Marius-Sorin Göndör
Marius-Sorin Göndör
Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.109/14-10-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-04-2021
13-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 04-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.63 Marius-Sorin Göndör - declarație politică având titlul: "Încotro îndreptăm școala românească?!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Marius-Sorin Göndör:

"Încotro îndreptăm școala românească?!"

Zilele trecute am rămas năucit de propunerea legislativă inițiată de către doamna profesor universitar, rector, senator și fost ministru al educației. Am enumerat toate aceste poziții ocupate de Ecaterina Andronescu de-a lungul carierei sale și mă întreb, cu toată seriozitatea, cum a reușit să jongleze în învățământ și în politică pe parcursul acestor ani, deoarece acest proiect de lege pare să fie făcut de un golan care nu a ținut în mână niciodată o carte, cu atât mai mult să o citească.

În fiecare zi ne este dat să vizionăm la televizor câte un membru marcant al USL, care face analize asupra măsurilor Guvernului și ne explică tuturor cât de bine ne va fi când aceștia vor prelua conducerea țării. Nu știu ce ne mai așteaptă pe viitor din partea opoziției, în special a PSD, dar, deocamdată, proiectul legislativ de modificare a Legii educației naționale, inițiat de Andronescu și semnat de întregul grup al senatorilor PSD, reprezintă, din punctul meu de vedere, apogeul mediocrității opoziției socialiste. Iar dacă mai au ascunse prin sertare astfel de idei revoluționare, eu îi rog să le împărtășească tuturor din timp, pentru ca alegătorii să decidă dacă doresc să trăiască într-o societate ghidată de astfel de măsuri sau legi.

Nu pot să înțeleg ce încearcă doamna senator să obțină prin acest demers, deși întreaga activitate profesională mi-am desfășurat-o fie la catedră, fie la ISJ Arad. Probabil că dorește să fixeze în mintea tinerilor ideea că nu mai e nevoie de educație. De ce nu încurajează și absenteismul școlar, prin eliminarea rubricii de absențe din catalog, sau poate chiar să permită deschiderea unor baruri sau magazine de vise chiar în incinta școlilor. La ce bun să mai mergi zi de zi la ore, să îți faci temele sau chiar mai rău, să faci pregătire suplimentară pentru vreo olimpiadă? Toate acestea nu prea mai sunt de folos în accepțiunea acestor oameni, care ar dori să deschidă granițele spre mediul universitar fără a mai avea acel punct de control numit bacalaureat. Totuși, vorbim aici despre minți crude ale unor tineri care abia în perioada școlii învață ce este aceea responsabilitatea. Cum să avem pretenția de la ei să se pregătească temeinic pentru un examen final, dacă ei știu că nu contează deloc dacă îl promovează sau nu. Oricare ar fi rezultatul de la sfârșitul liceului, toți elevii vor putea fi admiși la o facultate, poate la două.

O astfel de gândire nu este deloc sănătoasă, pentru că societatea noastră are într-adevăr nevoie de specialiști, și nu de persoane cu diplome de licență, care nu sunt susținute de cunoștințele necesare, dar care nu mai acceptă un post "sub pregătirea lor profesională". În încheiere, un singur lucru aș dori să o mai întreb pe doamna Andronescu, dacă și-ar dori să aibă în anul I, la curs, un student care nu și-a luat bacul la chimie?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 17 aprilie 2021, 19:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro