Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 decembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.161/30-12-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 20-12-2011 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 decembrie 2011

  1. Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România și Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății  

 

Ședința a început la ora 13,44.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Vasile Blaga, președintele Senatului, asistat de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Vasile-Cosmin Nicula, secretar al Senatului, înlocuit de domnul senator Alexandru Pereș, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte și doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților.

(Se intonează Imnul Național "Deșteaptă-te, române!")

Domnul Vasile Blaga:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați invitați,

Declar deschisă ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată marcării Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România și Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

La ședința solemnă participă reprezentanți ai unor organizații de revoluționari și ai Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și a Revoluției Române. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Mulțumesc.

Potrivit celor convenite în ședința Birourilor permanente cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din Cameră și Senat, în această ședință solemnă vor avea loc intervenții atât din partea parlamentarilor, cât și a revoluționarilor.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Costică Canacheu, din partea Grupului parlamentar al PDL, se pregătește domnul Bogdan Niculescu Duvăz... domnul senator Sergiu Nicolaescu am înțeles, din partea Grupului PSD.

Domnul Costică Canacheu:

Onorat auditoriu,

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari,

Cu aceeași solemnitate cu care noi am comemorat în fiecare an evenimentele din decembrie 1989, Revoluția din Decembrie 1989, cum spun alții, cu aceeași solemnitate mă închin și eu. Este prima mea ocazie să vorbesc în plenul celor două Camere despre decembrie 1989 și despre înaintașii lui decembrie 1989, acei martiri ai regimului stalinist, dejist, ceaușist.

Percepția mea e că n-am reușit, din oricare parte am privi lucrurile, să impunem în societatea românească o dezbatere aprofundată și, pe baza ei, o cunoaștere aprofundată a ceea ce s-a întâmplat din 1945 încoace.

Și așa cum am fost divizați în perioada regimului stalinisto-dejisto-ceaușist, așa am rămas și după 1989. Unii așteptau Revoluția din 1989 ca pe o urmare firească a martirajului rudelor, cunoscuților, prietenilor, vecinilor pe care îi cunoșteau și le cunoșteau martirajul, dar despre care n-aveau voie să vorbească, iar alții, fie conștient - și asta înseamnă vinovat, fie nevinovat -, în lipsa cunoașterii, pur și simplu s-au născut, au trăit, s-au dezvoltat, s-au manifestat în regimul stalinisto-dejisto-ceaușist.

Așa am intrat noi în ianuarie 1990: împărțiți. Unii au spus mult mai târziu că trăim în două Românii. Era un dat acesta. O Românie care-și îngropase părinții, fiii, rudele, preoții, fruntașii localităților, fruntașii universităților și care n-avea voie să-i jelească și să vorbească despre acest lucru, și o Românie care, în mod obiectiv, după 1945, a trăit, s-a înmulțit, s-a dezvoltat, a beneficiat de ceea ce regimul stalinisto-dejisto-ceaușist a însemnat pentru noi toți în acei ani.

Nu spun că avem acum îngeri și vinovați. Nu asta spun. Spun doar că, din nefericire pentru noi toți și aceia care am avut o legătură directă cu opresiunea și aceia care, din fericire, n-au cunoscut-o, societatea românească, după 1990, n-a reușit să aducă în față pe eroi și să aducă la fel, în față, pe torționari.

Ce a reușit societatea românească? Să facă un melanj între victime și torționari, să-i pună la colț pe cei dintâi, victimele încă din 1990 începând, și să lase câmp liber de manifestare acelora care, cunoscând în profunzime toate resorturile intime ale fostului stat, fostului regim stalinisto-dejisto-ceaușist, să facă beneficiul acestei cunoașteri. S-a întâmplat acest lucru. Sunt fapte, sunt marcate, sunt analizate, sunt prezentate.

E un moment de încrâncenare acesta? Pentru mine nu. Istoria se scrie cu bune și cu rele. Istoria ne-a arătat că și binele, și răul ne sunt date deopotrivă.

Unii dintre sfinții părinți spun că nici n-am putea înțelege binele dacă n-ar fi răul.

Pentru cei ce s-au dus înainte de decembrie 1990 sunt convins că acolo, în cer, bucuria lui decembrie 1989 a fost mai mare decât a noastră, a contemporanilor.

Că după 1989 lucrurile nu s-au dezvoltat așa cum ne-am fi dorit, unii dintre noi, cred că tot aceia din cer au avut o înțelegere mai mare, ei înțelegând altfel istoria. Nu se schimbă oamenii în 5 ani, în 10 ani, nu se schimbă mentalități, culturi, obiceiuri, tradiții.

Și noi, din păcate, cetățenii României, am marcat pe deplin acest fapt, n-am reușit prin liderii pe care ar fi trebuit să-i aibă societatea românească, n-am reușit prin eventuale acțiuni de masă în societatea românească să impunem după decembrie 1989 valorile, morala, caracterul, principiile pe care revoluția le clama, pe care revoluția le instaura. N-am reușit, să ne fie de bine.

Suntem în 2011, la sfârșit. N-am nici o urmă de regret și nici o urmă de pesimism în legătură cu viitorul nostru. Ce am avut de trecut, am trecut. Este important ca pentru viitor, pentru anii ce vin, societatea românească să se concentreze pe adevăruri, pe acțiunea legată de caracter și principii, pe încredere și, acolo unde e posibil, și pe consens și coeziune. E nevoie de aceste lucruri.

E nevoie și numai astfel îi vom respecta pe martirii regimului stalinisto-dejisto-ceaușist din anii 1945-1989, pe martirii Revoluției din 1989, decembrie, pe cei care, din fericire, au trăit și după gulagul 1948-1964 și mai sunt unii dintre ei, ca exemplu, așa, printre noi și pentru cei care, din fericire au trăit după evenimentele din 1989. Și înțeleg că sunt dintre aceia aici, în sală.

Așa putem asigura respectul nostru și pentru viitor acelora care mai înainte de 1989 sau în 1989 s-au ridicat pentru libertate, pentru valori, pentru morală în societate, pentru principii, pentru respectul sinelui și respectul celuilalt.

Mă înclin cu solemnitate, în numele meu și al colegilor mei, în fața tuturor acelora care s-au jertfit și le aducem un pios omagiu. De asemenea, mă înclin cu solemnitate în fața tuturor acelora care în continuare apără acele valori ale lui Decembrie 1989 sau ale Aiudului, ale Gherlei, Canalului, Bărăganului, Sighetului.

Totodată sunt conștient că încă avem puține resurse pentru a aduce acele valori în față, în fața opiniei publice, în fața societății. Ne străduim și uneori ne încrâncenăm pe subiecte care n-au de ce să ne încrânceneze, dar facem asta adeseori, uitând, uitând că zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni, mii de oameni în decembrie 1989 au suferit, s-au ridicat, au strigat, unii au murit pentru a pune în fața societății românești și în mijlocul ei valorile în care credem, acele ale bunei-cuviințe, ale respectului și principiilor sănătoase de viață.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați reprezentanți ai asociațiilor revoluționarilor,

Avem de făcut împreună, în următorii ani, dovada că respectăm valorile revoluției și că înțelegem că atunci când ne e greu, trebuie împreună, în coeziune, în comunicare, în respect unii față de alții, să mergem mai departe.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Vă mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul senator Sergiu Nicolaescu din partea Grupului PSD. Se pregătește domnul senator Raymond Luca din partea Grupului PNL.

Domnul Sergiu-Florin Nicolaescu:

Doamnă președinte,

Domnule președinte,

Stimați invitați,

Stimați colegi,

Scuzați-mă, am uitat prima pagină.

(I se aduce materialul. Aplauze.)

Suntem mulți cei care în urmă cu 22 de ani am intrat direct în focul luptei împotriva comunismului ceaușist, cea mai perfidă, mai absolută și mai absurdă dintre dictaturi.

Tineri, copii și vârstnici, oameni din cele mai diverse profesii și niveluri intelectuale, cu toții ne-am adunat în stradă, protestând împotriva regimului. Împreună, fără arme, fără organizare prealabilă, am luat cu asalt dictatura comunistă, apărată de armată, securitate și tot ceea ce însemna aparatul de opresiune. Ne-am spus: suntem gata să murim. Unii și-au dat și tributul de sânge și astfel am învins violența și am obținut victoria la care alții nici nu mai îndrăzneau să se gândească.

Numai hotărârea noastră i-a convins pe unii să ni se alăture și pe alții să fugă. Nu ideologiile ne-au mobilizat, ci setea de libertate. Ne-a unit decizia născută de toată ființa noastră de oameni, de a nu mai lăsa țara și viața noastră în mâinile unui grup de tirani și nici slugilor lor.

Ne-a însuflețit și ne-a dat încredere, nu uniformitatea vreunei teorii politice, ci diversitatea modului nostru de a fi, de a gândi și de a ne exprima. Dovadă că reprezentăm ce are țara aceasta mai viu și mai trainic.

În acele zile ale lui decembrie ’89 am reînceput să fim mândri unii de alții și să ne recâștigăm împreună libertatea și demnitatea. Ceea ce a vrut cel mai mult comunismul să confiște, apoi să îngroape a fost dragostea de patrie, înlocuind-o cu așa-zisul naționalism ceaușist, mârșavă încercare de a înșela sufletele de bună-credință.

Așa au renăscut în zilele revoluției, pe străzi, curajul și speranța noastră de a ne regăsi istoria, libertatea și însăși ființa noastră națională. Astăzi nimeni nu are dreptul să uite sau să ignore faptul că prin curajul, răspunderea, entuziasmul, tinerețea, abnegația și jertfele revoluționarilor din decembrie 1989 s-a creat șansa renașterii României.

Tot ce stă astăzi la dispoziția dezvoltării democrației pluraliste și a forțelor care s-au afirmat pe scena politică post-revoluționară se datorează acelora care direct în stradă, cu mâinile goale, dar plini în cuget și în simțiri de tăria momentelor de răscruce ale istoriei, i-au redat acesteia cursul firesc în matca trasată de strămoși.

Acești oameni n-au vrut puterea, dar au cucerit-o și au oferit-o oamenilor politici, nu au resentimente față de ei, nu invidiază pe nimeni, nu regretă deloc ce au făcut, dar după 22 de ani, au dreptul să-i întrebe. Ce ați făcut, domnilor, cu ștafeta pe care v-am predat-o, revoluționarii în decembrie 1989? Ce ați făcut cu puterea pe care am smuls-o comuniștilor și v-am făcut-o cadou? Ce ați făcut cu climatul civic, moral, demn de această țară, creat în decembrie 1989? Ce ați făcut cu țara de atunci și până acum?

Avem cu toții dreptul să punem întrebări și avem și dreptul și datoria să pretindem răspunsuri. Dar, chiar și fără aceste răspunsuri, vedem și noi cu ochiul liber sărăcia unora, cei mulți, îmbogățirea altora, cei puțini, proliferarea și încurajarea tacit și tenace a speculei și a corupției, furtul dintr-un patrimoniu zidit prin truda infernală a unui întreg neam, furt protejat uneori de legi stupide și tolerat chiar de instituția guvernamentală, de poliție și justiție. Se jefuiește totul. În domeniul moral, economic sau cultural. Absolut totul.

Se pune întrebarea: cine apără acest patrimoniu? Cine salvează capitalul de speranțe investit? Dacă cei în drept, cei direct răspunzători ar avea cu adevărat conștiința acestei răspunderi și determinarea de a-și face datoria, atunci ar fi trebuit să-i știm deja pe nume pe foarte mulți dintre cei vinovați de această hoție, care amenință să se generalizeze și să creeze haos.

Cum se poate vorbi de reformă, de relansarea economiei naționale, de protecție socială fără o evidență limpede a răspunsurilor, fără salvgardarea climatului moral al țării.

Un lucru este clar. Unii oameni politici nu sunt deloc sau sunt mult prea puțin interesați de ceea ce pe noi ne preocupă cel mai mult, și anume țara, un trai onorabil pentru populația ei. Tot ei urmăresc în primul rând puterea și interesele personale. Din nefericire, asistăm la acest spectacol care pare că nu se va termina niciodată.

Spunând toate acestea, nu urmărim scopuri partizane, nu vrem să agităm spiritele în scopuri politice speculative, nu vrem tulburarea apelor în care să pescuim avantajele, fiindcă nu vrem să afundăm și mai mult țara în criză, mizerie și disperare. Nu pe asemenea căi ne-am constituit capitalul moral și nu astfel urmărim să-l amplificăm.

Ciudată vocația regiei politice de a ne distribui în roluri și a ne împărți pe grupuri tocmai bune de manevrat! Azi suntem bănuiți, ni se ridică drepturile, revoluționarilor, mâine vom fi probabil judecați. Ce am căutat în stradă acum 22 de ani? De ce am făcut revoluția?

Primul stat comunist a început prin Revoluția Rusă. Căderea regimurilor comuniste a fost încununată de Revoluția Română.

Pentru prima oară, într-o țară europeană, înlăturarea unui dictator și căderea comunismului s-au realizat printr-o revoluție. Este meritul și sacrificiul celor care au ieșit în stradă pentru libertate.

Singurul autor al acestei răsturnări a istoriei este poporul român. Pentru încă o dată, în istoria noastră, am știut să ne hotărâm singuri destinul. Faptul că viața unora s-a schimbat nemeritat de bine, iar a altora scandalos de rău, nu este rezultatul revoluției, ci el trădării idealurilor acesteia.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Raymond Luca din partea Grupului PNL și se pregătește domnul deputat Máté András-Levente din partea Grupului UDMR.

Domnul Raymond Luca:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Stimați colegi,

Stimați invitați,

Doresc să dedic cuvântul meu unui om anonim. Anonim până astăzi, când nu mai este printre noi. Se numește Nicolae Bărbulescu. Născut în Târgu Jiu, într-o familie de intelectuali olteni. În 1949, la 24 de ani, Nicolae Bărbulescu, student în anul IV la Institutul Politehnic, este condamnat la moarte pentru uneltire împotriva regimului comunist. Sentința este comutată în închisoare pe viață.

În următorii 14 ani va fi încarcerat rând pe rând în Jilava, Râmnicu Sărat, Pitești și în final la Gherla. Iese din închisoare, ca toți ceilalți, în 1964, toți ceilalți deținuți politici. Lucrează în diverse munci necalificate și în paralel urmează Academia de Studii Economice. Am avut prilejul să-i fiu coleg începând din 1982, când acest om mi-a fost un adevărat mentor. Este un om care mi-a călăuzit pașii, m-a îndrumat profesional și spiritual. Rar, foarte rar, reușeam să-l conving să-mi povestească din aceste episoade tragice pe care le-a petrecut în închisorile comuniste.

Cu mare greutate vorbea și atunci mi-am îmbogățit vocabularul, am aflat ce înseamnă "cazincă", am înțeles ce a însemnat fenomenul Pitești, probabil cel mai rușinos, mai josnic și mai îngrozitor episod din istoria concentraționistă petrecută în România.

Într-o epocă în care regimul comunist se străduia să impună conceptul omului nou, într-un institut, într-o mică colectivitate umană, fostul deținut politic era adevăratul model uman prin cinste, prin morală, prin credință, prin profesionalism și prin căldură umană.

Sunt convins că o bună parte, repet, o bună parte dintre dumneavoastră au în istoria personală exemple precum Nicolae Bărbulescu. Din păcate, doar o parte.

Domnule președinte al Senatului Vasile Blaga, posesor al certificatului de revoluționar seria LRM-B nr.00074.

Doamnă președinte a Camerei Deputaților, Roberta Alma Anastase, membru de onoare al Asociației de revoluționari "21 Decembrie" București,

Doamnelor și domnilor colegi, posesori sau neposesori de certificate de revoluționar,

Stimați invitați,

Acum 22 de ani, în chiar această zi, Timișoara devenea primul oraș liber. Liber, dar izolat, fără legături telefonice, fără transport CFR, fără transport aerian. Armata era în cazărmi. Frontul Democratic român își lansa prima Proclamație, prima platformă program a unei formațiuni politice născute în revoluție de către revoluționari.

În 20 decembrie, în seara acestei zile, acum 22 de ani, alte localități din Banat deveneau libere. Lugojul, Caransebeșul, Reșița, a urmat a doua zi Sibiul, Clujul, Brașovul și apoi Bucureștiul. Dar tot în 20 decembrie, acum 22 de ani, un grup de timișoreni conduși de Ioan Savu reușea să determine primul-ministru de atunci, Constantin Dăscălescu, să elibereze arestații Timișoarei. E fapta unui luptător cu merite remarcabile și era o vreme când primul-ministru discuta cu revoluționarii.

Este vorba de același Ioan Savu care acum 2 ani, la 20 de ani de la revoluție, primea titlul de om al anului în România. Și tot Ioan Savu este cel care în 21 noiembrie a.c. a intrat în greva foamei, urmat de zeci de alți revoluționari din Timișoara, din Lugoj, din Reșița, din Brașov, din București și alte localități din această țară.

De ce a intrat Ioan Savu în greva foamei? De ce au intrat alte zeci de oameni în greva foamei? Și astăzi sunt, chiar vizavi de noi, câteva zeci de revoluționari în greva foamei. Mă întreb câți dintre dumneavoastră s-au oprit măcar să stea de vorbă cu ei.

Desigur, și pentru că într-un mod samavolnic, neomenos au fost deposedați de anumite drepturi pentru anul 2012, dar, mai presus de asta, din cauza lipsei de respect, de gratitudine din partea Guvernului și din partea celor mai mulți din majoritatea parlamentară, revoluționarii protestează astăzi nu doar din cauza deposedării de indemnizații, dar mai ales din cauza minciunilor care însoțesc această măsură drastică și nemeritată.

Când a luat această decizie, primul-ministru nu s-a consultat nici cu comisia parlamentară, nici cu asociațiile de revoluționari, nici măcar cu propriul organ din cadrul Guvernului, cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

Primul-ministru a declarat că revoluționarii sunt prea mulți. Oare de unde și-a luat această informație? Cine i-a furnizat-o? O fi citit-o pe buzele doamnei Andreea Pora?

De mai bine de doi ani se duce o campanie otrăvită în presa românească, o campanie de intoxicare a opiniei publice, o campanie susținută, puternică și care este menită să demonstreze că suntem și am fost doar simple marionete. Niște manipulați de "agenturile" străine, de interese străine. Oare cine rostea aceste vorbe în decembrie 89?

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Eu trăiesc într-o țară în care atunci când sunt comemorați cei morți, nu există casă care să nu arboreze drapelul național. Nu există stradă, intersecție unde să nu se arboreze drapelul național. Unde toate canalele media își consacră o zi de sărbătoare, pentru că este o sărbătoare națională.

Trăiesc într-o țară în care cei vii, cei care au luptat pe câmpurile de luptă sunt onorați, sunt invitați umplând capitala țării și iarăși țara respectivă este într-o sărbătoare. Dar mai trăiesc și într-o altă țară unde câinii vagabonzi stârnesc mai multă compasiune, mai multă atenție decât greviștii foamei. În care zvonul, legenda... (Aplauze.) În care zvonul, legenda, mitul, iată și vrăjitoriile țin loc de informație certă.

Pentru că iată care este adevărul, doamnelor și domnilor, Legea nr.42 din 1990, deschisă și redeschisă, închisă și iarăși deschisă, pe tot parcursul unui deceniu, a certificat circa 32 de mii de revoluționari. În 2004, atunci când a fost adoptată Legea nr.341, a recunoștinței, scopul acesteia a fost de verificare, de filtrare, de sortare pentru preschimbarea certificatelor acordate în anii 90.

Prin verificări succesive, mai întâi o comisie tehnică formată din experți, reprezentanți ai procuraturii, ai armatei, ai poliției, ai Ministerului Sănătății, urmată de verificări în cadrul comisiilor parlamentare, pentru că au fost două comisii parlamentare care au lucrat timp de șapte ani în acest proces, s-a ajuns la 21 de mii de revoluționari certificați, deci mai puțin cu 11 mii decât în anii ′90. ăsta este adevărul, doamnelor și domnilor!

Care este rezultatul? Avem 300 de procese pe an. Sunteți cu toții parlamentari, spuneți-mi și mie dacă în comisia dumneavoastră unde lucrați aveți o asemenea belea? Câte un proces pe zi aproape, în solidar cu Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor. Sunt cei care au pierdut avizarea. Și procesul de verificare continuă, prin soluționarea contestațiilor, prin aplicarea art.8 din lege în acțiunea CNSAS. Sunt peste 100 de procese acum pe rol. Sunt 56 de decizii definitive pe care le-aștept din partea Secretariatului de Stat pentru a face propunerea de retragerea titlurilor și de la începutul anului și până astăzi câteva zeci de titluri au fost înaintate spre retragere la Președinția statului.

Chiar așa, mă întreb: oare de ce domnul președinte nu mai retrage titlurile revoluționarilor dovediți informatori? Că i-e drag de ei?

Prin decizia primului-ministru și a dumneavoastră, a marii majorități din majoritatea parlamentară nu doar că ați aruncat 10 mii de familii în mizerie, dar v-ați bătut joc de munca colegilor dumneavoastră care timp de șapte ani, comisii parlamentare au lucrat la această verificare.

Știu că doamna Roberta Anastase, președintele Camerei, a condiționat preluarea acelei diplome de merit de introducerea în legislația românească a legii lustrației, Doamna președinte, puteți să vă ridicați diploma, pentru că ați reușit. În anul în care pensiile foștilor securiști, foștilor activiști vor crește, ați reușit să lustrați revoluționarii. (Aplauze. Rumoare.)

acum doi ani am participat la aniversarea a 20 de ani de la Revoluția de catifea în Praga, respectiv în Bratislava. Cu acest prilej, regretatul fost președinte Vaclav Havel a rostit un discurs, un discurs în aparență simplu, a rostit rând pe rând numele tuturor celor care au decedat dintre revoluționari în cei 20 de ani scurși de la Revoluția de catifea.

Sincer, m-am gândit de multe ori să fac la fel, să-i numesc pe cei morți în revoluție, dar, credeți-mă, m-am răzgândit: m-am gândit c-o să muriți de plictiseală.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Máté András Levente.

Se pregătește domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea minorităților naționale.

Vă rog.

Domnul Máté András Levente:

Doamnelor și domnilor,

Stimați invitați,

În urmă cu 22 de ani, cetățenii acestei țări își luau porția de libertate. Sătui să rabde de foame și de frig, să fie ținuți închiși între granițele unei țări ce nu oferea nici un viitor, oamenii au ieșit în stradă și și-au strigat nemulțumirea. Atât de puternică era dorința de libertate încât tineri, bătrâni, femei și copii au mărșăluit pe străzile orașelor strigând lozinci anticomuniste, fără să țină cont de faptul că își pun viața în pericol. Au înfruntat furia comunistă cu piepturile goale, mulți dintre ei murind secerați de gloanțe sau călcați de tancuri.

Datorită lor am intrat în democrație, flămânzi și dezbrăcați, după o perioadă cenușie în care regimul comunist ne-a furat viețile și a încercat să ne omoare visurile. Am visat cu toții atunci că vom fi răsplătiți potrivit meritelor noastre, că vom fi prețuiți pentru ceea ce suntem, așa cum vedeam că se întâmplă în Occident. Însă acum, după 22 de ani, ne trezim, rând pe rând, și ne dăm seama că nici azi criteriile pe baza cărora suntem răsplătiți nu sunt întotdeauna democratice și că de multe ori nu valoarea este cea prețuită.

Doamnelor și domnilor,

În urmă cu 6 ani, de la acest microfon invocam în ședința solemnă a Parlamentului dedicată Revoluției din 1989 un renumit titlu de piesă de teatru - "Un tramvai numit dorință." M-am referit atunci și mă refer și astăzi la dorința de adevăr, de libertate, de demnitate.

Comemorăm 22 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Unde am ajuns cu tramvaiul dorinței noastre de libertate? O evaluare onestă ar spune că din în când s-a rătăcit într-o democrație în formare. E adevărat că un astfel de tramvai nu are capăt de linie, idealurile nu pot fi capăt de linie, pentru că dacă le-am atinge, nu ar mai fi idealuri, nu-i așa? Călătorim din stație în stație, neștiind dacă suntem pe drumul cel bun, dar periodic ne uităm în urmă la ce am realizat, recapitulăm drumul pe care l-am parcurs și proiectăm etapele următoare.

Astăzi, la 22 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 pot spune doar ca nu asta e țara în care am visat să trăiesc, nu asta e țara pe care vreau să o construiesc pentru copiii mei și pe care să le-o las moștenire. Nu vreau să trăim într-o țară, și nu vreau ca copiii noștri să trăiască într-o țară unde teama și frica sunt cuvintele de ordine ale existenței zilnice. Nu vreau să trăiesc cu teama că mi se ascultă convorbirile telefonice, cu frica de a nu fi hărțuit de instituțiile statului pentru infracțiuni pe care nu le-am comis sau nu le-ați comis, sau de frica unor decizii la comandă.

Mă întreb astăzi: suntem oare suficient de maturi și onești pentru a recunoaște discrepanța dintre schimbarea care s-a vrut în decembrie 1989 și realitatea pe care o trăim acum? Am dobândit libertatea pe care am cerut-o sau suntem încă robiți de teamă, o teamă pe care o ascundem în diferite forme? Privind în urmă, înțeleg că adevărul, demnitatea și libertatea reprezintă tramvaiului nostru numit dorință care este condamnat să circule într-o buclă eternă dacă acceptăm să fim controlați, dacă acceptăm să facem ceea ce ni se spune că avem voie să facem, dacă acceptăm să nu exprimăm ceea ce gândim, de frică să nu fim judecați, pedepsiți, prigoniți pentru ideile noastre.

Mă întreb acum, după 22 de ani de democrație fragedă, oare de cât adevăr, de câtă libertate și de câtă demnitate putem avea parte într-o țară unde instituțiile fundamentale ale țării funcționează, dar din când în când după reguli și legi aleatorii, în care deciziile sunt imprevizibile și în care echilibrele sunt fragile. E nevoie de fermitate, e adevărat. E nevoie de hotărâre, e adevărat. E nevoie de fermitate și de hotărâre din partea unei singure instanțe care poate acționa asupra derivei tramvaiului, să îl aducă pe cursul dorit: al poporului. Și ori de câte ori stabilim un traseu al tramvaiului trebuie să avem în minte faptul că lumea pe care am visat-o în 1989 e o lume mai bună nu pentru noi, ci pentru copiii noștri, pentru copiii copiilor celor care au înfruntat o dictatură teribilă având în suflet idealul unei lumi mai bune.

Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea minorităților naționale.

Se pregătește domnul deputat Niculae Mircovici, din partea Comisiei parlamentare a revoluționarilor.

Vă rog.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte al Senatului,

Doamna președinte a Camerei Deputaților,

Domnilor secretari,

Domnule secretar de stat,

Doamnelor și domnilor senatori,

Dragi revoluționari,

Revoluția română din decembrie 1989 reprezintă în istoria contemporană a țării noastre și spun chiar a întregului continent o piatră de hotar. S-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piață și a democrației, ca forme esențiale ale evoluției societății românești.

Programul Revoluției române din decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul național. În acele zile, unii am fost curajoși, uniți, entuziasmul fiind starea noastră de spirit. Alții tremurau, crezând că vor fi pulverizați pentru ceea ce făcuseră în anii dictaturii. Ar fi însă deosebit de frumos și de util ca și astăzi acele elemente care ne-au unit să fie din nou modul nostru de existență, solidaritatea să fie crezul nostru, al tuturor, spre binele patriei comune, România.

Așa cum în zilele lui decembrie 1989 țelul nostru era înnoirea democratică a societății românești, și astăzi avem un scop comun: afirmarea continuă a țării noastre în structurile euro-atlantice. Pe baza lui să ne unim eforturile în așa fel încât toți cetățenii României să conștientizeze că avem o clasă politică ce pune în prim plan interesul național. Reușind pe acest drum, desăvârșim astfel o victorie, o victorie a noastră, a poporului român.

Onorată asistență,

Grupul minorităților naționale, căruia îi mulțumesc că m-a împuternicit să vorbesc de la această înaltă tribună, este conștient că Revoluția română din decembrie 1989 a deschis calea democrației, a afirmării tradiției culturii și limbii celor 20 de minorități naționale reprezentate în Parlamentul României. Dialogul interetnic, progresele realizate pe acest tărâm își au originea în victoria Revoluției române din decembrie 1989. de aceea, ne manifestăm recunoștința față de erorii ei care și-au dat viața pentru triumful democrației în țara noastră, față de poporul român și instituțiile fundamentale ale statului român: Parlament, Președinție, Guvern, care sprijină afirmarea identității culturii și tradițiilor noastre.

Onorată asistență,

Asociația județeană a răniților Revoluției și urmașilor eroilor- martiri din decembrie 1989 Hunedoara - Deva, al cărei președinte am onoarea să fiu, a fost prezentă cu diverse ocazii în viața publică, afirmând interesul național sub diversele sale aspecte. Astfel, după crezul nostru, asociațiile de revoluționari trebuie să fie active pe tărâm civic, continuând afirmarea idealurilor din decembrie 1989. pe de altă parte, trebuie să menționez că nu aș fi crezut niciodată că Revoluția are atât de mulți dușmani. Unii se năpustesc cu ură, perorând împotriva celor care au luat parte activă la schimbarea de regim din țara noastră. O spunem răspicat că nu se poate vorbi de revoluție fără revoluționari. Dar de ce să ne mirăm? În Anglia anilor ′60 ai secolului al XVII-lea, cadavrul lui Oliver Cromwell, conducătorul revoluției engleze, a fost deshumat după 3 decenii și spânzurat în centrul Londrei. În anii ′20 ai secolului al XIX-lea, nobilimea franceză a revenit din emigrație răzbunându-se crunt pe urmașii celor care au alungat burbonii de pe tronul Franței în anii 1789-1792.

Trebuie și noi, cei care am alungat activiștii și securiștii să ne așteptăm la astfel de răzbunări? Să sperăm că nu. Sunt necesare acele soluții care să ne redea nouă, celor care am fost pe baricade în decembrie 1989, demnitatea și atenția pe care o merităm pe deplin.

Sunt membru al Comisiei pentru revoluționarii din Decembrie 1989, unde sunt mandatate toate grupurile parlamentare ale căror reprezentanți au lucrat fără nici un partizanat politic. Această comisie a verificat cu responsabilitate mii de dosare de preschimbare, multe neprimind aviz. Afirmațiile despre impostori nu se pot face la modul general, așa cum se întâmplă în foarte multe situații. Trebuie aduse cazuri concrete, pe bază de probe. Nu este corect ca o întreagă categorie să fie blamată din cauza unor neaveniți, oricum cu mult mai puțini numeric decât totalitatea celor care am luptat pentru libertate și democrație în decembrie 1989.

Onorată asistență,

Comemorăm în această perioadă memoria victimelor comunismului, eveniment aflat în convergență cu aniversarea Revoluției române din decembrie 1989. fără victoria noastră de atunci nu ar fi fost posibilă această zi. Regimul comunist a avut un caracter antipopular, antinațional, anticreștin și nu în ultimul rând antiromânesc. A adus în țara noastră o organizare economică, politică, socială și culturală contrară spiritualității românești. Cei care s-au opus au plătit cu viața unii, cu ani mulți și grei de temniță, alții. Tocmai pentru a înțelege această tragedie, trebuie să cinstim memoria celor care au avut curajul rezistenței, al frondei anticomuniste.

Apreciez la superlativ condamnarea comunismului în Parlamentul României, consacrarea unei zile de către puterea legislativă pentru aducere aminte. Să nu uităm niciodată ororile suferite de înaintașii noștri. Să nu uităm niciodată mizeriile cotidiene suportate de cei care am trăit în gulagul ceaușist.

Vreau să vă spun că respectul meu pentru Revoluția română din decembrie 1989 are și un caracter subiectiv, pentru că eu consider că atunci m-am născut a doua oară.

Onorată asistență,

Se apropie sărbătorile de iarnă. Permiteți-mi să vă urez cu acest prilej "Sărbători fericite!", să-mi exprim convingerea că viitorul țării noastre este pe un drum ascendent, să credem în destinul fast al României.

Așa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc.

Domnul deputat Niculae Mircovici, președintele Comisiei parlamentare a revoluționarilor.

Se pregătește domnul Doru Mărieș, președintele Asociației "21 decembrie 1989".

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte al Senatului,

Doamna președinte a Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați invitați,

Comemorăm astăzi pe luptătorii anticomuniști și pe revoluționari. Privesc balcoanele neîncăpătoare ale acestei săli și observ băncile pline ale parlamentarilor, ca niciodată prezenți astăzi, ca și cum am avea un vot mai important decât moțiunea de cenzură. Privesc și aștept în această sală spiritul omniprezent al Timișoarei. Rememorez Timișoara acum 22 de ani. Nu știam de unde s-au adunat atâtea sute de mii de oameni pe străzile Timișoarei îngenuncheați când spuneau "Tatăl nostru" și cu pumnii ridicați când vorbeau de comunism. Nu văd, stimați colegi senatori și deputați, în această sală astăzi nimic altceva decât... priviți în sus ochiul viclean și răzbunător al lui Ceaușescu, blestemul lui ne-a ajuns astăzi, după 22 de ani, aici, în această sală.

De ce treaba aceasta? Pentru un motiv foarte simplu. Pentru că suntem atât de prefăcuți, suntem atât de falși, suntem atât de mizerabili încât uneori mă gândesc cum de ne mai suportă Dumnezeu. Nu sunt președintele comisiei parlamentare, dar am avut onoarea ca înaintea mea să vorbească președintele comisiei parlamentare, eu am primit acest mandat de a vorbi în numele Comisiei parlamentare pentru că sunt timișorean, pentru că mi-am exprimat un punct clar de vedere alături de revoluție în 19 decembrie 1989, pentru faptul că fac parte din această comisie parlamentară și am apărat interesele firești ale principiilor care au fost atunci la Timișoara.

Faptul că domnul senator Raymond Luca a vorbit din partea Grupului parlamentar liberal, și nu din partea comisiei, a făcut-o din respect față de mine și de toți colegii care suntem în această comisie, și-i mulțumesc.

Și mai am un motiv pentru care pot să-i mulțumesc, că a spus ceea ce gândim toți cei care suntem în acea comisie parlamentară. Cei care nu gândesc așa nu participă la ședințe, nu participă la activități.

După cum observați, astăzi, 20 decembrie, când Timișoara se proclama oraș liber, reprezentanții revoluției din Timișoara, revoluționarii timișoreni nu au vrut să participe la această sesiune solemnă. Eu particip datorită faptului că sunt secretar de ședință și pentru a vă transmite mesajul lor și pentru a vă citi declarația dată de omul anului în 2010, aflat până deunăzi în greva foamei.

"Timișorenii nu participă la această sesiune solemnă pentru că o consideră o mascaradă ieftină și de un cinism nemaiîntâlnit în Parlamentul României", citez cuvintele lor. "Nu poți să slăvești un lucru pe care îl repudiezi." Iar declarația lui Ioan Savu sună în felul următor: "În fiecare an, de 22 de ani, începând cu 16 decembrie..." și vă rog să observați că deși veghea la Tőkés László a început pe 14, iar mișcarea efectiv din 15, timișorenii nu-și arogă, se chiar trag un pas înapoi." În 16 decembrie, noi, timișorenii, sărbătorim aniversarea începutului Revoluției române din Timișoara. Am sperat că și țara. În 17 și 18 decembrie ne comemorăm morții. În 19 decembrie aniversăm continuarea revoluției, greva de la Elba, dar și comemorăm alți morți ai noștri și deplângem furtul mișelesc al multora dintre ei. În 20 decembrie sărbătorim îngenuncherea statului comunist prin eliberarea arestaților revoluției și retragerea armatei în cazărmi, precum și declararea Timișoarei ca oraș liber. Primul oraș liber. Comunismul s-a născut pe Neva și a murit pe Bega. Strigă Marcu-n Timișoara: Trezește, Doamne, țara!

Domnul ne-a auzit. În 21 decembrie ne-am bucurat pentru sprijinul primit prin cu o seară înainte a Lugojului și apoi la 21, joi, a Buziașului, Sibiului, Aradului, Clujului, Caransebeșului, Reșiței și apoi a Bucureștiului. În 22 decembrie, la ora 12 și 8 minute a fugit Ceaușescu. Am reușit să năruim un sistem. Muncitorii olteni, aduși pe post de ciomăgari, au ajuns acasă, în orașele, unele dintre ele astăzi martir, Craiova, Slatina, Râmnicu-Vâlcea. Au trecut 22 de ani. Țara e din nou în necaz. Trebuie să ne mobilizăm din nou. Apar orașe capse de inițiere a revoluției.

În aceste condiții, noi, cei care am mai continuat începând cu 21 noiembrie 2011 greva foamei, împreună cu cei care ne-au fost alături dar un intrat în spital, am hotărât să ne oprim și să ne alăturăm Timișoarei în trăirea și simțirea ei.

Protestul nostru, jertfa noastră, așa cum am declarat la început, a fost un imbold de curățire morală a poporului român, a clasei politice nepăsătoare la suferințele oamenilor și de curățire și a rândurilor revoluționarilor, acolo unde ele au fost infestate cu ajutorul autorităților statului de către impostori. Vrem curățire, dar vrem adevăr și dreptate! Statul român ne datorează asta, împreună cu scuzele și reparațiile aferente."

Copiii actuali ai României sunt astăzi fericiți. Pot primi de la bugetul statului care s-a îmbogățit cu 500 de mii de RON, cam 20 de bănuți de cap de copil, acești 500 de mii de RON luați de la gura orfanilor ai căror părinți au fost arși exact acum 22 de ani la crematoriul din București și care astăzi, 20 decembrie 2011, și-au plâns morții la groapa de gunoi de la Popești-Leordeni.

Doamnelor și domnilor, să ne fie rușine și să ne ierte Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Doru Mărieș, președintele Asociației "21 Decembrie 1989", și se pregătește domnul Nicolae Bănuțoiu, președintele executiv al Blocului Național al Revoluționarilor.

Domnul Teodor Mărieș (președintele Asociației "21 Decembrie 1989"):

Doamna președinte a Camerei Deputaților,

Domnule președinte,

Domnilor deputați și senatori,

Domnule secretar de stat,

Domnilor colegi și colegi de suferință aflați în greva foamei,

Vă mulțumesc tuturor că faceți posibil să mă adresez astăzi dumneavoastră.

Sigur, comemorăm 22 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, dar trebuie început cu începutul. Cu acel regim criminal comunist care ne-a fost impus poporului român și de care n-am scăpat... impus prin crimă, sigur, de care n-am scăpat decât tot prin crima din decembrie ′89. a venit prin crimă, a venit cu tancurile și a plecat la fel. N-am avut parte măcar la sfârșit de o revoluție de catifea, așa cum au avut cehii. De ce nu nemții? De ce nu bulgarii? De ce nu lituanienii? De ce nu maghiarii? La noi a trebuit să curgă sânge atât până în 22 decembrie, ora 12 și 8 minute, și vreau să corectez pe un antevorbitor spunând că Ceaușescu n-a fugit, Ceaușescu a fost alungat de către cei care am intrat în sediul Comitetului Central, unii pe geamuri, alții prin alte părți.

Și a curs sânge, și de trei ori mai mult, poate că n-aș fi dat replica, dacă nu ar fi venit o replică din stânga, după 22 Decembrie, când beneficiarul numărul unu al Revoluției Române - Ion Iliescu - (Vociferări, rumoare.)... vă rog, arătați-vă în toată splendoarea, pentru că ăștia sunteți!

Domnul Vasile Blaga:

Am o rugăminte, vă rog să păstrați liniștea.

Domnul Teodor Mărieș:

A beneficiat de crima de după 22 decembrie, și a instalat la putere FSN-ul.

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog să păstrați liniștea și când nu vă convine.

Domnul Teodor Mărieș:

Ăștia sunteți, vă mulțumesc. (Vociferări, rumoare.)

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog să păstrați liniștea.

Domnul Teodor Mărieș:

Aștept să plecați, pentru că oricum faceți parte din cei care ați tăinuit crima din decembrie 1989... care ați legiferat-o... (Aplauze de la balcon.)

...Care ați făcut legi ca oameni ca Ion Iliescu să fie revoluționari, când în realitate el este un criminal notoriu, alături de Sergiu Nicolaescu, alături de Petre Roman și de alții.

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog, vă rog, nu dialogați cu sala. Vă rog, domnule Mărieș, continuați, vă rog.

Domnul Teodor Mărieș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu spun nimic altceva, decât ce spune CEDO. După 22 decembrie 1989 armata a tras în popor. Aceasta este una din concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în dosarul 21 decembrie, judecat în acest an, în mai, și rămasă definitivă și irevocabilă tocmai acum, în preajma sărbătorilor.

Știu că nu vă convine că am reușit să oprim prescrierea crimelor. știm că nu vă convine că atunci, când cel pe care îl numeam mai devreme, și căruia chiar nu mai vreau să-i pronunț numele, era președinte, am oprit înainte de a se prescrie crimele la 15 ani, am oprit prescrierea lor, pe data de 7 decembrie 2004, cu el președinte, și a aflat puțin mai târziu, și s-a îngrozit, pentru că a stat din 2005 și până în 2007 inculpat, învinuit în dosarul Revoluției și Mineriadei. Așa că reacția este normală, domnilor senatori și deputați.

Sigur că Curtea Constituțională a venit și a distrus munca de 2 ani de zile a unei echipe de procurori, condusă de Dan Voinea, și a decis că trebuie rupt în două dosarul Revoluției și Mineriadei. Și de atunci stă și zace, nici azi nu știu, am 8 adrese făcute în acest an, nu mi se spune unde este dosarul, și nici faza în care este, în sensul dacă s-a apucat cineva de lucru sau pur și simplu stagnează, sau pur și simplu își completează unii biblioteca cu documente de istorie.

O să spuneți: la ce bun? De ce în greva foamei, din nou, după 20 de ani? O să vă aduc un singur argument: în urmă cu 2 ani de zile, am pornit un protest - greva foamei, pentru a obține documentele din dosarul Revoluției, așa cum Curtea Europeană recomanda statului român, de a le pune la dispoziția Asociației "21 Decembrie", pentru arme egale. Ce are Guvernul să avem și noi, pentru a ne putea apăra acolo.

Niciun guvern, de 22 de ani, nu a dorit adevărul. Din păcate, niciun partid, de 22 de ani, nu ne-a ajutat prea tare. Am obținut o mare parte din aceste documente, după care, la nici 3 luni de la prima grevă, am fost nevoit să apelez din nou la un alt protest. Și atunci, după multe și multe zile, nu vreau să vi le spun, multe și multe săptămâni, chiar, am obținut desecretizarea dosarului sau actelor pe care le deținea armata în dosarul Revoluției.

Cu acele acte s-a obținut această sentință a Curții Europene; cu aceste acte s-a oprit prescrierea crimelor din perioada comunistă și din perioada Revoluției, lucru pe care dumneavoastră, de aici, de 22 de ani, nu l-ați făcut. Aveți o lege care zace, din 30 ianuarie 2011, undeva prin sertar. Nu ați făcut-o.

Am oprit, pentru a doua oară, prescrierea, și definitiv, domnilor. le convine unora sau nu, crimele din perioada comunistă și din perioada Revoluției nu se mai prescriu. (Aplauze de la balcon.)

Bineînțeles că Guvernul Boc a făcut recurs. Sigur, pot să spun că nu a făcut premierul. A făcut acel agent guvernamental, pe care, este adevărat, în ultimul timp sau între timp l-a schimbat. Și ce invocă în recurs? Că avem motive de ordin politic și social, dacă finalizăm dosarele Revoluției și Mineriadei.

Dumneavoastră înțelegeți ceva? Politic și social! Și invocă tot felul de aberații. Numai că această Curte Europeană, care are niște principii, de 51 - 52 de ani, nu a luat în calcul toate aberațiile acelui agent guvernamental și a decis că prima soluție este corectă, și că rămâne definitivă și irevocabilă pe data de 30 noiembrie 2011.

Acum să vă văd! Și de ce? Faceți posibil, vă rog, domnilor deputați și senatori, oameni aleși ai neamului românesc, faceți posibil ca această decizie să fie pusă în aplicare. Pentru că, dacă va fi pusă în aplicare, eu cred că nu doar din cei care au plecat, ca să fiu drept, poate și din cei care au rămas unii ar trebui să plece acasă. (Aplauze.)

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Recunoștința nu are termen de expirare, nu vă dă dreptul nimeni să nu aveți recunoștință față de eroii neamului, nici dacă sunteți aleși ai neamului, nici dacă aveți carnet de PSD-ist, de PNL-ist, de PDL-ist, de UDMR-ist sau de UNPR-ist! Nimeni nu dă dreptul, niciunui cetățean al României, indiferent că este președintele Senatului, că este președintele Camerei Deputaților, că este primul-ministru sau că este președintele României, să nu aibă recunoștință față de cei care au alungat din România un regim criminal și comunist, sau comunist și criminal. Orice spui, spui același lucru.

Și atunci sigur că nu este normal, la 22 de ani, prin voința unor puțini oameni de decizie din România, și vedeți, spun puțini, chiar foarte puțini oameni de decizie dintre dumneavoastră, clasa politică, oamenii politici, și spun acest lucru pentru că trebuie să recunosc că aici în sală sunt oameni care îmi sunt prieteni și oameni care îmi sunt cunoștințe, sunt oameni care mă urăsc, sunt oameni care mă iubesc, nu pot să nu fiu drept. Foarte puțini au decis ca, pentru 2012, să suspende plata indemnizațiilor revoluționarilor, pentru că am fi mulți falși. N-am auzit altceva invocându-se.

Eu nu sunt beneficiar al legii. Nu am fost niciodată și nu voi fi nici chiar dacă se dă sau se revine la lege, nici în 2012. Cred că sunt mai credibil pentru dumneavoastră când vă spun că nu am luat niciodată niciun leu. Am refuzat certificatul din mâna aceluia pentru care au plecat domnii mai devreme, domnii senatori și deputați.

Și atunci vin și vă spun următorul lucru, vin și vă rog următorul lucru: ca principiu, aveți dreptate, trebuie să dispară, și o s-o spun în ordinea în care o spun de vreo 20 de ani, ca să nu spun 22: criminalii... instigatorii, criminalii și complicii lor.

Dar, ca principiu, am și eu dreptate, și de ce am dreptate? Nu puteți să ne băgați în aceeași... nu știu, cred că ar trebui să spun portbagaj, pentru că asta vreți, să se împuțineze revoluționarii. Ne-am împuținat, oricum. Au murit peste 7.000 dintre noi. Nu puteți să ne catalogați pe toți în același fel.

Asociația "21 Decembrie" și personal am cerut de nenumărate ori, am luptat pentru acest lucru, am deschis plângeri, am oprit prescrieri, pentru ce altceva decât pentru adevăr?

Nu pot să-mi las colegii care m-au ajutat atunci când eram în acele lungi proteste să obțin aceste documente, să îi las acum, la greu, pentru că eu nu sunt beneficiar de certificat, și să nu fiu alături de ei. Și, sigur, și Ioan Savu, și eu, am decis și am intrat, în urmă cu o lună de zile în greva foamei, și fac din nou o corectură: Ioan Savu nu va ieși din greva foamei, va rămâne alături de noi și acest protest va continua și de Crăciun, și dacă va fi cazul și de Anul Nou, și vom vedea cât vom rezista noi, și vom vedea câți ni se vor alătura, până atunci când trebuie să se facă dreptate luptătorilor cu merite deosebite, din întreaga țară, care au această calitate și sunt autentici.

Cred că am fost foarte clar: afară impostorii, afară criminalii, afară cei care au instigat în decembrie 1989 și care au dat ordine, atât prin intermediul Televiziunii, dar de fapt mai mult prin intermediul Televiziunii, care a fost atât de manipulată și ne-a manipulat pe toți, din păcate, unii au rămas manipulați și după 22 de ani.

Poate mă înțelegeți, pentru principiu fac acest protest, așa cum l-am făcut pentru principiu atunci când am dorit să obțin niște acte și să obținem o decizie favorabilă la CEDO, nu pentru Asociația "21 Decembrie" și pentru Mărieș, ci pentru "îngerii din Decembrie" și pentru "îngerii care au murit în temnițele comuniste".

Degeaba ne felicitați, ajutați-ne ca această decizie anul viitor, pentru că acum aveți de ce vă prevala, nu puteți să spuneți "Domnule, nu avem legi!" Avem: decizia celui mai înalt for al Justiției Europene - Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Am sărit multe din cele pe care voiam să le transmit, pentru că, repet, atunci când sunt atacat răspund fără menajamente. Și dacă accept atacuri care sunt logice, care sunt argumentate, care sunt de bun-simț, dar când vii tu pe traseul PCR-FSN-PDSR-PSD, și încerci să mă ataci cu un președinte de onoare ca cel pe care l-am numit, dați-mi voie să răspund, pentru că nu se poate.

Cine este vinovat? pentru că spuneți că noi, revoluționarii, suntem vinovați că nu am făcut curat. V-am spus, nu vă acuz direct pe dumneavoastră, acuz pe toți cei care au trecut prin această sală sau prin cea veche, din Dealul Mitropoliei, că nu au făcut legi care să nu permită să se intre în Legea recunoștinței decât prin urechile acului.

2. Clasa politică românească a influențat justiția din România, ca aceste dosare să nu fie finalizate.

Și vă mulțumesc că cineva mă aprobă cu voce tare din sală.

Procurorii nu au finalizat aceste dosare pentru că cineva le-a dat ordin politic.

Cine le-a dat ordin politic 15 ani? Știm: cel care a controlat clasa politică și atunci când nu era la putere, și era alt președinte, și care sunt foarte buni prieteni amândoi astăzi.

Este incredibil pentru mine, pentru că am trăit să fiu în două balcoane: primul, la CC; al doilea, la Universitate, și am trăit două istorii false, și am prins doi președinți falși. Unul din balconul Universității, și celălalt din balconul CC-ului. Și dacă dumneavoastră vă gândiți bine sau unii dintre dumneavoastră ați trecut chiar prin acele locuri și o să-mi dați dreptate.

Domnul președinte Traian Băsescu, ca să nu-l ocolesc, și dacă tot am fost acuzat mai devreme că aș fi omul... sau mi-ar fi dat discursul, nu cred că își dorește nimeni un prieten care lasă, prima dată 7... prima dată 33 de zile la poarta Cotroceniului, la poarta Cotroceniului, în fiecare zi, în greva foamei, până la dialog, după care mai rămâne încă 38 de zile până îi vin actele, și după care mai ia o dată de la început, încă 78 de zile, ajungând la 52 kg, până se desecretizează celelalte documente. Și, atunci, dacă vă doriți un asemenea prieten, puteți să-l numiți prieten și cu mine. Dar nu pot să nu fiu drept, și să recunosc că nu aș fi reușit, în niciun caz, cu predecesorii domniei sale să obțin aceste documente. Și asta cred că-mi dați dreptate.

Deci, trebuie să fiu drept până la capăt: nu sunt, n-am fost și nu voi fi omul niciunuia din președinți sau din clasa politică. Nu am făcut parte din niciun partid.

Ca atare, mai ușor cu acuzele, și haideți să spunem lucrurilor pe nume: răul e rău azi, rău a fost înainte, iar astăzi, cu adevărat. Și aici o să-l acuz atât pe domnul președinte, cât și pe domnul Emil Boc, primul-ministru: situația revoluționarilor din România cu această lege le aparține. S-a făcut liniște. V-am spus, sunt extrem de puțini oameni politici care... cu posibilitatea de a decide, care au agreat tăierea pe 2012 a indemnizațiilor revoluționarilor.

Îi rog să mă contrazică, dar îi rog să mă contrazică până de Crăciun, până de Anul Nou, până de Bobotează, dar nu să lase 10.000 de oameni în disperare, pentru că devin și eu disperat ca ei. Sunt ai mei, sunt colegii mei, și îi apăr cu orice preț. Și cred că înțeleg domniile lor, ce le spun când spun: cu orice preț! Mi-am apărat istoria cu orice preț, și îi apăr și pe ei cu orice preț. Și atunci să mă contrazică și îmi cer iertare.

Cred că nu mai este de spus nimic. Principiile nu le putem abandona nici de Crăciun, nici de Revelion. Avem principii, respectăm eroii, respectăm Legea nr.341, Legea recunoștinței. Nu avem principii, și o respectăm din 3 în 3 luni, așa cum ni se promite de la Guvern, e problema domniilor lor. Noi avem principii, am intrat în acest protest, vom fi în el și în 21 Decembrie, vom fi și în 25 decembrie, în Ziua de Crăciun, și vom fi atât cât va fi cazul și vom rezista.

Cât nu mai rezistăm, chiar nu cred că mai sunt cuvinte.

Eu vă mulțumesc pentru faptul că Revoluția este respectată. Puneți-i la treabă pe cei din justiție, pentru că ne-au compromis pe toți: și pe noi, și pe dumneavoastră. Și nu pot să nu vă spun că domniile lor - procurori generali, președinte CSM, președintele Curții Supreme, judecătorii de sub ei, au salarii de 10 sau 20 de ori mai mari decât au colegii mei (Aplauze.), care sigur nu au salariul peste mediu cu un leu, pe economie, pentru că acei oameni nu beneficiază. Doar cei care, din motive, de cele mai multe ori obiective, au salariul pe care îl au.

Acolo vine ajutorul dumneavoastră, al tuturor! Acolo, nu în altă parte!

Vă rog din suflet, suntem în prag de sărbători, tot respectul pentru timișoreni, tot respectul pentru toți cei din orașele-martir, acolo unde s-a murit în decembrie 1989. Faceți dreptate și nu lăsați să se ajungă la disperare, pe oamenii care, în decembrie 1989 i-au ridicat pe cei căzuți și i-au dus la morgă sau i-au redat familiilor, i-au luat pe răniți și i-au dus la spitale, i-au eliberat pe cei închiși la Popa Șapcă sau la Jilava, și au avut șansa să nu fie răniți sau reținuți. Ei sunt cu adevărat luptătorii din decembrie 1989. Onorați-i, pentru că, cu certitudine, și mă uit de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga, n-o să vă pară rău. Recunoștința nu are termen de prescriere.

Să aveți sărbători frumoase, și încercați să le faceți și să ne faceți și nouă sărbători frumoase. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Nicolae Bănuțoiu, președintele executiv al Blocului Național Revoluționar.

Domnul Nicolae Bănuțoiu (președinte executiv, Blocul Național al Revoluționarilor 1989 - România):

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Domnilor parlamentari,

Domnilor colegi,

Vreau să încep acest discurs printr-un pasaj din Constituția României, pe care cred că ar trebui să-l avem în gând de fiecare dată când intrăm în această instituție a statului: "România este un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libertatea, dezvoltarea personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiției democratice ale poporului român și ale idealurilor Revoluției Române din Decembrie 1989".

Prin aceasta, am vrut să reamintesc că democrația a luat ființă în 1989; dreptul libertății, tot în 1989.

Domnilor parlamentari, îmi este greu să pricep când văd colegi de-ai dumneavoastră că vin la televizor și nu cunosc măcar lucrurile elementare despre Revoluție și despre revoluționari. Am prezentat-o în nenumărate rânduri, de câte ori am avut ocazia: eroi-martiri, circa 2.200; răniți, 2.300; reținuți, 580 și...; răniți și reținuți, tot la fel, 180; luptători cu merite deosebite, 9.600, domnilor.

Dacă dumneavoastră sau noi ne închipuim că regimul Ceaușescu ar fi dispărut în urma a 9.600 de luptători, pentru că ceilalți eram răniți, printre care mă număr și eu, eram reținuți sau eram morți, luptătorii aceștia - 9.600 - au putut să-l alunge pe Ceaușescu. Este tragic, dacă ne gândim, acolo.

Am vrut să fac... să citesc un speech. Îmi este greu, și vă spun de ce. Atât timp cât asist în mass-media, în toate mijloacele de presă, oameni plătiți, domnilor, mi-este rușine, oameni plătiți să desființeze această mișcare revoluționară, care... datorită Revoluției Române au apărut televiziunile, a apărut acest Parlament, dreptul la libera exprimare.

Uităm de acești revoluționari, care ne-au dat drepturi și posibilitatea de a ne manifesta liber, de a gândi liber, de a ne deplasa în orice țară vrem noi. Uităm, domnilor!

Este criză, sunt de acord cu dumneavoastră! Facem un exercițiu, cum a făcut Germania, după al Doilea Război Mondial, în criză, domnilor parlamentari! Haideți, stați și dumneavoastră, pe 2012, cum stau revoluționarii, și nu mai avem nimic de comentat!

Parlamentul României suspendă pe anul 2012 salariile deputaților și senatorilor. (Aplauze de la balcoane.)

Păi dacă vreți să facem o chestie dreaptă, logică și normală, haideți s-o facem! Scoatem România din criză, domnilor! Nu numai cu amărâții să scoateți țara din criză! Scoatem țara din criză toți!

Nemții au muncit pe bonuri, după al Doilea Război Mondial și au scos țara din criză. Arătați-ne dumneavoastră că merită să ne jertfim încă o dată pentru România, cum am făcut în 1989, și vă suntem datori.

Nu vă bateți joc de cei care v-au acordat acest drept de a fi și de a vă exprima liber în Parlamentul României!

Cât putem să mai rezistăm? Distrugem învățământul, distrugem sănătatea, distrugem agricultura, am distrus industria! Cât să rezistăm la toate netrebniciile acestea care se fac din partea clasei politice? O spun tuturor: nu este unul mai breaz decât celălalt! Toți sunteți la fel! Toți ați fost la guvernare, nu vorbim de putere sau opoziție. Toată lumea a fost la putere și a condus țara aceasta. În mizerie ați condus-o!

Nu noi suntem vinovați că țara se află unde se află. Nu noi suntem vinovați că avem hoți și în Parlament, și în Guvern și peste tot și nu sunt condamnați, instituțiile statului nu-și fac datoria.

Nu noi, revoluționarii, am tras... am spus ca pensionarii să nu aibă pensii decente, sau profesorii, sau inginerii, sau doctorii în România. Nu noi am condus această țară, domnilor!

Noi am făcut greva foamei, după 1989 am început cu aceste manifestări. De ce? Pentru că n-am fost mulțumiți de modul cum s-a creionat această democrație, prost înțeleasă de unii, domnilor!

Cum ajungem la putere... Uitați-vă printre oamenii de rând, cum ajunge unul la putere trebuie să fure. Furi un milion de euro și scapi de pușcărie! Unde am ajuns, fraților?!

Nu mai avem bun-simț, nu mai avem respect.

Haideți să începem cu averile ilicite, după 1989! Confiscăm averile ilicite după 1989, scoatem țara din criză!

Haideți să scoatem marii datornici la statul român! Acesta este dreptul dumneavoastră, de a face legi pentru a scoate România din criză, indiferent că este Guvern, indiferent că este Parlament.

Aceasta este datoria unui parlamentar sau a unui reprezentant al statului. De aceea și-a luat angajamentul să fie parlamentar sau în Guvern. Guvernul, dacă nu este în stare să gestioneze problemele unei țări, să-și dea demisia, domnilor!

Nu putem să mergem la nesfârșit cu indolență, cu nesimțire din partea unora care reprezintă țara aceasta!

Ne-am săturat să vedem în Parlamentul României om care îmi spune mie ministru. Nu vă cunosc, domnule Bănuțoiu! Păi nu, tovarășe, trebuia să înveți la istorie despre mine! Sau despre noi toți, revoluționarii!

Nu noi suntem vinovați că dumneavoastră nu vă faceți cunoscuți și ce trebuie să schimați în țara aceasta!

Dați-vă seama că dumneavoastră aveți cea mai mare responsabilitate de 22 de ani, cei care ați condus această țară aveți cea mai mare responsabilitate!

Gândiți-vă că noi n-am avut din patru în patru ani sărbători. Nu exagerez cu asta. Anul trecut de sărbători am fost în grevă, acum patru ani tot în grevă am fost. Dacă zice Nicu Bănuțoiu, așa să vă ajute și dumneavoastră, să vă ajute Dumnezeu, e bine?

Suntem bolnavi, suntem terminați, domnilor! Eu lucrez în învățământ, nu mi-am făcut din meseria de revoluționar o meserie, dar vreau să vă atrag atenția multor cadre didactice că ați distrus învățământul. Ați distrus învățământul! Elevul are mai multe drepturi decât un profesor. Cum ne permitem așa ceva?! Profesorul nu mai are autoritate în fața elevului?!

Domnilor parlamentari, găsiți legi și modalități de a scoate țara din criză! Nu cu revoluționarii scoateți țara din criză, cu acei care fură și au devalizat statul român!

Vă mulțumesc. Așa să vă ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulțumesc.

Doamnelor și domnilor, întrucât toți cei înscriși la cuvânt s-au exprimat, declar închisă ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată marcării zilei memoriei victimelor comunismului în România și zilei victoriei Revoluției Române și a libertății.

Vă mulțumesc.

O zi bună!

Ședința s-a încheiat la ora 15,20.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 2 martie 2021, 12:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro