Laurențiu Nistor
Laurențiu Nistor
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.114/21-10-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-10-2019
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 12-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.10 Laurențiu Nistor - declarație politică având tema "PDL șterge și ultima urmă de democrație din România";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Îl invit la microfon pe domnul deputat Laurențiu Nistor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Îl rog pe domnul deputat Constantin Dascălu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal să se pregătească.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "PDL șterge și ultima urmă de democrație din România".

Poporul acesteia i-a așteptat pe americani o jumătate de secol, și nu pentru că le-ar fi fost drag, neapărat, să devină baze NATO, ca să dea tot felul de descreierați peste oameni de talia lui Teo Peter, ori să se îndoape cu hamburgeri, sucuri acidulate sau otrăvuri lente sau țigări cu nume celebre, ci au așteptat venirea americanilor ca pe a doua întoarcere a lui Iisus, întrucât speranțele erau tot ca și în Fiul lui Dumnezeu, că aceasta va însemna libertate și democrație. Iar pentru acest deziderat au murit câteva mii de oameni în această țară, oameni pe care îi considerăm eroii Revoluției din Decembrie 1989, oameni care nu au ezitat să-și jertfească propria viață, pentru că, dacă nu ei, atunci copiii lor, frații, surorile ori nepoții să trăiască în libertate, demnitate și cu capul sus.

Alte câteva mii de oameni au rămas schilodiți fizic pe viață, iar alte zeci de mii de oameni au rămas infirmi sufletește. Însă dacă aceștia ar fi bănuit, fie măcar și pentru o secundă, că jertfa lor va aduce la putere o coaliție de partide precum cea care masacrează, de trei ani de zile, populația acestei țări, Ceaușescu ar fi rămas, probabil, și astăzi la putere, Emil Boc ar fi fost profesor pe la Școala Normală "Gheorghe Lazăr" din Cluj-Napoca, în caz că nu l-ar fi fugărit inspectoratul școlar pe locul meritat, de la Cuca Măcăii de Pădure, Traian Igaș probabil c-ar fi dormit cu capul pe măsuță, ca paznic de noapte pe la uzina de vagoane, Oprea ar fi împins până la pensie hârtii cu mânecuța cu steluțe ajungând, în cel mai bun caz, un rătăcit de "lent-colonel" jucător de table-n parc, Băsescu și-ar fi învârtit cuburile de gheață și luleaua pe vreun pescador, după "afacerea" cu incendiul portuar, iar Funeriu ar fi-nvârtit eprubete și greșeli gramaticale cât mai departe de fruntariile țării.

Ce este însă cel mai grav lucru este acela că actuala putere ține morțiș să se revină la perenitatea unei dictaturi, înlocuind dictatura ceaușisto-comunistă, de tip sovieto-nord-coreean, cu demagogica dictatură băsistă de tip capitalisto-sud-american. Și cu cât se apropie mai tare alegerile, cu atât se apasă mai tare pe pedala de accelerație în acest sens: haos, creat prin reîmpărțirea teritorial-administrativă, trecându-se de la numărul actual de județe doar la 8, 12, 15 sau câte o vrea suflețelul UDMR-ist, numai haos să fie, știut fiind că cine controlează haosul controlează și alegerile. Sau fuga după alegerile comasate: un precedent periculos, întrucât aceste alegeri pot fi astfel amânate oricând, oricât, deci și 10 ani, ori 25 sau 100! Legal, constituțional, alegerile pot fi amânate doar în două, trei cazuri: de catastrofă, calamitate și război. E drept că PDL-ul se poate considera că întrupează primele două cauze, iar Băsescu visează la conflicte cu Rusia, dar în realitate se adaugă cea de-a patra cauză, în traducere liberă, adică: "ne țâțâie tenderu' de frică pentru că o să mâncăm bătaie la alegeri de o să ne meargă fulgii și-o să creadă lumea că mâncăm lebede!"... Interesant este cum se dă vina iarăși pe criza economică. Păi, parcă anul viitor se anunța o creștere economică de 4%, ulterior devenită doar 2%, domnilor guvernanți... Dacă ai creștere economică, nu poate fi criză economică, deci nici motive de comasări de alegeri pe argumentul economic că-s mai ieftine făcute "două-ntr-una", ca o marcă de detergent neobișnuit!

Singurul motiv real rămâne acela al temerii că PDL-ul va mânca bătaie rău de tot și va trebui să-și ia gândul de la mierea bugetului de stat și-a puterii. Or, în acest moment, chiar și nespus, aceste motive ne fac să ne luăm rămas bun de la democrație! Peste 80% dintre români sunt disperați de abuzurile actualei guvernări și se tem că nu mai există niciun mijloc democratic de a înlătura această putere care a avut grijă să viruseze cu virusul portocaliu toate instituțiile-anticorp ale României, tocmai pentru a nu mai întâmpina vreo rezistență democratică sau legală. Faptul că este așa, este recunoscut indirect chiar de către actuala guvernare: rebrenduirea PDL-ului (aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, aceeași cioară dar cu penele vopsite-n verde), amânarea alegerilor locale din iunie (care va avea ca principal efect lovirea de nulitate absolută a tuturor actelor semnate de către primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, președinți de consilii județene, puterea devenind astfel ilegală, adică putând fi înlocuită astfel prin orice mijloace, circulând deja, în rândul cetățenilor, cam toate motivațiile mișcărilor din 1989!): haosul împărțirii pe noile județe, fraudarea masivă, manipularea și mituirea - cazul alegerilor din Neamț, raportul real, actual, de forțe dintre USL și viitoarea "mișcare populară", păstrându-se proporția de 3:1, trecerea timpului, arată, însă, că se mărește proporția la 4:1, în timp ce băsiștii strigă în gura mare, ca mușcați de șarpe, că ei vor câștiga, detașat chiar, alegerile viitoare, doar-doar și-or crea credibilitatea necesară ca, în momentul când vor prezenta rezultatele măsluite ale alegerilor, să poată zice: "V-am zis că tot noi vom învinge!"...

Păcat! Unii n-au învățat nici până acum ce să facă nici cu libertatea, nici cu democrația, iar aceasta, mai devreme sau mai târziu costă!

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 23:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro