|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează "Ziua Națională a Republicii Italiene". În 2 iunie, sărbătorim Ziua Italiei, eveniment cunoscut sub numele de Ziua Republicii sau Proclamarea Republicii - Proclamazione della Repubblica. Făcând un scurt apel la memorie, constatăm că formarea Italiei, așa cum o percepem noi astăzi, a avut loc în perioade succesive, pornind din Evul Mediu, când în Peninsulă se manifestau două puteri politice adverse - Statul papal și Imperiul German. În același timp, se confruntau adesea și structuri ale puterii interne, care se luptau, unele pentru autonomie și altele pentru supremație. Renașterea italiană, mai ales prin aportul Florenței și al reprezentanților ei de marcă, a făcut ca influența germană să slăbească, iar multe orașe ale centrului și nordului Peninsulei Italice să devină autonome și să se transforme în acele puternice orașe-stat - mă refer la Milano, Veneția, Florența, Statul papal sau Regatul Neapolelui. În acest context, au înflorit artele, arhitectura, știința, filozofia și altele. Niccolo Machiavelli, cu al său "Principele", a devenit părintele politologiei, iar numeroși alți reprezentanți ai literaturii italiene, ca Dante Alighieri, prin a sa "Divina Comedie", au pus bazele limbii italiene literare. Prin scrierile lor, Dante, Petrarca sau Boccaccio întăreau sentimentul de apartenență națională la un singur stat. Acestora li se adaugă alte mari nume ale epocii, ca Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti sau Brunelleschi, cel care a proiectat și construit acea bijuterie arhitectonică numită "Il Duomo", din Florența. Trecând peste vicisitudinile istoriei, peste războaie și ocupații vremelnice, cea spaniolă, franceză sau habsburgică, statele din peninsulă au mers înainte, ajungând ca în 1861, în urma unor lupte victorioase, să ia naștere statul italian reunificat. Părinții Italiei, așa cum o știm noi azi, Giuseppe Mazzini, Camillo Benso di Cavour și Giuseppe Garibaldi au pus în aplicare La giovine Italia, un proiect măreț de unire și transformare a statelor italiene într-o republică democratică unitară, ce avea să devină cunoscut ca Unificarea Italiei, adică Il Risorgimento. Acum mai bine de 70 de ani, mai exact pe 2 și 3 iunie 1946, a fost organizat un referendum care le-a oferit italienilor posibilitatea de a alege una din cele două variante de organizare statală: republică sau monarhie. Acest referendum a fost și prilejul cu care s-a introdus, pentru prima oară în Italia, votul universal. Peste 12 milioane de cetățeni italieni au votat în favoarea republicii, iar Curtea Supremă a proclamat nașterea Republicii Italiene. Rezultatele oficiale anunțate pe data de 10 iunie, în Sala della Lupa, din prestigioasa clădire Palazzo Montecitorio, unde actualmente se află Camera Deputaților, au decis ca Italia să devină republică. Câteva zile mai târziu a fost adoptat și tricolorul - verde, alb și roșu. 2 iunie, Ziua Republicii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1948. În această zi, la Roma, în apropierea Colosseum-ului, pe Via dei Fori Imperiali, se organizează o paradă militară și se depun coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut și la Altare della Patria. Nu cred că greșim atunci când afirmăm că România are cu Italia legături mai puternice decât cu orice altă țară de pe glob. Vorbim, în primul rând, despre legăturile de sânge, pentru că, precum scria cronicarul Grigore Ureche, "de la Râm ne tragem". Relațiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în deceniile care au urmat dobândirii unității naționale. Astfel, la 21 aprilie 1873, s-a deschis prima Agenție Diplomatică, la Roma, devenită apoi Reprezentanța Diplomatică a României în Regatul Italiei, prin Legea din 2 februarie 1879. La 24 noiembrie 1879, Italia a recunoscut independența României și l-a numit pe Contele Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergano ca Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la București, iar ca răspuns, un an mai târziu, România l-a numit pe Nicolae Kretzulescu Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma. La 9 martie 1964, Guvernul României și cel al Italiei au adoptat decizia de a ridica respectivele misiuni diplomatice, de la București și de la Roma, la rang de ambasadă. După căderea regimului comunist, la 23 iulie 1991, România și Italia au semnat, la București, un Tratat de prietenie și colaborare. În 17 aprilie 1997 a fost semnată, la Roma, Declarația Comună de Parteneriat Strategic, completată, 11 ani mai târziu, cu Declarația de Parteneriat Strategic Consolidat, semnată de miniștrii de externe ai celor două țări, la București. Despre relațiile bilaterale din prezent se pot spune foarte multe, dar pentru că timpul alocat acestei declarații politice este limitat, mă voi rezuma la a trece în revistă cele mai importante caracteristici ale acestora. În ultimii 3 ani, schimburile comerciale au crescut exponențial, apropiindu-se de 14 miliarde de euro, ceea ce a plasat Italia pe locul al doilea în clasamentul partenerilor comerciali ai României. Oamenii de afaceri italieni constituie cea mai consistentă prezență între toți investitorii străini din țara noastră. Potrivit cifrelor date publicității de Institutul Național de Statistică, în România sunt active aproximativ 25.000 de firme cu capital italian, acest număr reprezentând 20% din totalul societăților înregistrate în Registrul Comerțului. În ultimii 4 ani am asistat la o creștere constantă, cu 10%, a numărului firmelor cu participație italiană. În același timp, de mulți ani, românii formează comunitatea de străini cea mai numeroasă din Italia, de aproximativ două milioane de cetățeni. În anul 2011, în urma unei vizite a Grupului parlamentar de prietenie România-Italia, președintele Giorgio Napolitano a semnat decretul prin care a consfințit recunoașterea juridică oficială, ca și cult, din partea statului italian, a Episcopiei Ortodoxe Române. Presa a relatat despre întâmplări nefaste în care cetățeni de origine română au fost protagoniști sau au fost discriminați sau abuzați, însă acestea sunt doar episoade izolate, raportat la tabloul complet al comunității române din Italia. Am fost de multe ori acolo și vă asigur că majoritatea românilor este apreciată atât de italieni, cât și de reprezentanții etniilor conlocuitoare, având o contribuție importantă la PIB-ul Italiei. Dezvoltarea relațiilor economice a fost însoțită de cea a raporturilor instituționale la cel mai înalt nivel, care au culminat cu vizita președintelui Klaus Iohannis în Italia și a șefului statului italian, Sergio Mattarella, la București. Italia a fost și rămâne un aliat important al țării noastre pe plan european. A sprijinit România în demersurile făcute pentru aderarea la NATO, ulterior pentru integrarea în Uniunea Europeană și, totodată, reprezintă una dintre vocile care ne susțin aderarea la spațiul Schenghen. Mă folosesc de acest prilej pentru a transmite Parlamentului României și salutul ambasadorului Republicii Italiene la București, Excelența Sa, domnul Marco Giungi. Și am certitudinea că împreună vom duce la un nou nivel proiectele pentru conservarea și promovarea tradițiilor și valorilor noastre, ale etnicilor italieni, așa cum Asociația Italienilor din România a evidențiat, în activitatea sa de peste 20 de ani, contribuția înaintașilor noștri la progresul României, în cele mai importante și mai variate domenii. Este încă o dovadă, fără urmă de tăgadă, că puntea de legătură între cele două țări înfrățite, prin istorie și prin prezent, construită cu mari sacrificii, este una solidă. Ziua Națională a Italiei este, într-o măsură semnificativă, un eveniment special și la fel de important pentru noi, cei cu origini italiene, ca Ziua Națională a României și, în aceeași măsură, ne menținem afecțiunea pentru ceea ce reprezintă această țară în Europa și în lume. Viva lItalia! Viva la Romania! Vă mulțumesc, domnule președinte.
|
