Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru
Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.106/10-10-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 30-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.141 Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - "Guvernul sfidează legea";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Guvernul sfidează legea"

Guvernul încalcă legea cu complicitatea avocatului poporului. Se vede și din avion că scopul ultimelor trei ordonanțe a fost doar obținerea de avantaje nemeritate, electorale și economice. Pentru că avocatul poporului refuză să răspundă cererilor mele de a sesiza CCR, am inițiat trei proiecte de lege pentru respingerea acestor ordonanțe ce au modificat, după bunul-plac al premierului, învățământul, instituții fundamentale ale statului, legea electorală și administrația locală.

Guvernul sfidează legea, Constituția României și Parlamentul prin Ordonanțele de urgență nr.48, 49 și 55 din 2014.

În toate cele trei cazuri, Guvernul a legiferat în moduri și în domenii în care nu are niciun drept, conform Constituției, doar pentru a obține, prin suspendarea legii existente, a unor avantaje majore de ordin electoral și economic. Prin O.U.G. nr. 48/2014 a politizat Avocatul Poporului și s-a asigurat că nu va reacționa la ordonanțele de urgență neconstituționale, O.U.G. nr. 49, a facultății fără bac și a rectorilor pe viață, a politizat și ceea ce rămăsese nepolitizat din învățământ, iar prin O.U.G. nr. 55 vizează obținerea de majorități confortabile în administrația locală care să-i permită împărțirea bugetului după bunul-plac.

Un singur exemplu, cel al Ordonanței nr.55/2013, ne arată că tipul de act normativ ales de guvern pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală, cât și modificarea drepturilor electorale nu corespunde normelor legislative, pentru că domeniile reglementate prin legi organice, așa cum este Statutul aleșilor locali, nu poate fi modificat prin ordonanțe de urgență emise de guvern, ci doar prin lege.

Art.115 alineatul (1) din Constituția României precizează clar că guvernul poate fi abilitat de Parlament, printr-o lege specială, pentru a emite ordonanțe doar în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar art.73 din aceeași Constituție, ce definește categoriile de legi, ne arată fără dubiu, la lit.o) a alineatului (3), că organizarea administrației publice locale se stabilește prin lege organică, așa că, orice modificare în acest domeniu poate fi făcută doar prin lege. Același articol 115, dar la alineatul (6), precizează suplimentar că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile electorale.

Tipul de act normativ ales de guvern pentru a reglementa unele măsuri în domeniul administrației publice locale nu corespunde situației date.

Art.115 alineatul (4) din Constituția României precizează clar că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Vă reamintesc doar că această ordonanță a fost emisă pe 28 august 2014 motivându-se drept extraordinare și urgente măsuri care nu au deranjat funcționarea administrației locale până în acel moment.

După ce a amânat, până la limita răbdării, un răspuns oficial la cererea noastră de a sesiza CCR în legătură cu neconstituționalitatea Ordonanței nr.49/2014, a facultății fără bac și a rectorilor pe viață, avocatul poporului ne-a anunțat, fără a ne surprinde, că nu are niciun chef să-și facă treaba pentru care e plătit din bani publici și că este și va fi complicele acestui guvern la orice abuz legislativ, numit eufemistic ordonanță de urgență.

Pentru a trata aceste abuzuri am inițiat și depus în Parlament proiecte de lege pentru respingerea celor trei ordonanțe.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 14:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro