Florin Gheorghe
Florin Gheorghe
Ședința Camerei Deputaților din 23 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/31-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 23-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 martie 2015

2. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.
  2.3 Florin Gheorghe
 
consultă:

   

Doamna Rodica Nassar:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Botănoiu Dumitru, secretar de stat, va răspunde unei întrebări adresate de către colegul nostru Gheorghe Florin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Daniel Botănoiu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale):

Mulțumesc frumos, doamna președinte de ședință.

Domnilor deputați,

Sigur că răspunsul la întrebarea dumneavoastră se împarte în două capitole mari, pe lângă ceea ce am comunicat în scris. Și anume, partea de modificare a legislației și partea de reglementare a pieței interne, și cealaltă - partea de investiții, și știți bine că prin noul Program de Dezvoltare Rurală și prin măsurile de susținere din bugetul național căutăm să creștem competitivitatea producătorilor români și în special să putem recupera ceea ce am pierdut din piața națională în primul rând.

Și aș începe cu partea legislativă. Știți că dumneavoastră ați aprobat Legea nr.145 care a intrat în vigoare din decembrie, anul trecut. Sigur că, din punctul de vedere al certificatului de comercializare, valabilitatea va fi 1 aprilie, pentru că am avut un termen de 6 luni de funcționare a fostului borderou de achiziție. Ceea ce înseamnă că, începând cu această primăvară, producătorii vor beneficia de cele două documente importante, și anume: atestatul de producător și certificatul de comercializare. Atestatul de producător înlocuiește acel certificat de producător vechi și dă posibilitatea producătorilor de a realiza investiții fără să se exprime în piață, adică fără să aibă o marfă cu care să vină în piață în momentul zero. Pe de altă parte, toate programele de investiții pe care încercăm... măsurile sau submăsurile din pomicultură, de branding, știți că au în centru tocmai această asociere a producătorilor. Or, au fost cazuri în care nu s-a putut realiza sau dovedi calitatea de producător, pentru că nu aveau marfă, ca să spunem, să iasă cu ea în piață. Din acest punct de vedere, am separat cele două documente. Și am spus atestatul să dovedească calitatea de producător, și atunci obligatoriu trebuie ori să ai suprafața de teren, ori numărul de animale, și certificatul de comercializare - în momentul în care ai obținut producția, să poți să ieși cu ea în piață, și atunci să ai cele 40% din spațiile de comercializare din piețele agroalimentare, să le ai la dispoziția producătorilor.

Un alt lucru care cred eu că a funcționat nu așa cum ne-am fi dorit noi a fost acel comitet interministerial pe embargoul cu Rusia, unde au participat toate entitățile statului, și din punctul de vedere al controlului calității, din punctul de vedere al trasabilității produselor agroalimentare. Pentru că am căutat să avem un echilibru în ceea ce înseamnă instituirea acestui embargou de către Federația Rusă și tocmai această descărcare de marfă din statele europene către piața românească care nu are un grad de organizare atât de mare. Pentru că, dacă ați observat, de regulă, în statele cu agricultură dezvoltată, asocierile și în general cooperativele sunt cei mai importanți jucători în aceste piețe, și ele pot să absoarbă mai ușor acest foarfece al prețurilor care este mult mai agresiv în ultima perioadă, și această volatilitate care se constată din ce în ce mai agresiv pe piața produselor agroalimentare, în condițiile în care avem o cerere în creștere, în condițiile în care se constată că atât din punctul de vedere al consumului uman, cât și pentru furaje, cererea fiind în creștere, totuși, prețurile la poarta fermierilor sunt mult mai mici decât în trecut. Ceea ce înseamnă că acest lanț este foarte lung, de la producător până la consumator.

Și am căutat să subvenționăm, acesta este al doilea punct, să subvenționăm tocmai acest lanț scurt de producție. Adică dacă producătorul ajunge mult mai repede în piață, atunci sigur că va beneficia de o sumă mult mai importantă. Și aici am realizat acea, să-i spunem, susținere a asocierii de la 5 la 30 de hectare. Dacă reușesc să vină în interiorul acestei scheme, vor câștiga cu 40 de euro mai mult pe unitatea de suprafață decât dacă rămân în afara schemei.

Apoi avem comitetul interministerial creat pentru ceea ce se întâmplă pe filiera cerealelor, de la producție până la consum. Și aici știți bine că am avut acea măsură de reducere a TVA-ului pe filiera cerealelor, și a funcționat și funcționează în condiții foarte bune, observându-se o reglementare corectă în ceea ce înseamnă competitivitatea pe piața românească. Pentru că aveam companii mari care decideau să intre voluntar în faliment, pentru că această competiție nu era tocmai corectă pe piața națională.

După impunerea acestei măsuri, susținerea acestei măsuri, am constatat că de fapt competitivitatea a crescut, au dispărut acele firme fantomă care apăreau pe această piață a pâinii în general - așa cum este cunoscută, am constatat că există o anumită predictibilitate în ceea ce înseamnă prețul în piață pentru consumator. Și a crescut numărul de locuri de muncă tocmai în aceste entități care înainte se găseau într-o anumită schemă de susținere mai scăzută decât ar fi fost normal. Apoi am încercat să găsim o formulă de susținere din bugetul național, astfel încât producătorii să se poată exprima, să creeze un brand. Și am separat produsele tradiționale de produsele consacrate, de produsele ecologice și produsele industriale. Deci am făcut 4 tipuri, astfel încât consumatorul să fie în cunoștință de cauză în momentul în care va cumpăra ceea ce crede de cuviință. Și atunci el trebuie să fie corect informat. Acesta a reprezentat un atu în special pentru producătorii naționali, pentru că în hipermarket am constatat că de foarte multe ori consumatorul român s-a îndreptat către un astfel de tip de produse care îi asigură o... îi creează de fapt o plăcere de a consuma, pentru că știe foarte bine că acest transport de la locul de producție până la hipermarket nu înseamnă consum foarte mare de motorină, gazele cu efect de seră... Deci sunt niște avantaje pe care le poate aduce un lanț scurt de producție.

Și apoi, ultimul lucru pe care vreau să-l amintesc este faptul că am încercat pe toate măsurile sau pe toate schemele de susținere, pornind de la colectarea laptelui pe tancurile de răcire de exemplu, pe susținerea îmbunătățirii genetice la animale prin acea schemă de achiziționare a junincilor și a berbecilor de rasă, prin accesul la piață al producătorilor, prin întărirea măsurilor împreună cu poliția, împreună cu SRI-ul, împreună cu celelalte entități de forță ale statului să putem să creăm acea normalitate într-o piață și să putem să creăm un acces mult mai bun, o exprimare mult mai corectă a producătorilor.

Aceasta ar fi în mare ceea ce am ținut să vă spun oral, față de ceea ce dumneavoastră aveți scris. Dacă sunt întrebări, vă stau la dispoziție.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Doriți să interveniți? Vă ascultăm, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Gheorghe:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Domnule secretar de stat, mă bucură răspunsul dumneavoastră și mă bucură faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale chiar ia în serios acest lucru, și anume sprijinirea producătorilor români.

În al doilea rând, aș vrea să vă felicit și pe dumneavoastră și pe colegii dumneavoastră din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru faptul că acest minister a fost cel mai eficient în utilizarea fondurilor nerambursabile europene pe perioada 2007-2013.

Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumim și noi.

Din partea Ministerului Afacerilor Externe? Veți primi răspunsul în scris din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Gheorghe:

Da. Am convenit cu domnul secretar de stat să primesc în scris acest răspuns.

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 0:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro