Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 aprilie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/26-04-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 18-04-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 aprilie 2016

    Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune (Pl-x 38/2016) (retrimisă comisiei)

Ședința a început la ora 15,19.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, înlocuit de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistați de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dragi colegi,

Suntem în multiplicarea...

Este ridicat pe site, dar suntem în multiplicarea... pentru liderii grupurilor parlamentare, a celor trei legi legate de achiziții.

Dacă liderii grupurilor parlamentare își păstrează angajamentul din Biroul permanent, o introducem și pe a patra.

Perfect. Mai stăm un pic.

Doamnă secretar general adjunct, câți au semnat prezența? 138 au semnat prezența.

Începem cu PL-x 17, 481 de amendamente admise.

Acum, vă rog frumos...

Numai o secundă...

Pe procedură, domnul Pâslaru, liderul Grupului, după care domnul Marton Árpád, viceliderul Grupului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să aducem de pe poziția 13, Pl-x 38/2016, pe poziția 1, pentru ca apoi s-o retrimitem la comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Pl-x 38 este pe poziția 4, l-am adus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Atunci v-aș ruga să trecem pe poziția întâi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Numai o secundă, să citesc primele două proiecte, dacă mi le dă și mie stafful tehnic, dacă doamna secretar general adjunct are bunăvoința să-mi dea și mie pozițiile 2 și 3 de pe ordinea de zi.

Dacă nu vă plictisiți cumva în timpul dialogului pe care îl aveți... între dumneavoastră...

Știu că e greu ca staffer, dar poate...

De ce? Cine a hotărât? Ați hotărât dumneavoastră, în numele Biroului permanent?

Bun. Până când stafful tehnic revine, vă propun reîntoarcerea la comisie. Termen? 3 săptămâni. Poziția 4.

Voturi pentru?

Rog secretarii să numere. Suntem în vot. Numărați.

90 de voturi pentru.

Abțineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Aprobat.

Tot la acest punct, Biroul permanent a cerut extinderea termenului de la 45 la 60 de zile. Este cererea liderilor grupurilor parlamentare.

Voturi pentru?

Rog, numărați voturile. Extinderea procedurii pentru prima Cameră sesizată, de la 45 la 60 de zile, conform Constituției României.

Vă rog frumos să ridicați mâna.

Voturi pentru?

Vă rog frumos să numărați numai mâinile ridicate.

Câți sunt?

14 voturi pentru.

Abțineri? Abțineri?

Domnul Udriște. O singură abținere.

Voturi împotrivă?

Vă rog, numărați.

68 de voturi împotrivă.

Deputați prezenți care nu doresc să-și exercite votul? Nu există. Domnul Cernea. Perfect.

A fost retrimisă la comisie, termen 3 săptămâni. Nu s-a acceptat de plen prelungirea termenului, de la 45 de zile constituționale, la 60, pentru prima Cameră sesizată.

Domnul deputat Marton Árpád, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimați colegi,

Ați fost induși în eroare.

Stimați colegi liberali,

Domnule președinte,

Știți ce-ați votat astăzi, acum? Adoptarea tacită a Proiectului de Lege de modificare a televiziunii. Asta ați votat. Săptămâna aceasta, cu 45 de zile, se adoptă tacit. Ați prelungit, prima dată, la 3 săptămâni, raportul, după care ați respins solicitarea de extindere la 60 de zile a aprobării tacite.

Bravo, ați mai adoptat, cu vot, adoptare tacită în Camera Deputaților. Felicitări!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bun. Proiectele de hotărâre?

Bun.

Dragi colegi,

Intrăm... până vin și cele două proiecte simple de hotărâre cu privire la numirea domnului Mihai Voicu, ca vicepreședinte al Camerei, și eliberarea din funcție a domnului Ludovic Orban, vacantarea postului de vicepreședinte, bineînțeles, în forma pe care v-am spus-o, începând cu ultimul...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind achizițiile sectoriale (PL-x 17/2016) (rămas pentru votul final)

6. Proiectul de Lege privind achizițiile sectoriale. Amendamente admise - 481, respinse - 26.

Guvernul României?

Cine prezintă proiectul?

Haideți, domnule președinte!

Numele, prenumele, funcția... să vă prezentați.

Din partea Guvernului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Pușcaș (președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice):

Bună ziua.

Numele meu este Bogdan Pușcaș și sunt președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Aș vrea să încep prin a vă mulțumi, în primul rând, pentru activitatea susținută din comisii, și aici discutăm de Comisia juridică și Comisia pentru industrii.

În același timp, aș vrea să remarc efortul lăudabil al staffului tehnic, care a corelat toate prevederile din cele patru legi în discuție astăzi.

Dincolo de acestea, aș vrea să acordați votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege, din următoarele motive.

În primul rând, trebuie să avem în vedere faptul că aceste patru legi și această lege, în principal, este transpunerea unei directive din legislația europeană.

În același timp, aș vrea să vă rog să votați, având în vedere necesitatea adoptării în termen a acestei legi, deoarece de ea depind absorbția de fonduri europene și proiectele de investiții la nivel național.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Comisia?

Comisia juridică și Comisia pentru industrii au raport comun.

Domnul vicepreședinte Ciprian Nica.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind achizițiile sectoriale.

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru industrii și servicii împreună cu Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind achizițiile sectoriale, transmis cu adresa PL-x 17, din 10 februarie 2016.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în data de 9 februarie 2016; Consiliul Legislativ a avizat favorabil; Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a avizat favorabil; Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, de asemenea, a avizat favorabil; Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor și Comisia pentru transporturi și infrastructură au avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea achizițiilor sectoriale în România, intervenția legislativă fiind argumentată în expunerea de motive, prin asigurarea transpunerii prevederilor obligatorii ale Directivei 2014/25 a Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Consiliului, din data de 26 februarie 2014, privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, și de abrogare a Directivei 2004/17 a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sub nr. L94/243 din 2014.

În conformitate cu prevederile art. 54 și art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, la ședințele reunite ale celor două comisii au participat, în calitate de invitați: domnul Bogdan Pușcaș, președinte; domnul Bogdan Dobrin, director; Dominic Dumitru, director în cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice; domnul Gheorghe Oană, vicepreședinte; doamna Elena Doina Dascălu, vicepreședinte, și doamna Cristina Breden, director în cadrul Curții de Conturi a României; domnul Ion Aurel Stanciu, secretar de stat; domnul Marcel Boloș, secretar de stat; Horia Nicolae, director în Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale; Dumitrescu Manuela, director în Căile Ferate Române; domnul Nicușor Marian Buică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene; domnul Popa Cristian Silviu, președinte, doamna Bianca Popescu, consilier, domnul Bogdan Lehel Lorand, director în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor; doamna Baran Cătălina din cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România; Septimiu Stoica, președinte, Alexandru Laiță, consilier în cadrul Bursei Române de Mărfuri; doamna Irina Avganți; domnul Florea Constantin, șef departament în cadrul Asociației Naționale a Specialiștilor în Achiziții; domnul Daniel Drăgan, șef serviciu în cadrul Curții Constituționale a României și reprezentanți ai Societății Civile - Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, sub conducerea domnului președinte Cumpănașu Alexandru.

În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei pentru industrii și servicii și membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat proiectul de lege, în ședințele din 21 martie, 24 martie, 29 martie, 31 martie, 4 aprilie, 5 aprilie, 6 aprilie, 7 aprilie, 11 aprilie, 12 aprilie, 13 aprilie și 14 aprilie.

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii și din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost prezenți deputații, conform listelor de prezență.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor reunite au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind achizițiile sectoriale, cu amendamentele admise, prevăzute în Anexa 1 și amendamentele respinse, prevăzute în Anexa nr. 2 care fac parte integrantă din prezentul raport.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată și ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

 
     

(În continuare, conducerea ședinței a fost preluată de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

Dezbateri generale?

Procedură de urgență, un deputat de la fiecare grup.

Domnul Iane, Grupul PSD.

Vă rog.

Domnul Iane. Ovidiu Iane.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Se pregătește doamna Carmen Hărău, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Suntem în fața unei legi extrem de importante. Pe lângă faptul că trebuie să transpunem această Directivă privind achizițiile publice, că de fapt despre asta este vorba, avem această problematică, a achizițiilor, care ne-a tot creat probleme în ultimii ani. Știm foarte bine, s-au tergiversat foarte multe achiziții publice sau au fost duse într-o procedură în care nu s-a mai putut realiza obiectivul respectiv.

Iată, că, astăzi, după mai bine de... cred că 10 ședințe, împreună cu Comisia juridică și Comisia pentru industrii, am reușit... și sute de amendamente care au fost discutate, și corelate, și acceptate, și, de multe ori, poate, cu foarte multă bunăvoință, am încercat să surprindem toate acele aspecte neplăcute din practică...

Vreau să mulțumesc atât membrilor Comisiei juridice, cât și celor din Comisia pentru industrii, și domnilor președinți, cei care au condus ședințele, vreau să mulțumesc celor de la ANAP și celor de la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, pentru că au fost permanent alături în aceste ședințe.

Și sper că folosind acest nou cadru legislativ vom avea foarte curând și normele de aplicare, care sunt extraordinar de importante în aplicarea acestei legi, pentru că, altfel, achizițiile publice se vor bloca după 1 iunie.

Și, de asemenea, mai sunt unele aspecte. Și aș vrea să menționez anumite lucruri care încă... credem... cred eu, personal, că nu au fost suficient de bine surprinse în această lege, și anume acea procedură, a notificării, care vom vedea dacă în practică, în sine, va crea probleme și va duce la întârzieri în ceea ce privește procesul de achiziții publice.

Da, trebuie să votăm această lege!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Doamna... doamna Hărău, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Sunt foarte puține actele normative cu o importanță atât de mare și cu un impact atât de benefic. Și este, până la urmă, rodul efortului făcut la nivel parlamentar și al Executivului, astfel încât, pe de o parte, autoritățile contractante și, pe de altă parte, operatorii economici să poată lucra fluent și să nu se mai încurce derularea fondurilor europene și a investițiilor, în sensul progresului infrastructurii și al tuturor activităților sectoriale, în zonele sectoriale ale investițiilor.

Toate defectele, toate neajunsurile care au fost manifestate în actele normative anterior menționate, modificate în mod succesiv de-a lungul timpului, ceea ce a adus atingere stabilității și predictibilității sistemului legislativ, se rezolvă cu acest pachet de legi. Se rezolvă, anume: lipsa de expertiză la un nivel satisfăcător cu privire la elaborarea documentațiilor de atribuire de către entitățile contractante și cu privire la evaluarea ofertelor tehnice și financiare, depuse de ofertanți, în cadrul procedurilor de atribuire; subevaluarea valorii estimate a unei achiziții sectoriale de către entitățile contractante, cât și ofertarea unor prețuri anormal de scăzute de ofertanți, care ulterior se dovedesc imposibil a fi respectate; utilizarea excesivă a criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut", chiar și atunci când nu este oportună folosirea acestuia; durata îndelungată a desfășurării unor proceduri de atribuire, inclusiv din cauza contestațiilor numeroase; lipsa de transparență și eficacitate a investițiilor și mai ales lipsa sustenabilității proiectelor; legislația dificil de utilizat și interpretat într-o manieră unitară, din cauza schimbărilor legislative frecvente.

Au fost realizate o serie de obiective destinate să asigure un cadru legislativ prin care achizițiile sectoriale să fie concepute și să asigure o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii sociale.

Din punctul de vedere al impactului asupra mediului concurențial, prin promovarea prezentului proiect de act normativ se urmărește stabilirea unui cadru adecvat realizării unor achiziții sectoriale în mod transparent și lipsit de birocrație, în vederea creării unui mediu concurențial adecvat; crește, va crește rata de absorbție a fondurilor europene, se utilizează eficient fondurile publice de autoritățile contractante care desfășoară activități relevante; obținerea unei exceptări de la aplicarea prezentei legi, în cazul în care Comisia Europeană constată că activitatea relevantă este supusă în mod direct concurenței pe o piață la care accesul nu este restricționat.

Felicit colegii care au lucrat îndelung la acest text de lege și, în numele agenților economici, din rândul cărora sunt, am provenit atunci când am intrat în politică, am nădejdea, am siguranța că lucrurile se vor derula cu mult mai bine, mult mai transparent și lipsit de birocrație.

Mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Îl invit pe domnul Bogdan Ciucă, liderul Grupului ALDE.

Vă rog. Vă rog, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Grupul ALDE susține acest proiect, așa cum susține întreg pachetul privind achizițiile publice. Și nu o să reluăm cuvântul la fiecare pachet în parte, ele au fost discutate, cumva ținându-se cont de ceea ce prevede un proiect, atunci când am discutat celelalte proiecte.

Vreau doar să mulțumesc colegilor din Comisia juridică și colegilor de la Comisia pentru industrii, domnului vicepreședinte Nica și domnului Cupșa, domnului președinte Iancu și celorlalți care au fost prezenți, reprezentanților Guvernului și, nu în ultimul rând, celor care au lucrat concret și direct pe text - mă refer la staff, atât de la Comisia pentru industrii, cât și de la Comisia juridică. Efectiv, s-a stat până seara târziu sau chiar a doua zi, aici, la Parlament, încercând să se producă textul pe care dumneavoastră îl veți vota astăzi.

Vă mulțumim și vă felicităm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul UDMR.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul deputat Antal.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Intervenția mea să fie interpretată ca a unui deputat care a participat la toate dezbaterile privind cele patru proiecte de lege și pentru care îmi permit acum să fac o referire, nu numai la Legea achizițiilor publice sectoriale, ci la toate, să nu ieșim la fiecare lege și să avem un punct de vedere.

Ca atare, permiteți-mi să vă citesc punctul nostru de vedere.

Dezbaterea și adoptarea instrumentelor juridice de transpunere a Directivelor privind achizițiile publice, publicate în martie 2014 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având ca dată limită 18 aprilie 2016, s-au desfășurat sub auspicii complexe. Deocamdată, doresc să mă rezum numai la câteva.

UDMR a solicitat, în repetate rânduri, încă din 2014-2015, inclusiv prin intermediul amendamentelor, evident, respinse, la Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, transpunerea acestor directive. Și am urgentat dezbaterea lor publică, ținând cont de importanța stabilirii unor proceduri transparente și clare pentru toată administrația publică, atât centrală, cât și locală, cu efecte inclusiv asupra absorbției fondurilor europene.

ANAP, astăzi - pe vremea aceea, încă ANRMAP - a publicat proiectele de lege pe site-ul propriu, în regim de transparență decizională. Cele depuse la Senat, în noiembrie 2015 purtau semnătura prim-ministrului Ponta. Acelea au fost avizate de noul Guvern tehnocrat? Știe acesta exact ce conțin aceste proiecte de lege?

După înregistrarea în Parlament a celor patru proiecte de lege, a avut loc dezbaterea lor generală și, cu observații pertinente, nu multe, ci numai vreo 300, din partea sferei civile, coagulate, aceste observații se regăsesc, în parte, în amendamentele depuse și susținute de UDMR, deoarece, chiar și după doi ani de la publicarea Directivei Uniunii Europene, autorii proiectelor de lege nu le-au adus la stadiul de a respecta spiritul și litera acestora - anumite aspecte pe care le voi puncta.

Cel mai important se referă la atribuirea contractului de achiziție publică.

Imediat după adoptarea directivelor, Comisia și Parlamentul European au anunțat marile victorii: marjă de decizie mai mare pentru autoritățile contractante, în privința procedurii pe care o aleg și a modalității de derulare a achiziției publice; împărțirea pe loturi a contractelor, pentru a da posibilitatea IMM-urilor să se afirme pe piață; flexibilitate în privința plăților către subcontractor și mai ales renunțarea la criteriul prețului cel mai scăzut, ca unică modalitate de apreciere a ofertelor, acesta fiind înlocuit de cost, eficiență și calitate-preț.

Toate acestea au fost acceptate în noul spirit european. Nu pe cea mai ieftină soluție trebuie cheltuiți banii publici, ci pe aceea care satisface interesul general în cel mai înalt grad. Și aici trebuie incluse criterii de calitate, de protecție a mediului, criterii sociale, de favorizare a soluțiilor inovative etc.

Se pare că Europa învață din propriile-i greșeli, în schimb, România se încăpățânează să persiste în ele.

În cursul dezbaterilor s-a mai ridicat o problemă, aceea a responsabilității personalului implicat în achiziții publice, măsurabil în întocmirea de caiete de sarcini și adjudecare contracte în valoare de zeci, sute de mii sau chiar milioane de euro...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Despre salarizare. Subiectul este unul sensibil, dat fiind impasul în care se găsește grila unică de salarizare și situația ambiguă de la Ministerul Muncii.

Noi o să menținem două amendamente respinse, deoarece câteva amendamente ale noastre au fost agreate, drept pentru care mulțumesc colegilor cu care am participat la dezbateri. Dar o să menținem două amendamente care, consider eu, sunt deosebit de importante. Unul la care am făcut referire, respectiv la salarizarea personalului, care, la autoritățile contractante...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

... se ocupă de această problematică.

Și o problemă a prețului cel mai scăzut, unde am dori să fie preluat textual... textual ceea ce scrie în directivă, deoarece considerăm că ar fi benefic pentru clarificarea acelor articole care sunt destul de ambigue, și de acolo nu reiese exact spiritul care...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat, încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

... a fost agreat de Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Și eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Îmi pare rău... îmi pare rău, e vorba de patru legi, da, că încercăm acum să trecem repede, nu știu, într-o jumătate de oră, aceste patru legi, care, după mine, sunt cele mai importante legi, după Legea bugetului. Pentru că, altfel, nu reușim să le dăm un sprijin celor care utilizează bani europeni. Și acesta era interesul nostru.

Și, de aceea, rog colegii care sunt în sală să ne dea o mână de ajutor, când o să susținem cel puțin cele două amendamente care sunt...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Caloianu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ernest Caloianu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Într-adevăr, avem o evoluție importantă în privința achizițiilor publice, și consensul între Parlament, Guvern, comisiile în care s-a dezbătut această importantă lege. E de bucurat.

În schimb, există un singur lucru care mă nemulțumește în acest sens. Avem pragurile schimbate, avem toată evoluția respectivă pusă în ordine, avem e-Certis-ul implicat, în schimb, nu am reușit să delimităm cele două porțiuni foarte importante - certificarea eligibilității operatorului economic și apoi evaluarea.

Atât timp cât evaluarea ofertei împreună cu calificarea ofertantului vor fi în aceeași procedură, continuăm să avem zona gri, în care putem confunda eligibilitatea cu un instrument de evaluare a ofertei, lucru care ne duce în confuzia permanentă de a intra într-un fenomen care creează "instrumentul", cu ghilimele de rigoare, al corupției.

Separăm cele două lucruri, și atunci e mult mai simplu și mai clar: operatorul economic certificat participă în procedura de evaluare. Sunt mult mai simple lucrurile, în felul acesta.

Îmi place permanent termenul "Europa ne-a spus și noi ne asumăm". Da, e corect, și ne aliniem perfect, și sunt în consens cu acest lucru. În schimb, va trebui să vedem și modelele de creare a spațiului eligibil al ofertanților din România, pentru că operatorii economici din România sunt diferiți de operatorii economici care participă în concursurile de achiziție publică din Europa.

Va trebui să dăm șansă egală tuturor. Și, atunci când creăm eligibilitate, în același concurs, permanent va exista spațiu de confuzie. Aș fi vrut să le separăm.

În rest, sunt în consens cu acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat.

Grupul minorităților, domnul deputat Merka.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Apreciez ce a zis colegul nostru de la UDMR și ar fi bine să ne trezim, totuși.

Stimați colegi,

Sunt niște legi foarte importante pentru noi toți. Ne vom trezi peste câțiva ani, poate, că n-am ascultat de cei mai mici sau de cei mai simpli colegi din sală. Nu simpli ca persoană poate, ci poate ca și exprimare. Apreciez faptul că... colegii care au lucrat în cele două, trei comisii au înțeles necesitatea și efortul pe care îl fac zi de zi instituțiile publice și cei care sunt interesați pentru absorbirea acestor bani, a acestor fonduri naționale și fonduri europene.

Din păcate, și noi, ca Parlament, dar și societatea civilă, avem foarte multe de recuperat.

Stimați colegi,

Legi pe care trebuie să le dezbatem mult mai intens sunt trecute acum, în ultima clipă, pentru că știm ce ne așteaptă.

Sper și solicit ca toți cei care vor reuși să se impună prin acele amendamente, și admise, și respinse, să ne facă să fim și noi responsabili la vot.

Stimați colegi de la PNL și de la PSD,

Într-adevăr, avem nevoie de aceste legi, dar veniți și solicitați un vot în unanimitate, ca noi și toată România să putem să mergem mai departe. Nu uitați, suntem responsabili pentru cei care vor munci acolo și, cum spunea colegul, acum există un blocaj. Din vina cui este acest blocaj, oare, la acest nivel, și național și local?

Noi vom sprijini, într-adevăr, aceste legi de interes național sau interes public, dar veniți să sprijinim în unanimitate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Nu mai sunt intervenții la dezbateri generale.

Domnul vicepreședinte Ciprian Nica are niște precizări de tehnică legislativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Pentru cursivitate și fluidizarea dezbaterilor vreau să vă propun ca acolo unde mai apare în text "autoritate", să se înțeleagă "entitate", pentru că așa este și în Directiva Europeană...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

La microfon, vorbiți la microfon!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

... și s-au făcut mențiunile acestea, modificările, pe 80% din material, dar fiind timpul foarte scurt, că s-a lucrat și noaptea, nu a mai fost timp.

De asemenea, la marginal 478, la art. 257, la alin. (2) este o trimitere tot pe tehnică legislativă: "Prin excepție de la prevederile alin. (1), dispozițiile art. 208..." și nu "207", cum e prevăzut în text. Este trimiterea corectă la art. 208.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Au fost precizări de tehnică legislativă.

Nu mai sunt alte intervenții.

Sunt 481 de amendamente admise. Mergem în calupuri de câte 50.

De la 1 la 50, dacă sunt observații? Nu.

51-100, dacă sunt observații? Nu.

101-150, dacă sunt observații? Nu.

151-200. Observații? Nu.

201-250? Nu.

251-300. Observații? Nu.

301-350?

351-400?

400-450. Observații? Nu.

451-481? Sunt observații? Nu.

Anexa nr. 1? Observații? Nu.

La Anexa nr. 2 dacă aveți observații? Nu.

Mulțumesc.

Rămâne la votul final de miercuri.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind achizițiile publice (PL-x 18/2016) (rămas pentru votul final)

7. Este vorba de PL-x 18/2016, Proiectul de Lege privind achizițiile publice.

Guvernul? Domnule secretar de stat, cine îl prezintă?

Suntem la PL-x 18/2016.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Pușcaș:

Bună ziua, din nou.

Domnilor deputați,

Aș vrea să vă aduc în vedere, în cadrul acestei legi, câteva din elementele de noutate și cele care deosebesc Legea achizițiilor clasice de Legea achizițiilor sectoriale.

Aspectele specifice pe care le-am avut în vedere au fost acelea ale reducerii termenelor lipsă și a termenelor limită în cadrul procedurilor de atribuire.

În același timp, am introdus abordări mai flexibile în ceea ce privește cerințele minime de calificare - și am auzit aici un punct de vedere pe care am încercat să-l integrăm prin folosirea documentului unic de achiziții european.

În același timp, există criterii în plus care vor ajuta comisiile de evaluare în atribuirea lucrărilor, și anume, criterii calitative și criteriul care face referire la costul cel mai scăzut, nu prețul cel mai scăzut.

În același timp, facilităm prezența IMM-urilor, prin reguli de împărțire pe loturi, în așa fel încât și acestea să aibă acces la procedură.

Totodată, schimbăm optica în ceea ce privește caietul de sarcini, promovăm indicatori de performanță...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Vă rog să concluzionați, domnule secretar de stat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Pușcaș:

În concluzie, dorim să vă adresăm rugămintea de a adopta acest proiect de lege, deoarece și el face parte din pachetul de legi în domeniul achizițiilor publice și este transpunerea Directivei Europene 24.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Îl invit pe domnul președinte Iulian Iancu, raport comun Comisia pentru industrii și Comisia juridică.

Vă rog, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Stimați colegi,

Avem în față unul dintre cele mai importante acte aflate în dezbatere în această sesiune, dacă nu chiar în acest an. Vorbim despre Legea privind achizițiile publice, cu care a fost sesizată în fond Comisia pentru industrii și servicii și Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a dat aviz favorabil, la fel și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Comisia pentru transporturi și infrastructură au dat avize favorabile.

Proiectul, în fapt, creează cadrul legal privind achizițiile publice din România, urmărind transpunerea Directivei 24/2014 a Parlamentului European privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 18/2004. Prin același proiect se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiuni de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Dezbaterea a fost extrem de amplă, stimați colegi, s-a întins pe multe săptămâni, cu un efort uriaș din partea staffului tehnic, a participanților, din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, în frunte cu domnul președinte Bogdan Pușcaș, din partea Curții de Conturi, de la care au fost prezenți: doamna Elena Dascălu și domnul Oană. La fel, au participat reprezentații Ministerului Transporturilor, ai Fondurilor Europene, ai Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, ai Camerei de Comerț, ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum și ai Curții Constituționale.

De asemenea, au fost și reprezentanți ai societății civile, printre care și cei ai Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor propun plenului aprobarea proiectului de lege, cu unanimitate de voturi.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Înțeleg că este o observație de tehnică legislativă la art. 296? Vă rog să o precizați acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Da, într-adevăr, domnule președinte, este pur și simplu o eroare materială, din cauza volumului uriaș de lucru au fost dublate, la redactare, două alineate, respectiv vorbim de marginal 296, art. 224 alin. b) și c) care trebuie eliminate, ca urmare a dublării de redactare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dezbateri generale. Vreți să interveniți și la dezbateri generale?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Da, vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog. Grupul parlamentar al PSD, domnul Iulian Iancu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

Așa cum vă spuneam, avem în față un act normativ extrem de important. Eu cred că este cel mai important din acest an, din aceste sesiuni. Are această importanță pentru că el, în esență, face o referire directă la activitatea noastră ca parlamentari, la responsabilitatea noastră ca parlamentari, prin faptul că are o implicație intersectorială și vizează, pe de o parte, atât aspectele legate de zona economică, zona socială, dar și pe cele de mediu, exprimate în mod concret în țintele Strategiei europene pentru 2020.

Astăzi, după cum știți, în Parlament avem o reuniune interparlamentară prin care și aniversăm 125 de ani de când România este membră și în care, stimați colegi, se au în vedere obiectivele mileniului, obiectivele pentru anul 2030, dintre care cele mai importante și care vizează dezvoltarea durabilă privesc evoluția economică și socială a continentului nostru și a statelor membre.

Noi, în fapt, ce facem? Ca parlamentari, suntem considerați direct responsabili de efectele politicii în plan european. Parlamentul este responsabil, politicienii sunt responsabili.

Aș vrea să vă dau un citat dintr-unul din foștii miniștri de finanțe ai Uniunii Europene, ai unui stat din Uniunea Europeană care spune așa: "Politicienii de astăzi fac politică fără a avea putere, pentru că puterea aparține corporațiilor multinaționale care canibalizează sfera politică". Deci este un citat dintr-un fost ministru de finanțe, dar care ne transformă responsabili direct pentru această situație. Cu alte cuvinte, noi ce avem acum în discuție - și am să vă dau două cifre - este bătălia pe fondul public, bătălia pentru gestiunea economică, bugetară, în condiții de eficiență, în condiții de execuție bugetară pentru atingerea obiectivelor ecologice, sociale, economice.

Ce spun aceste cifre? Și am să vă dau doar două cifre - Statele Unite și Uniunea Europeană - în ultimul an au investit 3,1 trilioane de dolari pentru parcuri industriale, birouri, achiziții de bunuri pentru școli, pentru execuția de școli, pentru execuția de drumuri, pentru execuția de căi ferate și 5,4 trilioane de dolari pentru instituțiile financiar-bancare, care sunt în afara acestui spațiu al achizițiilor și care sunt responsabile, dacă vreți, în mare parte, de boom-ul acesta în zona construcțiilor imobiliare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

V-am dat aceste informații pentru că, stimați colegi...

Domnule președinte,

Vă rog să-mi permiteți, sunt câteva elemente pe care aș vrea să le cunoască colegii noștri.

Am ajuns în această situație din cauza lipsei de expertiză la un nivel satisfăcător cu privire la elaborarea documentațiilor, respectiv din cauza lipsei de experiență la evaluarea ofertelor tehnice, am avut parte de subevaluări ale valorilor estimate ale unor achiziții și, în consecință, o exagerare privind prețurile anormal de scăzute ale ofertanților, exagerarea criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut", durata îndelungată a desfășurării unor proceduri de atribuire, inclusiv cele de contestație, lipsa transparenței și eficacității investițiilor ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Imediat!

... legislația dificil de utilizat și interpretat.

În consecință, avem în față un nou set de legi, patru legi, este de fapt un cod al achizițiilor publice care încearcă pentru prima dată să elimine statutul subantreprenorului român din cel de sclav, în cel de partener cu drepturi egale, care oferă o șansă și forței de muncă românești, reprezentată de întreprinderile mici și mijlocii, și transparentizează procesul, responsabilizează acest proces.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule Cupșa...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună seara tuturor!

La fel cum au făcut-o și antevorbitorii mei, salut și eu cu bucurie acest moment. Vorbim despre proiectul legislativ 18/2016, Legea privind achizițiile publice; este o lege-pivot, o lege fundamentală în pachetul legislativ pe care astăzi îl avem în dezbatere, adică acel pachet legislativ care-și propune să reglementeze achizițiile publice din România.

Dezbaterile au fost îndelungate, au început în luna iulie a anului trecut, au continuat în plan public până la începutul lunii martie și apoi au fost dezbateri, uneori chiar furtunoase, în comisiile reunite, Comisia pentru industrii și Comisia juridică din Camera Deputaților.

Subliniez - sunt dator să fac lucrul acesta - că pachetul legislativ, deci toate cele patru legi pe care le avem astăzi în discuție și care privesc achizițiile publice s-au adoptat în comisie cu acordul manifest atât al Partidului Național Liberal, cât și al Partidului Social Democrat, care au depășit orice parti-pris politic, cu scopul, sigur, de a adopta o lege cât mai potrivită, un pachet de legi cât mai potrivite.

Subliniez, de asemenea, buna colaborare pe care am avut-o cu Grupul parlamentar al UDMR.

Când vorbim despre achizițiile publice, în fapt vorbim despre o activitate de o importanță economică și socială deosebită, covârșitoare. Este de o importanță deosebită această activitate, nu doar pentru funcționarea de zi cu zi a autorităților contractante, ci, în egală măsură, este important pentru viitorul nostru, pentru viitorul acestei țări, felul în care vom ști să achiziționăm bunuri, produse, servicii și lucrări.

O achiziție publică, o activitate de achiziție publică deficitară a generat și va genera și în viitor pierderi foarte mari, pierderi uriașe, pierderi de fonduri nerambursabile, pierderi de fonduri atrase de la bugetul național, precum și pierderi ale fondurilor pe care le atragem din bugetul Uniunii Europene.

În mod evident, achizițiile publice, dacă se vor desfășura într-un mod nesatisfăcător, așa cum se întâmplă în prezent, vor afecta bunul mers al întregii noastre economii naționale, așa cum vor afecta interesele legitime ale antreprenorilor români și cum vor afecta interesul fiecăruia dintre noi, al cetățenilor acestei țări.

Ce este important în legătură cu acest pachet legislativ este faptul că am reușit, cu titlu de declarație politică, să stabilim care este scopul ultim, scopul fundamental al acestui pachet legislativ. Este acela de a asigura achiziția publică a bunurilor, a serviciilor și a lucrărilor, în condiții - subliniez - de eficiență economică, pe de o parte, și eficiență socială, pe de altă parte.

Când vorbim despre eficiență economică, vorbim de un raport potrivit între efectele pe care le produc și costurile pe care le au aceste achiziții publice.

Când vorbim despre eficiență socială, vorbim despre beneficiile sociale pe care le obținem, raportându-ne la eforturile materiale pe care le facem. Este un lucru deosebit de important.

Un alt principiu care merită a fi subliniat este acordarea unei autonomii lărgite autorităților contractante, corelat fiind, însă, acest principiu, cu principiul asumării răspunderii de către aceste autorități contractante.

Suntem alături de autoritățile contractante prin acest pachet legislativ, așa cum stăm alături de antreprenorii români. Stăm alături de antreprenorii români pentru că, în acord cu normele juridice regăsite în acest pachet legislativ, interesele locale, regionale și naționale vor fi protejate. Factorii de mediu, factorii sociali, factori care caracterizează din punct de vedere local, regional România, se vor regăsi, și în felul acesta vom proteja antreprenorii români. Vom proteja antreprenorii români, vom proteja din punct de vedere social și acele entități care necesită această protecție, pentru că vom regăsi drept factori importanți în atribuirea acestor contracte factorii economici, factorii sociali și respectiv factorii de mediu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Vă mulțumesc.

Probabil la explicarea votului o să-mi permiteți să continui, nu, domnule președinte de ședință?

Așa cum spuneam, acest pachet legislativ este absolut necesar, pentru că ne confruntăm din punct de vedere social cu un fenomen pe care nu-l putem nega: achiziționarea de bunuri și servicii de lucrări în România s-a făcut defectuos. S-a făcut defectuos pentru că, în bună măsură, legislația prezentă este una neclară, reglementează prea puțin sau reglementează prost această activitate. Este nevoie, de asemenea, să facem acest efort de a legifera și pentru că avem datorii, România are datorii; în calitatea de țară membră a Uniunii Europene, trebuie să transpunem Directiva Europeană. Subliniez, însă, un lucru: acest pachet legislativ nu este o transpunere mot ŕ mot a Directivei Europene. Am transpus din Directiva Europeană tot ceea ce era imperativ necesar, ca urmare a obligațiilor internaționale pe care le avem, și am alăturat, în acest pachet legislativ, toate normele juridice pe care noi le-am crezut necesare pentru a ne proteja interesele. Subliniez din nou: pentru a proteja interesele autorităților contractante, ale antreprenorilor români și astfel să ne protejăm interesele legitime ale fiecăruia dintre noi, ale cetățenilor români.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Vă mulțumesc și eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Grupul parlamentar al UDMR. Domnul deputat Antal și apoi neafiliații.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Am o rugăminte, domnule președinte. Deci nu se poate ca un pachet de legi să treacă în cinci minute sau în trei minute, da? Pentru că eu aș dori - și am revenit la acest microfon să pot cita trei amendamente care exact...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Suntem la dezbateri generale, domnule deputat. La dezbateri generale, după care la amendamente...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

La dezbateri generale sunt, dar nu m-ați lăsat data trecută să-mi termin ideile...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Păi trebuia să vă încadrați în timp, domnule coleg!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Domnule președinte, n-ați citat nimic la amendamente respinse, ați trecut de amendamente 1-50, 50-150 și am terminat dezbaterea.

Eu am venit acum, la această lege, care de fapt este legea-cadru, unde am concret. Și o să vă atenționez să mă lăsați ca la pagina 199, la art. 41, unde am un amendament exact despre ceea ce s-a discutat aici, pentru a sprijini personalul care lucrează cu aceste legi.

La pagina 262 am un amendament care se referă exact și preia textual din directivă problema prețului cel mai mic și mai am un amendament respins la pagina 216, unde vorbim exact de sprijinirea producătorilor autohtoni, despre care s-a discutat peste tot, numai că, în momentul în care am dorit să fie introduse în legislație aceste probleme, atunci ne-am oprit cu colegii și am avut discuții foarte lungi, pentru că eu am încercat să citesc exact - și o să fac acest lucru - citesc exact problema din directivă: "În scopul de a încuraja o mai bună orientare către calitatea achizițiilor publice, ar trebui să li se permită statelor membre să interzică sau să restricționeze utilizarea doar a prețului sau doar a costului pentru evaluarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, în cazul în care acestea consideră necesar acest lucru". Este formulat un amendament și aș fi dorit și o să vă rog - de aceasta am încercat să vă spun la ce pagină există aceste amendamente, pentru că este foarte greu să urmăresc când dumneavoastră ziceți: "Punctul 1 - punctul 50..." Acolo este foarte greu să urmărim la ce punct este anume acel amendament respins, dar la amendamente respinse se regăsesc acestea trei și aș dori să le susțin în fața plenului, pentru că...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Foarte bine, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

...cad exact pe aceste obiective și pe principiile de bază despre care toată lumea vorbește, dar în mod clar nu au fost trecute în legislație. Și aceasta doresc. Atât!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Foarte bine.

Domnule deputat, regulamentar, când vom ajunge la ele, vă rog să urmăriți, dar tot regulamentar vedeți că eu voi merge pe textul de la amendamentele admise. În momentul în care ajung la un amendament admis, dumneavoastră aveți amendament respins, nicio problemă, vă dau cuvântul, îl susțineți și, prin vot, îl adoptăm sau nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Domnule președinte, amendamentele respinse sunt separat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Tocmai, domnule coleg, dar, vă rog, sunteți de prea mult timp în Parlament ca să discutăm. Discutăm pe raportul cu amendamente admise, așa se face, haideți să nu ne păcălim unii pe alții! Dumneavoastră, dacă aveți un amendament respins, nicio problemă, vă dau cuvântul...

Mulțumesc.

La dezbateri generale dacă mai are cineva de discutat?

Domnule Cernea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Tema achizițiilor publice este crucială. Probabil că cea mai mare parte a fondurilor publice se duce către achiziții publice. Așadar, de această temă depinde modul în care sunt cheltuiți banii publici, cu responsabilitate sau nu, prin fapte de corupție sau nu. Mulți politicieni, colegi de-ai dumneavoastră, sunt anchetați, sunt cercetați, sunt bănuiți că ar fi folosit practici ilegale în privința achizițiilor publice.

De aceea, este cu atât mai important să avem o legislație matură, o legislație care să țină cont de experiența de până acum, care să limiteze pe cât posibil riscurile de fraude, însă cum să avem o astfel de legislație dacă lipsește dezbaterea reală? Văd din nou, cu aceeași stupoare, că raportul comisiei sesizate în fond are data de astăzi. Din nou se încalcă Regulamentul, art. 69 pct. 2. Îmi pare foarte rău că trebuie să aduc în discuție din nou și din nou acest aspect, dar este de datoria mea să o fac. Sunt stupefiat că partidele principale: PSD, PNL și celelalte partide reprezentate în Parlament nu vin să apere acest Regulament. Fără să ne apărăm și fără să ne respectăm propriile reguli nu putem să mai susținem ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Imediat închei, zece secunde...

... nu putem să dovedim că ....

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vorbiți pe Regulament, domnule coleg... Pentru că, între timp, Regulamentul s-a modificat. Dacă nu știți, vă rog frumos, luați-l, vă duceți la stafful tehnic, și vedeți că în momentul în care liderii de grup, cu unanimitatea liderilor de grup pot modifica Regulamentul, din păcate chiar s-a modificat... Vă rog eu, puneți mâna și citiți-l!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Aceasta este foarte grav, pentru că ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

E grav că nu citiți!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

... aceasta anulează dezbaterea reală. Sigur că putem așa, pe repede înainte, să adoptăm orice, fără dezbateri, dar dacă nici în Parlament, nici în plen nu avem dezbateri, unde..., cât mai rămâne din democrație și unde vom mai avea dezbateri?

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc.

Domnul Iancu. Înțeleg că aveți o observație.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

Referitor la dezbateri, săptămâni întregi au fost dezbateri, au fost deschise, au venit toate instituțiile și toți parlamentarii care au avut ceva de susținut.

Am făcut o intervenție mai înainte, domnule președinte, stimați colegi, spuneam că la marginal 296, art.224, trebuie eliminate literele b) și c), ca urmare a dublării textului. Revin și menționez: doar la alin. b), doar alin. b). Cerem să fie modificat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Deci, avem 316 articole, amendamente admise. Rog colegii care au amendamente respinse să le urmărească. Sunt și 76 de amendamente respinse. Vă rog, voi da citire în calupuri de câte 50. Colegilor care au amendamente respinse și doresc să intervină le voi da cuvântul.

Deci, de la 1 la 50 dacă sunt observații? Nu sunt.

Vă rog, urmăriți, stimați colegi! Deci, de la 1 la 50 sunt observații? Nu. Adoptat.

De la 51 la 100 dacă aveți observații? Nu. Aveți observații? Păi ridicați mâna, eu de unde să știu că dumneavoastră vreți să interveniți, domnule coleg? V-am rugat, discutăm. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István:

Art.41. Am alin.(1), (2) și alin.(3).

În vederea realizării achizițiilor publice, autoritatea contractantă înființează un compartiment intern, specializat în domeniul achizițiilor publice sau, unde nu este posibil, prin ordin al conducătorului autorității contractante, una sau mai multe persoane sunt desemnate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuții în domeniul achizițiilor publice.

Alin.(2). Prin norme metodologice, se detaliază atribuțiile compartimentului intern specializat sau ale persoanelor desemnate, după caz, în domeniul achizițiilor publice, precum și sprijinirea activității acestuia, sau acestora, de către celelalte compartimente ale autorității contractante.

Alin.(3), și acesta este cel mai important, despre care v-am vorbit, salarizarea personalului prevăzut la alin.(1) se stabilește la nivelul de salarizare aferent sau asimilabil funcțiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Supun votului dumneavoastră acest amendament, care a fost respins de comisie.

Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votați. Unu, doi, trei, patru, cinci, șase.

6 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 44 de voturi împotrivă.

Abțineri? 26 de abțineri.

Deputați care nu și-au exercitat votul? Nu sunt.

Deci cu 7 voturi pentru, 46 împotrivă și 26 de abțineri, amendamentul nu a fost adoptat.

Revenim. De la 51 la 100.

Dacă sunt observații? Nu sunt.

De la 101 la 150 dacă aveți observații? Nu.

De la 151 la 200 dacă aveți observații? Nu.

De la 201 la 250 dacă aveți observații? Nu.

De la 251 la 300 dacă aveți observații? Nu.

De la 301 la 316 dacă sunt observații? Nu.

Anexa 1, dacă aveți observații? Nu.

Anexa 2, observații? Nu.

Vă mulțumesc.

A fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră eliminarea pe care, din eroare, cele două comisii - este vorba despre 296, alin. b), se propune eliminarea.

Supun votului dumneavoastră eliminarea de la 296 - b).

Cine este pentru? Vă mulțumesc. 76.

Voturi împotrivă? Unu.

Abțineri? Unu.

Deci, cu 76 de voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă, 296 - alin. b) a fost eliminat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (PL-x 19/2016) (rămas pentru votul final)

8. PL-x 19, Proiectul de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, PL-x 19.

Domnul secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Pușcaș:

Suntem de acord cu proiectul de lege propus și vă propunem adoptarea acestuia, pentru a întregi cele trei directive în transpunerea lor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Varga. Avem raport comun - Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, cu proiectul pe care l-ați anunțat.

Senatul, ca primă Cameră, a adoptat proiectul.

Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă și protecție socială au dat un aviz favorabil.

Ca obiect de reglementare, este vorba despre un sistem de remedii și de căi de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții, a contractelor de achiziții sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în vederea transpunerii prevederilor Directivei 89/665 a Consiliului, din 21 decembrie 1989.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

O chestiune am, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

În preambul, la art.33 alin.(2) este vorba despre o eroare materială și, ca atare, "pentru a dispune suspendarea procedurii de atribuire sau executării contractului, partea care solicită trebuie să constituie în preambul o cauțiune calculată prin raportare la valoarea estimată a contractului sau la valoarea stabilită a contractului, după cum urmează:...".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc.

La dezbateri generale? Vă rog, domnul Traicu, PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Rodin Traicu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

O să încerc să fiu foarte scurt. Dezbaterile care au fost în comisiile reunite pe tema legilor achizițiilor publice au fost deosebit de dure, consistente, dar cu un rezultat pozitiv, din punctul meu de vedere, având în vedere faptul că problemele soluționate s-au referit atât la elaborarea caietelor de sarcini, un lucru foarte important, ce înseamnă "entitatea per susținător", inclusiv condițiile de eligibilitate, care sunt deosebit de importante, în condițiile achizițiilor de valori foarte mari, în special în domeniul lucrărilor și serviciilor.

Acum, vizavi de problemele acestea, cu dezbateri publice și așa mai departe, legea a fost în dezbatere publică o grămadă de timp, iar la comisii, iar la comisiile reunite, toată lumea a fost anunțată, a fost invitată prin SMS și așa mai departe.

Consider că a spune că acest pachet de legi nu a fost dezbătut este eronat.

Să nu uităm că este o transpunere a unei directive importante, iar la toate, la absolut toate articolele care au fost dezbătute au luat parte toate instituțiile interesate. Și, dintre ele, aș menționa, în primul rând, Curtea de Conturi și Ministerul de Finanțe, ceea ce dă o legitimitate deosebită articolelor adoptate, inclusiv faptul că au participat și societatea civilă, experți în tehnică legislativă și achiziții publice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții dacă mai sunt?

Grupul parlamentar al PNL și apoi domnul Cernea. Vă rog, domnule deputat. Domnul Cupșa. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu o să mai reiau. Sigur, Partidul Național Liberal sprijină, va vota adoptarea acestui proiect legislativ, un proiect care face parte din pachetul mai mare despre care făceam vorbire ceva mai devreme.

Este evident, este evident că o soluționare rapidă, o soluționare efectivă și o soluționare unitară a tuturor posibilelor litigii care se pot naște în legătură cu achizițiile publice ne interesează pe toți. Cum spuneam și ceva mai devreme, aceste proceduri trebuie să fie clare, trebuie să se desfășoare cu celeritate, iar soluțiile care se dau prin hotărârile sau prin deciziile care se vor lua trebuie să aibă un caracter unitar, pentru a nu mai confuza autoritățile contractante și, respectiv, antreprenorii care participă ca ofertanți sau contractanți în aceste proceduri.

Am urmărit să atingem aceste scopuri, cel privitor, cum spuneam, la soluțiile juste, soluțiile cu caracter unitar și date într-un termen cât mai scurt, am stabilit proceduri clare, termenele sunt foarte scurte, atât de scurte cât ne permite, din punct de vedere practic, activitatea specifică administrativ-jurisdicțională, adică funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, și atât de scurte cât ne permite în prezent funcționarea instanțelor de judecată în completele pe care noi le vrem de acum înainte specializate. E un câștig mare al acestei legi faptul că stabilim că toate aceste proceduri vor fi judecate în partea lor judiciară de către complete specializate, subliniez, în achiziții publice.

E demn de subliniat și faptul că Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor beneficiază acum de o reglementare exactă, o reglementare judicioasă privitoare la competențele, la atribuțiile specifice pe care le are.

Este un proiect legislativ pe care eu îl calific ca unul bun, sigur, doar în confruntarea cu situația reală, cu ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi vom putea constata dacă și acest proiect legislativ absolut necesar, deosebit de important este unul de succes sau doar am reușit să însăilăm cuvinte frumoase, într-o procedură judicioasă, o procedură parlamentară potrivită.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alt grup parlamentar dacă mai dorește? Nu mai dorește nimeni. Domnul Cernea. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă se întâmplă o dată un abuz, poți să consideri că este o situație circumstanțială, poți să cauți circumstanțe atenuante. Dar mă tem că avem de a face cu un abuz de sistem. Și i-am văzut și pe colegii mei, pe domnul Iancu și pe celălalt coleg de la PSD, spunând că dezbateri au fost. Sigur că au fost, dar la comisii! Logica rapoartelor făcute de comisii este ca noi, toți ceilalți, din plen să avem răgaz de 5 zile să ne uităm pe raport, să ne facem o opinie, să vedem dacă avem ceva de spus, dacă dorim să venim cu o contribuție la dezbaterile din plen și apoi să ne formulăm decizia de vot în conformitate cu propria conștiință.

Ce ne împiedică să respectăm aceste proceduri firești, democratice, de dezbatere parlamentară? A spune că au fost dezbateri, dar la comisii, și oricine putea să vină este o sfidare a spiritului democratic al dezbaterilor din plen. Păi atunci să eliminăm plenul, că am avut dezbateri la comisii!

Raportul pe legea anterioară are 298 de pagini. Raportul pe această lege are 60 și ceva de pagini. Când să le citim? Aici, în plen?! Când să ne mai gândim la ele? Când să mai căutăm informații, să ne documentăm, să căutăm să formulăm un punct de vedere propriu? Când?! Și, dacă vor fi greșeli în aceste legi, a cui va fi răspunderea? Dacă vom încălca niște directive prin adoptarea acestor legi, cine va răspunde?

De aceea - și suntem Cameră decizională, nu suntem prima Cameră - ce ne împiedică să respectăm termenele și să lăsăm dezbaterea să curgă așa cum scrie în regulament, fără excepții și fără nu știu ce aranjament al liderilor, care omoară dezbaterea din plen?!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da. Alte intervenții? Domnul Cupșa. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Astăzi ne aflăm într-o situație cu un caracter special. Acest pachet legislativ trebuia adoptat până astăzi, 18 aprilie 2016. Drept urmare, se justifică o astfel de procedură, o procedură de urgență. În ceea ce privește dezbaterea acestor legi, cele patru legi din acest pachet legislativ, dezbaterile au început în luna iulie a anului 2015. Este un model, cred eu, mai rar întâlnit de dezbatere îndelungată și la care au luat parte toți factorii interesați, indiferent că a fost vorba despre persoane fizice, pentru că au fost și persoane fizice prezente, persoane juridice, asociații antreprenoriale, asociații sindicale, reprezentanți ai autorităților contractante, cu toții, toți cei care au avut ceva de spus au fost bine primiți, au dezbătut și am concluzionat, am adus în fața Parlamentului, așa cum am știut, cum a reieșit din aceste dezbateri, subliniez, îndelungate, uneori agitate, deseori foarte intense, am adus aceste pachete legislative. Este inadmisibil...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupșa:

Permiteți să termin, 15 secunde.

Este inadmisibil să spui că nu ai putut să cunoști conținutul acestei inițiative legislative, atât timp cât a fost, încă o dată subliniez, în dezbaterea publică, adusă la cunoștința tuturor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Vă mulțumesc.

Avem 94 de amendamente admise, 10 amendamente respinse.

De la 1 la 30 dacă sunt observații? Nu.

De la 31 la 60 dacă sunt observații? Nu.

De la 61 la 90? 92? 93? 94?

Vă mulțumesc. Rămâne la votul final de miercuri. Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii (PL-x 20/2016) (rămas pentru votul final)

9. Și ultimul este Proiectul de Lege privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, PL-x 20.

Domnule secretar de stat, vă rog.

Procedură de urgență.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Pușcaș:

Vă mulțumesc.

Domnilor deputați, vă propun adoptarea acestui proiect de lege, care transpune Directiva 23/2014.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Varga, raport comun - Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cele două comisii au fost sesizate pentru dezbatere în fond, în procedură de urgență.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia pentru transporturi și infrastructură au dat un aviz favorabil acestui proiect.

Senatul, de asemenea, a adoptat proiectul, iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observații și propuneri.

La ședința celor două comisii reunite, societatea civilă a fost reprezentată de domnul Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

De menționat faptul că o serie de întâlniri cu societatea civilă și specialiști în domeniul achizițiilor au fost organizate de Grupul parlamentar al PNL și Grupul parlamentar al PSD, care au precedat dezbaterile în comisii asupra pachetului legislativ privind achizițiile publice.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor reunite au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu amendamentele admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale? Vă rog, domnul Dumbrăvanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este clar, suntem în fața unui proiect de lege esențial pentru tot ceea ce va însemna, în viitor, colaborarea dintre mediul public și mediul privat, pentru că toate aceste contracte de delegare prin concesiune presupun o colaborare îndelungată și bine pusă la punct între cele două sisteme care lucrează în comun pentru binele comunității. Discutăm aici despre concesiunea salubrității, despre concesiunea iluminatului public, despre concesiunea deratizării și așa mai departe. Există foarte multe lucruri bune în noul pachet legislativ, pentru că în vechiul pachet regăseam așa-numitele lacune care erau valorificate la maximum, adică se prelungeau contractele de concesiune prin delegare pentru un termen nedeterminat, în unele cazuri, și duceau către abuzuri destul de mari, astfel încât autoritățile locale...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Paul Dumbrăvanu:

...nu erau corecte față de cetățeni. Deci, aduce un element de noutate și, în același timp, benefic pentru comunitățile locale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Cernea. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Așa cum s-a spus, legile sunt de o extremă importanță. Toate aceste teme au dus însă la tunuri uriașe din bani publici. De aceea, legislația trebuie foarte atent realizată.

Mă bucur, însă, că a fost recunoscut un lucru, și anume că eram forțați ca astăzi să adoptăm aceste proiecte de lege, pentru că, altfel, România intra în infringement. Asta arată că o lungă perioadă fie s-a lucrat cu superficialitate, fie nu a fost considerată o temă prioritară, din moment ce lucrurile s-au mișcat abia când a venit deadline-ul cu infringementul asupra României.

Iată, avem o sală goală, care dă măsura interesului față de această temă, s-a lucrat, cum s-a dovedit, în mod superficial, s-a impus acum, pe repede înainte, un pachet de legi care s-ar putea să aibă vicii, încă nu le știm, dar s-ar putea să apară la un moment dat, și responsabilitatea va fi a Parlamentului. Eu nu pot decât să anunț că voi vota contra tuturor acestor legi, tocmai pentru că această încălcare de procedură poate ascunde vicii grave și profunde ale instituției noastre, pe care nu vreau să le cauționez.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc. Tocmai v-am precizat că aceste legi s-au adoptat cu prevederile în vigoare.

Nemaifiind alte intervenții, avem 178 de amendamente admise.

De la 1 la 50 dacă sunt observații? Nu.

De la 51 la 100 dacă sunt? Nu.

De la 101 la 150 dacă sunt observații? Nu.

De la 151 la 178 dacă sunt observații? Nu.

Anexa nr.1 - dacă sunt observații? Nu.

Anexa nr.2 - dacă sunt observații? Nu.

Și Anexa nr.3 - dacă sunt observații? Nu.

Rămâne la votul final, are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de vicepreședinte al Camerei Deputaților, ca urmare a demisiei din această funcție a domnului deputat Ludovic Orban (PH CD 41 /2016)

Vreau să vă mai rețin 30 de secunde.

Este vorba de demisia domnului Ludovic Orban. Demisionează din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și vreau să vă supun atenției dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Dacă la preambul sunt observații? Nu.

Vă rog să votați. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Abțineri? Nu.

Cu unanimitate de voturi.

La articolul unic dacă sunt observații? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Unanimitate de voturi.

Hotărârea, în ansamblul său.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Cu unanimitate de voturi, hotărârea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților (PH CD 42 /2016) (rămas pentru votul final)

3. Și vă supun atenției dumneavoastră hotărârea care va fi votată în plenul de miercuri, cu bile. Este vorba despre Hotărârea privind alegerea domnului deputat Mihai Alexandru Voicu, aparținând Grupului parlamentar al PNL, pentru funcția de vicepreședinte.

Dacă la titlul hotărârii sunt observații? Nu. Adoptat.

La articolul unic dacă sunt observații? Nu. Adoptat.

Acestea fiind spuse, suspendăm ședința până la ora 17 și un sfert, când începe plenul reunit.

Acum, începe Biroul permanent reunit.

Vă mulțumesc.

     

Lucrările ședinței s-au încheiat la ora 16,51.

 
     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 1 decembrie 2021, 2:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro