Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2018
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.175/29-11-2018

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
03-03-2021
02-03-2021 (joint)
01-03-2021 (joint)
24-02-2021
17-02-2021 (joint)
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2018 > 19-11-2018 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2018

23. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
 

Acum, colegii care doresc să-și prezinte o interpelare.

Începem cu domnul Tudorache.

Deci, vă rog, colegii care doresc să-și prezinte una dintre interpelări, să-mi semnaleze prezența.

Domnul Todoran - 3 interpelări.

Domnul Seidler - 4 interpelări.

Doamna Turcan - o interpelare.

Domnul Codreanu...

V-am văzut, domnule Toma.

Domnul Codreanu...

Domnul Bumb - o interpelare.

Domnul Varga - o interpelare.

Domnul Popescu Virgil, PNL - două interpelări.

Doamna Hărătău - o interpelare.

 
Ilie Toma

Domnule Toma, vă rog, pe scurt.

Vă rog, aveți o interpelare.

 

Domnul Ilie Toma:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Este vorba despre aplicarea Programului "Investește în tine". Și n-am să citesc, am să fac un scurt rezumat, să fiu cât mai concret.

Acei bani se dau după perioada în care titularul ar avea mare nevoie. Și titularul este nevoit, pentru a-și asigura fondul bănesc, până strânge toate documentația, până strânge tot ce-i trebuie, să ia un împrumut, pentru un alt împrumut, să poată să-și ducă mai departe investițiile de care are nevoie. Și fac o referire la simplificare.

Prin urmare, pentru o informare corectă pe acest subiect, vă rog să-mi comunicați:

Care este procedura de decontare a cheltuielilor cu taxele de studii pentru anul 2018-2019 pentru beneficiarii Programului "Investește în tine"?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Și eu vă mulțumesc dumneavoastră.

 
Mihăiță Vîrză

Mergem mai departe.

Domnul Vîrză - o interpelare.

Doamna Bianca Gavriliță - două interpelări.

Georgescu Nicolae - o interpelare.

Daniel Olteanu, ALDE...

A, vă rog.

Vă rog, domnule Vîrză.

   

Domnul Mihăiță Vîrză:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Dar v-am rugat să apăsați, să vă pot vedea.

 
   

Domnul Mihăiță Vîrză:

A, scuzați!

 
 

Domnul Florin Iordache:

Nicio problemă.

Domnul Vîrză. Vă rog.

 
 

Domnul Mihăiță Vîrză:

Da.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Foarte pe scurt.

 
 

Domnul Mihăiță Vîrză:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului ministru al finanțelor publice și subiectul este referitor la Strategia națională de ocupare a forței de muncă.

Cele 3 priorități ale Strategiei Europa 2020 vizează: creșterea inteligentă prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare, creșterea durabilă prin promovarea unei economii mai eficiente, mai ecologice și mai competitive, creșterea favorabilă incluziunii prin promovarea unei economii cu un grad înalt de ocupare a forței de muncă care să asigure coeziunea socială și teritorială.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da.

 
 

Domnul Mihăiță Vîrză:

Prin Strategia națională de ocupare a forței de muncă, România și-a asumat ca obiectiv general atingerea unui nivel sustenabil de ocupare a forței de muncă, susținut de competitivitate economică, coeziune socială și dezvoltare durabilă, având ca țintă-cheie pentru anul 2020 o rată de ocupare de 70% a forței de muncă pentru grupa de vârstă 20-64 de ani.

Îndeplinirea acestei ținte va reprezenta contribuția României la realizarea dezideratului european în materie de ocupare, stabilit prin Strategia Europa 2020.

Având în vedere importanța implementării Strategiei naționale de ocupare a forței de muncă și atingerea obiectivelor propuse până în anul 2020, vă rugăm să ne transmiteți în scris un răspuns la următoarele întrebări:

1. Care este stadiul implementării Strategiei, specific instituției pe care o reprezentați, din perspectiva realizării cadrului de reglementare și a măsurilor complexe de reglare a pieței muncii?

2. Cum evaluați până în prezent dinamica direcțiilor de acțiune specifice Strategiei, la nivelul instituției pe care o reprezentați?

3. Care sunt eventualele progrese limitate constatate în implementarea Strategiei în perioada 2015-2017?

4. Care sunt rezultatele proceselor de monitorizare și evaluare reflectate în cadrul ultimului raport anual de monitorizare și evaluare a implementării Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
Emil-Marius Pașcan

Domnul Daniel Olteanu - 3 interpelări;

Domnul Marius Pașcan.

Domnule Marius Pașcan, aveți 3 interpelări. Vreți să susțineți una?

Vă rog.

Vă rog, domnule deputat, aveți două minute.

 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Bună seara, distinși colegi.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Una dintre interpelările pe care le-am adresat în această zi este adresată doamnei Ecaterina Andronescu, viitorul ministru al Ministerului Educației Naționale.

Am pornit de la realitatea că va îndeplini cel de-al patrulea mandat de ministru al educației, iar acest domeniu este unul încă în suferință, din păcate, în România. Pe de o parte, din cauza faptului că este subfinanțat; pe de altă parte, din cauza felului în care sunt în continuare concepute programele școlare, ariile curriculare. Este o supraîncărcare cu materii, a elevilor, și în general se mizează în continuare pe suprateoretizări, pe nestimularea, din păcate, a creativității și a gândirii productive.

În acest sens, am adresat această interpelare noului ministru al educației, solicitându-i, pe baza experienței, și de cadru didactic universitar, să mă informeze, cum are de gând să contribuie la o reformă reală a educației și a învățământului în România?

Și luând în calcul faptul că degeaba se insistă în maniera veche, pe o încărcare a elevilor cu teme de casă în exces, cu materii care servesc, înainte de toate, interesul cadrelor didactice și nu răspund nevoii de pragmatism de care au astăzi nevoie elevii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Sergiu Cosmin Vlad

Mergem mai departe.

Domnul Simionca Ionuț - o interpelare.

Doamna Iurișniți Cristina - două interpelări.

Domnul Drulă Cătălin - o interpelare.

Domnul Popescu Nicolae - o interpelare.

Domnul Bodea Marius - o interpelare.

Domnul Lovin Dumitru.

Domnule deputat, vreți să interveniți? Nu.

Mergem mai departe.

Domnul Lovin Dumitru - 3 interpelări.

Domnul Macovei Silviu Nicu - o interpelare.

Doamna Prună Cristina - o interpelare.

Domnul Vlad Sergiu Cosmin.

Vreți să interveniți? Da.

Vă rog, domnule deputat, aveți o interpelare, prezentați-o, două minute.

 

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Bună seara!

Interpelarea este adresată Ministerului Transporturilor, domnului ministru Lucian Șova.

Obiectul interpelării - "Traficul auto pe DN 7, în zona comunei Păuliș, un pericol pentru oameni și clădiri".

Stimate domnule ministru,

În comuna Păuliș, județul Arad, DN 7/E 68 traversează localitățile Sâmbăteni, Păuliș și Barațca de la un capăt la altul, pe care le desparte în două. Limita maximă de viteză în aceste localități este de 70 km/h, excepție făcând localitatea Păuliș, unde, pe o distanță de aproximativ 1,5 km, limita maximă de viteză este de 50km/h. În restul localității Păuliș limita maximă de viteză este de 70 km/h. Locuitorii acestor localități sunt în prezent afectați de traficul auto intens, în special de autovehiculele de transport marfă, care se deplasează cu viteze superioare limitei legale, fapt care a condus în fiecare an la accidente grave, cu victime. În aceste localități, la o distanță de aproximativ 100 m față de DN 7 se află școlile generale, dar și grădinițele din localitățile respective.

Totodată, la o distanță mai mică de 50 m, în unele locuri sub 10 m față de DN 7, se află și locuințe familiale, cărora, pe termen lung, structura de rezistență le este afectată, apărând crăpături în pereții caselor, dar și alte probleme de rezistență.

Potrivit CNADNR - "În mod special dorim să evidențiem faptul, demonstrat de experiența națională și internațională, că măsurile cele mai eficiente de siguranță a circulației implică restricții fizice sau de reglementare a circulației, care afectează uneori mobilitatea și fluența traficului, deoarece, în conformitate cu conceptele din UE, viața omului este valoarea cea mai importantă din societate".

Pentru controlul vitezei de deplasare și implicit pentru diminuarea riscului de producere a accidentelor și de deteriorare a imobilelor din apropierea drumului se impune, pe raza localităților Sâmbăteni, Păuliș și Barațca, reducerea limitei maxime de viteză de la 70 la 50 de kilometri pe oră.

În concluzie, datorită traficului intens care se desfășoară pe sectoarele de drum menționate anterior, pentru prevenirea unor evenimente neplăcute, pentru protejarea numărului mare de copii care intră în contact cu DN 7, dar și pentru siguranța șoferilor, a cetățenilor și a imobilelor din apropierea drumului din localitățile menționate anterior, vă propun unele modificări pe aceste sectoare de drum național...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Concluzionați, domnule coleg.

 
 

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Vă rog să-mi răspundeți dacă instituția dumneavoastră, în calitate de administrator al drumului public menționat, agreează și se va implica în implementarea propunerilor enunțate mai jos.

1. Pe raza localităților Sâmbăteni, Păuliș și Barațca reducerea limitei de viteză de la 70 la 50 de km/h.

2. Amplasarea pe raza localității Sâmbăteni a unor treceri de pietoni suplimentare pe DN 7.

Și 3: Amplasarea pe DN 7, la aproximativ 200 de metri, înainte de intrarea în localitatea Sâmbăteni, a unor panouri de atenționare rutieră de tip "punct negru" - Zonă cu risc ridicat de accidente.

Vă rog să dispuneți ca răspunsul dumneavoastră să îmi fie trimis oral și în scris la adresele de e-mail.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Antal István-János

Domnule Duruș Vlad, doriți să interveniți?

   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Nu.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Nu.

Mulțumesc.

Ați depus o interpelare.

Domnul Roman Florin - o interpelare.

Domnule Antal István, doriți?

Da, vă rog.

Vă rog, domnule coleg, aveți două minute.

 
 

Domnul Antal István-János:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Interpelarea mea este către domnul ministrul al pădurilor, despre situația hergheliilor naționale.

Ca să fiu mai scurt, o să prezint doar succint.

De mai multe ori am atras atenția că aceste herghelii au trecut în anul 2002 la RNP Romsilva. Problema noastră, a specialiștilor, este că... conducerea acestor herghelii, Direcția de creștere a calului este condusă de personal silvic. La cele mai multe unități directorii sau șefii de herghelii sunt în mare parte pădurari și dialogul cu acești oameni este aproape imposibil.

Armăsari de montă publică - peste 600 - ținuți cu bani de la stat, de ani de zile nu ies în stațiuni de montă publică.

Cu ocazia vizitei prințului Charles la Herghelia Sâmbăta, cei de acolo au adus cai lipițani de la privați ca să-i prezinte prințului Charles, pe când Herghelia Sâmbăta are cel mai mare efectiv de cai lipițani din Europa.

Recent a avut loc un accident tragic la Herghelia Mangalia. Un armăsar tânăr, insuficient pregătit, pentru că, în loc de șase luni, pregătirea pentru probele de calificare se face în câteva săptămâni. Calul nepregătit a intrat într-o bară de fier și a murit. Am pierdut un animal valoros.

Și putem continua aceste...

Doi colegi au inițiat, sunt pe rol în procesul legislativ două legi care vor să rezolve această situație: una ca să transfere hergheliile de la RNP Romsilva către ANSVSA; și încă o propunere legislativă pentru a schimba statutul juridic, tot pentru nemulțumiri.

Am depus textul.

Aș dori răspuns de la domnul ministru.

Ce măsuri se pot lua pentru a rezolva aceste probleme?

Mulțumesc mult.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
 

Domnul Antal István-János:

Deputat Antal István, de la Constanța.

 
Andrei Daniel Gheorghe

Domnul Florin Iordache:

Domnul Gheorghe Andrei Daniel are trei interpelări.

Doriți să prezentați una din ele, domnule coleg?

   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Da.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

Are cuvântul colegul nostru, Andrei Daniel Gheorghe.

Aveți două minute să prezentați succint una dintre ele, domnule coleg.

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Foarte succint.

Din cele trei interpelări pe care le-am depus la mai multe ministere, voi prezenta o interpelare pe care am adresat-o Ministerului de Externe, prim-ministrului și Ministerului Justiției.

Mai precis, obiectul interpelării îl reprezintă propunerea mea de refuzare a semnării Pactului ONU pentru migrație, așa-numitul Tratat de la Marrakesh.

Domnule ministru de externe,

După cum bine știți, ONU a elaborat un pact mondial cu privire la migrație, pact care nu are un caracter obligatoriu, fiind mai mult o strategie comună de a crea un climat benefic pentru cei peste 300 de milioane de migranți și refugiați globali, care să "avantajeze" și țările gazdă. Acesta vizează chestiuni precum modul în care pot fi protejate persoanele care migrează, cum pot fi integrate în noile țări și cum pot fi trimise înapoi în țările de origine. Cu toate acestea, SUA și numeroase țări din Uniunea Europeană, precum Cehia, Bulgaria, Austria, Ungaria și alte țări au refuzat Pactul ONU.

De asemenea, spre exemplu Viena, își justifică decizia de refuz prin "importanța apărării suveranității naționale a Austriei", potrivit unui comunicat al Guvernului.

Mai mult de atât, Bulgaria, care se află pe una din principalele rute migratorii dinspre Orientul Mijlociu spre Europa de Vest, spune că ia măsuri pentru a opri migrația ilegală și pentru a proteja granițele externe ale UE.

Domnule ministru,

Credeți că România ar avea nevoie de imigranți? Oare nu avem nevoie de românii noștri plecați în țări străine pentru un trai mai bun, ca ei să se întoarcă acasă? Oare nu lor trebuie să le oferim un motiv în plus de a se întoarce acasă, și anume, pacea?

Semnarea acestui pact nu ne garantează că nu vom avea parte de atacuri teroriste, de impunerea altor religii decât cele care își au rădăcini la noi în țară și de denaturarea neamului nostru românesc, prin ștergerea identității sale.

Vă mulțumesc.

Menționez că solicit răspuns.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Tamara-Dorina Ciofu

Domnul Velcea - o interpelare. A depus-o în scris.

Domnul Barna - o interpelare depusă în scris.

O invit pe doamna doctor Tamara Ciofu.

Dumneavoastră ați depus o interpelare.

Vă rog, doamnă doctor, aveți două minute să o și prezentați.

 

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Interpelarea mea este adresată doamnei ministru al sănătății, Sorina Pintea, și vizează acordarea gratuită a anticoncepționalelor și trusourilor pentru nou-născuți și organizarea de campanii de informare despre sănătatea reproducerii în zonele rurale din comunitățile defavorizate.

Având în vedere că în câteva zile urmează să se aprobe bugetul de stat pentru anul viitor și, conform statisticilor, UNICEF România și "Salvați copiii" România înregistrează cea mai mare rată a mortalității materno-infantile dintre statele membre ale Uniunii Europene, vă rog să-mi comunicați măsurile pe care le aveți în vedere pentru a reduce sarcinile la adolescentele din comunitățile defavorizate.

Care este termenul la care veți relua, prin cabinetele medicilor de familie, programul pentru acordarea gratuită a anticoncepționalelor pentru femeile din comunitățile defavorizate?

De asemenea, aș vrea să-mi transmiteți dacă aveți în vedere și acordarea trusoului pentru nou-născuți, care va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minimum necesar creșterii și îngrijirii copilului în primul trimestru de viață.

Totodată, vă rog să-mi precizați dacă veți adopta măsuri pentru susținerea mamelor care suferă de hipogalactie și astfel au o secreție insuficientă lactată în perioada alăptării, ceea ce impune adăugarea altor preparate de lapte sau alimente, pentru a asigura dezvoltarea normală a copilului.

De asemenea, vă rog să-mi comunicați dacă intenționați să creșteți gradul de informare și conștientizare a riscurilor la care se expun femeile care nu efectuează periodic controale medicale și nu apelează la un medic specialist după ce rămân însărcinate.

Cum intenționați concret să implementați aceste măsuri?

Aștept răspuns în scris.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă doctor.

 
Cătălin-Ioan Nechifor

Domnul Ștefan Corneliu? Nu mai este.

Doamna Boboc Tudorița - o interpelare.

Domnul Cătălin Nechifor - o interpelare.

Domnule Lovin, când am întrebat n-ați vrut să...

Bun. Doriți să prezentați una dintre ele, că am trecut?

   

Domnul Dumitru Lovin (din sală):

Da.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Bun. Nicio problemă. După domnul Nechifor, vă rog, domnule Lovin, și închidem ședința.

V-am dat citire, domnule Lovin.

Vă rog, domnule Nechifor.

 
 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată prim-ministrului Guvernului României, doamnei Viorica-Vasilica Dăncilă.

Se referă la stadiul adoptării de către Guvern a Legii bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Așa cum prevăd normele legale, aceste două documente, aceste două legi sunt discutate și adoptate de către Guvern, transmise Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în perioada celui de-al patrulea trimestru al anului financiar în curs, pentru anul următor.

Drept urmare, aș dori să știu dacă s-au făcut demersuri în acest sens în cadrul Guvernului, pentru că văd că până acum, cel puțin la știri, n-am văzut nimic vorbindu-se despre această chestiune.

Și întrucât astăzi s-au operat și modificări în structura Guvernului, sunt foarte curios dacă viziunea domnului Andrușca despre economie va fi păstrată de către domnul Bădălău sau dacă, cumva, prioritizarea pe care a făcut-o domnul Șova la transporturi mai prevede Bacău-București ca prioritate, sau se duce prioritizarea către Craiova-Pitești?

Vă mulțumesc foarte mult.

Cătălin Nechifor, deputat Pro România.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Dumitru Lovin

Domnul Lovin. Eu am spus că ați depus deja trei interpelări.

Vă rog, domnule Lovin, pe scurt una dintre ele. Vă rog foarte scurt.

Vă rog.

 

Domnul Dumitru Lovin:

Domnule președinte,

Vă mulțumesc.

Interpelare adresată domnului ministru Anton Anton, ministrul energiei.

Obiectul interpelări: "Normele de aplicare a legii prin care introducerea și exploatarea rețelelor de gaze naturale au devenit servicii de utilitate publică".

Domnule ministru,

În ultimul an, vâlcenii au primit vești importante în legătură cu două proiecte privind gazele naturale.

rima a fost aceea că gazoductul BRUA, investiție estimată la 478,6 milioane de euro, va trece prin 11 localități din județul Vâlcea.

A doua a fost apariția legii prin care introducerea și exploatarea rețelelor de gaze naturale au devenit servicii de utilitate publică, iar primăriile au primit competențe inclusiv pentru organizarea licitațiilor și valorificarea rețelelor, după înființarea acestora.

Există însă o problemă, și foarte mulți primari din județul Vâlcea mi-au semnalat-o, în speranța ca, la rândul meu, să v-o aduc în atenție dumneavoastră, mai precis, normele de aplicare a legii prin care introducerea și exploatarea rețelelor de gaze naturale au devenit servicii de utilitate publică, care se lasă așteptate.

În lipsa acestor norme de aplicare, administrațiile publice locale nu pot organiza licitații și, cu alte cuvinte, această mult așteptată lege nu-și atinge scopul, blocând dezvoltarea unor comunități cu potențial fantastic, așa cum, la Vâlcea, avem localitatea Budești.

În aceste condiții, vă rog să îmi comunicați din ce cauză întârzie apariția normelor de aplicare a legii care ar permite primăriilor să organizeze singure licitații privind introducerea gazelor naturale în localități.

De asemenea, vă rog să comunicați când estimați că va fi rezolvată această problemă.

În concluzie, domnule ministru, vă rog să vă precizați punctul de vedere cu privire la situația prezentată mai sus și, cu autoritatea de care dispuneți, să găsiți cele mai bune soluții de rezolvare.

Solicit răspuns scris și oral.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Am încheiat aici sesiunea dedicată întrebărilor și interpelărilor.

Închidem ședința.

Mulțumesc mult.

Ne vedem mâine după-amiază, la plen, la ora 16,00.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 18,22.

 
     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 7 march 2021, 4:40
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro