Plen
Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.167/08-10-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 30-09-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2015

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor (PL-x 568/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 568/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

10. PL-x 568/2015, Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

Caracter de urgență.

Dacă din partea inițiatorilor...? Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ghizdeanu (președintele Comisiei Naționale de Prognoză):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Acest proiect de lege propune instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni cu promptitudine în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate.

Proiectul de lege urmărește crearea unui cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar nonbancar și, de asemenea, să intervină eficient și timpuriu, rapid, în cazul unui asigurător neviabil și în curs de a intra în dificultate.

În raport cu conținutul acestui proiect de lege și cu importanța sa pentru sectorul financiar nebancar, pentru sectorul asigurătorilor, dar și pentru economie, în general, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține acest proiect de lege și adresează rugămintea de a fi adoptat.

Menționăm că suntem de acord cu amendamentele admise în raportul comun al Comisiei pentru politică economică și al Comisiei pentru buget.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule ministru.

Din partea celor două comisii, este vorba despre Comisia pentru politică economică și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Domnul președinte al comisiei, Horia Grama, de la politică economică.

Vă rog, domnule președinte, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Horia Grama:

Domnule președinte de ședință,

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 1 septembrie 2015.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observații și propuneri.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni într-un stadiu incipient, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate, pentru a se garanta continuitatea funcțiilor financiare și economice critice, reducând astfel impactul situației de dificultate a acestuia asupra pieței asigurătorilor și a sistemului financiar, în general.

În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședințe separate, respectiv Comisia de politică economică, reformă și privatizare, în ședința din 8 septembrie 2015, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, în ședința din 16 septembrie 2015.

Din totalul de 25 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare au participat la dezbateri 23 de deputați.

Din totalul de 33 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au fost prezenți la dezbateri 31 de deputați.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenți la dezbateri, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, cu amendamente admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule președinte, numai puțin. Fiind procedură de urgență, vă rog să propuneți și timpul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Horia Grama:

5 minute, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră timpul propus de domnul președinte.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 89 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, timpul a fost adoptat.

Pe procedură...

Domnul Márton, pe procedură, și apoi grupurile parlamentare, la dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

O să intervin de câte ori vom fi luați în derâdere. Are 195 de puncte raportul, 5 minute pentru dezbatere. Mi se pare corect.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

198, domnule...

Da, din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat de Brașov, Grupul PSD, domnul Niță și apoi Grupul PNL, da, v-am văzut, doamnă Paul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Da, mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

În prezent, cadrul legal privind asigurarea și coordonarea supravegheată a restabilirii situației financiare a unui asigurător este stabilit de Legea nr. 503/2004.

Prezentul proiect de lege nu face altceva decât să propună instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară a unui set de instrumente pentru prevenirea cu promptitudine, în stadiu incipient, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau pe parcurs de a intra în dificultate.

Proiectul de lege mai reglementează și cadrul legal de gestionare a crizelor în sectorul financiar, prin introducerea mai multor prevederi, a mai multor măsuri care să permită intervenția timpurie și rapidă, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate.

Eu vreau să vă asigur că în Comisia pentru buget, finanțe a fost o dezbatere foarte serioasă pe acest proiect de lege. În această comisie s-a prezentat și președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

În urma acestor discuții eu sunt convins că am găsit cele mai bune modalități și cele mai ancorate în realitatea societăților de asigurări, care să poată fi puse în practică și pentru că în Comisia pentru buget, finanțe a existat un larg consens pe ceea ce am făcut acolo, în urma dezbaterilor, eu cred că împreună cu Grupul PSD și ceilalți ar fi normal să votăm acest proiect de lege.

Deci Grupul Partidului Social Democrat va vota acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Grupul PNL, vă rog doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Partidul Național Liberal va vota în favoarea noului cadru legislativ pentru a asigura intervenția timpurie a Autorității de Supraveghere Financiară în gestiunea crizelor financiare ale asigurătorilor.

Trebuie să spunem, de la bun început, că în ultimii 25 de ani au fost multe cazuri de astfel de crize financiare pe piața asigurărilor. Ba, de curând, avem de-a face și cu falimente și insolvențe.

De la bun început subliniez că, deși se fac eforturi pentru ameliorarea cadrului legislativ care să pună la dispoziția ASF instrumente suficiente și eficiente pentru gestiunea eventualelor crize, deprofesionalizarea celor care conduc ASF ne arată că degeaba ai o lege bună pentru monitorizarea și supravegherea asigurătorilor, dacă nu ai oamenii necesari, înzestrați profesional, care să înțeleagă cum să utilizeze aceste pârghii. Oameni care se duc la învățat, nu la supravegheat, nici la intervenția timpurie!

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât implementarea instrumentelor de rezoluție poate avea drept consecință - și vă rog să fiți atenți, stimați colegi parlamentari, ca să știți exact ce votăm - restrângerea dreptului de proprietate al acționarilor și al creditorilor pe piața asigurărilor.

Chiar dacă pe tot parcursul legii se vorbește despre ASF ca autoritate competentă, după ultima numire, și nu numai, dați-mi voie să cred că aceste decizii grele se vor lua doar de către una-două persoane din acest consiliu care înțeleg problemele delicate de pe piața asigurărilor, ceea ce mi se pare periculos, foarte periculos.

Mă rezum la încă trei puncte din această nouă lege, pornind de la ideea că modalitatea de gestiune a crizelor pe care o propune această nouă lege are trei mari părți: prima parte privește prevenirea crizelor, a doua parte privește intervenția timpurie și a treia parte, rezoluția. Și accentuez aici trei observații.

În ceea ce privește cea de-a treia etapă: rezoluția ASF, ASF-ul trebuie să asigure independența operațională și evitarea conflictului de interese între funcția de rezoluție și funcția de supraveghere prudențială.

A doua observație-cheie o fac cu privire la măsurile de rezoluție care se finanțează prin trei mecanisme: contribuțiile anuale ex-ante ale asigurătorilor, autorizat de ASF, contribuțiile extraordinare, adică ex-post, în cazul în care contribuțiile anterioare se dovedesc insuficiente financiar, și prin împrumuturi sau alte forme de sprijin financiar de la instituții.

Și închid cu ultima observație-cheie. Procedura de contestare a deciziilor ASF în calitate de autoritate de rezoluție este reglementată prin această lege și statuează dreptul persoanelor afectate de aplicarea măsurilor de rezoluție de a contesta în instanță aceste măsuri, stabilind un termen și o instanță competentă.

Dar, atenție mare!, exercitarea unei căi de contestare a deciziei ASF de rezoluție nu implică suspendarea automată a efectelor deciziei ASF în calitate de autoritate de rezoluție, pentru că ea este executorie.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

Alte grupuri parlamentare dacă doresc să mai intervină? Nu mai doresc. Sunt 198 de articole, vă propun să mergem în calupuri de câte 30.

Dacă de la 1 la 30 sunt observații? Nu sunt.

De la 31 la 60 dacă sunt observații? Nu sunt.

De la 61 la 90? Nu sunt.

91-120? Nu sunt.

121 - 150?

De la 151 la 198 dacă sunt observații? Nu.

Mulțumesc, rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 13:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro