Aurelia Cristea
Aurelia Cristea
Ședința Camerei Deputaților din 4 iunie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/04-06-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 04-06-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 iunie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.81 Aurelia Cristea - declarație politică având subiectul "Reglementarea achiziției de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie 2014";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

   

Doamna Aurelia Cristea:

"Reglementarea achiziției de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie 2014"

România a acceptat, prin Tratatul de aderare la UE, clauza referitoare la liberalizarea terenurilor, cu obligația ca de la 31 decembrie 2013 să liberalizeze piața terenurilor agricole. Decurge astfel termenul de 1 ianuarie 2014, de la care avem obligația să ridicăm orice restricții pentru achiziționarea de către străini a terenurilor agricole de pe teritoriul României. Pe de altă parte, Banca Mondială arăta încă din 2010, într-un raport de specialitate, că procesul de acaparare a terenurilor agricole, la nivel mondial, este foarte puternic și continuă progresiv, comunitățile având nevoie de mijloace juridice și instituționale puternice de limitare a fenomenului și de protecție împotriva sa. Îngrijorarea, potrivit Băncii Mondiale, se referă la posibila pierderea a suveranității alimentare, în acest context.

Potrivit unor studii de specialitate, în acest moment, România, care este a cincea țară ca suprafață agricolă de pe continent, este totuși pe primul loc în Europa la indicatorul teren arabil deținut de străini. În același timp, prețurile terenurilor agricole din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. Riscăm așadar, printr-o liberalizare totală și bruscă, să ne confruntăm cu un fenomen masiv de acaparare a terenurilor agricole autohtone de către străini. În literatura de specialitate fenomenul a fost denumit "land-grabbing", și, ca să vă puteți face o imagine despre dimensiunea sa la nivel global, pot să vă spun că în ultimii ani au fost anunțate tranzacții internaționale ale terenurilor agricole pentru 45 de milioane ha, în condițiile în care înainte de 2008 aveau loc tranzacții pentru 4 milioane ha pe an.

Vreau să mă fac cât se poate de bine înțeleasă: investițiile străine în agricultură nu sunt, în sine, un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze, atâta timp cât ele se supun unui principiu simplu: acela al înțelegerii că terenul agricol reprezintă capacitatea unei țări de a-și asigura securitatea alimentară. În acest moment, România încă nu dispune de mecanismele necesare pentru a bloca abuzurile și efectele negative pe care le-ar avea liberalizarea achiziției de terenuri agricole de către străini, și, în același timp, nu are nici o strategie clară și durabilă pentru a încuraja achiziția și investițiile autohtone în agricultură.

Majoritatea țărilor care au dorit să-și protejeze suveranitatea alimentară au ales soluții gândite pe termen lung. Unele au ales să plafoneze suprafețele agricole care pot fi deținute de străini, altele au creat instituții de control și avizare a acestui tip de tranzacții, altele au limitat perioadele de concesiune sau arendă a terenurilor de către străini. Majoritatea statelor care se confruntă cu această problemă au ales, de asemenea, să își încurajeze producătorii autohtoni să se implice în aceste tipuri de achiziții.

Situația cu care se confruntă România nu este una specifică doar țării noastre. Multe alte state din interiorul sau din afara Uniunii Europene au trecut prin dezbaterile pe care le avem noi astăzi și au adoptat diferite soluții. Dacă alegem să ne uităm nu departe de noi, la un stat a cărui dezvoltare economică o apreciem, Polonia, putem constata că are una din cele mai restrictive piețe funciare, și cu toate că liberalizarea acesteia va avea loc de-abia la nivelul anului 2017, există deja discuții foarte serioase cu privire la mijloacele de prevenire a efectelor negative pe care le-ar putea avea acest proces. Totodată, multe alte state care au aderat la Uniunea Europeană în valul 2004, printre care menționez Ungaria, Cehia, Slovacia sau țările baltice, au solicitat și au obținut prelungirea perioadei de limitare a vânzării de terenuri către nerezidenți.

Acum există voci care încearcă să diminueze îngrijorările și să ironizeze semnele de întrebare pe care în mod firesc le ridicăm. Însă trebuie să admitem că liberalizarea achiziției terenurilor agricole este o temă de siguranță națională, mai ales în lumina datelor prezentate până acum. Tocmai de aceea consider că nu putem aștepta începutul anului 2014 fără un context general care să ne garanteze că vom avea de câștigat pe termen lung din măsura impusă.

Potențialul agricol al României este unul bine cunoscut în afara granițelor, iar contextul economico-social prin care trecem nu face decât să favorizeze creșterea în amploare a efectelor negative ale liberalizării funciare, fără o strategie proprie de fructificare a acestui potențial.

Privind cele expuse, veți fi de acord cu mine că este momentul să tratăm cu toată seriozitatea și responsabilitatea viitorul României și siguranța ei. Avem nevoie de măsuri ferme și clare pentru protejarea suveranității alimentare în primul rând, iar apoi de valorificarea autohtonă a marii suprafețe agricole de care dispunem. În fond, atât la nivel european, cât și la nivel global, fiecare stat interesat a știut să gestioneze în favoarea sa liberalizarea achiziției terenurilor agricole.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 23 octombrie 2019, 11:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro