Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.173/15-10-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-10-2019
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 07-10-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2015

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. din venituri rezultate din privatizare. (PL-x 434/2015) (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 434/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. din venituri rezultate din privatizare - PL-x 434/2015 - caracter ordinar, procedură de urgență.

Inițiatorul?

Domnul secretar de stat?

Guvernul?

Vă rog, domnule Albulescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Adrian Albulescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Scopul prezentului act normativ îl reprezintă acordarea unui împrumut în condiții de piață, în valoare de 40.000 de lei, din venituri din privatizare, pe o perioadă de 90 de zile, în vederea rambursării ajutorului de stat incompatibil, prevăzut în Decizia Comisiei Europene 2648, în cazul ajutorului de stat.

Această ordonanță de urgență este în completarea ajutorului pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, al Comisiei Europene care a decis să ridice obiecții asupra acestui ajutor de stat.

Acest împrumut se va acorda din venituri din privatizare existente, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în termenul stabilit prin actul normativ, prin încheierea unei convenții de împrumut în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, termenii, condițiile de acordare și de derulare.

Actul normativ reglementează și faptul că, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează procedura de administrare specială instituită în baza Legii nr.137/2002.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Raportul comisiilor.

Cine prezintă raportul?

Doamnă deputat, vă rog. Din partea Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, aveți raport comun.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. din venituri rezultate din privatizare.

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate, spre aprobare, în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege mai-sus amintit.

Conform prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, ale art.92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în 27 mai 2015. La fel, Consiliul Legislativ avizează favorabil în 13 mai 2015, Comisia pentru industrii și servicii avizează favorabil inițiativa legislativă, în 9 iunie 2015, Comisia juridică, de disciplină și imunități face același lucru în 16 iunie 2015.

Obiectul de reglementare este aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. din venituri rezultate din privatizare.

Prezenta ordonanță de urgență vizează acordarea de către Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A., prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, a unui împrumut în lei, în condițiile limitei de sumă de 40.000 de lei din venituri rezultate din privatizare, pe o perioadă de 90 de zile, pentru a rambursa ajutorul de stat incompatibil, prevăzut în Decizia Comisiei Europene, emisă în 20 aprilie 2015, în cazul ajutorului de stat SA 33475 (2012/C).

În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii acestor două comisii au examinat inițiativa legislativă, în ședința din 29 septembrie 2015, respectiv 22 septembrie 2015.

Din totalul de 25 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare au participat la dezbateri 24, iar la Comisia de buget, finanțe și bănci și-au înregistrat prezența toți cei 33 de membri și au hotărât, cu majoritate de voturi, doar trei abțineri, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, legea mai-sus amintită, în forma adoptată de Senat.

Au mai participat la lucrările celor două comisii, în calitate de invitați, din partea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri - domnul Valentin Aurel Brânzea - secretar de stat și domnul Cornel Bobâlcă - director, din partea Ministerului Finanțelor Publice.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Timpul de dezbatere - 6 minute.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Supun votului dumneavoastră timpul de 6 minute, propus de doamna deputat. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 84 de voturi pentru, o abținere, două voturi împotrivă, timpul a fost adoptat.

Partea "Discuții din partea grupurilor parlamentare".

Doamna Natalia Intotero.

E procedură de urgență, o singură intervenție.

Doamna Intotero, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susține acest proiect legislativ. Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. este cea mai mare societate din județul Hunedoara, iar reducerea activității acesteia ar însemna creșterea ratei șomajului. Este un proiect foarte important pentru cetățenii județului Hunedoara.

În calitate de deputat al județului Hunedoara, doresc să mulțumesc Guvernului României pentru întregul sprijin și toată implicarea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Grupul PNL, UDMR și apoi domnul Cernea, vă rog.

Doamnă deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Stimați colegi,

Avem ocazia să votăm astăzi nici măcar un ajutor de înmormântare, ci un împrumut pentru înmormântare. Care vor fi rudele care vor rambursa împrumutul plus dobânzile aferente, nu se știe, pentru că, zău, nu știu pentru ce am mulțumit Guvernului Ponta care, acum nici o lună, acorda 91 de milioane de euro ajutor de stat, bani românești nerambursabili, OMV Petrom, fără să explice nației pentru ce face lucrul acesta, invocând clauze secrete în contractele din perioada prim-ministrului Năstase.

Este bine că au primit bani și cei de la Complexul Energetic Oltenia, dar aceasta nu ne face pe noi, pe hunedoreni, să fim mai puțin amărâți că am rămas cu praful de pe tobă.

Complexul Energetic Hunedoara este, stimați colegi, pe năsălie, în perioada scursă între momentul în care ordonanța a produs efecte și acest moment.

În luna decembrie există un termen clar de depunere a unui plan de restructurare. La momentul acesta, administrația complexului energetic nu are niciun plan, nu are niciun gând. Este incredibilă situația acestei societăți comerciale, iar la pericolul ca 7.500 de locuri de muncă să se piardă se adaugă și frigul care vine. Vreau să vă informez că mai mult de 10.000 de familii din Deva, Petroșani, Lupeni, Vulcan nu știu cu ce se vor încălzi la iarnă. Buncărele de huilă sunt goale, se vede fundul buncărelor de huilă.

Aceasta este situația în care am ajuns, cu politicieni locali care tropăie prin mine și prin termocentralele Mintia-Paroșeni de zeci de ani, încurajând clientelar incompetenți în conducere, și sprijinind, tot clientelar, firme de casă care sug de acolo resurse.

O să votăm, o să votăm acest ajutor de înmormântare, acest împrumut de înmormântare, însă vreau ca dumneavoastră, colegii noștri, politicienii din arcul guvernamental din județ, să vă asumați răspunderea în fața hunedorenilor pentru batjocura la care sunt supuși exact de Guvernul căruia îi mulțumiți, exact de Guvernul Ponta.

Vă mulțumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Grupul UDMR.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Fejér László-Ődőn:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Da, este vorba de 40 de milioane și un împrumut, dar, dacă ne întrebăm cum stă Complexul Energetic Hunedoara, dacă poate să plătească înapoi în 90 de zile acest împrumut, cred că nu poate.

Anul trecut a făcut circa 400 de milioane de lei pierdere. Cred că bugetul momentan este dator cu un miliard de lei.

Și despre ce este vorba? Este vorba că trebuie să dăm acești bani înapoi, să dea înapoi la Comisia Europeană și noi trebuie să ajutăm cu un împrumut. Dar de ce? Ca să facem o restructurare, cum a zis și antevorbitorul meu. Dar această restructurare va fi o divizare. Și de ce zic divizare? Că acum câțiva ani am aprobat o strategie de fuziune. Și prin această fuziune, eu ce am observat până acum, ce s-a întâmplat? Am șters o datorie istorică, cum se numește, de un miliard de euro și între timp am distrus și mai mult aceste complexe industriale prin care s-a fuzionat și a devenit Complexul Energetic Hunedoara.

Din aceste considerente, eu cred că ar trebui să găsim responsabilii care au făcut acea strategie de fuzionare și să găsim și oamenii care au aplicat această strategie și să vedem cum am ajuns acolo... când am șters un miliard de euro, acum am făcut un miliard și jumătate de lei - pierdere și datorii.

Deci, eu cred că dacă chiar facem o strategie de divizare, atunci trebuie să includem în această strategie și cine este, cum va fi responsabilizat omul care face această strategie și cei care o duc la bun sfârșit.

Din aceste considerente, UDMR nu poate asista la acest vot.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Cernea.

Vă rog, domnule deputat.

Nu, pe procedură are domnul Rodin Traicu, are o intervenție.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am crescut în județul Hunedoara, sunt legat afectiv de acest județ, însă cred că în calitatea noastră de deputați, de parlamentari, trebuie să fim realiști și să luăm decizii raționale. Acest complex nu poate fi salvat. Astfel de sume care mai sunt găsite, pe ici pe colo, printr-un împrumut, nu vor rezolva sub nicio formă problemele de fond.

Știți bine, Comisia Europeană a cerut închiderea acestui complex. Astfel de sume, care mai sunt găsite, le vom da astăzi. Anul viitor, câți bani vom mai aloca prin împrumuturi? Sau, oricum, ajutoarele de stat nu mai sunt acceptate de Comisia Europeană. În 2017, câți bani o să încercăm să mai dăm complexului? În 2018, câți bani?

Nu putem rămâne în acest cerc vicios. Acești bani sau sumele care s-ar putea găsi ar trebui folosite pentru investiții, și eu sunt în profund dezacord cu ideea de a folosi bani din privatizări pentru a menține astfel de complexe energetice.

Soluția de fond stă în mâna Guvernului, și anume să vină în cele din urmă și cât mai repede cu acea strategie privind energia, strategia națională pentru energie, pentru că avem nevoie de o strategie, cât mai rapid în dezbatere publică, o strategie pe care mi-o doresc ca fiind una care insistă pe surse regenerabile de energie și nu pe combustibili fosili, nu pe energie nucleară.

Sunt contrariat să văd punctul de vedere al liberalilor, pentru că, s-a spus mai devreme, social-democrații ar susține acest împrumut pentru că s-ar amenința niște locuri de muncă, deci sunt rațiuni sociale. Aș vrea să văd un punct de vedere liberal, pentru că eu împărtășesc viziunea economică liberală, un punct de vedere liberal care să insiste pe investiții și nu pe menținerea acestor coloși ineficienți, poluanți care generează până la urmă și foarte multe costuri sociale.

Așadar, eu voi vota împotrivă. Sper ca și liberalii să se răzgândească și să voteze conform valorilor lor în privința viziunii economice. Cer ca acest complex să fie închis cât de curând, dar cu măsuri complementare, de creare de noi locuri de muncă. Altfel, peste un an, doi, trei, se va discuta aceeași problemă și soluțiile vor întârzia.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Rodin Traicu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rodin Traicu:

Stimați colegi,

Să facem câteva precizări, pentru că există un pic de ceață în ceea ce s-a spus.

Încep așa: problema investițiilor. Banii aceștia sunt pentru investiții. La Paroșeni, din fonduri de la Itochu și cu Itochu s-a retehnologizat un bloc de 100 de MW. Este unul dintre cele mai moderne din țară și, bineînțeles, este cel care asigură termoficarea în șapte localități, inclusiv în Petroșani.

Pentru ca acest bloc să poată funcționa în condiții de acquis comunitar, din punctul de vedere al mediului, așa cum bine a spus antevorbitorul meu, a fost necesară o investiție complexă într-o instalație de desulfurare și de șlam dens care s-a făcut cu bani luați de la Banca Europeană de Investiții, cotă-parte - statul român.

Banii pentru cota-parte a statului român îi regăsiți în ceea ce discutăm noi acum. În perioada când s-a semnat acest împrumut - întâmplător, pe vremea aceea, eu giram partea de energie în Guvernul României - această Termocentrală Paroșeni a fost inclusă în noua formă de organizare - Complexul Energetic Hunedoara.

Deci acești bani sunt pentru investiții.

2. Asigură producerea de energie electrică în cogenerare eficientă împreună cu încălzirea populației din șapte localități, printre care și Petroșani.

Vă îndemn să votați cu toată responsabilitatea.

Dacă aveți întrebări pe marginea acestor sume de bani, a modului lor de cheltuire, vă stau la dispoziție cu orice dată pe care o doriți și o solicitați.

Din celălalt punct de vedere, vreau să vă spun că, abordând populist o problematică a industriei grele într-o zonă monoindustrială, nu rezolvăm nimic. Că e pe năsălie, că e cu lumânarea la cap, că marii giganți industriali, că să vină regenerabilele... Domnule, cu vânt și cu fotovoltaice nu o să aveți căldură în șapte localități. Acolo trăiesc niște oameni care la 1 noiembrie o să vrea căldură în apartamente.

Responsabilitatea care ne revine nouă, ca administratori și ca decidenți în plan politic, trebuie să pornească strict de la necesitățile sociale stricte ale populației.

Eu vă mulțumesc că ați avut răbdare să mă ascultați.

Mulțumesc, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

Nefiind amendamente, rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 4:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro