Mircea-Titus Dobre
Mircea-Titus Dobre
Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/06-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-10-2021
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 24-02-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.63 Mircea-Titus Dobre - declarație politică cu titlul "Partidul Național Liberal este o cascadă de discursuri bombastice și populiste";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"Partidul Național Liberal este o cascadă de discursuri bombastice și populiste"

Moțiunea depusă de PNL cu privire la modificările din cadrul Ministerului Muncii m-a determinat să cred că această formațiune politică are nevoie de câțiva parlamentari PSD și de un ministru competent, să vină și să le explice textul unei ordonanțe de urgență.

Care este scopul și efectele acestei ordonanțe voi arăta și eu în cele ce urmează. Înainte de toate, trebuie să precizez că atât Inspecția Muncii, cât și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială nu se desființează per se, ci aceste două instituții se vor comasa sub departamentul numit Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială. Totodată, personalul angajat al ambelor instituții își va păstra funcțiile, drepturile salariale și va fi păstrat regimul juridic al fiecărei categorii de personal.

În elaborarea acestei moțiuni simple PNL demonstrează, de asemenea, lacune de înțelegere a art. 6 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii nr.81/1947 acuzând Guvernul de încălcarea acestui articol. Însă, așa cum și ministrul muncii a precizat, personalul Agenției este format din demnitar, secretar general, funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual, ceea ce arată negru pe alb că articolul este riguros respectat.

La art. 7 al aceleiași Convenții se stipulează că Inspectorii muncii vor fi recrutați numai pe baza calităților probate de către candidați, prevedere care, de asemenea, a fost respectată de Guvernul PSD în elaborarea acestei ordonanțe de urgență, dat fiind faptul că în subordinea Agenției Naționale pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială se va afla Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii.

Motivele care au stat la baza unificării celor două instituții sub o singură umbrelă au fost variate, dar cele mai stringente au venit din dorința de eficientizare a activităților de control asupra angajatorului și a angajatului, a sănătății și securității la locul de muncă.

Un alt factor important care a stat la baza acestei decizii este acela că s-au sesizat o serie de cazuri în care persoanele care beneficiau de asistență socială aveau și un loc de muncă pe teritoriul României sau în afara lui. Guvernul PSD își dorește nu doar stoparea acestor abuzuri, ci și prevenirea lor, iar cele două instituții reunite au capacitatea de a descoperi mult mai facil cazurile de acest gen.

Stimați membri ai PNL, este evident acum faptul că a trecut ceva timp de când majoritatea dintre voi ați mai mers în teritoriu să stați de vorbă cu primarii și restul cetățenilor din circumscripțiile dumneavoastră electorale. Dacă ați fi făcut-o, ați fi știut ceea ce eu și Guvernul Ponta știm deja: există cazuri de fraudă cu fondurile pentru asistență socială alocate de la bugetul de stat unor asociații care furnizează servicii sociale.

De exemplu, în Alba s-a depistat că trei furnizori de servicii sociale au beneficiat de subvenții din partea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, dar și de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Local Alba, fără ca serviciile să fie furnizate persoanelor pentru care s-a acordat subvenția. Acesta este doar un exemplu din multitudinea de nereguli prezente în teritoriu.

Încă un factor care a determinat Guvernul PSD să adopte această decizie este și semnalul transmis de Curtea de Conturi cu privire la sumele de bani plătite incorect în anii 2012 și 2013 pentru diverși beneficiari de asistență socială.

Concret, s-au oferit ajutoare sociale în valoare de peste 4,5 milioane de lei, ca urmare a nedeclarării de către beneficiari a tuturor veniturilor nete realizate din pensii, indemnizații de șomaj, venituri din activități comerciale etc.

De asemenea, Curtea a sesizat plăți necuvenite în valoare de peste 4 milioane de lei acordate creșterii copilului, "ca urmare a nesuspendării acordării drepturilor pentru persoanele care au obținut în același timp și venituri profesionale supuse impozitului pe venit".

Curtea de Conturi a mai scos în evidență și acordarea ajutoarelor sociale, în valoare de peste 12 milioane de lei, persoanelor care nu erau eligibile deoarece dețineau bunuri ce conduc la excluderea lor de pe listele beneficiarilor.

Guvernul Ponta face demersuri pentru a preveni aceste înșelătorii din sistemul de asistență socială, iar securitate socială înseamnă exact acest lucru: ca fraudele să nu mai aibă loc și banii să ajungă acolo unde trebuie, la oamenii care au nevoie de ei.

Cât despre incoerența și incapacitatea Guvernului condus de Victor Ponta vreau să reamintesc național-liberalilor faptul că din structura sa unii dintre ei bucuroși au făcut parte, iar restul foarte mult și-ar fi dorit...

Despre incapacitatea de a diminua evaziunea fiscală am două vești pentru parlamentarii opoziției:

a. 60% din ponderea evaziunii fiscale este generată la TVA și, dacă vă mai amintiți, noii voștri colegi aliați, iertați și spălați de păcate, PDL-iștii, sunt responsabili de creșterea TVA-ului de la 16% la 24%. Deci, le recomand cu căldură membrilor PNL să își regleze conturile între ei.

b. 24% din ponderea evaziunii fiscale este generată de munca la negru, fenomen de care Guvernul coerent și capabil condus de Victor Ponta s-a preocupat deja scăzând CAS cu 5 puncte procentuale.

Vă invit, așadar, în loc să vă opuneți acestei inițiative de bună-credință, să vă oferiți votul de încredere știind că cele două instituții își vor îmbunătăți performanțele și eficientiza metodele în noua Agenție Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială.

Dumneavoastră din proprie inițiativă nu faceți nimic bun pentru cetățeni, măcar susțineți-i pe cei care o fac!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 19 octombrie 2021, 8:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro