Varujan Pambuccian
Varujan Pambuccian
Ședința Camerei Deputaților din 24 aprilie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/04-05-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-09-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 24-04-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 aprilie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.50 Varujan Pambuccian - evocarea tragediei populației armenești și marcarea recunoștinței pentru România, primul stat care și-a deschis porțile refugiaților;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Varujan Pambuccian:

În ziua de 24 aprilie 1915, 250 de intelectuali armeni erau arestați și întemnițați la Istanbul. Niciunul dintre ei nu avea să supraviețuiască. O lună mai târziu, Tripla Antantă protesta împotriva acestui gest, catalogându-l ca o crimă împotriva umanității și a civilizației și avertizând oficialii Imperiului Otoman de faptul că se fac direct răspunzători de masacrarea armenilor din Istanbul. Era doar primul act al unei tragedii care avea să lovească armenii locuitori ai Imperiului Otoman.

Ceea ce avea să urmeze, depășea cu mult lucrurile pe care lumea le cunoscuse și le catalogase drept masacre. Au urmat incendierile a zeci de mii de armeni în Bitlis, Mus și Sasun, mii de femei și copii de origine armeană cărați cu vapoarele în largul Mării Negre și înecați la Trabzon. Una dintre cele mai cutremurătoare pagini din timpul procesului intentat organizatorilor genocidului la Trabzon în 1919 vorbește de implicarea medicilor din serviciile publice și armată în exterminarea copiilor armeni prin injectarea de supradoze de morfină, utilizarea de gaze toxice sau utilizarea de sânge infestat cu febră tifoidă pacienților armeni.

Ceea ce avea să fie însă catalogat mai târziu ca genocid este uriașa deportare acompaniată de masacre a armenilor începută în 29 mai 1915, prin Legea deportării temporare, urmată de Legea exproprierii și confiscării temporare promulgată de Parlamentul Otoman la 13 septembrie 1915. Marșurile forțate către orașul sirian Deir ez-Zor au făcut ca tot ceea ce părea a fi temporar în acele legi să devină definitiv, iar deportarea temporară să se transforme în moarte permanentă pentru în jur de un milion de armeni. Președintele american Theodore Roosevelt avea să caracterizeze aceste evenimente drept "cea mai mare crimă a războiului".

În anul 1919, sultanul Mehmet al IV-lea a ordonat înființarea unei curți marțiale care să judece membrii Comitetului Uniunii și Progresului pentru implicarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial și crimele săvârșite din ordinul membrilor comitetului. Procesul a avut loc între 1919 și 1920. Genocidul împotriva armenilor din imperiu a fost unul dintre subiectele centrale ale procesului și acesta s-a încheiat cu condamnarea la moarte a conducătorilor cabinetului otoman din perioada războiului.

Cu toate acestea, genocidul împotriva armenilor din timpul Primului Război Mondial, din Imperiul Otoman, nu se bucură încă de recunoașterea unanimă a comunității internaționale. Până în prezent el este recunoscut și catalogat ca atare de către: Argentina, Armenia, Belgia, Canada, Chile, Cipru, Elveția, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Liban, Olanda, Polonia, Rusia, Slovacia, Suedia, Uruguay, Vatican și Venezuela. Lor li se adaugă 43 de state americane și 9 parlamente regionale din Australia, Brazilia, Canada, Spania și Ucraina.

Comunitatea armeană din România este, în mare parte, formată din urmașii supraviețuitorilor genocidului îndreptat împotriva armenilor în Imperiul Otoman la începutul secolului XX. Fiecare familie își are propria sa poveste, fiecare are printre înaintași martori ai ororilor de atunci și fiecare își are povestea drumului său către primul stat din lume care și-a deschis porțile refugiaților care au supraviețuit masacrelor, România.

Este foarte greu să ne exprimăm prin cuvinte recunoștința pentru felul în care am supraviețuit masacrelor și am primit adăpost în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. O facem prin gesturile noastre de zi cu zi. Ceea ce a fost pentru strămoșii noștri un tărâm al speranței este pentru noi, armenii trăitori azi în România, un tărâm față de care avem o îndatorire mai înaltă decât cea a simplei noastre nașteri aici. O îndatorire pe care o transmitem din generație în generație, cea de a fi deopotrivă armeni și români, oameni care nu uită că trăiesc pentru că acest loc numit România există.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 26 septembrie 2020, 5:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro