Constantin Codreanu
Constantin Codreanu
Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/17-04-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 08-04-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2019

20. Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.
    20.1 Constantin Codreanu
 
consultă:

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Dau cuvântul reprezentantului Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Răspunde domnului Codreanu Constantin, PMP.

Doamna Magda-Ștefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul):

Mulțumesc frumos.

Domnul secretar de stat de la Ministerul Muncii este la Senat, însă o să ajungă până la finalul acestei sesiuni. Și o să dau citire răspunsului Ministerului Muncii.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Considerarea ca vechime în muncă a prestațiilor din Republica Moldova în cazul persoanelor care și-au redobândit cetățenia română, s-au stabilit legal în România și sunt active în câmpul muncii din țara noastră", vă comunicăm următoarele:

Potrivit prevederilor art. 7 pct. 3 din Legea nr. 130 din 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, dacă prezentul acord nu prevede altfel, persoanele care sunt angajate pe teritoriul unei părți contractante sunt supuse numai legislației acestei părți contractante, chiar dacă au domiciliul celeilalte părți contractante sau dacă angajatorul are domiciliul sau sediul pe teritoriul celeilalte părți contractante.

De asemenea, conform art. 31 din Acordul anterior menționat, cele două părți contractante își recunosc reciproc toate actele, documentele sau certificatele de orice fel, necesare pentru aplicarea prezentului acord, așa cum au fost eliberate de autoritățile emitente, fiind scutite de cerința legalizării.

În considerarea celor anterior expuse, precizăm că perioadele de activitate desfășurată în Republica Moldova, în baza unui contract de muncă, constituie vechime în muncă, în funcție de care se calculează sporul de vechime și alte drepturi ce decurg din aceasta.

Considerăm, de asemenea, că perioadele lucrate se dovedesc cu acte originale, emise de unitățile la care s-a desfășurat activitatea.

Menționăm că documentația trebuie depusă la sediul angajatorului actual, în vederea luării în considerare a vechimii în muncă efectuată în Republica Moldova.

Menționăm că Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București și ratificat prin Legea nr. 130 din 23 iunie 2011, se aplică pentru România, potrivit art. 2 alin. (1) din Acord, exclusiv legislației de asigurări sociale de stat.

Deoarece în România legislația de asigurări sociale de stat, care reglementează domeniul pensiilor în sistemul public de pensii este Legea nr. 263 din 2010, prevederile acordului bilateral amintit se aplică tuturor prestațiilor acordate în conformitate cu dispozițiile respectivului act normativ.

Astfel, în cazul în care o persoană a realizat perioade de asigurare atât în România, cât și în Republica Moldova, instituțiile competente din ambele state vor analiza posibilitatea acordării unor drepturi de pensie, în temeiul instrumentului juridic bilateral menționat.

Acordul prevede faptul că dacă o persoană îndeplinește condițiile pentru obținerea unei prestații conform legislației unei părți contractante, fără a ține cont de perioadele de asigurare realizate conform legislației celeilalte părți contractante, instituția competentă calculează prestațiile numai în funcție de perioadele de asigurare realizate conform propriei legislații.

Totuși, dacă este necesar și dacă legislația unei părți contractante condiționează dreptul la prestații de realizare a unei perioade de asigurare, pentru acordarea prestațiilor are loc totalizarea perioadelor de asigurare realizate conform legislației ambelor părți contractante, în măsura în care acestea nu se suprapun.

De asemenea, în temeiul prevederilor instrumentului juridic bilateral menționat, persoanele care au realizat perioade de asigurare într-un singur stat vor beneficia exclusiv de exportul prestațiilor pe teritoriul celuilalt stat, prevederile referitoare la acordarea prestațiilor de pensie nefiind aplicabile.

O să vă înmânez și răspunsul în scris, care este un picuț mai complet, însă, având în vedere timpul regulamentar, o să mă opresc aici.

Mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 29 mai 2020, 16:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro