Dan-Radu Zătreanu
Dan-Radu Zătreanu
Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/06-07-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-09-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 26-06-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.3 Dan-Radu Zătreanu - declarație politică: "Guvernul Ponta, o formă fără fond!";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Înainte de a invita colegii noștri, și-l rog să se pregătească pe colegul de la PDL, Dan-Radu Zătreanu, vreau să vă spun că au depus declarații scrise, de la Grupul PSD: domnul Valeriu Ștefan Zgonea, domnul Florin Iordache, trei, de la Grupul PNL: Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Mihai-Aurel Donțu, Mihai Lupu, Octavian Bot, Horea-Dorin Uioreanu, Viorel Buda și Ionuț-Marian Stroe.

Îl invit în continuare pe colegul nostru Dan-Radu Zătreanu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Guvernul Ponta, o formă fără fond!"

Mă întorc din nou la înțelepciunea clasicilor noștri și invoc teoria formelor fără fond. Pentru că aceasta se potrivește de minune atunci când pomenești de "Micul Titulescu", cum a fost alintat Victor Ponta, doar pentru asemănarea fizică dintre el și marele diplomat român. Aceasta arată, evident, superficialitatea cu care etichetăm un om. Căci Victor Ponta nu are nimic în comun cu diplomația, iar aceasta a dovedit-o în nenumărate rânduri, mai ales acum, după ce s-a instalat în fruntea "Guvernului său anunțat în 30 de secunde".

De fapt, forma fără fond este întreg Cabinetul Ponta, care a reușit performanța să schimbe nu mai puțin de 4 miniștri într-o lună de guvernare! "Am verificat toate numele și nu sunt probleme!", a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, înainte de votul de învestitură din Parlament. Vorbă goală, căci nu a durat mult și Corina Dumitrescu, Victor Alistar, Ioan Mang și, mai nou, Mircea Diaconu au părăsit Guvernul Ponta, fiind dovediți incompatibili, imorali sau acuzați de fapte aflate în afara legii.

De fapt, știm cu toții, însuși premierul va trebui să dea socoteală de autenticitatea scrierilor sale academice, dar nu acesta este subiectul la care vreau să mă refer.

Indignarea mea este dată de faptul că deși pe vremea când se aflau în opoziție liderii USL acuzau guvernul de nesocotirea Parlamentului, iată că acum, în numai o lună de guvernare, au emis 8 ordonanțe de urgență! Pentru comparație, să amintim că premierul Ungureanu și Cabinetul său nu au emis decât o singură ordonanță de urgență și au fost acuzați că ocolesc Parlamentul! Or, ce dovadă mai clară de ingerință în treburile legislativului este acest abuz de ordonanțe de urgență, cu un parlament în care ai dovedit că deții majoritatea și, ca atare, nu ai avea probleme în adoptarea unor legi?

Ceea ce este însă și mai îngrijorător este conținutul acestor ordonanțe de urgență. Ne-am fi așteptat ca, după cum a promis, Guvernul Ponta să adopte "de urgență" măsurile pentru redresarea economiei și pentru creșterea nivelului de trai al populației pe care a amăgit-o în campania electorală cu măsuri populiste. Or, ce vedem? Doar măsuri revanșarde, doar hotărâri menite să alimenteze o viscerală sete de răzbunare pentru cei opt ani de opoziție.

Acum, PSD este la putere, prin complicitatea, împotriva firii, a PNL-ului. Iar primul lor gând este să revină la vechile practici, la guvernarea prin ordonanțe de urgență, la controlul asupra justiției și la psd-izarea tuturor structurilor statului, evident, cu grija disimulată pentru partenerul său vremelnic.

Ce ne arată această primă lună de guvernare USL? Că ipocrizia a fost ridicată la rang de politică de stat de Cabinetul Ponta, un cabinet incapabil să-și gestioneze propriile probleme de resurse umane, dar care a promis unei populații apăsate de povara crizei economice un trai mai bun, pe care, iată, nu este capabil să-l ofere!

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 25 septembrie 2020, 11:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro