Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Vă supun astăzi atenției un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, pe care vă rog să-l votați, este la punctul 16. Prin acest proiect de lege, pe care l-am inițiat acum 2 ani, toate gărzile medicilor rezidenți vor fi plătite, începând din anul I de specialitate. Este o măsură pe care o consider normală, pentru că, la ora actuală, sunt într-o situație critică. Numărul redus al liniilor de gardă, salarizarea insuficientă, faptul că sunt folosiți ca sclavii pe plantație fac ca mulți dintre colegii mei să aleagă altă soluție, în altă țară. Și, ca dovadă, din cei peste 40.000 de medici aflați, în 2012, în România, la ora actuală sunt sub 40.000, mai precis 39.813. Proiectul de lege merge pe două direcții principale. Pe de o parte, finanțarea acestor gărzi ale medicilor rezidenți și asigurarea autonomiei profesionale, în așa fel încât toate liniile de gardă în spitale să poată fi acoperite. Este o măsură normală, mai ales că, dacă ne uităm în trecut, plata unui medic rezident era undeva la 1,38 de euro pe oră, de 10 ori mai puțin decât câștigă un coleg din străinătate. Și poate de aceea nu ne mai mirăm că după 5-7 ani de umilințe ajung să lucreze în străinătate. Vă rog, pe toți cei care sunteți astăzi în sală, să votați acest proiect de lege. Rezolvă două probleme fundamentale: plata gărzilor medicilor rezidenți și acoperirea tuturor liniilor de gardă, în așa fel încât și pacienții să beneficieze de acest lucru. Este o măsură normală, este o măsură corectă, pe care trebuie să o luăm în calcul, dacă vrem ca medicii rezidenți să nu ne mai plece în străinătate. Iar pe de altă parte, pacienții să fie tratați repede și bine, așa cum se mai întâmplă încă în România, la Spitalul de Urgență "Sf. Ioan" din Iași. Vă mulțumesc.
|