturi, și membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, cu majoritatea celor prezenți la dezbatere, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise, prezentate în Anexa nr.1, și amendamentul respins, prezentat în Anexa nr.2.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă președinte Eugenia Barna.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?

Domnule deputat, aveți cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
   

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Aș vrea să remarc, de la bun început, că și acest proiect normativ manifestă același nivel formal. El survine ca urmare a intervenției Fondului Monetar Internațional, în urma semnării Acordului stand-by. Și, potrivit prevederilor Acordului stand-by, trebuia să adoptăm măsuri referitoare la falimentul instituțiilor de credit până la data de 31 martie 2010.

Evident că, și de astă dată, Guvernul României și-a dovedit suficiența și a adoptat, prin ordonanță de urgență, acea Ordonanță nr.37 pe 14 martie.

Mă rog, puțină întârziere n-ar fi trebuit să deranjeze pe nimeni, dar este totuși încă un semnal de alarmă asupra seriozității cu care tratăm fiecare dintre demersurile la care suntem nevoiți să fim parte.

O altă abordare ar trebui să fie... și este, în opinia mea, una constructivă. Am urmărit cu mult interes dezbaterile actului normativ anterior și evident că am sesizat modul în care fiecare dintre colegii mei antevorbitori a ridicat probleme serioase, importante, și am reținut de aici invitația la dialog și la cooperare.

Evident că fiind sub influența acelor îndemnuri și a relației, dacă vreți, personale pe care mi-o propun, care ar trebui să fie una constructivă, dar constructivă dintotdeauna, între putere și opoziție, nu numai atunci când puterea are interes, vă reafirm faptul că, referitor la acest proiect normativ, grupul nostru parlamentar va vota proiectul normativ de aprobare a ordonanței, din două considerente. Primul dintre ele este acela că, în materia falimentului instituțiilor de credit, Banca Națională capătă un rol extrem de important, așa cum este normal, să iasă din zona contemplativă și să se implice în mod serios, deși, dintr-un anumit punct de vedere, mi se pare cumva nepotrivit ca în perioada în care - parafrazându-l pe Mark Twain - economia americană stă să intre în recesiune și datoria publică a atins un maxim istoric, în condițiile în care zona euro este una convulsivă și neașezată și, mergând până la capăt, nici economia românească nu se simte prea bine, a vorbi despre falimentul instituțiilor de credit este ca și cum ai vorbi despre funie în casa spânzuratului.

Dar, cu toate acestea, sporindu-se, în mod evident, rolul Băncii Naționale, apreciem că este cea mai importantă dintre măsurile care puteau să fi luate. Și nu este acesta singurul lucru care ne determină să avem o poziție, evident, constructivă, ci mai ales acela că, pe poziția a doua, în ordinea creanțelor privilegiate, în cadrul puțin probabil, sperăm noi, și evident, de nedorit, al falimentului vreuneia dintre instituțiile de credit din România, pe acea poziție 2 se vor afla depozitele garantate ale populației - atâtea câte mai sunt în momentul acesta într-o țară sărăcită și secătuită - și evident că socotim aceste lucruri ca fiind pozitive.

Încă o dată, vă spun că n-ar trebui să vă surprindă, atunci când s-au discutat probleme care sunt de maxim interes pentru cetățenii României, pentru bunul mers al economiei României, opoziția și Partidul Social Democrat au avut o poziție constructivă și serioasă.

Vom vota pentru acest proiect normativ.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții.

Dacă nu avem, stimați colegi, trecem la dezbaterea pe articole, nu înainte de a o ruga pe doamna președinte Barna să propună plenului timpul necesar pentru dezbaterea raportului comisiei.

 
   

Doamna Maria Eugenia Barna:

Având în vedere că nu sunt foarte multe amendamente, propun două minute.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Timp 2 minute.

Supun votului dumneavoastră timpul propus.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

 
    Mulțumesc.

Cu 6 voturi împotrivă, o abținere și 73 voturi pentru, propunerea a fost adoptată.

Trecem la dezbaterea raportului.

Vă rog să urmăriți cu atenție raportul comisiilor sesizate în fond, la capitolul "amendamente admise".

La nr.crt.1 dacă sunt observații? La titlul legii nu avem.

La pozițiile 2, 3, 4, 5, 6, 7 nu avem amendamente.

La pozițiile 8, 10, 11, 12 dacă sunt observații? Nu avem.

Pozițiile 13, 14, 15, 16 sunt poziții fără amendamente. Nu avem intervenții.

La poziția 17 dacă există vreo intervenție? Nu avem.

La pozițiile 18, 19 sunt observații? Nu sunt.

Pozițiile 20, 21 nu avem nici aici observații.

Cu aceasta am epuizat raportul comisiilor sesizate în fond.

Proiectul de lege în forma pe care astăzi dumneavoastră ați acceptat-o va fi readus în atenția noastră în ședința de vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (PL-x 147/2011). (rămas pentru votul final)  

Continuăm dezbaterea cu poziția nr.11 din ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Cristian Irimie, vă rog să prezentați această poziție.

   

Domnul Cristian Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătății):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate doamne și domni deputați,

Vă adresez rugămintea de a adopta prezentul proiect de lege, în baza raportului Comisiei pentru sănătate și familie, cu amendamentele respective.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, o rugăm pe doamna președinte Rodica Nassar, președinta Comisiei pentru sănătate și familie, să prezinte raportul.

Vă rog, doamnă președinte, aveți cuvântul.

 
   

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru sănătate și familie a fost sesizată cu dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile.

În ședința din 30 mai 2011, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisie, pentru întocmirea unui nou raport, care înlocuiește raportul din 20 aprilie 2011.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul Comisiei pentru industrii și servicii specifice, avizul Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, precum și punctele de vedere ale Ministerului Sănătății.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituția României, republicată.

Prin proiectul de lege menționat se modifică și se completează Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, în sensul transpunerii complete și aplicării corecte a prevederilor Directivei nr.9883 a Comisiei Europene din 3 noiembrie 1998, privind calitatea apei destinate consumului uman.

Printre modificările introduse enumerăm corectarea formulei de stabilire a cantității de nitriți la ieșirea din stația de epurare, precum și modificarea parametrului clor rezidual liber, prin care este stabilită valoarea minimă obligatorie la capăt de rețea.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie propune plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind calitatea apei potabile, cu amendamentele din anexă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, doamnă președinte.

Dacă la dezbateri generale dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Ia, să vedem cum sună calitatea apei la dumneavoastră, domnule deputat.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Da, mulțumesc, domnule președinte.

Am dorit să iau cuvântul pentru că aș fi vrut ca de la această tribună să trag un semnal de alarmă vizavi de aprobarea modificărilor la Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile. Noi știm că... și colegul meu de la Slobozia, Marian Neacșu, tocmai pentru că vreau să fie... să termine acest mandat proaspăt, fresh, așa cum a început această sesiune, știm că la Slobozia avem mari probleme cu apa potabilă. Și poate că modificările și concentrația minimă de nitriți acceptată prin lege se va implementa și se va auzi și la Slobozia.

Îl rog pe colegul meu să transmită un mesaj autorităților locale că au o mare problemă, că legea este pentru toată lumea. Și, știți foarte bine, stimate coleg, că, într-adevăr, la Slobozia calitatea apei potabile este o mare problemă.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vă provocați reciproc.

Domnul deputat Marian Neacșu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
   

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Evident că n-aș fi avut intenția să discut despre acest proiect normativ. Am parcurs materia, știu despre ce este vorba, dar, din nefericire, aș spune eu, că într-un mod necolegial colegul meu este mai preocupat de apa de la Slobozia decât de apa de la Fierbinți sau din toată zona Urzicenilor, care este cel puțin de aceeași calitate îndoielnică, ca și la Slobozia, numai că acolo sunt șanse și mai puține de a fi remediat acest lucru.

Referitor la actul normativ, pentru că nu țin neapărat să-i răspund Domniei Sale, ci țin să le răspund în mod deosebit alegătorilor noștri de la Slobozia, și ai Domniei Sale de la Fierbinți, acest act normativ este unul care reglementează într-un mod pozitiv și favorabil, pentru că transpune o directivă a Uniunii Europene.

Și, în consecință, vreau să vă asigur, domnule deputat, și vreau să-i asigur și pe toți cetățenii, și de la Slobozia, și din tot județul Ialomița, că apa de la Slobozia va avea calitatea stabilită în acest proiect normativ. (Interpelări din sală.)

Păi, n-o are, domnule deputat -, iertați-mă că intervin cu sala -, pentru că în momentul de față acest act normativ nu este în vigoare.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumim.

Spre liniștea locuitorilor din Slobozia, este foarte bună informația pe care ați adus-o.

Domnilor colegi, nemaiexistând intervenții cu caracter general, vă rog să-mi permiteți să trecem la dezbaterea pe articole a acestui proiect.

Să urmăriți cu atenție, toată lumea are... și domnul Călian are raportul, vă rog să urmăriți cu atenție. Este vorba de calitatea apei pe care noi o consumăm zilnic.

Poziția 1, dacă sunt observații, intervenții? Nu sunt.

Nr.crt.2 nu avem.

Pozițiile 3, 4, 5, 6 nu avem amendamente.

Dacă la poziția 7 dorește cineva să intervină? Nu avem nici aici doritori.

Pozițiile 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 sunt nemodificate. Nu avem intervenții.

Poziția 15, ultima din raport, nu avem.

Raportul este adoptat.

Vă mulțumesc pentru contribuția dumneavoastră.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Continuăm dezbaterea.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private (PL-x 58/2011). (rămas pentru votul final)  

Poziția 12 din raport, Proiectul de Lege privind înființarea, organizarea și funcționarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.

Din partea inițiatorului, Ministerul Muncii, domnul secretar de stat Valentin Mocanu este invitat să prezinte poziția inițiatorului.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

   

Domnul Valentin Mocanu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale):

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Potrivit prevederilor Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și ale Legii nr.204/2006 privind pensiile facultative, este specificată obligația de elaborare a unei legi speciale privind înființarea, organizarea și funcționarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii privat.

Prezentul proiect de lege are ca obiect reglementarea, înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, în vederea introducerii și implementării unui mecanism viabil de funcționare a sistemului de pensii private, în condițiile unui control public transparent asupra gestionării acestora.

Prin urmare, acest act normativ a fost elaborat în scopul asigurării unui mecanism eficient de funcționare a Fondului de garantare și prin conținutul propus va contribui la clarificarea scopului, reglementarea statutului juridic al acestuia, a modului de constituire, administrare și utilizare a resurselor financiare.

Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține adoptarea prezentului proiect de lege.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu, domnule ministru.

Din partea comisiilor sesizate în fond, prezintă raportul comun domnul Victor Paul Dobre, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.

La întocmirea raportului au fost avute în vedere avizele favorabile al Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, în vederea introducerii și implementării unui mecanism viabil de funcționare a sistemului de pensii private, în condițiile unui control public transparent asupra gestionării acestora.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente. De asemenea, s-a avut în vedere garantarea drepturilor dobândite de participanții la sistemul de pensii private, în scopul de a proteja atât interesele participanților, cât și ale beneficiarilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiilor reunite au fost prezenți 59 deputați, din totalul de 60 membri ai celor două comisii.

Raportul comun a fost adoptat cu unanimitate de voturi în comisii.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 21 februarie 2011.

Camera Deputaților este Cameră decizională și vă propunem adoptarea, cu modificările din raport.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Se pare că lucrurile sunt clare și nu sunt doritori.

Intrăm atunci în etapa de adoptare și dezbatere a raportului comisiei.

Vă rog să urmăriți cu atenție raportul și acolo unde considerați că se impune să interveniți. Rog și secretarii de ședință să urmărească sala.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu avem.

Pozițiile 2, 3, 4 sunt neamendate. Nu avem intervenții.

La poziția 5 nu avem nici un fel de intervenție.

La pozițiile 6, 7, 8, 9, 10 nu avem intervenții.

Poziția 11? Nu avem intervenții.

Pozițiile 12, 13, 14, 15 nemodificate.

La poziția 16 avem un amendament. Dacă dorește cineva să comenteze? Nu avem.

La pozițiile 17, 18, 19, 20 dacă dorește cineva să intervină? Nu.

La poziția 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27 dacă intervine cineva? Nu.

La poziția 28 dacă există vreo intervenție? Nu avem nici aici.

La pozițiile 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37 și 38 nu avem amendamente.

La poziția 39 avem un amendament. Dacă dorește cineva să comenteze, să intervină? Nu.

Pozițiile 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47 neamendate.

La poziția 48 dacă intervine cineva?

La poziția 49? Nu avem intervenții.

La pozițiile 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56 și 57 nu avem intervenții.

Mulțumesc, domnule președinte Paul Victor Dobre, mulțumesc dumneavoastră pentru operativitate. Proiectul de lege rămâne pentru votul final ce va avea loc atunci când liderii grupurilor parlamentare vor stabili acest lucru.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.672/2002 privind auditul public intern (PL-x 31/2011). (rămas pentru votul final)  

Următorul punct pe ordinea de zi, la poziția 13, număr cu noroc, proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.672/2002 privind auditul public intern.

Din partea inițiatorului, același domn secretar de stat Ion Ghizdeanu.

Vă rog, domnule ministru, să ne prezentați punctul de vedere pe scurt al Guvernului.

   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.672/2002 privind auditul public intern vine să modernizeze și să perfecționeze cadrul legislativ actual, în concordanță cu cerințele din Uniunea Europeană, dar și cu dificultățile întâmpinate în realizarea practică a acestui proces și în special a faptului că în sectorul public, în multe entități și în special unități ale administrației publice locale nu a putut și este foarte dificil de organizat acest audit public.

Ca urmare, prin modificările aduse se propune fie cooperarea, fie externalizarea acestei activități.

În consecință, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, vă roagă să adoptați acest proiect de lege în varianta discutată, dezbătută, finalizată de către comisia de specialitate, respectiv cu amendamentele admise.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule ministru, vă mulțumesc și eu.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, domnul Adrian Nițu.

Domnule vicepreședinte, pe scurt, raportul comisiei.

 
   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.672/2002 privind auditul public intern.

Prezentul proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii privind auditul public intern urmărește întărirea cadrului legislativ specific. Principalele modificări sunt: implementarea sistemului de cooperare pentru asigurarea funcției de audit public intern, extinderea competențelor Ministerului Finanțelor Publice în exercitarea auditului intern la entitățile publice centrale, înființarea comitetelor de audit intern la nivelul ordonatorilor principali de credite de nivel central, atestarea auditorilor interni.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Proiectul de Lege a fost adoptat de Senat în ședința din 9 februarie 2011.

Conform Regulamentului Camerei Deputaților și Constituției României, proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de Lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, în ședința din data de 15.06.2011, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr.1 și amendamentul respins prezentat în anexa nr. 2.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, voi începe din nou cu o concluzie. Și anume, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților va vota acest proiect de lege.

Și am să argumentez și de ce vom da un vot favorabil. Pentru că lucrul cel mai important care se realizează și cred eu că va trebui în toată viața publică românească să se generalizeze este profesionalizarea acestei activități.

Faptul că vom avea auditori publici interni profesioniști, sigur, termenul de șase ani e puțin cam lung, dar am înțeles greutățile Ministerului Finanțelor Publice de a face atestarea tuturor auditorilor publici interni din România într-un termen mai scurt. Și, ca atare, un termen de șase ani este, să spunem, rezonabil, chiar dacă nu este mulțumitor.

În al doilea rând, faptul că se poate realiza audit public intern într-o unitate administrativ-teritorială mică, prin acest sistem de colaborare este, până la urmă, un pas înainte, în sensul în care vom avea o privire profesionistă asupra modului de utilizare a fondurilor publice.

Din aceste motive, noi vom vota pentru acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat și vicelider al grupului.

Nu mai sunt alte intervenții.

Îngăduiți-mi să supun atenției dumneavoastră raportul comisiei sesizate în fond.

Dacă la poziția 1, titlul legii există intervenții?

La pozițiile 2, 3, 4, 5 nu avem amendamente.

La poziția 6 dacă sunt intervenții?

Poziția 7? Poziția 8? Poziția 9? Poziția 10? La pozițiile 11, 12, 13 avem amendamente? Nu avem intervenții.

La poziția 14 dacă intervine cineva? Nu avem intervenții.

La pozițiile 15, 16, 17, 18, 19, 20, articol nou, nu avem intervenții.

La pozițiile 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40 nu avem intervenții din plenul Camerei Deputaților.

La pozițiile 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49 nu avem intervenții.

La ultima poziție, 50, dacă dorește cineva să intervină? Nu dorește nimeni.

Raportul a fost dezbătut de la un capăt la altul, însușit, rămâne să-l și votăm în ședința următoare de vot final.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome Monitorul Oficial în proprietatea acesteia (PL-x 352/2011). (retrimis comisiei)  

La poziția 14 pe ordinea de zi, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia.

Acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgență, fiind îndeplinite prevederile art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul? Domnule secretar de stat Ghizdeanu, vă mai gândiți sau v-ați gândit deja? Vă rog să poftiți atunci la microfonul înaltei Camere și să prezentați punctul de vedere al inițiatorului, pe scurt.

   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Foarte pe scurt, este vorba despre transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia.

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice susține și vă roagă să adoptați proiectul de lege în forma prezentată de Guvern, respectiv fără amendamentul discutat și admis în cadrul comisiei de specialitate.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule ministru.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnule secretar al comisiei, vă rog să prezentați punctul de vedere al acesteia.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia.

Camera Deputaților este Cameră decizională, în conformitate cu art. 75 alin.(1) din Constituție.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat, de asemenea, favorabil proiectul de lege.

Totodată, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a avizat favorabil proiectul de lege.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către invitați, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentul admis, prezentat în anexa la prezentul raport.

În raportul cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Fiind procedură urgență, vă propun cinci minute pentru dezbateri generale și câte un minut pentru dezbaterea pe articole.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule secretar.

Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, propunerea cu timpii de dezbateri.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

 
    Avem 66 de voturi pentru, 3 împotrivă și nicio abținere. Propunerea a fost adoptată.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Petru Călian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În principiu, Grupul parlamentar al PDL susține această inițiativă legislativă. Însă, probabil că era bine să se ia un punct de vedere și din partea "Monitorului Oficial". Însă, v-aș ruga să supuneți la vot, de la Capitolul "Amendamente admise" amendamentul de la punctul 10, în mod special, cu care nu suntem de acord.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, suntem la Capitolul "Dezbateri generale". O să vă rog să interveniți la vremea respectivă. Vă rog. Ne consumați timpii în mod inutil.

Dacă mai dorește cineva să intervină? Nu. Atunci...

Domnule deputat Mircia Giurgiu, vă rog.

 
   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Acest proiect de lege este binevenit, mai ales datorită faptului că acel imobil oricum este folosit de "Monitorul Oficial", numai că nu poate să investească atâta vreme cât nu este în proprietate, chiar dacă în administrare, nu este în proprietate. Așadar, este un proiect de lege pe care îl așteaptă de mai multă vreme cei de la "Monitorul Oficial".

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc. Iată o informație utilă pentru toți. Cu siguranță aceasta vă va ajuta să vă hotărâți ce vot veți da.

Raportul comisiei, stimați colegi.

Dați-mi voie să-l supun atenției dumneavoastră, după ce doamna Aura Vasile se consultă cu viceliderul Petru Călian. Stați prea aproape, o să vă consultați prea tare.

La poziția 1 dacă sunt observații, stimați colegi? Nu avem.

Poziția 2? Poziția 3? Poziția 4, 5, 6? Nu avem amendamente. Poziția 7, 8, 9? La poziția 10, domnule Petru Călian? Vă rog să interveniți acum și să vă exprimați poziția.

 
   

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Chiar dacă a fost preventiv, cred că a prins bine intervenția mea anterioară.

V-aș ruga să supuneți la vot acest amendament, deoarece Grupul parlamentar al PDL nu susține amendamentul 6 de la poziția10. Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi, la poziția 10 am să vă citesc forma articolului: "Suprafața de teren de 5.353 m2 prevăzută în anexa la prezenta ordonanță de urgență va putea fi înstrăinată, după dobândirea proprietății, de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", doar în urma aprobării prealabile de Guvern, prin hotărâre a Guvernului". Amendamentul este de abrogare, al Comisiei juridice.

Doamna Aura Vasile, specialistă în proprietăți, vă rog...

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte de ședință, dacă sunteți la ora de mișto, vă rog să mă anunțați, că vă garantez că nu știu dacă îmi țineți piept, în condițiile în care poate vă dau chiar broasca...

Iar mă întorc la problemele zilei, aici unde trebuie într-adevăr să ne facem treaba, respectând Constituția și Regulamentul.

Dacă vă uitați, domnule președinte de ședință, în raport, o să vedeți că ceea ce propune colegul meu Călian este text, Ordonanța de urgență nr. 24, în condițiile în care el apare nemodificat. În acest moment, conform Regulamentului, dacă doriți să faceți modificare, am rugămintea să retrimiteți la comisia de specialitate, comisia de fond, pentru a lua act și pentru a veni cu propunerea respectivă.

Dacă vreți într-adevăr să vă faceți meseria, dacă vreți într-adevăr să fiți serios și să vă duceți acasă cu mișto-ul, domnule președinte de ședință.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna Aura Vasile.

Am să supun propunerea dumneavoastră votului Camerei Deputaților, aceea de a se retrimite...

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Nu era propunerea mea, era propunerea lui Călian!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

...poziția 10 din raport, pentru că restul au fost deja însușite, spre o analiză mai profundă de către comisia sesizată în fond.

V-aș ruga să vă pronunțați prin vot asupra acestei propuneri. Vă rog să votați.

 
   

Cu 71 de voturi pentru, 8 împotrivă și nicio abținere, această poziție 10 din raport se retrimite comisiei. Termen: o săptămână, pentru a se analiza și a se readuce spre dezbatere în plenul Camerei Deputaților.

Stimați colegi, este ora 13,00, timpul alocat dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi s-a epuizat, continuăm activitatea în comisiile permanente și astăzi și mâine dimineață.

Vă doresc tuturor o zi frumoasă, să ne auzim și să ne vedem cu bine. Membrii Biroului permanent sunt invitați în sala de ședință pentru ședința Biroului permanent.

 
   

*

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 13,00.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 23 octombrie 2019, 11:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro