Domnul Daniel Ioniță (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Domnule președinte, Doamnelor și domnilor membri ai Parlamentului României, Opțiunea concretă prezentată, și anume de sprijinire a prezenței mediatice românești în Republica Moldova, cu compensarea costurilor pe seama ștergerii corespunzătoare a unor eventuale datorii ale statului vecin față de țara noastră a fost utilizată în trecut între anii 1997-2007. În acea perioadă, a funcționat un mecanism de compensare agreat între guvernele de la București și Chișinău, prin care cheltuielile generate de transmiterea peste Prut a programului 1 al Televiziunii Române, în principal cele legate de utilizarea releelor Întreprinderii de stat Radiocomunicații, au fost deduse din soldul restant al unor credite acordate anterior de statul român. În prezent, există un singur credit acordat de România către Republica Moldova, încă operațional, mai precis în fază de rambursare. Este vorba de un împrumut acordat de statul român în 1993, pentru care rambursarea a fost reeșalonată pe perioada 2012-2018 și care, prin urmare, nu se încadrează în parametrii avuți în vedere în interpelarea depusă de domnul deputat Sorin-Avram Iacoban. Relațiile curente din Republica Moldova impun, într-adevăr, consolidarea și diversificarea prezenței media audiovizuale din România. Aceasta ar ajuta, pe de o parte, la o mai bună și corectă cunoaștere a actualității românești, factor esențial în construirea spațiului cultural comun pe cele două maluri ale Prutului. Pe de altă parte, o astfel de evoluție ar contribui la consolidarea pluralismului de opinii în Republica Moldova, la informarea nedistorsionată cu privire la realitățile internaționale și, mai ales, la modernizarea în spirit european a spațiului media în statul vecin. Sunt obiective care se regăsesc între preocupările prioritare ale Ministerului Afacerilor Externe în contextul dezvoltării relației cu Republica Moldova. Parlamentul României poate contribui nemijlocit la aceste eforturi prin sprijinirea instituțiilor publice din sfera audiovizualului, respectiv Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune prezente deja în spațiul media al Republicii Moldova. Vă mulțumesc pentru atenție.
|