Mihai Lupu
Mihai Lupu
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.114/21-10-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-10-2019
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 12-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.40 Mihai Lupu - declarație politică cu privire la "Sistemul de educație din România, încotro?";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Mihai Lupu:

"Sistemul de educație din România, încotro?"

Zeci de mii de dascăli au ales să părăsească sistemul național de educație din România deoarece veniturile lor sunt din ce în ce mai precare, cele mai mici din Europa, aproape de limita sărăciei, iar subfinanțarea acută a domeniului, practicată în ultimii trei ani de guvernările portocalii, îngreunează, din ce în ce mai tare, actul de educație și nu le mai dă nicio șansă profesorilor de a-și practica meseria, cu demnitate, în propria lor țară.

Din păcate, lipsa de considerație față de profesori și elevi, practicată în ultima vreme de către guvernanți, dar și indiferența crasă față de tot ceea ce ar fi trebuit să însemne modernizarea sistemului de învățământ se reflectă astăzi într-un sistem educațional lipsit de orice performanță, inovație sau atractibilitate.

Guvernele domnului Boc nu au fost absolut deloc preocupate de grija firească de a atrage și direcționa investiții masive în educație, imperativ necesare pentru a asigura, astfel, viitorul țării. Prin crearea unui mediu educațional solid în România, inteligențele autohtone ar fi rămas să-și exprime și să demonstreze aici, în țară, capacitatea, fără să mai fie nevoite să meargă, aproape în totalitate, la export. Dar cum se mai poate dezvolta educația vreodată, dacă i se refuză constant și aplicarea legii, adică alocarea anuală a 6% din PIB?!

Toate aceste motive se răsfrâng în mod dramatic asupra bunului mers al sistemului de învățământ, iar exodul dascălilor nu se va opri aici. Deși cele mai multe județe, inclusiv Constanța, acuză lunar plecarea a mii de profesori și blocarea gravă a sistemului de educație, potrivit unui sondaj realizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), aproximativ 41% dintre tinerii profesori spun că vor să iasă, în continuare, din sistem - peste cinci ani, unii se văd muncind în străinătate, alții intenționează să-și deschidă propria afacere, iar unii își vor schimba pur și simplu cariera.

Cu cine se va mai face școală în România, domnilor guvernanți ai PD, dacă cei mai mulți profesori din România sunt determinați să renunțe definitiv la catedre, deoarece măsurile dumneavoastră din domeniu au stricat tot ceea ce funcționa în limite normale, dar au și produs o scădere drastică a nivelului de trai al profesorilor, din cauza reducerii consistente a veniturilor lor?!

Credeți, domnilor Boc și Funeriu, că prin politizarea excesivă a sistemului de învățământ ați reușit altceva decât să implementați un haos fără precedent, la rang de nefuncțională reformă?!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 7:06
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro