Laurențiu Nistor
Laurențiu Nistor
Ședința Camerei Deputaților din 11 iunie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.114/18-06-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 11-06-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 iunie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.13 Laurențiu Nistor - declarație politică intitulată "România trece de la o criză economică la una politică";

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit în continuare pe domnul Laurențiu Nistor. Se pregătește domnul deputat Marius Octavian Popa, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația politică este intitulată "România trece de la o criză economică la una politică".

Suntem pe aceste meleaguri de ceva vreme și, ca popor, am ajuns să ne cunoaștem și slăbiciunile. Știm deja din prea multe exemple naționale că, dacă în România ceva merge bine, trebuie să se găsească cineva care să se opună, să conteste sau să obstrucționeze acțiunea respectivă.

Ne aflăm și acum într-o situație similară. Avem un Guvern care a scos țara din criză. Patru ani consecutivi de creștere economică susținută nu sunt doar o întâmplare sau o serie de coincidențe, ci sunt rezultatul concret și incontestabil al unor politici pragmatice, eficiente, aplicate cu consecvență, determinare și încăpățânare, dincolo de orice speculații teoretice.

Și, dacă țara a fost scoasă din impas și lucrurile au început să meargă așa de bine încât până și statisticile europene o constată fără părtinire, au apărut și doritorii de schimbare. Dar cei care vor să schimbe astăzi Guvernul nu o vor pentru binele țării, ci pentru a-și însuși munca altora și rezultatul altora, pe care ei înșiși nu au fost în stare să le obțină în anii când au condus România pe cont propriu.

Ne-am dorit o justiție independentă și avem o justiție independentă, dar modul în care este aplicată legea trebuie să fie garanția unui stat de drept. Cazul Rarinca este expresia cea mai elocventă a unui precedent periculos și, din păcate, nu putem fi absolut siguri că este singurul caz de acest fel, un precedent care nici măcar nu a fost asumat de factorii responsabili.

Cei care astăzi doresc să pună mâna pe putere, respectiv fostul PDL, au reușit să se impună în fața liberalilor autentici, iar ei, care au încălcat cel mai mult legea, vor să demonstreze acum că sunt cei mai cinstiți. Se știe că poporul român își amintește de nenorocirile pe care le-a îndurat în regimul Băsescu-Boc. Ei sunt cei care încearcă astăzi să fie urmașii Brătienilor și să ajungă din nou la conducerea țării, ca și când cei 10 ani cât au fost la guvernare nu ar fi fost de ajuns.

Rolul opoziției parlamentare este să se opună, dar dacă luciditatea și rațiunea ar fi luate în considerare, atunci strategia politică a opoziției ar avea o cu totul altă abordare, și mai realistă. Dorește opoziția să preia puterea politică și să pună în practică Programul președintelui Klaus Iohannis?

Anul viitor, în 2016, urmează alegeri generale. Colegii liberali pot să înceapă de pe acum să se pregătească pentru competiția electorală. Timpul este foarte scurt.

Dar campania de forță la care asistăm în aceste zile are ca scop înlăturarea cu orice preț a unui Guvern legitim, învestit de Parlamentul României în urma unui scrutin electoral democratic și liber, un Guvern care a scos țara din criză.

Avem însă o datorie specială față de milioanele de români care au votat în noiembrie 2012 cu convingerea că participă la niște alegeri libere și că votul lor contează. În numele dreptului lor de a-și vedea votul respectat, acest Guvern trebuie să rămână, iar schimbarea unui guvern să se facă doar legal. Altfel, România va fi dusă din nou într-o criză mai gravă, nu numai economică, dar și politică.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 21 noiembrie 2019, 11:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro