Robert-Ionatan Sighiartău
Robert-Ionatan Sighiartău
Ședința Camerei Deputaților din 13 iunie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.100/22-06-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 13-06-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 iunie 2017

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Robert-Ionatan Sighiartău

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.45 Robert-Ionatan Sighiartău - declarație politică intitulată "Guvernul Grindeanu este Guvernul României, nu Guvernul PSD, domnule președinte!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

"Guvernul Grindeanu este Guvernul României, nu Guvernul PSD, domnule președinte!"

În ultimul timp, o serie de lideri ai PSD au făcut mai multe remarci negative la adresa premierului, a miniștrilor și a Guvernului în general. Vorbim de poziții la cel mai înalt nivel, respectiv președinte executiv sau vicepreședinți la nivel național. De asemenea, președintele PSD, în mod repetat, sugerează că va urma o remaniere în cadrul Guvernului, membrii Guvernului având demisiile pe masa sa.

Vicepreședintele PSD, doamna Gabriela Firea, și-a arătat nemulțumirea față de activitatea guvernamentală, susținând că cele mai importante proiecte ale Bucureștiului nu sunt pe agenda Guvernului și că relația cu actualul Guvern este mult mai proastă decât cu Guvernul Cioloș. "Tot ceea ce Primăria capitalei solicită Guvernului, cu argumente și în scris, se lovește de un refuz. Avem o relație mai proastă decât pe vremea tehnocraților. Am o responsabilitate față de cetățeni, i-am spus și domnului Liviu Dragnea că nu este normal că Guvernul să aibă o atitudine negativă față de Primăria Bucureștiului", este precizarea primarului Capitalei. Vorbim de Capitala țării, cu o populație de peste două milioane de locuitori, iar dacă așa stau lucrurile, avem o problemă destul de gravă. Este inadmisibil ca milioane de cetățeni ai României să sufere pentru că Guvernul nu colaborează și nu sprijină proiectele de dezvoltare ale Primăriei Capitalei.

De asemenea, președintele executiv PSD, Nicolae Bădălău, a semnalat faptul că: "Avem deja un număr destul de mare de miniștri care se plâng de relația proastă pe care o au cu premierul Sorin Grindeanu. Sunt cinci sau șase colegi care reclamă acest lucru și eu consider că acesta este un semnal de alarmă destul de puternic. Trebuie să vedem. Am văzut și nemulțumirile primarului general, doamna Firea, am văzut și alți colegi și nu este exclus ca problema să fie la primul-ministru".

Din tot ceea ce vedem în ultima vreme, avem deja o criză de autoritate a Guvernului, care este în imposibilitate de a mai lua decizii importante, lucru care se reflectă deja în multe sectoare de activitate.

Atragerea de fonduri este extrem de mică, avem o criză a medicamentelor pentru pacienții bolnavi de cancer, turismul românesc a fost văduvit de decizia de ultimă oră prin anularea voucherelor de vacanță, iar investițiile sunt la cel mai scăzut nivel.

Este foarte important ca, pe timpul întregii veri, Guvernul să poată administra țara, Parlamentarul nemaifiind activ.

Guvernul Grindeanu este Guvernul României, nu al PSD!

Consider că toate aceste aprecieri făcute public din partea PSD, partid care susține politic prim-ministrul și membrii Guvernului, dăunează foarte mult activității de ansamblu a administrării țării. Un ministru criticat de propriul partid la nivel de conducere centrală își pierde autoritatea. Un ministru fără autoritate nu poate conduce nici măcar instituțiile din teritoriu.

Pe această cale, solicit domnului președinte Liviu Dragnea și conducerii PSD, ca în scurt timp să ia deciziile necesare, pentru a nu bloca activitatea administrativă la nivelul întregii țări.

Chiar dacă nu susținem actualul Guvern, este de datoria noastră, a puterii și opoziției, să nu împiedicăm actul de guvernare.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 16 iulie 2019, 19:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro