Plen
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/21-10-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 12-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011

  1. Alocuțiuni consacrate marcării Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

 

Ședința a început la ora 11,40.

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Niculae Mircovici și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să luați loc pentru a începe Sesiunea parlamentară dedicată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

Doamnelor și domnilor invitați,

Dragi parlamentari,

Ne întâlnim astăzi în ședința solemnă a Camerei Deputaților pentru a ne aminti un episod tragic din istoria țării noastre și a continentului european. Pe durata celui de-al doilea Război mondial, autoritățile mai multor state europene s-au făcut responsabile de una dintre cele mai grave crime împotriva umanității.

Milioane de oameni au pierit din simpla vină de a se fi născut și de a avea o identitate și comunități întregi au fost eliminate fizic, într-un proces sistematic și voit. În România, conform Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului, autoritățile din perioada celui de-al doilea Război mondial sunt responsabile de moartea a peste 300 de mii de cetățeni români și ucraineni, marea majoritate etnici evrei și romi.

De asemenea, alți 135 de mii de etnici evrei au fost uciși în teritoriile românește anexate temporar de autoritățile ungare din acea perioadă. Nu în ultimul rând, dintre cei 25 de mii de romi, jumătate dintre ei copii, deportați în Transnistria, aproximativ 11 mii au murit.

Așadar, istoria nu a fost blândă în perioada celui de-al doilea Război mondial, nu a fost blândă nici după acea perioadă. Abia în ultimii ani am avut ocazia de a începe un proces național de rememorare și asumare a acestei perioade, iar comisia condusă de Elie Wiesel a fost primul pas necesar în această direcție.

Au urmat alți pași, precum ședințele anuale ale Parlamentului dedicate acestui moment, inaugurarea acum doi ani a Memorialului victimelor Holocaustului în România, inițiativele muzeale și proiectele educaționale dedicate acestei perioade.

Toate acestea, împreună cu sesiunea de astăzi au un dublu rol. Pe de o parte, ele ne ajută să nu uităm niciodată victimele. Pe de altă parte, ele sunt o contribuție la viitorul nostru comun, la o Românie și o Europă așa cum ni le dorim. Altfel spus, ne amintim Holocaustul și pentru a ne asigura că așa ceva nu se va întâmpla niciodată, că ideile care l-au făcut posibil sunt proscrise, iar discursul discriminării și al urii nu va mai fi unul posibil, niciodată și nicăieri.

Ca și în alți ani, mă bucur să văd că procesul național de asumare prinde putere, în ciuda faptului că există încă discriminare și atitudini rasiste și aici și în alte părți ale continentului și ale lumii. Ca și în alte contexte dificile, criza economică a exagerat tensiunile și a exacerbat naționalismele. Avem obligația de a ne opune oricăror asemenea acte viitoare.

Distinși colegi,

Memoria este un exercițiu permanent și evenimente precum cel de astăzi au rolul de a ne readuce aminte ceea ce nu trebuie uitat niciodată. La 7 decenii de la Holocaust, ca depozitari și continuatori ai acestei memorii, avem obligația de a lupta împotriva cauzelor acestor tragedii în formele în care acestea continuă, din păcate, să se manifeste.

Vreau să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici, vreau să mulțumesc invitaților care au răspuns prin prezența dumnealor astăzi aici și aș vrea ca în continuare să-i dau cuvântul domnul deputat Aurel Vainer, reprezentantul Federației Comunităților Evreiești din România.

Domnul Aurel Vainer:

Doamnă președinte,

Stimate colege deputate, stimați colegi deputați,

Îmi revine onoarea, plăcerea n-aș putea să spun, dar onoarea și misiunea de răspundere de a continua spusele atât de simțite și profunde ale președintei Camerei Deputaților în a prezenta problema Holocaustului din România.

De la început vreau să vă mulțumesc tuturor, dar, în primul rând, Biroului permanent al Camerei Deputaților, care a hotărât organizarea acestei ședințe solemne.

Vă mulțumesc, așadar, colegi din Biroul permanent, vă mulțumesc colegi din toate formațiunile politice parlamentare prezenți în această zi în aula Camerei Deputaților, mulțumesc Excelențelor Lor reprezentanți ai Corpului Diplomatic în România, prezenți aici, și, desigur, mulțumesc acestei numeroase asistențe din balcoane.

De la început doresc să spun că vorbesc nu doar în numele meu și al comunității pe care o reprezint, al alegătorilor mei, dar, în același timp, vorbesc și în numele colegului meu, deputatul Nicolae Păun, care reprezintă Partida Națională a Romilor pentru Europa, care nu a putut fi prezent astăzi în sala noastră.

Așadar, ce a fost Holocaustul din România? Multă lume spune nu, pentru că sunteți și ați rămas 400 de mii. Dați-mi voie să recurg la câteva cifre pentru a demonstra că nu este adevărat. Această teză negaționistă că Holocaustul în România n-a existat, nu stă în picioare. Nu stă în picioare, datorită realităților evidente ale acelor vremuri și nu stă în picioare mai ales pe baza importantelor documente care arată istoria acelui timp.

Și aș vrea să încep prin a spune că în timpul Holocaustului, chiar dacă repet niște cifre, în România, sau sub autoritatea Guvernului românesc de atunci, au pierit aproape 500 de mii de oameni: evrei, români și de alte naționalități.

În al doilea rând, aș dori să spun că un rol îngrozitor l-a avut statul maghiar în ultima fază a existenței sale alături de Alianța nazistă, care în decurs de două luni, a luat 135 de mii de evrei din Ardealul de Nord și i-a dus pe un drum fără întoarcere, în groaznicele lagăre de concentrare nazistă: Auschwitz, Buhenwald și așa mai departe. Și aș dori să rememorez că această soartă ne aștepta și pe noi, cei 400 de mii de evrei rămași în viață, care, potrivit planului "soluției finale" în România, trebuia în 1942 spre 43 să fim duși în lagărul de exterminare de la Belzec din Polonia. Dumnezeu a vrut, spun foarte clar, că Dumnezeu a vrut să nu se întâmple acest lucru. Este drept, a fost și conjunctura specială din acel moment, începând cu anul 1942 al războiului, când forțele naziste și aliații lor au început să ia bătăi pe cinste pe câmpiile și teritoriile Uniunii Sovietice de atunci.

Din acel moment, însuși Antonescu, am să revin la personajul Antonescu, a spus: în aceste condiții când s-ar putea ca soarta războiului să ia o altă întorsătură, să ne gândim că vom fi trași la răspundere că am eliminat din viață populația evreiască din România și din teritoriile ocupate.

Din acel moment, în 1942, mareșalul Antonescu, atunci mareșal, fűhrerul României, conducătorul statului, dar în traducere înseamnă fűhrer, deci a preluat exact titulatura lui Hitler, numai că el n-a avut un Reich, ci a avut România, Regatul României la vremea aceea, a dat ordin să înceteze deportările și, implicit, neaplicarea "soluției finale". De aici, însă, până la a spune că Antonescu a salvat evrei, i-a salvat pe acești 400 de mii de evrei, este un neadevăr istoric. Factori politici interni și externi au condus la această decizie.

Doresc însă să mai lămuresc ceva. A fost Ion Antonescu un personaj care a decis soarta evreilor atunci și cum se explică acest rol al lui și mai ales implicarea lui atât de asiduă în lichidarea populației evreiești, a unei părți mari din populația evreiască?

Dați-mi voie să citez din documente de arhivă, mie nu prea îmi place să citez, dar citez, ca să nu fie interpretat greșit, din documentul privind ședința Consiliului de Miniștri al României din aprilie 1941.

Iată ce spune generalul Ion Antonescu: "Pe urmă va trebui să inspirăm românilor ura împotriva dușmanilor nației. Așa am crescut eu cu ură împotriva turcilor, jidanilor, ungurilor și altor naționalități. Sentimentul acesta de ură împotriva dușmanilor patriei trebuie împins până la ultima extremitate. Îmi iau eu această răspundere." Ce poate fi o declarație mai clară despre adevărata față a mareșalului Antonescu și ce l-a dus și ce a făcut.

Mai departe, am să vă mai spun ceva. La ședința Consiliului de Miniștri din 5 septembrie 1941 citez: "am să fac o operă de curățire totală și de evrei și de toți acei care s-au strecurat la noi. Fac aluzie la ucraineni, greci, găgăuzi, evrei, țigani care, toți încetul cu încetul, rând pe rând, trebuie să fie evacuați." Sigur evacuarea era o soluție în aparență umanitară, dar ea a însemnat lichidarea, pentru că evacuarea în Transnistria n-a fost decât acel loc, a fost un loc al morții. Nu vreau eu să insist asupra acestuia.

Și iată ce mai spunea Antonescu la Conferința cu prefecții din țară, în octombrie 11, 1941. Spune el, așa, mareșalul, privind intenția sa de a face din neamul românesc un grup omogen. Citez: "Tot ce este străin încet, încet trebuie să plece. Domnilor, știți că una din luptele pe care m-am angajat s-o duc este să prefac acest neam. Voi face din neamul românesc un grup omogen, tot ce este străin, încet, încet trebuie să plece." Nu vreau să insist mai mult.

În plus, pornește un atac masiv la adresa evreilor și are o expresie într-o telegramă de pe front în care spune clar: "Nu economicul primează, ci lupta împotriva evreilor. Satana este evreul." Deci, nu mai putem spune, după opinia mea, și iată documente, declarații proprii că Antonescu a fost salvatorul evreilor.

Dați-mi voie să merg puțin mai departe. În realizarea acestor obiective ale politicii sale, Holocaustul din România are o configurație specială de la început și aici vin în contradicție cu cei care susțin că n-a fost Holocaust în România. Păi, dacă nu ați murit toți, ce Holocaust a fost? E drept, există o definiție a Holocaustului că înseamnă ardere totală.

Nu uitați că în Europa au murit, din motive rasiale, antisemite, antievreiești, 6 milioane de oameni. Noi, de Ziua Holocaustului, comemorăm nu numai pe cei din România sau sub regimul autorităților române care au murit, dar și frații noștri din Europa care fac acest număr impresionant de 6 milioane. Deci, în mod cert a fost Holocaust, iar așa cum este definit în Legea nr.107 de combatere a antisemitismului, negaționismului, rasismului, xenofobiei, adoptată de noi, de membrii Parlamentului României, se spune clar: Holocaustul a fost un ansamblu de măsuri de eliminare treptată și brutală a populației evreiești din toate părțile. Antonescu spune: să-i scoatem din comerț, să-i scoatem din profesiuni liberale ș.a.m.d. Nu vreau să merg mai departe, vreau doar atât, să vă fac o mărturisire aici și acum.

Eu sunt un om la aproape 80 de ani, când a început Holocaustul în România aveam 6-7 ani. Am trăit, așadar, aproape 7-8 ani în Holocaust. Sigur, mă vedeți acum, sunt trainic, dar și... și-mi dați voie să-mi îndrept un gând pios și de doliu față de memoria fostului președinte al Camerei Deputaților, domnul Ion Diaconescu, care după 17 ani de detenție, totuși a trăit 93 de ani sau 94. Deci, nu faceți o asociere între suferința și puterea omului de a suferi și a îndura și viața lui ulterioară. Dar, în mod cert, acest Holocaust ne-a marcat pe toți, și tineri și bătrâni, care, în subconștientul nostru, este prezent întotdeauna. Am suferit și am suferit.

Repet, gândiți-vă, un copil de 8-9 ani se duce să ia pâinea pentru familia lui de la prăvălia unde am fost arondați pe tichet, pe cartelă, pentru un copil neevreu se dădeau, să spunem, 700 de grame, iar pentru un evreu numai 200 de grame. Gândiți-vă ce discriminare, cum să trăiești cu 200 de grame, cu 700 de grame de pâine. Mă opresc aici în această problemă.

Acum vreau să spun că în România antisemitismul care, de fapt, a stat la originea acestui holocaust și față de care nu avem voie să fim indiferenți, promovat cu o tentă naționalistă, cu o motivație naționalistă sau de alt gen, acest antisemitism, legal, în România, nu mai există. Este prin lege interzisă orice manifestare antisemită. Din acest punct de vedere, trebuie să mulțumesc Parlamentului României, autorităților române, care, asumându-și Holocaustul începând cu 2004, au instituit această zi națională de comemorare, dar au luat măsuri legislative, Legea nr.107 este cea care nu permite, pedepsește manifestări antisemite și opinii rasiste, xenofobe.

Sigur că situația noastră, a evreilor, ca și a celorlalte minorități naționale este cu totul alta acum decât în trecut. Suntem cetățeni liberi, români cu depline drepturi și îndatoriri. E normal și o facem așa cum se cuvine.

În același timp, trebuie să vă spun ca un punct de vedere al colegului meu din partea Partidei Romilor, domnul Nicolae Păun, ei nu sunt, el personal și cred că și colegii lui, nu sunt satisfăcuți de modul în care autoritățile române au tratat și tratează problema romilor în România și a celor care au luat drumul străinătății. Deci, din partea lui fac acest apel și poate că, poate că împreună și cu dumneavoastră, reprezentanți ai altor partide parlamentare, să vedem ce putem face mai mult pentru revenirea la o normalitate a populației rome.

În sfârșit, trebuie să spun că pe planul educației, una din cele mai bune metode, soluții ca oamenii să nu permită revenirea la ceea a fost, este educația. În țara noastră, există programe de educație în școli la diferite niveluri cu foarte bune rezultate.

Și vreau să mai menționez un lucru: asistăm în ultima vreme la apariția unor cărți, articole, studii scrise, realizate de autori neevrei care pun în evidență suferința și dați-mi voie, nu știu dacă este aici colegul meu, domnul Horj, de la Partidul Național Liberal. A făcut un gest formidabil. A identificat într-o pădure din Ardeal, Bucovina, nu știu exact, la limită, în care au fost împușcați zeci de evrei de trupele maghiare și au fost lăsați acolo fără a fi îngropați, pradă animalelor sălbatice. Ei bine, domnul deputat Horj a îndeplinit o misiune de onoare, de frățietate, de solidaritate umană și acel loc l-a marcat și-l marchează într-un mod special.

Aș mai spune că în țară au avut și au loc reuniuni de comemorare a victimelor Holocaustului, ceea ce constituie semne bune că în România lucrurile merg pe un făgaș bun. Să ne dorim acest lucru.

Și aș dori să închei spunând că am obținut și am primit sprijin din partea Parlamentului. Rog în continuare Parlamentul României să se apropie de problemele acestor năpăstuiți ai sorții care au mai rămas în viață. Mă refer nu numai la evrei, ci și la toți ceilalți care au suferit și de pe urma Pactului Ribbentrop-Molotov, dezrădăcinați, puși pe drumuri. Și astăzi societatea noastră nu are voie să nu-și asume o răspundere și să realizeze ceea ce e normal.

Aș dori, cu permisiunea dumneavoastră, în mod cert, că am vorbit cam mult, să vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și să vă rog să fiți de acord să rememorăm suferințele acelei perioade, să ne dorim ca așa ceva să nu se mai întâmple de-a pururea nici aici și niciunde. Este o dorință, e normală, este un obiectiv al umanității. Societatea umană nu are nevoie de crime, de genocid și de holocausturi.

Așa să ne ajute Dumnezeu, să ducem la îndeplinire această dorință, într-adevăr memoria celor pieriți în holocaust să rămână veșnică sub ocrotirea bunului Dumnezeu!

V-aș ruga în final să-mi permiteți să vă propun un moment de reculegere. Astăzi, din păcate, e al doilea în Camera Deputaților, în amintirea suferinței acelor oameni nevinovați și care și-au pierdut viața în condiții dramatice, în Holocaustul din România.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc încă o dată și pentru atenție. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc pentru intervenția dumneavoastră, domnule deputat Aurel Vainer.

Domnul deputat este și președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

În continuare, aș vrea să-l invit la microfon pe directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel", domnul Alexandru Florian.

Vă rog.

Domnul Alexandru Florian (directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel"):

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor deputați,

În urmă cu 70 de ani, în luna septembrie, conducătorul Ion Antonescu scria într-o telegramă adresată vice-premierului: "Toți evreii să fie readuși în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voi împinge în Transnistria. Trebuie să se înțeleagă de toți că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viață și pe moarte. Ori învingem noi și lumea se va purifica, ori înving ei și devenim sclavii lor."

În condițiile celui de-al Doilea Război Mondial, de la vorbă la fapte nu a fost decât un pas. Un pas pe care conducătorii de atunci ai României l-au făcut încă din 1940. August 1940, pogromurile de la Dorohoi și Galați; ianuarie 1941, pogromul de la București; iunie 1941, pogromul de la Iași; octombrie 1941, a început deportarea și exterminarea evreilor din România în Transnistria, iar în mai 1942, 25 de mii de romi din România au fost deportați în Transnistria, 11 mii dintre ei nu s-au mai întors. Zeci de mii de victime, civili aruncați la marginea societății și uciși pe criterii etnice și rasiale.

Astăzi, la 70 de ani de la Holocaust, Guvernul României, prin Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" aduce un omagiu memoriei acestor victime, asigură pe urmașii acestora și pe supraviețuitori de faptul că procesul de consolidare a democrației are ca o componentă importantă promovarea memoriei, însușirea valorilor toleranței, coabitării și înțelegerii celuilalt, combaterea antisemitismului, rasismului și a negării holocaustului.

Proiectele educaționale culturale și de cercetare ale institutului au ca obiectiv aprofundarea și asumarea istoriei recente a României în coordonatele adevărului istoric susținut de documente, mărturii și lucrări de istoriografie. O ilustrare a acestei strategii de educație și cultură publică este Memorialul Holocaustului, inaugurat de președintele României în octombrie 2009 în prezența reprezentanților Guvernului României și ai Parlamentului. Acest memorial reprezintă astăzi un spațiu al memoriei publice, cu puternice valențe educaționale și semnificații umane. Memorialul este un spațiu al reculegerii ridicat din inițiativa Guvernului pentru a ne aminti că astfel de fapte nu trebuie să se mai repete.

Fie ca în memoria victimelor din perioada Holocaustului să devină un suport în construcția conștiinței civice a generațiilor prezente și viitoare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu pentru intervenția dumneavoastră.

Aș vrea să-l invit acum la microfon pentru o intervenție pe Excelența Sa domnul Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România.

Excelența Sa Dan Ben-Eliezer (ambasadorul Statului Israel în România):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Pentru mine este o mare onoare să vin astăzi în Camera Deputaților și să particip la această sesiune legată de ziua comemorativă a victimelor Holocaustului din România. Bărbați, femei, copii care au fost uciși cu brutalitate doar pentru că erau evrei. Holocaustul pentru noi este un capitol întunecat, cel mai întunecat, nu doar pentru națiunea evreiască, ci pentru întreaga Europă și pentru istoria umanității.

Ieri am participat la o ceremonie de comemorare în care și alți colegi ambasadori au participat. Am comemorat victimele Holocaustului din România, cei 6 milioane care au pierit în Europa, din care un milion și jumătate de copii. Mesajul pe care l-am înțeles este clar, că noi, evreii Statului Israel, ne propunem să luptăm împotriva antisemitismului, rasismului și împotriva negării Holocaustului, astfel încât să ne asigurăm că Holocaustul nu se va mai întâmpla altă dată din nou. Și ieri am exprimat și repet aprecierea Guvernului meu față de Guvernul și Parlamentul României care au făcut și au luat măsuri importante în acest sens.

Acest lucru trebuie să fie continuat și întărit. Cei din generația mea știu, cunosc trecutul, trecutul tragic și generația paralelă din România, dar trebuie să continuăm și să întărim lupta, astfel încât și tinerii, generația tânără din Israel, din România, din alte țări să știe ce s-a întâmplat. Acest lucru nu poate fi realizat decât prin întărirea legilor, texte care să corecteze, astfel încât sistemul educațional să facă acest lucru prin proiecte culturale, prin Guvern, ONG-uri sau inițiative private. Astfel încât să ne asigurăm că viitoarele generații din România, din Israel și din alte țări să fie atente unele față de altele. Să ne asigurăm că lumea în viitor să fie o lume mai bună, asemenea tragedii să nu se mai întâmple.

Țin să-mi exprim din nou aprecierea și mulțumesc pentru această zi și sesiune foarte importantă în Parlamentul României.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule ambasador.

Dați-mi voie ca în continuare să-l invit la microfon pe domnul Liviu Beris, președintele Asociației evreilor victime ale Holocaustului în România.

Domnul Liviu Beriș (președintele Asociației evreilor victime ale Holocaustului în România):

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Onorată asistență,

Voi începe într-un mod mai puțin obișnuit cu rugămintea de a vă gândi o clipă dacă vreunul dintre dumneavoastră și-a ales părinții din care să se nască. Bineînțeles că nimeni și vă mărturisesc că nici eu. Și cu toate acestea, la vârsta de 13 ani am fost condamnat la moarte, nu pentru ce am făcut, nu pentru ce am spus, ci doar pentru că m-am născut din părinți evrei.

Acum 70 de ani, după execuții sumare executate de trupele care au intrat în târgușorul Herța, fără niciun fel de cercetări, fără niciun fel de judecată, restul evreilor de acolo am fost deportați, începând chiar din luna august, duși pe jos în căldurile cele mai mari, fără să ne asigure nici urmă de hrană și fără să se asigure condiții măcar de adăpare, care se asigurau la animale. Și de aceea și acum îmi vin în minte luptele, busculadele la fântâna cu o cumpănă și o găleată și înaintarea greoaie spre jgheabul în care erau adăpate animalele și în care ne luptam să ajungem pentru o gură cu apă. Vă dați seama ce a însemnat aceasta sub aspectul degradării umane, când n-aveai nici măcar să bei apă, ce să mai spui de spălare, de igienă. Vă mărturisesc că și acum resimt cu ochii copilului de atunci transformarea noastră în niște vite murdare, în câteva zile. De la stadiul de om la stadiul de animal, au fost suficiente câteva zile de drum.

Aș dori să vă spun că am văzut foarte multe la viața mea și mai ales în copilăria mea. Am văzut oameni împușcați doar pentru că au rămas în urma convoiului și ce a fost mai grav, din lanurile de porumb oameni care au ieșit și dezbrăcau cadavrele. Am văzut ce ajunge și ce poate să facă un om altui om. Și este motivul pentru care acum sunt în fața dumneavoastră, nu pentru a aduce vreo acuzație cuiva, ci doar pentru a atrage atenția că tot ce este rău în om poate răbufni în anumite condiții și ne poate transforma pe unii în călăi, pe alții în victime și pe alții în spectatori indiferenți.

Știți foarte bine, ca urmare a două totalitarisme, totalitarismul de tip fascist și totalitarismul de tip comunist, până la urmă, practic, România a rămas fără evrei. Și acum stau și mă gândesc. Mă gândeam și atunci când eram încă copil, cum Dumnezeu au reușit membri ai mișcării legionare, membri ai partidului cuzist să se convingă pe ei și să convingă și pe alții că toate problemele României, tot ce este rău în România este datorat evreilor. Au reușit, de fapt, până la urmă, cele două totalitarisme prin metode diferite să curețe România de evrei. Practic, astăzi, ce mai sunt? La sfârșitul lui ′89 mai erau vreo 20 de mii de evrei în România, astăzi dacă mai sunt 14 mii.

S-a văzut împlinit visul. Visul celor din Legiune, România fără evrei. Și vă pun întrebarea dumneavoastră, mi-am pus-o și mie: Oare a dispărut din România, atunci când au dispărut evreii, a dispărut corupția? A dispărut hoția? A dispărut beția? Au dispărut toate viciile etern umane care, din păcate, sunt prezente și astăzi? N-au dispărut, domnii mei. Nu au dispărut și este greu să dispară. Și atunci, cum au fost evreii de vină? Sunt alte cauze. Trebuie să luptăm cu alte metode decât cele ale partidelor de tip naționalist.

Și aș mai vreau să vă spun ceva. Ceea ce începe în general cu evreii, să știți că va continua cu persecuțiile împotriva a tot ceea ce înseamnă alt mod de gândire, alt mod de comportament. S-a dovedit acest lucru până și în al Doilea Război Mondial. Pentru că au pierit în Holocaust 6 milioane de evrei, dar pe total, în războiul mondial, au pierit 50 de milioane de oameni.

Iată de ce până la urmă doresc să vă spun că în mod cert a cunoaște Holocaustul, a celebra această tragedie nu înseamnă numai a celebra memoria celor care au pierit nevinovați, ci, în același timp, înseamnă a preveni repetarea unor astfel de evenimente.

În ultimă instanță, dreptul fundamental al omului prevede și dreptul fundamental la ignoranță, dar ignoranța poate să coste foarte scump. Este motivul pentru care celebrăm aceste evenimente și cu scopul comemorativ, dar și cu scopul de a preveni. A preveni nu numai ca acest lucru să nu se repete cu evreii, dar să nu se repete cu nimeni, pentru că ele înseamnă adevărate hemoragii de sânge uman. Și, în ultimă instanță, dumneavoastră știți foarte bine, cunoașterea este singurul mod în care putem face prevenirea.

Voi încheia doar cu un simplu citat, un citat al unui proverb african: "Viii închid ochii morților, iar morții îi deschid pe ai viilor."

Fie ca ochii victimelor Holocaustului să ne mențină tuturor ochii deschiși pentru ca generațiile care vin să nu aibă niciodată un viitor precum a fost trecutul nostru.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Îl invit la microfon în continuare pe domnul Zeev Schwartz, președintele Organizației evreilor originari din România.

Domnul Zeev Schwartz (președintele Organizației evreilor originari din România):

Excelențelor,

Stimată doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor,

Stimați deputați și deputate,

Bună ziua! Și vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o de a mă adresa de la această tribună.

Această zi deosebită nu e numai pentru evreii români, ci pentru fiii neamului lui Israel, deoarece o comemorare a Holocaustului, indiferent în ce colț de lume are loc, este o luminiță aprinsă în memoria victimelor nevinovate.

Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră nu numai în calitatea de președinte al Organizației evreilor originari din România, care trăiesc în Israel, ci și ca un supraviețuitor al Holocaustului. Mareșalul Antonescu a dat ordin să se curețe pământul românesc de jidani. După aceea, a urmat rebeliunea de la București, când legionarii au măcelărit bărbați, femei, copii, toți nevinovați, și trupurile neînsuflețite au fost atârnate în abator ca vitele de cârlige, scriind pe trupurile lor "carne cușer".

Masacrele de la Iași, trenurile morții și deportarea a 180 de mii de evrei în Transnistria au continuat. 120 de mii de evrei au rămas acolo, răpuși de boli, frig, foame, bătăi și gloanțele soldaților români. Unul din cei 60 de mii care s-au întors vorbește acum în fața dumneavoastră, lăsând în urmă tată și frate împușcați în fața mea de către soldați români și am avut vârsta de 6 ani.

Cei care au cerut să ne extermine pe toți nu au reușit, în ciuda suferințelor de neimaginat, pentru neamul lui Israel, iar noi suntem martorii acelor vremuri cumplite și avem datoria să amintim lumii ce a fost și să facem totul ca aceste crime oribile să nu se mai repete.

Grupul originar din România pe care-l reprezint a scris o pagină de glorie în istoria Israelului, țară renăscută din cenușa crematoriilor. Putem fi găsiți peste tot, în armată, în poliție, în spitale, universități, în viața culturală, în agricultură și unde nu? Peste tot.

Noi care am supraviețuit iadului transnistrean, ne ducem viața mai departe cu sufletul inundat de sânge, vă privim în ochi și vă întrebăm: ce faceți dumneavoastră ca această grozăvie să nu se mai întoarcă niciodată? Noi apreciem așa cum se cuvine recunoașterea Holocaustului românesc și decretarea Zilei Holocaustului de către Guvernul român, înlăturând astfel vălul mistificărilor și al denaturărilor. Noi iubim poporul român harnic și muncitor, dar nu putem trece cu vederea profanarea cimitirelor evreiești, articolele care apar în unele publicații românești, unele cărți care se vând la chioșcuri, cu un puternic caracter antisemit.

Sunt unii care și astăzi neagă Holocaustul și încearcă să convingă lumea că este o afacere inventată de evrei pentru a obține satisfacții materiale. Vă jur cu mâna pe inimă că niciunul din noi nu se gândește la satisfacții materiale. Nicio sumă din lume nu poate șterge traumele și coșmarurile prin care am trecut noi, evreii.

În numele morților noștri și al cadavrelor vii care eram noi, ca supraviețuitori ai cumplitei Transnistria, vă rog, vă rog nu uitați de răbufnirile acestea antisemite.

Am mai spus că sunt în calitate de președinte al Organizației Evreilor din Israel, dar și vicepreședinte al Holocaustului internațional din Israel, din care fac parte 55 de organizații. Vă transmit mesajul celor pe care-i reprezint. Este o mare mulțumire pentru noi când memoria morților noștri este onorată și respectată în țara în care noi ne-am născut, am crescut și învățat, pe care nu am uitat-o, o iubim și acum mai mult ca oricând. Ne mândrim cu limba, cultura și realizările dumneavoastră și noi ne educăm copiii și nepoții în acest sens. Vă rog să mă credeți.

Doamnelor și domnilor, vă mulțumesc pentru această atenție acordată.

Vă rog încă o dată: nu uitați genocidul care s-a comis și faceți totul ca să nu se mai repete. Numai așa putem avea garanția că ceea ce a fost nu se va mai repeta pentru că nu trebuie să se repete.

În încheiere, vă rog să-mi permiteți să rostesc o rugăciune de pace a poporului evreu. (Își acoperă capul cu kipa.) Oseh shalom bim’romav, hu ya’aseh shalom aleinu v’al kol yis’ra’eil. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Îl invit acum la microfon pe președintele Grupului parlamentar de prietenie România-Israel, domnul Gabriel Vlase.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamnelor și domnilor,

Mă adresez dumneavoastră, în dubla mea calitate, de coleg al dumneavoastră, dar și de președinte al Grupului de prietenie România-Israel, constituit la nivelul celor două parlamente, pentru că aș vrea să subliniez câteva aspecte pe care Ziua Holocaustului le readuce în atenția publică.

În această zi, trebuie să evidențiem un lucru bine cunoscut, și anume că viața oricărui om este sfântă și că decesul unei singure persoane constituie o tragedie. Cu atât mai mult, uciderea a mii de evrei în holocaustul din România nu poate fi trecută nici cu vederea, nici scuzată la judecata obiectivă a istoriei.

Pe de altă parte, amintirea evreilor, și nu numai a lor, ci și a altor etnii trăitoare în România anilor 1940 și care au avut de îndurat suferințe atroce, nu trebuie - sub nicio formă - să degenereze într-o culpabilizare a poporului român.

Să nu-i uităm nici pe evreii omorâți numai pentru că erau evrei, dar să nu-i uităm nici pe românii care și-au riscat libertatea și chiar viața, ajutând familii de evrei din România, români care, pentru aceste fapte profund umane, au fost cinstiți cu titlul de "Drepți între popoare", de către Institutul Yad Vashem din Israel, specializat în cercetarea holocaustului.

Numai dacă relațiile româno-israeliene se întemeiază pe obiectivitate și pe cunoașterea adevărurilor istorice, ele vor putea să ajungă la nivelul unei reale prietenii, pe care ne străduim să o consolidăm între parlamentele noastre și între cetățenii noștri. Momente triste din istoria evreilor din România, cum sunt deportările în Transnistria, pogromurile de la București, Iași și Dorohoi, nu trebuie cu niciun chip uitate sau puse pe seama acțiunii unor grupuri izolate de extremiști. Moartea unui sfert de milion de evrei, din rândul cărora nu au lipsit nici femeile, bătrânii și copiii, ridică degetul acuzator al istoriei către cei care și-au asumat în acei ani conducerea țării.

Ceea ce aș vrea însă să evidențiez în această luare de cuvânt este că datoria noastră de astăzi, după ce s-au scurs 7 decenii de la aceste tragedii, este că holocaustul, prin imensa suferință cauzată, nu este numai o apocalipsă care privește trecutul. Holocaustul privește în egală măsură prezentul și viitorul. El ne arată unde poate ajunge omenirea atunci când politicienii cad în orbirea absolutismului, iar oamenii pe care ei îi conduc își întorc capul de la suferințele semenilor lor și cred că, dacă se acoperă, nu se întâmplă nimic rău în societatea în care trăiesc.

Holocaustul, doamnelor și domnilor, nu a fost numai o pierdere a rațiunii politicienilor din țări cum a fost Germania hitleristă, el a fost făcut posibil și de lideri ai unor națiuni democratice, care au crezut că pot întoarce spatele totalitarismului și că pot conduce popoarele lor, fără a combate fascismul.

Obligația noastră, a politicienilor de azi, este să nu-i lăsăm pe compatrioții noștri să uite că somnul rațiunii naște monștri. holocaustul trebuie ținut minte, zi de zi, pentru ca el să nu se mai repete, să nu se mai poată repeta niciodată.

În final, în această zi în care comemorăm pe cei 250.000 de evrei români căzuți în holocaust, vreau să vă promit că Grupul nostru de prietenie și toți colegii noștri din Parlamentul României vor face tot ceea ce le stă în putere pentru ca holocaustul să nu fie uitat și nu se mai poate repeta, iar prietenia româno-israeliană să devină un sentiment mai adânc și mai sincer.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intrăm acum în partea care vizează intervențiile parlamentarilor, reprezentanți ai grupurilor parlamentare.

O să vă rog să încercăm să limităm intervențiile la 2-3 minute.

O să încep cu Grupul parlamentar al PDL. Domnul deputat Sever Voinescu.

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Excelența Voastră domnule ambasador,

Doamnelor și domnilor colegi,

Ziua aceasta nu este doar ziua comemorării unor victime, este adevărat, șase milioane. Este și ziua în care reflectăm și ne gândim la cât de mult rău putem noi, oamenii, produce.

Am fost foarte impresionat să aud toate mărturiile vorbitorilor în această zi, începând cu cea a domnului Vainer, și am fost cu atât mai impresionat, cu cât din interiorul suferințelor extraordinare prin care acești oameni admirabili au trecut, au putut să ne spună astăzi ceva esențial, și anume că există o legătură profundă între holocaust și gulag, și anume că crima ridicată la rang de politică de stat, crima care, prin dimensiunile ei, surpă omenescul, este dincolo de politică.

Dar, totuși, în această zi ne gândim, mai ales, la holocaust. În vremea aceea, în vremea holocaustului, oamenii au reacționat diferit în raport cu ceea ce se întâmpla pe străzile orașelor lor. Unii, din păcate, au intrat în siajul regimurilor și au fost agresivi, au colaborat, au susținut crima. Alții, poate cei mai mulți, au fost indiferenți, și în felul acesta s-au făcut și ei cumva părtași crimei. Dar alții, puțini, însă suficient de mulți pentru a salva demnitatea umană, au avut curajul să fie oameni în cel mai înalt sens al cuvântului și să își riște viața pentru a salva vieți. Aceștia sunt "drepții între popoare".

În 1953, Knesseth-Parlamentul israelian a decis să acorde oamenilor care și-au riscat viețile în țările lor, pentru a salva evrei prigoniți, această onoare, acest titlu onorific, pentru că acești oameni au existat. Și aș vrea să vă citesc, doamnelor și domnilor, dintr-o carte, zguduitoare mărturie despre holocaust a unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea: Primo Levi.

Primo Levi a trecut prin holocaust și ne povestește în această carte, printre altele, despre salvatorul său, un italian, Lorenzo Perone.

Iată ce scrie Primo Levi: "Cred că datorită lui Lorenzo sunt astăzi viu, și nu atât datorită ajutorului lui material, cât datorită faptului că mi-aminteam mereu că este prezent, că există o lume dreaptă în afara lumii noastre, că cineva sau ceva este pur și întreg și că merită să supraviețuiești". Pentru acești oameni "puri și întregi", pentru care, iată, merită să supraviețuiești, a apărut această distincție "Drepți între popoare".

În 2010, la Yad Vashem erau contabilizați 23.788 de "Drepți între popoare". 60 dintre ei sunt români. Am constatat citind lista acestor oameni că, cu cât regimurile erau mai represive, în antisemitismul lor sălbatic, cu atât mai mulți sunt cei care astăzi sunt "Drepți între popoare" din acele națiuni. Este impresionant să constați asta, ca o reacție a umanității în fața represiunii.

Sunt poveștile impresionante ale unor oameni, precum Traian Popovici, fiu de preot - fost primar în Cernăuți - care a salvat 20.000, mai bine de 20.000 de evrei. Sau povestea prințului Constantin Caragea - consulul României la Berlin, până în 1941, și apoi șeful Direcției consulare din Ministerul Afacerilor Externe - care a salvat 50.000 de evrei. Sunt povești care arată că, până la urmă, măreția binelui învinge ceea ce Hannah Arendt, privind procesul criminalului Eichmann, a numit "banalitatea răului".

Dar această zi nu e doar, cum spuneam, o zi a comemorării, ea are și o relevanță politică actuală. Trebuie să știm clar că trebuie să ne opunem celor care neagă holocaustul, pentru că cei care neagă holocaustul - și o spun deschis - îl vor repeta.

În fine, cred că și astăzi merită să mai reflectăm, încă o dată, la destinul marelui popor evreu și la încercările teribile prin care a trecut statul Israel și, mai ales, la provocarea prin care statul Israel trece în aceste zile. Și cred că trebuie să le fim alături.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Excelențele Voastre,

Onorată asistență,

Dragi invitați,

Stimați colegi parlamentari,

Ne aflăm din nou astăzi la un moment de comemorare. Ca în fiecare an, mă simt obligată, și suntem cu toții obligați să dăm frâu liber cuvintelor care încearcă să aducă alinare unei răni a istoriei, mult prea apropiată, ca să nu fie sângerândă, și nu destul de îndepărtată, ca să nu fie dureroasă. Holocaustul este nu numai o tragedie din istoria umanității, ci și o expresie a nimicniciei umanității.

Toate explicațiile istorice, contextul economic, datele din literatura de specialitate, derularea evenimentelor epocii, cunoașterea și aprofundarea racilelor firi umane nu mă pot face să înțeleg cum a putut genera intoleranța umană o monstruozitate de nereparat, cum consider că a fost holocaustul. Unii cercetători privesc antisemitismul ca pe o prejudecată religioasă, alții îl văd ca pe o ură îndreptată împotriva unei minorități. În concepția antisemită veche, evreii erau reprezentanții unei forțe misterioase, diabolice, cu un rol sinistru în istoria omenirii.

Antisemitismul, apărut încă din Babilon și Persia, a îmbrăcat în epocile istorice, diferite forme religioase și politice, de la izolare și aversiune față de evrei, până la măsuri administrative și legislative dure promovate de unii conducători, atingând formele aberante de organizare de pogromuri, în diferitele epoci, până la cel fascist.

În Evul Mediu, creștinii antisemiți predicau interzicerea contactului cu evreii, și mulți declarau că evreii sunt aliații diavolului. Unii credeau că evreii nu au esență umană și că folosesc magia pentru a părea la fel cu ceilalți. Toate aceste credințe s-au amestecat cu superstiții legate de vrăjitorie, puterea magică a sângelui, ajungându-se la acea falsă acuzație, numită eticheta de sânge, în care se spunea că evreii folosesc sângele copiilor creștini în ritualurile lor.

Astfel de idei, de demult, au acționat în mintea multor oameni din Europa, cărora le era teamă de ce le era străin cunoașterii lor, dar și în contextul tensiunilor economice și sociale. Ca rezultat, violența antisemită s-a repetat și s-a manifestat în repetate rânduri.

Oricum, holocaustul, cu deportările din toate țările ocupate sau aliate Germaniei fasciste, inclusiv din România, au condus până la sfârșitul războiului la milioane de morți - evrei, slavi, țigani, homosexuali, alte categorii, minorități religioase, considerate ținte ale naziștilor, care au murit în holocaust. Numărul evreilor morți depășea 5 milioane, după unele cifre chiar 6 milioane, dar monstruozitatea holocaustului nu constă doar în numărul victimelor, iar martiriul evreilor nu trebuie să se piardă în martiriul umanității, în general. Suntem în miezul unui proces de confruntare cu trecutul și de asumare a acestuia, pentru a nu mai permite apariția în istorie a unor alte forme de manifestare a intoleranței umane.

Trebuie să milităm ferm pentru condamnarea și stigmatizarea tuturor manifestărilor de terorism, rasism și discriminare umană. Spectrul trecutului întunecat și al prezentului conflictual ne pândește permanent. Somnul rațiunii va putea oricând naște alți monștri. Am învățat de la tatăl meu, un creștin ortodox crescut într-o familie de evrei maghiari, din Ardeal, că valorile materiale create de evrei, în toate domeniile de activitate, dar mai ales cele morale și intelectuale, sunt valoroase. Trecutul istoric al marilor orașe din România este strâns legat de aportul comunităților evreiești în viața publică, pentru care le datorăm respect și recunoștință. Prinosul nostru de recunoștință, alături de comemorarea martirilor, trebuie însă dublat de asumarea responsabilă a trecutului, precum și de o luptă permanentă pentru formarea conștiinței generațiilor viitoare împotriva xenofobiei, discriminării și intoleranței.

Alături de educația în familie și cea instituțională, statul român, împreună cu instituțiile sale, trebuie să fie garantul progresului social și intelectual al societății, care să nu mai permită vreodată istoriei să se repete tragic. Ca medic, profesor universitar și deputat de Oradea, mă simt responsabilă pentru această contribuție la dezvoltarea și evoluția vieții sociale din România și, așa cum am promis tatălui meu, voi milita activ împotriva discriminării și intoleranței umane, cu toate formele ei de manifestare. Sunt sigură că Dumnezeu mă va ajuta, așa cum doresc să ne binecuvânteze pe toți!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Îi dau cuvântul în continuare domnului Călin Popescu-Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Onorați invitați,

Excelențele Voastre, membri ai Corpului Diplomatic,

În fiecare an, la 9 octombrie, România comemorează Ziua Holocaustului, moment de aducere aminte și de meditație asupra unora din cele mai triste și mai grele momente ale istoriei țării noastre. Aceasta este ziua în care, acum 70 de ani, autoritățile române au început deportarea forțată în Transnistria a cetățenilor români evrei, mai întâi a celor din Bucovina și Basarabia, pentru a se ajunge mai apoi și la cei din restul României. Începând cu anul următor, alături de evrei, membri ai minorității rome au fost supuși unui regim similar.

Adevărul istoric este că acești oameni au fost puși în fața unui regim brutal de detenție, conceput chiar cu scopul exterminării lor. De aceea, majoritatea covârșitoare a celor deportați nu a mai revenit niciodată acasă.

Începând cu anul 2004, România a stabilit ca data de 9 octombrie să fie în fiecare an dedicată amintirii acestor cumplite evenimente. Cercetările istorice, inclusiv cele ale Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, au permis ca țara noastră să facă pași importanți pe drumul către o dezbatere publică deschisă cu privire la evenimentele de acum 70 de ani.

Mă bucur să-mi amintesc că, în calitatea de prim-ministru al României, am putut să contribui la constituirea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel", inaugurat la prima comemorare a Zilei Holocaustului, în octombrie 2005. De asemenea, cred că este foarte important faptul că acum 2 ani, în octombrie 2009, la București, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului, moment care ne reamintește, permanent, de numeroasele victime ale evenimentelor din Transnistria. Dar stabilirea adevărului istoric este numai un prim pas. Scopul pentru care comemorăm evenimentele cumplite de acum 70 de ani este pentru a ne asigura că așa ceva nu va mai fi niciodată posibil, nicăieri în lume.

În România, ca și în alte părți ale Europei, ceea ce s-a întâmplat în anul 1941 și în anii următori a fost rezultatul unor ani de zile în care instigarea la ură a ținut loc de discurs politic, iar crima a devenit metoda privilegiată de acțiune politică. Oameni lipsiți de morală au profitat de dezorientarea cauzată de criza economică, de confuzia valorilor, de lipsa de repere morale, de frica de diversitate, pentru a da Europa pradă experimentelor totalitare.

În unele state, propaganda ultranaționalistă și xenofobă, în altele propaganda comunistă au căutat și au reușit să-i facă pe oameni să se ucidă unii pe alții, au căutat să guverneze stârnind ura colectivă împotriva unor dușmani imaginari. După cum știm cu toții, țara noastră, în ciuda unor tradiții democratice destul de vechi, a căzut pradă tuturor experimentelor totalitare, începând cu sfârșitul anilor 1930. Regimurile totalitare criminale s-au succedat și au marcat istoria noastră până în anul 1989.

Acum, știm adevărul despre tot ceea ce s-a întâmplat începând cu 1941, știm numărul aproximativ al victimelor, dar acest lucru nu este suficient pentru a ne putea reprezenta grozăvia acelor evenimente. Fiecare om are o poveste a sa, în spatele destinului fiecăruia este o imensă tragedie și, din păcate, știința istoriei nu poate mereu să redea nenumăratele tragedii individuale.

Am aflat cu emoție, acum circa un an, despre descoperirile din pădurea de la Vulturi, din apropiere de Iași, realizate de o echipă de oameni de știință, coordonați de Institutul "Elie Wiesel". Cred că astfel de descoperiri vorbesc cel mai bine despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Ele ne ajută să trecem de la informațiile istorice de ansamblu la inevitabilul sentiment de adâncă tristețe, care ne cuprinde când înțelegem condiția victimei prinsă în mecanismul unui regim public totalitar.

Cred că este o datorie a tuturor celor implicați în cercetarea istorică să se concentreze pentru a restabili adevărul cu privire la destinele tuturor cetățenilor români care au fost asasinați și înmormântați în secret, în tot felul de păduri, văi sau alte locuri izolate. Aceasta este istoria noastră, iar aceasta este singura cale pentru ca noi și copiii noștri să înțelegem ceea ce s-a întâmplat.

Doamnelor și domnilor,

nu doar țara noastră, ci o mare parte a Europei a cunoscut grozăviile regimurilor politice totalitare în secolul al XX-lea. Mulți dintre noi am cunoscut în mod direct regimul comunist și am văzut crimele de care a fost capabil în anul 1989, pentru a încerca să conserve puterea politică, în ciuda voinței populare.

După al Doilea Război Mondial, țările Europei de Vest au înțeles să pornească pe un alt drum, cel al colaborării și al democrației. După 1989, popoarele din Europa Centrală și de Est au pornit pe același drum. Și Europa a fost reunită. Cred că, indiferent care ar fi greutățile viitorului, Europa pe care o visăm nu poate fi decât una a statelor democratice și a oamenilor liberi.

De aceea, noi, toți, trebuie să închidem ușa în fața urii de orice fel, în fața rasismului, în fața xenofobiei, a ultranaționalismului, în fața oricărui atentat la libertatea fiecărui om. Vom arăta, astfel, că suntem pe drumul cel bun și ne vom arăta demni de memoria victimelor holocaustului. (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Am să-l invit, în continuare, la microfon, pe domnul deputat Kötő Iosif, care vorbește în numele Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Kötő Iosif:

Excelențele Voastre,

Onorată asistență,

Astăzi, în Parlamentul României, comemorăm victimele unei istorii întunecate a secolului al XX-lea, victime condamnate pentru singura vină de a se fi născut evrei sau romi.

Rememorarea tragicelor evenimente de deportare a evreilor în Transnistria și în lagărele de exterminare a celor din Ardealul de Nord constituie momente care nu pot fi înțelese, momente în care oamenii au uitat să fie oameni.

Tragedia celor 150 de evrei, deportați din Ardealul de Nord, sau tragedia familiilor din Iași, Dorohoi, Herța, Săveni, Dărăbani, Rădăuți, mutate peste noapte în Transnistria, fără cele mai elementare lucruri necesare vieții (apă și hrană, îmbarcarea în vagoane de marfă și transportul până la locurile de tristă amintire din Moghilev, Ujgorod precum și în alte localități, a lăsat traume puternice în sufletele celor care și-au pierdut părinții, copiii și rude în aceste cumplite uragane ale morții.

Din ceea ce mult mai târziu au acceptat să-și amintească supraviețuitorii acestui dezastru uman, și mai ales să scrie, pentru ca noi să nu uităm, am înțeles ce înseamnă să piară peste 6 milioane de evrei din Europa, în holocaust.

Comemorarea de astăzi o considerăm nu numai o pioasă aducere aminte a celor care nu mai sunt printre noi, dar ne amintește și de răspunderea generației contemporană. Să instaurăm spiritul toleranței, ca istoria să nu se repete. În acest sens, este un fapt grăitor că în curricula școlară din România, între obiectele opționale se numără și istoria comunității evreiești, elevii chiar dispunând și de manuale.

Desigur, în războaie, soldații sunt pregătiți să lupte și să moară, dar din păcate acest război a însemnat ordonarea distrugerii unei întregi etnii, în numele unei teorii aberante, a "rasei superioare - ariană".

Prin ceea ce se întâmplă astăzi în lume, revigorarea în multe țări europene a mișcărilor rasiste, xenofobe, antisemite, înlesnirea mișcărilor de tip neofascist trebuie să fie în atenția noastră, a tuturor, pentru ca tragedia și atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial să nu se mai repete.

Considerăm că prevenirea mișcărilor și mai ales aplicarea legislației în vigoare cu privire la pedepsirea oricăror mișcări antisemite, rasiste sau xenofobe trebuie aplicată cu fermitate.

Închei, prin a-l cita pe Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, născut la Sighet, supraviețuitor, care spunea: "De ce să ne întrebăm unde a fost Dumnezeu? Să ne întrebăm mai bine unde au fost oamenii?!"

Vă mulțumesc pentru înțelegere. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Permiteți-mi să-l invit acum la microfon pe liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Se întreba un antevorbitor de ce? De ce oameni care nu au avut nicio vină au fost uciși? Și cred că este cea mai bună întrebare pe care ne-o putem pune. Pentru că noi vorbim de lucruri care s-au petrecut în trecut, dar care se pot petrece în viitor oricând. Sunt momente în istorie în care oamenii, grupuri de oameni, chiar popoare nu-și mai găsesc drumul. Nu-și mai găsesc drumul din varii motive, nu-și mai găsesc drumul pentru că economiile lor sunt prăbușite, nu-și mai găsesc drumul pentru că sistemele politice în care trăiesc se prăbușesc, și în momente de genul ăsta, ca și în cazul oamenilor, ca indivizi, popoarele pot ajunge să gândească irațional. Când o majoritate devine irațională, asemenea lucruri se pot întâmpla.

Faptul că lucrurile acestea s-au întâmplat, au pornit într-o zonă extrem de civilizată a lumii este cu atât mai mult o dovadă a faptului că ceea ce trebuie prevenit este căderea în irațional. Și lucrul ăsta este foarte greu.

Eu însumi sunt urmașul unei familii care a scăpat dintr-un genocid și știu că bunicii mei, buni cetățeni ai țării în care s-a întâmplat lucrul ăsta, se întrebau și s-au întrebat, până la sfârșitul vieții lor, de ce, cu ce au greșit?

Din păcate, lumea în care trăim se schimbă foarte repede și se schimbă într-o direcție care începe să semene din ce în ce mai mult cu lumea anilor ’30.

Din păcate, un lucru la care asistăm astăzi este începutul prăbușirii paradigmei politico-economice în care am trăit până acum. Și lucruri de genul ăsta se pot întâmpla mult mai curând decât credem.

Eu cred că cea mai importantă datorie pe care o avem astăzi cu toții este să păstrăm lumea în care trăim în matca ei rațională. Este să nu cedăm în niciun fel, în niciun moment, la orice lucru care ar putea să pună în pericol libertatea, pentru că iraționalul apare atunci când oamenii își cedează libertatea pentru traiul de zi cu zi.

Este un moment foarte greu, pentru că este un moment în care ne aducem aminte, dar ne gândim că se poate întâmpla din nou.

Două lecții am învățat din tot ceea ce s-a întâmplat. Și aceste două lecții poate sunt cel mai important dar pe care victimele ni l-au făcut nouă, generațiilor care am venit după: că libertatea nu poate fi învinsă, pentru că oricând, pe planetă, va exista un loc în care ea se va păstra și că din acel loc ea va iradia din nou în specia noastră și că, de regulă, cei care comit crime nu scapă nepedepsiți.

Este o moștenire nu doar a poporului evreu, este o moștenire a întregii umanități și cred că este datoria noastră s-o transmitem din generație în generație, mai departe, pentru a ne păstra oameni liberi și raționali.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Am încheiat intervențiile din partea grupurilor parlamentare.

În încheierea sesiunii noastre, ședinței noastre solemne, dați-mi voie să-l invit pe domnul deputat Aurel Vainer, pentru a citi o declarație privind comemorarea Zilei holocaustului, pe care, după aceea, cu observațiile dumneavoastră, o vom supune la vot.

Domnul Aurel Vainer:

Parlamentul României, Camera Deputaților

Declarație privind comemorarea Zilei holocaustului

Membrii Camerei Deputaților, reprezentându-i pe toți cetățenii României, ne exprimăm convingerea că asumarea în întregime a trecutului, în mod onest și lucid, reprezintă un element fundamental al responsabilității noastre, pentru prezent și viitor.

Recuperarea memoriei istorice, ca parte integrantă a procesului de construcție democratică nouă a României, reprezintă o dovadă certă a atașamentului la valorile democrației europene dedicate respectării drepturilor omului și diversității.

În acest cadru de referință, ne exprimăm convingerea că este de datoria noastră să ne aducem aminte de suferințele victimelor crimelor împotriva umanității, împotriva evreilor și a romilor, săvârșite în anii celui de al doilea război mondial, în Europa și în România.

Deputații din Parlamentul României reuniți pentru a comemora Ziua holocaustului în România au marcat din nou faptul că actul de comemorare a tragediei holocaustului înseamnă omagierea memoriei victimelor, membri ai comunității evreiești și ai comunității rome, și, deopotrivă, expresia unei înalte conștiințe și responsabilități.

Este recunoscut faptul că ororile holocaustului au rădăcini profunde în manifestarea sistematică a șovinismului, rasismului, xenofobiei și antisemitismului, promovate de-a lungul anilor de forțele răului existente în societate, cu efecte dintre cele mai nocive asupra relațiilor interumane.

În raport de elementele fundamentale privind cunoașterea, atitudinea și comportamentul individual, social și politic față de această filă dureroasă de istorie a României și a țărilor Europei în general, Camera Deputaților:

  • reafirmă hotărârea de a acționa, în mod conjugat și neabătut, pe căile și cu mijloacele cunoscute ale vieții parlamentare, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete nicicând și niciunde;
  • reafirmă apartenența organică a națiunii române la spațiul generos al valorilor unei civilizații bazate pe egalitate și respectul dreptului la diferență, toleranță și pluralism cultural, etnic și religios;
  • reafirmă angajamentul său pentru susținerea, în continuare, în plan legislativ și instituțional, a acțiunilor de combatere a oricăror manifestări de antisemitism și xenofobie, de discriminare rasială și de intoleranță;
  • susține importanța deosebită pe care procesul educativ îl deține pentru o corectă informare, sensibilizare și responsabilizare a cetățenilor, în special a tinerei generații. Societatea, ca întreg, trebuie să fie informată de efectele tragice ale urii rasiale, atunci când aceasta devine politică de stat sau țintă strategică a unor formațiuni politice și organizații din societatea civilă;
  • reafirmă sprijinul nostru, al deputaților din Parlamentul României, pentru punerea în practică a tuturor măsurilor de înlăturare a nedreptăților comise de autoritățile române privind statutul material și de proprietate al celor care au suferit în holocaust, evrei, romi, cetățeni români din teritoriile preluate samavolnic din granițele de stat ale României antebelice;
  • solicită Guvernului României să acorde întreaga susținere pentru continuarea programelor de comemorare și studiere a holocaustului, realizate de Institutul Național "Elie Wiesel", dar și alte programe academice de cercetare a istoriei holocaustului, drept mărturie a maturității și responsabilității societății românești de astăzi;

În fine, membrii Camerei Deputaților

  • reafirmă dorința de implicare a lor, a deputaților din Parlamentul României, la acțiuni și programe inițiate pe plan internațional cu privire la holocaust, astfel încât să se identifice și să se pună în acțiune măsuri diverse care să contribuie la oprirea pentru totdeauna a crimelor împotriva umanității, izvorâte mai ales din cultivarea în rândurile populației a rasismului, xenofobiei și antisemitismului.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 octombrie 2019, 12:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro