Plen
Ședința Camerei Deputaților din 28 octombrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.191/05-11-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 28-10-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 octombrie 2015

19. Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov, pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internațional Brașov-Ghimbav" (PL-x 618/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 618/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

25. Proiectul de Lege privind transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartofi și Sfeclă de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov.

Da. Este următoarea. Așa au fost...

... în administrarea Consiliului Județean Brașov, pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internațional Brașov-Ghimbav" - PL-x 618/2015.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva?

Nu dorește... Da, domnul Niță, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Întotdeauna, să construiești un aeroport nu este numai un obiectiv important economic pentru o zonă geografică, este până la urmă și un obiectiv strategic pentru țară.

De aceea, eu țin să mulțumesc tuturor celor care în comisiile de specialitate au tratat cu celeritate acest subiect. Vă spun că este un subiect important pentru Brașov, pentru că acolo s-au investit sume de bani consistente și era necesar să facem acest transfer de teren în continuare, pentru a putea edifica acest aeroport.

Eu vă mulțumesc și sper ca votul dumneavoastră să fie pe măsura deciziilor luate în comisiile de specialitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc. Raport comun al celor două comisii: Comisia pentru agricultură și Comisia juridică.

Domnul Liviu Harbuz, vă rog să prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Harbuz:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internațional Brașov-Ghimbav."

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 22 septembrie 2015.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov pentru realizarea obiectivului "Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav."

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat acest proiect de lege în ședința din 12 octombrie 2015.

Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au examinat proiectul de lege în ședința din 13 octombrie 2015.

La lucrările Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost prezenți 34 din totalul de 36 de deputați.

În urma examinării proiectului de lege, a expunerii de motive, a avizelor Consiliului Legislativ și Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, precum și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov, pentru realizarea obiectivului "Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav."

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și aș vrea în completare să felicit Brașovul pentru această realizare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dezbateri generale. Grupul PNL și apoi domnul...

Vă rog, vă rog, domnule deputat, Grupul PNL, trei minute.

Apoi, domnul Sturzu, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Prin Ordonanța nr. 41, în anul 2007 s-a transmis o suprafață de aproximativ 200 de ha către județul Brașov pentru realizarea acestui aeroport. În 2009 s-a adoptat prin lege această ordonanță, astfel încât lucrările de construcție au început, și la ora la care vorbim pista este realizată.

A fost o investiție de peste 10 milioane de euro, având în vedere faptul că cel mai scump lucru, cel mai scump obiectiv, respectiv, pista a fost deja realizată.

În anul trecut a expirat perioada pentru care s-a acordat această alocare de teren, respectiv cinci ani, iar în acest an, în data de 4 martie, împreună cu alți colegi liberali din Brașov, la care s-au alăturat și alți colegi, de alte culori politice, am realizat un proiect de lege pentru prelungirea acestei perioade.

Proiectul de lege a trecut de Senat, iar acum se află la Comisia juridică, în Camera Deputaților.

Proiectul pe care-l dezbatem astăzi este un proiect depus în luna septembrie de către alți colegi de la Partidul Social Democrat.

Credem noi că prin această manevră s-a întârziat, s-a dorit întârzierea realizării acestui proiect, a fost o întârziere de 6 luni, aici, în Parlament. Au fost încă 6 luni pentru proceduri, și deși aceste lucruri, ca și altele, putem vorbi de un mod de legiferare în mod poate puțin mai deosebit, având în vedere că trebuie reluate toate procedurile de la zero - de achiziție, de avize, prin acest proiect de lege nu foarte ușor de realizat la ora la care vorbim, acest termen se va prelungi cu încă un an.

Cred că acești inițiatori au uitat de interesul brașovenilor și interesul public și și-au dorit să-și voteze, printr-un orgoliu personal, zicem noi, doar proiectul lor de lege.

Noi, cei din PNL, vom vota acest proiect de lege. Nu am depus amendamente la acest proiect de lege pentru a nu fi acuzați că se tergiversează, nu am făcut alte proceduri încercând unificarea celor două proiecte de lege despre care am făcut vorbire, și toate aceste lucruri doar pentru a avea cât mai repede un aeroport la Brașov.

Vă rugăm să votați și noi vom vota pentru Brașov și pentru a avea la Brașov atât localnicii, cât și turiștii un aeroport viabil în cel mai scurt timp.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Grupul PSD, domnul Sturzu.

Vă rog, domnule deputat, trei minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

O să vorbesc aici, în fața dumneavoastră, nu neapărat în calitate de parlamentar al Grupului PSD, nu într-un război cu colegii noștri de la PNL, ci în calitate de brașovean și, în al doilea rând, de aviator.

Trebuie, să vă spun că acest subiect al aeroportului de la Brașov este aproape un ideal al fiecărui brașovean și indiferent de care ar fi miza politică, vă rog, pe fiecare dintre dumneavoastră, să treceți peste ea.

Trebuie și este datoria noastră, să dăm Brașovului și brașovenilor acest aeroport. Trebuie și este de datoria noastră să dăm țării acest aeroport, exact în mijlocul ei.

De aici înainte mai am o rugăminte foarte importantă. Așa cum știți cu toții, deputații de Brașov sunt mai puțini astăzi decât au fost când a început acest mandat.

Prin urmare, fac un apel la fiecare parlamentar, indiferent de partid, să voteze acest proiect pentru că la Brașov avem nevoie de aeroport. Subiectul este unul foarte complicat: terenul a aparținut Institutului pentru Cercetarea Cartofului și a Sfeclei, a fost la Consiliul județean. Consiliul județean nu și-a făcut treaba o perioadă lungă de timp. A expirat termenul, au cerut alt termen.

În fine, putem să intrăm în chestiuni tehnice până săptămâna viitoare. Astăzi, însă, votăm pentru ca România să aibă un nou aeroport la Brașov.

Știți când a fost construit ultimul aeroport? Nu reparat, precum cel de la Suceava, construit? Acum mai bine de 25 de ani!

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea pe care o arătați brașovenilor și aviației din România.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Sunt deputat de Covasna. Ca atare, sunt conștient că în centrul țării avem nevoie de un aeroport, mai ales că guvernele care se perindă în ultimii 25 de ani nu se prea grăbesc să avem măcar o autostradă până în centru țării, și atunci noi dorim să fim legați de Europa măcar cu un aeroport în apropiere, pentru că drumurile noastre sunt așa cum sunt.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții... Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

E, într-adevăr, a doua intervenție din partea Partidului Național Liberal. O spun din capul locului că, da, o să votăm această inițiativă legislativă. A fost unanimitate și în Comisia pentru agricultură când a trecut acest proiect.

Să știți că n-am înțeles, în schimb, bâjbâiala Guvernului atunci când a dat aviz negativ, mai ales că promisiunile electorale erau pentru cu totul și cu totul altceva: continuare, dezvoltare, și nu stagnare.

De asta cred că în România trebuie să vorbim pe viitor de dezvoltare, și votul nostru o să fie pentru.

Mulțumesc mult de tot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Nu sunt alte intervenții.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Art. 1 - nemodificat. Observații? Nu. Adoptat.

Art. 2 alin. (1), (2), (3) și (4). Observații? Nemodificat. Adoptat.

Art. 3. Observații? Nu.

Alin. (2) se elimină.

Titlul anexei. Observații? Nu. Adoptat.

Anexa. Observații? Nu. Adoptată.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 24 octombrie 2019, 0:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro