Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.222/17-12-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-09-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 09-12-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2015

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.101/2013 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 661/2013). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 661/2013

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2013 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Guvernul României. Aveți cuvântul.

Doamnă Negruț, doriți să luați cuvântul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Aurel Stanciu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă informez că Ministerul Transporturilor susține raportul favorabil, cu amendamente, al comisiilor raportoare și vă roagă să fiți de acord cu acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Comisia pentru transporturi și infrastructură. Domnul președinte Lupu. Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Lupu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26 din 2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Lupu:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26 din 2011, în sensul finanțării integrale de la bugetul de stat a I.S.C.T.R, precum și încadrarea personalului cu statut de funcționar public și de personal contractant, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei pentru transporturi și infrastructură au examinat proiectul de lege și documentele conexe, în ședința din 8 decembrie 2015.

La lucrările Comisiei pentru transporturi și infrastructură au participat un număr de 22 de deputați, din totalul de 23 de membri.

În urma dezbaterii, membrii comisiei, prezenți la lucrări, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26 din 2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu amendamentele admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale. Cine dorește să ia cuvântul? Domnul Toader s-a înscris, din partea Partidului Național Liberal.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este o inițiativă a unui coleg de-al nostru, a unor colegi de-ai noștri, care au inițiat acest proiect legislativ, și reprezintă un mare punct de plecare pentru sistemul de control la nivel național, respectiv Inspectoratul de Stat pentru Controlul Rutier s-a dezlipit, practic, de Autoritatea Rutieră Română și efectua controlul rutier la toate mijloacele de transport și de mărfuri și de pasageri pe drumurile naționale și autostrăzi. Ei au fost creați ca organism de control, separat de oricare autoritate, și singurul mod de finanțare era o cotă-parte din încasările pe care le făcea Registrul Auto Român și Autoritatea Rutieră Română.

S-a constatat, pe de o parte, că nu este o echitate corectă privind modul de repartiție a veniturilor. Pe de altă parte, faptul că obliga aceste două instituții publice - Autoritatea Rutieră și RAR-ul - să-și mărească, vrând-nevrând, tarifele în detrimentul cetățenilor, pentru a acoperi și cheltuielile acestei instituții. Colegul nostru și noi am fost de acord ca această autoritate, această instituție, până la urmă publică, să devină o instituție finanțată de la bugetul de stat, inclusiv faptul că toate amenzile pe care le dă această instituție se întorc la bugetul de stat, iar modul în care sunt aceștia retribuiți și modul de organizare să fie similar cu cel al ANAF-ului. Cred că ANAF-ul este o soluție, în prezent, bună din punct de vedere organizatoric și al modului în care cei care sunt inspectori sunt retribuiți. Așa vrem să facem și pentru Inspectoratul pentru Controlul Rutier, cu observația că această lege va intra în anul 2017, la 1 ianuarie, să existe timpul material de organizare și, în același timp, pentru a nu crea o inechitate și o lipsă de finanțare pentru perioada anului 2016 și sigur că noi am hotărât în unanimitate, s-au făcut multe amendamente, multe discuții.

Atât ministerul, cât și actualul inspectorat au fost de acord, mai ales că există un raport al Curții de Conturi, care îi sancționează pe inspectori asupra modului în care și-au stabilit retribuțiile, care nu sunt conforme, spune Curtea de Conturi, cu o lege care nici nu există încă pentru ei și cred că, dacă reușim și le suprapunem asupra modului în care funcționează ANAF-ul, și mai avem încă astfel de instituții, să fie o chestiune egală, în așa fel încât cei care sunt angajați la aceste inspectorate să fie și retribuiți corespunzător și, bineînțeles, să nu fie tentați de ceea ce cunoaștem cu toții că se poate întâmpla.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc. Dacă există alte luări de cuvânt din partea grupurilor politice parlamentare? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Domnule Toader, vă rog frumos să vă închideți microfonul.

Avem 8 amendamente admise.

Dacă la primul sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

La cel de-al doilea. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

La cel de-al treilea. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al șaselea. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al șaptelea amendament al comisiei. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al optulea amendament al comisiei propus plenului Camerei Deputaților. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege merge la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 25 septembrie 2020, 6:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro