Domnul Gheorghe Marin: Domnule președinte, Stimați colegi, Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată. Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu propunerea legislativă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe; avizul negativ al Comisiei pentru transporturi; punctul de vedere negativ al Consiliului Concurenței și punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu o nouă literă, lit. d), instituindu-se posibilitatea unităților administrativ-teritoriale de a înființa societăți comerciale în care să fie acționar unic, cărora să le poată încredința gestiunea directă a serviciilor de utilități publice. În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.
|