Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of November 20, 2018
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.176/29-11-2018

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
07-04-2021
06-04-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2018 > 20-11-2018 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 20, 2018

17. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.298 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.535 din 28 iunie 2018 (PL-x 282/2016/2018). (rămasă pentru votul final)
 
see bill no. 282/2016

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

40. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 298 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 28 iunie 2018; PL-x 282/2016/2018.

Domnul Solomon...

A... sau nu, cine prezintă?

Doamna Violeta Răduț, da, din partea Comisiei pentru muncă.

Raport comun, Comisia pentru muncă...

Sunteți de serviciu astăzi, da? Am înțeles.

Raport comun, Comisia juridică și Comisia pentru muncă, doamna deputat Violeta Răduț, de la Alexandria.

Doamna Violeta Răduț:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate prin adresa PL-x 282/2016/2018 din 10 octombrie 2018, cu reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 298 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României.

Curtea Constituțională, prin decizia menționată anterior, a constatat că dispozițiile legii sunt neconstituționale.

Legea adoptată de Parlament are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 7/2006, în sensul stabilirii în mod expres că prevederile art. 44, 73 și 731 se aplică și personalului de specialitate din cadrul Autorității Electorale Permanente.

De asemenea, au fost introduse prevederi noi, în scopul clarificării unor aspecte privind ocuparea posturilor de conducere și pensionarea funcționarilor publici parlamentari.

Astfel, în urma examinării, Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate și, prin Decizia nr. 298/2018, constată că legea, în ansamblul său, este neconstituțională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins legea.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea legii, având în vedere decizia Curții Constituționale mai sus menționată.

În funcție de obiectul și conținutul său, legea face parte din categoria legilor organice.

În urma reexaminării legii și a documentelor însoțitoare, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților un raport comun de respingere a legii.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Raport de respingere.

Domnul Seidler, vă rog.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Ca norocul... vom respinge acest proiect de lege.

Și vom respinge prin aceasta încă o idee, de a acorda, din păcate, pensii speciale, celor de la Autoritatea Electorală Permanentă, de data aceasta.

Iarăși din păcate, cei de la Autoritatea Electorală Permanentă sunt o nouă categorie privilegiată în statul român.

Vor beneficia de fapt de pensii speciale, cu toată respingerea de astăzi, pentru că printr-un alt proiect de lege acest lucru va deveni posibil.

Reîntăresc mesajul Uniunii Salvați România, de a abroga toate pensiile speciale, pentru că sunt o injustiție socială, în ciuda a ceea ce ați intenționat, cel puțin declarativ, prin însuși numele Ministerului Muncii, așa cum l-ați modificat.

Repet, pensiile speciale sunt o injustiție socială și vom fi mereu împotriva lor.

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Simionca, vă rog.

Domnul Ionuț Simionca:

Voiam doar să spun, domnule președinte, că sunt în asentimentul colegului de la USR.

Noi, cei din PMP, am făcut și un proiect legislativ prin care vrem să anulăm toate pensiile speciale.

Și credem că nu merită nimeni pensii speciale; doar veteranii de război și văduvele veteranilor de război. Altfel, orice alt fel de pensii speciale este un furt.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Bun. Rămâne la votul final, propunere de respingere; caracter organic.

Următoarea, tot caracter organic.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie lundi, 12 avril 2021, 10:26
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro