Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/15-10-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 07-10-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2013

20. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 1 din 2011 a Educației Naționale (Pl-x 258/2013). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 258/2013

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

17. Și ultimul proiect: Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 1 din 2011 a Educației Naționale.

Inițiatorul. Nu este aici.

Din partea comisiei.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Mulțumesc, domnule președinte.

În baza prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 1 din 2011 a Educației Naționale.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin.1 al art.68 din Legea educației naționale nr.1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare, cu o nouă literă, în sensul introducerii unei noi competențe cheie în curriculum național pentru învățământul primar și gimnazial care determină profilul de formare a elevului, respectiv, competențele ecologice.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii în ședința din 24 septembrie și 1 octombrie 2013, comisia a propus cu 13 voturi pentru respingere și 3 abțineri respingerea propunerii legislative, având în vedere că toate cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european sunt cuprinse în prevederile Legii educației naționale nr.1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Acestea stau la baza realizării curriculumului național pentru învățământul preuniversitar, astfel încât inclusiv competențele ecologice sunt incluse în mai multe planuri curriculare prin diferite discipline obligatorii și opționale.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Grupurile politice. Dezbateri.

(Domnul deputat Remus-Florinel Cernea dorește să ia cuvântul)

Dumneavoastră nu sunteți grup politic. Când o să fiți grup politic, vă dau cuvântul. Așa scrie la regulament, așa e regulamentul.

Domnule deputat, dumneavoastră nu sunteți grup politic. Trebuie să învățați să respectați regulamentul și să-l citiți. Vă rog frumos.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect introducerea educației ecologice ca materie obligatorie în curricula școlară. Acum, necesitatea o observăm cu toții zi de zi. Adversarii acestei soluții spun că opțional în materia curriculară sunt tratate probleme de ecologie. Dar simțim pe pielea noastră schimbările climatice care se produc. Or, iată un exemplu dacă vreți de spirit ecologic, de sentiment, de analiză ecologică, este tocmai Roșia Montană. Ele vor mai veni în continuare și vreau să vă spun că dacă a fost posibilă semnarea protocolului de la Kyoto în 1997 privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a fost tocmai datorită acestui spirit ecologic care s-a dezvoltat în Occident în perioada anilor 1970-1980.

Nu cred că nu putem găsi o soluție ca această solicitare a noastră să-și găsească rezolvarea în curricula școlară. Cred că este de importanță vitală pentru următorii 50, 70, 100 de ani, ca problemele de mediu, problemele de ecologie ce țin de ambientul natural să fie cunoscute de la vârsta cea mai fragedă.

Cred că ar trebui să fie una din prioritățile noastre educaționale. A lăsa la latitudinea, opțională, a celor care stabilesc...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă rog frumos să finalizați.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Închei, domnule...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc din suflet.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Ați zis până la finalizarea programului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

V-am rugat frumos să finalizați declarația dumneavoastră emoțională.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Eu vă spun doar că ar trebui s-o acceptăm, nu s-o respingem această inițiativă legislativă. Așa cum sunt obligatorii orele de matematică, de fizică, de chimie, de română și educația ecologică ar trebui să intre în prioritățile noastre educaționale.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Cernea. Aveți cuvântul.

Prima dată liderii grupurilor politice parlamentare și după aceea și dumneavoastră. Cu mare plăcere. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, și eu cred că este nevoie de o materie distinctă care să-i ajute pe elevi să înțeleagă importanța unei deschideri și a unei înțelegeri aprofundate față de problemele de mediu.

Așadar, vă rog să aprobați acest proiect de lege pentru că atunci când există o materie dedicată unei astfel de teme, elevii au o șansă suplimentară să înțeleagă și să-și formeze o imagine de ansamblu asupra temelor de mediu.

Vă mulțumesc foarte mult și vă cer înțelepciune, un vot cu înțelepciune asupra acestei teme, pentru că e vorba de viitorul României.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Conform regulamentului, nefiind amendamente admise sau respinse, merge la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 11 iulie 2020, 11:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro