Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 martie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/30-03-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-10-2019
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 22-03-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 martie 2016

14. Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.83/2015 pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România (PL-x 841/2015). (rămas pentru votul final)  
 
consultă fișa PL nr. 841/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

20. Și, ultimul este Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.83/2015 pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România - PL-x 841/2015.

Dacă din partea inițiatorilor...

Domnule Rădulescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

De la înființarea în 1999 și până la momentul de față, Școala Superioară de Aviație Civilă a pregătit și are în pregătire piloți de linie pentru companii de aviație naționale și internaționale, piloți de elicoptere, inclusiv SMURD, MAI, piloți militari ai Ministerului Apărării Naționale, însoțitori de bord, controlori de trafic aerian și mecanici de avion, inclusiv pentru țări ca Albania și Moldova.

După cum se observă, în general acoperă întreg spectrul de pregătire aeronautică civilă, inițială și recurentă. Piloții instructori ai școlii au aceleași licențe și calificări de zbor ca și piloții de la orice companie aeriană și un număr de ore de zbor între 10 mii și 15 mii, cu peste 25 de mii de aterizări. Peste 80 la sută dintre piloții care activează în prezent la compania TAROM sunt calificați atât teoretic, cât și practic, la Școala Superioară de Aviație Civilă.

Până în 2010 veniturile personalului navigant, piloți cu calificare de instructori de zbor, au fost similare piloților comandanți de la Compania TAROM. Ele au scăzut drastic cu 75 la sută începând cu tăierile salariale, conform Legii nr.118/2010, dar și ca urmare a încadrării personalului în anul 2012 într-o grilă de salarizare inferioară pregătirii și așa au rămas până în prezent.

Astfel, veniturile instructorilor de zbor sunt mai mici decât veniturile personalului TAROM. Prin urmare, și cuantumul pensiei unui instructor este afectat semnificativ și în mod nedrept.

Legea nr.83/2015 pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România s-a dorit a fi reparatorie față de tăierile de pensii din 2010. Cu toate acestea, se poate ajunge la situația în care pensia aflată în plată în prezent să fie mai mare decât pensia calculată conform Legii nr.83/2015.

Pentru respectarea principiilor unui stat de drept și a importanței unei categorii socio-profesionale cu un statut special, propunem: pentru piloții instructori de avioane din cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă cuantumul pensiei de serviciu se va calcula sau recalcula, luându-se ca bază de calcul 80 la sută din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni, anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, în baza prezentei legi, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de personalul navigant din cadrul societății comerciale - Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM. Această propunere a fost materializată printr-o inițiativă parlamentară inițiată de mine, împreună cu mai mulți colegi deputați, peste 40 de deputați de la mai multe partide parlamentare.

Inițiativa a fost adoptată de Senat, ca prima Cameră sesizată, iar în urma analizei în comisiile de specialitate din Camera Deputaților a primit un raport de adoptare, acum aflându-se în fața dumneavoastră pentru votul final.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog, domnule Solomon, președintele Comisiei pentru muncă; raport comun Comisia pentru muncă și Comisia pentru transporturi.

Vă rog, domnule președinte, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, introducându-se și categoria "piloților instructori avioane de la Școala Superioară de Aviație Civilă" ca beneficiari ai drepturilor acordate prin lege celorlalte categorii de personal aeronautic civil navigant.

La lucrările Comisiei pentru transporturi și infrastructură au fost prezenți 21 de deputați. La Comisia pentru muncă și protecție socială 24 de deputați.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul a fost adoptat de Senat în ședința din 18 noiembrie 2015. Membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritatea de voturi și două abțineri, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.83/2015 pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România cu amendamente admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale, domnule Iane, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Stimați colegi,

Este un proiect care vine că completeze o inițiativă pe care am depus-o împreună cu alți colegi în 2014 și materializată prin Legea nr.83/2015. Nu știu, atunci, cum, din ce motive, această categorie de oameni a scăpat neprinsă în acea lege și de aceea salutăm inițiativa colegilor care au venit cu această completare.

Eu personal am depus un amendament la acest proiect pentru a clarifica un pic textul, amendament adoptat de către comisii.

Ce vreau să vă spun este că între anii 1990 și 1999, până la formarea Școlii Superioare de Aviație Civilă, nu am avut pregătirea de piloți în România. Ultimele promoții au ieșit de pe băncile unei școli până în ’90, fostul Minister al Apărării Naționale, în ’92. Din ’99 lucrurile...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Da. Mulțumesc.

Concluzia este că vom vota acest proiect, pentru a include această categorie în ceea ce trebuie să fie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc. Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, mergem la raport. Avem 8 amendamente.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

Articolul unic. Observații? Nu.

Articolul 3 marginal. Nu.

Articolele 4, 5, 6, 7, dacă sunt?

Articolul 8, articolul III, dacă sunt observații? Nu. Mulțumesc mult. Rămâne la votul final.

În două minute începe ședința de plen reunit.

Mulțumesc.

   

Ședința s-a încheiat la ora 12,00.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 23:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro