Plen
Ședința Camerei Deputaților din 4 iunie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/04-06-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 04-06-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 iunie 2013

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2013 privind serviciile poștale (PL-x 116/2013). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 116/2013

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 cu privire la serviciile poștale. PL-x 116/2013.

Din partea inițiatorului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bebe-Viorel Ionică (secretar de stat, Ministerul pentru Societatea Informațională):

Bună ziua!

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Sunt Bebe-Viorel Ionică, secretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informațională.

Până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 domeniul serviciilor poștale era reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, care transpune Directiva 97/67 a Comunității Europene privind regulile comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale.

Această nouă ordonanță de urgență cuprinde atât reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, cât și noile reglementări, care se regăsesc în Directiva 2008/6 a Comunității Europene, care modifică vechiul cadru legislativ european și vizează două obiective majore, și anume: liberalizarea totală a pieței interne a serviciilor poștale comunitare și garantarea furnizării serviciului universal în condițiile unei piețe complet liberalizate.

Principalele obiective urmărite prin acest act normativ sunt: eliminarea în totalitate a drepturilor exclusive și speciale acordate pentru furnizarea de servicii poștale, inclusiv a drepturilor rezervate furnizorului de serviciu universal pentru trimiteri de corespondență cu o greutate mai mică de 50 de grame, procedura de autorizare generală a furnizorilor de servicii poștale, pentru evitarea creării unor bariere la intrarea pe piață pentru toate categoriile de servicii poștale, urmând a fi oferite doar pe baza unei notificări transmise autorităților de reglementare, implementarea unui mecanism de garantare a calității și disponibilității serviciului universal, respectând în același timp principiile obiectivității, transparenței, nediscriminării proporționalității și minimei atingeri aduse concurenței de piață; înființarea unui fond de compensare pentru furnizorii de serviciu universal dacă costul furnizării serviciului universal ar constitui o sarcină injustă pentru furnizorul de serviciu universal desemnat; reglementarea activității de emitere, punere și retragere din circulație a timbrelor și efectelor poștale, care reprezintă o manifestare a suveranității statului, precum și distribuirea și comercializarea acestora.

Având în vedere cele prezentate, vă solicităm aprobarea raportului în forma depusă, cu amendamentele aprobate.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor.

Domnule președinte Oajdea, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale.

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a fost sesizată pentru dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale.

Potrivit prevederilor din Constituția României, republicată, și din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Consiliul Legislativ și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență.

Ordonanța de urgență are ca obiect reglementarea prestării serviciilor poștale, urmărindu-se prin transpunerea noilor dispoziții din dreptul Uniunii Europene crearea unui cadru normativ coerent, clar și transparent, menit să asigure liberalizarea completă a domeniului serviciilor poștale și totodată garantarea furnizării anumitor servicii incluse în sfera serviciului universal la tarife accesibile tuturor utilizatorilor, pe întreg teritoriul național, cu respectarea anumitor standarde minime de calitate.

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a dezbătut proiectul de lege în ședința din data de 13 mai 2013.

În urma examinării proiectului de lege s-a hotărât cu majoritatea de voturi a membrilor prezenți să se supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, cu amendamentele admise cuprinse în anexă.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, da?

Domnule deputat, aveți cuvântul. Și după aceea, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Domnule președinte,

Iată-ne din nou în fața unui moment care probabil va stârni un puternic impact emoțional în rândul poporului român, pentru că este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, de vânzarea Poștei.

Acum, cu siguranță, acest moment va fi marcat, pentru că foarte multă lume se va despărți cu greu de această instituție cu care noi am crescut - Poșta Română. Din păcate, de-a lungul timpului, noile medii de informare, mă refer la mediile electronice, poșta electronică, telefonia mobilă, presa scrisă, care și-a diminuat activitatea în detrimentul audiovizualului, au făcut ca poșta să nu mai aibă o susținere suficientă din punct de vedere economic.

O lipsă de viziune pe care conducătorii poștei au avut-o de-a lungul timpului și care, din păcate, n-au contracarat aceste măsuri care au apărut în piață, a făcut ca o datorie din ce în ce mai mare să se adune la bugetul statului și, nu în ultimul rând, o devalizare continuă, iar termenul, din păcate, nu-mi aparține, este al ministrului de resort, al ministrului Nica, a făcut ca această datorie să se adâncească pe zi ce trece.

Cu alte cuvinte, suntem puși și chiar obligați de către Comisia Europeană să purcedem la vânzarea acestei instituții, la liberalizarea ei, care, iată, a căzut în această stare de decrepitudine.

Din păcate, această vânzare trebuie să se întâmple cât mai repede, pentru că datoria se acumulează și noi suntem în acest moment într-o situație extraordinară. Această situație extraordinară se concretizează și prin faptul că Uniunea Europeană poate declanșa o acțiune de constatare a neîndeplinirii art. 258 din Tratatul Uniunii, iar aceasta poate să declanșeze o acțiune de infringement împotriva României.

Liberalizarea totală a Poștei va duce, practic, la stabilirea unui regim transparent, a unui regim concurențial, în care operatorii...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, o să vă rog frumos, marți la ora 8 sunt declarațiile politice. Timpii sunt limitați, dacă vreți, eu întrerup și cer comisiei să dea timp. Ați văzut că sunteți... de când ați venit în Parlament, e timpul de dezbatere, de obicei, la dezbateri generale și la intervenții pe amendamente cam 2-3 minute de grup parlamentar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Vă mulțumesc, domnule președinte, chiar voiam să...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dacă vreți să faceți o declarație politică, vă rog frumos să-mi spuneți.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Nu este o declarație politică, este un apel la a adopta această inițiativă legislativă arătând care sunt...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da, dar vă rog frumos să vă încadrați în modelul european de maximum 3 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Vă mulțumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mai aveți un minut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Am să închei, practic, această dezbatere, nu înainte de a vă aduce la cunoștință că au fost discuții destul de aprinse legate de această privatizare, pentru că vom introduce, pentru acele servicii care nu vor mai fi oferite de către Poșta Română, un serviciu poștal universal.

Acest serviciu poștal universal ne va permite ca acolo, în locurile unde poșta nu va mai acționa, unde operatorii economici nu vor mai acționa, să desemnăm un operator, iar acest operator va fi plătit prin niște costuri suportate de către ceilalți operatori.

Acest lucru a stârnit animozități, dar vreau să vă atrag atenția că directivele europene reglementează deja acest lucru. Sunt mai multe metode prin care acest operator universal va fi remunerat, iar cadrul în care acest lucru se face este în totală concordanță cu directivele Uniunii Europene. Deci nu va fi niciun fel de problemă dacă veți vota în felul acesta legea.

Țin să închei cu mențiunea că operatorul, reglementatorul care va acționa pe această piață va fi în continuare ANCOM.

Vă mulțumesc și mi-am închis, domnule președinte, discursul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat, și vă mulțumesc și pentru înțelegere.

Grupul parlamentar al PSD, trei minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi și colege parlamentari,

Ordonanța de urgență pe care o avem astăzi pe ordinea de zi are ca obiect reglementarea prestării serviciilor poștale, urmărindu-se prin transpunerea noilor dispoziții ale Uniunii Europene crearea unui cadru normativ coerent, clar și transparent, menit să asigure liberalizarea completă a domeniului serviciilor poștale în România și, totodată, garantarea furnizării anumitor servicii incluse în sfera serviciul universal, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor pe întreg teritoriul național, cu respectarea anumitor standarde minime de calitate.

Ordonanța de urgență transpune prevederile Directivei 2008/6 a Comisiei Europene, a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 97/67 cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale ale comunității.

În anul 2008, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva nr. 2008/6 CE, a treia directivă, care modifică și completează directivele anterioare, act normativ ce vizează două obiective majore: liberalizarea totală a pieței interne și a serviciilor poștale comunitare și garantarea furnizării serviciului universal, în condițiile unei piețe complet liberalizate.

În vederea realizării primului obiectiv, directiva prevede eliminarea în totalitate a drepturilor exclusive și speciale acordate pentru furnizarea de servicii poștale, inclusiv a drepturilor rezervate furnizorului de serviciu universal pentru trimiteri de corespondență cu o greutate mai mică de 50 g.

Acest lucru va permite intrarea pe piață a competitorului, în beneficiul utilizatorilor de servicii poștale, conducând, în final, la un impact pozitiv asupra economiei în ceea ce privește, printre altele, tarifele, calitatea serviciilor și flexibilitatea sa față de solicitările clienților.

Totodată, directiva clarifică unele aspecte privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii poștale, avându-se în vedere atât evitarea creării unei bariere la intrarea pe piață, cât și o mai bună concordanță cu principiile dreptului comunitar.

Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv mai sus menționat, directiva are în vedere modificarea și completarea cadrului comunitar prin furnizarea serviciului universal în domeniul serviciilor poștale, stabilit prin Directiva 97/67 CE.

Obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea Directivei 2008/6 CE în legislația națională, până cel târziu la data de 31 decembrie 2012, nu a fost dusă la îndeplinire până în acest moment.

Urmarea nerespectării termenului de transpunere, Comisia Europeană a demarat acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, declanșând procedurile prealabile acestei acțiuni.

România a primit din partea Comisiei Europene, în data de 31 ianuarie 2013, notificarea C (2013) 600/21 de punere în întârziere în cauza nr. 2013/0069 pentru neîndeplinirea obligațiilor de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a Directivei 2008/6 CE, o întârziere suplimentară în ceea ce privește respectarea acestei obligații putând atrage emiterea de către Comisia Europeană a avizului motivat de încălcarea obligațiilor ce revin României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene și, ulterior, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale are ca scop printre altele: stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor poștale și asigurarea accesului la serviciul universal, în vederea stimulării unui cadru concurențial și promovării interesului utilizatorilor; reglementarea mecanismelor de finanțare a serviciului universal, în condiții care să garanteze furnizarea permanentă a acestui serviciu; stabilirea principiilor de tarifare cu respectarea transparenței pentru serviciile din sfera serviciului universal; stabilirea unor cerințe minime de calitate pentru furnizarea serviciului universal și instituirea unui sistem care să asigure respectarea ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Au trecut 3 minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Imediat termin.

Ordonanța reglementează, de asemenea, atribuțiile Ministerului pentru o Societate Informațională, care stabilește politica și strategia privind serviciile poștale, serviciul universal, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității, proporționalității și nediscriminării, precum și reprezentarea administrației poștale române în relațiile cu toate organizațiile internaționale.

Grupul parlamentar al PSD susține raportul Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor și propune spre adoptare proiectul de lege mai sus menționat.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

După care dau cuvântul domnului Ovidiu Ganț, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iosif Moldovan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Sigur, Legea serviciilor poștale este bine-venită și chiar cred că este puțin în întârziere, dacă ne gândim că deja suntem, ca timp, întârziați față de celelalte țări europene, unde s-au liberalizat serviciile poștale.

Însă, pe scurt, eu aș atrage atenția doar la un aspect din această lege, și anume la Capitolul 81, în care, la punctul 5, MSI, care este organul administrației publice centrale, exercită dreptul de control al statului asupra persoanei juridice emitente a timbrelor și efectelor poștale prevăzute la alin. (2). Aici ne referim la Romfilatelia, care emite timbre poștale și are personalitate juridică, este o societate care este în acest moment, ca coordonare, administrare, la Poșta Română.

Eu cred că este destul de ambiguu dacă, în acest moment, considerăm că este oportun să dăm controlul la Ministerul Societății Informaționale, atât timp cât acțiunile sunt deținute de Poșta Română.

Există o inițiativă în care Romfilatelia să treacă la minister, ca acționariat sau acționar principal să fie Ministerul Societății Informaționale, dar în acest moment acest proces nu este încă finalizat, nu este derulat.

Deci, cred, ca pași, ar trebui să trecem prima dată să dăm Romfilatelia la Ministerul Societății Informaționale și abia după aceea să-i dăm atribuții de control asupra acestei societăți.

Cred că în Romfilatelia, în acest moment, există un portofoliu și un patrimoniu care nu poate fi lăsat la Poșta Română, atât timp cât dorim ca Poșta Română să se privatizeze, deoarece acest patrimoniu are o valoare care nici până în acest moment n-a fost măsurată, ca sumă, ce înseamnă pentru România. Cred că tot ceea ce este în patrimoniul Romfilatelia, timbre, matrițe și tot patrimoniul ar trebui să treacă în coordonarea Ministerului Societății Informaționale.

Ca atare, eu v-aș ruga să fiți atenți la acest articol și să luăm în considerare acest aspect.

Mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnul deputat Ovidiu Ganț.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Grupul nostru parlamentar va vota în favoarea acestui proiect de lege.

Credem că este de la sine înțeles să transpunem în legislația națională o directivă europeană, dar nu împărtășim părerea că ne pune Uniunea Europeană să facem ceva, ca să citez un antevorbitor. Uniunea Europeană nu ne pune să facem nimic. România este stat membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și este parte la decizie. România își articulează pozițiile în Consiliu, în Parlamentul european și nivelul comisiei. În consecință, această decizie ne aparține în egală măsură.

Liberalizarea serviciilor poștale era în discuție și în 2007 la nivelul Parlamentului European, când eram acolo. Deci, nu ne surprinde. Mai mult decât atât, credem că este o șansă. Trebuie să fim de acord cu toții că, în momentul de față, serviciile poștale din România funcționează prost. Și, în consecință, este posibil, ca prin această liberalizare a acestor servicii să funcționeze în viitor mai bine.

De aceea, sigur că susținem acest proiect. Singura întrebare la care nu avem încă un răspuns - și care a fost ridicată mai înainte - poate ne răspunde reprezentantul Guvernului, este ce se întâmplă cu Fondul Național de Timbre, ce se întâmplă cu acest patrimoniu al Romfilatelia, dacă este parte și face obiectul privatizării sau nu.

Era în discuție un transfer al acestor active, ca să le numesc așa, la Banca Națională, nu știm dacă s-a finalizat această discuție și poate că o informație clară în acest sens, pentru plenul Camerei Deputaților, ar fi utilă.

Vă mulțumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

O să-mi cer scuze, eu am omis, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Dascălu.

Domnule Dascălu, dați-mi voie să-i dau cuvântul domnului academician Giurescu.

Domnule academician, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dinu Giurescu:

Domnule președinte,

Onorate colege și colegi,

Vorbesc în nume personal, ca membru al Partidului Conservator, întrucât nu am delegația aceastuia.

Am luat însă cuvântul pentru că niciunul dintre colegii mei nu s-a pronunțat și, ca atare, ni s-a spus că avem dreptul la 2 minute să ne spunem părerea.

În primul rând, privatizare înseamnă pur și simplu scoaterea Poștei de sub autoritatea statului român. Îmi pare rău să constat că, în timp ce statul american - Statele Unite ale Americii - își păstrează Poșta în patrimoniul lor, noi ne grăbim s-o privatizăm, sub lozinca "Liberalizarea Poștei".

Noi am privatizat până acum toată industria, care a dispărut; am privatizat și băncile, care nu ne mai aparțin; am desființat și meșteșugurile, în cea mai mare parte; nu știu dacă este cazul să discutăm acum și dispariția Poștei din patrimoniul statului român.

Personal, voi vota contra.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Grupul parlamentar al PDL.

Vă rog frumos să aveți respect față de domnul deputat Dascălu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Dascălu:

Nu am vorbit în această sesiune până acum, dar este o chestiune extrem de importantă asupra căreia aș vrea să atrag atenția colegilor mei din Parlamentul României, pentru că, odată cu aprobarea acestei legi, pe care și noi o susținem, trebuie să avem în vedere păstrarea patrimoniului statului român.

în 1990, printr-un decret-lege, Frontul Salvării Naționale a trecut de la Banca Națională a României la Poșta Română fondul național de timbre al României. Acest fond național de timbre al României constituie un patrimoniu național. Are peste 16 milioane de timbre, dintre care 3.000 de timbre sunt unicat în lume. Conține matrițe, schițe, eu știu, tot ceea ce s-a făcut pentru a distribui timbre în România.

Vă dați seama cât de important a fost acest lucru, dacă atunci când se trăgea cu gloanțe afară, Frontul Salvării Naționale asta a avut cel mai important lucru de făcut, să treacă acest patrimoniu inestimabil al statului român - fondul național de timbre - de la Banca Națională a României la Poșta Română.

Or, eu cred că Poșta Română nu trebuie privatizată până când fondul național de timbre al României nu trece înapoi la Banca Națională sau la statul român, oricum. Nu trebuie privatizat, odată cu Poșta Română, și fondul național de timbre, care... eu n-am văzut un raport de evaluare până acum, dar după părerea mea, poate să valoreze miliarde de euro acest fond național de timbre al României. Este istoria României în acest fond național de timbre al României.

Și, deci, înainte de a se privatiza Poșta Română, în caz că va fi luată această decizie, fondul național de timbre al României trebuie să treacă înapoi la Banca Națională sau la altă autoritate publică. Dar cred că acolo îi este locul, la Banca Națională a României.

Din informațiile pe care le am eu, Banca Națională nu ar mai prelua acest fond, deoarece, între timp, se constată niște lipsuri față de modul în care a fost predat acest fond național de timbre de la Banca Națională la Poșta Română. În vreo 20 de ani s-au întâmplat niște lucruri pe-acolo.

Deci, pe zi ce trece, constatăm că în România s-au întâmplat lucruri care țin, eu știu, poate de instituțiile abilitate ale statului și poate, cu această ocazie, cine trebuie să audă aude, și poate este cazul chiar și Parlamentul României să constituie o comisie de anchetă parlamentară privind acest lucru. Ce s-a întâmplat cu fondul național de timbre al României? De ce în 1990 el a fost trecut de la Banca Națională la Poșta Română?

Ce s-a întâmplat cu acest patrimoniu național între timp, pentru că este foarte important acest lucru, valoarea pe care o are acest fond național de timbre, după părerea mea, este inestimabilă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Numai că suntem într-o eroare pentru nespecialiști. Aici este vorba de serviciul universal, care nu are nicio legătură cu privatizarea. Cei care nu înțeleg, eu, cu permisiunea dumneavoastră, ca președinte, vreau să fac această clarificare pentru toți colegii. Această chestiune nu are nicio legătură cu privatizarea. Este vorba de liberalizarea serviciului universal.

Există un proiect de lege inițiat de colegi parlamentari, care a trecut de Senat, cu aprobarea tuturor grupurilor, și care se află la Camera Deputaților. A fost distribuit de către noi la comisia de specialitate, care preia acest fond extrem de valoros pentru România și-l retrimite Băncii Naționale a României.

El se află în dezbaterea comisiei. Dacă ne ajută Dumnezeu și cât de repede ne fac raportul cei de la comisie, proiectul de lege va fi trimis spre promulgare. Nu are nicio problemă de constituționalitate. Este o chestiune de timp.

Dar, repet, astăzi dezbatem cu totul și cu totul altceva. Este vorba de serviciile poștale, nu privatizare.

Bun. Grupurile parlamentare și-au închis luările de cuvânt.

Comisia de specialitate, timpul pentru dezbatere la amendamente?

Domnul Oajdea?

Din Comisia de IT nu mai este nimeni?

Vă rog frumos, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

2 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

2 minute pentru dezbateri.

Vă rog frumos, pregătiți cartelele.

Să înceapă votul. Mulțumesc.

Timpul de dezbateri, domnule Tinel Gheorghe.

Vă mulțumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

159 voturi pentru, trei abțineri, două voturi împotrivă.

Intrăm la dezbaterea pe articole. Avem amendamente admise. Mergem pe aceeași variantă, în calupuri de câte cinci.

Poziția 1 până la poziția 5 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

6 - 10 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

11 - 15 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

16 - 20 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

21 - 25 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

26 - 30 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

31 - 35 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

36 - 40 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

41 - 45 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

46 - 50 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

51 - 55 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

56 - 60 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

61 - 65 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

65 - 70 (art. 551) la amendamentul 70. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

71 - 75 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

76 - 80, inclusiv - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

Merge la votul final.

Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 17:07
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro