Plen
Ședința Camerei Deputaților din 19 decembrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/09-01-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 19-12-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 decembrie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

 

Ședința a început la ora 8,17.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici și de domnul deputat Iulian Bulai, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi.

Declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice și vă anunț că, din partea Grupului PSD, următorii colegi au depus în scris. Este vorba de doamna deputat Aida Căruceru, Camelia Gavrilă, Mirela Furtună, Cristina Burciu, Mihăiță Găină, Natalia Intotero, Laurențiu Nistor, Claudiu Ilișanu, Ciprian Șerban, Alexandru Rotaru, Neculai Iftimie, Cornel Itu, Marius Budăi, Alina Tănăsescu, Alexandra Presură, Eliza Ștefănescu, Daniela Oteșanu, Oana Vlăducă, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu, Ion-Marcel Ciolacu, Aurel Căciulă, Liviu Balint, Georgeta Holban, Florinel Stancu, Costel Lupașcu, Vasile Cîtea, Viorel Stan și Andrei Pop.

 
Tudorița-Rodica Boboc - declarație politică intitulată Organizația Femeilor Social Democrate, cea mai puternică și unită echipă!;

Pentru început, îi dau cuvântul doamnei deputat Tudorița-Rodica Boboc.

Vă rog.

De la Focșani, nu?

 

Doamna Tudorița-Rodica Boboc (din sală):

De la Vrancea.

 
 

Domnul Florin Iordache:

De la Vrancea, dar Focșani e...

Vă rog.

 
 

Doamna Tudorița-Rodica Boboc:

Bună dimineața! (Din cauza unei defecțiuni tehnice, se întrerupe microfonul.)

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da, o invit pe colega noastră, pe doamna Tudorița Boboc.

Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul, trei minute.

 
 

Doamna Tudorița-Rodica Boboc:

Da.

Bună dimineața, domnule președinte.

Bună dimineața, stimați colegi.

Declarația politică de astăzi se intitulează "Organizația Femeilor Social Democrate, cea mai puternică și unită echipă!".

Președintele Organizației de Femei a Partidului Social Democrat, doamna Rovana Plumb, a făcut, în data de 13 decembrie 2018, un apel la pace politică, pentru ca România să exercite, în următoarele șase luni, o președinție de succes a Consiliului Uniunii Europene, fiind de părere că moțiunea de cenzură pe care opoziția a depus-o vineri, 14 decembrie 2018, reprezintă doar un demers politic care nu va avea niciun fel de rezultat.

"Organizația Femeilor Social Democrate face apel la pace politică, așa cum a făcut și premierul Viorica Dăncilă, pentru a avea în următoarele șase luni o președinție a Consiliului Uniunii Europene de succes. (...) Apelul nostru este la unitate. Nu există nicio emoție în ceea ce privește moțiunea de cenzură care va fi depusă. Partidul Social Democrat, prin vocea femeilor social-democrate, spune cu responsabilitate că nu va fi nicio emoție în ceea ce privește utilizarea acestui instrument democratic de către adversarii noștri politici. Având în vedere că de la 1 ianuarie preluăm președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, această moțiune nu este decât un demers politic, care nu va avea niciun fel de rezultat", a afirmat, joi, Rovana Plumb, la Palatul Parlamentului, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al Organizației de Femei a Partidului Social Democrat.

De asemenea, doamna președinte a subliniat că femeile social-democrate vor acționa pentru ca Partidul Social Democrat să câștige alegerile europarlamentare. Astfel, a anunțat că în luna ianuarie vor avea loc întâlniri cu femeile europarlamentar din Partidul Social Democrat, în fiecare din cele opt zone ale țării.

Aceasta a mai spus că în ședința de joi a Comitetului Executiv al OFSD a fost analizată activitatea femeilor social-democrate, care dețin funcții la nivel guvernamental și central, și a fost analizat modul în care Partidul Social Democrat este reprezentat la nivelul socialiștilor europeni.

Totodată, doamna președinte a evidențiat că femeile social-democrate, la nivel guvernamental și central, sunt pregătite pentru preluarea și exercitarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, care este "examenul de maturitate pe care România trebuie să-l dea".

"Organizația Femeilor Social Democrate susține conducerea Partidului Social Democrat, acțiunile politice care sunt definite, îl susține pe președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, și susține Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, acordându-i tot sprijinul necesar, sprijin în sensul acțiunilor politice și al îndeplinirii activităților pe care le desfășoară", a adăugat doamna ministru Rovana Plumb.

Vă mulțumesc.

Deputat de Vrancea, Rodica Boboc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Îi mulțumesc colegei noastre.

 
Petre-Florin Manole - despre necesitatea modificării legislației penale în ceea ce privește hărțuirea online;

Repet. Deci, Aida Căruceru, Camelia Gavrilă, Mirela Furtună, Cristina Burciu, Mihăiță Găină, Natalia Intotero, Laurențiu Nistor, Claudiu Ilișanu, Ciprian Șerban, Alexandru Rotaru, Neculai Iftimie, Cornel Itu, Marius Budăi, Alina Tănăsescu, Alexandra Presură, Eliza Ștefănescu, Daniela Oteșanu, Oana Vlăducă, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu, Marcel Ciolacu, Aurel Căciulă, Liviu Balint, Georgeta Holban, Florinel Stancu, Costel Lupașcu, Vasile Cîtea, Viorel Stan și Andrei Pop - de la PSD - au depus în scris.

De la PNL: Raluca Turcan, Viorica Cherecheș, Florin Stamatian, Antoneta Ioniță, Florin Roman, Sorin Bumb, Găvrilă Ghilea, Dumitru Oprea, Constantin Șovăială, Dănuț Bica, Mugurel Cozmanciuc, Vasile Gudu, Ionuț Stroe, Robert Boroianu, Bogdan Huțucă, Costel Alexe, Cristinel Romanescu, Claudiu Răcuci, Nicolae Giugea, Florica Cherecheș, Vasile Varga, Gabriel Andronache, de asemenea, au depus în scris.

Îl invit pe colegul meu, pe domnul Petre-Florin Manole.

Se pregătește doamna Alina Teiș.

Vă rog.

 

Domnul Petre-Florin Manole:

Bună dimineața!

Povestea nefericită a Marei, relatată recent de Casa Jurnalistului, într-un excelent articol de presă, ne arată că Legea penală din România nu protejează eficient victimele hărțuirii online.

De aceea, am propus deja mai multor parlamentari, din toate partidele politice, împreună cu colegul meu din Partidul Social Democrat, Andrei Pop, înființarea unui grup de lucru pentru analiza fenomenului de cyber-bullying în România. Vom implica specialiștii, instituțiile și ONG-urile în acest demers. Trebuie să identificăm împreună tipurile și incidența cazurilor și să oferim cele mai potrivite variante pentru sancționarea acestor situații.

Din păcate, ne confruntăm cu această realitate, în care mediul online este utilizat din ce în ce mai des pentru a divulga, difuza și prezenta, fără drept și fără un interes legitim, imagini sau convorbiri intime ale unei persoane, încălcându-i-se astfel dreptul la viață privată.

Codul penal din 2009 a reglementat, în premieră în România, infracțiunile de hărțuire și de violare a vieții private, răspunzând astfel unei necesități sociale de protejare a victimelor în fața unor acțiuni reprobabile, care creează o stare de temere și afectează valori importante ale persoanei.

Însă, din 2009 până în prezent, societatea românească a evoluat extrem de rapid. Au apărut noi mijloace de comunicare, s-au dezvoltat mai ales cele din mediul online - rețelele de socializare -, care sunt caracterizate prin rapiditatea de diseminare a informațiilor, dar și prin lipsa unor mecanisme eficiente de verificare a conținutului transmis.

Astfel, riscurile unor acțiuni care să afecteze valori sociale fundamentale, precum libertatea psihică a persoanei sau viața privată și de familie, s-au multiplicat și s-au diversificat.

Legea penală, pe care o avem în prezent, nu acoperă o serie de conduite periculoase care au apărut la nivelul societății în acești ultimi ani.

Libertatea psihică sau viața privată a unei persoane pot fi afectate de acest nou tip de acțiuni care nu sunt expres reglementate. Într-un astfel de caz victima nu mai este protejată, iar făptuitorul nu poate fi tras cu ușurință la răspundere, întrucât faptele sale nu corespund exact conținutului normativ al infracțiunilor existente.

Acesta este și cazul Marei, multiplicat de mii de ori la nivelul societății.

Reamintesc că, recent, tot împreună, cu votul tuturor colegilor din Parlament, am modificat Legea educației naționale, pentru a combate bullying-ul în instituțiile de învățământ. Trebuie să urmăm același model acum, pentru a modifica legislația penală și pentru a pedepsi hărțuirea online.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Alina Teiș - declarație politică Prin tot ce facem, sperăm ca România să nu mai fie o țară de mâna a doua;

De la Grupul ALDE - Florică Calotă, Mihai Niță și Avram Constantin au depus în scris.

Tot de la Grupul PSD, o invit pe colega noastră de la Mehedinți, doamna Alina Teiș.

Se pregătește, de la Grupul PMP, domnul Emil Pașcan.

Vă rog, doamnă Teiș, aveți trei minute.

 

Doamna Alina Teiș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

"Prin tot ce facem, sperăm ca România să nu mai fie o țară de mâna a doua".

Îndrăznește să crezi în România! E sloganul pe care noi, cei din Partidul Social Democrat, l-am tot menționat în discursurile noastre. Însă este un slogan care are consistență și pe care nu l-am ales întâmplător. O expresie pe care nu o folosim doar așa, că sună bine, ci pentru că s-a identificat cu munca noastră, pentru că, prin tot ceea ce facem, le dăm românilor motive să creadă în țara lor.

Ori de câte ori social-democrații au fost la guvernare, au făcut performanță. La fel s-a întâmplat și acum. Am obținut, în anul 2016, cea mai mare încredere pe care românii au acordat-o unui partid politic, de la Revoluție încoace. Deși am avut parte de multe atacuri venite din partea adversarilor noștri politici, am știut cum să le gestionăm. Am fost atacați, amenințați, anchetați, dar am știut să promovăm întotdeauna un mesaj care îndemna la pace și unitate, nu la dezbinare. Și am reușit să respectăm Programul nostru de guvernare și să-l îndeplinim până acum în proporție de peste 50%.

Evident, pe măsură ce va trece timpul, îl vom duce până la capăt, în totalitate. Planul nostru de guvernare este un proiect uriaș, care a început să ridice nivelul de civilizație din fiecare localitate, și se simte. Guvernul Partidului Social Democrat a reușit creșterea salariilor în Educație și Sănătate, creșterea pensiilor, creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

În continuare, suntem pregătiți să facem față tuturor provocărilor politice, atât interne, cât și externe, și să le demonstrăm românilor că se poate, că putem face din țara noastră una mai bună și mai prosperă, una în care să-și dorească să rămână atât ei, cât și copiii și nepoții lor.

Avem, în continuare, mult de muncă. Dar știu că împreună putem găsi cele mai bune soluții. Soluții pentru problemele din toate domeniile. Câteva dintre ele au fost deja prezentate la Consiliul Național al Partidului. Și aș vrea să menționez câteva dintre inițiativele luate de președintele Liviu Dragnea, dar și de doamna premier, Viorica Dăncilă. Idei pe care, de altfel, le considerăm benefice.

Legat de partea de infrastructură, s-a realizat faptul că autostrăzile aflate în masterplan nu pot fi construite după actuala procedură. Investițiile în autostrăzi trebuie să fie declarate de interes strategic pentru securitatea națională, pentru că realizarea de autostrăzi durează mult cu actualul sistem. Iar cel mai important lucru, în momentul de față, este ca românii să înceapă să circule pe autostrăzi și întreaga țară să se poată dezvolta.

Cu privire la problemele care au apărut în sistemul economic, la faptul că sunt multe companii care nu-și declară profitul, avem în vedere o altă măsură. Ne dorim ca toate companiile care lucrează în România să plătească taxele aici, în România. Iar o soluție ar fi un impozit pus pe cifra de afaceri, și nu pe profit. Pentru că este nevoie ca Guvernul să le ceară băncilor și multinaționalelor din România, ca din profiturile uriașe pe care le fac aici, taxele să le plătească tot aici, nu în paradisuri fiscale.

De asemenea, Guvernul trebuia să ia măsuri serioase în ceea ce privește lăcomia bancară și evoluția ROBOR.

Legat de alimentația poporului român, vreau să salut ideea domnului președinte Liviu Dragnea, de a introduce un program de protecție a copiilor români și de protecție a cetățenilor români, să nu mai consume alimente otrăvite. Pentru că, într-adevăr, în România intră alimente pline de substanțe nocive, care au o calitate mult inferioară față de aceleași alimente vândute în țările de origine.

Vreau să le spun românilor să îndrăznească să creadă în continuare în România. Și vreau să îi asigur că și noi facem la fel, și că, în ciuda criticilor primite, în fiecare zi încercăm să facem din țara aceasta una mai bună.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD, Mehedinți, Alina Teiș.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată Infracționalismul și antiromânismul;

Din partea Grupului PMP, îl invit pe domnul deputat Emil-Marius Pașcan.

Din partea Grupului PMP, colegii: Cătălin Cristache, Constantin Codreanu și Eugen Tomac au depus în scris.

Se pregătește doamna deputat Lavinia Cosma, din partea Grupului USR.

 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața, distinși colegi.

Declarația mea politică se intitulează "Infracționalismul și antiromânismul".

Auzim, propagandistic, din păcate, tot mai des, că Liviu Dragnea ar promova prin PSD o nouă orientare politică, revigorantă, un soi de național-socialism dublat de populism. Că această direcție este vădită de politica călăuzită exclusivist prin bonificații nesustenabile privitoare la salarii și pensii, ajutoare și asistență socială, antieuropenism, stigmatizarea multinaționalelor, politica fiscală spoliatoare la adresa mediului privat, culpabilizarea și punerea la zid a sistemului bancar.

Să fim serioși, cei doar declamativ mândri că sunt români nu au nicio legătură cu vreo orientare națională, evident, nici cu naționalismul. Sunt, în schimb, într-adevăr, populiști, dar tocmai în detrimentul intereselor naționale și al cetățenilor cinstiți ai acestei țări.

Cum să vorbești de naționalism în privința PSD, care de aproape trei decenii, în diferite formule politice, s-a aflat aproape consecvent la cârma României?

Naționalismul presupune elementar să-ți iubești națiunea, să-i promovezi și să-i cultivi programatic valorile, să asumi politic privilegii pentru țara ta, în competiția multinațională, apărând-o, implicit, economic, protejând-o prioritar și slujind-o, pentru a face față și a rezista în fața tăvălugului anonimizării globalizatoare, al dezrădăcinării identitare. Or, socialiștii PSD-iști au vândut țara, cu tupeu și nerușinare, i-au risipit resursele naturale și i-au înstrăinat energia, s-au pretat constant unor tertipuri politicianiste menite să le umple cel dintâi lor buzunarele, amăgindu-i electoral pe români, susținând că luptă pentru binele tuturor.

Mulți au fost prinși cu furtișagul politic și hoția, au ajuns condamnați de justiție, infractori dovediți, cu sentințe definitive. Conduc în continuare România și se dau, mai nou, mari naționaliști. Tocmai se căznesc să pună mâna pe justiție, să subroge statul de drept, să scape prin amnistie și grațiere de pedepsele penale și să rămână cu prada intactă, furată din averea românilor. Atât de mult țin la națiunea română, încât i-au inventat un stat paralel fantasmagoric, cu care se luptă din greu. Ba, au apărut și niște asasini imaginari care îl bântuie și îl caută prin hoteluri de lux pe noul tătuc, pe cale să devină cel mai urât fiu al poporului, Liviu Dragnea.

Atât de mult țin la această țară, încât, la aniversarea Centenarului Marii Uniri, în loc să-și asume politic un proiect-cadru de reunire spirituală a românilor, de conciliere și concordie națională, de promovare a istoriei și mândriei noastre naționale, de reîntregire a țării, asistăm, din păcate, la un veritabil dezastru.

Românii sunt mai dezbinați decât oricând. Tinerii fug din țară, disperați economic. Am ajuns pe locul II la nivelul Uniunii Europene, din punctul de vedere al migrației forței de muncă. Pe locul I se află Siria, care cunoaște un veritabil exod, dar din cauza războiului.

În acest timp, Educația României se prăbușește, Sănătatea este tot mai bolnavă, prin neputință și dezorganizare. Nu există nicio preocupare serioasă pentru investiții și mari proiecte concrete de infrastructură ori pentru reanimarea proiectelor finanțate din bani europeni, iar țara este grav îndatorată prin împrumuturi.

Cât privește interesele noastre naționale, am ajuns să ne dicteze ce avem de făcut premierul Viktor Orbán, din Budapesta, prin avangarda sa politică din România, adică UDMR.

Așa că PSD nu promovează naționalismul, ci infracționalismul și antiromânismul.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

Vă mulțumesc.

 
Lavinia-Corina Cosma - declarație politică cu referire la Centura ocolitoare a orașului Târgu Mureș;

O invit pe colega noastră, pe doamna Lavinia Cosma.

Se pregătește domnul Petru Movilă, PMP.

 

Doamna Lavinia-Corina Cosma:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un subiect foarte important pentru județul Mureș, care ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea județului, cu mulți ani în urmă. Vorbim despre Centura ocolitoare a orașului Târgu Mureș.

Astăzi vreau să adresez Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere câteva întrebări cu privire la gestionarea acestei situații.

Am primit foarte multe reclamații din partea cetățenilor, cu privire la neregulile care se presupune că se întâmplă acolo. Și vorbim de o recepție a lucrărilor, care s-ar fi făcut în condiții ilegale.

Sigur, în urma verificărilor, urmează să vedem dacă acest lucru este adevărat sau nu.

În același timp, pe toată perioada derulării contractului au fost mai multe sesizări referitoare la proiectul tehnic al Centurii.

Și aș dori ca, pe această cale, să transmit un mesaj conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, să explice public care este situația exactă a Centurii și de ce în ultimii ani de zile, mulți ani de zile, nu s-a terminat, nu s-a finalizat această investiție, repet, în urma căreia târgumureșenii și mureșenii, per ansamblu, ar fi trebuit să beneficieze de o adevărată dezvoltare.

Avem un constructor spaniol care nu și-a respectat obligațiile și care, din păcate, nici până în ziua de azi nu a fost tras la răspundere și nu a fost făcut să plătească pentru dezastrul pe care l-a făcut acolo, la noi, în județul Mureș.

Astfel, e timpul ca, după atât de mulți ani, cineva să răspundă pentru această Centură ocolitoare a orașului Târgu Mureș și să ne explice public ce s-a întâmplat cu banii și care este calendarul de lucrări în perioada următoare.

Lavinia Cosma, deputat de Mureș.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Petru Movilă - comentarii pe marginea guvernării PSD;

Îl invit pe colegul nostru, pe domnul Petru Movilă.

Se pregătește, din partea Grupului PNL, domnul deputat Laurențiu Leoreanu. (Vociferări.) E al doilea înscris.

 

Domnul Petru Movilă:

Bună dimineața, stimați colegi.

Domnule președinte,

Discursul ținut, în urmă cu câteva zile, la Consiliul Național al PSD, de către actualul președinte, Liviu Dragnea, arată că acesta nu mai are nicio limită pentru a-și atinge scopul - să-i scape pe corupți din pușcărie.

Am văzut un președinte de partid care conduce una dintre cele mai importante instituții din țară, dezlănțuit la adresa justiției, având un discurs furibund împotriva propriului popor, canalizat doar pe amnistie și grațiere.

Într-o țară în care a avut loc un "Colectiv", într-o țară în care tocmai s-a închis o maternitate, din cauza infecțiilor cu stafilococul auriu, și într-o Românie în care nu se mai sărbătorește Centenarul, pentru că o mână de oameni este prea ocupată să scape de pușcărie, discursul președintelui Liviu Dragnea este strigător la cer.

Stimați colegi,

Nu mai este absolut niciun interes pentru a guverna. Toți membrii Guvernului și o parte dintre cei care astăzi se plimbă pe holurile Parlamentului nu mai au decât un singur deziderat, și acela nu are absolut nicio treabă cu munca pentru România și pentru români.

Cel mai bun exemplu este amânarea Bugetului pentru anul 2019, din cauza faptului că actuala conducere PSD a pierdut majoritatea, tocmai din cauza politicii pe care a îmbrățișat-o.

Nu mai spun cât de important era să dezbatem bugetul pentru anul viitor și să știm deja clar ce proiecte de anvergură se vor finanța în 2019.

Ca să ne mai închidă gura și să ne mai distragă atenția de la toată lupta lor împotriva justiției, PSD ne-a promis spitale regionale de urgență, ne-a promis construcția autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș, săli polivalente, și nu numai.

Însă, ce mai contează toate acestea, când partidul de guvernământ este mai ocupat să salveze 300 de oameni de pușcărie?

Când România are ca proiect de țară amnistia și grațierea, înseamnă că am depășit de mult orice limită de bun-simț și de respect față de cetățeni.

Când un lider de partid își cere scuze celor din pușcării, condamnați pentru corupție, dar este orb la adevăratele nevoi ale românilor, înseamnă că avem nevoie să ne restabilim prioritățile.

Suntem în pragul de a prelua președinția Uniunii Europene, dar avem cele mai antieuropene mesaje de până acum.

Vedeți cum se uită restul Europei la noi? Am ajuns de râsul unei lumi întregi, pentru că este mai important să scăpăm câțiva oameni de pușcărie decât să îmbunătățim sistemul de învățământ sau sistemul sanitar.

Aștept cu nerăbdare ziua când domnul președinte Dragnea va avea același discurs exploziv pentru schimbarea Legii sănătății.

Până atunci, cred că cei condamnați pentru corupție ar trebui închiși în spitale, nu în pușcării.

Deputat de Iași, Petru Movilă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
Laurențiu-Dan Leoreanu - declarație politică referitoare la inechitățile din noua Lege a pensiilor;

Îl invit, în continuare pe colegul nostru, pe domnul Laurențiu Leoreanu.

Se pregătește doamna Roxana Mînzatu. Sunteți pregătită, da? De la PSD.

Și apoi, domnul Octavian Dohotaru.

Vă rog.

 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața!

Bună dimineața, stimați colegi.

Declarația mea politică este legată de activitatea din această săptămână, de controversata Lege a pensiilor.

Modificarea modului de calcul al pensiilor publice a provocat numeroase discuții în societate și numeroase întrebări în rândul categoriei vizate. Din discuțiile pe care le-am avut cu pensionarii, principala problemă este aceea că, de la 1 ianuarie 2019, pensia nu se va mări cu indicele de corecție dat de inflație și de creșterea salariului mediu brut, ci se va majora peste multe alte luni, adică tocmai de la 1 septembrie, potrivit noii formule de calcul.

Mai mult, în ciuda faptului că argumentul PSD-ALDE este acela că mărirea de peste câteva luni este mai mare decât o eventuală majorare de la 1 ianuarie, acest lucru nu este adevărat. Deoarece una vorbim despre o mărire de la 1 ianuarie, pe 12 luni, și despre o alta, doar de 4 luni, de la 1 septembrie. Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil, gaz, iar pensionarii vor fi cei care duc greul incompetenței acestei guvernări.

Potrivit calculelor făcute de experți, peste 60% dintre beneficiarii sistemului de pensii din România vor primi pensia minimă. Pentru generațiile viitoare, în actuala formă, Legea pensiilor generează numeroase inechități. Mai exact, chiar dacă ai avut contribuții diferite, vei avea pensie la fel ca o persoană care a plătit la nivelul salariului minim pe economie. Dacă vei avea 15 ani de contribuții la pensie, vei avea aceeași pensie minimă, chiar dacă ai plătit contribuție la salariul minim pe economie sau ai plătit contribuție la salariul mediu pe economie. Dacă ai un stagiu de cotizare de 25 de ani, atunci toți cei care vor avea contribuții între salariul minim și 75% din salariul mediu vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuții. Iar la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, fie că vei contribui la salariul minim, fie că vei contribui la 60% din salariul mediu, vei primi pensia minimă aferentă acestei categorii.

De asemenea, o altă inechitate provine din faptul că salariații, care au lucrat în cele mai grele condiții, și anume în grupa I și grupa II de muncă, sunt dezavantajați de noua formulă de calcul prevăzută în noua lege. Pe noua lege, pentru o persoană care a lucrat în grupa I de muncă, adică în cele mai grele condiții, la un număr de 60 de puncte, înmulțit cu 75 de lei punctul de pensie, pensia este de 4.500 de lei. În actualul cadru legislativ, pentru un stagiu complet de cotizare pentru o persoană care a lucrat în grupa I de muncă, rezultă o pensie de 5.500 de lei. Practic, pe noua lege, un astfel de pensionar, care a muncit în condiții grele, pierde 1.000 de lei.

În plus, potrivit noii legi, este o nedreptate că o persoană căreia i s-a reținut contribuția pentru pensii, dar aceasta nu a fost virată la bugetul de asigurări sociale, nu va primi pe acea perioadă pensie. În acest caz, nu stă în puterea sa să intervină sau să remedieze lucrurile. Statul nu a creat un mecanism legitim care să îl protejeze pe cetățean.

Toate aceste lucruri trebuie remediate. Nu putem pretinde că avem grijă de viitorul românilor dacă aprobăm aceste inechități și facem o lege foarte nocivă pentru generațiile viitoare.

Avem nevoie de o Lege a pensiilor, dar una corectă, transparentă și echitabilă.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL de Neamț, Laurențiu-Dan Leoreanu.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
Roxana Mînzatu - declarație politică despre beneficiile Programului Start-up Nation;

Doamna Roxana Mînzatu.

Se pregătește colegul nostru, domnul Adrian Dohotaru.

 

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Oameni buni,

Suntem la jumătatea mandatului parlamentar și aș vrea să vă vorbesc despre o promisiune devenită realitate - Start-up Nation, programul cel mai ambițios de sprijinire a noilor afaceri de după Revoluție și probabil cel mai mare program de acest tip din Europa.

Din 27 decembrie, românii care doresc să-și creeze o afacere pot să înceapă să depună planul de afaceri pentru a obține de la Guvernul României grantul Start-up Nation de maxim 200.000 RON.

Este a doua ediție care ne așteaptă și care va dura până undeva la începutul lunii februarie.

Dar pentru românii care sunt interesați să folosească această oportunitate poate că e util să vorbim despre cifre, despre realitățile primei ediții Start-up Nation 2017.

Iată că 8.444 de firme au fost create și finanțate din Programul Start-up Nation 2017. Este o cifră impresionantă. Din toate apelurile de fonduri din fondurile europene nu s-au finanțat cumulat atât de multe firme cum s-au finanțat cele pe Start-up Nation 2017.

Circa 3.800 din aceste firme aparțin femeilor. Iată că egalitatea de gen vine organic pe un program de finanțare care nu este neapărat dedicat femeilor.

Dacă ne uităm la grupele de vârstă, vedem, de asemenea, că antreprenorii care au luat aceste fonduri se împart echilibrat. În grupa de vârstă până în 30 de ani - 35% dintre antreprenori; între 31 și 40 de ani sunt iarăși 35% dintre antreprenorii finanțați și peste 40 de ani - sunt antreprenori care cumulează 30% dintre cei care au creat firme prin fondurile Start-up Nation.

Ca domenii de activitate, am încurajat anul trecut producția, astfel încât circa 4.500 de firme au fost lansate în domeniul producției, fiind urmate de industrii creative. Doar 790 de firme au activat în domeniul serviciilor, motiv pentru care ediția 2018 va da un punctaj bun domeniilor de activitate din servicii - aviz celor care doresc să dezvolte astfel de afaceri.

Lansăm în 27 decembrie acest program, pentru că Ministerul pentru Mediul de Afaceri l-a îmbunătățit, ca urmare a lecțiilor învățate anul trecut.

Dau doar 3 exemple de noutăți benefice. Faptul că antreprenorii vor putea primi un avans de 30% din grantul acesta; faptul că pentru cheltuieli salariale, contabilitate, utilități, decontarea va fi mult mai simplă, prin sume forfetare. Ele vor reprezenta maximum 30% din valoarea eligibilă a planului de afaceri. Planul de afaceri prin care se cer banii a fost simplificat; nu va mai fi nevoie de proiecții financiare.

Iată, deci, argumente pentru ca românii să se folosească de acest program ambițios pe care partidul meu, Partidul Social Democrat, l-a promis în 2016, îl livrează, și cu care îndrăznește să creadă într-o Românie a antreprenoriatului.

Dragi colegi, oameni buni, se apropie sărbătorile. Să avem Crăciun cu bine și oameni buni alături de noi!

Mulțumesc frumos.

Roxana Mînzatu, deputat al PSD de Brașov.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

 
Adrian-Octavian Dohotaru - declarație politică cu titlul Caritate de sărbători, solidaritate tot anul!;

Îl invit pe domnul Adrian Dohotaru.

Se pregătește, din partea Grupului ALDE, domnul Daniel Olteanu.

Vă rog.

 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

"Caritate de sărbători, solidaritate tot anul!".

Votez moțiunea de cenzură. România are nevoie de un stat social puternic, un stat pe care ar trebui să îl construiască forțele politice de stânga. PSD nu este nici de stânga, nici o forță. Acest Guvern și-a arătat limitele în mod repetat, nu a făcut nimic pentru construirea unui stat social adevărat - suntem în continuare ultimii din Uniunea Europeană la capitolul alocării bugetare pentru protecție socială.

Lansez în dezbatere o propunere legislativă pentru construirea unui stat social, măcar a unui început, a unei reale solidarități. Caritatea este bună, o întâlnim des în această perioadă, a sărbătorilor, dar nu este suficientă pentru a avea un stat just cu toți cetățenii. Copiii au nevoie de încălțări, haine, rechizite și hrană nu doar de sărbători, ci tot anul. Vârstnicii au dreptul la un trai decent în fiecare lună, nu doar în decembrie. Este bine că oamenii vor să ajute, astfel de intervenții pot salva vieți sau pot să le îmbunătățească substanțial, dar sunt situații de intervenție temporară și avem nevoie de astfel de intervenții tot anul. Dacă vrem cu adevărat să adresăm probleme sistemice precum sărăcia, trebuie să venim cu măsuri solidare la nivelul statului, să acționăm colectiv, nu doar individual sau în grupuri mici.

Astfel, în luna ianuarie voi propune un set de măsuri solidare, care să reprezinte un prim pas către un stat social adevărat în România. Alocația pentru susținerea familiei, un ajutor care ar trebui să ajute copiii din cele mai sărace familii din țară, va avea cuantumul mărit și un mecanism de sprijin real pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar, prin asigurarea de la bugetul de stat a banilor necesari angajării mediatorilor școlari atât de doriți în comunitățile defavorizate.

Conform datelor primite de la Ministerul Muncii, jumătate dintre copiii cu vârste de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul celor cu handicap, fac parte din familii care nu beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului. Primii ani de viață sunt esențiali pentru orice copil, de aceea voi propune ca prin alocația pentru susținerea familiei să fie acordat un supliment de 800 de lei pentru creșterea copilului de până la 2 ani.

De asemenea, voi propune ca 96.000 de pensionari, care acum primesc un venit mai mic decât indemnizația minimă, să devină și ei eligibili pentru primirea indemnizației. Totodată, pentru cei 2,2 milioane de români care nu au asigurare de sănătate, precum și pentru o parte din beneficiarii de ajutor social, care apelează la acest beneficiu doar pentru a avea acces la îngrijire medicală, voi propune înființarea unui mecanism de sprijin pentru ocrotirea sănătății. Astfel, persoanele care nu au venituri lunare suficiente să își poată plăti asigurarea și să aibă acces la sistemul medical normal, nu doar la cel de urgență.

În cazul mult blamaților beneficiari de ajutor social pentru asigurarea venitului minim garantat, care, pasămite, nu vor să muncească, voi propune să asigurăm decontarea transportului. Sau acordarea unor abonamente gratuite de transport pentru a facilita accesul din zonele rurale, unde se află peste 85% dintre beneficiari, în zonele urbane, unde sunt majoritatea locurilor de muncă.

Voi aborda și subiectul actelor de identitate, întrucât nu este normal ca în această țară să avem zeci, dacă nu sute de mii de persoane, inclusiv copii, care pentru statul român nu există, întrucât nu pot face nimic fără acte.

Vă doresc sărbători fericite și sper să ne regăsim în 2019 mai solidari și mai pregătiți să ne luptăm pentru binele tuturor, inclusiv al celor care au de suferit din cauza inechităților care fac ravagii în societatea noastră!

Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat de Cluj.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
Daniel Olteanu - declarație politică despre nevoia de fonduri pentru mari proiecte de infrastructură;

Deci, în continuare, domnul Daniel Olteanu, de la ALDE.

Din partea Grupului PMP, domnul Adrian Todoran se pregătește.

Da, vă rog, aveți 3 minute, domnule coleg.

 

Domnul Daniel Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Accept faptul că, în primii doi ani de la alegeri, guvernarea s-a concentrat pe ridicarea generală a nivelului de trai, și asta a fost o necesitate absolută. Majorările salariale, majorarea pensiilor, Programul Național de Dezvoltare Locală, toate au fost și sunt de o importanță capitală, atât la nivelul fiecărui cetățean vizat, cât și la nivelul comunităților locale, în ansamblul lor. Majorarea salariului minim pe economie, în perioada următoare, se înscrie în aceeași logică a faptului că de creșterea economică trebuie să se bucure fiecare român.

Sper ca această politică să fie ireversibilă, iar România să nu mai treacă niciodată prin curbe de sacrificiu; drumul să fie cu sens unic, spre bine și mai bine.

Aceste creșteri ale veniturilor sunt confirmate de toate sursele. Și mă bucur că o hartă prezentată recent de Ziarul Financiar confirmă că, între 2017 și 2018, creșterea veniturilor a fost, în funcție de județ, de cel puțin două ori mai mare decât rata inflației, până la 4-6 ori, iar asta înseamnă că a fost o creștere reală, că oamenii au simțit asta în propriile buzunare.

Însă... Însă... Am analizat cu atenție aceste date, le-am prelucrat și am observat faptul că ele, pe de altă parte, confirmă, din păcate, și principala temă asupra căreia atrag atenția de doi ani, de când sunt parlamentar, și anume creșterea decalajelor de dezvoltare. E posibil să deranjez poate prea mult - și îmi asum asta -, dar mi-aș ruga inclusiv colegii din alte regiuni să accepte faptul că nu sunt un deputat al bogaților, ci unul al săracilor.

Așa cum vă prezint și în acest tabel, am luat ca referință municipiul București, județul Cluj, Timiș și, bineînțeles, județul meu, județul Vaslui. Acesta este salariul mediu net în luna septembrie 2018. De la București - 3.467 de lei, la Cluj - 3.105 lei, Timiș - 2.869 de lei, Vaslui - 2.112 lei. Datele sunt publicate de Institutul Național de Statistică.

Ceea ce se observă cu ochiul liber însă din acest tabel este faptul că, deși în București, Timiș și Cluj salariul era mai mare cu 30-50% decât în Vaslui, creșterile salariale mai mari au avut loc tot acolo, unde deja se câștiga mai bine: +11% în Vasluiul sărac, +12% în București, +15% în Timiș, +17% în Cluj.

Acesta este, stimați colegi, efectul investițiilor în mari proiecte de infrastructură, de care au parte exclusiv regiunile bogate, iar insistența mea pentru autostrada Tișița - Albița, cel mai important coridor de transport de mărfuri pe zona de Est, capătă noi sensuri.

+17% pentru un clujean sau un bucureștean care câștigă peste 3.000 lei și +11% pentru un vasluian care câștigă 2.100 de lei, adică "mai mult pentru cel bogat, mai puțin pentru cel sărac" nu este, stimați colegi, nici social-democrație, nici liberalism.

Probabil știți, fiecare, în zona din care proveniți, ce anume trebuie să susțineți pentru a consolida creșterea economică. Cel mai important obiectiv pentru mine, pentru cea mai săracă regiune de la periferia geografică și economică a Uniunii Europene, este autostrada Tișița - Albița, iar raportarea Guvernului la acest obiectiv în bugetul pe 2019, după ce am cerut de zeci de ori fonduri pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic, va influența decisiv votul pe care îl voi da sau nu Legii bugetului de stat pe 2019.

Avem datoria de a consolida creșterea economică la nivel național, în ansamblu, dar avem și obligația de a o face sănătos și solidar. Iar solidaritatea nu înseamnă, în primul rând, fonduri pentru venitul minim garantat, ci fonduri pentru mari proiecte de infrastructură.

Daniel Olteanu, deputat, ALDE, Vaslui.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

 
Adrian-Mihăiță Todoran - declarație politică referitoare la situația asistenților persoanelor cu handicap, care nu și-au primit salariile de peste 90 de zile;

Domnul Adrian Todoran, de la PMP.

Se pregătește domnul deputat Ioan Dîrzu, de la Alba, PSD.

Și apoi, domnul Mihai-Cătălin Botez.

 

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Bună dimineața, domnule președinte.

Declarația mea politică va fi împotriva ministrului finanțelor, care nu înțelege o situație foarte gravă în România - situația asistenților persoanelor cu handicap, care nu și-au primit salariile de peste 90 de zile.

Poate domnul ministru Teodorovici - încă ministru al finanțelor, pentru că la felul cum schimbă actuala guvernare miniștrii... - să stea liniștit, că nu va mai fi mult timp ministru!

De câteva luni de zile, mii de români, mii de oameni așteaptă ca statul să-și facă minima datorie față de ei - salariul, care, de foarte multe ori, este inacceptabil față de munca pe care o prestează.

Mii de asistenți ai persoanelor cu handicap sperau să nu intre în luna decembrie fără indemnizația respectivă, fără salariu, pentru că și pentru ei au venit sărbătorile, și pentru ei au venit facturile.

Nu cred că Ministerul Finanțelor a avut o înțelegere cu cei de la utilități, cu cei de la gaze, de la curent, să nu le trimită facturile acasă acestor oameni care de peste 90 de zile nu și-au luat salariul.

Nu este admisibil ca astăzi să vorbim despre pensii speciale, despre salarii mărite, și acești oameni să nu beneficieze de minimul care era dat de la stat.

Gândiți-vă că acești oameni, domnule ministru, v-au dat o lecție de moralitate. Pentru că sunt curios, dacă dumneavoastră nu v-ați fi luat salariul la timp, cum ați mai fi mers la serviciu, tot la fel de încântat, tot la fel de încrezător?

Acești oameni muncesc 24 de ore din 24. Muncesc la 3,00 dimineața, la 5,00 dimineața, la 6,00 dimineața, pentru că sunt asistenți personali ai persoanelor cu handicap.

Nu este ușor să te trezești la 3,00 dimineața. Nu este ușor ca în timpul zilei să nu poți să-ți faci programul, ci să depinzi de acest lucru.

Gândiți-vă, domnule ministru, că dumneavoastră râdeți la toate televiziunile, în toate interviurile, dar acești oameni timp de 3 luni de zile poate nu au avut bani să-și cumpere medicamente, poate nu au avut bani să-și plătească lumina.

Cred că ar trebui să învățați foarte multe de la acești oameni.

Eu, Adrian Todoran, deputat de Maramureș, vă cer explicații, domnule ministru, pentru bătaia de joc la care i-ați supus pe acești oameni. Acești oameni v-au dat o lecție de moralitate!

Este vremea, domnule ministru, să vă cereți scuze în fața acestor oameni. Sigur, dacă aveți un dram de demnitate.

Domnule ministru, în prag de sărbători, ieșiți și recunoașteți-vă vina și umilința la care i-ați supus pe acești oameni, care nu sunt puțini în România. Persoanele cu handicap sunt o categorie socială de care trebuie să avem grijă, dar și de cei care sunt asistenții lor personali.

Domnule ministru, dați-vă demisia, că oricum vă dau ăștia afară!

Adrian Todoran, deputat de Maramureș.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

 
Ioan Dîrzu - 2019 - anul României Europene;

Domnul Ioan Dîrzu.

Se pregătește domnul Botez.

Da, vă rog.

 

Domnul Ioan Dîrzu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi: "2019 - anul României Europene"

Vine un moment al bilanțului și al noului început pentru toți românii. Pentru România, acest an a însemnat celebrarea istoriei, iar anul viitor înseamnă marcarea viitorului. Un viitor glorios european, un viitor al românilor care, în sfârșit, vor arăta tuturor că inima Uniunii Europene bate în România.

Președinția Consiliului Uniunii Europene presupune atât responsabilizarea țării, dar mai ales renașterea ei. Este un test pentru politicieni, pentru administrație și pentru fiecare român. Toți trebuie să fim un singur creier și o singură voce pentru Europa noastră.

Pe plan intern, anul 2019 va însemna pentru România un PIB de peste 1.000 miliarde lei, venituri suplimentare de 3,6 miliarde lei din noile măsuri fiscal-bugetare, continuarea proiectelor prin PNDL 2, implementarea Fondului de Dezvoltare și Investiții în sănătate, educație, agricultură, cultură etc.

Va fi un an în care creșterile de salarii și pensii vor atinge cotele prognozate pentru anul 2022, în care fermierii vor putea accesa noi scheme de ajutor de stat, în care tinerii antreprenori își vor putea deschide noi afaceri, în care elevii și studenții vor beneficia de mai multe drepturi educaționale și sociale.

În final, anul 2019 va fi un an al consolidării independenței justiției, al statului de drept, al democrației constituționale și al spiritului european. În ciuda criticilor, vom menține traiectoria proeuropeană și democratică, sinceră, independentă și asumată. Dubla măsură nu-și mai are loc în societatea noastră.

La mulți ani, România! Bine ai venit, Uniunea Europeană!

Și tuturor, sărbători fericite!

Ioan Dîrzu, deputat al PSD de Alba.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Mihai-Cătălin Botez - declarație politică despre susținerea și încurajarea alianțelor regionale;

Deci domnul Mihai Botez. Se pregătește colegul nostru, domnul Ioan Balan, de la PNL.

 

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

S-a vorbit mult în ultima perioadă despre alianțe. Alianța Vestului, mai recent, Alianța Estului, cum mai e numită și recent înființata alianță "Moldova se Dezvoltă". Și poate că vor mai urma și altele.

Am văzut aduse acuzații că în an Centenar vorbim mai mult despre o separare de București decât despre unitate.

Este normal să apară temeri pe subiecte ce sunt mai greu de înțeles, dar dacă vom face un mic efort să ne clarificăm despre ce este vorba în fapt, s-ar putea să vedem că ar putea fi un model de urmat.

Aceste alianțe pun în aplicare principiul subsidiarității, adică îndeplinirea unor obiective setate la nivel central, pe domenii ca sănătate, infrastructură ori educație, cât mai în concordanță cu nevoile și așteptările cetățenilor unei zone specifice.

Este normal ca locuitorii unei anumite regiuni și reprezentanții lor aleși să știe mai bine ce obiective sunt prioritare și cum vor să fie implementate.

Am auzit spunându-se că oricum zona de Vest primește bani de la centru și că nu ar trebui să se plângă, și să se concentreze pe descentralizare, și că banii ar trebui direcționați și către zona Moldovei.

Fiecare zonă ar trebui să-și clarifice cât mai bine prioritățile și cerințele și să acționeze pe căile pe care le are la dispoziție să le obțină.

Sigur că îmi doresc mai mulți bani și investiții pentru zona Moldovei și pentru județul Vaslui, dar, stimați cetățeni, votați de 30 de ani PSD. La Vaslui aveți 10 parlamentari, dintre care 8 sunt în coaliția de guvernare. Ce au făcut acești parlamentari? Ce au păzit atât timp de nu au adus investițiile necesare în Moldova? Indiferența ori interesele meschine de putere i-au făcut să uite de ce sunt acolo.

Alianța "Moldova se Dezvoltă" poate că e o copie după Alianța Vestului, dar e mai mult decât nicio alianță.

Poate că nu vor avea succes, dar având în vedere că scopul acestor alianțe este să fie pregătite pentru Exercițiul financiar 2021-2027, pare că acum e momentul să se formeze și că reprezintă premisele unei posibile dezvoltări și ale unor posibile rezultate concrete pentru Regiunea Moldovei.

Dar îmi pare rău că nu avem niciun primar din județul Vaslui în vreo alianță. Poate că vom vedea vreun nume pe lista unei viitoare alianțe.

Consider că România are nevoie de descentralizare, dar mai mult are nevoie de o dezbatere reală asupra problemelor țării. Și nu pe genunchi, așa cum se face acum în Parlament.

Puterea actuală manifestă un dispreț real pentru dezbatere. Și asta tot vedem de doi ani.

Ultimul exemplu - ieri, Comisia juridică a avut raport comun cu Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare. Legea leasing-ului, PL-x 164/2018. Am fost informați de ședință cu o oră înainte de începerea ședinței, nu cu cel puțin 24 de ore, așa cum prevede Regulamentul, iar dezbaterea a ținut un minut. Practic, s-a citit titlul legii, s-a supus votului, s-au anunțat rezultatele pentru minută și atât.

În concluzie, atât timp cât aceste alianțe vor dezbate mai pe larg problemele cetățenilor și regiunilor lor este un câștig și pentru democrație și pentru eficiență.

Așa că vreau să susțin acest demers și să încurajez aceste alianțe care pot duce la concretizarea unor investiții mai repede și mai în acord cu ce își doresc reprezentanții unei zone, și nu un tătuc sau un grup de tătuci de la centru.

Felicitări, Alianța Vestului, felicitări, Alianța "Moldova se Dezvoltă"! Spor la treabă!

Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

 
Ioan Balan - declarație politică intitulată Angajații din sectorul privat, uitați de guvernele -PSD-ALDE!;

Îl invit pe colegul nostru, pe domnul Ioan Balan, de la PNL.

Domnule Bălan...

Domnule Bălan...

Dacă nu, îl invit pe domnul Sighiartău.

Vă rog.

Deci, domnul Balan. Și se pregătește colegul nostru, domnul Ionuț Simionca, de la PMP.

 

Domnul Ioan Balan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă număr printre cei care au susținut constant că salariile din sectorul public trebuie să crească consistent și real, nu doar pe hârtie, dacă vrem să avem oameni bine pregătiți în administrația publică, în învățământ, sănătate, în apărare sau ordine publică. Cu toții suntem de acord că nu poți să ceri unui funcționar să gestioneze proiecte de milioane de euro, să semneze și să răspundă, iar el să fie plătit cu o mie și ceva de lei. Cu toții suntem de acord că medicii sau profesorii vor părăsi în continuare România, dacă nu le oferim pachete salariale stimulative, care să îi facă să rămână acasă, în România, ca să ne trateze pacienții sau să educe elevii. Nu putem doar să le mulțumim militarilor români care își riscă viața în teatrele de operații, în condițiile în care au cele mai mici salarii din NATO.

Cu toate acestea, pe lângă atenția cuvenită celor peste 1,2 milioane de angajați din sectorul public, nimeni nu trebuie să uite că cei 4 milioane de angajați din sectorul privat sunt cei care fac România să fie dinamică și dau Guvernului prilejul să se laude cu o creștere economică produsă de ei, nu de Guvern. Din păcate, de doi ani, de când PSD-ALDE a preluat guvernarea, angajații din sectorul privat reprezintă pentru Guvern doar o masă de oameni care trebuie să plătească taxe, impozite și accize mai mari, deși veniturile salariale au crescut mai lent decât în sectorul public sau nu au crescut deloc.

Stimați colegi, salariile din sectorul privat nu pot crește dacă actualul model economic, total greșit, implementat cu încăpățânare de PSD-ALDE, va continua! Fără investiții publice consistente, care să sprijine economia privată, fără investiții străine, care să ne asigure transferul de tehnologii, și fără stimulente pentru dinamizarea investițiilor private, economia românească va continua să genereze puțină valoare adăugată și locuri de muncă de slabă calitate, prost plătite! Altfel spus, vom continua să exportăm grâu și să importăm pâine congelată, să exportăm lemn și să importăm mobilă, să exportăm fier și să importăm mașini. Materiile prime sunt întotdeauna mai prost plătite decât bunurile finale.

Partidul Național Liberal a prezentat săptămâna trecută alternativa la politica antieconomică promovată de PSD-ALDE. Pentru noi este extrem de important să majorăm salariile pentru a motiva angajații, a le impune criterii de performanță și a-i păstra în țară.

Pentru noi este deosebit de important să respectăm munca părinților și bunicilor noștri, majorându-le pensia, atunci când prevede legea, adică de la 1 ianuarie!

Pe lângă aceste priorități, Partidul Național Liberal și-a asumat angajamentul ferm de a finanța cu minimum 6,5% din PIB investițiile publice - autostrăzi, căi ferate, școli și spitale - de a utiliza 100% fondurile europene disponibile, în interesul românilor, și de a elimina toate piedicile care încurcă economia privată: supraacciza la carburanți, Split TVA, suprataxarea contractelor de muncă part-time.

Ne-am asumat să-i stimulăm cu toate mijloacele pe cei care trudesc în economie, să stimulăm munca și să încurajăm investițiile de calitate.

Vă mulțumesc.

Ioan Balan, deputat al PNL de Suceava.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Ionuț Simionca - declarație politică România, încotro?!;

Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Ionuț Simionca, PMP, de la Bistrița.

Se pregătește doamna președinte Biró Rozália-Ibolya, de la UDMR.

 

Domnul Ionuț Simionca:

Bună dimineața, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi - "România, încotro?!".

La final de an și la jumătatea mandatului meu de deputat, nu pot să nu reflectez la lucrurile bune pe care am reușit să le fac și la cele rele, pe care nu le-am putut stopa, pe care nu am reușit să le împiedic să se întâmple. Și cred că este un moment potrivit să trag câteva concluzii.

Pentru mine, ca deputat de Bistrița-Năsăud, a fost un an plin, în care am reușit să fac multe propuneri legislative bune, dintre care amintesc următoarele:

  • Autostrada Nordului;
  • Proiectul "E muncă, e pâine", care pune asistații social la muncă;
  • Stopurile pentru autobuzele școlare;
  • Iluminatul trecerilor de pietoni;
  • Decontarea navetei în sistemul sanitar;
  • Scutirea primăriilor de la plata taxei de stâlp;
  • Eliminarea taxelor pentru căile de acces și așa mai departe.

În același timp, am văzut efectele legilor mele deja promulgate:

  • Pe "Legea Colectiv", am văzut panourile de avertizare instalate la intrările unităților care intră sub incidența acestei legi, care nu au acel aviz de securitate la incendiu. Dau exemplu, la Bistrița, Palatul de Cultură și multe altele, în toată țara.
  • Am văzut că au început să fie instalate și bariere și semafoare la trecerea la nivel cu calea ferată.

Mă bucur din suflet că aceste legi salvează vieți omenești și aduc un dram de siguranță în viața bistrițenilor și a românilor. Și îmi doresc ca, anul viitor, și celelalte propuneri legislativă să treacă. Care, fără îndoială, vor aduce multe beneficii și vor îmbunătăți viața românilor.

Mă bucur din suflet că aceste legi salvează vieți și aduc un plus de siguranță bistrițenilor.

M-am bucurat sincer că au ajuns primele ambulanțe noi la Bistrița. Chiar dacă sunt și cârcotași, ambulanțele pentru care m-am zbătut sunt la Bistrița și sunt la dispoziția cetățenilor.

La capitolul regrete, voi enumera următoarele:

  • Regret că nu am putut stopa mazilirea Legilor justiției;
  • Regret că nu am putut stopa plecarea românilor în străinătate;
  • Regret că românii și-au pierdut tot mai mult speranța pentru o viață mai bună;
  • Regret că cetățenii și-au pierdut siguranța zilei de mâine și, tot mai mult, încrederea în politicienii care luptă pentru popor.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de când am intrat în politică este puterea exemplului. Și, când spun acest lucru, mă refer, de exemplu, la Brătieni, la Maniu, la Regii Ferdinand și Carol I, care au avut un impact major în ceea ce privește făurirea României moderne.

E vorba de politicieni cu viziune, care au reușit să schimbe societatea și să le dea românilor speranță și încredere în viitor.

Înainte, însă, să ne propunem să schimbăm lumea, trebuie să ne schimbăm pe noi, să începem în fiecare zi să muncim, să ducem la bun sfârșit câte un proiect, să ne respectăm unii pe alții și să nu ne dăm bătuți în fața unor impedimente minore.

Iar dacă noi, romanii, avem curajul să ne ridicăm în cele mai grele momente pentru a-i înfrunta pe cei rău-intenționați, dacă avem forța să îi ajutăm pe cei aflați la nevoie, suntem pe drumul cel bun.

Dacă facem aceste lucruri, următoarele generații vor trăi într-o Românie mai bună decât cea pe care o avem astăzi. Iar munca pe care am început-o aici, în Parlament, într-adevăr, va schimba România în bine.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sărbători fericite și binecuvântate, dragi români!

La muți ani!

Deputat Ionuț Simionca, de Bistrița-Năsăud.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

La mulți ani, și dumneavoastră!

 
Biró Rozália-Ibolya - câteva aspecte legate de președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene;

O invit pe doamna președinte Biró Rozália.

Se pregătește, din partea Grupului USR, domnul deputat Nicolae-Daniel Popescu.

Vă rog, doamnă președinte.

 

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Trăim una dintre cele mai importante provocări ale țării noastre, care, foarte curând, va prelua, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, din 2007, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Acest rol plasează țara noastră în fruntea conducerii Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că, pentru o perioadă de șase luni, România va coordona toate grupurile de lucru ale Consiliului, având ca responsabilitate principală asigurarea funcționării corecte a Uniunii și stabilirea priorităților acesteia.

Stimați colegi, acest moment trebuie privit ca pe un test de maturitate; președinția rotativă este un test substanțial de resurse umane și administrație, dar mai ales o provocare extraordinară pentru a demonstra și întări imaginea și expertiza europeană a țării responsabile, o țară care aspiră la un rol de lider în Europa de Est, cu o economie dinamică, o cultură bogată și dedicată proiectului european.

Unul dintre capitolele majore din mandatul României la Președinția Consiliului Uniunii Europene este Brexitul - decizia Marii Britanii de a părăsi forul comunitar.

Acest moment poate avea consecințe negative asupra întregului spațiu european. Ceea ce s-a întâmplat în Marea Britanie, când susținătorii Brexitului au avut o voce mult mai puternică, susținută prin votul exprimat, decât a cetățenilor care doreau ca Marea Britanie să fie parte integrantă a Uniunii, apărând astfel un fenomen în Europa, definit prin faptul că cei care doresc dezbinarea au o voce mai puternică decât cei care sunt preocupați și susțin procesele de construcție a viitorului comun.

Subiectul Brexit a dominat agenda Summitului european de iarnă, deși acordul de retragere a Marii Britanii din spațiul comunitar a fost agreat de cele două părți, în urmă cu mai puțin de o lună.

Premierul britanic, doamna Theresa May, a venit din nou în fața partenerilor europeni să ceară garanții suplimentare, în special în ceea ce privește evitarea unei frontiere dure între Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord. Mesajul liderilor europeni a fost acela că UE va continua procesul de ratificare a acordului agreat și nu va renegocia un alt document.

România dorește o Europă unită, o Europă puternică, o Europă care să fie un partener apropiat al țărilor din flancul estic, și un partener de sprijin pentru extinderea Uniunii în zona Balcanilor de Vest.

UDMR dorește o Europă în care deciziile se iau focusate pe cetățeni, o Europă în care cetățenii au drepturi egale, unde minoritățile autohtone sunt protejate printr-un cadru legislativ european și unde nu voința politică decide acordarea unor drepturi sau neacordarea acestora - situație în care se află România în problema procesului de aderare la spațiul Schengen -, ci reformele și rezultatele efective ale țărilor în cauză.

Dorim o președinție a Consiliului UE în care negocierile se duc la masa tratativelor, să existe un dialog clar între părți, care să se desfășoare într-un climat de calm, de încredere, de respect reciproc, și în niciun caz pe un fundal de tensiuni interne, cărora li se adaugă situații tensionate, precum Brexitul, "vestele galbene" din Franța sau problemele din Spania.

Dorim și vom lucra pentru a avea o președinție care să evidențieze atuurile României și care să întărească imaginea țării pe plan european și internațional.

Cea mai bună soluție și singura soluție pentru o președinție de succes este o voce comună, într-o Europă stabilă.

Vă mulțumesc.

Deputat Rozália Biró, din Bihor, UDMR.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă.

 
Nicolae-Daniel Popescu - declarație politică intitulată Tot mai mulți români ne părăsesc definitiv. Ce e de făcut?;

Doamna deputat Ambrus Izabella-Agnes depune în scris, tot din partea Grupului UDMR.

Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Nicolae-Daniel Popescu, din partea Grupului USR.

După care, îl invit la cuvânt pe ...

Numai puțin, să văd... Domnul Horia Nasra.

Nu. Bun.

Numai puțin, domnule coleg.

De la Grupul PNL, domnul Robert Sighiartău.

Vă pregătiți și luați cuvântul.

 

Domnul Nicolae-Daniel Popescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

"Tot mai mulți români ne părăsesc definitiv. Ce e de făcut?"

Doamnelor și domnilor deputați,

În această sesiune parlamentară, am solicitat de la Ministerul Afacerilor Interne o evidență clară a numărului de certificate de naștere emise în perioada 2007-2018 pentru copiii născuți în afara granițelor țării din cel puțin un părinte român. Doream să aflu cu exactitate câți copii din părinți români s-au născut peste hotare în ultimii zece ani și în ce țări se află aceștia. Cifrele sunt grăitoare și merită analizate cu atenție.

Din datele transmise de Ministerul Afacerilor Interne rezultă că cei mai mulți români s-au născut în Spania, Italia, Marea Britanie și Germania, adică în țările cu cele mai însemnate comunități de români.

De exemplu, în Italia s-au născut în perioada 2007-2018, luna septembrie, 144.983 de cetățeni români.

Un alt exemplu este Spania, unde în aceeași perioadă au venit pe lume 81.858 de copii români.

În Marea Britanie, numărul de copii născuți din cel puțin un părinte român a ajuns la un total de peste 39.903, iar în Germania au fost aduși pe lume 31.026 de copii români.

Însumând cifrele înregistrate doar în aceste patru țări, cele mai reprezentative pentru diaspora română, ajungem la un total de 297.770 de români.

Stimate colege,

Stimați colegi,

În doar 10 ani, aproape 300.000 de copii ai românilor s-au născut peste hotare, în doar patru țări europene. Numărul total este mult mai mare; știm cu toții acest lucru. Pentru mine aceste cifre transmit un mesaj destul de clar - că tot mai mulți români au luat și iau în serios stabilirea definitivă pe teritoriul altor state, își întemeiază acolo familii și lasă urmași.

Mă întreb cum va arăta România peste alți 10 ani? Oare întreaga populație activă, cu cei mai talentați și pricepuți români, se va stabili peste hotare? Și ce se va alege de cei pe care îi lasă în urmă - părinți înaintați în vârstă și bunici? De ei cine se va îngriji? Cine va mai susține economia României, dacă exodul continuă în ritmul alarmant din prezent?

Doamnelor și domnilor deputați,

Dacă instituțiile statului român nu se reformează, pentru a asigura un sistem de educație performant, un sistem de sănătate eficient și premise stabile pentru dezvoltarea economiei private, România va continua să piardă cei mai energici și mai competenți oameni - exact pe aceia care pot susține economia țării noastre, pot întemeia familii și pot crea prosperitate.

Dacă instituțiile statului român nu încurajează natalitatea și politicile pro-familie și mai ales dacă nu fac nimic ca România să devină atractivă pentru cei plecați peste hotare, vom deveni un teritoriu pustiu și al nimănui, exact așa cum sunt astăzi multe dintre satele noastre: îmbătrânite, părăsite, fiindcă tinerimea a plecat la lucru în străinătate și nu mai are cine munci!

Vă mulțumesc.

Nicolae-Daniel Popescu, deputat de diaspora.

 
Robert-Ionatan Sighiartău - declarație politică având titlul PSD-ALDE - Guvernul lozincilor expirate;

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Bună ziua!

Declarația mea politică se intitulează "PSD-ALDE - Guvernul lozincilor expirate".

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Din luna mai 2012, PSD ne-a arătat ce poate să facă pentru țară. Multiplele guvernări și cei peste 120 de miniștri rotiți în funcții au demonstrat capacitatea și mai ales incapacitatea acestui partid de a administra o țară. Pentru cetățeni, creșterea economică nu înseamnă nimic dacă taxele sunt mari, dacă n-au autostrăzi, dacă prețurile produselor agro-alimentare cresc de la o lună la alta, iar birocrația este tot mai mare.

Statul român de astăzi nu este prietenul antreprenorilor și al celor care aduc bani țării. Ei sunt purtați prin instituții, iar banii pe care îi dau statului sunt cheltuiți fără chibzuință. Statul condus de PSD nu este un bun partener, dimpotrivă.

Sectoarele care produc și care susțin economia sunt independente de politica PSD. Industria românească funcționează fără a interfera cu politicul, iar orașele dezvoltate sunt, de asemenea, necontaminate de politica socialistă promovată de cuplul Dragnea-Tăriceanu.

S-a discutat foarte mult despre salariile bugetarilor care ar fi trebuit să crească cu 25%. Până la urmă au crescut doar cu 4% net, proporție anihilată, bineînțeles, de creșterile mari de prețuri, de combustibil și dobânzi mari la bănci.

Domnilor guvernanți,

Doamnă prim-ministru,

Celor patru milioane de angajați din mediul privat ce le spuneți?

Le-ați spus că din creșterea economică din ultimii 8 ani nu ați făcut niciun spital și nicio autostradă? Le-ați spus că peste 100.000 de locuințe în România n-au energie electrică, iar copiii au sub 3 lei alocație pe zi?

România nu se dezvoltă, fiindcă ați oprit investițiile publice, iar sectoarele cheie sunt abandonate. Transportul feroviar, autostrăzile n-au finanțare, iar în educație faceți experimente după experimente de mai bine de șase ani.

Suntem în situația în care un membru PSD cu funcție înaltă în Uniunea Europeană vă spune în față că nu sunteți interesați de dezvoltare.

Ați cheltuit bugetele pentru 2017 și 2018, dar în spitale se moare, iar în trafic se stă cu orele. Pierderile aproape că nu pot fi calculate. Cât costă o oră pierdută, doamnă premier? Dar zeci de ore pe lună?

Miniștrii care vor mai veni, dacă vor veni, nu vor putea face politici serioase, multianuale, pe termen mediu. Dragnea a creat un sistem în care toți membrii Guvernului sunt inutili. Nu există politici bugetare multianuale pentru educație, sănătate sau transporturi, ci doar lozinci.

Nu aveți autoritate în ministere, fiindcă toți ați fost puși de ocazie, pe termen scurt, și sigur veți pleca și voi, pentru a veni alții mai ascultători.

Pentru toate acestea vă cerem demisia, în primul rând, iar în al doilea rând, pentru că ați înșelat pe toată lumea și pregătiți deja alte neadevăruri și promisiuni mincinoase pe care vreți să le livrați oamenilor la viitoarele alegeri.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL, Robert Sighiartău.

Elvira Șarapatin - declarație politică intitulată Premierul își respectă angajamentele față de români și reprezintă cu demnitate și profesionalism România la Bruxelles, în timp ce președintele Iohannis generează conflicte și blocaje internaționale;

Domnul Florin Iordache:

Avem în același timp și Birou permanent.

În continuare, o invit pe colega noastră, pe doamna Elvira Șarapatin.

Se pregătește domnul Romeo Nicoară, de la PNL.

 

Doamna Elvira Șarapatin:

Mulțumesc, domnule președinte.

"Premierul își respectă angajamentele față de români și reprezintă cu demnitate și profesionalism România la Bruxelles, în timp ce președintele Iohannis generează conflicte și blocaje instituționale".

Cu toate că actualul Guvern PSD-ALDE face toate demersurile pentru ca președinția României la Consiliul Uniunii Europene să fie una de succes, președintele Klaus Iohannis își arogă, în mod ilegal și neconstituțional, dreptul de a decide componența Guvernului. Astfel, acesta face dovada că este nu doar dezbinator, ci de-a dreptul sabotor al intereselor României.

Președintele Iohannis, în rătăcirile sale, sabotează România. A amânat nepermis o decizie în privința remanierii guvernamentale, la Ministerele Transporturilor și Dezvoltării. Acum zice că nu are de gând să-și facă datoria până după decizia Curții Constituționale.

În acest fel, sabotează clar activitatea a două ministere cheie, sabotează investițiile, sabotează proiectele de autostradă, sabotează miile de proiecte ale comunităților locale.

În lipsa miniștrilor, cele două ministere nu pot funcționa legal, nu există delegați pe funcțiile de ministru, nu există interimari.

În același timp, fiecare acțiune întreprinsă de Guvern consolidează poziția României în familia europeană și servește interesului nostru național de a fi recunoscuți și tratați ca partener egal cu ceilalți membri ai Uniunii Europene. Fiecare acțiune a Guvernului demonstrează că Executivul a fost și este pregătit să preia președinția rotativă și că declarațiile președintelui Iohannis și ale opoziției au fost și sunt nefondate.

În esență, Guvernul PSD este cel care militează pentru o Românie europeană respectată, apreciată și ascultată în Uniunea Europeană, în timp ce președintele Iohannis și propaganda opoziției împing România spre o poziție umilă, de țară cu cetățeni de mâna a doua, o țară la dispoziția intereselor decidenților europeni.

Este evident, în acest moment, că președintele se face vinovat de toate blocajele instituționale. În acest caz, prin amânarea numirii ministrului transporturilor, blochează inclusiv construcția de autostrăzi și investițiile în infrastructură, de care face atâta caz în fața opiniei publice.

Președintele nu vrea ca PSD să facă investiții, pentru că acestea vor începe să producă bunăstare și, evident, efecte electorale care l-ar deranja în următoarea campanie electorală.

Este regretabil inclusiv faptul că domnul Iohannis atacă România în presa străină. Acesta rămâne prizonierul propriului electorat, radicalizat, pe care trebuie să-l hrănească cu scandal și conflicte permanente. Așadar, președintele demonstrează că nu poate ieși din această logică conflictuală.

Președintele României demonstrează în fiecare zi că nu poate fi președintele tuturor românilor, iar poziția sa face un rău imens României. Este inacceptabil ca un președinte să-și critice țara în presa străină, indiferent de interesele politice personale, pentru că această poziție generează reacții de genul celor ale Finlandei, care se oferise să preia președinția UE, în locul României.

Performanța economică este dovada de necontestat a bunei guvernări, care contrazice total critica împotriva Guvernului, din partea președintelui Iohannis sau a pseudoeconomiștilor opoziției.

Mulțumesc.

Elvira Șarapatin, deputat de Gorj.

 
Romeo Florin Nicoară - declarație politică având titlul Lăcomia guvernării PSD-ALDE;

Domnul Florin Iordache:

În continuare, îl invit pe colegul nostru, pe domnul Romeo Nicoară.

Și tot de la PNL, domnul Daniel Gheorghe se pregătește.

Te rog.

 

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața!

Declarația mea politică se numește "Lăcomia guvernării PSD-ALDE".

Stimați colegi și colege,

România nu este guvernată. România a ajuns în aceste zile o țară mulsă la propriu de vitalitatea și resursele ei. Orice firmă sau orice persoană care produce ceva devine ținta lăcomiei PSD-iste. Nu este neapărat ceva personal împotriva cuiva, este pur și simplu un sistem de gândire feudal, cel în care populația devine prizoniera unor baroni.

Ieri, ministrul de finanțe a venit în fața națiunii să acuze în stânga și în dreapta așa-zisa lăcomie a firmelor. El i-a urmat președintelui său de partid, domnul Dragnea, care, cu o zi înainte a declarat drept inamic al nației pe aproape oricine, în afară de colegii săi de partid. Acești domni ar spune orice ca să ascundă adevărata lăcomie. Lăcomia lor, este aceea care stă în fruntea țării, acea lăcomie care privește bugetul țării, finanțele țării drept un sac nesecat pentru distracția electorală a PSD-ALDE.

Măsurile anunțate de liderii PSD, fardate și mascate într-un patriotism de cârciumă, sunt o formă de a deturna într-o aventură electorală dezvoltarea României, banii de dezvoltare ai firmelor și ai oamenilor.

PSD-ALDE dorește să-și asigure finanțarea pentru promisiuni și chermeze electorale, cu care să încerce să câștige alegerile europene și prezidențiale din 2019. Nu există nimic sfânt sau măcar uman în ceea ce fac. Absolut toate taxele și presiunile puse pe economie, pe firmele din energie, comunicații sau pe bănci vor ajunge să coste tot oamenii simpli. Ele se vor regăsi în prețuri și vor fi plătite tot de cetățenii simpli. Guvernanții fac un spectacol ieftin în care atacă mediul privat, dar cel taxat, în final, rămâne tot românul de rând.

Mai tragic este că PSD-ALDE au distrus bugetul în asemenea măsură încât, probabil, nu au nici banii pentru a susține pomenile electorale deja adoptate. Pentru a plăti pensiile și salariile au luat bani de peste tot de unde au putut. Au împrumutat de mai multe ori România pe dobânzi mari și lasă în urmă datorii peste datorii.

PSD și ALDE nu vor să guverneze pentru nivelul de trai sau viitorul românilor. Lăcomia lor se reduce la a-și asigura puterea, privilegiile și interesele personale. Banii sunt vânturați prin fața oamenilor, iar prioritatea este satisfacerea lăcomiei de partid.

Stimați colegi,

Trăim o guvernare a iresponsabililor. Oficialii PSD-ALDE se ascund în permanență după fantomele unor dușmani închipuiți. Deși guvernarea este un rateu glorios, tot timpul altcineva este de vină.

Nu este exclus ca în curând să ne lovească recesiunea, iar PSD-ALDE să se comporte ca și cum ar fi în opoziție, acuzând la grămadă UE, companiile, ONG-urile, pe Soros sau pe președinte.

Adevărul este că suntem la nici două săptămâni de 2019, iar puterea nu știe pe unde să scoată cămașa. Nu are buget, nu știe ce taxe să mai pună și de unde să mai dea bani baronilor.

Lăcomia este, astăzi, politica de stat a unui Guvern antiromânesc și antieuropean.

Romeo Nicoară, deputat al PNL, Satu Mare.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică intitulată România, în fața președinției Consiliului Uniunii Europene;

Domnul Daniel Gheorghe, tot de la PNL.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi: "România, în fața președinției Consiliului Uniunii Europene".

În următoarele șase luni, în prima jumătate a anului 2019, România va deține președinția Consiliului UE, care mai este cunoscut drept Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene și reunește, pe sectoarele de activități ministeriale, pe fiecare membru al cabinetelor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. El este, practic, un fel de cameră superioară, cum ar veni spus metaforic, a legislativului Uniunii Europene.

Este o misiune importantă, dar în același timp este și o misiune formală pe care o are România, fiecare țară membră UE având acest drept pentru o jumătate de an.

România va trebui să coordoneze peste 257 de dosare legislative aflate în dezbaterea Uniunii Europene și va avea, printre temele importante abordate, chestiuni precum ar fi: cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, migrația sau Brexitul.

Totuși, trecând peste aceste aspecte, trebuie să subliniem și caracterul formal pe care îl joacă această rotație a președinției Consiliului Uniunii Europene, și nu Consiliul European, cum văd că a fost confundat în spațiul public de foarte multe persoane.

Una peste alta, cred că România ar trebui să joace această președinție cu foarte mult curaj. Am ascultat-o recent pe doamna prim-ministru aici, în plenul Parlamentului. Expunerea dumneaei mi s-a părut ușor timidă, neconvingătoare, sub aspectul principalelor linii directoare ale politicii europene pe care România dorește s-o pună în aplicare în această jumătate de an care urmează și cu note destul de corect politice.

Eu cred că România trebuie să-și asume niște puncte de vedere ferme în ceea ce înseamnă această președinție a Consiliului Uniunii Europene și să abordeze o tematică tot mai largă și o tematică capabilă să ne pună în valoare atuurile politice, geostrategice și de diplomație pe care România le poate avea în urma acestei președinții a Consiliului Uniunii Europene.

Sunt o serie de teme peste care ar trebui să ne aplecăm. Și vă dau câteva exemple: integrarea statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană; integrarea europeană a Republicii Moldova, sora mai mică a României și parte integrantă din România Mare, care s-a unit acum 100 de ani, la 1918; problema migrației, o problemă în care românii au spus ferm, în atâtea rânduri, că nu sunt de acord cu o migrație necontrolată și cu trecerea politicilor de migrație de la nivel național la nivel supranațional, comunitar, în zona Bruxellesului, și multe alte chestiuni care țin de politicile Uniunii Europene în următoarea perioadă.

Sper că România va ști să se pună în valoare, în această jumătate de an, cu îndrăzneală, cu demnitate și cu punerea interesului său național mai înainte de orice. Ar trebui și noi, toți, să dăm dovadă de unitate, de maturitate și să ne gândim care sunt cu adevărat obiectivele României în această președinție a Consiliului Uniunii Europene și la felul în care le putem duce la îndeplinire, și cum putem noi, ca națiune, să dovedim că suntem o țară membră a Uniunii Europene cu drepturi depline, iar nu un stat cu interese limitate, așa cum de multe ori, total absurd, încearcă să ne inducă ideea unii de pe la Bruxelles sau de pe la București, câteodată.

Vă mulțumesc.

 
Victor Paul Dobre - declarație politică având subiectul Învățământul profesional, o șansă pentru economia românească;

Domnul Florin Iordache:

Da. Ar mai fi domnul Victor Paul Dobre. (Vociferări.)

Așteptăm. Ce să mai...? Păi, n-am colegi.

Stimați colegi,

Repet. Toate grupurile parlamentare... USR a finalizat, ALDE a finalizat, PMP a finalizat, UDMR a finalizat.

De la minorități, domnul Grosaru nu e în sală.

De la neafiliați avem două colege care nu sunt în sală.

De la PNL mai avem: domnul Pavel Popescu. E în sală? Nu e.

Domnul Victor Paul Dobre.

Așteptăm să luați cuvântul.

Domnul Mihai Culeafă nu e în sală.

Domnul Matei Dobrovie nu e în sală.

De la PSD, domnul Tudor Ciuhodaru? Nu este.

Ștefan Mușoiu, Cătălin Matei, Nicu Niță, Luminița Jivan, Petru-Sorin Marica, Cristina Dinu, Elena Hărătău?

Îl invit pe colegul nostru, pe domnul Victor Paul Dobre.

Vă rog frumos, aveți cuvântul.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea este intitulată "Învățământul profesional, o șansă pentru economia românească".

Stimați colegi,

În contextul transformărilor din societatea românească de după 1989, învățământul profesional a avut cel mai mult de suferit, fapt resimțit mai acut în ultima perioadă și datorită migrației în țările din vestul Europei a numeroși români care erau calificați în profesii vitale pentru economie.

Învățământul românesc s-a adaptat la așa-zisele cerințe ale unui sistem educațional modern, de la caracterul formativ de deprinderi și aptitudini, la cel de sistem de acumulare de cunoștințe.

Evoluția individului în acest sistem este verificată periodic prin examinări sintetice ale acumulării de cunoștințe în diferite etape, și nu pe identificarea unor înclinații, deprinderi și aptitudini care să îndrume tinerii spre o anumită profesie.

Firmele și angajatorii care se implică în formarea și susținerea tinerilor dornici să deprindă tainele unei meserii au nevoie de certitudinea că, la sfârșitul stagiului de formare, aceștia vor munci măcar pentru o perioadă de timp pentru cei care i-au susținut.

Din păcate, în cadrul reformei din învățământ, în 2003, au fost desființate școlile profesionale, ceea ce a condus la distrugerea bazei materiale și a însemnat, de fapt, încheierea bruscă a unei istorii de 150 de ani de învățământ profesional românesc. În urma acestei măsuri, România se confruntă în prezent cu o acută lipsă de forță de muncă, rezultate catastrofale la examenul de bacalaureat ale absolvenților intrați la liceu cu medii sub 5, precum și cu o creștere a ratei abandonului școlar.

De aceea, pregătirea profesională trebuie să fie organizată și să se desfășoare sub autoritatea Ministerului Educației, cu o bază materială adecvată și cu implicarea puternică a agenților economici beneficiari ai viitorului personal calificat. Astfel, prin reorganizarea cadrului de formare a meseriașilor este necesară o diversificare:

  • la terminarea clasei a VIII-a și trecerea la școli profesionale cu specialități solicitate de agenți economici puternici;
  • în cadrul învățământului liceal, în unități școlare cu profil industrial, unde să fie pregătit personal cu abilități și cunoștințe care să permită lucrul cu noi utilaje și tehnologii;
  • formarea profesională în sistem privat, dar sub controlul și autorizarea Ministerului Educației, pentru specialități locale sau cu cerințe mai mici în economie.

Consider că într-un astfel de sistem educațional și formativ se va realiza mai eficient integrarea socială a tinerilor, stimularea acestora și reducerea ratei abandonului școlar, iar cei care nu vor urma cursuri universitare vor avea o pregătire minimă care să le permită găsirea unui loc de muncă.

Este de datoria noastră să depunem toate eforturile pentru a da o șansă tinerilor absolvenți pentru integrarea socială și implicarea lor în dezvoltarea economică. Trebuie, de asemenea, să dăm o șansă economiei românești care are nevoie de personal calificat, în măsură să aplice noile tehnologii și să-și mărească competitivitatea, în raport cu celelalte economii din Uniunea Europeană.

Victor Paul Dobre, deputat al PNL, Galați.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Andi-Gabriel Grosaru - declarație politică intitulată Ziua minorităților naționale;

Îl invit, în continuare, pe colegul nostru Andi-Gabriel Grosaru, din partea minorităților italiene.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează "Ziua minorităților naționale".

La 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice. Documentul internațional este menit să promoveze și să protejeze drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice, contribuind astfel la stabilitatea politică și socială a statelor în care acestea trăiesc.

Statele joacă un rol cheie în această arhitectură instituțională, articolul 1 al Declarației subliniind faptul că statele vor proteja existența și identitatea națională sau etnică, culturală, religioasă și lingvistică a minorităților înăuntrul teritoriilor lor și vor încuraja crearea de condiții pentru promovarea acestei identități.

În acest sens, statul român a adoptat măsurile legislative corespunzătoare încă de la începutul anilor 1990 la nivelul legislației fundamentele, prin menționarea dreptului la identitate, garantat de Constituția României, prin care statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.

Acesta a fost ulterior întărit prin Hotărârea Guvernului României nr. 881 din 9 decembrie 1998, prin care ziua de 18 decembrie a fost declarată Ziua minorităților naționale din România.

Plecând de la aceste premise am propus, împreună cu ceilalți colegi, în anul 2017, un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare națională a acestei tradiții. Astfel, Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei minorităților naționale din România, ca sărbătoare națională, a fost adoptat de Senat la 23 octombrie 2017 și de Camera Deputaților la 21 noiembrie 2017, iar Decretul privind promulgarea Legii nr. 247/2017 pentru instituirea acestei zile a fost semnat de președintele Klaus Iohannis la 7 decembrie 2017.

Acesta a reprezentat un semnal puternic transmis tuturor, și anume faptul că minoritățile naționale sunt o parte integrantă a statului român, că rolul lor este vital în consolidarea națională și în întărirea statului. Această sărbătoare națională reprezintă astfel simbolul voinței noastre colective de a trăi împreună, în toleranță și diversitate culturală, pe baze strict democratice.

Minoritățile naționale au fost încă de la începuturile României implicate activ în toate etapele sale de evoluție istorică, bucurându-se alături de și îndurând vitregiile istoriei împreună cu etnicii români majoritari. Așa cum au avut un rol important în procesul de realizare a Marii Uniri, etnicii italieni, de exemplu, fiind implicați activ în rândurile armatei române în Primul Război Mondial, tot așa, după 1989, cetățenii aparținând minorităților naționale au sprijinit proiectul european și euroatlantic al României.

Merită semnalat rolul politic constructiv și funcția de echilibru oferite de reprezentarea minorităților naționale în Parlamentul României. Împreună cu românii, minoritatea italiană a contribuit la stabilitatea politică a țării, adesea pe fondul unui climat internațional turbulent, constituindu-ne într-un reper de stabilitate geopolitică, într-o regiune adesea instabilă.

Reprezentarea parlamentară a minorităților naționale este un simbol al pluralismului, care constituie o condiție și o garanție a democrației constituționale. Împreună, zi de zi, am construit și continuăm să construim un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, întrucât nu uităm niciodată faptul că România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi și că doar uniți și solidari putem prospera.

România, de ieri și de astăzi, s-a definit și se definește printr-un mozaic lingvistic și de culturi, religii și tradiții. Avem în țară o comunitate diversă, dar unită în jurul unor valori fundamentale comune. Această bogăție culturală este esențială pentru pacea, securitatea și stabilitatea României, iar toleranța, respectul reciproc și cooperarea au stat la baza actualei construcții naționale, încă de la începuturi.

Această unitate în diversitate este cu atât mai importantă în anul Centenarului. Marea Unire s-a făcut sub semnul pluralismului și al respectului pentru toate etniile conlocuitoare. România Mare a fost proiectată ca un stat al tuturor, în care nimeni nu era lăsat în urmă, Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, menționând, ca principiu fundamental la alcătuirea noului stat român, deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare.

Rolul pozitiv al minorităților naționale și experiența construirii împreună a unei societăți democratice constituie o resursă cheie, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Europa valorilor comune nu poate exista decât prin combaterea rasismului, a intoleranței, a antisemitismului și a discursului bazat pe ură. În acest caz, experiența pozitivă a României și a minorităților naționale nu poate decât să reprezinte un avantaj la nivel european.

România este un reper la nivel european, bunele practici naționale și experiența conviețuirii armonioase într-un spațiu comun reprezentând avantaj deloc de neglijat, într-o lume supusă unor provocări din ce în ce mai complexe.

În încheiere vă urez, în numele minorității italiene, un Crăciun fericit și un an nou liniștit și prosper!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc dumneavoastră și colegilor dumneavoastră.

Am finalizat.

Întreb dacă din partea Grupului PNL: domnul deputat Pavel Popescu, Mihai Culeafă sau Matei Dobrovie sunt în sală? Dacă nu, pot depune în scris.

Dacă din partea Grupului PSD, colegii Tudor Ciuhodaru, Ștefan Mușoiu, Călin Matei, Gabriel Nasra, Nicu Niță, Anișoara Radu, Luminița Jivan, Petru Marica, Elena Hărătău sunt în sală? Dacă nu sunt în sală, pot depune în scris.

Din partea colegilor neafiliați, doamna Mihaela Huncă și doamna Gabriela Podașcă sunt în sală? Nu sunt în sală.

Bun.

În aceste condiții, am finalizat prima parte a intervențiilor noastre.

Închidem aici ședința. În zece minute începe partea a doua, consacrată dezbaterii proiectelor de lege.

Mulțumesc.

 
 

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
Constantin Avram - declarație politică cu referire la societatea românească după Revoluția din decembrie 1989;

Domnul Constantin Avram:

Au trecut 29 de ani de la Revoluția română, eliberatoare de crunta dictatură, și, an de an, luna decembrie, mă readuce în planul emoțional al evenimentelor la care am luat parte, evident, cu riscurile asumate atunci.

Trebuie însă să recunosc faptul că, prin voia lui Dumnezeu, rămânând trăitor al acestor vremuri de după Revoluție, am constatat și constat, încă, uriașe derapaje sociale, politice și economice... de la cel mai mare obiectiv al românilor prezenți pe străzile Bucureștiului în 1989, adică derapaje de la adevărata democrație! Se pare că unii români au uitat că adevărata libertate este aceea care nu deranjează pe ceilalți cetățeni.

Trăim cu toții asalturi ale unor grupuri sociale denumite protestatari, care înjură, molestează, persiflează, blochează circulația, hărțuiesc persoane publice, atacă proprietăți private, dezinformează, evident, cu acțiuni sprijinite de formațiuni politice și uneori de o parte a presei scrise, audio sau video! Ca să nu mai vorbim de spațiul online, care a fost inundat de tot felul de mizerii, de imagini, de puncte de vedere cu nuanțe fasciste etc., aducându-l în starea unei cocini sociale. Toate, evident, sub masca democrației și a libertății de exprimare.

Dacă toate acestea, la care se adaugă delațiunile și detractările, au devenit virtuți sociale, atunci încep să-i înțeleg pe aceia care regretă participarea la evenimentele din 1989, care au schimbat drumul României.

Regretul colectiv este și mai mare, dacă urmărim cercetările sociologice care indică un procent uluitor de 40-45% de respondenți care regretă perioada de dinainte de Revoluția din 1989.

Trebuie să ne întrebăm de ce, iar actuala clasă politică va trebui să găsească un răspuns care să lămurească lucrurile, adică acele cauze care generează un astfel de procent ridicat, care regretă acele vremuri.

Șocant este faptul că în acest procent uriaș sunt și persoane care în perioada predemocratică erau copii de până în 10-15 ani, și trebuie să găsim un răspuns la întrebarea: De ce acest segment se alătură acestui mare regret social?!

Toate acestea nu fac decât să umbrească marea bucurie populară a eliberării de sub un regim totalitar!

Mare dezamăgire! Mare recul social al societății românești!

Ambrus Izabella-Agnes - declarație politică având ca obiect Condițiile de trafic pe Valea Prahovei;

Doamna Ambrus Izabella-Agnes:

"Condițiile de trafic pe Valea Prahovei"

Nu aș face această declarație, dacă nu aș parcurge acest traseu de cel puțin două ori pe săptămână. Și credeți-mă, condițiile lasă de dorit.

În aproape treizeci de ani nu s-au schimbat multe. Este drept că la început așteptam după câte o asfaltare, o reparație mai mare, însă și acum sunt multe de făcut.

În primul rând, având în vedere importanța traseului și faptul că este folosit de numeroși cetățeni, ar trebui găsite soluții pentru ca circulația să nu se blocheze, ca oamenii să se poată deplasa în mod civilizat, fără a sta ore în șir pe câte o bucată de drum, blocați, fără nici o altă posibilitate. Dacă tot ne dorim toți să ajungem pe Valea Prahovei, măcar acum ar fi timpul să se facă ceva.

Trebuie să amintesc și nerespectarea orarului de circulație a vehiculelor grele. Este inadmisibil ca, în condițiile în care tirurile au o interdicție de a circula în intervalul 6-22, acestea să circule liber și să îngreuneze și așa circulația greoaie.

Adesea drumul nu este curățat, la primele zăpezi. Mă întreb, în condițiile în care non-stop se emit diverse coduri, cum este posibil ca la ora 10 dimineața, după o noapte cu ninsoare, drumul de la Brașov spre Predeal să nu fie curățat? Cine nu își face treaba?

La fel sunt și parapeții de pe marginea drumului: în locurile periculoase, acolo unde există risc de accidente, adesea lipsesc în urma accidentărilor, fără a fi înlocuiți, remediați.

Oare cine nu își face treaba? Dacă tot trebuie să acceptăm că acestea sunt condițiile de drum, măcar ce avem să fie în regulă, să putem circula în siguranță, fără a ne teme.

Domnule ministru, poate, totuși, vom reuși să realizăm și acea autostradă mult promisă, pentru ca noi, toți, să ne putem deplasa așa cum trebuie.

Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică cu titlul Moțiunea de cenzură, o șansă pentru ca România să beneficieze de un guvern responsabil;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"Moțiunea de cenzură, o șansă pentru ca România să beneficieze de un Guvern responsabil"

Acum, mai mult ca oricând, România are nevoie de noi, toți, cei care, prin votul nostru, putem să punem o dată pentru totdeauna capăt acestui mod iresponsabil de a face politică și de a conduce destinele unei țări. Epoca lui Liviu Dragnea, la butoanele acestei țări, trebuie să se încheie cât mai urgent, pentru că s-a transformat într-una de tristă amintire pentru România și pentru români!

După mai multe încercări eșuate, de a-și impune marioneta perfectă la Palatul Victoria, Liviu Dragnea a reușit prin Guvernul Dăncilă să își îndeplinească visul! În accepțiunea șefului PSD nu este nimeni mai potrivit pentru această funcție decât Viorica Dăncilă, singura persoană care s-a dovedit a fi manevrabilă total și supusă doar voinței șefului de partid.

Din păcate pentru România, Liviu Dragnea și pupila sa, Viorica Dăncilă, s-au dovedit, prin măsurile economice luate, ca fiind cei mai mari adversari ai economiei românești, pe care au intoxicat-o și pe care riscă să o pună pe butuci doar pentru a testa, în lipsa oricăror analize și fundamentări, ideile economice fanteziste ale eminenței cenușii a PSD - consilierul Darius Vâlcov.

Incapacitatea acestui cabinet de a asigura buna funcționare administrativă a țării a fost dovedită inclusiv prin faptul că s-a dovedit incapabil să prezinte Parlamentului României, până la sfârșitul acestui an, așa cum era și normal, un Proiect de buget pentru anul 2019, orice discuție pe această temă fiind amânată pentru începutul anului viitor. Lipsa aceasta de predictibilitate și de transparență decizională afectează grav încrederea investitorilor și a mediului de afaceri românesc, în capacitatea statului român și a economiei românești de a le asigura un mediu propice pentru propriile strategii de dezvoltare.

Este inacceptabil să debutezi în noul an fără a avea un buget votat în Parlament, prin care să fie prezentat planul de investiții al Guvernului. Dacă instituțiile vor putea funcționa, ce-i drept pe avarie, în baza bugetului aprobat pentru anul precedent, investițiile publice vor fi cele mai afectate în lipsa unui calendar și a unei predicții de finanțare. De asemenea, în contextul dezbaterilor pe tema gradului redus de absorbție a banilor europeni destinați tocmai pentru finanțarea marilor proiecte de investiții, această întârziere se va reflecta și în capacitatea României de a accesa și cheltui acești bani atât de necesari României!

Guvernul Dăncilă are, așadar, multe restanțe în ceea ce privește promisiunile din propriul Program de guvernare, și spun asta referindu-mă la lipsa oricăror proiecte mari de infrastructură, care să fie demarate de acest cabinet, la privarea administrațiilor locale de fonduri vitale pentru buna lor funcționare, prin așa-zisa revoluție fiscală marca PSDragnea, la nereușita de a promova o lege a pensiilor conformă cu așteptările românilor, la incapacitatea de a pregăti în mod corespunzător preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, dar și la spulberarea speranțelor românilor că vor putea reuși să ducă un trai mai bun în țara lor.

Guvernul Dăncilă și-a arătat măsura capacității sale de a guverna și cred că nu mai există niciun dubiu pentru niciunul dintre colegii parlamentari că acest Guvern trebuie să plece, iar votul la moțiunea de cenzură este cel mai bun prilej de a arăta că ne pasă cu adevărat de România! Avem nevoie de un Guvern competent, format din oameni responsabili, capabili să înțeleagă cum funcționează un stat democratic, care își cunoaște misiunea încredințată de Parlament la votul de învestitură!

Marius-Constantin Budăi - declarație politică intitulată Salariile și pensiile românilor au crescut în doi ani de guvernare social-democrată și vor fi majorate în continuare, în acord cu angajamentele asumate;

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Salariile și pensiile românilor au crescut în doi ani de guvernare social-democrată și vor fi majorate în continuare, în acord cu angajamentele asumate"

Criticii care atacă creșterile de pensii și salarii pe motiv că nu sunt sustenabile arată, de fapt, cât de mult au crescut veniturile românilor în guvernarea PSD. În logica opoziției și a domnului președinte Iohannis, dacă aceste creșteri nu sunt sustenabile, rezultă că dânșii le vor opri sau le vor tăia dacă vor veni la guvernare.

În opinia mea și a colegilor din coaliția PSD-ALDE este regretabil că acuzatorii PSD invocă sumele consistente pentru plata salariilor și pensiilor majorate, plâng de grija bugetului, dar evită sau ignoră premeditat să vadă și să comunice corect care sunt veniturile bugetului, cât de mult au crescut în guvernarea PSD și faptul că sunt perfect suficiente pentru acoperirea tuturor salariilor și tuturor majorărilor. În acest sens, două cifre sunt edificatoare: în 2018 avem un plus de 24 de miliarde de lei la salarii, care au ajuns în buzunarele salariaților români, comparativ cu 2016, și, tot în acest an, am realizat un plus de 18 miliarde de lei la pensii, care s-au regăsit în buzunarele pensionarilor. Cu toate acestea, suntem criticați permanent de opoziție, care se face că nu vede niciun fel de majorare a veniturilor românilor în ultimii doi ani. Într-adevăr, mai avem multe lucruri de făcut până să ajungem să le oferim românilor pensiile și salariile de la nivelul celor mai dezvoltate state din Uniunea Europeană, însă aceasta este ținta noastră în următoarea perioadă.

Realitatea de până acum arată că PSD a știut cum să majoreze pensiile și salariile și să obțină în același timp fonduri pentru investiții. Cei de la PNL au făcut exact invers: au redus pensii și salarii, iar economia a scăzut. Asta vor face dacă ar ajunge din nou la guvernare, ceea ce nu este de dorit pentru niciun român.

Totodată, vreau să vă spun că puterea de cumpărare a salariului mediu din România a crescut cu 9,1% față de anul trecut. Aceste date oficiale publicate de Institutul Național de Statistică arată că sunt false toate teoriile privind așa-zisele creșteri uriașe de prețuri care ar anula majorările salariale și de pensii.

Așadar, se face dovada concretă, încă o dată, că actuala guvernare PSD, realmente, aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și astfel își onorează angajamentele asumate și votate de oameni.

În concluzie, România are venituri mai mari cu 62 de miliarde de lei, iar cheltuieli cu pensiile și salariile mai mari cu 42 de miliarde de lei. Deci, majorările de venituri pentru anul viitor sunt perfect sustenabile.

Cristina Burciu - declarație politică România este pregătită pentru exercitarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene;

Doamna Cristina Burciu:

"România este pregătită pentru exercitarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene"

Preluarea de la 1 ianuarie 2019, pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene reprezintă, indiscutabil, un moment istoric pentru țara noastră, mai ales în actualul context european, esențial și deopotrivă delicat. Provocările Uniunii Europene în 2019, în contextul situațiilor conflictuale din multe state și înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, sunt multiple și complexe.

Este o perioadă în care toate formațiunile politice trebuie să dea dovadă de responsabilitate, unitate și predictibilitate, mai ales prin renunțarea la atitudini de tip distructiv și mesaje politicianiste.

Este momentul să renunțăm la orgolii și dispute politice deplasate și sterile, la demagogii și declarații defăimătoare pentru a putea să ne concentrăm toată atenția și acțiunile în scopul obținerii unui succes total al România în cele șase luni de președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Susțin mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, care a subliniat, în cadrul ședinței comune a Parlamentului de săptămâna trecută, în mod pertinent, că preluarea acestui rol extrem de important este un eveniment pe care nimeni nu trebuie să-l politizeze în niciun fel. Scena politică românească are acum nevoie, mai mult ca oricând, de consens, echilibru și cooperare, iar cei obișnuiți să își blameze țara ar trebui să se abțină!

Este vital să demonstrăm întregii Europe că România este o țară demnă să conducă Uniunea Europeană și să contribuie în mod decisiv la viitorul comun al spațiului european.

Începând cu prima zi a anului viitor, România are o șansă unică să își promoveze valorile umane, moștenirile culturale, tradițiile și frumusețile naturii și, mai ales, să arate Europei că suntem o țară cu un potențial deosebit, ce are posibilitatea să se dezvolte și să performeze continuu pentru a ajunge o națiune de prim-rang în Uniunea Europeană.

La o sută de ani de la Marea Unire, sunt încredințată că vom vorbi de la 1 ianuarie de președinția Consiliului Uniunii Europene exercitată de o Românie europeană, cu valori și interese comune.

În aceste condiții, este de apreciat faptul că Guvernul României este pregătit de această uriașă responsabilitate, contrar celor afirmate de șeful statului.

Sunt convinsă că țara noastră își va duce la bun sfârșit, cu succes, exercitarea acestei misiuni majore, iar la finalul ei va fi apreciată mult mai mult în spațiul european!

Aurel Căciulă - declarație politică intitulată După 22 decembrie 1989 - o nouă lume, o nouă realitate;

Domnul Aurel Căciulă:

"După 22 decembrie 1989, o nouă lume, o nouă realitate

"Libertatea omului este partea divină din el." - P.Țuțea.

Sfârșitul anului 1989 a însemnat instaurarea unei noi ordini la nivel european și mondial, implicit, schimbarea fundamentală a regimului politic din România.

Prăbușirea comunismului în țările din Europa de Est marchează începutul unor procese profunde de transformări politice, economice și sociale. Schimbările au fost extrem de rapide și radicale.

Revoluția Română din decembrie 1989 s-a înscris în acest amplu proces de transformare politică, dar, spre deosebire de celelalte țări, s-a manifestat într-o formă violentă, prin represiunea folosită de regimul lui N. Ceaușescu, pentru a-și păstra puterea.

Acest mod de manifestare violentă reprezintă forma de comunism totalitar - opresiv, cultul personalității în maniera grotească, supravegherea populației prin intermediul Securității, nemulțumirea populară profundă acumulată în timp, înrăutățirea situației economice din țară, nivelul de trai scăzut, lipsa alimentelor, a căldurii, a apei calde, a altor bunuri de consum, au constituit unele dintre caracteristicile comunismului din România.

În urmă cu 29 de ani, la Timișoara, sute de oameni au avut curajul și au ieșit în stradă pentru a-și striga revolta și disperarea împotriva umilinței, a frigului, a întunericului, a informării acestui feroce regim. Mulți dintre ei au căzut răpuși de ploaia de gloanțe, dar cei mai mulți au continuat și au proclamat primul oraș liber din România. Timișoara a devenit un îndemn simbol pentru țară.

"Azi în Timișoara, mâine-n toată țara! Și țara s-a ridicat, deschizând calea spre democrație și libertate.

La 29 de ani de la Revoluția română, toate gândurile noastre se îndreaptă către toți românii care s-au revoltat împotriva regimului comunist, prin diverse forme, care au trăit umilințe și spaime teribile, care au fost vânați, persecutați, uciși pentru câștigarea inestimabilei libertăți.

Acești frumoși eroi ai neamului românesc, prin curajul și sacrificiul lor suprem ne-au dat cea mai frumoasă lecție de istorie: patriotismului lor datorăm libertățile noastre de azi! Noi avem o nouă realitate, o nouă lume!

Florică Ică Calotă - declarație politică având ca temă Anul 2018, an agricol de excepție;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Anul 2018, an agricol de excepție"

Anul agricol de excepție a ajutat la creșterea neanticipată a PIB, de 4,3% în trimestrul al treilea, față de aceeași perioadă a anului 2017, și de 4,2% în primele trei trimestre.

Potrivit datelor detaliate, publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea adăugată brută în economie a fost în primele trei trimestre de 3,2%, cu principalele contribuții, pe partea de formare a PIB: industrie 1,1%; agricultură 0,6% și comerț 0,6%.

Contribuția de 0,6% a agriculturii la creșterea economică este cu atât mai notabilă cu cât ramura înseamnă destul de puțin în economie - în general participă cu 4% la formarea PIB. În trimestrul 3, în 2018, agricultura a făcut un salt spectaculos, având o contribuție la PIB mai mult decât dublă față de medie, de 10,5%. Datele erau cumva anticipate.

România a obținut anul acesta o producție de porumb de 14,5 milioane de tone, ajungând pe primul loc în topul celor mai mari producători de porumb din UE. "Agricultorii francezi nu au reușit să evite puterea românească. Țara lui Dracula vampirizează piața europeană a porumbului sau, cel puțin, o domină. Nu este chiar o surpriză. Gurmanzii știu că, dacă polenta (terci din făină de porumb) este apanajul regiunii munților Apenini, acest fel de mâncare gustoasă poartă numele de mămăligă în Carpați. Dar investitorii din România nu se gândesc doar la apetitul compatrioților lor. Profitul mare din cerealele galbene este rezultat din export", scrie Le Monde.

De asemenea, România s-a plasat pe primul loc în UE în rândul celor mai mari producători de floarea-soarelui din UE. Toate acestea se văd în statistici. Agricultura a contribuit la formarea PIB cu 10,5% în T3/2018 și cu 5,5% pe primele trei trimestre. În T3/2018, agricultura a contribuit cu 1,2% la creșterea PIB de 4,3%, iar pe primele nouă luni din an a contribuit cu 0,6% la creșterea economică de 4,2%.

Industria a mers și ea bine, chiar dacă nu a avut evoluția din 2017. Cu o contribuție de 23,6% la PIB, în primele trei trimestre, industria a avut o contribuție la creșterea PIB, de 1,1%.

Comerțul, cu o pondere de 18,4% la formarea PIB, a avut în primele trei trimestre o contribuție la creșterea economică de 0,6%.

O contribuție pozitivă au avut-o și impozitele nete pe produs (plus 1%).

În concluzie, agricultura, ca parte importantă a economiei naționale, devine din ce în ce mai mult un stabilizator al siguranței naționale.

Camelia Gavrilă - declarație politică cu titlul Reflecții, lecții și consecințe deschise de Centenarul Marii Uniri;

Doamna Camelia Gavrilă:

"Reflecții, lecții și consecințe deschise de Centenarul Marii Uniri"

La sfârșit de an fiecare dintre noi trecem în revistă principalele reușite, activități realizate, împliniri și neîmpliniri, pentru a constata evoluția, aspectele îmbunătățite sau nivelul la care ne aflăm pe diferite paliere - politice, sociale, economice, culturale. În același sens, un partid politic face o analiză internă pentru a evalua modul în care se poziționează în relație cu cetățenii pe care îi reprezintă prin politici publice adecvate, decodifică mesajele acestora și își reconfigurează demersurile.

Dincolo de bilanțuri politice sau economice, de subiectivități, cred că ar fi util să căutăm răspunsuri la întrebarea: Care sunt lecțiile istoriei și cele mai importante concluzii pentru România, la final de an Centenar?

Luna decembrie reprezintă un prilej de sărbătoare pentru România, fie că vorbim despre Unirea de la Alba Iulia sau despre libertatea ce se năștea pe străzile Bucureștiului acum 29 de ani. Anul 2018 este mai mult decât atât, pentru că Centenarul înseamnă un moment de reflecție profundă pentru societatea românească, ce trebuie să cuprindă toate marile provocări, întâmplări, evenimente faste sau nefaste, progrese ale României în cei 100 de ani, dar trebuie să reprezinte și pragul temporal care să determine proiectarea și asumarea altor strategii și realizări concrete pentru viitor.

În anul Centenarului, întreaga țară, toate județele, dar mai ales marile orașe din România s-au remarcat cu proiecte inedite, menite să amintească de această sărbătoare, să evoce, să comemoreze și să fie promotorii direcți ai evenimentului național.

Capitala României a găzduit inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, simbol național și spiritual, reper arhitectural deosebit, care amintește de vocația creștină a poporului român, de credința care l-a susținut în momentele aspre ale istoriei. Catedrală Patriarhală, construită la mijlocul secolului al XVII-lea (1656-1658), neîncăpătoare acum, a fost inițial o biserică mănăstirească, locaș de credință și spirit, care și-a lărgit semnificațiile și menirea. Construcția unei noi catedrale are, pe lângă sensul spiritual, și o motivație socială, prin faptul că poate găzdui ceremonii, comemorări, aniversări cu caracter național sau internațional, evenimente religioase și culturale, congrese, conferințe, adunând oameni și idei sub cupola spiritualității. Finanțarea acestei construcții-simbol a fost realizată cu sprijinul instituției patriarhale, prin fonduri venite de la Guvernul României sau donații private. Proiectul este într-o stare avansată a lucrărilor, dar trebuie susținut în continuare, finalizate interioarele, mozaicurile, picturile, dar și amenajarea parcului din jurul Catedralei, spațiile verzi din inima Bucureștiului fiind astfel susținute în armonia naturii cu valorile creațiilor omenești.

La Alba Iulia, cele mai spectaculoase investiții dedicate Centenarului Marii Uniri sunt reprezentate de Monumentul Unirii și de Podul Unirii. Monumentul Unirii este simbolizat prin patru cruci care se unesc în partea superioară, semnificând unirea celor patru provincii românești la 1 Decembrie 1918, iar Podul Unirii unește atât fizic, dar mai ales la nivel simbolic Monumentul Unirii și Catedrala, unde a avut loc ceremonia de încoronare a reprezentanților Casei Regale.

Unul dintre cele mai importante demersuri realizate pentru Iași în anul Centenarului a fost reprezentat de momentul în care Camera Deputaților a adoptat, cu 238 de voturi pentru, Proiectul de lege pentru declararea municipiului Iași drept "Capitală istorică" a României, recunoaștere a rolului istoric și cultural profund al orașului în care s-au consumat evenimente majore asociate cu toate cele trei momente și trepte ale Unirii - 1600, 1859 și desăvârșirea idealului de unitate națională în 1918. La toate acestea se adaugă numeroase activități, programe culturale, educaționale, proiecte locale, dezbateri academice, concerte de ținută artistică înaltă, lansări de carte, de albume și colecții filatelice, care au accentuat importanța Centenarului. Aceste activități vor continua cu sprijinul nostru, al Parlamentului, cu implicarea activă a ministerelor de resort și a autorităților locale până în anul 2022. Dar, mai mult decât atât, anul 2018 este anul în care autostrada Unirii a devenit, prin legea adoptată, o certitudine și un început irevocabil pentru un proiect major, așteptat de mult timp. Întâmplător sau nu, la 100 de ani de la Marea Unire, Moldova urmează să fie conectată concret cu restul țării. Decizia, deși târzie și dificilă, este totuși memorabilă, iar proiectul în sine este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale românilor din ultimii ani, o condiție logică a dezvoltării regiunii în plan economic, social, turistic, antreprenorial.

Centenarul aduce numeroase lecții la care este necesar să reflectăm, pe care trebuie să le avem în vedere atunci când proiectăm strategii pe termen mediu și lung. Trebuie să fim conștienți de valorile naționale, de identitatea noastră, de modelele trecutului, dar și de pașii pe care îi mai avem de parcurs, acum când România se pregătește să preia, pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene, când țara noastră are drumul deschis spre spațiul Schengen - evenimente unice, dense în semnificații și consecințe politice, începând cu anul 2019.

Concluzii, sensuri, ecouri...

  • 1. România Mare, astăzi, nu mai există în aceeași ipostază geografică. Din punct de vedere teritorial, în 100 de ani de istorie complexă, deseori tragică, România a pierdut numeroase teritorii în urma conflagrațiilor mondiale și a tratatelor semnate.
  • 2. În anul Centenarului trebuie să conștientizăm că avem nevoie de lideri autentici, patrioți, cu un profund crez național, dar și european, cu pragmatism al acțiunii, vizionari și preocupați de formarea noilor generații. Rămân ca modele unice personalități, precum: N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Regele Carol I, Regele Ferdinand, precursori sau făuritori ai Marii Uniri, susținători ai idealurilor naționale de unitate.
  • 3. Anul Centenarului ne reamintește faptul că lucrurile valoroase, înălțătoare se pot realiza prin credință, caracter, stăruință, dar mai ales prin sacrificii. De aceea, istoria trebuie să fie o disciplină esențială de studiu în școală, lecție vie a trecutului pentru elevi, curs academic pentru tineri, element fundamental pe drumul educației pentru valori, al formării personalității tinerilor.
  • 4. A patra lecție este cea a unității. Când cele mai importante forțe ale țării - de la partide politice, categorii sociale, minorități, oameni de cultură, oameni simpli, elite - se unesc în jurul unui deziderat comun, nimic nu mai poate sta în calea realizării unui ideal, a unui vis posibil. Această unitate se regăsește, din păcate, tot mai greu în societatea actuală, fragmentată și polarizată. Patriotismul se transmite, se învață, se trăiește.
  • 5. Patriotismul nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ deoarece este parte din formarea completă și complexă a unui român. Progresul unei nații ține de nivelul de educație și cultură, de calitatea școlilor și a investiției în tineri, pentru că în momente semnificative istorice și politice rolul elitelor, al oamenilor învățați a fost esențial pentru țară.
  • 6. Educația a fost și rămâne pilonul cel mai important într-o comunitate, iar excelența în învățământ trebuie să fie prioritară pentru decidenții politici.

În anul Centenarului, România trebuie privită cel puțin din trei perspective semnificative care creionează o imagine completă a momentului:

  • palierul politic: luptele politice se dau în campaniile electorale, dar dincolo de aceste momente, atenția și energia trebuie orientate spre proiecte transpartinice, care să promoveze interesul cetățeanului. Avem nevoie de o politică centrată pe cetățean, infuzată de responsabilitate, solidaritate interumană și decență.
  • palierul educațional: o țară sănătoasă este o țară educată, în care școala, știința, cunoașterea sunt valori fundamentale. Așadar, avem nevoie de o educație centrată pe elev și student, valorizând unicitatea ființei umane aspirațiile și potențialul fiecărui individ.
  • palierul economic: România are nevoie de investiții substanțiale în domeniile economiei, infrastructurii, de politici fiscale, de o viziune antreprenorială, care să asigure dezvoltarea sustenabilă de tip european. Avem nevoie de o economie centrată pe o dezvoltare durabilă, în corelație cu evoluțiile europene și cu provocările secolului al XXI-lea.

Centenarul Marii Uniri a fost un an al celebrării, al reflecției, al gesturilor simbolice, dar lecțiile trecutului pot și trebuie să fie convertite în lecții ale prezentului, astfel încât să putem construi pentru generațiile viitoare o Românie puternică, unită, independentă, demnă, conștientă de valorile ei, aflată dincolo de mitizări și legende, o țară europeană ancorată în actualitate, așa cum o descoperim constant în curgerea timpului istoric, în cărțile de istorie.

Aida-Cristina Căruceru - declarație politică intitulată La jumătatea mandatului, PSD are toate motivele să fie mândru de ceea ce a făcut la guvernare. Urmează repriza a doua, în care vom continua dezvoltarea României;

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

"La jumătatea mandatului, PSD are toate motivele să fie mândru de ceea ce a făcut la guvernare. Urmează repriza a doua, în care vom continua dezvoltarea României"

În decembrie 2016, PSD câștiga alegerile parlamentare la un scor istoric și prelua guvernarea țării. Atunci, cetățenii au făcut diferența între vorbe și realitate, au votat pentru creșterea economiei, pentru mai mulți bani în buzunarele lor. Au avut încredere să voteze un partid și un program de guvernare care, pentru prima dată în mulți ani, este orientat către oameni și nevoile lor.

Acum, la jumătatea mandatului, a venit momentul să tragem linie și să încercăm să facem un bilanț. Vestea bună este că acest bilanț este unul pozitiv: economia a crescut, iar românii au mai mulți bani în buzunare. Ne-am respectat cuvântul și am făcut ce am promis.

România a atins cea mai mare creștere economică din Europa: 6,9% în 2017 și 4,4% în acest an. În premieră, produsul intern brut al țării va fi mai mare de suma de 1.000 de miliarde de lei anul viitor. Este o creștere cu 33% față de anul 2016, când tehnocrații erau la guvernare. Am depășit Grecia, urmează Portugalia și Cehia. În ultimii doi ani, veniturile bugetare s-au mărit consistent, cu peste 60 de miliarde de lei, asigurându-se, astfel, fondurile care aduc mai mulți bani în buzunarele românilor.

În ceea ce privește veniturile românilor, lucrurile sunt clare: coaliția PSD-ALDE a crescut salariul minim net cu 36,5%, iar pe cel mediu net cu 17%. Valoarea punctului de pensie a fost mărită cu 26%, iar pensiile mai mici de 2.000 de lei au fost scutite de impozit. În plus, au fost eliminate contribuțiile de asigurări de sănătate pentru toți pensionarii.

Impozitul pe venit a fost diminuat la 10% pentru salariați. Toate acestea reprezintă un câștig real, serios, pentru milioane de români, cu mult peste inflația din ultimii doi ani. Puterea de cumpărare a crescut cu 17% și au fost reduse decalajele față de nivelul de trai european. Astfel, România a ajuns la 70% din media UE, față de 58% cât era acum doi ani. În prezent, peste 1,5 milioane de români câștigă peste 1.000 de euro brut lunar.

O creștere importantă de venituri se înregistrează la Bugetul asigurărilor sociale. Este rezultatul transferului contribuțiilor sociale de la firmă la angajat și efect al creșterii numărului de salariați: 5,5 milioane de salariați în Revisal. În guvernarea PSD, șomajul în România a ajuns la un minim istoric și la un număr record de salariați: 6,5 milioane de contracte active de muncă și 100.000 de locuri de muncă în 2018.

Medicii au, astăzi, salarii comparabile cu cei din Europa, ceea ce îi determină să profeseze în țară, iar pe mulți dintre cei plecați în străinătate să se întoarcă. În sănătate se acordă 33% mai mulți bani față de acum doi ani și cu 28% mai mulți bani în învățământ, față de guvernarea tehnocrată. Este cea mai clară dovadă că aceste domenii importante pentru societate: sănătatea și învățământul sunt prioritare în guvernarea noastră. Profesorii, personalul din administrație, cei din sistemul de apărare și ordine publică au, de asemenea, venituri mai mari în urma aplicării Legii salarizării unitare.

PSD a preluat guvernarea plecând de la un grad de absorbție zero al fondurilor europene lăsat de guvernarea Cioloș: fără proiecte și fără instituții de acreditare. Am recuperat însă întârzierea, iar astăzi avem fonduri europene atrase de România în valoare de 6,4 miliarde de euro, adică 21% din totalul alocat, ceea ce ne plasează la mijlocul clasamentului european.

Investițiile străine s-au consolidat și cresc an de an, ajungând la 4,6 miliarde de euro pentru primele zece luni ale anului 2018. Industria merge bine, fiind principalul motor al creșterii economice. Încurajăm afacerile prin măsuri simple și concrete: impozitul pentru microîntreprinderi este de doar 1%, iar pentru stimularea mediului de afaceri începe a doua ediție a Programului Start-up Nation, după ce anul trecut prin acest program s-au înființat peste 7.000 de firme și 20.000 de locuri de muncă.

Agricultura obține rezultate excepționale, care ne fac să primim atenție și recunoaștere europeană: suntem pe primul loc în Europa la producția de porumb și floarea-soarelui. Tot pe primul loc în UE suntem la subvențiile agricole. Am făcut investiții majore în infrastructura esențială: sisteme de irigații, apă gratuită, sisteme de combatere a grindinii și în programele de sprijin, cum sunt cele pentru tomate, pentru zootehnie.

Mai mult, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, puternic finanțat de guvernarea PSD-ALDE, mii de localități își rezolvă problemele esențiale: străzi asfaltate, canalizare, apă, școli și grădinițe.

Totodată, în turism am promovat cota de TVA de 5% și am acordat tichete de vacanță, cu efecte foarte bune în acest prim an de aplicare. Sunt convinsă că aceste rezultate pozitive se vor vedea și mai bine anul viitor, când se vor aloca din nou tichete de vacanță. Guvernarea PSD a dublat fondul de burse, iar studenții au transport gratuit pe CFR. Tinerii pot primi credite fără dobândă pentru dezvoltare personală și instruire, în urma implementării Programului "Investește în Tine".

Toate acestea sunt doar o parte din lunga listă de angajamente asumate și îndeplinite. Suntem la jumătatea mandatului. Avem multe motive să stăm cu fruntea sus, să arătăm oricui de unde am preluat România și unde am ajuns. Și avem la fel de multe motive să ne mobilizăm pentru cealaltă jumătate a mandatului, să reconfirmăm că PSD este cel mai mare, cel mai responsabil și cel mai bun partid al țării. Avem toate argumentele să le spunem românilor să îndrăznească să aibă în continuare încredere în România.

Am deplină încredere că peste alți doi ani, atunci când românii se vor afla din nou în fața urnelor de vot, vor ști să facă diferența între cei care au făcut și au încercat să facă bine și cei care s-au opus din răutate sau invidie, sau pur și simplu pentru că aveau o altă agendă politică.

Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică cu titlul A fost aprobat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2018-2030;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"A fost aprobat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2018-2030"

Ministerul Sănătății a finalizat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2018-2030. Principiile de bază ale Planului-cadru național urmăresc aceleași direcții cu cele promovate la nivel European, și anume: acoperirea universală cu servicii de sănătate, asigurarea continuității serviciilor medicale și utilizarea de abordări de sănătate publică.

Principalul obiectiv asumat de țara noastră îl reprezintă eliminarea hepatitei virale ca amenințare majoră la adresa sănătății publice până în anul 2030.

Planul elaborat are ca scop minimizarea transmiterii virusurilor hepatitei, prin reducerea morbidității și mortalității și prin asigurarea accesului echitabil la servicii de prevenire, testare, îngrijire și tratament pentru toți pacienții.

Ținta finală este ca, până în anul 2030, să fie asigurată testarea și diagnosticarea pentru întreaga populație, accesul la un tratament eficient din punct de vedere al costurilor pentru toți pacienții cu VHB și VHC, transmiterea noilor infecții cu hepatită să fie întreruptă și să se ajungă la vindecarea tuturor pacienților cu VHC cronică înrolați în tratament.

În același timp, pentru perioada imediat următoare, în acord cu obiectivele Organizației Mondiale a Sănătății, programul își propune o creștere a gradului de acoperire în special pentru persoanele vulnerabile la infecțiile cu hepatită virală: acoperire de 95% la vaccinarea hepatitică B cu cele 4 doze prevăzute în Calendarul național de vaccinare la naștere, la 2, 4 și 11 luni; acoperire de 95% la prima doză de vaccin hepatitic B administrată nou-născuților în primele 24 de ore de la naștere; 75% acoperire pentru testarea la gravide pentru hepatită B și C și 95% acoperire cu profilaxie postexpunere la copiii născuți din mame infectate, prin administrarea HIBG (imunoglobulina specifică anti-VHB) noului-născut în primele 12 ore după naștere, în asociere cu prima doză de vaccin hepatitic B.

Totodată, planul are în vedere, în următorii doi ani, utilizarea testelor prin care se pot depista infecții în stadii timpurii pentru toate donările de sânge, 50% din injecțiile realizate să fie administrate cu seringi de unică folosință cu dispozitiv care împiedică reutilizarea, cel puțin 25% dintre persoanele care trăiesc cu infecție cronică cu VHB, VHD și VHC să fie diagnosticate și informate privind boala lor, iar cel puțin 75% din persoanele depistate cu infecția VHB și VHC și eligibile pentru tratament să fie înrolate în programe de tratament antiviral.

Ion-Marcel Ciolacu - declarație politică privind deținerea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România, în primul semestru al anului 2019;

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Declarația mea politică de astăzi dorește să marcheze un important examen de maturitate din istoria noastră modernă: deținerea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Este pentru prima dată, de la aderarea țării noastre din 2007, când ne asumăm un rol atât de important la nivel european și, tocmai de aceea, avem datoria să asigurăm o președinție de succes care să consolideze profilul țării noastre în rândul partenerilor și să genereze încredere în capacitatea României de a media tematicile complexe aflate pe agenda europeană. În același timp, este un moment unic în care avem șansa să valorificăm oportunitățile imense de imagine care decurg din acest proces prin exprimarea competenței, expertizei și profesionalismului tuturor factorilor de răspundere implicați.

Avem la dispoziție șase luni în care toată atenția Uniunii Europene va fi concentrată asupra României, atât din punct de vedere al capacității organizatorice, cât și al abilităților de leadership, prestanței și nivelului de pregătire pentru ducerea la bun sfârșit a acestui exercițiu.

Eforturile României în această perioadă trebuie să se concentreze atât din punct de vedere logistic, prin găzduirea numeroaselor întâlniri formale și informale care vor avea loc, cât și operațional, prin asigurarea prezidării grupurilor de lucru și diverselor formațiuni ale Consiliului UE în care va trebui să asigurăm coerența, continuitatea și dinamismul legislativ al Uniunii Europene. Așadar, avem de îndeplinit o sarcină extrem de complexă, care va necesita un cumul de eforturi publice între toate instituțiile relevante ale statului implicate în acest proces, care, în final, va trebui să poziționeze România în centrul proiectului european.

Tocmai de aceea, fac un apel către toate forțele politice și instituționale responsabile să își dea mâna în această perioadă și să coopereze pentru a transmite un mesaj profesionist și unitar, în conformitate cu valorile și normele europene. Președinția, Guvernul, Parlamentul și societatea civilă trebuie să își armonizeze punctele de vedere și să vorbească pe o singură voce. Nu ne permitem sub nicio formă o fragilizare a președinției noastre din motive de dinamică internă. Să nu uităm că este un moment care se va mai repeta doar peste 14 ani, de aceea nu trebuie să îl deturnăm pentru motive politice sau electorale și să nu vulnerabilizăm imaginea de mediator al țării noastre.

Este important să reușim să facem acest lucru mai ales din perspectiva tematicii extrem de complexe pe care România va trebui să o gestioneze în prima parte a anului viitor. Să nu uităm că 2019 va încheia un capitol al Uniunii Europene și va marca o nouă etapă a proiectului european. Țara noastră va trebui să gestioneze cu foarte multă prudență și abilitate momentul ieșirii Marii Britanii din UE - Brexit, dar și să pregătească alegerile europarlamentare. De asemenea, printre altele, vom avea de mediat negocierea pentru viitorul cadru financiar multianual, adică bugetul Uniunii Europene pentru următorii 5 ani, dar și relația cu celelalte țări din vecinătatea UE și care sunt caracterizate, în genera, prin instabilitate, conflict sau nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Am toată încrederea că suntem pe deplin pregătiți să facem față tuturor acestor provocări, că vom da dovadă de flexibilitate și perseverență și că vom fi o sursă de idei, inovare și cunoaștere la nivel european.

Împreună trebuie să promovăm o imagine pozitivă, de stabilitate și coerență și să demonstrăm că România poate face față cu brio unui moment atât de important pentru orice membru al Uniunii Europene.

Tudor Ciuhodaru - declarație politică Toți copiii vor beneficia de un nou program!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Toți copiii vor beneficia de un nou program!"

Toți copiii născuți în maternitățile de stat din România vor beneficia de control auditiv gratuit. Programul este implementat în 186 de maternități și secții de terapie intensivă ce îngrijesc nou-născuți, care au fost dotate cu 286 de echipamente de testare auditivă.

Ministerul Sănătății a alocat pentru acest program un buget de 2.550.000 lei. Se va demara și o campanie de conștientizare și informare a publicului și cadrelor medicale privind necesitatea testării auzului la nou-născuți.

Acest tip de screening la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. Pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme, în vederea asigurării în timp util a tratamentului adecvat.

De acum acest lucru se va putea realiza în fiecare județ din România.

Sănătatea se tratează cu măsuri concrete. Asta facem noi.

Vasile Cîtea - declarație politică având ca subiect Domeniul sănătății, în atenția Guvernului;

Domnul Vasile Cîtea:

"Domeniul sănătății, în atenția Guvernului României"

Luna decembrie este cunoscută ca fiind luna veștilor bune sau a veștilor care bucură. Dacă în trecut pacientul român era înfricoșat de anunțul politicienilor iresponsabili care decideau închiderea unităților sanitare sau reducerea numărului de paturi din spitale, totul limitându-se la profitul obținut prin intermediul acestor măsuri, iată că guvernarea PSD se mobilizează, prin continuarea programului de guvernare, care impunea sănătatea în centrul preocupărilor guvernamentale.

După îmbunătățirea substanțială a drepturilor financiare cuvenite medicilor și asistenților medicali, după rezolvarea finanțării categoriei medicilor rezidenți, iată că vin vești bune și pentru pacienții români. Guvernul a decis să investească în infrastructura medicală de prim ajutor și deja se văd primele măsuri în acest sens.

Astfel, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, a decis să aplice pentru măsura Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale - achiziționând, la nivel de țară, un număr de 1.200 de ambulanțe noi care să servească atât serviciilor județene de ambulanță, cât și Ministerului de Interne prin SMURD. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 477 milioane de lei.

Primul lot de autospeciale de intervenție a fost deja distribuit în teritoriu, regiunii de nord-est fiindu-i repartizat un număr de 56 de mașini, din care cele mai multe au revenit județului Iași, anume 18 autospeciale.

Autospecialele sunt dotate cu defibrilatoare și echipamente medicale de prim ajutor de ultimă generație, programul de înzestrare urmând să continue și în primul semestru al anului 2019.

Din cele 18 autospeciale ajunse la Iași, 15 vor fi date spre folosință Serviciului Județean de Ambulanță și 3 către SMURD.

În aceeași ordine de idei, în județul Iași se vor deschide 3 noi puncte de lucru SMURD, care vor fi dotate cu câte o autospecială din acest lot și o ambulanță pentru intervenții de specialitate, în următoarele localități rurale: Vlădeni, Răducăneni și Țibănești.

Ținând cont că județul Iași este grav afectat de fenomene meteo severe în anotimpul alb, înființarea acestor puncte de lucru SMURD este esențială pentru micșorarea timpilor de intervenție la solicitări. Mai mult, punctul de lucru SMURD al orașului Podu Iloaiei urmează a fi extins și modernizat.

În altă ordine de idei, suntem bucuroși să anunțăm tinerii parinți că Ministerul Sănătății a demarat un program pentru toți bebelușii născuți în spitalele de stat, care vor fi testați auditiv cu aparatură medicală modernă, în program fiind incluse 186 de maternități și secții de terapie intensivă din țară. Programul are o valoare de peste 2,5 milioane de lei și urmărește depistarea cazurilor de hipoacuzie încă din prima lună de viață extrauterină. Anual, peste 350 de copii nou-născuți părăsesc maternitățile fără ca părintii lor să cunoască faptul că au probleme de auz.

Prin aceste măsuri, care vor fi continuate și în anul 2019, Guvernul României demonstrează faptul că programul de guvernare este urmărit cu atenție și va fi dus la bun sfârșit, ca o formă de respect față de cetățenii României care au acordat încrederea alianței de guvernare.

Constantin Șovăială - declarație politică intitulată PSD îngroapă populația în datorii și împovărează mediul privat!;

Domnul Constantin Șovăială:

"PSD îngroapă populația în datorii și împovărează mediul privat!"

Recent, Banca Națională a României a afirmat că Guvernul PSD a îndatorat și îndatorează cetățenii constant și totodată împovărează mediul privat. Anul Centenarului, 100 de ani de la Marea Unire, marchează revenirea României la socialism exact la 29 de ani de la Revoluție.

Cei din PSD vor noi taxe pentru fiecare sector de economie. Taxe pentru retail, energie, sistem bancar, jocuri de noroc etc. pentru domeniile enumerate de Dragnea în Consiliul Național al PSD. Din păcate, PSD nu se consultă cu cetățenii și cu mediul de afaceri, ci vor să facă ca în cazul O.U.G. nr. 13 - pe repede înainte, fără a cunoaște careva ordonanța de urgență. Ne vom trezi peste noapte cu taxe în plus și cu amenzi. Pe cei din PSD nu îi mai interesează nimic. Bugetul este în faliment, și ei au promis pensii, pensii speciale, salarii. Vor forța sectorul privat să plătească.

Datoria totală a populației crescuse cu 8,3%, la finele primului semestru, comparativ cu aceeași dată a anului trecut, fiind de 147 de miliarde de lei, conform raportului realizat de Banca Națională a României (BNR). În ultimii zece ani cea mai ridicată rată de îndatorare a populației raportată la PIB, de 22,8%, a fost consemnată în perioada de criză și după criză. Acum suntem în criză economică de ne împrumutăm la fel de mult ca atunci? Unde este creșterea economică mult lăudată de către cei de la PSD?

Mulți susțin că datoria publică nu este mare, că nu o putem compara cu cele ale marilor țări - Franța, Marea Britanie, S.U.A. etc. Într-adevăr, însă ce putere de cumpărare au aceste state și ce economie, infrastructură sau sistem medical, educațional au și cât investesc în comparație cu noi? Ei aloca de două ori, chiar de trei ori mai mult din PIB pentru educație, sistem medical sau infrastructură decât noi. Ei și-ar putea acoperi oricând datoria publică din taxele și impozitele pe care le adună, însă preferă să investească.

Guvernul PSD ce face cu banii pe care îi împrumută? Plătește pensiile, pensiile speciale, salariile și atât. Vedeți investiții din fonduri europene sau din banii împrumutați? Nu, pentru că nu există. Se chinuiește de 6 ani să deschidă un tronson de drum de 3,3 km., iar alții fac în 7-8 ani sute de km. de autostradă sau de căi ferate, metrou. Construiesc spitale, școli, locuințe pentru tineri etc. Noi suntem în urmă cu zeci de ani față de marile state din Europa sau din lume.

Dănuț Bica - declarație politică cu titlul Bilanțul unei guvernări incompetente, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri;

Domnul Dănuț Bica:

"Bilanțul unei guvernări incompetente, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri"

În anul 2017, liderii PSD și ALDE ne obișnuiseră ca, o dată la șase luni, prin intermediul domnului Darius Vâlcov, să facă evaluări ale modului în care și-au îndeplinit atribuțiile membrii Guvernului. Drept urmare, unul câte unul, doi prim-miniștri și un mare număr de miniștri au fost remaniați de către propria coaliție, sub motivul nerealizării promisiunilor asumate prin programele de guvernare.

Nu știm ce s-a întâmplat în anul 2018! Or, Darius Vâlcov a fost trimis în șomaj, ori Liviu Dragnea a aruncat la coșul de gunoi programul de guvernare, după ce l-a tot prezentat triumfal prin studiourile de televiziune prietene. Când fac această afirmație mă gândesc la faptul că astăzi, când este mai clar ca niciodată că punerea în practică a programului de guvernare a eșuat aproape în totalitate, liderii coaliției PSD-ALDE nu mai sunt interesați deloc de realizarea evaluărilor și de luarea măsurilor ce se impun. Este drept că au fost eliminați câțiva miniștri și s-a propus rotirea altora, dar este de neînțeles cum de i se acordă în continuare credit total doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, premierul care, tocmai în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, s-a aflat în fruntea celui mai incompetent Guvern pe care l-a avut țara noastră de la constituirea statului modern român și până astăzi.

Dacă domnii Liviu Dragnea și Darius Vâlcov sunt prea ocupați cu redactarea ordonanțelor de urgență pentru grațierea infractorilor și amnistierea corupților sau cu orchestrarea atacurilor la adresa Președintelui Iohannis și nu mai au timp să evalueze realizările Guvernului de paie, ai căror conducători reali sunt, noi, membrii Parlamentului României, avem obligația de a constata că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână în continuare pe mâna acestei guvernări dezastruoase și de a acționa în consecință. Argumentele sunt nenumărate, așa că mă voi limita în continuare la a prezenta doar câteva dintre nerealizările Guvernului Dăncilă.

În câteva zile se va încheia anul 2018, anul aniversării Centenarului Marii Uniri, și vom rămâne tot cu peste 4.000 de școli fără apă curentă, cu toalete în afara clădirilor, fără autorizații sanitare de funcționare și fără avize ISU. Au fost promise 2.500 de școli și grădinițe noi și s-au construit doar două școli. S-a promis generalizarea Programului "After-school" și implementarea Programului "Masa la școală", dar puterea a respins orice inițiativă legislativă în acest sens. Învățământul românesc înseamnă, în continuare, manuale proaste, pline de greșeli, profesori slab plătiți și abandon școlar în creștere.

Intrăm în noul an tot cu spitale în care mișună gândacii, în care pacientul vine cu medicamentele de acasă, în buzunar, în care bolnavii dorm și câte doi într-un pat, ca în vremurile de război. Și din promisiunea realizării celor 8 spitale regionale de mare capacitate și a unui spital metropolitan s-a ales praful, deși banii europeni erau pregătiți, amplasamentele definite, iar constructorii așteptau să înceapă lucrările.

Sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură de transport din Uniunea Europeană, fie că vorbim despre autostrăzi și drumuri rapide, fie despre căi ferate de mare viteză sau aeroporturi moderne. Este uimitor faptul că oamenii lui Dragnea au ajuns să se laude cu inaugurarea în acest an a 3 km. de autostradă la intrarea în București, începuți în urmă cu 10 ani. Unde sunt autostrăzile și căile ferate care, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, ar fi trebuit să lege între ele provinciile istorice Muntenia, Transilvania și Moldova? Parcă, în ciuda interesului național, acest Guvern a îngropat proiectele autostrăzii Pitești-Sibiu și autostrăzii Iași-Târgu Mureș, a abandonat realizarea autostrăzii Comarnic-Brașov și nu a reușit nici măcar să finalizeze tronsoanele de autostradă începute pe vremea Guvernului Boc.

Incompetența, reaua-voință sau prostia, sau poate toate la un loc, s-ar regăsi între rezultatele unei evaluări corecte a Guvernului Dăncilă. Liviu Dragnea și Darius Vâlcov au evitat o asemenea evaluare, pentru că știu care vor fi concluziile acesteia: un Guvern care ne-a dus înapoi în timp, în loc să profite de situația economică favorabilă și să ne apropie mai mult de standardele de viață occidentale.

Este de datoria noastră, a parlamentarilor responsabili, să înțelegem că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână în continuare pe mâna acestei guvernări iresponsabile, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională, și să dăm joi un vot pentru moțiunea de cenzură. Trebuie să înțelegem că nu este un vot pentru inițiatori sau pentru culorile politice, să punem interesele cetățenilor înaintea obligațiilor de partid și să votăm pentru România! Orice zi în plus cu Dragnea prim-ministru din umbră ne îndreaptă spre sărăcie și înapoiere și ne scoate de pe harta Europei. Votați pentru ca România, care va prelua la 1 ianuarie 2019 Președinția Consiliului Uniunii Europene, să fie condusă de un Guvern de care să nu ne fie rușine!

Silviu Dehelean - declarație politică Ce fel de țară ne dorim?;

Domnul Silviu Dehelean:

"Ce fel de țară ne dorim?"

Este revoltător că tocmai pe 16 decembrie, ziua în care comemorăm eroii de la Timișoara, cei care au fost primii care au avut curajul să își facă vocile auzite împotriva regimului comunist, în România lui 2018 Liviu Dragnea a anunțat reinstaurarea dictaturii. O dictatură a corupților.

Își doresc românii amnistia și grațierea corupților sau își doresc să scape de penalii din funcții publice? Președintele Klaus Iohannis este dator să organizeze referendumul pe care l-a anunțat în timpul protestelor împotriva O.U.G. nr. 13. Este mai important ca niciodată ca românii să se pronunțe, altfel Liviu Dragnea va împinge România către o adevărată revoluție.

De doi ani de zile, prin diverse metode, PSD a încercat să adopte amnistia și grațierea, tot de doi ani de zile aproape fără întrerupere proteste de stradă. Liviu Dragnea nu poate decide de unul singur viitorul României, sunt românii cei care trebuie să spună ce își doresc.

Uniunea Salvați România va continua lupta anticorupție și rămâne un partener al românilor cinstiți care nu vor ca România să ajungă un stat de Dragnea. Nici acum nu e prea târziu, mai putem să-i oprim pe infractori din distrugerea statului de drept. Eroii care în urmă cu 29 de ani și-au pierdut viața pentru libertate și democrație trebuie să ne inspire, în continuare, să luptăm pentru viitorul nostru.

În timpul ăsta, PSD blochează de aproape două luni inițiativa cetățenească "Fără penali în funcții publice!", în Camera Deputaților. Inițiativa nu a ajuns la Curtea Constituțională a României sub pretextul că angajații Secretariatului General nu au avut timp să copieze dosarele cu semnături, deși acest lucru trebuia realizat încă de la finalul lunii octombrie. În aproape trei luni de zile au copiat doar un sfert din dosare! Pe data de 26 octombrie am depus o solicitare la Camera Deputaților pentru trimiterea inițiativei către CCR. Președintele USR, Dan Barna, a cerut ca solicitarea noastră să fie introdusă pe ordinea de zi, în Biroul permanent, și semnăturile să fie transmise către CCR, așa cum prevede legislația în vigoare.

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, care are două condamnări penale, vrea să stopeze un eventual referendum al inițiativei "Fără penali în funcții publice!". Vom face tot ce ne stă în putință pentru ca vocea noastră, a celor un milion de semnatari, să ajungă în Constituția României!

Cristina-Elena Dinu - declarație politică intitulată Preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, un moment istoric pentru România;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, un moment istoric pentru România"

În ianuarie 2019, după 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, pentru prima dată, președinția Consiliului UE, una dintre principalele instituții europene de la Bruxelles, cu competențe legislative și executive importante.

Pentru o jumătate de an, România se va afla, astfel, în centrul procesului decizional european, având un rol important în facilitarea procesului de reflecție asupra modului de dezvoltare și consolidare a proiectului european.

Exercitarea președinției Consiliului Uniunii Europene va reprezenta, de asemenea, o oportunitate pentru statul nostru, de a-și reafirma angajamentul european și de a contribui, în mod direct, la evoluția Uniunii, dar și o oportunitate în a demonstra capacitatea de a îndeplini o sarcină atât de importantă, printr-o bună planificare și coordonare la nivel național, precum și un dialog susținut cu instituțiile UE și statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru Guvernul PSD-ALDE, pregătirea și derularea acestui mandat reprezintă o prioritate națională.

Reuniunea comună a Guvernului României și a Colegiului comisarilor, organizată în mod tradițional înaintea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către un stat membru, a avut loc pe data 5 decembrie 2018, la Bruxelles. Principalul obiectiv al întrevederii a fost acela de a prezenta liniile majore ale Programului de priorități.

În același timp, reuniunea a oferit ocazia realizării unui schimb de opinii cu membrii Colegiului pe principalele tematici europene.

Prezentă la întrevedere, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, i-a asigurat pe comisarii europeni că România este deplin pregătită pentru preluarea mandatului președinției Consiliului, exprimând voința României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre, precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană.

Făcând referire la motto-ul președinției române a Consiliului, "Coeziunea - o valoare comună europeană", Viorica Dăncilă a subliniat, încă o dată, că, pe durata mandatului său, România va promova cu precădere o politică de coeziune care să răspundă nevoii sporite de convergență economică, socială și teritorială.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă și ceilalți membri ai Guvernului, că Guvernul român este pregătit pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, contrazicându-l astfel pe președintele Klaus Iohannis care afirmase, anterior, că România nu este pregătită pentru acest pas.

Președinția exercitată de România trebuie să acționeze ca un intermediar onest și neutru, fiind responsabilă de avansarea negocierilor Consiliului privind legislația UE, de asigurare a continuității agendei UE și de bună cooperare dintre statele membre si instituțiile europene.

Însă, în calitatea sa de președinte al Consiliului Uniunii Europene, România va avea posibilitatea de a-și imprima viziunea națională asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului european, de a contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia și de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care țara noastră le consideră importante.

În contextul organizării numeroaselor evenimente la nivel înalt, România va beneficia de o bună vizibilitate pe plan extern, aceasta putând fi folosită de o manieră eficientă pentru o promovare economică, comercială sau investițională, turistică și culturală. Important este și faptul că eforturile care se desfășoară la nivel național, în vederea exercitării unei președinții a Consiliului Uniunii Europene își produc efectele pe termen lung, prin contactele la cel mai înalt nivel pe care le oferă leadershipului politic național, prin consolidarea pe termen lung a administrației publice și prin vizibilitatea pe care o oferă țării noastre.

Am convingerea că România are capacitatea de a demonstra aderența la valorile europene, de a-și reafirma susținerea cu privire la proiectul european și de a contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia.

Păstrarea unității proiectului european și a integrității politicilor europene, în beneficiul cetățenilor europeni, reprezintă obiectivul strategic în jurul căruia va gravita întregul proces de derulare a președinției României la Consiliul Uniunii Europene, misiune de care țara noastră se va achita cu succes.

Florinel Stancu - declarație politică intitulată Proiectul de Lege nr. 420/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate va îmbunătăți situația din domeniul achizițiilor publice!;

Domnul Florinel Stancu:

"Proiectul de Lege nr. 420/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, va îmbunătăți situația din domeniul achizițiilor publice!"

În acest an, prin intermediul unei declarații politice, am reiterat necesitatea modificării Legii achizițiilor publice și Legii parteneriatului public-privat, pentru ca România să poată beneficia de o dezvoltare rapidă și durabilă.

Având în vedere importanța sectorului achizițiilor publice, funcționarea corespunzătoare a acestuia a reprezentat o preocupare constantă pentru noi. Printre măsurile luate în ultima perioadă se pot enumera:

  • Organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care au fost transpuse directivele adoptate la nivelul Uniunii Europene;
  • Elaborarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
  • Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice simplificate de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

Ultima inițiativă a coaliției de guvernare este înființarea unei instituții care se va ocupa de achizițiile publice. Aceasta are scopul de a realiza economii la buget și de a utiliza cât mai eficient fondurile. Numită Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, unitatea de achiziții va organiza procedurile de atribuire pentru volume mari, pe baza necesităților agregate ale autorităților contractante, ceea ce va crește atractivitatea procedurilor de atribuire, va permite realizarea de economii prin raportare la volumele achiziționate, iar datorită personalului specializat în domeniul achizițiilor publice, va contribui la creșterea încrederii în activitatea unității de achiziții centralizate.

Având în vedere beneficiile unei astfel de abordări, realizarea achizițiilor publice, prin intermediul unităților de achiziții centralizate, reprezintă o practică uzuală la nivelul Uniunii Europene. Astfel, cu caracter exemplificativ, unități de achiziții centralizate există și realizează achiziții în beneficiul autorităților contractante în state membre ale Uniunii Europene cum ar fi Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Marea Britanie sau Ungaria.

În urma unei analize, s-a considerat oportun să înființăm și noi o unitate de achiziții centralizate ca instituție publică, care își va dedica activitatea achiziției unui număr redus de produse la început, dar care, după un anumit timp, pe măsură ce se obțin rezultate pozitive, să-și extindă portofoliul de produse sau servicii.

Mirela Furtună - declarație politică Credem în România, credem în viitorul nostru!;

Doamna Mirela Furtună:

"Credem în România, credem în viitorul nostru!"

Partidul Social Democrat asigură guvernarea performantă a României, performanță dovedită cu fapte, cu cifre care nu lasă loc de interpretări. Acum, la mijlocul actualului mandat, noi, PSD, avem rezultate bune, realizări de necontestat, cu care România începe să se alinieze la standardele europene. Promisiunile se transformă în fapte.

În doar doi ani, puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 17%. PSD a asigurat creșterea veniturilor românilor.

Am majorat salariul minim net cu 36,5%, de la 925 lei, în decembrie 2016, la 1.263 lei, în ianuarie 2019, pentru persoanele cu studii medii, respectiv la 1.413 lei pentru cei cu studii superioare.

Punctul de pensie a crescut cu 26%.

Am redus taxele pentru cei mai mulți dintre români:

  • Am scăzut impozitul pe venit la 10% pentru salariați;
  • Am scutit de la plata impozitului pensiile mai mici de 2.000 de lei;
  • Am eliminat plata contribuțiilor de asigurări de sănătate pentru toți pensionarii.

Acestea sunt câștiguri reale pentru toți românii, cu mult peste rata inflației.

Am investit în sănătate și în educație, domenii prioritare pentru dezvoltarea țării noastre, pentru îmbunătățirea vieții românilor, pe care ne-am asumat-o în campanie, dar și prin Programul de guvernare. Ne-am ținut de cuvânt. În sănătate, salariile au crescut cu 33% față de 2016, iar în învățământ au crescut cu 28% față de 2016.

Toate acestea au fost posibile datorită muncii de echipă a PSD, a unei gândiri adaptate la realitățile și nevoile României. Să nu uităm că actualul Guvern, condus de Viorica Dăncilă, are performanțe la nivel european - țara noastră are, în continuare, cea mai mare creștere economică din Europa. Sunt rezultatele actualului Guvern PSD, care nu pot fi contestate, indiferent de interesele politice ale unui partid sau al altuia.

Aceste rezultate sunt vizibile pentru fiecare dintre noi. Românii au mai mulți bani în buzunare, trăiesc mai bine. Noi, PSD, ne asumăm să implementăm în întregime Programul de guvernare, să ne respectăm promisiunile făcute în campania electorală, pentru ca viața românilor să fie și mai bună.

Conflictele de orice natură și luptele politice nu fac altceva decât să pună frână dezvoltării României. Ne apropiem de un moment istoric, în care trebuie să punem pe primul loc interesul României. De la 1 ianuarie 2019, țara noastră preia, pentru prima dată în istorie, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Va fi o perioadă în care noi toți avem datoria istorică și morală să ne unim forțele pentru ca țara noastră să aibă un mandat de succes, iar România să conteze pe harta Europei din toate punctele de vedere.

Este momentul în care dialogul trebuie să treacă pe primul plan, în detrimentul luptelor politice, este momentul în care trebuie să fim uniți pentru români și pentru România!

Georgeta-Carmen Holban - declarație politică având ca temă Încurajarea reîntoarcerii românilor în țară, o strategie primordială a Guvernului;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Încurajarea reîntoarcerii românilor în țară, o strategie primordială a Guvernului"

Guvernul și majoritatea parlamentară PSD susțin în mod categoric reîntoarcerea românilor plecați în străinătate înapoi acasă, aceasta fiind principala strategie pe termen scurt și mediu a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Unul dintre punctele esențiale ale acestui deziderat național este Campania "Informare acasă! Siguranță în lume", aflată în plină desfășurare în toată țara. În acest program sunt angrenate nu mai puțin de șapte ministere, fiecare dintre acestea contribuind cu planuri pragmatice privind reîntoarcerea cetățenilor români în țară.

Faptul că românii din diaspora au contribuit în mod decisiv la dezvoltarea din ultima vreme a țării și la bunăstarea rudelor lor, prin sumele de bani trimise acasă, este o realitate de necontestat. Această contribuție financiară nu poate însă compensa lipsa acută a forței de muncă din țară, fapt care justifică eforturile guvernamentale de a-i determina pe românii plecați să revină acasă.

Din nefericire, datele statistice arată că fenomenul migrației românilor spre străinătate continuă să se manifeste. Fie că sunt în căutarea unui loc de muncă, fie pentru studii, mulți români, cu precădere tineri, părăsesc țara și adâncesc criza locurilor de muncă din economia românească, mai ales în ceea ce privește specialiștii în diverse domenii, de la IT la construcții.

În aceste condiții, prin campania de informare, Guvernul și-a propus, dincolo de încurajarea revenirii acasă, să informeze corespunzător cetățenii români care totuși aleg străinătatea, asupra riscurilor și pericolelor existente. Din experiența ultimilor ani, rezultă că românii care pleacă ignoră să își anunțe prezența la ambasadele sau consulatele noastre din țările respective, astfel încât autoritățile române din străinătate sunt puse în dificultate în cazurile în care compatrioții noștri au probleme.

Campania "Informare acasă! Siguranță în lume" își mai propune să informeze corect și complet potențialii migranți români referitor la drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene. Este extrem de important ca, înainte de a pleca în străinătate, românii să solicite un contract de muncă redactat și în limba română, pe cheltuiala angajatorului, și să îl citească cu atenție înainte de semnare. Totodată, cei care vor să plece, trebuie să fie atenți să nu dea pașapoartele și actele de identitate altor persoane, să se informeze la numărul de telefon gratuit pus la dispoziție de autoritățile române și, tot pentru siguranța lor, să dispună permanent de cel puțin un număr de telefon la care să poate apela în caz de urgență sau pentru a semnala eventuale abuzuri la care ar putea fi supuși.

În consecință, recomandarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru românii ajunși în diverse țări ale lumii este să anunțe Ambasada română despre prezența lor, deoarece este vital ca statul să poată lua măsurile necesare în caz de nevoie.

Consider că este foarte important ca românii aflați în acest moment în afara granițelor țării să încerce să se informeze asupra beneficiilor pe care le-ar putea primi, în cazul în care se reîntorc acasă. Din nefericire, mulți dintre ei nu cunosc măsurile stimulative luate de Guvern în ultima perioadă, pentru a-i determina să revină acasă și să construiască aici viitorul copiilor lor. Există o serie de stimulente pentru cei care se vor reîntoarce - sprijin financiar pentru înființarea de noi afaceri, acordarea de credite cu dobândă 0 - astfel încât procesul de revenire și readaptare să fie cât mai simplu și accesibil tuturor.

Neculai Iftimie - declarație politică despre Agricultura Olandei, un exemplu pentru Uniunea Europeană;

Domnul Neculai Iftimie:

"Agricultura Olandei, un exemplu pentru Uniunea Europeană"

Olanda este o țară cu o suprafață de șase ori mai mică decât a României și este al doilea exportator de produse agricole din lume, după Statele Unite ale Americii, fiind cel mai eficient stat din lume în utilizarea potențialului agricol. Suprafața arabilă a Olandei este de 820.000 de hectare, de zece ori mai mică decât a României.

În Olanda, activitatea agricolă se desfășoară sub forma unor holdinguri care au la bază contracte de cooperare, cuprinzând producătorii agricoli, colectorii de produse agricole primare, transportatorii și consultanță.

Holdingurile sunt constituite în funcție de specificul producției, iar suprafața terenurilor diferă în funcție de acest specific: crescătorii de animale au în medie 20 ha, culturile de câmp au în medie 30 ha, iar serele au un ha.

Cea mai importantă parte a sectorului olandez este horticultura. Fermele pentru creșterea vacilor au un număr de 50-70 capete, reprezentând peste 50% din totalul celor 24.000 de ferme. Desfacerea produselor se face prin colectorii care prezintă produsele spre vânzare în cadrul licitațiilor zilnice, la bursele specializate, produsele fiind preluate de angrosiști, pentru vânzare pe piața internă și externă. Olanda este cel mai mare furnizor de cartofi și produse derivate de pe piața europeană.

Fiecare fermier olandez este membru în trei-patru cooperative cu specializare restrânsă, cum ar fi: de aprovizionare, de credit, de prelucrare a fiecărui tip de produse.

Foarte interesant, politica economică a fermierului olandez are în vedere menținerea fermelor familiale și sprijinirea cooperativelor fermierilor, acestea fiind supuse unor impozite mai reduse. Aceste reglementări de reducere a taxelor și impozitelor pentru cooperativele agricole există și la noi, în Legea cooperativelor agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, sunt subvenționate dobânzile la credite, se acordă garanții financiare pentru obținerea unor împrumuturi și fermierii care investesc în mediu primesc sprijin financiar din partea statului. Nu sunt neglijate de statul olandez nici educația agricolă și cercetarea agricolă, acestea fiind de asemenea susținute financiar. În Olanda, nimeni nu își permite să irosească pământul, agricultorii își fertilizează științific solul, folosesc mașini agricole de ultimă generație și reprezintă 3% din populația activă a țării.

Olanda este cel mai mare exportator mondial de flori. A vândut în 2017 pe piețele externe 3,6 miliarde bulbi de flori, în valoare totală de 313 miliarde de euro. Florile olandeze reprezintă 60% din florile comercializate în Europa, iar Statele Unite ale Americii au rămas cea mai mare piață pentru acestea.

După toate aceste statistici, îmi pun întrebarea - România, cu un potențial agricol colosal, cu o legislație bună, de ce nu poate deveni măcar al doilea exportator al Europei?

Claudiu-Augustin Ilișanu - declarație politică cu titlul Bilanțul la final de an dovedește în mod clar și fără echivoc că guvernarea PSD-ALDE a readus economia românească acolo unde îi este locul, între statele fruntașe ale Europei;

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

"Bilanțul la final de an dovedește în mod clar și fără echivoc că guvernarea PSD-ALDE a readus economia românească acolo unde îi este locul, între statele fruntașe ale Europei"

Ne apropiem de sărbătorile de iarnă care marchează încheierea anului 2018. Zilele de final de an sunt poate cele mai frumoase, ele fiind definite de bucuria colindelor și a tradițiilor creștinești care ne fac să fim mai buni și mai conștienți de contribuția pe care poporul nostru, cu toată istoria sa, a adus-o la universalitatea creștinismului. În această perioadă, în care întreaga societate este racordată la bucuria sărbătorilor, când, potrivit tradiției, fiecare își face un examen de conștiință, suntem datori și noi să facem un bilanț asupra celor întreprinse anul acesta în sprijinul cetățenilor pe care îi reprezentăm.

Realizările pe care coaliția de guvernare le are de la începutul mandatului nu pot fi trecute cu vedere de nimeni, nici chiar de cei care se poziționează împotriva noastră din punct de vedere politic. Oricine poate observa că, prin măsurile implementate pe baza Programului de guvernare, ducem România mai departe, pe drumul dezvoltării. Cel mai clar indicator în acest sens este creșterea economiei în termeni considerabili, ceea ce denotă în mod clar că românii au mai mulți bani în buzunare. Prin ceea ce am realizat, dovedim că promisiunile noastre au fost puse în practică, România fiind anul acesta țara cu cea mai mare creștere economică din Europa.

Guvernarea PSD-ALDE demonstrează că cei care au ales să ne voteze au ales ca România să devină un stat puternic, respectat, un stat care este conștient că cetățenii săi trebuie să trăiască într-o societate liberă, echilibrată și caracterizată prin bunăstare. În cadrul proiectelor adoptate, am plecat de la principiul că cetățenii de toate vârstele și din toate categoriile sociale trebuie să ducă o viață mai bună. Una dintre cele mai importante măsuri a fost creșterea salariului minim net cu 36,5% și a celui mediu net cu 17%. De asemenea, valoarea punctului de pensie a fost majorată cu 26%, iar pensiile mai mici de 2.000 de lei au fost scutite de impozit; au fost eliminate și contribuțiile de asigurări de sănătate pentru toți pensionarii.

Printre măsurile importante, se numără și cele din educație și sănătate, ambele domenii fiind esențiale în cadrul guvernării noastre. Accentul pe care coaliția îl pune pe educație este vizibil în creșterile salariale semnificative ale cadrelor didactice: la profesorii având gradul didactic I, vorbim în ianuarie 2019 despre un plus de 81,3%, în comparație cu decembrie 2016; la profesorii debutanți - 96,8%, în ianuarie 2019, în comparație cu decembrie 2016. Și pentru că ambele domenii sunt prioritare, sănătatea beneficiază de 33% mai mulți bani față de 2016, iar învățământul de un plus de 28%, în comparație cu 2016.

Proiectele și inițiativele legislative ale coaliției s-au concretizat în legi importante - Legea salarizării unice, Legea pensiilor, Legea parteneriatului public-privat, Legea prevenției și a reformei fiscale, legile justiției, Legea offshore, modificările Codurilor penale - care vor crea un cadru matur și echilibrat pentru o dezvoltare sustenabilă a economiei și a societății românești.

Așadar, spiritul sărbătorilor de iarnă ne îndeamnă la și mai multă unitate, la mobilizare pentru continuarea măsurilor pentru bunăstare socială și o viață mai bună pentru toți românii!

Natalia-Elena Intotero - declarație politică intitulată Parlamentul European recomandă primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Parlamentul European recomandă primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen"

Parlamentul European a votat, săptămâna trecută, o nouă rezoluție nonlegislativă privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Parlamentul solicită Comisiei Europene eliminarea controalelor la frontieră, arătând faptul că cele două țări deja aplică parțial regulile Schengen.

La finalul lunii mai, Parlamentul European a reiterat, într-o rezoluție, că România și Bulgaria sunt pregătite să facă parte din spațiul Schengen și a cerut Consiliului UE să aprobe aderarea celor două state. În document, eurodeputații au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale spațiului Schengen, care restrâng libertatea de circulație între cele 26 de state membre.

România salută adoptarea Rezoluției Parlamentului European, o rezoluție care întărește poziția constantă exprimată în repetate rânduri de Parlamentul European și care reiterează importanța admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Totodată, ea reconfirmă faptul că România este pregătită pe deplin pentru aderare și îndeplinește responsabilitățile care îi revin potrivit statutului de stat Schengen, contribuind astfel la securitatea tuturor cetățenilor europeni.

Este un final de an 2018 foarte frumos pentru România, un an special, în care țara noastră a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire, care ne găsește preluând Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și la un pas de intrarea în spațiul Schengen.

Cornel Itu - declarație politică privind responsabilitatea României de a deține președinția Consiliului Uniunii Europene;

Domnul Cornel Itu:

La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va prelua, pentru prima dată, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea președinției uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene. Pregătirea și derularea acestui mandat reprezintă o prioritate națională.

Deținerea președinției Consiliului UE este o premieră pentru țara noastră și o oportunitate de a demonstra capacitatea de a îndeplini o sarcină atât de importantă, printr-o bună planificare și coordonare la nivel național, precum și un dialog susținut cu instituțiile UE și statele membre ale Uniunii Europene.

În cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului, care a avut loc miercuri, 12 decembrie, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a prezentat Programul de lucru al președinției României la Consiliul Uniunii Europene. În cadrul aceleiași ședințe a fost citit și Proiectul Declarației Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, actul fiind dezbătut și adoptat de Camera Deputaților și de Senat.

Prioritățile Programului pe care îl are România pentru preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, cum au fost prezentate de premierul Viorica Dăncilă, sunt structurate pe patru capitole: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa factor global și Europa valorilor comune, iar motto-ul sub care România își va exercita această misiune este "Coeziunea sub aspect economic, social și politic".

În aceste momente, este esențial să ne concentrăm pe consens, echilibru și cooperare. Nu mai este loc de orgolii sau resentimente politice. Avem această obligație față de țara noastră. Doar uniți vom fi mai puternici, pentru ca românii să beneficieze de aceleași drepturi la fel ca ceilalți cetățeni europeni. Cred că toți ne dorim o Europă în care să nu existe cetățeni de rangul întâi și cetățeni de rangul al doilea. Preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România este șansa noastră să aducem în prim plan nevoia de coeziune politică, tratament și standarde egale!

Luminița-Maria Jivan - declarație politică despre Realizările guvernării PSD;

Doamna Luminița-Maria Jivan:

"Realizările guvernării PSD"

Declarația mea de astăzi se va orienta spre principalele realizări ale guvernării Partidului Social Democrat, în ciuda faptului că acest partid a fost nevoit să treacă prin numeroase perioade de stigmat public. Una dintre cele mai importante realizări este constituită de Legea salarizării unitare, care a fost adoptată în iunie 2017 și aplicată începând cu 1 iulie 2017. Prin această lege, bugetarii au beneficiat de o creștere de 25% a salariilor brute, iar medicii și asistentele s-au bucurat de întreaga creștere salarială prevăzută de lege. În plus, cadrelor didactice le-au fost majorate salariile cu 20%, iar pentru bugetarii din învățământ toate creșterile salariale prevăzute de lege vor fi implementate din 2020, în loc de 2022. Majorarea salariului minim reprezintă încă o măsură promisă de PSD și dusă la bun sfârșit. De la preluarea guvernării, PSD a majorat salariul de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, iar mai apoi la 1.900 de lei, iar în curând va fi majorat la 2.080 de lei. În plus, după această majorare, se aplică salariul de bază minim brut pe țară diferențiat, însemnând că pentru personalul încadrat pe funcții cu nivel de studii superioare și pentru personalul cu vechime în muncă peste 15 ani, salariul minim brut garantat în plată va fi stabilit la 2.350 de lei. Demararea Programului guvernamental "Investește în tine" constituie încă o realizare a actualei guvernări, program care vine în sprijinul tinerilor. Astfel, tinerii cu vârste între 16 și 26 de ani au posibilitatea de a accesa un credit fără dobândă de până la 40.000 de lei, iar persoanele cu vârste între 26 și 55 de ani pot lua credite fără dobândă de până la 35.000 lei, credite care pot fi accesate de la CEC Bank. În plus, dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de grație. Acest program vine în întâmpinarea tinerilor care au nevoie de un sprijin financiar pentru a se dezvolta atât personal, cât și profesional.

Promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați este încă o măsură prevăzută de Programul de guvernare al PSD, care a fost într-un final realizată. Așa cum am spus și în declarația de data trecută, modificările aduse legii redefinesc conceptele de "violență domestică", "violență împotriva femeilor", "victimă" și completează definițiile aferente formelor de violență domestică. De acum, polițiștii vor putea intra cu forța în locuințele în care au loc acte de violență domestică și, printr-un ordin de protecție provizoriu, pot dispune evacuarea agresorilor, chiar dacă sunt proprietarii caselor. În plus, îi pot obliga pe agresori să poarte un sistem electronic de supraveghere.

Conform Programului de guvernare, în domeniul aferent agriculturii, Programul de prelucrare a lânii a fost și el realizat. Astfel, în ședința Camerei Deputaților din 21 noiembrie 2018, a fost votat favorabil proiectul legislativ care are ca obiect de reglementare probarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii în zona montană, derulat pe perioada 2018-2020, al cărui scop este facilitarea accesului la finanțare, în vederea realizării de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară lână și piei, de către crescătorii de animale din zona montană. Investițiile din program au ca obiectiv valorificarea superioară a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producție primară, în scopul asigurării consumului intern, menținerea și crearea de noi locuri de muncă, cu accent deosebit pe stoparea depopulării. În momentul de față, acest proiect legislativ este trimis președintelui României pentru promulgare.

"Programul antigrindină" reprezintă încă o măsură din Programul de guvernare, care a fost realizată, iar această măsură are o importanță majoră pentru agricultura românească. Prin alocarea fondurilor, se extinde infrastructura Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, prin realizarea Unităților de combatere a căderilor de grindină si implicit creșterea suprafeței protejate la căderile de grindină. Scopul programului este de a proteja populația și economia, în special agricultura, ca urmare a pierderilor cauzate acesteia de către fenomenele meteorologice periculoase, îndeosebi căderile de grindină, a căror tendință, în contextul modificărilor climatice, devin tot mai agresive, precum și creșterea precipitațiilor în zonele semiaride ale țării.

Printre obiectivele de creștere economică de îmbunătățire a mediului de afaceri și de creștere a nivelului de colectare a veniturilor bugetare prevăzute de Programul de guvernare, se numără și implementarea unei Legi a insolvenței. Astfel, printr-o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței, au fost aduse anumite modificări care au rolul de a stopa unele practici abuzive, precum insolvențele repetate, în scopul de a eluda plata obligațiilor către parteneri și la bugetul de stat. Prin acest set de reglementări, se face mai eficientă procedura insolvenței, avându-se în vedere atât asigurarea condițiilor pentru redresarea firmelor viabile, cât și protejarea banilor publici, prin recuperarea creanțelor la bugetul de stat.

Având în vedere cele anterior menționate, se poate concluziona că partidul din care fac parte pune accent pe interesul cetățeanului român. În ciuda tuturor încercărilor de a crea o imagine proastă a acestui partid, în ciuda tuturor încercărilor de a-i denigra pe președintele partidului, premierul României și pe toți parlamentarii PSD, acest partid își dă în continuare silința, și de multe ori reușește să ducă la bun sfârșit măsuri care sunt luate în avantajul cetățenilor, în pofida piedicilor puse de cei din exterior.

Liviu-Ioan Balint - declarație politică cu referire la Ziua minorităților naționale din România;

Domnul Liviu-Ioan Balint:

"Ziua minorităților naționale din România"

În România, data de 18 decembrie marchează Ziua minorităților naționale, conform Legii nr. 247/2017, dată la care, în anul 1992, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, această dată fiind stabilită încă din 1998 în România, prin H.G. nr. 881/1998 ca zi de celebrare a minorităților naționale din România.

În România, sentimentul de deschidere a autorităților față de sprijinirea organizațiilor minorităților este evident, nu doar din punct de vedere financiar, ci și din punctul de vedere al legilor implementate care vin în sprijinul acestora și chiar al Constituției, care asigură reprezentarea populației minoritare în forul legislativ al țării, fiind printre puținele state europene cu o astfel de prevedere constituțională. Lupta împotriva discriminării se face pe mai multe niveluri, de la nivel global, la unul european și, desigur, la un nivel național și local, în care să existe instituții care să sancționeze orice comportament de discriminare, cum este Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România, dar și instituții care să educe populația într-un spirit de acceptare, toleranță și respect față de drepturile și libertățile celor din jur. Este de datoria tuturor să încurajăm practici care să diminueze sau chiar să elimine intoleranța care, din păcate, încă este existentă uneori la nivelul societății față de unele dintre etnii.

Cu prilejul Zilei minorităților naționale, vreau să le urez la mulți ani tuturor cetățenilor români care aparțin minorităților naționale și să celebrăm împreună societatea multiculturală, diversă și bogată cultural în care trăim astăzi, încurajând în permanență unitatea prin valori comune europene - solidaritate, dialog, toleranță, înțelegere, libertate, egalitate și respect față de drepturile și libertățile omului!

Costel Lupașcu - declarație politică cu titlul Programul de guvernare în domeniul sănătății se respectă! Ministerul Sănătății a extins Programul de screening auditiv la nivel național;

Domnul Costel Lupașcu:

"Programul de guvernare, în domeniul sănătății, se respectă! Ministerul Sănătății a extins Programul de screening auditiv, la nivel național’’

În Programul de guvernare al PSD, sănătatea reprezintă un obiectiv de interes național. În calitatea mea de deputat al partidului de guvernământ, salut inițiativa Ministerului Sănătății ca, începând din această lună, toți copiii născuți în maternitățile de stat din România să beneficieze de control auditiv gratuit, realizat cu aparatură medicală modernă.

Programul de screening auditiv va fi implementat în 186 de maternități și secții de terapie intensivă care îngrijesc nou-născuți. Acestea au fost dotate cu 286 de echipamente de testare auditivă. Ministerul Sănătății a alocat pentru acest program un buget de 2.550.000 de lei. De asemenea, în perioada următoare, Ministerul Sănătății va demara o campanie de conștientizare și informare a publicului și cadrelor medicale privind necesitatea testării auzului la nou-născuți.

Pe lângă spitalele regionale și alte proiecte importante cu finanțare de la Banca Mondială, Ministerul Sănătății a reușit deblocarea acestui proiect. După cum bine se știe, screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia, chiar din prima lună de viață. Pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme, în vederea asigurării în timp util a tratamentului adecvat. În luna octombrie, din banii pe care i-a obținut Ministerul Sănătății la rectificare, a fost extins Programul de screening auditiv deja existent în 17 spitale, astfel încât în fiecare județ să realizeze screeningul auditiv.

În calitatea mea de specialist în domeniul sănătății, voi continua să depun toate eforturile necesare pentru asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți pacienții din județul Botoșani, dar și pentru pacienții din țară. Se știa foarte bine că există probleme nerezolvate în sistemul sanitar și în spitale, de aceea sunt convins de faptul că Guvernul Dăncilă, sprijinit de majoritatea parlamentară PSD, va depune toate eforturile necesare pentru continuarea proiectelor de dezvoltare și îmbunătățire a sistemului sanitar. În acest fel, putem pune piatra de temelie a reconstrucției sistemului sanitar în jurul și în interesul cetățeanului.

Petru-Sorin Marica - declarație politică intitulată De la Marea Unire, totul s-a schimbat în România!;

Domnul Petru-Sorin Marica:

"De la Marea Unire, totul s-a schimbat în România!"

"Nimic nu s-a schimbat în România" a devenit refrenul standard cel mai des folosit ca expresie a unei nemulțumiri generale și difuze față de prezent.

Să privim însă obiectiv realitatea pe care o trăim și să constatăm că există diferențe esențiale față de trecut, fie că ne referim la ultimul secol sau la ultimele trei decenii.

Dacă vorbim despre Centenarul Marii Uniri, atunci trebuie să spunem că Unirea a avut un efect important, decisiv, pozitiv asupra dezvoltării economice a României și că, în termeni strict economici, produsul intern brut a crescut de 26 de ori în acești 100 de ani. Este un fapt constatat și confirmat.

Suntem azi mai bine decât acum 30 de ani? Răspunsul este cu certitudine da. Ultimul studiu al Băncii Naționale a României arată că PIB-ul pe locuitor din 2017 este de trei ori mai mare decât cel din anul 1992. Iar perioada în care România a recuperat cel mai mult din decalajele economice față de Vest a început în 2000 și continuă și în acest moment.

Anul acesta economia a crescut neabătut. Salariul minim a crescut, pensiile au crescut. Suntem în ultima lună a anului și date statistice centralizate arată că aproape o treime dintre companiile din România vor acorda prime în bani angajaților, cu ocazia sărbătorilor, iar trei din cinci angajatori plănuiesc să organizeze petreceri de Crăciun. Sfârșitul de an arată încurajator.

Am vorbit despre trecutul centenar și despre prezent. Cât despre viitor, în primul rând, bugetul de stat pe anul următor va depăși pentru prima dată 1.000 de miliarde de lei, produsul intern brut fiind estimat la 1.022 miliarde.

Creșterea economică estimată va fi de circa la 5,5%. Deficitul este proiectat la un nivel mult mai scăzut decât în 2018 pentru ca România să își onoreze ca de fiecare dată obligațiile față de Comisia Europeană, față de structurile internaționale.

În proiectul de buget am remarcat că au fost luate în considerare două coordonate foarte importante: investițiile și educația.

Știm, fără să ne mai explice nimeni, că este foarte important pentru noi, ca țară, să investim. De aceea, anul viitor va fi unul al investițiilor. Din câte știu s-au purtat discuții pe zona de infrastructură mare, de transport în special, pentru a defini cu claritate care proiecte sunt prioritare în perioada imediat următoare. Dar această orientare nu trebuie să afecteze angajamentele asumate prin politica de venituri ale populației, și mă refer aici la pensii și salarii.

A doua direcție, la fel de importantă, este domeniul educației. Dacă dorim un viitor mai bun și mai sigur pentru generațiile de adolescenți și de tineri de azi, atunci creșterea alocărilor bugetare este absolut necesară. Angajamentul bugetar pentru anul viitor prevede o creștere anuală a bugetului cu 15% față de anul curent, și asta se va face an de an, până când atingem angajamentul din Constituție de 6% din PIB pentru educație. De asemenea, și sănătatea va beneficia de o creștere de 8%.

S-a spus de multe ori că doctrinele politice de stânga nu favorizează dezvoltări economice stabile. Realitatea arată că în România guvernările de stânga au adus creștere economică și convergență, atașamentul complet față de valorile europene văzându-se în eforturile legate de aderarea României la Uniunea Europeană și de aderarea României la zona euro, proces ce se întâmplă chiar în acest zile.

Practic, România trăiește cea mai bună perioadă din istoria ei, din punct de vedere economic și social, beneficiind în ultimii ani de un proces de convergență accelerat, iar acest procesul trebuie continuat și consolidat.

Mihai Niță - declarație politică privind Ziua minorităților naționale din România;

Domnul Mihai Niță:

"Ziua minorităților naționale din România"

În fiecare an, la 18 decembrie, în România este sărbătorită Ziua minorităților naționale. La 18 decembrie 1992, Adunarea generală a ONU a adoptat Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice. Documentul internațional garantează drepturile minorităților, conexe cu apărarea drepturilor omului, fiind semnat de numeroși lideri ai statelor lumii.

Această zi este sărbătorită de toate cele 20 de minorități etnice din țara noastră. Acestor etnii, ce conviețuiesc din vremuri istorice în armonie cu populația autohtonă, li s-au mai adăugat, în ultimii ani, grupuri etnice provenind de pe toate continentele, ca urmare a procesului de migrare și a deschiderii României spre lumea civilizată, conform normelor democratice ale statelor avansate.

Cu prilejul acestei zile, etniile conlocuitoare organizează, alături de români, evenimente festive în toată țara. Este vorba de acțiuni culturale, simpozioane, manifestări artistice, cu implicarea instituțiilor administrației publice locale și centrale.

În cursul anului trecut, cei 17 deputați aparținând Grupului Minorităților Naționale au inițiat un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare națională a acestei tradiții, proiect care a fost adoptat de către Parlamentul României. De asemenea, unele organizații neguvernamentale, Televiziunea Publică și Societatea de Radiodifuziune includ în program emisiuni dedicate manifestărilor prilejuite de această zi sărbătorească.

De ziua tuturor minorităților, vreau să transmit aprecierea mea față de imensa bogăție culturală reprezentată de numeroasele etnii care trăiesc pe teritoriul României. Este evident pentru oricine că valorile fiecărei minorități se împletesc în mod fericit cu acelea ale culturii românești, formând, împreună, un inestimabil tezaur cultural, transmis, prin acțiuni educaționale susținute, celor ce ne vor urma. Numai prin educație se poate obține schimbarea de mentalitate a populației, comunitățile fiind astfel determinate să trăiască în pace și respect reciproc.

Într-o lume în care amenințările xenofobiei, șovinismului ori antisemitismului devin tot mai frecvente, respectul pentru diversitate, toleranță și dialogul între culturi reprezintă o necesitate majoră. Democrația nu poate fi autentică decât prin respectarea drepturilor și libertăților oferite de Constituție tuturor cetățenilor țării noastre, în mod egal. Avem în vedere, firesc, și drepturile persoanelor de etnie română care aparțin filonului cultural românesc, din afara granițelor României.

România constituie un bun exemplu în privința respectării și garantării drepturilor omului, implicit, minorităților etnice, dar acest principiu de drept internațional nu se aplică în toate țările lumii, recidive anacronice manifestându-se și uneori chiar amplificându-se în mai multe zone ale planetei. Este necesar să avem mereu în vedere faptul că epurările etnice din orice timp și din orice zonă a planetei n-au început dintr-o dată. Greșeala a constat în lipsa de reacție la primele cazuri primejdioase și nu mai trebuie repetată.

România, ca țară care a cunoscut efectele nefaste ale celui de-al Doilea Război Mondial și care a suportat și opresiunea regimului comunist, are datoria de a combate orice atitudine extremistă și prejudecățile generatoare de antisemitism, rasism, ori xenofobie, interzicând orice formă de discriminare. Numai diferența de valoare individuală trebuie să plaseze oamenii pe trepte sociale diferite.

Doresc să vă asigur pe toți de buna mea credință și să adresez cele mai frumoase gânduri tuturor cetățenilor României, aparținând tuturor etniilor, cu același sentiment fraternal. La mulți ani, în această zi deosebită, tuturor minorităților din România! Să trăim mai departe în pace și în bună înțelegere!

Nicolae Giugea - declarație politică intitulată În opinia PSD, hoțul prins este cel mai cinstit negustor!;

Domnul Nicolae Giugea:

"În opinia PSD, hoțul prins este cel mai cinstit negustor!"

Nu cred că se mai îndoiește cineva de faptul că adevăratul Program de guvernare al PSD-ALDE se numește "Clemență pentru corupții dovediți și iertare pentru infractorii de drept comun!". De doi ani, de când Liviu Dragnea a pus stăpânire pe România, toată țara este pusă sub asediul intereselor infractorilor de tot felul - corupți sau infractori de rând! De doi ani nu se mai discută nici în spațiul public și nici în spațiul politic dominat de PSD-ALDE despre miile de școli fără autorizații, despre gândacii care mișună prin spitale și oamenii care mor cu zile din lipsa medicamentelor, despre vârstnicii umiliți cu creșteri ale pensiilor mai mici decât creșterile de prețuri și de facturi, despre drumurile proaste pe care mor anual mii de români, despre fermierii care abandonează agricultura sau despre firmele românești care cad precum popicele, pentru că Guvernul a luat numai măsuri împotriva lor.

Spațiul public este monopolizat de discuții despre cum ar fi mai bine pentru cei care au furat, tâlhărit sau jefuit în anii trecuți! Vorbesc trompetele infractorilor despre un moment zero, în care să se șteargă cu buretele toate infracțiunile care au dus România în spatele Bulgariei și a altor țări balcanice! Adică, cine a furat și a comis infracțiuni până acum ar trebui să fie iertat, ca să poată să o ia nestingherit de la capăt. Cu cazierul curat, liber la furat! Pentru că acești condamnați care conduc țara vor să adopte și o ordonanță de modificare a Codurilor penale, prin care să dezincrimineze mare parte dintre infracțiunile de corupție și de drept comun.

Marile performanțe ale guvernelor Dragnea se pot măsura și în cifre. Peste 9.000 de deținuți periculoși, eliberați după "ievaluările" lui Tudorel Toader, se plimbă astăzi în libertate și și-au reluat vechile obiceiuri: tâlhării, precum cea de la Alba Iulia sau violuri, precum cel de la Iași. Sunt numai câteva exemple pe care le-a remarcat presa, însă cazurile de recidivă pentru infracțiuni cu violență au transformat România dintr-o țară sigură, într-o țară în care îți este teamă pentru familia ta și în casă, nu numai pe stradă. Cu deosebitul cinism cu care ne-a obișnuit Tudorel Toader, milioanele de români onești, care muncesc de dimineața până seara să-și întrețină familiile, se uită cu uimire cum PSD-ALDE se pregătește să le dea și bani de buzunar celor ce vor fi eliberați din penitenciare.

Dragnea a demis-o pe Codruța Kovesi, cu mâna lui Tudorel, și îl va demite, cel mai probabil, și pe Augustin Lazăr, procurorul general al României. A paralizat activitatea parchetelor și a băgat spaima în judecători, a mutilat legile de organizare a justiției și a sterilizat cele mai consistente infracțiuni din Codul penal. Și, de parcă nu este îndeajuns, de teamă să nu ajungă să-și petreacă bătrânețile prin Brazilia sau Costa Rica, Dragnea continuă să umilească o națiune, pregătind împreună cu alți infractori ordonanțe pentru grațiere sau amnistie.

Peste 90% dintre români nu susțin o ordonanță care să golească pușcăriile de hoți și tâlhari! Ar fi bine să știți acest lucru înainte de a arunca România într-o aventură greu de imaginat. Să sperăm că în acest an Moș Crăciun nu va veni cu un cadou așteptat pentru deținuți și cu o umilire națională pentru toți cetățenii cinstiți.

Ar trebui să știți că societatea românească s-a modernizat și a crescut, pentru că fiecare și-a avut locul lui cuvenit, potrivit faptelor sale: infractorul la pușcărie, iar cetățeanul onest a fost protejat de infractori. Acest lucru este greu, dacă nu imposibil, în epoca PSD-ALDE, atâta vreme cât Parlamentul este condus de președinți care au grave probleme cu legea penală, atâta vreme cât Guvernul este condus, indirect, de un consilier condamnat pentru că lua tainurile prin cimitire, atâta vreme cât PSD-ALDE se fac scut în fața oricăror încercări ale justiției de a pedepsi hoția.

Laurențiu Nistor - declarație politică Puterea de cumpărare a românilor a crescut;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Puterea de cumpărare a românilor a crescut"

Puterea de cumpărare a salariului mediu din România a crescut cu 9,1% față de anul trecut (octombrie 2018 vs. octombrie 2017). Sunt datate oficiale INS, care spulberă toate teoriile privind așa-zisele creșteri uriașe de prețuri care ar anula majorările salariale și de pensii.

Este dovada concretă că actuala guvernare realmente aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și astfel își onorează angajamentele asumate și votate de oameni. Câștigul salarial mediu net - 2.720 de lei, nominal, este cu 13,7% mai mare decât anul trecut. Real, creșterea este de 9,1%, dată fiind inflația. În privința prețurilor, realitatea este că există o creștere anuală de numai 3,4%, mult inferioară creșterilor salariale și de pensii, fapt care înseamnă efectiv o creștere a puterii de cumpărare.

Este tendențioasă și incorectă accentuarea creșterii de preț conjuncturale la unele produse și transmiterea de mesaje greșite fără informația corectă că la cele mai multe produse prețurile au stagnat, ori au scăzut, și, per ansamblu, evoluția este una normală, firească pentru o economie de piață.

Opoziția are reale probleme în a identifica situația reală a țării. Opoziția este preocupată să informeze greșit și să inducă nesiguranță. Din fericire, avem un Guvern pentru care stabilitatea și siguranța oamenilor sunt prioritare.

Și mai avem o veste proastă pentru opoziție, dar foarte bună pentru români - Bugetul pentru 2019 va fi construit pe un produs intern brut de peste 1.000 de miliarde de lei.

Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor, a anunțat, de curând, că pentru prima dată bugetul depășește 1.000 de miliarde de lei și facem istorie în sensul bun. Mai mult, noul cadru legislativ și măsurile care s-au luat pentru a stimula parteneriatul public-privat sunt deja în curs de semnare, și anul viitor vor începe multe proiecte. De altfel, pentru companiile din România au fost deja semnate 14 proiecte, cu o valoare de 2,5 miliarde de euro.

2019 va fi un an mult mai bun pentru investiții pentru că, iată, avem cadrul legislativ și banii necesari. Guvernul PSD-ALDE respectă programul votat de români și are grijă ca el să fie implementat pe toate palierele.

Dumitru Oprea - declarație politică intitulată România dorită de Dragnea și Tăriceanu - fără opoziție și societate civilă;

Domnul Dumitru Oprea:

"România dorită de Dragnea și Tăriceanu - fără opoziție și societate civilă"

PSD-ALDE forțează o nouă Ordonanță de urgență privind Codul penal și Codul de procedură penală, despre conținutul căreia am putea afla abia din Monitorul Oficial, în miez de noapte. În urmă cu un an, până aproape de Ajunul Crăciunului, Comisia Iordache a lucrat la foc automat, iar parlamentarii puterii, din Camera Deputaților și din Senat, au trecut peste orice regulamente și cutume, votând legi cu impact negativ pentru justiție. Legi care au scandalizat Comisia Europeană sau Comisia de la Veneția, dar au fost infirmate, în mare măsură, până și de Curtea Constituțională, altfel destul de favorabilă lui Dragnea și acoliților săi.

Un război nesfârșit al nervilor, cu efecte atât de nefaste pentru justiție, inclusiv prin timorarea procurorilor și judecătorilor. Acest lucru s-a produs în două moduri: prin intenția deschisă, demonstrată la nivel parlamentar și guvernamental, de a legifera în beneficiul penalilor, cât și prin campania dusă împotriva justiției independente, în special a DNA și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totul a fost orchestrat cu scopul de a crea în societate percepția că are loc o mare vânătoare de vrăjitoare la adresa unor oameni nevinovați din politică, în vreme ce aceștia sunt preocupați să nu-și ispășească pedepsele și să nu poată fi recuperate prejudiciile.

În același timp, trebuie să încercăm să ne imaginăm cum ar fi arătat astăzi România sub PSD și ALDE, sub Dragnea și Tăriceanu, dacă partidele politice de opoziție, alături de președintele Klaus Iohannis, nu ar fi contestat legile la Curtea Constituțională, nu ar fi luat poziție față de masacrarea cadrului legislativ privind justiția. Cum ar fi arătat România sub Dragnea și Tăriceanu fără o societate civilă activă și vigilentă, fără câteva instituții de presă care se luptă să supraviețuiască și să fie în serviciul publicului lor, nu în serviciul unor baroni politici?

Lecția Centenarului, așa cum am mai spus-o în Parlamentul României, este că românii se pot uni, pot opri, prin acțiunea lor, instaurarea totală a autocrației de Teleorman. Nici un efort nu este prea mare pentru a păstra democrația în România!

Democrația este costisitoare și tot timpul reversibilă dacă puterea cade, conjunctural, în mâinile unor avizi de putere și bani! De aceea, fiecare român ar trebui să facă tot ce îi stă în putere ca democrația să rămână principiul de guvernare și pentru generațiile care urmează. La 100 de ani de Românie modernă, trebuie să ne gândim ce țară lăsăm celor de mâine!

Daniela Oteșanu - declarație politică cu tema Bugetul de stat pentru 2019 depășește, pentru prima dată, suma de 1.000 de miliarde de lei;

Doamna Daniela Oteșanu:

"Bugetul de stat pentru 2019 depășește, pentru prima dată, suma de 1.000 de miliarde de lei"

Eficiența programului de guvernare a adus și aduce mai mulți bani în buzunarele românilor, dar și mai mulți bani în economie. Creșterile economice succesive, care ne-au plasat pe primele locuri din Europa, aduc România pe locul 15 în Uniunea Europeană, înaintea Greciei și Portugaliei.

Creșterea economică va continua și în 2019, fiind estimată la de 5,5%, ceea ce va genera un produs intern brut de 1.022 de miliarde lei.

În aceste condiții, bugetul din 2019 va permite majorări semnificative în domeniile pe care PSD le consideră în continuare prioritare - investiții, sănătate și învățământ: bugetul Ministerului Educației crește cu 15% față de acest an, conform protocolului încheiat cu sindicatele din învățământul universitar și preuniversitar, iar bugetul Ministerului Sănătății va fi mai mare cu 8%.

În același timp, deficitul bugetar este prognozat la 2,5% din PIB.

Din păcate președintele Iohannis a blocat, deocamdată, dezbaterea legală, în Parlament, a Bugetului României prin suspendarea ședinței CSAT în care trebuia dat avizul pentru Proiectul de buget. Este pentru a doua oară, în doar câteva luni, când președintele încearcă să blocheze adoptarea bugetului, pentru că nu sunt satisfăcute pretențiile privind bugetul Administrației Prezidențiale.

În ciuda tuturor criticilor venite din partea opoziției, puterea de cumpărare a salariului mediu din România a crescut cu 9,1% față de anul trecut. Sunt date oficiale ale Institutului Național de Statistică care spulberă toate teoriile privind așa-zisele creșteri uriașe de prețuri care ar anula majorările salariale și de pensii.

Aceste informații fac dovada concretă, încă odată, că actuala guvernare PSD, realmente, aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și astfel își onorează angajamentele asumate și votate de oameni.

Economia țării ignoră scandalurile provocate de președintele Iohannis și partidele din opoziție. Industria funcționează din plin, iar noile comenzi sunt în creștere. Este rezultatul firesc, favorabil afacerilor, rezultat în urma politicilor fiscal-economice ale guvernării PSD. De altfel, este relevant faptul că în trimestrul 3 România a avut a doua cea mai mare creștere economică din Europa, respectiv 4,3%.

Faptul că industria merge foarte bine, că agricultura puternic și profesionist susținută performează, că România a atras 6,4 miliarde de euro fonduri europene și a ajuns la 21% grad de absorbție din total fonduri alocate, cu perspectiva de a atrage mai mult anul viitor, că proiecte majore de investiții vor produce efecte benefice în întreaga economie, toate acestea stau la baza prognozei și justifică o creștere economică de 5,5% și un PIB mai mare de 1.000 de miliarde de lei, așa cum este asumat de Ministerul Finanțelor în Proiectul bugetului de stat pentru 2019.

Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu - declarație politică cu titlul Președintele României, împotriva bunăstării cetățenilor și țării;

Doamna Peța-Ștefănescu Eliza-Mădălina:

"Președintele României, împotriva bunăstării cetățenilor și țării"

Președintele României, Klaus Iohannis, a ales din nou să blocheze activitatea instituțiilor din România, ca urmare a lipsei avizului CSAT pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2019, a cărui ședință a fost suspendată, săptămâna trecută, de către președinte. Este incalificabil ca, în momentul de față, România să nu aibă o Lege a bugetului adoptată, având în vedere că de aceasta depind salariile, pensiile, investițiile și toate celelalte cheltuieli care sunt legate în mod direct de bugetul național.

Orgoliul și războaiele personale pe care președintele țării le duce cu Guvernul României, cu membrii acestuia și cu întreg Partidul Social Democrat nu ne pot spune decât faptul că primul om în stat pune mai presus propria imagine - pe care o pregătește pentru campania electorală - decât interesele românilor. Iar acesta nu este singurul exemplu din această categorie.

În câteva zile, se împlinește o lună de când prim-ministrul Viorica Dăncilă a propus-o pe doamna deputat Lia Olguța Vasilescu la conducerea Ministerului Dezvoltării - după ce Iohannis a refuzat-o pentru Ministerul Transporturilor -, iar președintele nu a luat nici până acum o decizie cu privire la acest important portofoliu. Omul Klaus Iohannis poate crede ceea ce dorește despre fostul ministru al muncii, însă Președintele Klaus Iohannis ar trebui să își bazeze deciziile pe criterii de competență, și nu pe războaie personale sau pe antipatii.

Refuzând-o pe Lia Olguța Vasilescu la frâiele Ministerului Transporturilor, acesta a refuzat șansa cetățenilor din România de a avea un ministru al transporturilor care să pună nevoile cetățenilor pe primul loc. Să nu mai spunem că aceasta ar fi fost, poate, singura șansă ca proiectele privind drumul expres Craiova-Pitești și autostrada Sudului să aibă o viteză mai mare de realizare. Prin pasul făcut, Klaus Iohannis a dat o palmă peste obrazul craiovenilor și al oamenilor din zona Olteniei, care așteaptă de ani întregi astfel de proiecte, pe care PSD le-a pus, în final, pe repede-înainte.

Craiova și Ministerul Muncii sunt dovezile că Lia Olguța Vasilescu este un bun manager și un adevărat strateg. Craiova are, mulțumită Olguței Vasilescu, un spital municipal nou-nouț, cel mai mare spital construit în România după Revoluție. Are un parc monument istoric reabilitat, un teatru de vară reinventat, are o grădină botanică salvată de la paragină, are un centru istoric nou, reabilitat, care efectiv a trezit orașul la viață. Craiova are un stadion de peste 30.000 de locuri, pe care joacă cea mai iubită echipă din România, Universitatea Craiova, care există tot datorită fostului edil. Bănia se bucură de investitori care au privit cu încredere către ceea ce municipiul le oferă și care au ales să își facă din Craiova încă o casă. Acestea sunt doar câteva dintre realizările primarului pe care Craiova l-a așteptat de mult timp. Iar despre ceea ce s-a petrecut la Ministerul Muncii, despre mărirea salariilor și a pensiilor, despre sprijinirea persoanelor cu dizabilități, a șomerilor, despre legile date pentru a oferi tuturor o șansă la angajare, despre internship, telemuncă, despre aducerea la standarde normale a serviciilor sociale sau despre înlesnirea procesului de adopție - ei, bine - putem discuta la nesfârșit.

Sper ca în cadrul ședinței CSAT, programată pentru astăzi, Legea bugetului de stat pentru anul 2019 să primească avizul necesar, pentru ca lucrurile să își urmeze cursul firesc, pentru binele tuturor instituțiilor din România. Totodată, ar fi de neacceptat ca un nou an bugetar să înceapă fără un ministru al dezvoltării, dar și fără unul al transporturilor.

Sper ca președintele să își regândească acțiunile și ca, măcar în preajma sărbătorilor de Crăciun, să demonstreze că încă se mai gândește la binele românilor.

Gabriela-Maria Podașcă - declarație politică despre președinția Consiliului Uniunii Europene, în mandatul României;

Doamna Gabriela-Maria Podașcă:

La 1 ianuarie 2019, România va prelua, în premieră, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, una dintre cele mai importante responsabilități din cei 12 ani ca stat membru.

În cursul președinției sale, Bucureștiul va avea de gestionat acorduri de închidere a unor dosare-cheie pentru politica europeană, precum și prezidarea ieșirii Marii Britanii din UE. Președinția României va încheia negocierile privind bugetul UE pe termen lung - cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 -, va asigura tranzițiile la nivelul instituțional - în special următoarea Comisie și Parlament -, precum și finalizarea dezbaterii privind viitorul Europei - și organizarea Summitului Zilei Europei 2019 de la Sibiu.

Dar ce se va întâmpla cu proiectele României în domenii-cheie precum social, sănătate sau educație?

Ceea ce ar trebui să fie o oportunitate de a promova măsuri pentru îmbunătățirea situației la nivel național în domenii majore și de a influența, în egală măsură, deciziile strategice la nivel european, se va transforma, din păcate, într-un moment ratat. Președinția română va fi umbrită de retorica domnului Dragnea și a Guvernului Dăncilă cu privire la statul de drept și la paranoia acestora, apropo de influența externă și presiunile la care e supus statul.

Proiectele, care contează într-adevăr pentru România și care ar aduce plusvaloare cetățenilor din perspectiva drepturilor lor sociale, vor rămâne necunoscute nu doar pentru celelalte state membre UE, dar și pentru români. Oportunitatea oferită de mandatul pe care îl vom avea în 2019, de a face valorile Uniunii cunoscute românilor, de a le explica responsabilitățile pe care le avem ca stat membru, precum și beneficiile pe care ni le oferă aderarea la Pilonul European al Drepturilor sociale sau la Politica de Coeziune, este pe cale să fie ratată din cauza incompetenței și orgoliului guvernării Dragnea-Dăncilă.

Într-o declarație în Parlamentul României, săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă vorbea despre mottoul președinției Consiliului UE în mandatul țării noastre, care va fi: "Coeziunea ca valoare comună europeană, despre o Europă a convergenței care va avea ca priorități reducerea decalajelor și promovarea drepturilor sociale".

Aceste declarații nu se reflectă însă și în susținerea de proiecte concrete la nivel național. Măsurile pe care le-am propus în Parlament, în acest an, au vizat creșterea calității intervențiilor în rândul unor categorii sociale vulnerabile de care suntem direct responsabili - copii și tineri. Am propus modificări legislative dedicate copiilor diagnosticați cu tulburare de spectru autist, tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție special sau persoanelor care nu au o locuință și nici documente de identitate. Toate acestea, măsuri sociale care ar fi putut face diferența pentru persoanele aflate într-o situație reală de vulnerabilitate, dar care nu au fost susținute de majoritatea parlamentară, deoarece a avut întâietate decizia politică, și nu responsabilitatea pe care o avem ca parlamentari aleși de cetățeni.

România este mai dezbinată ca oricând, dublul-standard a devenit normă atât în discursul public, cât și în implementare, iar în mai puțin de o lună va prelua mandatul președinției rotative a Consiliului UE o Românie în care 35% din populație este expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale.

Primul mandat al președinției Consiliului UE ar trebui să constituie o oportunitate pentru reconfirmarea angajamentului României față de Uniunea Europeană și față de promovarea valorilor comune, inclusiv printr-o situație politică națională stabilă și echilibrată. În plus, poate să reprezinte șansa unei poziționări mai bune și a consolidării rolului României la nivelul statelor membre.

Aceste lucruri trebuie să le avem în minte în perioada următoare și să depunem eforturi împreună pentru susținerea libertăților și drepturilor comune și egale ale tuturor statelor membre.

Andrei Pop - declarație politică având ca subiect Legea antibullying, o victorie împotriva violenței psihologice în școli;

Domnul Andrei Pop:

"Legea antibullying, o victorie împotriva violenței psihologice în școli"

Săptămâna trecută, Senatul României a adoptat în unanimitate legea care combate violența psihologică - bullying. Aceasta a fost inițiată în sesiunea trecută de mine și de colegul meu, Petre-Florin Manole. O victorie legislativă ce merită consemnată. Astfel este modificată și completată în mod necesar Legea educației naționale, cu instrumente necesare prevenirii și reducerii acestui fenomen care a luat amploare în societatea românească și care afectează demnitatea și drepturile copiilor.

Profit de ocazie săi atrag atenția, încă o dată, că această lege nu are ca obiect pedepsirea cuiva, ci, mai degrabă, consilierea și concilierea.

Am spus-o în repetate rânduri, atât victimele, cât și agresorii au nevoie de asistență psihologică, pentru a putea preveni asemenea comportamente pe viitor și de a-i ajuta pe cei implicați în incidente să traverseze cu mai puține sechele episoadele de bullying.

De asemenea, legea prevede ca profesorii să beneficieze de formare pe această zonă, pentru a reacționa adecvat în situațiile delicate care pot fi încadrate la violență psihologică - bullying.

Sperăm ca, în scurt timp, să putem raporta cât mai puține incidente care intră sub incidența actului legislativ.

Pe final, aș vrea să îmi exprim speranța că aceste modificări ale Legii educației, votate în unanimitate în ambele Camere ale Parlamentului și salutate de societate civilă, vor fi promulgate de președinte și apoi implementate de Guvern în termenele stabilite de legiuitor.

Alexandra Presură - declarație politică intitulată Președinția României la Consiliul Uniunii Europene trebuie să ducă Europa spre echilibru, consens și solidaritate!;

Doamna Alexandra Presură:

"Președinția României la Consiliul Uniunii Europene trebuie să ducă Europa spre echilibru, consens și solidaritate!"

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat Parlamentului programul de lucru al președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Cu acest prilej a fost adoptată și Declarația Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

Doamna premier Viorica Dăncilă a subliniat că preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de România reprezintă cel mai important proiect de țară, după aderarea noastră la UE, subliniind că țara noastră este pregătită pentru asumarea și exercitarea acestei responsabilități majore.

Este extrem de important ca toți parlamentarii să dea dovadă de maximă responsabilitate în acest moment extrem de important al României și să demonstreze un comportament politic pozitiv și ireproșabil. Indiferent de apartenența politică, trebuie să avem o minimă decență și reținere în limbajul politic, precum și în mesajele pe care le transmitem populației, deoarece orice fel de derapaje ar putea afecta imaginea României, ca țară ce deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Avem nevoie de unitate și solidaritate, pentru a demonstra întregii Europe că românii merită să aibă aceleași drepturi și libertăți ca toți ceilalți europeni, să fie respectați, și nicidecum considerați cetățeni de rang inferior.

Aceste șase luni, în care România va deține președinția Consiliului UE, constituie și un test de maturitate a noastră, a tuturor, atât a clasei politice, cât și a administrației publice centrale. De acest comportament adecvat în spirit european depinde foarte mult modul în care România va fi privită în viitorul apropiat, mai ales după ce vom finaliza, spun eu cu succes, mandatul de la conducerea Consiliului UE. De aceea, avem nevoie, în această perioadă, de acțiuni pozitive, de promovare a patrimoniului uman și natural al țării noastre, de a arăta lumii întregi că democrația românească este funcțională și capabilă să ducă Europa spre echilibru, consens și solidaritate, într-o perioadă delicată pentru spațiul european de vest.

Mottoul președinției României va fi "Coeziunea, o valoare comună europeană", iar programul definitivat de Guvern prevede acțiuni concrete pentru susținerea și consolidarea conceptului de coeziune, care stă la baza întregii arhitecturi europene. România va milita în scopul reducerii diferențelor de dezvoltare, pentru accesul egal la beneficii, pentru înlăturarea factorilor care generează separări sau ierarhizări între statele membre. Unul dintre obiectivele primordiale este cel de a depăși abordările separatiste, respectiv așa-numitele diferențe dintre vechile și mai noile state membre ale Uniunii. Europa unită are imperioasă nevoie de renunțarea la liniile de demarcație și corectarea dezechilibrelor de dezvoltare existente, pentru a-și putea pune în aplicare valorile și dezideratele comune.

Consider că toate instituțiile angrenate în Programul României pentru preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel, pentru ca perioada celor șase luni să reprezinte un succes major al țării noastre, fapt ce ne va spori credibilitatea și vizibilitatea ca țară europeană în progres.

Îmi doresc ca europarlamentarii, care ne reprezintă la Bruxelles, să pună pe primul plan interesele României, să fie uniți și pozitivi, să nu mai denigreze și să nu mai voteze împotriva propriei țări, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în dese rânduri.

Așadar, Guvernul a pregătit, așa cum se cuvine, toate detaliile necesare pentru ca Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene să fie o reușită deplină pentru România, iar la sfârșitul acestei misiuni țara noastră să fie mult mai atractivă în plan internațional.

Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică cu titlul Minciuna i-a făcut pe români să-și piardă încrederea în România și în instituții;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Minciuna i-a făcut pe români să-și piardă încrederea în România și în instituții"

Cu toții puteți remarca faptul că PSD-ALDE a abandonat complet programul de guvernare pentru care au fost aleși de cetățeni în anul 2016. Putem să spunem, fără niciun fel de risc, că cele două partide nocive care conduc România nu mai au niciun fel de legitimitate să dețină puterea, chiar dacă ei continuă să spună că au fost aleși de 3 milioane de români. Românii nu i-au ales ca să golească pușcăriile de infractori! Românii nu le-au dat un cec în alb cu care ei să schilodească lupta anticorupție și să dezincrimineze cele mai importante infracțiuni din Codul penal! Românii nu i-au ales să îndatoreze țara cu sute de miliarde de lei, la dobânzi de neimaginat, iar cu banii împrumutați să nu reușească să construiască absolut nimic! I-au înșelat deopotrivă pe angajați, pensionari sau investitori, motiv pentru care trebuie să plece de urgență de la guvernare și din conducerea oricărei instituții statale!

Încrederea românilor în instituțiile statului a ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria statului român modern. Oamenii nu mai au încredere în justiției, când văd că hoții dovediți fug în țările calde cu tot cu banii furați din buzunarele lor. Românii nu mai au încredere în școală, pentru că aceasta nu reușește să-i pregătească pe elevi sau studenți în acord cu ceea ce are nevoie piața muncii. Oamenii nici nu mai au curaj să treacă poarta spitalelor, știind că în interiorul acestora bântuie moartea, gândacii și lipsurile de tot felul. Nimeni nu mai are încredere că autoritățile guvernamentale vor veni și vor repara găurile din asfalt, vechi de ani de zile. Stau dovadă acțiunile unor cetățeni care au început, de unii singuri, să repare ei înșiși strada brăzdată de gropi.

Deși românii nu mai au o fărâmă de încredere în statul român și instituțiile sale, acest lucru îi costă tot mai mult, de la o zi la alta. Statul le ia dintr-o singură răsuflare jumătate din salariu prin contribuții și impozite. Apoi, prin TVA, accize, taxe pe proprietate, taxe de pod, taxe de curățenie, de iluminat și mai știu eu ce alte invenții fiscale, statul le mai bagă încă o dată mâna în buzunar. Și după ce buzunarul s-a golit, cetățeanul român ar trebui să-și achite facturile, să-și ducă copiii la școală, să-și cumpere singur medicamente și eventual să se trateze băbește, cu ceaiuri și tincturi. Este normal ca oamenii să-și piardă încrederea, văzând că statul îi jupoaie de aproape două treimi din venituri, bani pe care fie îi fură liderii politici aflați la guvernare, fie se risipesc prin contracte inutile realizate de sponsorii politici.

Nimeni, nici din țară și nici din afara țării, nu se poate îndoi, că atâta vreme cât PSD conduce țara, tinerii vor continua să plece în alte state dezvoltate, iar cei rămași vor continua să regrete că nu au plecat și ei. PSD a creat un stat infractor, care-i fură cetățeanului din buzunar toate veniturile obținute prin muncă și, în schimb, nu-i oferă nici școli, nici spitale, nici drumuri moderne, nici siguranță și nici locuri de muncă de bună calitate. În ultimii doi ani, PSD și liderii săi s-au dovedit atât de nocivi pentru România, că sentimentul unanim este acela că ne-am întors în anii ’90 sau chiar mai departe.

Din păcate, actuala alianță PSD-ALDE este foarte bine sudată, nu în interesul românilor, ci în scopul albirii de dosare a tuturor infractorilor care au jefuit România în ultimii 30 de ani!

Aurel-Robert Boroianu - declarație politică Guvernul PSDragnea trebuie să plece!;

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"Guvernul PSDragnea trebuie să plece!"

România se află în fața unor provocări uriașe, într-un context economic, social și politic caracterizat de instabilitate, dar și de incapacitatea acestui Guvern PSD-ALDE de a gestiona, așa cum se cuvine, problemele curente ale României.

De asemenea, actualul context geopolitic este unul extrem de complicat, drept pentru care la vârful puterii ar trebui să fim reprezentați de oameni determinați și cu viziune, capabili să identifice și să ofere soluții temelor de politică externă sensibile pentru România, dar și să fructifice oportunitatea uriașă pe care țara noastră o are prin preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019.

Din păcate, Guvernul Dăncilă a rămas restant la acest capitol, dovedindu-se total nepregătit să asigure Președinția Consiliului Uniunii Europene. România riscă, astfel, să fie prinsă pe picior greșit și să se facă de râs într-un moment în care am putea să ne impunem punctul de vedere și să influențăm agenda politică europeană.

În timpul Președinției României, sunt de gestionat dosare importante în plan european, având în vedere că în prima parte a anului 2019 se vor desfășura alegerile europarlamentare, se va alege noua conducere a Parlamentului European și a Comisiei Europeane și se va realiza Brexit-ul. Totodată, în această perioadă vor trebui finalizate negocierile în privința viitorului Cadru Financiar Multianual.

România este însă vulnerabilizată de slăbiciunea Guvernului Dăncilă, care și-a arătat limitele și care este incapabil să își asume acest rol, fapt demonstrat inclusiv de îngrijorarea pe care au manifestat-o mulți lideri europeni în acest sens și care a culminat cu anunțul Finlandei, țară care s-a arătat dispusă să facă o rocadă cu România și să preia Președinția Consiliului UE.

Acum, când avem această onoare de a prelua Președinția Uniunii Europene, care ne revine odată la 14 ani, mai cu seamă într-un context politic deosebit de important, acest Guvern de marionete, condus de un prim-ministru care nu vorbește o limbă străină, deși a reprezentat România în Parlamentul European mai bine de 9 ani, dă practic cu piciorul acestei șanse uriașe.

Deși liderii PSD-ALDE dau asigurări că suntem pregătiți pentru a ne asuma acest rol, niciunul dintre aceștia nu a oferit explicații privind prioritățile pe care le va promova România la nivelul UE, așa cum niciun membru al Guvernului nu a oferit explicații privind ratarea aderării României la spațiul Schengen în acest semestru, asta în timp ce Bulgaria va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene, începând cu 2019.

Este lesne de observat că, la nivel guvernamental, este o degringoladă totală, iar acțiunile de imagine ale premierului și ale miniștrilor săi nu le pot ascunde românilor adevărul, acela că politica externă, la fel ca toate celelalte domenii, a fost tratată de Guvernul Dăncilă la capitolul "și altele"! Într-un astfel de moment, instituțiile statului ar fi trebuit să funcționeze într-un mod exemplar, însă a lipsit viziunea, leadership-ul, dar și asumarea unui proiect de țară. România, sub conducerea lui Dragnea și Dăncilă, nu este pregătită pentru preluarea Președinției și a ratat ocazia de a-și promova pe agenda Consiliului temele importante.

Guvernul Dăncilă trebuie să plece, pentru că este o rușine națională și riscă să devină o rușine pentru întreaga Europă!

Alexandru Rotaru - declarație politică România și preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene;

Domnul Alexandru Rotaru:

"România și preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene"

România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturi și obligații, de mai bine de un deceniu, iar începând cu 1 ianuarie 2019, țara noastră va exercita pentru prima dată importanta Președinție rotativă a Consiliului UE, într-un context european complex, marcat de procese importante precum: Brexit, negocierile cu privire la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European, precum și reflecția asupra viitorului Europei.

Motto-ul propus de țara noastră este: "Coeziunea, o valoare comună europeană". România consideră că unitatea și coeziunea sunt premisele esențiale în modelarea viitorului Uniunii Europene și în consolidarea încrederii cetățenilor în proiectul european. Astfel, este important de precizat și de constatat că, în pofida evenimentelor negative și pozitive pe care le știm și le vedem cu privire la construcția europeană, toți pașii au fost făcuți înainte și niciodată înapoi.

Despre președinție s-a discutat și continuă să se discute tot mai intens, uneori în termeni contradictorii. Realitatea este că, în ciuda discuțiilor politice și în special a declarației președintelui, Klaus Iohannis, care a afirmat de multe ori faptul că România nu este pregătită să preia Președinția Consiliului UE, dovedind astfel că trădează interesele naționale, la momentul actual, după ultima întâlnire care a avut loc săptămâna trecută, la Bruxelles, putem afirma că atât Parlamentul, cât și toate structurile guvernamentale sunt cu adevărat conectate la acest subiect de maximă importanță și fac, prin profesioniștii pe care-i au în diferite sectoare, pregătirile necesare.

După cum știm, în timpul acestui mandat, agenda României se va axa pe patru tematici:

  • 1. Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate, cu câteva subteme foarte interesante privind inovarea și digitalizarea, dezvoltarea durabilă și reducerea decalajelor, competitivitate și piețe;
  • 2. Europa siguranței, cu subtema "Securitatea internă a UE, securitatea cibernetică și viitorul spațiului de libertate, securitate și justiție";
  • 3. Europa, actor global, cu accent în special pe Politica de Securitate și Apărare Comună;
  • 4. Europa valorilor comune, solidaritate, coeziune, egalitate de șanse, democrație și combaterea rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului și antisemitismului.

Totuși, chiar dacă suntem pregătiți, lucrurile nu vor fi foarte simple, deoarece, ca parte a foii de parcurs pentru aceste șase luni, pe lângă programul oficial de întâlniri, președinția României la Consiliul UE va găzdui aproximativ 300 de evenimente-cheie informale. O întâlnire reper va fi Summitul extraordinar de la Sibiu privind viitorul Europei, programat pentru 9 mai 2019, o dată simbolică pentru proiectul european și vocația sa pentru unitate. Iar o temă importantă și de maximă actualitate este reprezentată de aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Fără dar și poate, o Românie în spațiul Schengen este în măsură să contribuie la securitatea frontierelor externe, obiectiv al Uniunii Europene!

Mai mult, din punctul de vedere al acțiunilor care vor fi organizate pe domeniul comunicații și informatizare, putem aminti că, la Iași, va avea loc, în februarie 2019, o importantă întâlnire având ca temă "e-Guvernare", iar în iunie 2019, va avea loc, la București, "Săptămâna digitală", dar și o întâlnire pe tema "e-Health". Este de remarcat că, în acest moment, în afara Bucureștiului, Iașiul apare cu numărul cel mai mare de evenimente, 13, preconizate a se desfășura în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, este foarte necesar ca, pe durata celor 6 luni, să se facă câțiva pași pentru aderarea altor țări la Uniunea Europeană, precum cele din Balcanii de Vest, dar și a celor din vecinătatea estică, fiindcă acolo unde se creează un vid - vine altul să-l "umple". Mai cu seamă că, în 2019, se celebrează 10 ani de Parteneriat Estic, prioritate a Președinției române a Consiliului UE din 2019. Astfel, este important ca sub Președinția României să se poată da dovadă de imaginație și creativitate, de a reuși să dăm o nuanță nouă relației UE cu țările estice. Astfel, România ar trebui să avanseze acest proces într-o notă realistă, pentru că lucrurile sunt foarte complexe, iar după acest mandat, să se continue acest proces de extindere.

Concluzionând, deși, teoretic, locul României în Uniunea Europeană este cel pe care și-l alege, practic, acesta va fi cel pe care și-l va putea permite în funcție de performanțele naționale de care dă dovadă, iar în următoarea perioadă putem, realmente, dovedi că România nu trebuie să fie o țară de mâna a doua în Uniunea Europeană. Toți suntem cetățeni europeni, toți avem aceleași drepturi, iar românii, copiii românilor și următoarele generații trebuie să beneficieze de cel puțin aceleași drepturi existente la acest moment la nivel european și național.

Cei care vor să afle toate informațiile legate de acest subiect al Președinției RO2019 pot accesa site-ul dedicat, www.romania2019.eu. Mai mult, pot fi urmărite și oportunitățile de angajare, internship, voluntariat.

Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică cu titlul Solidaritate și tratament egal pentru români și România, în Uniunea Europeană;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Solidaritate și tratament egal pentru români și România, în Uniunea Europeană"

La 20 decembrie, în fiecare an, sărbătorim solidaritatea umană. Ziua internațională a solidarității umane a fost proclamată de Adunarea Generală, la 22 decembrie 2005, prin Rezoluția 60/209, pornind de la identificarea solidarității ca una dintre valorile fundamentale și universale, care trebuie să stea la baza relațiilor dintre state, în secolul al XXI-lea.

Toți românii din fiecare localitate a țării trebuie să fie respectați aici, acasă, și oriunde în lume. Nu mai trebuie să existe diferențe între tineri și bătrâni, între sat și oraș. Trebuie să avem solidaritate între generații. Nu trebuie să mai existe dezbinare, ură și ceartă. Avem nevoie de unitate, înțelegere și armonie.

Fac un apel la toată clasa politică, să fim uniți pentru a asigura stabilitatea țării. Numai uniți putem oferi românilor siguranța și încrederea de care au nevoie pentru a trăi, a munci și a se dezvolta în această țară.

Dincolo de orice dispută politică, toți avem obligația să ne gândim în primul rând la cetățenii pe care îi reprezentăm în fiecare structură executivă sau legislativă, atât la nivel local, cât și la nivel central.

Românii nu sunt interesați de confruntări politice, ci de modul în care ne facem datoria față de ei, fiecare din poziția în care ne aflăm.

Haideți să fim români patrioți, înainte de a fi oameni politici! Dacă vom fi separați, ne vor frânge unul câte unul. Dacă vom fi uniți, nimic nu ne va putea sta în cale.

Să fim uniți, pentru ca România să își consolideze poziția în Uniunea Europeană. Să fim respectați, iar România să se bucure de drepturi egale și tratament egal în Europa. Să fim uniți, astfel încât România să nu mai fie condamnată pentru lucruri care există peste tot în Uniunea Europeană și să nu ni se mai pună condiții care nu mai există în niciun alt stat european.

De aceea, cred că trebuie să ne gândim mult mai profund la proiecte majore, la reeditarea momentelor importante din istoria noastră, dar și la orientarea României pe o direcție sigură de dezvoltare economică, socială și culturală.

Suntem în anul Centenarului Marii Uniri a României și avem obligația să fim alături de cei pe care îi reprezentăm atât la nivel local, cât și la nivel central.

Ca oameni politici, trebuie să dăm dovadă de maturitate și unitate, pentru că fiecare avem de îndeplinit angajamentele pe care ni le-am asumat față de români.

Avem nevoie de înțelegere și solidaritate pentru a putea să facem lucruri concrete pentru toți românii. Nu putem face nimic fără suportul cetățenilor care ne-au acordat încrederea lor.

Ciprian-Constantin Șerban - declarație politică În preajma sărbătorilor de iarnă, putem spune că am avut un an cu proiecte importante și eforturi consistente ale coaliției, pentru ca românii să aibă un trai mai bun;

Domnul Ciprian-Constantin Șerban:

"În preajma sărbătorilor de iarnă, putem spune că am avut un an cu proiecte importante și eforturi consistente ale coaliției, pentru ca românii să aibă un trai mai bun"

Peste câteva zile, vom încheia anul 2018, un an plin de încercări, dar și de reușite. Încheiem anul Centenarului Marii Uniri, care ne-a amintit de faptele pline de curaj și de determinare ale străbunilor noștri, făcându-ne să reflectăm la unitatea noastră de neam, precum și la imensa capacitate pe care o are țara noastră în Europa și în lume. Înainte de toate, vorbim despre capacitatea economică pe care România și-a reactivat-o prin proiectele legislative pe care coaliția le-a realizat anul acesta.

România a devenit țara cu cea mai mare creștere economică din Europa, iar acest lucru este extrem de important pentru ca cetățenii români să aibă acces la servicii sociale de calitate și să își permită o formare profesională continuă. Veniturile bugetare au crescut cu peste 60 miliarde lei; pensiile și salariile au crescut, toate acestea urmând a avea un impact pozitiv asupra viitoarei forțe de muncă din țara noastră. Și pentru că în ultimii ani forța de muncă a fost și încă este o problemă, trebuie să acordăm o importanță deosebită generațiilor tinere, care trebuie să beneficieze de facilități pentru studiu și formare în carieră, iar apoi să găsim în acești tineri parteneri în construcția și dezvoltarea pe mai departe a României. Printre cele mai importante măsuri pentru studenți au fost: creșterea fondului de burse studențești, cu peste 200%, și acordarea lor pe tot parcursul anului universitar; burse sociale cumulabile cu celelalte tipuri de burse, care să acopere în mod real cheltuielile lunare, eliminându-se absurditatea conform căreia o bursă de studiu nu se putea cumula, de exemplu, cu o bursă de ajutor social; transport feroviar intern gratuit pentru studenții din instituțiile de învățământ superior, forma de învățământ cu frecvență, limitat momentan la vârsta de 26 de ani.

Și pentru că dezvoltarea este unul dintre domeniile în care țara noastră a suferit în ultimele decenii, am făcut și facem tot ce ne stă în putință pentru a crește gradul de absorbție a fondurilor europene. S-a recuperat întârzierea creată în guvernarea precedentă, România ajungând în guvernarea PSD-ALDE la o absorbție de 6,4 miliarde de euro. De asemenea am încurajat investițiile străine, vorbind în perioada ianuarie-septembrie 2018 de un nivel maxim de 3,6 miliarde de euro. În câteva zile se va demara, de asemenea, Programul Start-up Nation 2018, care vine cu multe îmbunătățiri față de prima ediție și care stimulează antreprenorii debutanți cu 200.000 de lei pentru implementarea și dezvoltarea de afaceri, aceștia primind un avans de 30% din suma acordată.

De asemenea, dezvoltarea agriculturii este o temă importantă pe agenda coaliției. Am aplicat măsuri solide și sustenabile, astfel încât agricultura românească să evolueze cu adevărat. Prin demararea procesului de reabilitare a sistemului de irigații, am generat o extindere a capacității de producție, România fiind pe primul loc în Europa la producția de porumb și floarea soarelui. Suntem, de asemenea, pe primul loc în Europa în ceea ce privește subvențiile agricole, dând dovadă de viziune și sustenabilite într-un domeniu extrem de important, care poate face din România unul dintre liderii din Europa în ceea ce privește capacitatea de producție agricolă.

Românii își doresc de sărbători mai multă liniște financiară și o viață mai ușoară, iar prin proiectele pe care le-am întreprins anul acesta putem să spunem că am contribuit la crearea acestei direcții de dezvoltare pe care România o așteaptă de atâția ani. Românii își doresc continuitate și reforme solide pe mai departe. Stă în puterea noastră să inițiem astfel de măsuri și în anul 2019. Coaliția își fundamentează acțiunile prin maturitate socială, prin grija față de propriii cetățeni, prin dorința de a crea o viață mai bună, dar și mai sigură, în țara în care trăim cu toții.

Să primim cu bucurie spiritul sărbătorilor de iarnă, iar în anul care vine să fim mai uniți, pentru a face din România țara pe care ne-o dorim cu toții!

Sorin-Ioan Bumb - declarație politică cu titlul Dragnea își asigură susținerea baronilor PSD din teritoriu cu banii din bugetul pe anul 2019;

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Dragnea își asigură susținerea baronilor PSD din teritoriu cu banii din bugetul pe anul 2019"

Deși PSD nu a depus încă, în mod oficial, un proiect de buget pentru anul 2019, trimițând România într-o situație de criză și incertitudine, acest proiect există, dar este doar pentru uzul intern al PSD. La fel cum, nu demult, Dragnea era singurul om care cunoștea Programul de guvernare al PSD, el a devenit acum aproape singurul care cunoaște bugetul pe anul 2019. Aproape singurul, pentru că lângă el se află și infractorul condamnat Vâlcov.

Încercând să-și asigure loialitatea baronilor PSD, care au început deja să cam mârâie pe la colțuri, Dragnea pregătește un buget hipercentralizat, de tipul celor din economia planificată a lui Ceaușescu, tocmai pentru a putea controla raporturile de putere din PSD. După principiul "eu v-am făcut, eu vă omor", Dragnea croiește un buget în care consiliile județene, de exemplu, sunt excluse de la redistribuirea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale, alocările fiind făcute exclusiv de la București, după cum vrea Liviu Dragnea.

Trecând peste incompetența premierului Dăncilă, care nu este în stare nici măcar să deosebească euro de lei, sau peste pana de idei a ministrului Orlando al finanțelor și discotecilor, se pare că bugetul PSD pentru 2019 va fi croit în special pentru alocarea de ajutoare sociale care să fidelizeze electoratul iobăgit al PSD și pentru finanțarea de la centru, în funcție de loialitate, a baronilor PSD din teritoriu.

Desigur, toată lumea se întreabă de unde vor proveni banii, atât timp cât investițiile publice, fondurile europene și susținerea mediului privat nu sunt pe placul lui Dragnea și al PSD. Ei bine, banii vor veni, în principal din două surse. Prima sursă - din împrumuturi, fie externe, la dobânzi tot mai mari, fie interne, de genul păcălelii numită Contul de Economii Junior Centenar, în fapt un mecanism financiar fără randament, care va deveni un nou carusel de tipul carnetelor CEC pentru cumpărarea de mașini Dacia. A doua sursă de venit o va constitui Fondul Suveran al lui Dragnea, prin intermediul căruia se va vinde tot ce a mai rămas de preț prin economie, o parte din bani ajungând în conturile partidului. Deja primele privatizări miraculoase au început prin vânzarea Oltchimului unui om de afaceri finanțat de o bancă a statului rus.

În condițiile în care deficitul bugetar pe 2018 este triplu față de 2017, iar cheltuielile de personal ale statului sunt mai mari cu un sfert, cele mai afectate sectoare vor fi educația și investițiile, iar prin aceasta, fiecare cetățean român care nu este dependent de ajutoarele sociale.

În condițiile în care Dragnea, Vâlcov și PSD vor mai rămâne la conducerea României, ne așteaptă un an 2019 fără autostrăzi și fără spitale, dar cu creșteri de taxe, cu creșterea inflației și cu scăderea nivelului de trai al românilor, un an 2019 cu un socialism reinventat, pentru a susține plata nemuncii și a dependenței față de PSD.

Vasile-Florin Stamatian - declarație politică De ce românii emigrează în continuare, dacă economia duduie?!;

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

"De ce românii emigrează în continuare, dacă economia duduie?! "

De ce românii emigrează în continuare, dacă economia duduie? - este o întrebare la care se pare că nu există răspuns!

România continuă să "doneze" materie cenușie, unul din cinci români care pleacă din țară având calificare superioară. Potrivit Institutului Național de Statistică, din 2007 până în prezent, 3,4 milioane de români au ales viața în străinătate, dar sunt convins că numărul lor este mult mai mare.

Este trist, dar adevărat, că în ultimii ani au plecat din țară elitele și profesioniștii, iar domeniile intră în criză unul după altul. Pe parcursul anului 2017, aproape 210.000 de români au părăsit țara pentru a lucra în străinătate, iar autoritățile nu au și nici nu vor să găsească soluții și să ia măsuri urgente pentru criza de forță de muncă pe care România o traversează.

Cifrele arată cât de mult îmbătrânește țara noastră, iar criza de forță de muncă în construcții, în domeniul sanitar și în cel hotelier se adâncește.

Avem nevoie urgentă de politici publice responsabile, pentru a rezolva problemele medicilor, ale constructorilor, dar și ale altor categorii, deoarece migrația masivă este una dintre gravele probleme cu care ne confruntăm.

Cu această criză a forței de muncă nu este de glumit, fiind mult mai gravă decât cea economică. O criză economică dispare în câțiva ani, dar depopularea României are efecte grave pe termen lung.

Trebuie să ne gândim serios la faptul că mulți dintre românii care au plecat deja iau greu hotărârea de a se întoarce acasă.

De ce aleg să plece românii pentru a trăi și a munci departe de țară? Pentru că vor o viață mai bună, vor acces nediscriminatoriu la serviciile guvernamentale și sociale, vor mai multe oportunități în carieră și nu își mai doresc o țară în care domnește instabilitatea politică.

România se îndreaptă într-o direcție greșită. Partidele aflate la putere nu guvernează pentru noi, ci pentru ele, iar societatea românească a ajuns în punctul în care un viitor bun pare imposibil.

Iar România are nevoie de un astfel de viitor!

Alina-Elena Tănăsescu - declarație politică cu titlul Majoritatea parlamentară PSD asigură cadrul legislativ pentru crearea de noi locuri de muncă și reducerea șomajului;

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

"Majoritatea parlamentară PSD asigură cadrul legislativ pentru crearea de noi locuri de muncă și reducerea șomajului"

Guvernul României a adoptat, în ultima perioadă, o serie de măsuri, în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă, reducerii șomajului și reintegrării pe piața muncii a șomerilor de lungă durată.

Una dintre aceste decizii este majorarea subvențiilor la 2.250 lei pentru angajatorii care încadrează persoane din grupuri vulnerabile sau care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu. Astfel, modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă stabilesc că pentru încadrarea în muncă a persoanelor din grupuri vulnerabile, cuantumul subvențiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se majorează de la 900 lei la 2.250 lei.

În aceeași idee a reintegrării pe piața muncii a șomerilor de lungă durată, Parlamentul României, cu aportul decisiv al Grupului parlamentar al PSD, a votat Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, intrată în vigoare începând cu 22 octombrie a.c., care prevede în mod categoric că persoanele apte de muncă, beneficiare ale acestui act normativ, vor pierde ajutorul social dacă refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională. Astfel, beneficiarii care refuză locurile de muncă oferite de administrațiile locale, riscă să piardă sumele aferente venitului minim garantat. Aceste persoane beneficiază de orientare personalizată și, pentru monitorizarea activității lor, vor încheia un acord de integrare în muncă cu Serviciul public de ocupare a forței de muncă.

O altă măsură luată de Executiv a fost aprobarea Programului "Prima chirie", precum și a normelor de aplicare a acestui program destinat stimulării mobilității forței de muncă. Acest demers propune ca 75% din cheltuielile cu chiria și utilitățile pentru cei care își găsesc un loc de muncă, la o distanță mai mare de 50 km de domiciliu, să fie subvenționate, cu cel mult 900 de lei/lună pentru fiecare angajat.

Guvernul și Parlamentul și-au manifestat preocuparea și în ceea ce privește stimularea participării pe piața muncii a persoanelor apte de muncă aflate în risc de excluziune socială, scopul urmărit fiind descurajarea dependenței de măsurile de asistență socială. Astfel, Legislativul a votat o lege prin care tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe. Instituțiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat. Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care, fie se află în sistemul de protecție a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreținere.

Nu în ultimul rând, a fost legiferată și în România activitatea de telemuncă, respectiv munca la distanță, aceasta fiind o transpunere a conceptului de teleworking, care funcționează în majoritatea statelor europene. Reglementarea prevede că o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator poate fi desfășurată de salariat și la distanță, în mod regulat și voluntar, folosindu-se tehnologia informației și comunicațiilor.

Desfășurarea activității în regim de telemuncă, de salariați, poate avea loc cel puțin o zi pe lună și se poate extinde pe toată perioada de lucru.

Iată, așadar, doar câteva dintre strategiile concrete și pragmatice implementate în acest an de Guvern și majoritatea parlamentară PSD, în vederea creșterii bunăstării românilor și a ușurării traiului de zi cu zi!

Viorel Stan - declarație politică intitulată Grija pentru mediul înconjurător este, de fapt, grija pentru un mediu mai bun!;

Domnul Viorel Stan:

"Grija pentru mediul înconjurător este, de fapt, grija pentru un trai mai bun!"

Mediul înconjurător este extrem de important pentru noi toți. Ne influențează viața, sănătatea, gândirea. Tocmai de aceea, un mediu cât mai curat și cât mai puțin poluat ne va ajuta să avem un trai de viață mai bun.

Avem grijă de mediu. Tocmai de aceea, în Programul de guvernare au fost stabiliți pași clari pentru protejarea lui, pentru reducerea poluării, iar unul din cele mai importante proiecte a fost demarat. Vorbim despre Programul "Rabla pentru electrocasnice", cu ajutorul căruia aparatele vechi vor fi înlocuite cu unele noi, iar astfel consumul energie va fi unul mai scăzut.

Românii vor primi astfel vouchere cuprinse între 200 și 400 de lei de la Guvern, pentru a-și schimba mașinile de spălat, aparatele de aer condiționat și frigiderele vechi cu unele performante. Vor putea fi cumpărate echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++ și A+++.

Se vor da 200 lei pentru înlocuirea mașinii de spălat cu alta care are eficiența energetică A++ sau 300 lei înlocuirea cu una de categorie A+++. De asemenea, se va primi un voucher de 300 lei pentru înlocuirea aparatului de aer condiționat cu unul din categoria A+++ sau A++. În același timp, se vor acorda 300 lei pentru frigidere A++ și 400 lei pentru cele din clasa energetică A+++. Evident, se vor da la schimb electrocasnicele vechi.

Pentru a beneficia de finanțare, cei interesați trebuie să acceseze aplicația electronică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu și să urmeze pașii de înscriere în program. Ulterior completării, cumpărătorul se prezintă direct la comerciant și își achiziționează echipamentul dorit, pe baza voucherului primit. Iar suma din voucher se scade din valoarea finală a facturii. Așadar, înscrierea este foarte simplă, la îndemâna oricărui utilizator de internet.

Proiectul beneficiază momentan de un buget de 20 de milioane de lei. De acești bani, peste 60.000 de echipamente uzate se vor înlocui în cadrul Programului "Rabla pentru electrocasnice".

"Rabla pentru electrocasnice" este un program bine-venit pe piața românească, cu beneficii clare atât pentru cei care vor profita de ocazie pentru a-și moderniza aparatele din locuință, cât și pentru mediul înconjurător. Proiectul reprezintă o șansă pentru românii care doresc să își echipeze casa cu aparatură electrocasnică de ultimă generație, fără a dezechilibra pentru asta bugetul familiei, iar la nivelul țării vom avea un consum mai mic de energie.

Viorica Cherecheș - declarație politică având ca temă Autostrăzile, capitolul din cauza căruia România nu a intrat în Europa;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Autostrăzile, capitolul din cauza căruia România nu a intrat în Europa"

Guvernul României a inaugurat doar o treime din autostrăzile promise a fi gata de Centenar, acumulând astfel și mai multe promisiuni nerespectate. Șoferii vor continua să circule pe drumuri prost întreținute și aglomerate, în condiții de risc, iar numărul accidentelor va crește în continuare.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunța că va inaugura un kilometru de autostradă pentru fiecare an din cei 100 pe care țara noastră îi împlinește în 2018.

Rezultatul nu a fost cel așteptat. Doar 29 de kilometri au fost inaugurați, iar Viorica Dăncilă s-a supărat și intenționează să îl demită pe șeful CNAIR, dacă până la 31 decembrie nu avem 100 de kilometri de autostradă finalizați, lucru imposibil de îndeplinit! Este tardiv să demită un director nepriceput acum, cu doar câteva zile înainte de finalul anului. Lucrul acesta trebuia făcut din timp și probabil că rezultatele erau altele. Săptămâna trecută, sub presiunea demiterii, mare surpriză - încă 14 km de autostradă au fost inaugurați.

CNAIR încasează lunar sume exagerate de bani, dar în loc de șosele finalizate face promisiuni. Are 7.000 de angajați, dintre care 1.300 sunt posturi de conducere, cu salarii de mii de euro pe lună, fiind o companie care nu își face treaba. În 2019 vor fi inaugurați 116 kilometri, în 2020 vom depăși pragul de 1.000 de kilometri. Nimeni nu mai crede! Termenele nu vor fi respectate nici pentru 2018, nici pentru 2019, nici pentru 2020.

Vinovat de această situație nu este numai CNAIR. Vinovați sunt cei care guvernează această țară. Nu sunt capabili să gestioneze proiecte mari care, de multe ori, sunt prost gândite, constructorii sunt neserioși, iar la nivelul Ministerului Transporturilor este o totală lipsă de strategie pentru elaborarea în timp a proiectelor.

La 100 de ani de la Marea Unire, ne lăudăm cu numai 776 de kilometri de autostradă, din care 100 moșteniți de la Ceaușescu. Adăugăm cei 29 de kilometri și încă 14 kilometri inaugurați în acest an. Rezultatul este departe de cifra promisă.

Autostrăzile, capitolul la care România nu a intrat în Europa -

incompetență sau rea-voință?

Promisiunile actualilor guvernanți sunt în continuare mărețe! Felicitări domnilor guvernanți! Românii vă vor fi recunoscători... dacă plecați de la guvernare!

Oana-Silvia Vlăducă - declarație politică La 29 de ani de la Revoluția din decembrie, România își rememorează istoria și privește cu încredere spre viitor;

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

"La 29 de ani de la Revoluția din decembrie, România își rememorează istoria și privește cu încredere spre viitor"

În urmă cu 29 de ani, o știre importantă, care avea să se transforme în pagini de istorie, făcea rapid înconjurul lumii și stârnea admirație și multă emoție - după zeci de ani de dictatură comunistă, în care au fost obligați să îndure un sistem opresiv, foamea și frigul, după zeci de ani în care au cunoscut cenzura și interdicția de a călători în țările din Occident, românii au ieșit în stradă să-și câștige rația de libertate. În Timișoara, locul în care s-a aprins scânteia Revoluției din 1989, și mai apoi în București, dar și în multe alte orașe ale țării, avea să se audă, din ce în ce mai puternic, glasul celor care voiau, pentru ei și pentru copiii lor, o viață demnă, trăită într-o țară democratică. Protestul de la Timișoara s-a transformat într-o revoluție care a cuprins în câteva zile întreaga țară și a schimbat decisiv destinul României. Nu puțini au fost cei care și-au pierdut viața, secerați de gloanțe, în acele zile de foc ale lui decembrie 1989, pentru acest ideal.

Însetați de libertate și conștienți că nimic nu mai poate opri cursul istoriei și nu va putea împiedica schimbarea, românii au înfruntat amenințările, au sfărâmat cătușele și au dărâmat cu o forță incredibilă porțile ferecate în care orânduirea comunistă transformase granițele țării. Victoria a fost obținută cu sacrificii imense, numele eroilor care au plătit cu sângele lor prețul libertății rămânând pentru totdeauna în conștiința românilor. Nu avem dreptul să uităm că s-au jertfit oameni ca să ne recâștigăm dreptul de a ne cunoaște adevărata istorie, de a ne exprima liber, de a ne decide soarta, de a ne exprima opțiunea politică, de a ne redobândi valorile și bogățiile tradițiilor moștenite din bătrâni. Nu avem dreptul să uităm că sacrificiul lor pentru libertate se adaugă jertfei înaintașilor care au scris capitole importante ale istoriei noastre și au luptat pentru independență și unitate.

Eliberată de lanțurile dictaturii comuniste, România reînvăța, în anii 90, să pășească pe drumul democrației și al economiei de piață, iar tranziția nu a fost lipsită de tensiuni politice și de convulsii sociale, de instabilitate și nesiguranță. Privatizarea întreprinderilor de stat, liberalizarea prețurilor, intrarea într-un sistem concurențial, au însemnat schimbări radicale pentru sistemul economic, dar au adus și teama în rândul românilor care își vedeau periclitată siguranța zilei de mâine.

În viața politică din România, guvernată timp de zeci de ani de un singur partid care a fost condus de Ceaușescu și de cei apropiați acestuia, avea să-și facă apariția, după 1989, o puzderie de partide care s-au scindat, s-au coalizat, au fuzionat și din nou s-au separat, foarte multe dintre aceste formațiuni politice dispărând destul de repede de pe scena politică românească. Însă, în ciuda tuturor greutăților de ordin economic, în ciuda tuturor tensiunilor politice, în ciuda îngrijorărilor aduse de valul schimbărilor, România a urmat fără șovăire drumul democrației pe care a pășit cu încredere în decembrie 1989.

România avea să câștige încrederea țărilor democratice, dar și locul pe care îl merită în rândul statelor europene. Țara noastră este acum membru al NATO, s-a integrat în Uniunea Europeană, aceste momente-cheie însemnând recunoașterea rolului extrem de important al României pentru stabilitatea și menținerea păcii în zonă, dar și o confirmare a faptului că țara noastră a făcut pași decisivi în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Țara noastră și-a consolidat, cu fiecare etapă parcursă, locul în marea familie europeană. Românii au urmat, în cei 29 de ani scurși de la Revoluție, un drum presărat cu sacrificii și obstacole, dar sunt respectați pentru contribuția pe care o au în dezvoltarea europeană. Acest an, în care românii au sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, reprezintă un moment de rememorare a Istoriei, dar și de reflecție asupra viitorului.

Acum, România se află în fața unui nou moment cu valențe istorice - preluarea pentru 6 luni a președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019, o premieră pentru țara noastră și, în același timp, o posibilitate de a demonstra capacitatea de a duce la bun sfârșit un mandat atât de important. România se va afla în centrul procesului decizional european și va putea să contribuie, o dată în plus, la dezvoltarea și consolidarea construcției europene. Fără îndoială, cu un efort colectiv, România va atinge obiectivul strategic de a păstra unitatea proiectului european, în beneficiul cetățenilor europeni, și de a asigura continuitatea agendei UE, într-un climat de bună cooperare între statele membre.

Paginile vechi din istoria țării noastre, dar și capitolele sale recente au demonstrat că românii au știut să fie uniți, mai cu seamă în momentele cruciale. Fiind solidari în jurul unui ideal, românii și-au urmat calea, conștienți de rolul pe care îl au, de a construi în fiecare zi o țară demnă și puternică, respectată în Europa și în lume. Nu avem voie să uităm sacrificiul înaintașilor, nu avem voie să uităm idealurile pentru care au luptat, așa cum nu avem voie să abdicăm de la misiunea pe care o avem de a construi pentru generațiile de acum și pentru cele viitoare o țară dezvoltată, care-și respectă valorile și își păstrează identitatea și care să însemne pentru toți românii locul pe care îl numesc cu încredere și mândrie, acasă.

Cătălin Cristache - declarație politică intitulată Taxe mai mari pentru gălățeni, ca să aibă din ce să primească ajutor de minimis vicepremierul Viorel Ștefan;

Domnul Cătălin Cristache:

"Taxe mai mari pentru gălățeni, ca să aibă din ce să primească ajutor de minimis vicepremierul Viorel Ștefan"

Administrația publică a municipiului Galați s-a transformat într-un veritabil focar de infecție politică. PSD a subjugat total Primăria, cu scopul de a alimenta conturile liderilor de partid din județ. Ultimul exemplu este reprezentat de intenția primarului Pucheanu de a acorda, prin intermediul unei hotărâri a Consiliului local un ajutor de minimis firmei Navrom Centru de Afaceri, deținută de vicepremierul Viorel Ștefan. Cuantumul scutirilor de impozite prevăzut în HCL se ridică la 625.000 de lei, reprezentând peste 134.000 de euro la cursul actual al Băncii Naționale. Defalcat, avem de-a face cu o scutire de impozit pe clădire de câte 275.752 de lei în 2019 și în 2020. De asemenea, o scutire de impozit de 1.801 lei pentru terenul aferent clădirilor aparținând lui Viorel Ștefan. De remarcat faptul că, în document, doamna director de la Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Galați, a subliniat în dreptul sumelor cuvântul "maxim".

Propunerea este de-a dreptul mizerabilă, având în vedere că Primăria Galați este aproape în pragul falimentului, buget de investiții nu există, iar Viorel Ștefan nu este vreun muritor de foame care să nu aibă cu ce să-și hrănească bieții copilași acasă. Mai mult decât atât, avem de-a face cu o intenție repetată a primarului PSD, Ionuț Pucheanu. A încercat și luna trecută să acorde acești bani, dar reacția opiniei publice l-a oprit.

Cu adevărat strigător la cer este faptul că, în aceeași ședință a Consiliului local în care propune scutire de impozite pentru firma vicepremierului Viorel Ștefan, edilul-șef al Galațiului dorește mărirea taxelor pentru gălățenii de rând cu 1,74%, pe motiv că e nevoie de bani la buget. Gândire tipică de PSD-iști - luăm de la cei mulți și săraci și dăm bogătanilor care conduc partidul.

De la tribuna Parlamentului României, îi solicit lui Viorel Ștefan să nu accepte ajutorul de minimis pe care dorește să-l acorde primarul Pucheanu. Dacă face acest gest, se face părtaș la un act de trafic de influență, având în vedere că el este cel care l-a propus pe Ionuț Pucheanu pentru funcția de primar și îi este șef direct la partid. Poate că PSD crede că a pus lacătul pe DNA, dar, la un moment dat, tot vor trebui să răspundă pentru aceste ilegalități flagrante!

Cristinel Romanescu - declarație politică privind Necesitatea votării moțiunii de cenzură;

Domnul Cristinel Romanescu:

"Necesitatea votării moțiunii de cenzură"

Inițierea moțiunii de cenzură este impusă din cauza remanierilor succesive care nu au făcut altceva decât să ne demonstreze că, pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puțin alte 3-4 rezerve și mai slab pregătite.

Tinerii pleacă. 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din țară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Sărăciți prin politicile voastre incompetente nu doar românii, ci chiar România, de viitorul ei! Deși, prin Guvernele PSD-ALDE s-au perindat peste 70 de miniștri, în mai puțin de 2 ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educație, în sănătate sau în modernizarea țării, care s-ar fi putut face cu miliardele de euro din fondurile europene gratuite. Ați utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populația că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau din 2021!

În fapt, împărțeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor și împărțelilor, în stil mafiot, între găști infracționale în interiorul principalului partid de guvernare. Ați girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanți miniștri stau în continuare bine țintuiți în scaunele lor.

Moțiunea depusă de opoziția parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carențe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcții, ales pentru că ar fi, chipurile, "neconflictual". Moțiunea de cenzură este depusă împotriva întregului Guvern, care arată de la o zi la alta tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat și peste 90 de subsecretari de stat, cu toții plătiți regește pentru lipsa totală de performanțe. Guvernul arată ca o agenție de ocupare a forței de muncă pentru șomeri greu de integrat în economia privată, pe care nu i-ar angaja nimeni, nici măcar din milă. Cine nu se pricepe la nimic, are șanse să fie unul dintre miniștri în Guvernele PSD-ALDE.

Zi de zi, românii se trezesc dimineața, merg la muncă și plătesc taxe, impozite, accize și supraccize. Chiar dacă unele venituri par a fi crescut scriptic, Guvernul îi lasă cu tot mai puțini bani în buzunar. Puterea de cumpărare a scăzut simțitor în ultimii doi ani, din cauza creșterii prețurilor la produsele de bază, la facturile pentru utilități și din cauza creșterii ratelor bancare. Ați promis românilor prosperitate, dar 52% spun că trăiesc mai prost decât anul trecut, scumpirile și inflația le-au golit buzunarele pe care voi pretindeți, cu cinism, că le-ați umplut cu bani. 66% declară că au dificultăți în a face față necesităților cu venitul pe care îl câștigă, iar 4,6 milioane de români pot fi considerați săraci, o treime dintre copiii și tinerii în vârstă de până la 18 ani trăind sub pragul sărăciei.

Ați luat o țară care avea 0% inflație și ați dus-o la 5%. Ați făcut din ROBOR o adevărată sperietoare națională, deși aceasta este una dintre oglinzile incompetenței Guvernului condus de dumneavoastră. Oul, untul, brânza și covrigul au devenit bunuri de lux în România.

Ați transformat "grânarul Europei" într-o țară care importă până și pâine! Producția de porumb și floarea soarelui din acest an este rezultatul exclusiv al milei lui Dumnezeu și al ploilor dese, căci investițiile din agricultură nici măcar nu s-au demarat. S-a văzut lipsa totală a irigațiilor chiar în această toamnă, atunci când seceta pedologică a împiedicat fermierii să are, să discuiască și să pună cerealele în pământ. Mai puțin de 20% din suprafețe au răsărit, iar anul următor vom cumpăra, mai mult ca sigur, toată pâinea și legumele din import. Ce speranțe să mai ai de la anul 2019, când jumătate de milion de porci au fost deja omorâți, culturile nu au fost puse în pământ la timp, oile și caprele sunt amenințate de alte epidemii scăpate de sub control, iar efectivele de vaci sunt mai mici de la un an la altul?

Modelul economic nociv impus de PSD-ALDE se caracterizează printr-un fals naționalism economic, pentru că, în această perioadă, aproape tot ce a produs economia românească în plus s-a cheltuit pe bunuri și servicii aduse din import. Antreprenorii români sunt în continuare tratați ca un dușman care nu trebuie lăsat să crească și să se dezvolte.

Stimați parlamentari din circumscripția Buzău, s-a ajuns în momentul în care noi, parlamentarii responsabili, trebuie să spunem cu toții - Gata, ajunge! România nu este Belina și nu o poți lua pe persoană fizică! România nu poate fi capturată de infractori dovediți și de condamnați definitiv și supusă intereselor acestora. Votul favorabil pentru moțiunea de cenzură nu este un vot pentru inițiatori și nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea țării din ghearele hoților și ale incompetenților, care o storc de resurse și care sărăcesc populația.

Dați dovadă că vă doriți ca minciuna și impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediți că vreți ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern și de miniștri de care să nu ne rușinăm, iar țara să fie scăpată de o prăbușire economică previzibilă!

Florica Cherecheș - Votați responsabil!;

Doamna Florica Cherecheș:

"Votați responsabil!"

Cu ocazia votului asupra moțiunii de cenzură, aveți posibilitatea să demonstrați că nu sunteți simpli executanți ai ordinelor unui infractor condamnat definitiv, că ocupați această poziție de parlamentar cu demnitate și mai ales responsabilitate.

Dovezile că singura preocupare a acestei guvernări a fost și este de a-l face scăpat pe Dragnea, le vedem zilnic. Infrastructura continuă să fie ignorată, autostrăzile rămânând doar desene pe hărți imaginate de minister. Sistemul de sănătate este mai bolnav ca oricând, condițiile din spitale fiind jalnice, uneori chiar mai proaste decât în celulele în care își execută sentința cei pe care Dragnea dorește atât de mult să-i elibereze. Mediul de afaceri suferă din cauza legislației imprevizibile și în continuă schimbare, din cauza lipsei infrastructurii și a forței de muncă. Am să vorbesc însă mai mult despre educație, care este temelia dezvoltării tuturor societăților și pe care această guvernare o tratează cu indiferență.

În Programul de guvernare al PSD, la capitolul educație, au fost promise construcția a 2.500 de grădinițe și creșe, precum și modernizarea a 2.000 de școli, până în anul 2020. Dintre acestea, au fost realizate doar 84 de grădinițe și creșe, respectiv 167 de școli. Lipsa preocupării pentru domeniul educației reiese însă din cifre care descriu starea gravă în care ne aflăm. Potrivit celor mai recente date prezentate de Eurostat, în momentul de față suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a școlii. Conform aceluiași organism european, 18,9% dintre tinerii români cu vârsta între 18 și 24 de ani renunță la studii. Acest lucru a fost făcut posibil și prin distrugerea învățământului profesional, care oferea o alternativă viabilă traseului educațional devenit acum clasic - școală generală-liceu teoretic-facultate.

Un alt indicator important este rata analfabetismului funcțional, ajuns la 40%, o reflecție a modului în care funcționează învățământul preuniversitar. Aceste cifre sunt rezultatul politicilor educaționale greșite care au guvernat domeniul învățământului de ani buni. Învățământul preuniversitar nu este atrăgător pentru profesioniști, mulți dintre aceștia preferând să părăsească țara noastră, pentru a profesa în țările Uniunii Europene. Nu este de mirare, având în vedere că profesorilor le-a fost refuzată posibilitatea de a-și alege manualul după care să lucreze și le-a fost băgat pe gât, în mod abuziv și ilegal, manualul unic, plin de greșeli și de o calitate îndoielnică, pe care ei sunt nevoiți să-l ignore și să găsească soluții alternative pentru a le preda elevilor.

Subfinanțarea reprezintă singura constantă pentru acest domeniu, noua rectificare bugetară din această toamnă aducând o tăiere a bugetului educației, aprobată de noul ministru al educației, al 27-lea în ultimii 29 de ani.

Ne aflăm într-o situație mai mult decât stânjenitoare pentru țara noastră, care este acuzată pe plan extern că nu-și respectă angajamentele internaționale asumate, că a oprit lupta împotriva corupției și că modifică Legile justiției fără nicio justificare, stârnind tensiuni interne și probleme sociale. Si noi, cei din opoziție, și dumneavoastră cei de la putere, știm că acest Guvern este neperformant, că este condus de un singur om care este dispus să trădeze interesele țării pentru a se salva. Vă cer să luați în considerare toate aceste argumente și să votați cu demnitate, curaj și respect pentru alegătorii dumneavoastră. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Costel Alexe - O moțiune cât o națiune!;

Domnul Costel Alexe:

"O moțiune cât o națiune!"

Joi vom dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă de grupurile parlamentare ale PNL, PMP și USR, împotriva Guvernului condus de Liviu Dragnea prin Viorica Dăncilă.

Așa cum am făcut apel zilele acestea la locuitorii județului Iași, îndemnându-i pe toți cetățenii de bună-credință să contacteze parlamentarii de Iași și să le ceară să voteze căderea unui Guvern care a șters județul Iași de pe harta investițiilor, la fel, astăzi vă reamintesc că noi, parlamentarii din județele Moldovei, avem obligații față de cei 4 milioane de locuitori din regiunea noastră, să le reprezentăm interesele și să atragem cât mai multe investiții în județele noastre, crunt lovite de guvernările social-democrate care au știut doar să exploateze regiunea din punct de vedere electoral.

Trebuie să votăm pentru interesele regiunii noastre și pentru țară!

Am tot dezbătut deserviciile economice, sociale și politice pe care Guvernul Dragnea-Dăncilă le aduce României, prigonind investitorii, îndepărtându-ne de partenerii internaționali, de valorile Europei democratice și nu este un secret pentru nimeni că politica naționalist-izolaționistă practicată de Guvernul PSD servește exclusiv lui Liviu Dragnea.

Ei bine, dincolo de aspectele care țin de politica națională și de relațiile internaționale, acest Guvern trebuie să plece pentru că și-a bătut joc de ieșeni și de moldoveni.

Un Guvern care ignoră Iașiul și desconsideră nevoile Moldovei nu trebuie investit sau menținut la putere.

Dincolo de retorică și politică, cetățenii și viețile oamenilor sunt prioritare pentru orice politician de bună-credință. Cifrele sunt grăitoare și lipsa proiectelor mari de infrastructură rutieră, medicală, sportivă, culturală mențin Moldova într-o izolare cenușie.

Fiecare parlamentar de bună-credință are obligația morală să voteze împotriva unui Guvern care au tăiat Iașiul și Moldova de pe lista investițiilor:

  • Nu avem Autostrada Iași-Târgu Mureș și nici Suceava-București, pentru că Guvernul PSD refuză fondurile gratuite puse la dispoziție de Uniunea Europeană;
  • Nu avem Centura Iașiului, pentru că Guvernul refuză să aloce fonduri pentru un proiect ce stagnează de 5 ani;
  • Anual, au loc sute de accidente rutiere grave cu zeci de morți pe principalele axe rutiere care străbat județul Iași, dar Guvernul refuză să lanseze studiile pentru centurile orașelor Târgu Frumos și Podu Iloaiei și să finalizeze Centura Pașcaniului;
  • Nu avem stadion modern și Sală polivalentă, pentru că fondurile sunt alocate către Alexandria, Craiova și alte orașe mici din zona de influență controlată de Dragnea și Olguța Vasilescu;
  • Nu avem Spital Regional de Urgențe la Iași, pentru că Guvernul PSD tergiversează lucrurile și dorește amânarea pentru exercițiul financiar 2021-2027, adică alte promisiuni electorale;
  • Niciun oraș reședință de județ din Moldova nu are finalizată șoseaua de centură, deși municipiile Suceava, Vaslui, Botoșani și Roman au nevoie urgentă de variante ocolitoare, pentru a devia traficul și a reduce poluarea și numărul accidentelor rutiere

Sunt doar câteva argumente pentru ca acest Guvern să plece pe ușa din dos a istoriei!

Avem nevoie de politicieni de bună-credință care să susțină interesele Moldovei și de aceea fac un apel la conștiința Domniilor Voastre, să votați împotriva unui Guvern care a ținut Moldova departe de dezvoltare, împotriva unui Guvern care a știut doar să se ridice pe voturile moldovenilor, dar le-a întors spatele când a venit vorba de alocări bugetare!

Susțineți moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dragnea via Dăncilă, pentru că interesele regiunii noastre primează, pentru că Moldova Contează!

Raluca Turcan - declarație politică intitulată Revoluția din 1989 și anul Centenar - două momente în care trebuie să medităm asupra viitorului!;

Doamna Raluca Turcan:

"Revoluția din 1989 și anul Centenar - două momente în care trebuie să medităm asupra viitorului!"

16-22 decembrie este momentul în care, acum 29 de ani, România a transmis lumii ce fel de țară vrea să fie. A făcut-o plătind un preț mare și de aceea cred că cea mai onestă evocare a Revoluției române trebuie să plece de la valorile pentru care au murit atunci oameni, să spunem ce am făcut cu idealurile, dacă am știut să le urmărim și dacă am învățat să le protejăm.

Revoluția din 1989, anul Centenar nu sunt doar despre fapte istorice și despre cei care le-au înfăptuit. Sunt și despre noi, sunt despre cum am folosit noi ceea ce ne-au lăsat ei!

Să ne gândim, spre exemplu, dacă suntem suficient de departe de România, condusă de un singur om și de partidul care servește o singură persoană, încât să le putem spune urmașilor celor care au murit atunci că nu au pierit pentru jumătăți de măsură.

Revoluția română trebuie cinstită prin protejarea și urmărirea idealurilor sale și abia apoi prin jerbe și coroane de flori!

Găvrilă Ghilea - declarație politică cu titlul O măsură bună, anulată printr-o decizie proastă;

Domnul Găvrilă Ghilea:

"O măsură bună, anulată printr-o decizie proastă!"

Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, în vigoare de la 27 octombrie 2016, instituia o derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin intermediul căreia persoanele care nu aveau calitatea de pensionari puteau efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.

Termenul până la care puteau fi aplicate prevederile acestui act normativ a fost prelungit succesiv, de la cel inițial, stabilit pentru 27 aprilie 2017, la 31 decembrie 2017 și, ulterior, până la 31 decembrie 2018, de fiecare dată fiind invocată perioada scurtă de timp care nu a dat posibilitatea tuturor categoriilor de solicitanți de a plăti contribuțiile sociale pe o perioadă anterioară, existența a numeroase solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate privind asigurarea la sistemul public de pensii, dar și faptul că plățile retroactive astfel efectuate către bugetul asigurărilor sociale de stat au permis, cel puțin pentru un timp, refacerea echilibrului bugetar.

Cu alte cuvinte, în sfârșit, o măsură bună, atât pentru cetățeanul contribuabil, care își mai peticea zestrea de ani contabilizați ca și vechime în muncă, dar și pentru sacul bugetar al asigurărilor sociale care, de la majorările electorale succesive ale punctului de pensie, ne arăta cam de mult urzeala.

De altfel, Casa Națională de Pensii Publice anunța triumfal că, în nici doi ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 186/2016, cu modificările și completările ulterioare, până la finalul lunii septembrie 2018, au fost încheiate nu mai puțin de 39.341 de contracte de asigurare socială pentru care casele teritoriale de pensii au încasat suma de 221.981.718 de lei.

Cu toate acestea, aceeași instituție anunța recent, ultimativ, persoanele care intenționau să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale, în condițiile încheierii unui contract de asigurare în baza Legii nr. 186/2016, cu modificările și completările ulterioare, că puteau să întreprindă acest demers numai până la data de 31 decembrie 2018.

Întrucât posibilitatea achitării retroactive a contribuției de asigurări sociale a fost menținută - în anumite condiții - și în proiectul noii Legi a pensiilor, având în vedere numărul mare de asigurați care au accesat deja această facilitate, este evident că termenul ultimativ, stabilit pentru finele acestui an, prin actuala legislație, trebuie prelungit până la intrarea în vigoare a viitorului cadru normativ, care însă nu va produce efecte decât din anul 2021.

Altminteri, în următorii doi ani, vom constata că o măsură bună poate fi anulată printr-o decizie proastă.

Mihai Culeafă - declarație politică intitulată Singura soluție onestă pentru criza politică este întoarcerea la popor!;

Domnul Mihai Culeafă:

"Singura soluție onestă pentru criza politică este întoarcerea la popor!"

Reuniunea PSD de la sfârșitul săptămânii trecute a consemnat cea mai gravă deteriorare a discursului public din toată perioada postdecembristă. Interesele personale și de clică au fost declarate fățiș ca Program politic de guvernare. Gesturi politice de maximă gravitate au fost puse în discuție de Liviu Dragnea, cu lejeritatea unui comediant, care dorește doar să își amuze publicul, nu cu responsabilitatea la care ar fi obligat un om politic.

O ordonanță de urgență a Guvernului privind grațierea și amnistia pare acum iminentă, președintele a fost amenințat cu suspendarea pe motiv de "înaltă trădare", iar toți cei care stau în calea PSD au fost declarați dușmani ai țării. Liviu Dragnea, în complicitate cu toți cei care au asistat din sală fără să ia atitudine, ne spun că ei, de fapt, au ieșit complet din logica democratică. Pentru ei, partidul reprezintă poporul și cine critică partidul se face vinovat de trădare. Iată că memoria instituțională este puternică la PSD și, în ciuda spoielilor și schimbărilor de brand, acest partid este cu adevărat continuatorul Partidului Comunist Român, prin oameni, prin mentalități și prin apucături.

PSD este complet rupt de realitate. Disperarea cu care își apără corupții îi orbește la semnalele clare venite din partea societății, inclusiv de la propriii lor votanți, că lupta lor surdă împotriva independenței justiției este condamnabilă. Dacă ar fi dedicat și lucrurilor necesare o sutime din efortul pe care l-au investit în lupta pentru controlul justiției, astăzi am fi avut mai mult de 3 kilometri de autostradă inaugurați, am fi avut spitale regionale și în realitate, nu doar pe hârtie, am fi avut măcar o șansă de a fi uniți în anul Centenarului.

PSD se află cu totul în afara mandatului pe care l-a primit de la popor și cu care s-a lăudat atât de mult. În aceste condiții, singura ieșire onestă din această criză morală este întoarcerea la popor, prin alegeri anticipate. Nu vreau să fiu acuzat de naivitate. Sunt conștient că procedura constituțională este în mod intenționat greoaie și că practic actualul Parlament este singurul care are cu adevărat puterea de decizie în această privință. Mi-aș dori, însă, să văd la toți cei care suntem astăzi membri ai Parlamentului minima responsabilitate de a accepta că reprezentăm poporul, și nu interesele personale ale unor hoți care vor să scape nepedepsiți.

Antoneta Ioniță - declarație politică despre evoluția societății românești după Revoluția din 1989 și viitorul României;

Doamna Antoneta Ioniță:

De 29 de ani, în fiecare decembrie ne întoarcem și aruncăm o privire sau reflectăm adevărat asupra lui decembrie 1989. Au trecut de atunci 29 de ani. Nu mai suntem nici copii, nici adolescenți, ci avem o Românie a celor 29 de ani trăiți în democrație, în libertate, o Românie în care românii, și nu doar ei, și-au pus speranța și încrederea într-un trai decent, într-un sistem de sănătate salvator, în educație, într-un stat de drept, puternic și cu respect față de proprii cetățeni. Nimeni nu poate nega că România a evoluat, uneori prea anevoios, cu prea multe dispute, cu prea mulți pași făcuți înapoi.

Ar trebui să ne uităm cu sinceritate la decembrie 1989 și la decembrie 2018 și ar trebui să nu uităm niciodată decembrie 2016, momentul în care România s-a oprit din evoluție și a intrat în regres. Decembrie 2016 este momentul în care coaliția PSD-ALDE a preluat guvernarea, sub celebrul slogan fluturat de Liviu Dragnea - "Îndrăznește să crezi în România!" - iar majoritatea celor care s-au prezentat la vot, a crezut.

Astăzi, după doi ani, nici cei mai înfocați susținători ai PSD și ai lui Liviu Dragnea nu mai cred. Sunt tot mai puțin naivii care nu înțeleg că avem parte de o guvernare împotriva românilor, o guvernare presărată cu minciuni și cu încercările disperate de a emite legi și ordonanțe pentru interesele unui grup, călcând în picioare noțiunile elementare ale democrației. Astăzi, românii sunt din ce în ce mai triști, pentru că speranțele de a trăi mai bine le-au fost înșelate. Li s-au promis măriri de pensii și salarii, în schimb li s-a dat o inflație record și prețuri mult mai mari la gaze, energie, combustibili și alimentele de bază. Puterea de cumpărare a scăzut. Li s-au promis spitale regionale și autostrăzi, drumuri expres și parcuri industriale. Toate au rămas și azi, după doi ani, doar pe hârtie. Li s-au promis creșe, grădinițe și școli, dar nu s-au construit decât atât cât să le numeri pe degetele de la o mână.

Nimeni dintre cei care azi guvernează România nu a vorbit în campania electorală din 2016 despre ceea ce românii au, de fapt, din plin, scandalurile și batjocura. Scandalurile instituționale, dușmanii inventați la tot pasul, plângerile penale de tot felul. În Consiliile Naționale ale PSD sunt lansate atacuri și amenințări la adresa oricui are curajul să ridice glasul împotriva liderului Liviu Dragnea, despre care chiar și presa respectabilă de peste ocean, din Statele Unite, se întreabă care este sursa averii sale.

Mașinăria propagandei PSD funcționează impecabil. Să vă dau un singur exemplu, Corina Crețu, respectabil comisar european, atrage atenția asupra ineficienței Guvernului care refuză, pur și simplu, să scrie proiecte și să acceseze fonduri pentru autostrăzile României sau pentru podul peste Dunăre. Imediat, armata din jurul liderului suprem, Liviu Dragnea, a linșat-o mediatic pe Corina Crețu. Astăzi, aflăm cu stupoare că președintelui Klaus Iohannis i se pregătește o plângere penală pentru motive aiuritoare. Sper, în continuare, că este doar un act de rătăcire, o declarație neinspirată. Pentru că, dacă ceea ce Liviu Dragnea spune că se va întâmpla și întorcându-ne la decembrie 1989, trebuie să ne întrebăm serios - pentru ce au murit peste 1.000 de români? Oare asta și-au dorit morții de la Revoluție, copiii și familiile lor? Oare cei secerați de gloanțe au gândit măcar o clipă că, peste 29 de ani, vom vorbi din nou despre un nou partid-stat, condus de un condamnat penal care calcă în picioare principiile democrației și care ar face orice să nu ajungă după gratii? Un om care execută pe oricine i se împotrivește, indiferent că este vorba despre colegi de partid sau despre zecile de mii de protestatari, pe care i-a bătut și gazat cu mâna Jandarmeriei!

Capcanele istoriei nu sunt puține și adesea se repetă. Azi, la 29 de ani de la Revoluția din 1989, poate ar trebui să reflectăm la aceste realități. Și adresez această provocare nu doar colegilor din opoziție, ci și dumneavoastră, dragi colegi de la putere. Vă invit să meditați cu responsabilitate la acest moment și la viitorul acestei țări.

Vă invit să vă gândiți la morții Revoluției, la idealurile și la aspirațiile lor. Fără ei, fără decembrie 1989, nici eu și nici dumneavoastră nu am fi astăzi aici. Iar prețul pe care-l plătim, acceptând la nesfârșit comportamentul lui Liviu Dragnea, compromisurile pe care le impune, modul discreționar în care este condusă România, derapajele de tot felul și disprețul sunt, de fapt, pete pe mormintele oamenilor care au crezut și au murit pentru libertate și respect!

Ionuț-Marian Stroe - declarație politică având ca obiect Proiectul de parteneriat public-privat pentru Autostrada Ploiești-Brașov este proba incompetenței PSD-ALDE;

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

"Proiectul de parteneriat public-privat pentru Autostrada Ploiești-Brașov este proba incompetenței PSD-ALDE"

Guvernul pare să fi făcut din parteneriatele public-private soluția universală pentru a-și acoperi propria incompetență. La fel s-a întâmplat și în cazul Proiectului de parteneriat public-privat pentru construirea segmentului de autostradă dintre Ploiești și Brașov.

Experții din societatea civilă au atras public atenția asupra numeroaselor capcane ascunse în acest proiect. Cea mai gravă este, cu siguranță, recunoașterea faptului că toate clauzele contractului vor fi negociate la o dată ulterioară, ceea ce anulează orice pretenție de transparență și lasă liberă calea pentru acte grave de corupție. De asemenea, nu există niciun fel de studiu tehnic sau de fezabilitate, nici vreun culoar aflat deja în proprietatea statului, pe care să se poată face construcția. Mai mult, acest proiect se află, din motive obscure, în responsabilitatea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care nu are nici expertiza, nici experiența în a desfășura activități de această natură. Comisia nu știe mare lucru despre cum se face o autostradă, ceea ce ridică majore semne de întrebare cu privire la procedura prin care va fi în cele din urmă desemnat câștigătorul unui contract foarte lucrativ.

Întreaga procedură dezvăluie haosul administrativ în care Guvernul României se complace. Incompetența și prostia celor chemați să administreze banul public și dezvoltarea țării noastre are costuri incalculabile.

Sistemul de parteneriatul public-privat PPP este foarte avantajos, în anumite condiții, dar acum este un instrument foarte prost folosit. Banul public, mai ales cel direcționat către dezvoltarea infrastructurii, trebuie cheltuit foarte judicios, și mereu cu gândul la maximizarea eficienței investiției. În condițiile actuale, nicio formă de finanțare a proiectelor de dezvoltare nu este mai ieftină decât fondurile europene. Avem atâtea exemple de succes de la nivelul administrației locale în privința absorbției de fonduri europene, încât refuzul Guvernului de a folosi această "resursă strategică" este imposibil de justificat.

Dacă PSD tot a declanșat vânătoarea de trădători, cum am aflat din discursul ceaușist al lui Liviu Dragnea de duminică, cel mai ușor le-ar fi să îi caute printre aceia care sacrifică proiectele majore de infrastructură ale României, fie din incompetență criminală, fie din lăcomie.

Călin-Vasile-Andrei Matei - declarație politică privind contextul politic în anul 2018;

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Decembrie 2018 este anul în care toată suflarea românească ar trebui să simtă fiorul și emoția înaintașilor noștri care în 1918 la Alba Iulia au înfăptuit Unirea cea Mare. 2018 este anul în care, mai mult decât oricând, ar trebui să ne privim unii pe alții și să redescoperim în noi fibra de românism care a alimentat atâtea energii în acele vremuri.

Dar, din nefericire pentru noi ca națiune, chiar și în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, mai există români care, în loc să înțeleagă și să urmeze aceste deziderate, au ales să acționeze împotriva României și împotriva celor pe care ei spun că azi îi mai reprezintă.

Dacă în 1918 proiectul acelor vremuri a fost de a crea o Românie modernă, azi, în Parlamentul României, asistăm la adevărate lovituri de stat, prin încercări de destabiliza și de a bloca activitatea parlamentară, doar pentru simplul motiv că cei din opoziție nu au nicio posibilitate regulamentară și statutară de a prelua așa-zisa putere.

De ce această sete de putere? Explicația este una foarte simplă - trebuie cu orice preț să demonstreze președintelui Iohannis că ei sunt alternativa, că ei sunt îndreptățiți să conducă destinele României.

Ce uită PNL, USR și PMP este că ei nu trebuie să demonstreze nimic în fața președintelui Iohannis, chiar dacă acesta le-o cere, ei trebuie să demonstreze, dacă sunt capabili de așa ceva, numai și numai românilor.

Doamnelor și domnilor deputați, stimați membri ai opoziției din Camera Deputaților, nu vă mai puneți în ipostaze rușinoase, doar de dragul celor care vă conduc. Nu mai aduceți deservicii României, nu mai murdăriți imaginea acestei țari, mai ales acum, când, la Bruxelles, reprezentanții Guvernului României pregătesc preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019!

Asistăm în aceste zile, zile de an Centenar, la un asediu din partea președintelui Iohannis, din partea reprezentanților opoziției asupra Parlamentului și Guvernului României.

Trecerea peste orice tip de proceduri, încălcarea cu bună știință a regulamentelor și declarațiilor făcute doar cu menirea de a pune presiune asupra celor care au astăzi girul românilor de a reprezenta România la nivel internațional este o dovadă clară de lipsă de patriotism și de nesocotire a valorilor democratice.

Să îți vorbești țara de rău, să încerci mișelește să furi ceva ce nu ți se cuvine, prin acțiuni demne de a fi asemănate cu scene de circ, este o dovadă clară că pe dumneavoastră, stimați membri ai opoziției, nu vă interesează decât să preluați puterea, aclamând valorile democratice, dar acționând fără să le respectați!

Această lipsă de respect este una directă față de poporul român, invidia că, la 100 de ani de la Marea Unire, România prin reprezentanții Guvernului, PSD-ALDE negociază preluarea Președinției Consiliului Uniuni Europene, nu vă dă dreptul și nu vă onorează să acționați astfel.

Președintele Camerei Deputaților și președintele Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea, a fost ales conform regulamentelor și procedurilor Camerei Deputaților. Orice modificare în acest sens se poate face doar în spiritul acestor regulamente și proceduri.

În final, doresc să vă transmit un gând de unitate, de simțire românească și să vă mai spun că în istorie vor rămâne doar cei care construiesc și fac lucruri bune pentru neamul lor.

Domnule președinte Iohannis, stimați reprezentanți ai opoziției, astăzi jucați rolul eroilor negativi, iar România se află într-un moment al istoriei în care aceasta nu vă va ierta!

Elena Hărătău - Ne dorim ca toți copiii care se nasc în maternitățile din România să fie sănătoși!;

Doamna Elena Hărătău:

"Ne dorim ca toți copiii care se nasc în maternitățile din România să fie sănătoși!"

Copiii sunt viitorul României. De ei depinde felul în care se va dezvolta acest stat. Numai că de noi depind ei, copiii noștri, depind de felul în care îi educăm și îi creștem, de felul în care avem grijă să se nască sănătoși, să se dezvolte armonios și să devină adulți responsabili.

Este foarte important ca un copil să fie sănătos, încă de la naștere, iar în cazul în care se confruntă cu vreo problemă, este extrem de important ca aceasta să fie depistată în cel mai scurt timp posibil. Ne dorim ca toți bebelușii care au anumite afecțiuni să fie tratați la timp, iar mai apoi să devină copii normali. Este și motivul pentru care, în Programul nostru de guvernare, am venit de atâtea ori cu proiecte care să îi sprijine atât pe copii, cât și părinți.

Anual, peste 350 de copii părăsesc maternitățile fară ca părinții lor să știe că nu aud. Numai că asta nu se va mai întâmpla, odată cu implementarea Programului se screening auditiv la nivel național. Acesta a fost deja lansat de Ministerul Sănătății, încă din această lună, și cuprinde 186 de maternități și secții de terapie intensivă din țară. Bugetul alocat de minister este de peste două milioane și jumătate de lei.

Astfel, toți bebelușii născuți în spitalele de stat din România vor fi testați auditiv cu aparatură medicală modernă. Evident, vor beneficia de această testare în mod gratuit. Vorbim de peste 280 de echipamente de testate auditivă, care deja au ajuns în maternitățile din țară.

Prin intermediul screening-ului auditiv, se va putea depista activ hipoacuzia, chiar din prima lună de viață, iar copiii vor putea primi mult mai repede tratamentul adecvat, lucru care nu se întâmpla până acum, în cazul în care bebelușul suferea de această afecțiune, dar nu era tratat.

În curând, va fi demarată și o campanie privind importanța testării auzului din primele zile de viață. Așa că, toată lumea va înțelege cât de vital este ca fiecare afecțiune să fie depistată și tratată, înainte de a fi prea târziu.

Nicu Niță - declarație politică Respectăm Programul de guvernare, continuând împreună!;

Domnul Nicu Niță:

"Respectăm Programul de guvernare, continuând împreună!"

Cifrele Institutului Național de Statistică și Eurostat lovesc din nou în credibilitatea opoziției și a președintelui. Guvernul nu numai că nu guvernează prost, dar a obținut și anul acesta a doua cea mai mare performanță economică din Uniunea Europeană.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, confirmate de Eurostat, indică în trimestrul al treilea al acestui an, accelerarea creșterii economice semnificativ, cu 1,9% față de al doilea trimestru din anul 2018, fiind cea mai ridicată creștere trimestrială din Europa, din acest an.

România a avut a doua cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană, în trimestrul al treilea din 2018. Mai mult de jumătate din creșterea economică înregistrată în trimestrul al treilea, provine din industrie și agricultură, ceea ce denotă o creștere sustenabilă.

Exporturile s-au majorat cu 10% în ultimele luni și putem spune că economia românească își îmbunătățește și competitivitatea, câștigând noi piețe externe.

În primele nouă luni, s-a înregistrat în România un Produs Intern Brut suplimentar de 64 miliarde de lei, față de 62,8 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului 2017 si de numai 36,1 miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2016.

Datele infirmă analizele Comisiei Europene și ale FMI care, în urmă cu câteva săptămâni, își revizuiseră în jos prognozele pentru acest an.

Bugetul este aproape finalizat, mai este nevoie de acordul pe bugetele structurilor membre CSAT. Nu există niciun risc de blocaj în 2019, fiind asigurate pârghiile legale și financiare necesare atât pentru plata salariilor și a pensiilor, pentru investiții, cât și pentru buna funcționare a administrației publice.

în funcție de concluziile ședinței CSAT de astăzi, 19 decembrie 2018, la nivelul Guvernului se vor parcurge următoarele etape: dialogul social, avizul Consiliul Economic și Social și cel al Consiliului Fiscal, precum și cele de la nivelul Parlamentului - dezbaterile parlamentare din comisiile de specialitate de buget-finanțe din Senat și din Camera Deputaților și votul final în plen.

Bugetul pe 2019 este construit pe o creștere economică de 5,5% și un Produs Intern Brut de peste 1.000 de miliarde de lei.

Vasile Gudu - declarație politică La răscruce de câteva voturi, cronica unei reușite anunțate;

Domnul Vasile Gudu:

"La răscruce de câteva voturi, cronica unei reușite anunțate"

În prag de sărbători, harul divin s-a pogorât asupra opoziției care a depus o moțiune de cenzură, a doua, împotriva Guvernului Dăncilă. În situația în care moțiunea va obține un număr suficient de bătătorit, 233 de voturi exprimate pentru, Guvernul care a omis "a-și procura un palton de vreme rea", va cădea, în sfârșit.

Am convingerea solidară că demiterea Guvernului Dăncilă se află în mâinile UDMR și ALDE și o nouă majoritate parlamentară ar urma să se constituie în două zile de la căderea Guvernului Dăncilă. Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, este nevoie ca cele două formațiuni să se rupă de Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, telegenicul Florin Iordache a șoptit, printre "alte întrebări" care nu îi erau adresate în mod concret, sunetul prelung al ideii că majoritatea parlamentară va declanșa în ziua de miercuri exodul spre țările calde, în așteptarea unei binemeritate vacanțe de sărbători. Cu toate acestea, Excelența Lui s-a erijat în elevul ascultător cu amendamentul că și-a câștigat dreptul de a ridica două degete, indiferent de poziționarea membrelor sale superioare, susținând că PSD va lua o decizie în cursul zilei de luni, în ședința Grupurilor reunite, dacă va participa la dezbaterea moțiunii de cenzură din plenul Parlamentului.

La final de capitol nescris, în subsolul fiecărei pagini a Cărții Sacre care poartă amprenta politicii românești, stă subliniată cu litere de-o șchioapă, eterna dilemă a unei moțiuni de cenzură așteptate, și anume - "Opoziția vrea sau nu să guverneze?".

Oare, să primim noi, cititorii de rând, sau noi, votanții de mâine, un alt guvern și o altă guvernare? Sperăm că da. Deocamdată, nefiind înzestrați cu puteri supranaturale, nu ne putem pronunța cu privire la posibila "cădere a Bastiliei", ai cărei conducători își așteaptă rândul la fericire, oglindindu-și imaginea pe lama unui eșafod.

Rămân încrezător că ceea ce ar trebui să se întâmple sigur se va întâmpla. Vă invit să reflectați și să votați pentru o Românie prosperă și pentru o veritabilă bunăstare a românilor pe termen lung.

Vasile Varga - declarație politică cu titlul Decembrie liberator;

Domnul Vasile Varga:

"Decembrie liberator"

Zilele acestea, deși sunt caracterizate de multe acțiuni politice de mai mică sau mai mare amploare, atât la nivel parlamentar, cât și la nivelul administrației publice centrale, nu trebuie să uităm tragicele evenimente care au marcat, cu sângele patrioților români, acel decembrie liberator din anul 1989, care ne-a scăpat de jugul dictaturii comuniste.

Cu siguranță, vor fi și anumiți nostalgici cu privire la vremurile erei socialiste, și nu trebuie să-i condamnăm, dar trebuie să avem mereu în sufletul nostru sacrificiul suprem al copiilor inocenți sau al tinerilor care credeau că este momentul lor de a salva țara, sau al soldaților care erau conștienți că luptă .cu dușmanii libertății neamului românesc.

Istoria însângerată a acelor zile, în care dorința pentru libertate s-a dorit a fi înăbușită cu cruzime, prin gloanțele armelor și sub șenilele tancurilor, trebuie să fie atent urmărită, pentru ca generațiile viitoare să cunoască ororile ultimelor zvâcniri ale regimului comunist. După o primă revoltă a brașovenilor, în 15 noiembrie 1987, făclia eliberării s-a aprins, în 15 decembrie 1989, la Timișoara și apoi a cuprins Bucureștiul și toată țara.

Nu vreau să fac o analiză pe ore și pe zile a evenimentelor din acel decembrie revoluționar și nici să stabilesc adevărul istoric, las analiștii militari sau specialiștii în revoluții și lovituri de stat și, mai presus de toate, las timpul să aștearnă adevărul peste paginile însângerate ale Cărții Neamului.

Este momentul ca, lăsând la o parte zgomotul și freamătul acestor zile, să ne aplecăm cu pioșenie, cu lumânări aprinse și coroane de flori la căpătâiul mormintelor celor căzuți în decembrie 1989.

Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică având ca obiect Prioritățile României pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene și relevanța strategică a țării;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Prioritățile României pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene și relevanța strategică a țării"

În mai puțin de două săptămâni, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Pentru țara noastră, definitoriu va fi modul cum va acționa în această perioadă, în contextul în care statul român nu poate exprima o poziție națională din postura de deținător al Președinției Consiliului UE.

Președinția Consiliului UE în primele 6 luni se înfățișează cu o agendă aglomerată: primele 3 luni vor fi dedicate unor activități complexe axate pe specificul Președinției Consiliului, fiind urmate de pregătirea Summit-ului de la Sibiu și de alegerile europarlamentare din mai 2019.

Unul dintre principalele puncte dedicate agendei președinției se referă la lărgirea UE în Balcanii de Vest, pentru România un aspect pozitiv care îi va crește relevanța strategică în zonă. Discuțiile nu se preconizează a fi deloc ușoare într-o politică a UE dominată de subiecte cu caracter intern.

Deviza președinției noastre: "Coeziunea, o valoare comună europeană", se referă la trei elemente asupra cărora se va reflecta: coeziunea politică, economică, socială. Astfel, nevoia de unitate și solidaritate, reducerea decalajelor economice și prezervarea celor 4 libertăți - libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor ale UE.

Subsumate acestor trei elemente, România trebuie să promoveze politici bine articulate în domeniul agricol și al coeziunii.

De asemenea, indiferent de soluțiile pe care Uniunea Europeană le va găsi pentru următorul exercițiu bugetar, consider că România trebuie să urmărească câteva direcții clare în ceea ce privește politicele de finanțare. Dezideratele în ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual 2020-2027 sunt:

  • Prezervarea politicii de coeziune;
  • Prezervarea politicii agricole;
  • Finanțare crescută pentru agențiile de interes pentru România (de exemplu, Europol);
  • Investiții mai mari - un nou Plan Juncker";
  • Finanțarea proiectelor de infrastructură de transport, infrastructură de energie, transport, infrastructură digitală etc.

Concluzionând, acestea ar fi câteva domenii unde România ar putea acționa ferm pentru a-și crește greutatea strategică deopotrivă la nivelul UE și în zona geografică în care se află.

Anișoara Radu - despre Bilanțul realizărilor pe anul 2018.

Doamna Anișoara Radu:

"Bilanțul realizărilor pe anul 2018"

Prin declarația politică de astăzi, voi încerca să trec în revistă principalele realizări ale Guvernului PSD-ALDE din anul 2018, precum și ale mele în calitate de deputat.

După cum știți, anul 2018 a fost un an dificil din punct de vedere parlamentar, cu un număr record de legi adoptate de Parlament și atacate ori de partidele din opoziție, ori de domnul președinte Iohannis, la Curtea Constituțională.

Este irelevant să menționez că majoritatea sesizărilor au fost respinse, dar, prin aceste proceduri, au fost întârziate foarte multe legi benefice atât românilor, cât și economiei.

Chiar și în aceste condiții, PSD a reușit să lanseze o serie de programe care își vor dovedi eficiența foarte repede și de pe urma cărora vor avea de câștigat foarte mulți români.

Voi începe cu o scurtă prezentare a propriei activități.

Pe parcursul anului 2018, am susținut 23 de declarații politice, am depus 10 întrebări și interpelări, am inițiat sau coinițiat nu mai puțin de 43 de inițiative legislative. O parte dintre inițiativele legislative au devenit legi, iar o altă parte urmează să devină legi. Dintre cele care au devenit deja legi, vreau să menționez doar două, respectiv, Legea nr. 52/2018 prin care se dă posibilitatea autorităților publice locale să finanțeze proiecte transfrontaliere cu Ucraina, în baza acordurilor de înfrățire, ceea ce ne dă posibilitatea să protejăm mai bine minoritatea românească din Ucraina, și Legea nr. 287/2018, prin care am reintrodus sporul de izolare pentru angajații administrației publice locale din Delta Dunării.

Revenind la proiectele lansate de Guvern anul acesta, vreau să le menționez pe următoarele:

  • Programul "Investește în tine", prin care tinerii pot lua credite de până la 40.000 de lei pentru a investi în propria dezvoltare, taxele și dobânzile aferente creditului fiind suportate de stat;
  • Programul Growth "Contul de economisire Junior", prin care, la fiecare 1.200 de lei economisiți de părinți pentru copii, statul acordă un sprijin anual de 600 de lei;
  • Programul "Start-up Nation", prin care vor fi finanțate 10.000 firme cu sume de până la 200.000 de lei pentru dezvoltarea unei afaceri.

Sigur, sunt mult mai multe proiecte lansate, dar acestea consider că vor avea cel mai mare impact asupra beneficiarilor cărora li se adresează.

Dintre măsurile cu un impact social major, pot enumera: creșterea punctului de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei; salariul minim a crescut, în 2018, la 1.900 de lei, iar din 2019 va fi 2.080 de lei, pentru locurile de muncă unde nu se cer studii superioare și 2.350 pentru posturile unde sunt necesare studii superioare.

De asemenea, măsurile economice adoptate de Guvern au dus la o creștere a PIB-ului cu 4,2% în primele nouă luni, față de aceeași perioadă a anului 2017, ceea ce înseamnă că economia României crește și că cetățenii au un nivel de trai mai bun.

În încheiere, vreau să vă asigur că și în anul următor mă voi lupta pentru a promova inițiative benefice pentru cetățenii români, pentru tulceni și pentru economie.

Vă urez, din toată inima, sărbători fericite!

   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 13 octombrie 2019, 23:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro