Domnul Florin Iordache: Domnule președinte, Voi prezenta raportul Comisiei juridice în cazul acestui raport. Senatul, în calitate de primă Cameră a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Plenul Comisiei juridice propune plenului Camerei Deputaților cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2012 pentru modificarea art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. Foarte pe scurt, domnule președinte. Face parte din categoria legilor organice. Practic, este o prorogare la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, pentru că în acest moment codurile de procedură, cât și codurile normale au fost făcute fără a avea studii de impact, ne-am trezit că...sau Ministerul Justiției și Guvernul s-au trezit în imposibilitatea de a le pune în aplicare, neavând un număr suficient de săli, - e vorba de camere de consiliu - și de aceea s-a cerut acest time-out până la începutul lunii februarie. Vă mulțumesc.
|