Gheorghe Ana
Gheorghe Ana
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.114/21-10-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 12-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.15 Gheorghe Ana - declarație politică cu titlul: "Mișcarea Populară";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Îl invit la microfon pe domnul Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, căruia îmi cer scuze că l-am lăsat ultimul pe principiul că cei din urmă vor fi, probabil, cei dintâi.

Domnul Gheorghe Ana:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Nu este nicio problemă.

Declarația mea politică este intitulată "Mișcarea Populară".

Odată cu trecerea timpului, în funcție de evoluția sau involuția societății, cetățenii, indiferent de opțiunile politice, analizează cu mare atenție prestația politicienilor, mai ales a celor aflați la guvernare. În funcție de modul cum ei și familiile lor trăiesc și de perspectivele ce le oferă viața, zi de zi, ei își manifestă aprobarea sau dezaprobarea ori de câte ori sunt chestionați. Cum societatea românească sub guvernarea Boc nu a evoluat, mai mult, înregistrăm o involuție, prin scăderea dramatică a nivelului de trai, cetățenii români își manifestă din plin nemulțumirea față de partidele aflate la guvernare.

Scăderea dramatică în sondajele de opinie înregistrată de către PDL produce frisoane conducerii partidului și pentru a opri dezastrul de la viitoarele alegeri pregătesc o strategie de salvare.

Conștient că românii nu le vor mai acorda încrederea la viitoarele alegeri, PDL încearcă diverse mișcări pe scena politică, aruncând spre opinia publică diverse idei: ba schimbarea culorilor partidului, în loc de portocaliu, verde, ba schimbarea siglei și a denumirii, ba apariția unui alt partid care să fie imaculat precum Albă ca Zăpada sau, în ultimă instanță, o Mișcare Populară creată în jurul PDL și care să cuprindă toate partidele și partidulețele noi sau vechi și care nu întrunesc pragul electoral, dar care împreună ar putea pătrunde în Parlament.

PDL dorește ca Mișcarea Populară să reprezinte colacul de salvare de la dezastrul ce se prefigurează a fi la următoarele alegeri și totodată spălarea imaginii care s-a format, de partid corupt și incapabil să guverneze pentru cetățenii României. Strângând în jurul lor partidele mici, comasând alegerile locale cu cele parlamentare, introducând votul prin corespondență, PDL mizează pe bulversarea electoratului și obținerea unui scor care să le permită și formarea unei noi majorități în Parlament și stabilirea unui nou guvern. Pentru ca să-și întărească structurile în teritoriu pe care să mizeze la viitoarele alegeri, folosește arma racolării de primari prin mituire, șantaj politic și amenințări. Aceste metode sunt folosite însă prin UNPR, partidul creat prin fraudă, PDL punându-i la dispoziție recuzita, fondurile, dosarele și structurile din serviciul statului.

Eu cred că aceste acțiuni care se intensifică pe măsură ce ne apropiem de viitoarele alegeri au menirea să creeze într-adevăr o Mișcare Populară, dar de altă natură. Cred că va fi vorba de o "mișcare populară" formată din cei care au înmagazinat foarte multă nemulțumire, frustrări de tot genul, ură față de cei care conduc astăzi țara, incapacitatea de a mai putea suporta lipsurile și umilințele din partea unor guvernanți ghiftuiți și insensibili la nevoile celor mulți.

Această Mișcare Populară reprezintă nu dezideratul pe care și-l dorește PDL, ci pericolul care-1 paște înainte de data alegerilor, altfel nu-mi explic măsurile draconice de securitate pe care domnul Emil Boc și le-a luat odată cu vizita de la Timișoara din 7-8 octombrie 2011. Numai pe vremea lui Ceaușescu se foloseau forțele de ordine, dar mai ales trupele speciale în așa-zisele vizite de lucru.

Unde a ajuns România după 21 de ani de democrație? Aproape de dictatură! Este un răspuns foarte crud, dar adevărat, care ar trebui să determine partidul aflat vremelnic la putere să se gândească foarte serios la "mișcarea populară" care ar putea avea loc, nu cu voia lui, dar din vina lui.

Deci "Mișcarea Populară" nu este o alternativă și nu trebuie să fie nici o opțiune pentru cetățenii României de astăzi.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumesc și eu.

Stimați colegi,

Prin aceasta, am epuizat lista celor care au dorit să-și exprime de la microfonul Camerei declarația politică.

Dați-mi voie, acum, să dau citire numelor acelor colegi care și-au depus în scris declarațiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, următorii deputați au depus declarații la secretariatul Camerei Deputaților: Claudia Boghicevici, Silviu Prigoană, Marius Rogin, Mustea Răzvan, Doinița Chircu, Dan Zătreanu, Militaru Severus, Daniel Geantă, Popescu Cosmin, Iacob Strugaru, Dugulescu Marius, Viorel Cărare, Daniel Buda, Cătălin Buhăianu, Samoil Vîlcu, Gheorghe Ciobanu, Ioan Oltean, Uricec Eugen și Ioan Balan.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputați: Ion Dumitru, Vasile Mocanu, Ion Călin, Valeriu Zgonea, Filip Georgescu, Mircea Drăghici, Neculai Rățoi, Gheorghe Ciocan, Mircea Dușa, Manuela Mitrea, Florin Pâslaru, Vasile Popeangă, Ion Mocioalcă, Marian Ghiveciu, Radu Coclici, Dorel Covaci și Burnei Ion.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnii deputați: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donțu, Andrei Gerea, Mihai Lupu, Călin Potor, Mircea Irimescu, Octavian Bot, Titi Holban, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Bogdan Țîmpău, Mariana Câmpeanu, Horea Uioreanu, Gigel Știrbu, Viorel Buda, Relu Fenechiu, Lucia Varga, Ionuț Stroe și Cristian Buican.

Din partea minorităților naționale, deputații: Miron Ignat, Adrian Merka.

În total, astăzi, 15 deputați și-au prezentat declarațiile de la microfonul Camerei, iar 51 le-au depus în scris.

Cu acestea, stimați colegi, declar închisă ședința consacrată depunerii și prezentării de declarații politice.

Ne revedem la ora 10,00, pentru a continua dezbaterile pe marginea ordinii de zi aprobate ieri.

Până atunci, să auzim numai de bine!

 

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 17 octombrie 2019, 8:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro