Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu: Mulțumesc. Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă. Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, cu amendamente, în ședința din 3 aprilie 2017. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea unui cadru juridic, potrivit căruia cheltuielile aferente apei și energiei electrice pentru irigații să fie suportate de la bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, în limita sumelor alocate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pecum și a cheltuielilor aferente contractelor multianuale. În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege. Prin obiectul de reglementare și conținutul său, acesta face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
|