Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 februarie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.25/13-03-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-04-2021
13-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 15-02-2019 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 februarie 2019

  1. Continuarea dezbaterilor și adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019. (L88/2019)
 
consultă fișa PL nr. 26/2019

 

Ședința a început la ora 10.30.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și domnul Șerban-Constantin Valeca, vicepreședinte al Senatului, asistați de domnul Dragoș Gabriel Zisopol, secretar al Camerei Deputaților, și doamna Silvia-Monica Dinică, secretar al Senatului.

Domnul Florin Iordache:

Rog colegii să ia loc în bănci să putem începe ședința comună.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Declar deschisă ședința comună de astăzi și vă anunț că, din totalul celor 465 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența un număr de 393.

Reluăm discuțiile asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019 și Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale.

La Legea bugetului de stat mai avem două anexe. Este vorba de Anexa nr.10, nu avem amendamente admise sau respinse și, în aceste condiții, stimați colegi, supun votului dumneavoastră Anexa nr.10.

Să înceapă votul. (Discuții.)

Reluăm, stimați colegi, reluăm.

Rog toți colegii senatori și deputați să scoată și să introducă din nou cartela pentru că s-a resetat sistemul.

Reluăm, stimați colegi, votul asupra Anexei nr.10.

Să înceapă votul. (Discuții.)

Rog toți colegii să scoată și să introducă cartela să putem începe.

Tehnicul, sunt probleme?

Păi, nu sunt probleme, dar nici nu afișează.

Deci, stimați colegi, repet: supun votului dumneavoastră Anexa nr.10 - Cheltuieli de venituri și cheltuieli aferente bugetelor locale.

Să înceapă votul. (Discuții.)

Stimați colegi... E o problemă.

Numai puțin. (Discuții.)

Facem un vot de control. Tehnica este obosită și ea, bănuiesc.

Vot de control.

Să înceapă votul.

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Perseverența, domnule Varujan.

313 senatori și deputați - deci suntem în cvorum.

Deci supun votului, stimați colegi, Anexa nr.10.

Să înceapă votul.

216 voturi pentru, 107 împotrivă.

A fost adoptată.

Anexa nr.11 - Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Avem cinci amendamente respinse, două amendamente admise.

Dacă doresc colegii.

Doamna Ioniță Antoneta, vă rog.

Doriți să susțineți un amendament respins?

 

Doamna Antoneta Ioniță (din sală):

Da.

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, doamnă.

Să-mi precizați, din cele cinci, la ce poziție vă referiți dumneavoastră.

Doamna Antoneta Ioniță:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi parlamentari,

Pentru Partidul Național Liberal, sănătatea românilor, știți foarte bine, constituie o prioritate. Românii au dreptul la sănătate, au dreptul la servicii medicale, la calitate, la accesul la medicamente. Acesta este motivul pentru care vă supun atenției amendamentul de la marginal 2: suplimentarea cu 191 de milioane de lei a fondurilor necesare pentru asigurarea medicamentelor pentru boli cronice - și mă refer aici la bolnavii oncologici, la bolile rare, hemofilie -, în condițiile în care Guvernul deși a prevăzut pentru anul 2019 suma de 3,7 miliarde de lei, în creștere față de anul 2018, aceasta este în continuare insuficientă pentru asigurarea stocurilor necesare de medicamente.

Vă supun la vot acest amendament.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă.

Amendament respins - să înceapă votul -, poziția 2.

113 voturi pentru, 220 împotrivă, o abținere.

Amendamentul a fost respins.

Dacă se mai susțin celelalte. Da?

Domnul Dan Vîlceanu (din sală):

La poziția 1.

Domnul Florin Iordache:

Poziția 1.

Da, domnule Vîlceanu.

Domnul Dan Vîlceanu:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

În România există aproximativ 100 de persoane care suferă de amiotrofie spinală. Este o boală foarte gravă, boală rară, care poate duce chiar la deces.

În bugetul din acest an au fost prinse sume pentru tratarea acestei boli, pentru amiotrofie spinală de tip 1 și amiotrofie spinală de tip 2; mai există amiotrofie spinală de tip 3 pentru care nu au fost prinse - și este vorba de vreo 30 de persoane -, care n-au fost, practic, bugetate anul ăsta.

Ceea ce trebuie să știți în legătură cu acest tratament este că o singură fiolă pentru a te trata de amiotrofie spinală costă 345 000 de lei. Deci este imposibil ca o familie normală, chiar o familie înstărită, să poată să trateze..., singură să-și facă rost de banii pentru a se trata. Această boală lovește în primul rând copiii, nu este o boală care să lovească adulții, te îmbolnăvești în copilărie.

Și vă spuneam că au mai rămas aproximativ 30 de persoane. Cred că, dacă am adopta acest amendament, n-ar fi o gaură atât de mare, și viața oamenilor nu poate fi totuși evaluată în bani.

Dincolo de asta, aș vrea să subliniez faptul că ministrul sănătății, prezent..., doamna ministru al sănătății, prezentă la discuțiile din Comisia de buget, spunea că singurul motiv pentru care nu este de acord cu finanțarea este că există țări în care se plătește sau în care o parte din tratament este susținută și de pacienți. Ăsta nu e un motiv ca în România această boală să nu fie tratată cu bani de la stat, pentru că românii nu au nivelul de trai al cetățenilor din Anglia sau din Germania.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Buicu, vă rog.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Stimate colege și stimați colegi,

Vreau să mulțumesc colegului de la PNL care a venit și a ridicat această problemă, dar românii trebuie să știe un lucru: Partidul Social Democrat este cel care a introdus în decontare această modalitate de tratament care, într-adevăr, costă 70 000 de euro o fiolă.

Comisia de specialitate, inițial, a considerat, fiind o boală rară, un număr de 35 de pacienți. Ulterior, numărul acesta a crescut la 70. Pot să vă spun că, în momentul de față, România tratează un copil cu o asemenea boală din Bulgaria. Sumele au fost incluse în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate prin amendamentele prin care am crescut banii de transferuri și din bugetul Casei de Asigurări.

Așa că vă mulțumim pentru faptul că sprijiniți această inițiativă a PSD-ului de a trata și de a găsi modalitățile de tratament pentru copiii cu boli rare, dar banii sunt în bugetul casei. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Bun. Supun votului...

Vă rog.

Domnul Dan Vîlceanu:

Domnule președinte,

Nu vreau să... și nu vreau să facem o polemică pe lucrurile astea, doar un singur lucru trebuie să spun: ceea ce am spus mai devreme este adevărat, 30 de persoane dintre cele 100 nu au banii alocați. Am spus din start că pentru tipul 1 și tipul 2 sunt bani în buget și am recunoscut lucrul ăsta, dar pentru cei cu amiotrofie spinală tip 3 nu sunt bani în buget. Asta e tot ce vreau să spun. Și pentru ei trebuie banii ăștia.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Doamna Prună, vreți să interveniți aici? A, după.

Mulțumesc.

Supun votului amendamentul de la poziția 1, amendament respins.

Să înceapă votul.

117 voturi pentru, 240 împotrivă, 2 abțineri.

A fost respins.

Următoarea intervenție.

Amendament la poziția 3?

Domnul Adrian Wiener (din sală):

La 4.

Domnul Florin Iordache:

Stați puțin. La 3 intervine cineva? La 3. Nu.

Vă rog, la poziția 4.

Vă rog.

Domnul Adrian Wiener:

Stimați colegi,

E vorba de un amendament care suplimentează finanțarea asistenței medicale primare. Probabil știți cu toții că avem peste 400 de localități în România care nu au nici măcar medic de familie și că accesibilitatea în sistemul de sănătate este o mare problemă a acestuia, în ansamblul său.

Medicii de familie, prin această reformă financiară, să zicem, a veniturilor medicilor, au fost lăsați pe dinafară. Vârsta medie a medicului de familie în România este 55 de ani, și specialitatea se deprofesionalizează și se dezagregă văzând cu ochii.

De aceea, am supus atenției dumneavoastră un amendament care suplimentează alocarea pentru asistența medicală primară din România - cu 3 800 000 de lei, astfel încât să ajungem măcar în zona mediei europene de alocare pentru această medicină. În fapt, se știe că alocarea suplimentară în medicina de familie scade costurile medicinei de spital, care este cu mult mai scumpă. Așadar, pe termen mediu, nici măcar lung, această inițiativă ar putea să reducă costurile în sistem, nicidecum să le crească.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Bun. Supun votului amendamentul de la poziția 4. (Discuții.)

S-a epuizat timpul.

Să înceapă votul.

(Intervenție neinteligibilă a domnului Vasile-Florin Stamatian.)

S-a epuizat timpul, îmi pare rău. La final, la final! Timp zero.

Mulțumesc.

119 voturi pentru, 247 de voturi împotrivă.

A fost respins.

 

Domnul Vasile-Florin Stamatian (din sală):

20 de secunde.

Domnul Florin Iordache:

20 de secunde, domnule doctor.

Vă rog.

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Stimați colegi,

Vreau să vă atrag atenția că medicina se face cu resurse materiale și cu profesionalism și medicina nu se face nici pe PSD, nici pe PNL, nici pe niciun partid politic. Trebuie cu toții să avem aceeași dorință de a face bine oamenilor și de a ajuta acest corp medical.

Într-adevăr, domnule președinte al comisiei, s-au scăpat 30 de oameni. Eu am ridicat și la comisie această problemă. Atunci doamna ministru ne-a dezinformat, la comisie, dar nu se face nici pe PSD, nici pe PNL.

Eu mulțumesc tuturor care vor ca medicina românească să meargă un pas înainte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Supun votului.

Avem două amendamente admise. Primul amendament, la poziția 1, amendament..., la 51, amendament admis.

Vot pentru.

368 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, o abținere.

A fost adoptat.

Al doilea amendament admis, la poziția 52. (Discuții.)

Stați puțin, suntem în procedură de vot, doamnă, să terminăm...

Amendament la poziția... (Discuții.)

Nu se face explicarea votului pe fiecare amendament în parte.

Deci, la poziția 52, amendament admis.

Să înceapă votul.

256 de voturi pentru, 123 împotrivă.

A fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră anexa în integralitate.

Vă rog.

Doamna Raluca Turcan (din sală):

Explicarea votului.

Domnul Florin Iordache:

Explicarea votului... (Discuții.)

Să înceapă votul. Explicarea votului... (Discuții.)

Vă rog! Explicarea votului nu este pe amendamente nicăieri.

Termin anexa și apoi vă dau cuvântul. Îmi spuneți procedura invocată și vă dau cuvântul.

224 de voturi pentru, 103 împotrivă.

A fost adoptată și Anexa nr.11.

Vă rog.

Să-mi precizați procedura.

Doamna Raluca Turcan:

Orice deputat, orice parlamentar are dreptul să-și explice votul după fiecare vot, este în baza regulamentului comun, în baza regulamentului celor două Camere, iar ceea ce faceți dumneavoastră aici nu trădează decât, nu știu, disperare, teamă, grabă.

Încercați să mențineți măcar aparențele respectării regulamentului.

 

Domnul Florin Iordache:

Care e procedura?

Doamna Raluca Turcan:

Avem o colegă care dorește să explice votul în numele Grupului parlamentar al PNL. De ce interziceți acest drept al Grupului PNL?

Domnul Florin Iordache:

Deci explicarea votului, ca la orice proiect de lege, se face la finalizare.

Am finalizat Anexa nr.11, explicarea votului.

Eu nu o interzic, dar citiți regulamentul.

Doamna Ioniță, explicarea votului.

Vă rog frumos.

Am finalizat Anexa nr.11, explicați votul la Anexa nr.11. Nu facem explicare la explicare.

Doamna Antoneta Ioniță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș fi vrut doar să fac o justificare referitor la amendamentul admis de la poziția 51, nu la toată anexa.

Țin să mulțumesc tuturor colegilor care au fost de acord că medicina de familie este subfinanțată în România.

Domnilor parlamentari,

În calitate de medic de familie, vreau să stați de vorbă cu cei 11 000 de medici de familie din România. Cu toții știm, toți membrii Comisiilor de sănătate, și de la Camera Deputaților, și de la Senat, sunt mari probleme. Medicina de familie este în continuare subfinanțată. Ce s-a obținut astăzi este doar o creștere minimă, de 118 milioane de lei. În schimb, încă o dată vă mulțumesc, am reușit să creștem, cu puțin, dar acesta este doar începutul.

Profit de prezența domnului ministru al finanțelor și doresc să înțeleagă și dumnealui că trebuie să facem o reformă reală, este nevoie de o reformă reală în acest segment medical. Trebuie să venim și cu facilități fiscale, domnule ministru, de genul impozit zero pe veniturile medicilor, ați promis în programul dumneavoastră de guvernare. Trebuie să vă gândiți că în Legea salarizării unitare medicii de familie și asistenții medicali din aceste cabinete - și ei, în număr de circa 16 000 - sunt în continuare discriminați. Medicina de familie este în continuare privită ca Cenușăreasa sistemului medical.

Așa că, dragi colegi, trebuie să ne gândim cu toții, să ne gândim la pensiile medicilor și asistenților din cabinetele medicilor de familie, trebuie să ne gândim să acordăm facilități fiscale, și acesta este motivul pentru care, la amendamentul admis de la poziția 51, Grupul parlamentar al PNL, împreună cu celelalte grupuri parlamentare, a reușit să crească finanțarea pe acest segment medical.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Grupul USR. Grupul USR? (Discuții.)

Numai puțin. Doamna Prună, doriți...

(Intervenție neinteligibilă a doamnei Cristina-Mădălina Prună.)

Păi, invocați, doamnă, procedura! (Discuții.)

Explicarea votului.

Vă rog.

Domnul Adrian Wiener:

Dincolo de bugetul Casei Naționale de Asigurări care, cu certitudine, va fi rectificat, va apărea în rectificările ulterioare completat cu bani de la bugetul de stat, pentru că este, evident, insuficient, vreau să vă atrag atenția asupra împărțirii în interiorul acestui buget a sumei, care se face printr-o hotărâre de guvern care se cheamă lege-cadru, total netransparent și fără consultarea, măcar, a celorlalți decidenți care ar trebui să fie în măsură să exprime măcar opinii în ceea ce privește legea-cadru.

Ar trebui să reflectăm asupra felului în care se împart acești bani în interiorul sistemului de sănătate, pe viitor, dincolo de faptul că CASS-ul... Am ajuns astăzi la 39 de contributori, dintr-o sută de beneficiari ai sistemului, și aceștia sunt în continuă scădere, cu atât mai mult cu cât OUG nr.114 mai introduce o categorie de persoane care vor fi exceptate de la plata CASS-ului. Este o sumă uriașă cu care se compensează acest fond în fiecare an, din ce în ce mai mare. Probabil că vom ajunge la un alt maxim istoric în cursul acestui an.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Grupul UDMR, domnul Vass. Vass Levente.

Explicarea votului.

Domnul Vass Levente:

Mulțumesc, domnule președinte.

E lăudabil că au crescut salariile în spitale.

Din 2017, decembrie, când am votat bugetul pentru anul 2018, bugetul pentru medicina de familie a crescut cu 48,3%. E un succes comun. În 2017, UDMR a propus o creștere de 11%, arcul guvernamental a susținut. În 2019, luna aceasta..., luna trecută, Guvernul a propus o creștere de 6% - mulțumim. Apoi, Grupul parlamentar al UDMR, împreună cu doamna ministru, cu doamna de la CNASS, cu grupul parlamentar și grupurile parlamentare din coaliție, a reușit, prin discuții, să treacă aproximativ 400 de milioane creștere pentru medicina de familie în bugetul și în propunerea care au venit în Parlament. Acest lucru, cu ajutorul tuturor grupurilor parlamentare, cum a zis și doamna Ioniță, a mai crescut cu 4,7%. Asta este concluzia, ăsta este rezultatul nostru comun.

Mulțumesc colegilor mei din UDMR, mulțumesc tuturor colegilor din celelalte grupuri. (Aplauze.)

Succes!

Domnul Florin Iordache:

Bun. Continuăm.

Domnul Buicu, explicarea votului.

Repet, la explicarea votului, un parlamentar de grup reunit.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

E foarte interesant că, în momentul în care vorbeam de alocațiile pentru copii, PNL-ul se laudă că "a dat". Acum, când vorbim de asigurări de sănătate, datorită PNL-ului, medicina primară primește bani.

Nu, stimați colegi, Partidul Social Democrat este cel..., arcul guvernamental este cel care a mărit salariile în sănătate, a asigurat finanțarea pentru medicina de familie în acest an cu 25% față de anul trecut, a introdus programe de sănătate și de boli rare, astfel încât oameni care până acum nu aveau șansa de a fi tratați, să știți că pot fi tratați. (Discuții, rumoare.)

Chiar dacă vă supărați, acesta este adevărul, și românii o știu...

 

Domnul Florin Iordache:

Puțină liniște! Explicarea votului, vorbește despre ce a făcut Partidul Social Democrat.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Alocarea sumelor pentru sănătate sub această guvernare a crescut, noi am crescut această alocare, PNL și PDL a tăiat-o! (Aplauze.)

Din sală: Procedură.

Domnul Florin Iordache:

Numai puțin. Doamna Prună. (Discuții.)

Numai puțin...

Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală):

Pe procedură. (Discuții.)

Domnul Florin Iordache:

Numai puțin, pe procedură. Numai puțin...

 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Deci, domnule președinte...

Domnul Florin Iordache:

Numai puțin, pe procedură, respectăm... (Discuții.)

Vă rog frumos, treceți...

Domnule Roman, treceți în bancă, vă rog.

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

E explicarea votului.

Vă rog frumos, treceți în bancă.

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Da, bineînțeles.

Treceți în bancă. Treceți în bancă!

Doamna Prună. (Discuții.)

Explicarea votului s-a făcut.

Vă rog.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Puțină atenție, vă rog frumos, pentru că e un lucru important pe care vreau să vi-l spun aici.

Conform Regulamentului, în baza art.65 alin.(3), adică același pe care l-a invocat domnul Dragnea ieri pentru a depune un amendament, Grupurile parlamentare ale USR depun un nou amendament, pentru că nu putem să închidem ochii la ceea ce s-a votat astăzi, în prima parte a zilei, de către Camera Deputaților, și anume modificarea plafoanelor în mod ilegal pentru a crește alocațiile copiilor. Aceste alocații ar fi putut să fie crescute și fără a exploda deficitul bugetar și a le da acestor copii, astăzi, 150 de lei și a-i îndatora pe viitor.

Și o să vă dăm și o sursă de finanțare - și o să depunem acest amendament pe care aș vrea ca, domnule Iordache, să-l supuneți plenului -, și anume PNDL. PNDL, adică acel program pe care dumneavoastră, domnule Dragnea, l-ați creat, care este o pușculiță din care v-ați fidelizat baronii locali și care au făcut așa-zise...

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

... proiecte de dezvoltare - dacă-mi permiteți, 30 de secunde -, așa-zise proiecte de dezvoltare. Și am să vă spun că acea comună Troianul, din județul Teleorman, pe care dumneavoastră o menționați acum câteva luni, nu are nici apă curentă, nu are nici canalizare și nu are nici gaze, deși acestea ar fi trebuit să fie proiecte de dezvoltare locală.

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Cred că putem să luăm peste 2 miliarde de lei, 2,2 miliarde, din PNDL să le dăm copiilor, pentru că acest program și-a... (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă.

V-am dat... Vă mulțumesc. (Discuții.)

Domnul Movilă.

Domnul Movilă.

Vă mulțumesc.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Am să depun amendamentul la staff, ca să puteți să-l multiplicați...

 

Domnul Florin Iordache:

Da, doamnă, aștept amendamentul. (Discuții.)

Aștept, doamnă, amendamentul.

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

... și să-l supuneți votului.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Movilă Petru.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Încă o dată se demonstrează, dacă ne raportăm la medicina de familie, că este nevoie de o nouă Lege a sănătății. E un lucru bun, să spunem, că s-a mărit bugetul pentru medicina de familie, însă acest lucru arată că nu este un tratament, ci o abordare sistemică pentru medicina de familie, în condițiile în care avem medici de familie care abia își duc zilele cu 5-600 de pacienți și avem medici de familie cu 3-4 000 de pacienți. Au venituri diferite și această abordare nu asigură, nu garantează un venit minim decent pentru medicina de familie.

Am spus și la Comisia de sănătate că abordarea trebuie să fie diferită, conform celor enunțate și de Ministerul Sănătății, și de mulți dintre dumneavoastră, că medicii trebuie să fie tratați corelat. Ținând cont de pregătire, de vechime, de activitate, trebuie corelată plata medicilor de familie cu medicii din ambulatorii și medicii din spitale.

Cred, încă o dată, că această soluție de a mări bugetul pentru medicina de familie este un paliativ, pentru că abordarea de fond trebuie cu totul alta. Trebuie o nouă Lege a sănătății. Și, în condițiile în care s-au mărit veniturile în sistemul de sănătate, încă sunt peste 30% din angajați, fie că vorbim de medici, fie că vorbim de cadre medii, ale căror venituri nu au crescut odată cu creșterile salariale.

Noi am susținut și vom vota întotdeauna creșterile veniturilor pentru medici și pentru medicina de familie, dar, cum spuneam, nu este o soluție din sistem, este o simplă paliație.

Vă mulțumesc. (Discuții.)

Domnul Florin Iordache:

Invocați problema de procedură, vă rog.

Domnul Pavel Popescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Brusc, s-a ivit o problemă personală, dar și a Grupului PNL, pe care îl reprezint.

Stimați colegi,

Stimate domnule președinte,

În urmă cu câteva minute a început o campanie, e normal, prin aparatul dumneavoastră de propagandă, pe Facebook, care spune cam așa: "PSD îndreaptă greșelile..." (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Deci, problema de procedură!

Stimați colegi, declarații... (Discuții.)

Numai puțin. La declarații politice puteți spune. Deocamdată, problema de procedură mi-o invocați să vă las cuvântul, da?

Bun. Vă rog.

Domnul Pavel Popescu:

V-am invocat problema personală.

Domnul Florin Iordache:

Nu, nu, nu. Probleme de procedură.

 

Domnul Pavel Popescu:

Domnule, este campania dumneavoastră... (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc. (Discuții.)

Domnule coleg, nu vă dau cuvântul.

Bun, mai departe.

Domnul Suciu.

Vă rog. (Discuții.)

Domnul Pavel Popescu (din sală):

Dă-mi un minut, te rog.

Domnul Florin Iordache:

Invocați problema de procedură și vă las.

Stimați colegi,

Vă rog să luați... (Discuții.)

Domnul Pavel Popescu:

Ascultați-mă! În următoarele luni, până la alegeri, oricât veți invoca acest aparat de propagandă, țineți minte un singur lucru: PNL...

 

Domnul Florin Iordache:

Procedura! V-am rugat.

Domnul Pavel Popescu:

... PNL a mărit ieri alocațiile, exploatând greșelile guvernării... (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Procedura. Am invocat..., v-am rugat.

Vă mulțumesc mult.

Ultimul vorbitor, domnul Suciu, și încheiem bugetul.

Vă rog.

Fără a genera alte drepturi la replică.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimați colegi,

Nu mă gândeam niciodată că problemele personale ale multora se pot rezolva de la acest microfon, nu cred că asta este soluția. Doar că vreau să completez ceva ce spunea reprezentantul unui grup parlamentar care habar n-are ce înseamnă să ai primari și să ai probleme în comunitățile locale.

Doamna de mai devreme ne spunea să tăiem banii de la PNDL.

Stimată doamnă,

Stimați colegi din toate partidele politice,

PNDL înseamnă astăzi 6 000 de șantiere deschise în toată țara, în toate comunitățile, indiferent de culoarea politică a primarilor. (Aplauze.)

Ați căinat și ne-ați acuzat că nu facem investiții. PNDL-ul este cel mai de succes program guvernamental care a funcționat, și dumneavoastră vreți să-l tăiați. PNDL înseamnă scoaterea satului românesc din mocirlă, și vreți să-l opriți. Despre asta discutăm. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Am finalizat dezbaterile.

Stimați colegi, înainte de a încheia... (Discuții.)

Nu mai avem procedură.

Deci, stimați colegi, a fost depus un amendament - pentru a putea finaliza bugetul de stat -, un amendament care face referire la Anexa nr.3/20 - Ministerul Muncii și Protecției Sociale..., Anexa nr.3/20 - Ministerul Muncii și Justiției Sociale. A fost adoptată această anexă în ziua de ieri.

În aceste condiții, dumneavoastră ați depus un amendament de modificare, semnatari - Grupurile parlamentare ale USR.

Supun votului amendamentul pe care l-ați depus.

Să înceapă votul. (Discuții.)

S-au finalizat dezbaterile.

S-au finalizat și timpii de dezbateri pe anexă.

34 de voturi pentru, 259 împotrivă, 82 de abțineri.

A fost respins. (Aplauze.)

Vă reamintesc... (Discuții.)

Numai puțin, domnule Suciu.

Explicarea votului, domnul Stanciu-Viziteu. S-a înscris înaintea dumneavoastră.

Domnule Suciu, lăsați-l să-și...

Te rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimați colegi de la USR, nu i-ați putut convinge pe colegii dumneavoastră de la PNL să voteze acest amendament?!

Stimați colegi de la PNL, recunoașteți cumva că banii pe care guvernarea PSD-ALDE îi dă, inclusiv în comunitățile dumneavoastră, sunt bine-veniți?! Recunoașteți și tocmai ați făcut acest lucru prin votul dumneavoastră.

Repet, PNDL este cel mai de succes... (Discuții, vociferări.)

Calm, stimați colegi.

Calm, stimați colegi. (Discuții, vociferări.)

Cât ați fost la guvernare nu ați fost în stare să faceți un singur program de o asemenea anvergură. Cred că tocmai ați recunoscut și ne-ați mulțumit pentru acest program.

Vă mulțumesc.

Data viitoare, înțelegeți-vă între dumneavoastră.

Domnul Florin Iordache:

Explicarea votului, domnul Stanciu-Viziteu.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Mulțumesc, domnule președinte. (Discuții.)

Aștept să se liniștească colegii și o să explic și eu votul nostru.

În primul rând, o remarcă tehnică. Poate ați putea să vă schimbați mai rar jurisprudența, pentru că acum câteva minute spuneați că nu se explică votul pe amendament, și acum ați inversat acest lucru.

Domnul Florin Iordache:

Am finalizat anexa, domnule coleg.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Bun.

Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvați România au susținut întotdeauna mărirea acestor alocații, așa că am susținut și primul amendament din plen, care a trecut. PSD a venit și a schimbat și dintr-o alocare..., într-un lucru problematic, PSD vine și face din nou socialism pe datorie. Vrea să plătească alocațiile pe datorie.

Noi am considerat că Ministerul Dezvoltării are un fond care stă în pixul unui singur om, un fond politic, care ar trebui desființat, așa că am considerat că acesta este sursa necesară, iar toți cei care susțin pixul lui Dragnea au votat împotriva acestui amendament. (Discuții, aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Doamna Turcan.

Doamna Raluca Turcan:

Cred că spunea ieri domnul Pambuccian, parcă, că, atunci când încalci regulile, la un anumit moment se întorc împotriva ta.

Ieri s-a creat un precedent de depunere a unui amendament în plen. Astăzi, acel precedent s-a perpetuat și, din nefericire, am ajuns la niște discuții care au doar o tentă populistă, v-o spunem franc... (Discuții, rumoare.)..., pentru că ajungeți să vă folosiți de subiectul primarilor și președinților de consilii județene, să le plângeți de milă, în condițiile în care, prin acest buget, tot ce ați făcut a fost să le dați cheltuieli, să creșteți dependența de bugetul de stat și, în același timp, să-i puneți în mare dificultate să asigure unele cheltuieli pe care tot dumneavoastră le-ați creat.

Programul Național de Dezvoltare Locală ar trebui într-adevăr să fie o sursă de investiții. Din nefericire, PNDL, de foarte multe ori, s-a transformat într-o pușculiță de partid. Da, asta este realitatea! (Discuții, rumoare.)

Și această pușculiță de partid a crescut în timp. Însă, nu se justifică să diminuezi un program de investiții care se pot duce, în condițiile în care noi vom urmări ca ele să fie alocate transparent și vom pune presiune pe dumneavoastră să fie alocate transparent pentru a crește dezvoltarea comunităților locale, pentru a acoperi incapacitatea dumneavoastră de a finanța un proiect pe care vi l-ați asumat în programul de guvernare.

 

Domnul Florin Iordache:

Finalizați, doamnă.

Doamna Raluca Turcan:

Alocațiile pentru copii sunt în programul dumneavoastră de guvernare. Atunci nu aveați dileme existențiale? Atunci nu vă gândeați ce formă va avea deficitul?

 

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, finalizați, doamnă.

Doamna Raluca Turcan:

Așadar, lăsați autoritățile locale cu problemele pe care le-ați generat, multe, foarte multe, și lucrul acesta îl veți simți în fiecare zi. (Discuții, vociferări.)

 

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Doamna Raluca Turcan:

Faceți ca acest program de investiții de la nivel național să funcționeze transparent și pe criterii, și nu din pixul lui Vâlcov. Vă solicităm răspicat lucrul acesta. Nu vom accepta ca el să fie folosit discreționar...

 

Domnul Florin Iordache:

V-am rugat să finalizați.

Doamna Raluca Turcan:

... doar pentru clientela politică.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

V-am rugat să finalizați, ați depășit. Sunt două minute pentru explicarea votului, doamnă.

Mulțumesc. (Discuții.)

Un singur vorbitor de grup.

Vă rog.

Doamna Raluca Turcan:

Îmi închei fraza.

Așadar, ca să fie foarte clar: Partidul Național Liberal a votat în acest sens, pentru că nu vrea să intre în nicio capcană. Noi ne respectăm aleșii. (Discuții, rumoare.)

Da, îi respectăm și vom urmări să aibă bani de investiții, pentru că, până una-alta, reprezintă singura sursă de dezvoltare pe care o mai are România în momentul de față.

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă.

Doamna Raluca Turcan:

Investițiile publice sunt zero.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Tomac.

Domnul Tomac, explicarea votului.

Domnul Tomac.

(Domnul Florin-Claudiu Roman solicită cuvântul.)

Îmi invocați ce procedură?

Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală):

151 cu 1.

Domnul Florin Iordache:

Numai puțin, dacă-mi invocați procedura ca să vă las cuvântul, ce s-a încălcat? (Discuții.)

Vă dau cuvântul, dar îmi invocați articolul încălcat.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Conform Regulamentului, 151 cu 1, am de adus în atenția dumneavoastră o problemă personală.

Domnul Florin Iordache:

Așa, problemele personale, președintele de ședință le poate lăsa la dezbatere la final. Deci la finalul...

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Sau le puteți duce la "Ziua îndrăgostiților", dacă nu vă convine...

 

Domnul Florin Iordache:

A trecut, tocmai a trecut.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... să le ascultați în Parlament.

Domnule președinte,

Astăzi, venind spre Parlament, m-am întâlnit cu o mamă și discutam despre... (Discuții, rumoare.)

Domnul Florin Iordache:

Deci, domnule coleg...

Domnule Roman, domnule Roman, domnule Roman! (Discuții, vociferări.)

Numai puțin, nu... (Discuții, vociferări.)

Deci problemele personale, la final.

Domnule Roman, nu vă dau... Păi nu... (Discuții, vociferări.)

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Întrucât am doar 30 de secunde, o să sintetizez.

Cât de cinic poți să fii ca să... (Discuții, vociferări. Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc, mulțumesc!

Vă mulțumesc!

Păi, am... (Discuții, vociferări.)

Vă mulțumesc.

Domnule Tomac, vă rog.

Nu vă dau, domnule Roman! (Discuții.)

Domnule Roman, mă urmăriți puțin? V-am dat cuvântul...

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Bine. Nu pot fi abuziv, v-am dat cuvântul.

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Nu-mi doresc. Îmi doresc să fiu un om normal. Văd că dumneavoastră în acest moment...

Finalizați fraza, vă rog.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Nu înțeleg de ce vă enervează ce spun românii. Pe noi nu ne ascultați, dar ascultați-i pe oameni, când vă spun.

Stimați colegi, știu că v-ați învățat de la Erdogan să furați. Să furați o insulă... (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Deci, domnule Roman, domnule Roman, urmăriți-mă puțin.

Declarații politice și atacuri la colegi nu permit. Deci în momentul în care faceți acuze: că se fură, că se încalcă legea, astfel de acuze, dacă nu le justificați... (Discuții.)

Nu, nu se poate. Dumneavoastră puteți face declarații la dumneavoastră acasă, dar nu în Parlament.

Vă rog frumos.

Mulțumesc mult.

V-am dat cuvântul.

Vă mulțumesc.

(Intervenție neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Da, pentru toți colegii.

(Intervenție neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Nu domnule, eu doresc să fiu normal.

Mulțumesc.

Domnule Tomac, vă rog, continuați.

O zi grea ieri pentru unii, văd că ne lasă nervii.

Domnul Tomac.

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte,

Nu știu unde s-a întâlnit domnul Roman cu o babă... (Discuții, râsete.)..., dar poate ne spune domnul ministru cum a fost aseară în discotecă. N-aș vrea nici să țin foarte mult... (Discuții.)

Domnu’ chestor, știți că nu e bine, domnu’ chestor, când vorbiți mult! Lăsați!

Deci nu aș vrea să prelungesc... Ați fost la discotecă, domnu’ ministru?

Domnul Florin Iordache:

Domnule Tomac, fără atacuri la persoane.

Domnul Eugen Tomac:

Am înțeles.

Păi, nu, nu e atac.

 

Domnul Florin Iordache:

Păi, cum?

Domnul Eugen Tomac:

Nu v-am făcut nici hoți, nu am spus nimic...

Domnul Florin Iordache:

Păi, nu, dar v-am rugat... referitor...

 

Domnul Eugen Tomac:

... spun doar..., vă dau o soluție.

Domnul Florin Iordache:

Explicarea votului grupului dumneavoastră.

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte, da, explicarea votului.

Vă dau o soluție: la începutul acestei sesiuni, în Senat, a trecut o inițiativă a Partidului Mișcarea Populară prin care am propus să tăiem toate pensiile speciale. Dacă tăiem pensiile speciale, vom avea bani și pentru alocațiile copiilor, și pentru a gazifica localitățile care nu au gaz, și pentru oamenii cu dizabilități.

Haideți să aducem legea aici, astăzi, în Parlament, s-o votăm, să demonstrăm în mod real că ne pasă de români. (Discuții, aplauze.)

 

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc.

Domnul Eugen Tomac:

Tăiați pensiile speciale și vom avea 1 200 000 pentru a da bani la bugetul de stat. (Discuții, aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul senator Vela.

Domnule Vela, vă rog.

Aveți o problemă de procedură? Explicarea votului s-a făcut.

Procedură.

Vă rog, domnule Vela.

Domnul Ion Marcel Vela:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Este ora 11.10 și sunt primul senator care vorbește de la acest microfon. (Aplauze.)

Vreau să vă spun...(Discuții, rumoare.)

Dacă ați băut Redbul de dimineață, e în regulă.

Vreau să vă spun că retorica are mai multe părți care pot fi abordate într-un discurs, de la acuzație, de la observație, de la insinuare, până unde vreți dumneavoastră, domnule din banca nr. 3.

Vreau să vă spun că, dacă domnul Viziteu nu ar fi venit aici ca să facă inclusiv comentarii sportive - că ați văzut cum au votat cei din dreapta, pentru că cei din stânga au propus ceva -, nu am fi ajuns ca un sfert de oră să polemizăm, să ne contrazicem și să ne certăm, mai mult, să facem o atmosferă de stadion, bătând în mese, râzând, făcând glume proaste și acuzându-ne unii pe alții. Pentru că, doamnelor și domnilor parlamentari, ne vede toată România și vă mirați că Parlamentul nu are încredere în măsurătorile pe care le fac institutele de sondaj.

Vă rog, haideți să ne apucăm de treabă și să terminăm ce avem pe ordinea de zi, așa cum s-a votat în Birourile permanente reunite, și lăsați scandalul pentru meciul de duminică sau pentru pauza de cafea. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Benga.

30 de secunde. Vă rog.

Domnul Tudor-Vlad Benga:

E o problemă de procedură, pentru că se tot perpetuează aici un neadevăr. Să ne înțelegem: USR-ul are aleși locali, USR-ul are consilieri în București, USR-ul are consilieri și în mediul urban, și în mediul rural, în diverse județe ale țării. Deci haideți să terminăm cu această prostie.

Pe de altă parte, însă, dacă tot vă bateți cu cărămida în piept despre cum sprijiniți primarii, domn’e, faceți descentralizare adevărată: lăsați resursele în țară, dați-le oamenilor bani să-și producă proiectele. Ceea ce se întâmplă cu PNDL-ul este că-i țineți priponiți să vină la București, să pupe ghiulu’ la președinte, să-și scoată căciula în fața acestui păun grizonat din spatele meu! (Discuții, vociferări, aplauze.)

Deci trebuie să terminăm cu aceste porcării. Faceți descentralizare, dați banii în teritoriu să aleagă oamenii! (Discuții, vociferări, aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Un minut. Un minut.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Drept la replică, domnule președinte.

Domnule senator,

Nimeni nu face glume aici. O glumă a fost amendamentul depus de grupul dumneavoastră, care menționa o sursă inexistentă. (Discuții, vociferări, aplauze.)

Din sală: Bravo! Bravo!

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Dar, stați puțin, o glumă a fost și amendamentul PSD, care propune alocații pe datorie. (Discuții, vociferări, aplauze.)

Singurul amendament care propunea bani reali pentru finanțarea alocațiilor este cel al Grupurilor USR.

Mulțumesc. (Discuții.)

Domnul Florin Iordache:

Ultimul vorbitor, domnul Tánczos Barna.

Vă rog, explicarea votului.

Domnul Tánczos Barna:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Doar un partid care nu înțelege importanța investițiilor în mediul rural poate să facă o asemenea propunere.

Am votat împotriva reducerii sumelor alocate pentru investiții pentru că - și am făcut o glumă în comisii acum câteva zile - programul e atât de bun încât, câteodată, mă mir că nu a venit ca propunere din partea UDMR.

PNDL este primul program care oferă primarilor un program predictibil de investiții... (Aplauze.)..., un program care se bazează pe credite de angajament multianuale (își pot face planul de investiții pentru 3-4 ani), se decontează, fără nicio excepție, indiferent din partea cărui primar vine decontul, dacă documentele sunt în regulă, până la sfârșitul anului. Este absorbție reală de bani publici pentru investiții. Este un program pe care l-am susținut și îl vom susține în continuare, chiar dacă la guvernare o să fie PSD, PNL, orice alt partid. Este un program real de investiții.

Vă mulțumesc pentru că, atât în comisie, cât și acum, a înțeles majoritatea parlamentară, inclusiv opoziția, că este un program real, care ajută mediul rural.

Mulțumim. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Supun, stimați colegi..., am finalizat dezbaterile pe articole și pe anexe, supun, stimați colegi, Anexa nr.1, așa cum a rezultat după definitivarea cifrelor rezultate din dezbatere și asupra votului celorlalte anexe.

Pregătiți-vă cartelele.

Să înceapă votul.

253 de voturi pentru, 112 împotrivă, 2 abțineri.

A fost adoptată.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.2 - Sinteza, cu cifrele rezultate din dezbateri și amendamentele admise.

Să înceapă votul.

257 de voturi pentru, 116 împotrivă, 2 abțineri.

Dezbaterile fiind încheiate, proiectul de lege rămâne la votul final, care va avea loc după dezbaterea Proiectului Legii asigurărilor sociale.

  ................................................

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Fiind finalizate discuțiile și dezbaterile, stimați colegi, supun votului dumneavoastră Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019 în ansamblul său.

Să înceapă votul.

Cu 275 de voturi pentru, 122 de voturi împotrivă și 2 abțineri, Proiectul Legii bugetului a fost adoptat. (Aplauze.)

Explicarea votului - două minute fiecare grup parlamentar.

Grupul PNL.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnă prim-ministru al României,

Doamnelor și domnilor membri ai Cabinetului,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Domnule Liviu Dragnea, adevăratul prim-ministru al României, mă așteptam ca dumnevoastră să fi prezentat ceea ce a spus doamna prim-ministru, pentru că de la dumneavoastră de pe Facebook am înțeles că "viitorul sună bine".

Domnule Liviu Dragnea, m-au rugat mamele să vă întreb:

Cât de cinic poți să fii... (Rumoare, discuții.)

 

Domnul Florin Iordache:

Domnul...

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... ca să furi de la copii?

Domnul Florin Iordache:

Domnule Roman, n-ați înțeles nimic.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Cât de hoț poți să fii, ca să furi de la copii, de la pensionari, de la primari?! V-ați trădat colegii, domnule Dragnea! (Rumoare, discuții.)

Doamnelor și domnilor colegi,

Singurul lucru bun din acest buget, adoptat foarte târziu, este reprezentat de majorarea alocațiilor pentru copii, pe care, din fericire, Partidul Național Liberal a reușit s-o impună.

Vă mulțumesc, stimați colegi. (Aplauze, rumoare, discuții.)

Este păcat, domnilor din majoritatea guvernamenală și parlamentară, că nu ați tratat cu maximă seriozitate amendamentele propuse de opoziție, în special cele care privesc educația, îmbunătățirea serviciilor de sănătate, generalizarea unor programe naționale pentru copii. Știm că nu vă plac copiii, dar gândiți-vă la after school și la "Masa la școală", precum și la deblocarea unor proiecte de autostrăzi, pe care cetățenii, românii în general, le așteaptă de ani buni.

Domnul Florin Iordache:

Finalizați.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bugetul a fost adoptat și nu putem spune că ne așteptăm la vreo schimbare majoră pentru români. Mor oameni în spitale, pentru că nu doriți investiții, pentru că vreți în continuare să nu avem bani pentru medicamente.

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Școlile sunt condamnate la improvizații și lipsuri...

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Termin imediat, domnule președinte.

 

Domnul Florin Iordache:

Ați depășit timpul.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Cele 3 000 de primării și autorități locale...

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... trec direct... (Microfon întrerupt.)

Domnul Florin Iordache:

Două minute. Respectăm Regulamentul.

Mulțumesc mult.

O invit pe doamna deputat Chichirău.

Două minute, explicarea votului.

Îmi pare rău.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Nu vă interesează punctul nostru de vedere?

Domnul Florin Iordache:

Respectăm Regulamentul.

Doamna Chichirău, două minute.

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Ați depășit timpul.

Vă mulțumesc mult.

V-am rugat să aveți...

Vă rog frumos, fără atac, doamna deputat Chichirău.

(Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.)

Îmi pare rău, ați depășit timpul. Nu.

Deci vă rog frumos... n-avem ce negocia, domnule Roman. N-avem ce negocia. Regulamentul nu se negociază.

Vă mulțumesc mult... vă mulțumesc mult. Vă mulțumesc.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Închei prin a vă spune, stimați colegi, că o instanță va condamna, domnule Dragnea, pentru că ați furat de la... (Microfon întrerupt, discuții, rumoare.)

Domnul Florin Iordache:

N-ați înțeles nimic, domnule Roman.

Cât mai trebuie să stăm împreună, ca să înțelegeți ceva?

Doamna Chichirău, aveți două minute.

Doamna Chichirău, vă rog, aveți două minute.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Mă bucur că bugetul a fost adoptat în sfârșit, chiar dacă a fost adoptat într-o procedură haotică și neconstituțională. În cinci zile a trecut prin comisii și prin plen. Luni seara am plecat din Comisia de buget la ora 1.00 dimineața, marți seara am plecat din Comisia de buget la 4.00 dimineața. Și dacă am fi dezbătut încă o săptămână, probabil găseam soluții mai bune.

Aș vrea să vă spun patru probleme cu acest buget.

Unu: veniturile prea optimiste, la 33,5% din PIB. România nu a mai avut asemenea încasări din 1992. Sperăm că veți avea noroc anul acesta.

A doua problemă este inflația. Ați creat inflație cu programul dumneavoastră de guvernare și veți crea și anul acesta. Și banii pe care îi dați românilor cu o mână îi luați cu cealaltă; și chiar mai mult. Românii știu că plătesc mai mult pe alimente și energie.

A treia problemă este deficitul. Ne-am fi dorit un deficit mai mic și m-am bucurat să văd că țintele dumneavoastră inițiale erau mai mici. Cu siguranță că dacă mai dezbăteam găseam bani pentru alocația pentru copii în altă parte și am fi reușit să păstrăm un deficit mai normal.

Iar a patra problemă este lipsa infrastructurii. Deși ne spuneți că Moldova are acum prioritate, nu prea vă credem, pentru că începeți Autostrada Moldova tot din Ardeal, iar în Iași nu avem absolut nimic. Și, doamna prim-ministru, vă rog să ne dați un semn de bună-credință și să faceți investiții, să începeți investiții și din Iași. Și poate așa Moldova o să vă creadă că vreți să faceți ceva și pentru ea.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Varujan Vosganian, Grupul ALDE.

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi...(Discuții.)

Stimați colegi,

Este, din câte îmi pot aminti, bugetul cel mai consistent din 1990 până încoace în ce privește alocările pentru domenii esențiale, pentru politicile publice, pentru salariați și pentru pensionari ca și, de asemenea, pentru alocările de natură socială.

În legătură cu alocațiile pentru copii vreau să spun doar un singur lucru: dumneavoastră ați votat amendamentul, după aceea n-ați mai votat. Noi am votat după aceea, ne-am smerit și am găsit o formulă credibilă prin care să putem aplica creșterea alocațiilor. Dumneavoastră, în schimb - noi ne-am smerit -, dumneavoastră v-ați nărăvit. După aceea n-ați mai votat.

Românii trebuie să știe că, dacă am fi votat și noi ca dumneavoastră, alocațiile ar fi rămas tot ca înainte. De aceea, nu vă puteți asuma un merit pentru jumătățile de măsură pe care le-ați produs.

În legătură cu investițiile. Mie mi se pare că cea mai importantă împlinire a acestui buget este lansarea unei foi de parcurs pentru România. Este prima oară când avem o viziune investițională unitară, pornind de la căile ferate rapide, continuând cu drumurile expres și autostrăzile până la variantele ocolitoare, podurile și crearea posibilității navigabile a Dunării. Important pentru noi, care am votat acest buget, inclusiv creșterea alocațiilor, ALDE, PSD și UDMR, să continuăm să monitorizăm acest buget, astfel încât programul investițional să fie îndeplinit, pentru că, dragii mei, mă adresez și vouă, celor care ați votat bugetul, și celorlalți, cu prietenie, votarea acestui buget este o imensă responsabilitate pentru noi toți.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Tomac - Grupul PMP.

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte de ședință,

Doamnă prim-ministru,

Partidul Mișcarea Populară a votat împotriva acestui buget, pentru că este un buget nerealist. Nu ați construit bugetul pliat pe prioritățile României, pentru că avem nevoie de investiții mai multe. 4,3% alocați pentru investiții sunt foarte puțini bani, în condițiile în care, în plină criză, România aloca 6,4 - 6,5% din PIB pentru investiții. Noi am propus 2 500 de amendamente, amendamente inspirate din programul dumneavoastră de guvernare, pe care le-ați respins, pentru că România are nevoie de autostrăzi. Sunt prea multe autoturisme pe șoselele României și e nevoie de mai multă siguranță. Avem nevoie de creșe, avem nevoie de grădinițe, avem nevoie de spitale moderne, pentru că prioritățile României țin nu doar de pomeni electorale, ci țin de nevoia de a îmbunătăți calitatea vieții românilor. Și acest lucru trebuie privit atunci când se construiește un buget. Deci pentru noi era important să alocați o atenție importantă investițiilor, lucru pe care nu l-ați făcut, motiv pentru care am votat "împotrivă".

Domnul Florin Iordache:

Domnul Cseke Zoltan, vă rog, Grupul UDMR.

Domnul Cseke Attila-Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnă prim-ministru,

Onorați membri ai Guvernului,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Grupurile parlamentare ale UDMR au votat în favoarea acestui buget. Acest buget pe care l-am adoptat astăzi, aici, în Parlament, este un proiect mult îmbunătățit în ultimele săptămâni și, așa cum am declarat și la dezbaterea generală, am avut o colaborare corectă pe acest buget, ceea ce nu înseamnă că există buget perfect. Probabil nici acesta nu este perfect, cum nu va exista niciodată, nici în România, nici în altă țară. Va trebui ca ministerele, Guvernul, autoritățile locale să fie flexibile, să vedem unde apar în implementare probleme. Și aici, Grupurile parlamentare ale UDMR vor fi întotdeauna partenere cu oricine dorește să fie parteneri și să discute cu noi.

Cred că cel mai important lucru astăzi este acela ca acest buget să fie cât mai rapid implementat atât pentru grupurile parlamentare, indiferent de ce parte ne așezăm, cât și pentru autoritățile locale. Este important ca bugetul să intre în vigoare cât mai rapid posibil.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Varujan Pambuccian - minoritățile naționale.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, domnule președinte,

Stimați colegi,

Am votat acest buget - grupul nostru parlamentar. Nu am să reiau foarte multe din lucrurile care s-au spus aici.

Aș vrea să spun două lucruri.

De foarte mult timp, în România există o creștere a produsului intern brut, de ani de zile. Și, poate că e bine ca, din când în când, pentru că, altfel, optimismul oamenilor scade, e bine ca, din când în când, lucrul ăsta să-l poată simți fiecare dintre cei care contribuie la creșterea PIB-ului, prin creșterea veniturilor pe care le are. Ăsta mie mi se pare un lucru important, care se întâmplă în perioada asta. Sigur, lucrul ăsta nu trebuie să fie în detrimentul investițiilor, pentru că trebuie să poți să ai premisele unei creșteri în viitor. Ăsta e primul lucru pe care am vrut să-l spun.

Al doilea lucru pe care vreau să-l spun este că simt în continuare nevoia ca în bugetele României să existe și o componentă pe termen lung, o componentă de viziune. Și cred că lucrul ăsta nu am reușit să-l avem până acum în niciunul dintre bugetele pe care le-am votat de foarte mult timp încoace. În lumea în care trăim lucrul ăsta e un lucru periculos, pentru că e o lume care se schimbă foarte repede. Astăzi cifrele pot să arate foarte bine, dar, dacă nu pregătești din timp premisele dezvoltării de peste 10 ani, de peste 15 ani, o să avem o problemă atunci.

Sigur, ciclul electoral e de 4 ani, dar lucru ăsta nu trebuie să-l gândim în detrimentul termenului lung, pentru că țara rămâne aceeași, oamenii care trăiesc în ea rămân aceiași, și atunci, poate, că rectificarea bugetară sau bugetul pe anul viitor va ține cont și de perspectiva aceasta, va ține cont... Poate o să apară și primele programe naționale care țin de proiecția pe viitorul... pe termen mediu și lung.

Este, probabil, principalul lucru, chiar dacă el pare minor astăzi, pentru că ne-am obișnuit să gândim de pe o zi pe alta, poate că este principala scădere pe care o are nu neapărat acest buget, ci toate bugetele pe care le-am văzut trecând prin Parlament până acum.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Șerban Nicolae - Grupul PSD.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc.

Doamnelor și domnilor,

Aș vrea să încep prin a mulțumi celor care au elaborat acest proiect de buget, celor care l-au analizat și l-au dezbătut - și nu mă refer doar la parlamentari, mă refer și la echipele tehnice -, reușind să depună un proiect de buget articulat, clar, transparent, orientat către dezvoltare.

Există argumente dincolo de cifre, care spun că ne-am îndeplinit obiectivele. Și, în anii precedenți, de când am preluat guvernarea, am asigurat creșterea economică, am asigurat încadrarea în ținta de deficit, și asta arată că lucrurile pe care le-am gândit și la care ne-am asumat sunt corecte.

De preferat, aș vrea să fie ultimul an în care discutăm după începerea anului calendaristic de bugetul pe anul în curs. Aș fi vrut să nu mai văd șicane cu două ministere fără titular de portofoliu, cu aviz pe structurile de forță care întârzie nepermis de mult, și în general, aș vrea să văd responsabilitate și loialitate în îndeplinirea funcțiilor publice.

Dați-mi voie să fac o precizare și legată de structura votului la Legea bugetului de stat. Cei care votează "pentru" nu întâmplător sunt și cei care își asumă obligația de a-l aplica, pentru că noi nu avem doar responsabilitatea de a susține Guvernul, ci și de a urmări execuția bugetară. Pentru ceilalți este foarte comod să propună, să declare, dar să nu-și asume nimic. Și am să vă spun ceva: am avut o tentativă, n-am abandonat-o încă, de a pune cap la cap toate amendamentele opoziției. La 10% dintre ele deja am depășit PIB-ul României pe următorii trei ani, ceea ce arată că sunteți și ipocriți, și incorecți. (Discuții.) Majorarea alocației de stat pentru copii o faceți numai atunci când nu sunteți la guvernare, atunci când sunt cei de la PSD și aliații lor la guvernare. Atunci când ați fost la guvernare...(Vociferări.)

Domnul Florin Iordache:

Concluzionați, domnule coleg.

Domnul Șerban Nicolae:

... ați tăiat...(Discuții.) ați tăiat salarii, adică exact veniturile părinților copiilor de care vă plângeți. Și în sală aici l-am văzut și pe cel care a tăiat, și o să vă dau o replică, cândva, pentru că să știți că nu sunt deloc sfios. Și dacă, cumva, aveți impresia că mă sperii... O să vă dau o replică. (Aplauze.) Acum 18 ani, când vă anchetam, tremurați din toate balamalele. Dar v-am înțeles, a fost ieri "Valentineʹs Day" la dumneavoastră și Costa Rica e departe. (Aplauze.)

Dar aș vrea însă să fie foarte clar că majorarea alocațiilor bugetare și-a amintit cineva că este în Programul de guvernare al PSD-ALDE? Se va face de către acest Guvern dintr-o sursă reală și stabilă, sustenabilă pentru perioada următoare.

Aș vrea să nu mai văd totuși declarații de păreri personale și probleme personale. Este jenant ca la dezbaterea bugetului să aud că nu știu ce deputat "shaorma" a întâlnit babe, că nu știu cine a lucrat șapte ani prin străinătate și așa mai departe. Haideți să revenim la responsabilitatea funcției publice.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați sprijinit adoptarea bugetului și îndemn Guvernul să respecte Parlamentul, să execute bugetul așa cum s-a angajat. (Discuții.)

Mulțumesc. (Aplauze.)

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 16 aprilie 2021, 23:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro